Pretenţii. Decizia nr. 13/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 13/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 5764/30/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 13

Ședința publică din 31 Ianuarie 2013

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: Dr. L. L.

GREFIER: D. K.

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelantul reclamant F. D. și apelantul pârât M. S. împotriva Sentinței civile 2329/PI/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns în reprezentarea apelantului reclamant, lipsă, avocat O. G., în reprezentarea apelantului pârât răspunzând avocat C. F., lipsă fiind intimata pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta apelantului pârât depune la dosar întâmpinare, comunicând un exemplar reprezentantului apelantului reclamant și solicită instanței, încuviințarea și administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, care s-a sustras în fond de la administrarea acestei probe și încuviințarea și administrarea probei testimoniale cu martorul P. I., urmând ca în termen de 3 zile să depună la dosarul cauzei numele celui de-al doilea martor solicitat a fi încuviințat. La întrebarea instanței, arată că dorește să dovedească aceleași aspecte solicitate și în fața instanței de fond, și anume prejudiciul, actele și faptele personale ale reclamantului, precum și alte aspecte care țin de conduita reclamantului și pretențiile acestuia.

Reprezentantul apelantului reclamant arată că se opune administrării acestor probe, toate elementele putând fi deduse din înscrisurile de la dosar, iar instanța de fond nu a omis să-l audieze pe reclamant, ci acesta nu s-a putut prezenta.

Instanța, în deliberare, față de cererea de probațiune formulată de către reprezentanta apelantului pârât, respinge proba cu interogatoriul reclamantului și proba cu martori ca nefiind utile cauzei având în vedere obiectul pricinii și motivele de apel invocate.

Reprezentanta apelantului pârât solicită instanței încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri. Solicită în acest sens un termen de judecată pentru a le putea depune la dosar.

La întrebarea instanței arată că nu știe despre ce înscrisuri ar fi vorba întrucât clientul său nu i-a putut lămuri acest aspect, învederând faptul ca la termenul următor va fi în măsură să precizeze ce înscrisuri va depune în dovedire la dosar.

Reprezentantul apelantului reclamantului arată că lasă soluționarea acestei cereri la aprecierea instanței.

Instanța, în deliberare, având în vedere faptul că apărătorul pârâtului nu a precizat ce înscrisuri solicită a fi administrate, instanța neputând astfel aprecia asupra concludenței, pertinenței și utilității probei conform art.167 alin.1 C.pr.civ., respinge cererea de amânare pentru motivul invocat.

Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul apelantului reclamant solicită admiterea apelului formulat, schimbarea în parte a sentinței civile apelate și majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de către prima instanță, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta apelantului pârât solicită respingerea apelului declarat de apelantul reclamant ca nefondat, urmând a fi cenzurat sub și aspectul tardivității. Singura critică se referă la cuantificarea despăgubirilor, dar nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu, nu există probe că s-ar fi adus atingere de o asemenea natură sau amploare. Apelantul reclamant nu era cunoscut în mediile on-line, asociația dacă avea site sau pagină de blog, singura prejudiciată ar fi putut fi aceasta, care nu este parte în dosar.

Solicită, de asemenea, admiterea apelului formulat de apelantul pârât, modificarea în tot a sentinței civile apelate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca netemeinică și nefondată cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Instanța a înlăturat complet depoziția martorului propus de pârât, iar celalalt martor audiat la solicitarea reclamantului a putut spune doar că ulterior două persoane au renunțat la serviciile asociației. De asemenea, instanța nu a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 225 cod procedură civilă. Solicită amânarea pronunțării pentru a putea formula concluzii scrise.

Reprezentantul apelantului reclamant solicită respingerea apelului declarat de apelantul pârât, ca nefondat. A arătat că este adevărat că nu există un calcul al prejudiciului, însă acesta este un prejudiciu moral care nu poate fi cuantificat.

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2329/PI/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul T., a fost admisă in parte acțiunea civilă formulată de reclamantul F. D., în contradictoriu cu pârâții . și M. S., au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant de daune morale în cuantum de 25.000 lei și au fost obligați pârâții, în solidar, la suportarea costului publicării hotărârii în trei cotidiene naționale.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.08.2011, reclamantul F. D. a chemat în judecată pârâtii . și M. S. solicitând obligarea pârâtului M. S., în solidar cu pârâta . la plata unor despăgubiri în cuantum de 1.000.000 lei, reprezentând cuantumul prejudiciului moral pe care pârâții l-au cauzat prin conduita ilicită a acestora și obligarea pârâților la suportarea costului publicării hotărârii în trei cotidiene naționale, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că deține, încă din anul 1994, calitatea de Președinte al Organizației Naționale pentru Apărarea Drepturilor Omului-Filiala Timișoara.

Aceasta organizație are ca scop, conform art. 1 din Statutul O.N.AD.O, apărarea, prin toate mijloacele legale, persoanelor lezate în drepturile lor morale, politice, social - culturale, de libertate, conștiința si religie, de către oricine si sub orice forme.

De asemenea, potrivit aceluiași Statut, în vederea realizării obiectivelor descrise mai sus, O.N.AD.O informează opinia publică din România și din străinătate despre cazurile de încălcare a drepturilor omului de către organele puterii de stat sau ale administrațiilor locale si despre erorile judiciare, intervine pe lângă conducerea statului, Parlament, Guvern, autoritățile administrației publice locale, în vederea respectării principiilor democratice, pentru repararea prejudiciilor și stoparea abuzurilor.

De-a lungul timpului, Organizația Naționala pentru Drepturile Omului, prin intermediul președintelui ei, a ajutat nenumărate persoane în vederea respectării drepturilor și libertăților acestora, s-a bucurat de o reputație neștirbită în activitatea desfășurată și a colaborat cu succes cu organele statului sau ale administrației publice locale.

Cu toate acestea, dl S. M., în calitate de colaborator al publicației „Ziua de Vest„ a publicat o . articole în această publicație prin care i-au fost prejudiciat grav demnitatea, onoarea și reputația, acesta acuzându-l fără a avea nicio probă în susținerea afirmațiilor sale, de comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, uzând de funcția pe care o deține, și anume aceea de Președinte al Organizației Naționale Pentru Drepturile Omului.

În cuprinsul acestor articole, este descris ca fiind un „țepar de prima mână", „șarlatan de primă mână„, că „a tras țeapă unor oameni care i-au solicitat ajutorul„.

De asemenea, tot în această publicație, se fac afirmații incredibile, potrivit cărora ar fi acuzat de înșelătorie, „surse din cadrul Inspectoratului de Politiei Județene T. dezvăluind faptul ca ar fi cercetat în zeci de dosare„ privind plângeri depuse de persoane pe care le-ar fi păcălit.

Astfel, în această tiradă de articole publicată atât în ediția tipărită a ziarului, cât și în versiunea on-line, sunt prezentate ,,cazurile unor persoane înșelate„ situații pe care, în urma unor minime diligențe din partea autorului, conform obligațiilor deontologice ale profesiei de jurnalist, ar fi constatat lipsa oricărei forme de vinovăție a acestuia.

Astfel, în articolul intitulat „Țeapa de mii de lei - dată de un ins care ar trebui să apere drepturile cetățenilor„ din data de 22.11.2010, publicat în ediția ziarului „Ziua de Vest„ este prezentat cazul timișoreanului I. C. ( I. C. ) care l-ar fi acuzat de faptul ca i-as fi cerut suma de 4700 lei, în schimbul rezolvării problemelor pe care acesta le-ar fi avut în instanța și, din momentul încasării sumei pretins a fi cerute, nu a mai putut fi găsit, si nici nu a făcut niciun demers în vederea susținerii drepturilor acestui cetățean.

Într-adevăr, la sediul O.N.AD.O din Timișoara s-a prezentat dl I. C., solicitând Organizației ajutorul în vederea respectării drepturilor acestuia și în vederea efectuării demersurilor necesare în fata autorităților statului și ale administrației locale.

Acesta acuză grave deficiențe ale justiției, interferența a diferite persoane și lezarea drepturilor sale, în ceea ce privește o cauză având ca obiect partaj succesoral, cauza în care dl I. C. a fost prejudiciat prin defectuoasa efectuare a unei expertize de către un expert judiciar.

Astfel, dl I. C. a sesizat, la data de 16.02.2008, Organizația, solicitând acesteia sa facă toate demersurile în conformitate cu scopul Organizației, pentru a-l ajuta pe acesta în promovarea și respectarea drepturilor sale.

În virtutea amintitei sesizări, O.N.AD.O, prin intermediul reclamantului în calitate de președinte, a adresat nenumărate memorii, sesizări, plângeri, adrese, contestații către următoarele instituții: Ministerul Administrației si Internelor - Instituția Prefectului - Județul O.; Guvernul României; Inspectoratul de Politie a Județului O.; P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Naționala Anticorupție; P. de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție - Cabinet P. Adjunct al procurorului General; P. de pe lângă Judecătoria Slatina; P. de pe lângă Judecătoria Timișoara; P. de pe lângă Tribunalul T..

Toate aceste demersuri au fost făcute cu bună credință și în vederea promovării și apărării drepturilor persoanei ce s-a adresat.

Acest articol denaturează într-un mod incredibil adevărul, lipsind cu desăvârșire orice urma de profesionalism, atât din partea autorului articolului cât și din partea redacției ziarului „Ziua de Vest„.

Cel de-al doilea articol din aceeași publicație menționată, apărut în ediția din data de 17.12.2010, intitulat „Ziua de Vest l-a împiedicat pe Dănila F., președintele ONADO, sa mai tragă o țeapă„ pârâtul S. M. reia tema articolului precedent, prezentată cu titlu de adevăr absolut, prezentând din nou acuzații defăimătoare.

Astfel se preciza de către autorul articolului cazul d-lui I. P., un maghiar din Ținutul S., era „ gata-gata sa pice pe mâna omului care a tras țeapă după țeapă, la Timișoara.„

În aceeași notă denigratoare la adresa sa, autorul articolului lansează acuzații nefondate, de natura a aduce un grav prejudiciu imaginii și reputației, susținând faptul ca ar fi promis persoanei menționate anterior rezolvarea problemelor pe care acesta le avea, în schimbul asigurării de către acesta a cazării, a banilor de cheltuială pentru deplasarea pe care ar fi trebuit sa o efectueze la București.

Totodată, s-a subliniat „ apelul „ făcut de către redacția acestui ziar, apel în urmă căruia, I. P., documentându-se pe internet, a aflat de „isprăvile„ reclamantului, retrăgându-se la timp pentru a nu fi înșelat.

Aceste susțineri sunt vădit nefondate, făcute cu rea credința, doar în scopul de a-i distruge imaginea și reputația de care se bucura, în calitate de președinte al O.N.AD.O.

Cel de-al treilea articol denigrator se intitulează „Dănila F. - Președintele ONADO Timișoara - este acuzat de înșelătorie" publicat în ediția din data de 12.01.2011 a ziarului Ziua de Vest.

În cuprinsul acestui articol este prezentat cazul unei persoane, din nou înșelate, și anume al d-lui P. G..

S-a susținut de către autorul articolului faptul ca, dl P. G., în cursul anului 2009, a dat actele casei și suma de 4000 Euro către acesta, pentru a-l ajuta într-un litigiu pe care îl avea la vremea respectiva; ca, după ce acest domn a văzut ca a rămas cu banii dați și cu ochii în soare, a apelat la politia din C.-S. și la cea din T., însa, pentru ca nu a avut probe concludente, procurorul C. C. a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții F. D.-președinte si N. M. - Vicepreședinte.

Cu aceeași vehementa de neînțeles, autorul articolului a prezentat într-un mod cu totul bulversant faptele concrete.

Astfel, persoana amintita, în speța dl G. P., în cursul lunii aprilie 2009, interesându-se de obiectul de activitate al Organizației, s-a deplasat la sediul ONADO Timișoara și a solicitat sprijinul în vederea efectuării unor măsurători topo la un imobil din localitatea S., imobil achiziționat în cursul anului 2008.

Totodată, în aceeași perioadă, acesta a făcut o donație Organizației, în sumă de 4000 Euro, eliberându-i-se chitanța . nr._.

În urma acestei solicitări, s-a deplasat la imobilul cu nr. 216 din localitatea S., împreuna cu ing. C. G., unde s-au efectuat măsurătorile solicitate, iar ulterior a fost întocmită și documentația aferentă, iar în urma acestuia demers nu a avut nicio remunerație de orice tip.

La data de 25.07.2009 numitul G. B. P. a depus o plângere penala împotriva acestuia si a dnei M. N., solicitând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor.

La data de 06.11.2009, P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș a dispus„ neînceperea urmăririi penale împotriva numitului F. D. si a numitei M. N.”.

Împotriva acestei soluții, numitul G. B. P. s-a adresat prim - procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, printr-o plângere, plângere ce a fost respinsa, prin rezoluția din data de 02.12.2010, menținându-se astfel soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumit si de aceasta data, numitul G. B. P. s-a adresat Judecătoriei Caransebeș, formulând în temeiul art. 278.1 o plângere împotriva soluției mai sus amintite.

Și de aceasta dată, aceasta persoana nu a avut casting de cauza, plângerea sa fiind respinsa.

Ulterior, dl G. B. P. s-a adresat Tribunalului C.-S. cu o cerere de revizuire a hotărârii prin care s-a respins plângerea formulata in temeiul art. 2781, cerere respinsa ca nefondată, asemeni recursului formulat împotriva acestei ultime hotărâri.

Așadar, in ciuda tuturor demersurilor făcuta de aceasta persoana in fata justiției, nu i s-a putut reproșa vreun comportament, toate soluțiile date in aceste dosare fiindu-i favorabile.

Daca dl M. S. ar fi acționat cu profesionalism ar fi putut efectua minime diligente, chiar si intrând pe portalul instanțelor de judecata, pentru a afla adevărul in ceea ce privește aceasta situație prezentata . totul si cu totul neadevărat.

În cuprinsul aceluiași articol, in partea finala, potrivit unor surse din cadrul IPJ T., se afirma existenta unor zeci de plângeri la adresa sa, in care diverse persoane îl acuzau ca i-ar fi păcălit cu diverse sume de bani.

Din nou, o afirmație fără niciun fundament sau o minima documentare din partea autorului acestui articol, dl S. M., reclamantul neavând nicio plângere aflata in cercetare la IPJ T., așa cum reiese fără putința de tăgada din răspunsul primit de către ONADO la adresa efectuata acestei instituții, anexat prezentei cereri, răspuns in care se menționează faptul ca, in urma verificărilor efectuate, evidenta operativa a acestei unități, nu exista plângeri referitoare la președintele instituției sau la Organizația Naționala pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În vederea obținerii unui drept la replica, s-a adresat redacției ziarului Ziua de Vest, neprimind însa niciun răspuns la acest demers efectuat.

C. legal al obligațiilor ziaristului îl constituie Legea presei nr.3/1974, republicata, care prevede la art. 69 lit. j, 70 si 76 ca ziaristul răspunde pentru publicații ce cuprind date sau fapte neadevărate, de natura a vătăma interesele legitime si a știrbi demnitatea, onoarea sau reputația unei persoane, prestigiul sau social sau profesional, ori prin care se proferează insulte, calomnii sau se aduc amenințări la adresa unei persoane.

Articolele 72, 75 din Legea nr.3/1974 reglementează dreptul la replica al persoanei lezate prin afirmațiile făcute în presa si pe care le considera neadevărate, drept ce are valoarea unui drept constituțional corelativ celui la libera exprimare a opiniilor, dar acest drept este o forma de reparație care nu exclude dreptul persoanei prejudiciate de a solicita despăgubiri, în condițiile art. 998 -999 Cciv. si art. 30 din Constituție.

Un rol important în stabilirea răspunderii ziariștilor îl are buna sau reaua-credința, cu care aceștia au acționat, în stabilirea acesteia un rol determinant fiind deținut de cercetările întreprinse în vederea scrierii articolelor în cauza, trebuind sa existe motive particulare care sa permită înlăturarea obligației care incumba de regula unui ziar de a verifica declarațiile factuale calomnioase pentru particulari (chiar atunci când acestea sunt preluate de la terți), în acest sens, fiind avute în vedere mai ales natura si gradul calomniei în cauza, precum si chestiunea de a știi până la ce punct ziarul putea în mod rezonabil sa considere sursele respective ca fiind credibile pentru aceste declarații (Cauza nr._/93 Hotărârea din 20 mai 1999 Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei).

Prejudiciul creat in urma publicării acestor articole denigratoare își va produce efectele asupra reputației si imaginii reclamantului, câta vreme la orice accesare a unei pagini de internet, folosind un motor de căutare, articolele publicate vor putea fi regăsite in primele pagini de rezultate, dând astfel o informație eronata cititorilor despre persoana reclamantului afectând iremediabil astfel si organizație pe care o conduc.

În drept, a invocat prevederile art. 998 - 999, art. 1000 alin. 3 si art. 1003 Cod civ., art. 30 Constituția României, art. 15 lit. f1 din Legea nr. 146/1997 - privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul M. S. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile disp. art. 720 ind.1 C. pr.civ.; in subsidiar, respingerea acțiunii ca netemeinica, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, conform disp. art. 274 C.pr.civ. pentru următoarele:

Pe cale de excepție, a invocat inadmisibilitatea acțiunii, raportat la faptul ca reclamantul nu a invitat societatea al cărui angajat este paratul 2 la conciliere directa, potrivit disp. art. 720 ind.1 cod procedura civila, ci a procedat direct la acționarea in judecata, atât a societății care editează ziarul, parata 1, cat si a paratului 2, angajatul societății si autorul articolului. Or, având in vedere faptul ca acțiunea a fost formulata și in contradictoriu cu societatea comerciala .., societate care are ca activitate editarea ziarului si care este angajatorul paratului 2, a apreciat ca aceasta conciliere directa era obligatoriu de parcurs înainte de promovarea prezentei acțiuni.

Pe fondul cauzei, a arătat ca paratul 2 este jurnalist al ziarului Ziua De Vest, in cadrul căruia a scris o . articole in care aducea la cunoștința opiniei publice situația dificila a unor cetățeni care - in dorința de a-si proteja drepturile si interesele - s-au adresat reclamantului in calitate de reprezentant al unui ONG (Organizația Națională pentru Apărarea Drepturilor Omului), însa - cu excepția donațiilor făcute ONG-ului - aceștia nu s-au ales cu absolut nimic. Mai precis, problemele acestora nu s-au rezolvat. De altfel, întreaga "activitate" de "apărare a drepturilor omului" s-a rezumat la întocmirea unor cereri, de regula in temeiul Legii 44/2001, republicata, privind liberul acces la informațiile de interes public, "cetățenii care s-au adresat acestei "organizații" au sfârșit prin a cheltui sume de bani pe care le-au vărsat cu titlu de "donații".

Așa cum însuși reclamantul indica in cererea introductiva - libertatea de exprimare este consacrata de Constituția României si de art.10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Din punct de vedere subiectiv, libertatea de exprimare încetează numai atunci când din cuprinsul articolului reiese intenția clara de a defăima, de a prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulara sau imaginea unei persoane, situație in care fapta de a publica un asemenea articol de presa intra in sfera ilicitului.

Problemele "de imagine" ale reclamantului, daca exista, au început cu mult înainte de publicarea articolului, pe fondul activităților derulate de acesta prin intermediul asociației non-profit pe care o conduce.

În cuprinsul acestuia, autorul prezintă povestea unor cetățeni care s-au adresat cu încredere reclamantului in calitatea sa de președinte al organizației in cauza, însa oamenii in speța nu numai ca au plătit sume considerabile de bani, ci au fost in imposibilitate de a-si recupera actele originale ale proprietății sau pur si simplu problemele nu le-au fost rezolvate, in pofida promisiunilor si asigurărilor primite la momentul efectuării "donațiilor" deloc simbolice.

Prin promovarea acțiunii, se poate observa cu ușurința faptul ca reclamantul are ca scop obținerea unor foloase financiare.

De altfel, din cuprinsul cererii de judecata, reiese - fără echivoc - faptul ca reclamantul nu își întemeiază pretențiile pe un prejudiciu actual, ci pe unul viitor, eventual, posibil. Un prejudiciu "enorm" din moment ce pretențiile sunt mari... Este cel puțin curios cum poate o "organizație" qvasinecunoscuta si președintele acesteia sa aibă prejudicii de imagine.

Mai mult, încă dinainte de publicarea articolului in cauza, nu mai răspundea nimeni la telefoane si nici nu exista activitate la sediu, considerent pentru care persoanele ce se considerau păgubite s-au dresat atât ziarului, cat si organelor de cercetare penala.

Prejudiciul este un element esențial al răspunderii civile, al răspunderii materiale si uneori al răspunderii penale. Existenta prejudiciului da dreptul la repararea lui integrala, care se face in natura sau, când aceasta nu e posibil, prin acordarea despăgubirilor.

«Prejudiciul constând in "atingerea adusa imaginii publice a reclamantului" trebuie sa îndeplinească toate condițiile necesare oricărui alt tip de prejudiciu pentru a putea fi reparat. Astfel, prejudiciul trebuie sa fie cert si determinat sau determinabil. Or, prejudiciul moral este incomensurabil.» Gh. P..

Numai daca din fapta ilicita a paratului 2, săvârșita cu vinovăție si având un efect prejudiciabil asupra elementelor personalității persoanei juridice ar rezulta o pierdere financiara, ar fi admisibila acoperirea in bani a prejudiciului "moral”. Prejudiciul " moral" este in realitate tot un prejudiciu material. In speța însa, nu ne găsim in acesta situație. In articolele in cauza nu a existat o intenție a autorului de a defăima in vreun fel reclamantul, nu a fost dovedit un prejudiciu clar, cert, determinat sau determinabil, astfel încât nu sunt întrunite elementele necesare atragerii răspunderii civile delictuale, considerent pentru care acțiunea este nefondata.

De altfel, tot nefondate sunt si susținerile potrivit cărora autorul articolelor este cel care ar instiga la violenta. Din lecturarea articolelor reiese clar ca paratul 2 se mărginește a relata cititorilor starea de fapt, nemulțumirea cetățenilor "ajutați" de asociația pe care reclamantul o conduce si intențiile acestora, izvorâte din frustrarea si disperarea lor. Nicio clipa autorul nu îndeamnă pe nimeni a leza in vreun fel integritatea, sănătatea sau bunurile reclamantului, așa cum - in mod incorect - se afirma.

Articolul 10 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără să poată exista niciun amestec al autorităților publice.

Exercitarea acestor libertăți presupune îndatoriri și obligații ce pot fi supuse anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care să constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor si libertatea creațiilor de orice fel, prin mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul la propria imagine.

Art.31 din Constituție garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public, neîngrădit, iar mijloacele de informare in masă sunt obligate sa asigure informarea corectă a opiniei publice.

Exercițiul dreptului la libera exprimare presupune dreptul de a primi informații si de a comunica altora informații. A interzice unui ziarist sa expună publicului informațiile primite cu privire la activitatea unei persoane in îndeplinirea atribuțiilor profesionale, echivalează cu o încălcare a art. 10 din CEDO, atât sub aspectul libertății de exprimare cat și a dreptului la informare.

A aplica sancțiuni pecuniare unui ziarist care relatează o stare de fapt, tinde să-l determine pe acesta ca pe viitor să nu mai recurgă la critici si sa renunțe la discutarea publică a problemelor ce interesează viața colectivității.

In cazul Lingens contra Austriei, Curtea a statuat ca, caracterul esențial al libertății de exprimare ., este valabil și pentru informațiile si ideile care lovesc, șochează sau neliniștesc.

Curtea subliniază ca "presei îi revine sarcina de a comunica informații asupra unor chestiuni de interes general, iar publicul are dreptul de a le primi, în afara de aceasta, libertatea presei este un bun instrument pentru cunoașterea si judecarea ideilor si atitudinilor unor conducători, iar exigentele de protejare a reputației acestora trebuie puse în balanța cu interesele discutării libere a problemelor politice."

Mai mult, Curtea acorda garanții solide din acest punct de vedere presei, statuând că ziariștii nu trebuie să fie obligați sa dovedească întotdeauna adevărul afirmațiilor publicate atunci când acționează cu bună credința, bazându-se pe informații credibile.

Din probele depuse chiar de reclamant, reiese ca acesta a solicitat ziarului si autorului articolului sa îi pună la dispoziție materialele (probele) pe care le au la îndemâna si care au stat la baza redactării articolului, fără însa a solicita un drept la replica pentru a răspunde acuzelor din articol sau pentru a combate - in orice fel prejudiciul de imagine pretins a-i fi adus.

In cazul dedus judecații, din lecturarea articolului, se poate lesne desluși faptul ca articolul a prezentat chestiuni de larg interes, a fost documentat, autorul sau strângând informații si declarații ce au avut ca unic scop informarea cititorilor, nu defăimarea reclamantului.

De altfel, autorul nu face altceva decât sa atenționeze cititorii despre faptul ca mai multe persoane au fost determinate a "dona" sume de bani in schimbul unor „intervenții" si ale unor "servicii" juridice de natura a le apară drepturile si interesele prin intermediul organizației non-profit atât de sugestiv intitulate. Din conținutul articolului, transpare atât semnalul de alarma cu privire la pericolul la care cetățenii nemulțumiți sau necăjiți se expun daca apelează la acest tip de "servicii", cat si poveștile triste ale unor oameni care au fost determinați a face "donații" substanțiale.

Corespunde adevărului faptul ca autorul a folosit unele afirmații care șochează, care sunt de natura "a lovi", însa aceste afirmații sunt in deplina concordanta cu declarațiile celor care s-au adresat ziarului pentru a solicita ajutorul, cat si in concordanta cu deciziile C.E.D.O.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor presupune o apreciere subiectiva din partea judecătorului care trebuie sa aibă in vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecații, de gradul de lezare si sa aprecieze intensitatea si gravitatea atingerii adusa acesteia. Pentru acest lucru este necesar ca reclamantul sa probeze măsura in care i-a fost afectată reputația si situația financiara la momentul promovării acțiunii, in primul rând, si abia mai apoi in viitor.

Indiferent însa daca acțiunea reclamantului se întemeiază pe disp. art. 998-199 cod civil sau pe un alt temei de drept, acesta este obligat sa dovedească existenta prejudiciului, potrivit principiului "actori incumbit probatio".

Întâmpinarea nu a fost motivata in drept.

La termenul de judecata din 29.02.2012, excepția necompetentei funcționale a completului, dedusa din natura comerciala a litigiului, in raport de care s-a susținut necesitatea parcurgerii procedurii prealabile a concilierii directe (excepția inadmisibilității), a fost respinsa pentru considerentele din practicaua încheierii de ședința.

A fost încuviințata si administrata proba cu înscrisurile evidențiate, cu interogatoriul paratului si cu martorii T. Abdo pentru reclamant si G. B. P. pentru parat.

Reclamantul nu s-a prezentat in instanța in vederea administrării probei cu interogatoriul sau.

Din analiza materialului probatoriu aflat la dosarul cauzei, tribunalul a reținut faptul că, prin demersul judiciar pendinte, reclamantul a solicitat, in temeiul răspunderii civile delictuale, potrivit art.1000 alin.3 rap. la art.998-999 C.civ., cu referire la art.1003 C.civ., obligarea pârâților, in solidar, la plata de daune pentru prejudiciul moral susținut a fi creat prin publicarea unei serii de articole de presa referitoare la activitatea sa pretins ilicita, desfășurata in calitate de președinte al unei organizații nonguvernamentale, nonprofit, al cărei scop, potrivit însăși titulaturii organizației, este apărarea drepturilor omului in relație cu diverse instituții ale statului.

Reclamantul a apreciat ca, prin articolele publicate in Ziarul de Vest de către paratul S. M., in calitatea sa de ziarist, articole ce circula inclusiv on-line, i s-au adus grave prejudicii de imagine, fiindu-i atinsa demnitatea, reputația si onoarea de care se bucura.

În replica, pârâtul a invocat dreptul sau la libera exprimare, ca si dreptul publicului de a fi informat.

Sub aspectul reglementarii interne, art.26 Constituția României proclamă dreptul persoanei la viața intimă, familială și privată, in vreme ce art.30 din Constituție prevede ca libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile si ca, totodată, libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.

Nefiind un drept absolut, la alineatul 6 al textului de lege, se stipulează ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar la alineatul 8 ca răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine autorului si proprietarului mijlocului de multiplicare, în condițiile legii.

La nivelul reglementarii comunitare, art.8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului garantează dreptul la respectarea vieții private si de familie, prevăzând, simetric, ca orice persoana are dreptul la respectarea vieții sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

Un alt drept fundamental este consacrat de art.10 paragraful 1 din Convenție care dispune ca orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autoritarilor publice si fără a tine seama de frontiere.

Prin paragraful al doilea sunt prevăzute limitele dreptului fundamental menționat, arătându-se ca exercitarea acestor libertăți, ce comporta îndatoriri si responsabilități, poate fi supusa unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie masuri necesare, ., pentru securitatea naționala, integritatea teritoriala sau siguranța publica, apărarea ordinii si prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea si imparțialitatea puterii judecătorești.

Potrivit Codului deontologic al ziaristului, adoptat de Clubul R. de Presa, acesta are datoria primordiala de a relata adevărul, indiferent de consecințele ce le-ar putea avea asupra sa, obligație ce decurge din dreptul constituțional al publicului de a fi corect informat (art.1), poate da publicitarii numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel Putin 2 surse credibile (art.2), nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte, știrea de presa trebuie sa fie exacta, obiectiva si sa nu conțină păreri personale (art.3), este obligat sa respecte viața privata a cetățenilor si nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obține informații sau imagini despre aceasta (art.4).

Potrivit art.5, ziaristul este obligat sa dea publicității punctele de vedere ale tuturor parților implicate in cazul unor păreri divergente si sa nu aducă acuzații fără sa se ofere posibilitatea celui învinuit sa-si exprime punctul de vedere. Se va avea in vedere respectarea principiului prezumției de nevinovatei, astfel încât niciun individ nu va fi catalogat drept infractor pana când o instanța juridica nu se va pronunța. Se va evita publicarea comentariilor si luărilor de poziție asupra unor cauze aflate pe rol in justiție. Aceasta nu exclude relatările obiective asupra faptelor in evoluția lor. Ziaristul nu se substituie instituțiilor si puterilor publice.

În condițiile art.9 din același cod, ziaristul care distorsionează intenționat informația, face acuzații nefondate, plagiază, folosește neautorizat fotografii sau imagini tv si surse ori calomniază săvârșește abateri profesionale de maxima gravitate.

Raportând drepturile si obligații corelative evocate la conținutul concret al articolelor de presa prin care reclamantul pretinde ca a fost prejudiciat, tribunalul a constatat că exigentele legale sus evidențiate nu au fost respectate in speța de către pârât.

Astfel, depășind limitele libertății de exprimare si in pofida soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale pronunțate cu privire la singurele plângeri penale probate ca fiind făcute împotriva reclamantului (ale numiților G. B. P. si I. C. – filele 12 si 183), substituindu-se autorității judecătorești, pârâtul, in calitatea sa de ziarist, bazându-se exclusiv pe declarațiile unor persoane fizice care s-au pretins înșelate de către reclamant (petentul G. B. P. fiind ascultat si in prezenta cauza in calitate de martor), a emis opinii, judecații personale, a formulat acuzații, catalogându-l pe acesta din urma ca pe un infractor (autor al infracțiunii de înșelăciune), fie prin folosirea termenului in sine, fie a unor expresii sinonime, ca „țepar de prima mana", „șarlatan de prima mana„.

Așa fiind, tribunalul a concluzionat că articolele de presa au fost scrise cu intenția clara de a defăima, de a prejudicia demnitatea, onoarea si imaginea reclamantului, situație in care fapta de a da publicității astfel de ,,informații,, iese din sfera libertății de exprimare ca un corolar al dreptului publicului la informare si intra in sfera ilicitului.

Reaua-credința a paratului este confirmata de aspectul de continuitate in publicarea articolelor defăimătoare, ca si de răspunsurile sale la interogatoriu, prin care a recunoscut ca pe durata soluționării prezentului litigiu a dat publicității noi articole de acest gen (filele 174 si următoarele).

Dintr-o altă perspectiva, prin corespondenta purtata cu diverse autorități statale, reclamantul a probat efectuarea demersurilor posibile, in limitele legii, in favoarea persoanelor care au apelat la serviciile organizației. Nu era posibil ca acesta sa garanteze obținerea rezultatului scontat de diverșii petenți, cu precădere in afaceri judiciare, intricat o astfel de garanție nu putea fi, in mod obiectiv, data (obligația asumata fiind una de diligenta, de mijloace, nu de rezultat).

Este adevărat ca, prin jurisprudența sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit de principiu că libertatea jurnalistică include posibilul recurs la o doză de exagerare sau chiar de provocare [a se vedea cauzele Karakó împotriva Ungariei, nr._/05, pct. 17‑26, 18 aprilie 2009; P. împotriva României, nr._/01, pct. 27-29 și 34-36, 14 octombrie 2008, Lindon, Otchakovsky-Laurens and July împotriva Franței (GC), nr._/02 și_/02 pct. 56, CEDO 2007‑XI], însa, așa cum s-a învederat mai sus, nu cu depășirea flagranta a limitelor dreptului fundamental de exprimare, printre care sunt prevăzute in mod expres protecția reputației sau a drepturilor altora si garantarea autoritații si impartialitatii puterii judecatoresti.

Pentru toate aceste considerente si in temeiul art.1000 alin.3 rap.la art.998-999 C.civ., cu referire la art.1003 C.civ., apreciind ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, tribunalul a admis în parte acțiunea civila formulata de reclamant si i-a obligat pe pârâți, in solidar, la plata către reclamant de daune morale in cuantum de 25.000 lei (contravaloarea prejudiciului de imagine adus reclamantului, a atingerii onoarei, reputației si demnității acestuia, valori inerente personalității umane, pe care paratul i le-a negat reclamantului inclusiv prin întimpinarea formulata), ca si la suportarea costului publicării prezentei hotărâri in trei cotidiene naționale.

Faptul ca prejudiciul moral este incomensurabil nu determina inadmisibilitatea reparării lui pecuniare (art.998 C.civ. nu distinge in acest sens; încă din perioada interbelica jurisprudența autohtona a acordat despăgubiri materiale inclusiv pentru suferința provocata prin fapte ilicite, iar jurisprudența europeana in materie este constanta in acest sens), însa, pe de alta parte, suma acordata cu acest titlu nu trebuie sa constituie un izvor de îmbogățire fără justa cauza (din aceasta perspectiva, tribunalul a apreciat ca exagerata suma de 1.000.000 lei solicitata de către reclamant, cu atât mai mult cu cat reparația materiala a fost coroborata cu reparația morala ce urmează a fi făcuta prin publicarea in mass-media a prezentei horarâri).

În temeiul art.274 C.proc.civ., tribunalul a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei decizii au declarat apelatât reclamantul F. D., cât și pârâtul M. S..

Apelantul reclamant F. D. a solicitat admiterea apelului formulat, schimbarea în parte a sentințe civile apelate și majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de către prima instanța.

În motivare, a arătat faptul că prin Sentința civila nr. 2329/19.09.2012 a Tribunalului T. s-a admis în parte acțiunea civila formulata de către reclamant împotriva paraților M. S. si .., dispunându-se obligarea acestora, solidar, la plata către reclamant a sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune morale, si la suportarea costului publicării hotărârii in trei cotidiene naționale.

Pentru a pronunța aceasta sentința, Tribunalul T., în mod corect a reținut depășirea flagranta de către pârât, in calitatea sa de ziarist, a limitelor dreptului fundamental la exprimare.

Totodată, prima instanța a reținut de asemenea in mod corect intenția clara a pârâtului de a-l defăima pe reclamant, de a-i prejudicia demnitatea, onoarea si imaginea, prin intermediul conținutului acestor articole, folosind termeni precum „țepar de prima mana„, „șarlatan de prima mana„, catalogându-l drept infractor — autor al infracțiunii de înșelăciune.

Nu în ultim rând, prima instanța a reținut si reaua credința a pârâtului, confirmata de aspectul de continuitate in publicarea articolelor defăimătoare la adresa reclamantului, cat si de răspunsurile acestuia la interogatoriu, prin care a recunoscut ca pe durata soluționării litigiului a dat publicității noi articole de acest gen.

Criticile aduse hotărârii apelate vizează greșita apreciere de către prima instanța a gravitații lezării aduse valorilor inerente ale personalității umane, prin stabilirea unui cuantum scăzut al despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, în cuantum de 25.000 lei, raportat la gravitatea prejudiciului.

Astfel, instanța a constatat ca sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, însa a apreciat, sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate, faptul ca aceasta suma nu trebuie sa constituie un izvor de îmbogățire fără justa a reclamantului.

Reclamantul a arătat că prima instanța nu a făcut o analiza corecta a criteriilor obiective ce rezulta din prezenta cauza, nu a apreciat in mod temeinic gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora.

. despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei si demnității unei persoane presupune o apreciere subiectiva din partea judecătorului, care, însa, trebuie sa aibă în vedere criteriile obiective descrise anterior, putând face astfel obiectul controlului instanței de recurs — CSJ — Secția civila, Decizia nr. 62 din 10.01.2002.

În aceeași ordine de idei, tot prin intermediul acestei decizii, fosta instanța suprema a făcut o . aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral, considerând ca proba faptei ilicite este suficienta, urmând ca prejudicial si raportul de cauzalitate sa fie prezumate, instanțele romane deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite de natura sa determine un asemenea prejudiciu, soluția fiind determinata de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directa fiind practic imposibila.

Reclamantul a mai arătat că, la aprecierea prejudiciului moral suferit de acesta, Tribunalul nu a avut în vedere totalitatea consecințelor negative si implicațiile pe care articolele defăimătoare le-au avut pe planul social al reclamantului, valorile sociale lezate si însemnătatea acestora pentru subsemnat.

Acuzațiile aduse prin aceste articole au avut consecințe negative extreme asupra vieții familiale, profesionale si sociale. Dintr-un membru respectat al comunității, cu activitate in aceasta organizație încă din anul 1994, si cu relații si caracterizări deosebite din partea instituțiilor si persoanelor cu care a colaborat, a devenit un țepar, șarlatan, a înșelat, situație in care toata reputația de care se bucura, recunoașterea din partea societății a meritelor acestuia, imaginea acestuia, au fost puternic, daca nu iremediabil afectate.

Colaboratorii, membrii ONADO, persoanele care doresc sa apeleze la aceasta organizație, prietenii chiar si familia, îl chestionează pe reclamantul apelant cu aspectele relatate de către dl M. S., si pun la îndoiala încrederea pe care aceștia i-au acordat-o de-a lungul timpului.

Nu in ultimul rând, acesta a adus în discuție și mijloacele de publicare ale articolelor defăimătoare la adresa reclamantului, raportat la întinderea si gravitatea prejudiciului adus. În această privința, aceste articole nu au fost publicate numai în presa scrisa — tipărita, cat si in aparițiile online ale publicației Ziua de Vest, preluate ulterior si de către alte publicații.

Astfel, la orice accesare a unei pagini de Internet, folosind un motor de căutare, articolele publicate de către paratul M. S. vor putea fi regăsite in primele pagini de rezultate, dând astfel o informație eronata cititorilor despre persoana reclamantului apelant, afectând iremediabil imaginea, demnitatea si onoarea acestuia.

Orice persoana ce se interesează de reclamantul apelant in mediul online va avea un tablou întreg de acuze, injurii si condamnări „ale jurnalistului M. S., condiții in care nu-și poate exercita funcția pe care o deține, câtă vreme la baza acesteia sta încrederea persoanelor ajutate de către reclamant, încă din anul 1994, de când deține funcția de președinte al ONADO.

Prin apelul formulat, apelantul pârât M. S. a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr.2329/19.09.2012, modificarea in tot a sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinica si nefondata cu obligarea reclamantului-intimat la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, apelantul pârât a arătat că, critică hotărârea primei instanțe, apreciind ca in mod eronat s-a reținut in sarcina acestuia depășirea limitelor libertății de exprimare.

Apelantul pârât a redactat o . articole in cadrul ziarului Ziua De Vest, articole prin care a adus la cunoștința opiniei publice situația dificila a unor cetățeni care - în dorința de a-si proteja drepturile si interesele - s-au adresat reclamantului in calitate de reprezentant al unui ONG (Organizația Națională pentru Apărarea Drepturilor Omului).

În calitatea sa de președinte al organizației in cauza, reclamantul a promis acestor cetățeni ca organizația îi va consilia din punct de vedere juridic și va efectua toate demersurile necesare pentru rezolvarea problemelor cu care organizația a fost sesizata.

Întreaga "activitate" de "apărare a drepturilor omului" s-a rezumat la întocmirea unor cereri, de regula în temeiul Legii 544/2001, republicata, privind liberul acces la informațiile de interes public. Respectivii cetățeni care s-au adresat reclamantului nu numai ca au plătit acestuia sume considerabile de bani fără a le fi rezolvate problemele, dar nici nu si-au recuperat actele originale ale proprietății, în pofida promisiunilor si asigurărilor primite la momentul efectuării "donațiilor" deloc simbolice.

Aceste persoane au sfârșit prin a cheltui sume foarte mari de bani pe care le-au vărsat cu titlu de "donații", deși aceștia nu au avut intenția de a gratifica in vreun fel organizația, ci li s-au pretins sume de bani in schimbul serviciilor pentru care s-au adresat reclamantului-intimat.

Astfel, martorul G. B. P. audiat in fata primei instanțe a arătat faptul că reclamantul preciza ca suma respectiva reprezintă cheltuieli (onorarii de expert, taxe notariale, taxe judiciare etc.) în vederea soluționării problemelor cu care a fost sesizata organizația de către acest petent.

Abia ulterior plații a sesizat martorul ca suma de bani nu reprezentă contravaloarea unor cheltuieli (onorarii expert, taxe notariale, taxe judiciari etc.) astfel cum a pretins reclamantul, in chitanța întocmita pentru predarea banilor fiind inserata mențiunea "donație", deși martorul nu a avut niciun moment intenția de a-l gratifica pe reclamant sau organizația, ci - din contra - s-a adresat acestuia intru-cat avea posibilități materiale limitate si spera să obțină o consiliere gratuita.

Din probele administrate în fata primei instanțe rezulta fără putința de tăgadă faptul ca pârâtul apelant a fost contactat de mai multe persoane care s-au considere păgubite de către reclamant, a efectuat verificări ale dosarelor de instanță cu privire la care a fost informat de către aceste persoane, a solicitat in repetate rânduri un punct de vedere din partea reclamantului si a organizației pe care acesta o conduce.

Astfel cum reclamantul a refuzat a se prezenta la interogator deși s-au acordat mai multe termene in acest sens - acesta a refuzat a exprima un punct de vedere la nenumăratele solicitări ale pârâtului apelant, rezumându-se a face amenințări cu plângeri penale si acțiuni in instanța daca "îndrăznește pârâtul apelant" să publice vreun articol la adresa sa.

Ulterior publicării articolului din data de 17.12.2010, reclamantul a solicitat redacției ziarului comunicarea probelor care au stat la baza publica articolului. Reclamantul a fost informat ca din motive de deontologie profesionala nu i se pot comunica aceste probe, dar ca i se poate oferi un drept la replică in cadrul ziarului. Răspunsul reclamantului l-a constituit doar promovarea acțiunii ce face obiectul prezentei cauze.

Aceasta atitudine a reclamantului nu a contribuit in nici un mod la lămurirea situației, deși acesta - atât de preocupat fiind de imaginea sa publica –a avut în mai multe rânduri posibilitatea de a-si expune punctul de vedere si de a aduce la cunoștința pârâtului apelant demersurile efectuate pentru soluționarea probleme persoanelor care au contactat redacția ziarului.

Astfel, reclamantul ar fi trebuit sa aducă la cunoștința pârâtului apelant faptul ca împotriva sa s-au formulat plângeri penale soluționate prin neînceperea urmăririi penale. Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul își invoca practic propria culpa, aspect pe care instanța trebuia sa-l aibă in vedere la pronunțarea hotărârii, făcând aplicarea principiului "nemo auditurpropriam turpitudinem allegans".

Exercițiul dreptului la libera exprimare presupune dreptul de a primi informații și de a comunica altora informații. A interzice unui ziarist sa expună public informațiile primite cu privire la activitatea unei persoane in îndeplinirea atribuțiilor profesionale, echivalează cu o încălcare a art. 10 din CEDO, atât aspectul libertății de exprimare cat și a dreptului la informare.

A aplica sancțiuni pecuniare unui ziarist care relatează o stare de fapt, tinde să-l determine pe acesta ca pe viitor sa nu mai recurgă la critici si sa renunțe la discuția publica a problemelor ce interesează, viața colectivității.

În cazul Lingens contra Austriei, Curtea a statuat ca, caracterul esențial al libertății de exprimare într-o societate democratica, este valabil si pentru informațiile si ideile" care lovesc, șochează sau neliniștesc.

Curtea subliniază ca "presei îi revine sarcina de a comunica informații asupra unor chestiuni de interes generat iar publicul are dreptul de a le primi, în afara de aceasta, libertatea presei este un bun instrument pentru cunoașterea si judecarea ideilor si atitudinilor unor conducători, iar exigentele de protejare a reputației acestora trebuie puse în balanța cu interesele discutării libere a problemelor politice"

Astfel, prin articolele publicate, pârâtul apelant nu a făcut altceva decât sa atenționeze cititorii despre faptul ca mai multe persoane au fost determinate a "dona" sume de bani in schimbul unor "intervenții" si ale unor "servicii" juridice de natura a le apară drepturile si interesele, prin intermediul organizației non-profit atât de sugestiv intitulate. Din conținutul articolului, transpare atât semnalul de alarma cu privire la pericolul la care cetățenii nemulțumiți sau necăjiți se expun daca apelează la acest tip de "servicii", cat si poveștile triste ale unor oameni care au fost determinate a face "donații" substanțiale.

În cazul dedus judecații, din lecturarea articolelor, se poate lesne desluși faptul ca acestea au prezentat chestiuni de larg interes, au fost documentate, pârâtul apelant documentându-se, strângând informații si declarații ce au avut ca unic scop informarea cititorilor, nu defăimarea reclamantului.

De altfel, din declarația martorului G. P. audiat in fata primei instanțe a rezultat fără putința de tăgada faptul ca acesta s-a prezentat la ziar, oferind pârâtului apelant informațiile publicate in articol. Mai mult, acesta a arătat in fata instanței nu numai faptul ca a formulat plângere penala împotriva reclamantului, plângere ce a fost soluționata prin neînceperea urmăririi penale, dar si ca nu a adus aceste aspecte la cunoștința pârâtului apelant.

Prin urmare, in condițiile in care nici reclamantul "nu a binevoit a da curs solicitărilor de informare ale pârâtului apelant, este nefondata reținerea de către prima instanța in sarcina pârâtului apelant a unei intenții de a defăima, de a prejudicia demnitatea, onoarea si imaginea reclamantului.

Pârâtul apelant a criticat hotărârea primei instanțe raportat la reținerea in sarcina acestuia a unei obligații de reparare a prejudiciului invocat, dar nedovedit, de către reclamant.

Prin prejudiciu se înțelege distrugerea, sustragerea ori degradarea unor bunuri, vătămarea sănătății sau integrității corporale, cu reducerea ori pierderea totala sa parțiala a capacității de munca, lezarea onoarei, reputației, calității de create intelectual sau a oricăror atribute ce definesc statutul moral al persoanei.

Prejudiciul este un element esențial al răspunderii civile, al răspunderii materiale și uneori al răspunderii penale. Existenta prejudiciului da dreptul la repararea Iui integrala, care se face in natura sau, când aceasta nu e posibil prin acordarea despăgubirilor.

Pentru a fi susceptibil de reparare însa, potrivit temeiului legal pe care se întemeiază acțiunea reclamantului, trebuiesc întrunite concomitent condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si, nu in ultimul rând, existenta vinovatei.

Prejudiciul constând in atingerea adusa imaginii publice a reclamantului trebuie sa îndeplinească toate condițiile necesare oricărui alt tip de prejudiciu pentru a putea fi reparat. Astfel, prejudiciul trebuie sa fie cert si determinat sau determinabil. Or, prejudiciul moral este incomensurabil.

Numai daca din fapta ilicita a pârâtului apelant, săvârșita cu vinovăție si având un efect prejudiciabil asupra elementelor personalității persoanei juridice ar rezulta o pierdere financiara, ar fi admisibila acoperirea in bani a prejudiciului "moral". Prejudiciul " moral " este in realitate tot un prejudiciu material.

În speța însa, nu ne găsim in acesta situație. În articolele in cauza nu a existat o intenție a pârâtului apelant de a defăima în vreun fel reclamantul, nu a fost dovedit un prejudiciu clar, cert, determinat sau determinabil, astfel încât nu sunt întrunite elementele necesare atragerii răspunderii civile delictuale.

De altfel, din cuprinsul cererii de judecata, reiese - fără echivoc - faptul ca reclamantul nu își întemeiază pretențiile - deloc de neglijat - pe un prejudiciu actual, ci pe unul viitor, eventual, posibil. Un prejudiciu "enorm" din moment ce pretențiile sunt mari.

Este cel puțin curios cum poate o "organizație" cvasinecunoscuta si președintele acesteia sa aibă prejudicii de imagine "de proporții" in condițiile in care organizația nu are nici pagina web, nici pagina pe Facebook, nici blog, etc.

Aceste aspecte rezulta si din declarația martorului propus de către reclamant, si anume ca publicitatea de care se bucura organizația pe internet este mult mai mica decât numărul de cititori online ai ziarului in care s-au publicat articolele. Prin urmare, o persoana si o organizație care nu se bucura de renume, prestigiu etc., nici nu ar putea suferi prejudicii de imagine de proporții colosale, pentru ca in primul rând nu exista o imagine care sa sufere prejudicii.

Mai mult, martorul T. T. s-a referit in declarația sa testimoniala exclusiv la prejudiciul pe care l-ar fi suferit organizația, nu la un prejudiciu pe care l-ar fi suferit reclamantul, iar singurul prejudiciu rezulta a fi renunțarea a 2 persoane de a mai apela la serviciile organizației.

Or, in condițiile in care organizația este o persoana juridica non-profit, renunțarea la servicii de către două persoane nu produce practic nici un prejudiciu patrimonial sau de alta natura organizației. Mai mult, aceste două persoane ar fi renunțat la serviciile organizației in cursul anului 2012, ori reclamantul a formulat acțiunea încă din data de 09.08.2011, după aproape 1 an de la publicarea primului articol. Astfel, la data introducerii acțiunii nici mucar nu exista prejudiciul reclamat.

Mai mult, prima instanța a înlăturat practic depoziția martorului propus de pârâtul apelant, respectiv unul dintre cetățenii care s-au adresat publicației, dar a omis sa cenzureze declarația martorului propus de către reclamant, declarație in mod evident subiectiva atâta timp cat acest martor este membru in conducerea filialei Sibiu a organizației. De altfel, martorul reclamantului nici măcar nu a fost in măsura sa arate vreun prejudiciu suferit in urma publicării articolelor fie de către filiala din Timișoara, fie personal de către reclamant.

Prin urmare, din probele administrate in cauza nu rezulta producerea vreunui prejudiciu de imagine al reclamantului, iar acțiunea nu a fost formulata in calitatea pe care reclamantul o deține in cadrul organizației, ci in nume personal, astfel încât hotărârea primei instanțe este nefondata atâta timp cat reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului invocat.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârea primei instanțe, stabilirea acestui cuantum presupune o apreciere subiectiva din partea judecătorului care trebuie sa aibă in vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecații, de gradul de lezare si sa aprecieze intensitatea si gravitatea atingerii adusa acesteia.

Pentru acest lucru este necesar ca reclamantul sa fi probat măsura in care i-a fost afectata reputația si situația financiara la momentul promovării acțiunii, in primul rând, si abia mai apoi in viitor, proba care nu a fost însa făcuta. De altfel, un eventual prejudiciu putea fi evitat de către reclamant in condițiile in care acesta ar fi dat curs uneia din nenumăratele solicitări ale pârâtului apelant sa prezinte un punct de vedere ori ar fi solicitat un drept la replica.

Mai mult, deși pârâtul a solicitat a se face aplicarea disp.art.225 C.pr.civ., reclamantul refuzând in mod nejustificat a se prezenta la interogatoriu la mai multe termene, prima instanța a omis a se pronunța asupra acestei cereri, omițând totodată a audia celalalt martor propus de pârât.

În mod eronat prima instanța a reținut reaua-credința a pârâtului raportat la faptul ca a continuat să publice articole referitoare la reclamant, in condițiile in care nu este singurul ziarist care a fost sesizat de diverși cetățeni in legătura cu faptele reclamantului, in presa locala fiind publicate si alte articole - de către alți ziariști in alte publicații locale.

Pârâtul apelant a depus întâmpinare la apelul reclamantului prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu motivarea că reclamantul nu a dovedit în fața primei in stanțe prejudiciul personal și nici nu a prezentat un mod de calcul al acestui pretins prejudiciu.

Deliberând asupra apelurilor, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.295 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește calea de atac declarată de pârât, Curtea constată că motivele de apel invocate referitoare la neîndeplinirea în speță a condițiilor răspunderii civile delictuale nu sunt întemeiate. Astfel, pentru a atrage răspunderea civilă delictuală, fapta unei persoane trebuie să fie ilicită, adică să încalce normele dreptului obiectiv și să cauzeze prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, cele două condiții trebuind a fi îndeplinite cumulativ. Premisa invariabilă a doctrinei de drept civil, fidelă literei Codului civil din 1864 (aplicabil în speță în raport de data săvârșirii faptei), este că fapta omului, care a cauzat altuia un prejudiciu, fapta ilicită și culpabilă, atragere răspunderea civilă ce are ca finalitate primordială sancționarea acesteia, fapta ilicită reprezentând obiectivarea, manifestarea exterioară a unei atitudini de conștiință și voință a persoanei.

Prima instanță a reținut în mod corect faptul că fapta ilicită a pârâtului a constat în încălcarea limitelor libertății de exprimare și a Codului deontologic al ziaristului întrucât acesta, în calitate de ziarist, a publicat articole în Ziarul de Vest în cuprinsul cărora și-a exprimat opiniile personale cu privire la reclamant, folosind cuvinte și expresii ca „țepar de prima mână”, „șarlatan de prima mână”, „înșelătorie pe față”, „a înșelat zeci de persoane”, acreditând deci ideea că reclamantul a săvârșit fapte de înșelăciune. Aceste afirmații s-au întemeiat doar pe declarațiile unor persoane care s-au pretins înșelate de către reclamant (martorul G. B. P. arătând în declarația în fața instanței că a luat legătura cu pârâtul după ce a formulat plângere penală împotriva reclamantului și i s-a respins, aducându-i la cunoștință pârâtului situația de fapt – fila 208 din dosarul tribunalului), în condițiile în care la dosarul cauzei există dovada pronunțării soluției de neîncepere a urmăririi penale cu privire la plângerea penală dovedită în prezenta cauză ca fiind formulată împotriva reclamantului. Așadar au fost încălcate dispoz. art.2, 3 și 5 din Codul deontologic prin care se arată că ziaristul poate da publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel puțin 2 surse credibile, că nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte, știrea de presa trebuind sa fie exacta, obiectiva si sa nu conțină păreri personale, că se va avea in vedere respectarea principiului prezumției de nevinovăție, astfel încât nici un individ nu va fi catalogat drept infractor pana când o instanța juridică nu se va pronunța, evitându-se publicarea comentariilor si luărilor de poziție asupra unor cauze aflate pe rol in justiție, ziaristul nesubstituindu-se instituțiilor si puterilor publice.

În ceea ce privește exercițiul dreptului la liberă exprimare prev. de art.10 din CEDO, Curtea reține că acesta trebuie să respecte limitele stabilite prin paragraful II al articolului menționat. Prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, din data de 15 ianuarie 2013, a fost respinsă plângerea formulată de reclamant prin care acesta invoca încălcarea libertății sale de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că a fost obligat de instanțele române să plătească daune morale, CEDO apreciind că nu a existat o încălcare a art. 10 din Convenție, cât timp ingerința în libertatea de exprimare era prevăzută de lege – art. 998-999 C.civ. -, urmărea un scop legitim – apărarea reputației altei persoane – și era necesară într-o societate democratică – sancțiunea rezultând dintr-o „nevoie socială imperioasă” și fiind proporțională cu scopul urmărit. CEDO a avut în vedere faptul că reclamantul a făcut atât judecăți de valoare, cât și imputări factuale cu privire la conduita parții vătămate și că nu a avertizat publicul asupra faptului că face afirmații subiective și nu și-a manifestat niciun moment dubiul cu privire la cele afirmate. În plus, Curtea a apreciat că termenii folosiți de reclamant nu erau indispensabili pentru comunicarea mesajului său, motiv pentru care s-a raliat concluziei instanțelor interne cum că acești termeni relevă intenția reclamantului de a ofensa partea vătămată.

Aplicând statuările de principiu ale CEDO în speța de față, instanța de apel constată că pârâtul, prin afirmațiile făcute în cuprinsul articolelor în litigiu a avut intenția de a aduce atingere demnității, onoarei și reputației reclamantului, inclusiv prin alegerea cuvintelor folosite, în mod corect prima instanță reținând ca un argument în plus pentru această concluzie împrejurarea că pârâtul pe parcursul soluționării prezentului litigiu a continuat să publice articole asemănătoare cu privire la reclamant.

Însă apelul pârâtului este întemeiat în parte în ceea ce privește criticile aduse modului de cuantificare a daunelor morale acordate reclamantului.

Cu privire la despăgubirile echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, instanța supremă a decis ca la stabilirea cuantumului acestora să se aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. S-a arătat de asemenea că, pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituție i-au fost afectate prin fapta ilicită și, pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul. Aplicând criteriile orientative arătate mai sus în speța de față, ținând cont de faptul că publicarea unor articole defăimătoare în ziar, preluate apoi în mediul on-line (conform probelor administrate în fața primei instanțe), produce persoanei aflată în această situație prejudicii morale inerente, onoarea și demnitatea acesteia fiind prejudiciate, rudele, prietenii și persoanele din cercul social sau care cunosc persoana în discuție ca urmare a activității desfășurate de aceasta luând cunoștință de conținutul defăimător al articolelor publicate.

Curtea consideră că suma de 10.000 lei reprezintă o despăgubire suficientă pentru reclamant reprezentând o satisfacție echitabilă și în sensul jurisprudenței CEDO.

Pentru aceleași argumente arătate mai sus cu privire la cuantificarea prejudiciului nepatrimonial, Curtea constată că apelul reclamantului (formulat în termen la data de 29.10.2012 conform dovezilor de la filele 3 și 14 din dosar prin transmiterea cererii de apel prin intermediul fax-ului în ultima zi a termenului prev. de art.284 alin.1 c.pr.civ.) care viza solicitarea de majorare a despăgubirilor acordate de tribunal, nu este fondat și va fi respins în consecință.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, în baza art.296 C.pr.civ. Curtea constată că apelul reclamantului nu este fondat și îl va respinge, iar apelul pârâtului este întemeiat și va fi admis, va fi schimbată în parte Sentința civilă nr.2329 din 19.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în sensul că obligă în solidar pârâții M. C. S. și ., cu sediul în Timișoara, . nr.16, . la plata către reclamant de despăgubiri pentru daunele morale în sumă de 10.000 lei, menținându-se în rest dispozițiile sentinței apelate.

Având în vedere soluțiile pronunțate, dispoz. art.298 rap. la art.274 C.pr.civ. și faptul că pârâtul apelant nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată în apel prin depunerea de chitanțe la dosar, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul formulat de apelantul reclamant F. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet A. O. G. din Timișoara, ..6, . civile nr.2329 din 19.09.2012 pronunțată de Tribunalul T..

Admite apelul formulat de apelantul pârât M. C. S., cu domiciliul procesual ales în Timișoara, ..2, . la SCPA Martonosy & Asociații împotriva aceleiași sentințe.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă în solidar pârâții M. C. S. și ., cu sediul în Timișoara, . nr.16, . la plata către reclamant de despăgubiri pentru daunele morale în sumă de 10.000 lei.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 31.01.2013.

P., JUDECATOR,

A.-M. N. Dr. L. L.

GREFIER,

D. K.

Red. A.M. N. – 20.02.2013

Tehnored. D. K. – 2 ex./13.02.2013

Tribunalul T., Judecător: L. D.

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 642/2013. Curtea de...		Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... →

Pretenţii. Decizia nr. 13/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 13/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA