Cereri. Decizia nr. 1106/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1106/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 20167/325/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 04.07.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1106/R
Ședința publică din 18 septembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta G. I. împotriva deciziei civile nr. 197/A/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată V. I. R., pentru suplinire consimțământ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică la a doua strigare, se prezintă pârâta recurentă personal, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care pârâta recurentă depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar mobil de 0,5 lei. Învederează instanței că reclamanta a înstrăinat apartamentul și a renunțat la schimbarea destinației acestuia. Arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului, casarea deciziei date în apel și menținerea hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8198/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta V. I. R. împotriva pârâtei G. I..
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 25.07.2012, reclamanta V. I. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta G. I. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suplinirea acordului pârâtei pentru schimbarea destinației apartamentului situat în Timișoara, ., ., în spațiu comercial, conform specificațiilor Proiectului nr. 114/2012 întocmit de ., Arh. L. S. și cerințelor Certificatului de urbanism nr. 1705/27.04.2012 emis de Primăria Mun. Timișoara, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a obținut de la Primăria Timișoara Certificatul de Urbanism nr. 1705/27.04.2012 pentru schimbarea destinației apartamentului situat în Timișoara, ., ., ., în spațiu comercial.
Conform cerințelor acestui certificat, documentația pentru obținerea Autorizatei necesare schimbării destinației trebuie să cuprindă și „acordul vecinilor direct afectați”.
Această cerință este impusă de Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții și de prevederile art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind Asociațiile de proprietari.
În fapt, pârâta G. I. este proprietara apartamentului nr. 5 din imobilul - . pe ., ., Timișoara, jud. T., apartament situat deasupra apartamentului proprietatea reclamantei a cărei destinație se schimbă.
Deși a purtat numeroase discuții rezonabile cu pârâta, rugând-o să își exprime acordul cu privire la schimbarea destinației apartamentului, aceasta a refuzat de fiecare dată, total nejustificat.
În acest sens, reclamanta a invitat-o la Notarul Public prin Notificarea nr. 63/11.07.2012, dar aceasta nu a înțeles să se prezinte, anexând dovada neprezentării - încheierea de certificare nr. 16/18.07.2012.
Reclamanta a mai precizat faptul că în apartamentul a cărei destinație se schimbă, va funcționa un salon de înfrumusețare (coafor și cosmetică), urmând a desfășura activități care nu vor crea nici un prejudiciu vecinilor limitrofi și nu vor aduce atingere în nici un fel dreptului de folosință a proprietății acestora.
De asemenea, a mai precizat că întreaga documentație tehnică necesară schimbării destinației a fost realizată (anume Proiectul nr. 114/2012 întocmit de ., Arh. L. S.), în prezent acordul pârâtei fiind singurul document care lipsește în vederea depunerii documentației pentru obținerea Autorizației de construire.
Reclamanta a solicitat prin urmare să se constate că solicitarea sa este legală, în conformitate cu Legea 50/1991 și a Legii 230/2007, că pârâta refuză în mod nejustificat să își exprime acordul, iar refuzul nejustificat al pârâtei îi cauzează un prejudiciu, împiedicând-o pe reclamantă să obțină autorizațiile necesare pentru exercitarea activității.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 50/1991 și ale Legii 230/2007.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamanta V. I. R. este proprietara apartamentului situat administrativ în Timișoara, ., . CF ind. nr._-C1-U2 Timișoara (nr. de CF vechi_). Reclamanta a demarat procedura în vederea schimbării destinației apartamentului aflat în proprietatea sa în spațiu comercial, respectiv salon de înfrumusețare, cu creare de acces direct din exteriorul imobilului, sens în care a obținut Certificatul de urbanism nr. 1705/27.04.2012, în care printre documentele solicitate de autoritatea locală se numără și acordul vecinilor direct afectați. Pârâta G. I., în calitate de proprietară a apartamentului nr. 5 din imobil, apartament situat deasupra spațiului supus schimbării, a refuzat să-și exprime acceptul în vederea schimbării destinației apartamentului, astfel că reclamanta a declanșat prezentul demers judiciar pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să suplinească acordul pârâtei pentru schimbarea destinației locuinței în spațiu comercial.
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții prevede în Anexa 1 care reglementează Conținutul-cadru al documentației tehnice D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, necesitatea obținerii acordului vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente (cpt. 2.5.6 din anexa 1 la lege), această cerință legală fiind o concretizare a regulii exprimate în art. 7 alin. 22 din aceeași lege, care dispune că autoritățile au obligația de a respecta restricțiile impuse de legislația în vigoare în legătură cu protejarea interesului privat și asigurarea garantării și protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la dreptul la viață intimă, familială și privată, potrivit legii.
În același sens, art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari prevede că schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării.
Așadar, pentru a putea finaliza documentația tehnică necesară schimbării destinației locuinței în spațiu comercial, reclamanta are nevoie de consimțământul pârâtei exprimat în formă autentică, astfel cum dispun normele legale menționate anterior.
Din probele administrate în cauză, instanța a constatat că refuzul pârâtei de a-și da acceptul în sensul dorit de reclamantă nu este unul abuziv și nejustificat, astfel cum apreciază reclamanta. Pârâta a depus la dosar acte medicale din care rezultă că atât ea, cât și fiica acesteia cu care conviețuiește în apartamentul situat deasupra spațiului supus schimbării, suferă de afecțiuni medicale care ar putea fi agravate prin amenajarea unui salon de înfrumusețare la parterul imobilului. Astfel, pârâta G. I. este pensionară și suferă de coxartroză, fiind operată la ambele picioare, astfel încât stă mai mult timp în casă; or, existența și funcționarea spațiului comercial în mod evident i-ar afecta liniștea și sănătatea printr-un aflux semnificativ de persoane și zgomotul creat de clienți, prin accentuarea traficului auto în zona respectivă. Fiica sa, pe de altă parte, este alergică, fiind diagnosticată cu angioedem cronic, reacții anafilactice cronice la diverși alergeni, fiindu-i recomandată evitarea expunerii la substanțe alergene; or, funcționarea unui salon de coafor și cosmetică, chiar în spațiul situat sub apartamentul în care aceasta locuiește, implică degajarea unor mirosuri de diferite substanțe provenite de la vopsele de păr, ceară etc.
Așadar, instanța a constatat că refuzul pârâtei în a-și da acordul la schimbarea destinației locuinței în spațiu comercial este justificat, pârâta nu a acționat din rea-credință, ci din dorința de a conserva sănătatea și liniștea familiei sale.
Art. 14 și 15 din Noul cod civil dispun că orice persoană fizică trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință, niciun drept neputând fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.
Astfel cum s-a arătat anterior, refuzul exprimării acordului de către pârâtă este îndreptățit și nu este rodul relei-credințe, îmbrăcată sub forma abuzului de drept, reclamanta asumându-și un risc în momentul în care s-a hotărât să-și amenajeze un spațiu comercial într-un . un efort financiar în pregătirea documentației tehnice necesare schimbării destinației locuinței, deși nu s-a asigurat în prealabil că obține acordul tuturor proprietarilor afectați, pe plan orizontal și vertical, exprimat în formă autentică.
Pe cale de consecință, întrucât reclamanta nu a făcut dovada conduitei ilicite a pârâtei, instanța nu a putut califica atitudinea pârâtei ca fiind o manifestare de rea credință, buna credință prezumându-se conform art. 14 din Noul Cod civil și, în virtutea principiului actori incumbit probatio care dispune că sarcina probei revine reclamantei – principiu statornicit prin dispozițiile art. 1169 C.civ. (aplicabil în baza art. 230 alin.1 lit. a din Legea nr. 71/2011), instanța a considerat că probele administrate în cauză nu pot fundamenta cererea reclamantei și, ca atare, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 197/A/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, apelul a fost admis, iar sentința schimbată în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, instanța dispunând ca prezenta hotărâre să țină loc de acord al pârâtei G. I. pentru schimbarea destinației apartamentului nr. 3 situat în Timișoara, ., ., conform proiectului nr. 114/2012 întocmit de . și certificatului de urbanism nr. 1705/27.04.2012 emis de Primăria Municipiului Timișoara.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, pe calea apelului, reclamanta a arătat că doar în situația în care pârâta-intimată ar dovedi un potențial prejudiciu real și concret care i s-ar crea prin solicitarea reclamantei apelante, s-ar justifica refuzul acesteia de a-și exprima acordul. D. pentru ca pârâta-intimată a susținut ca ar avea afecțiuni medicale multiple nu se poate trage concluzia că afecțiunile acesteia s-ar agrava prin existența unui salon de coafură la subsolul apartamentului său. Nu există la dosar acte medicale care să conțină contraindicații ale afecțiunii pe care pârâta o acuză, din care să rezulte că ar putea fi agravată de înființarea unui salon de înfrumusețare.
Reclamanta a învederat că activitatea pe care o va desfășura nu creează zgomot peste nivelul admis în zonă, nu perturbă în niciun fel liniștea și viața cotidiană a persoanelor învecinate și nu creează mirosuri de natură a afecta sănătatea vecinilor. Nu se poate susține că ar exista un zgomot ridicat, atâta timp cât a depus la dosar planul de izolare fonică a apartamentului care ar preîntâmpina acest lucru. Intimata nu a dovedit că afecțiunile sale sau ale fiicei sale ar fi agravate de existența unui salon de coafură sub apartamentul sau.
A precizat de asemenea că produsele cosmetice care se vor utiliza în salon sunt produse de specialitate, verificate conform normelor europene, cu certificate de conformitate de la producător, fiind testate pentru a nu fi dăunătoare sănătății și mediului înconjurător. Acestea au mirosuri plăcute și discrete, fiind hipoalergenice și nu pot afecta în nici un caz vecinii spațiului în care vor fi folosite.
În drept, reclamanta și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 282 și urm. C.p.c.
Pârâta G. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
În apel, apelanta a depus la dosar înscrisuri privind produsele cosmetice pe care intenționează să le utilizeze în cadrul salonului.
Intimata nu a solicitat încuviințarea unor probe noi în apel.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art. 295 C.pr.civ., tribunalul a reținut că prima instanță a reținut în mod corect că, raportat la dispozițiile art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 și ale art. 42 din Legea 230/2007, pentru schimbarea destinației spațiului proprietatea reclamantei în spațiu comercial, respectiv salon de înfrumusețare, este necesară existența acordului pârâtei, în calitate de proprietar învecinat pe verticală cu spațiul în discuție.
Pârâta are dreptul de a refuza exprimarea acordului în vederea schimbării destinației spațiului proprietatea reclamantei, daca acest refuz este justificat. De aceea, instanța de judecata, cenzurând acest refuz, poate pronunța o hotărâre care să țină locul consimțământului pârâtei, urmare a constatării caracterului nejustificat al refuzului.
Dispozițiile art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 și ale art. 42 din Legea 230/2007 recunosc pârâtei dreptul de a fi sau a nu fi de acord cu schimbarea destinației imobilului, însă exercițiul acestui drept nu trebuie să se transforme într-un abuz de drept, ci trebuie să respecte normele de principiu prevăzute de art. 3 din Decretul nr. 31/1954, conform cărora drepturile civile pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social.
Aceste drepturi trebuie puse în corelație și cu dreptul de proprietate recunoscut de art. 480 Cod civil și garantat de art. 44 din Constituție și care conferă titularului posibilitatea de a dispune de un bun în limitele determinate de lege, fără a aduce atingere dreptului de proprietate al celorlalți.
În aprecierea caracterului justificat ori abuziv al refuzului pârâtei de a-și da acordul la schimbarea destinației spațiului proprietatea reclamantei, instanța trebuie să analizeze dacă această transformare a spațiului aduce atingere liniștitei folosințe a imobilului pârâtei ori dreptului de proprietate al acesteia, simpla opunere a pârâtei la schimbarea destinației neputând justifica limitarea exercițiului dreptului de proprietate al reclamantei, sub aspectul atributului folosinței.
Pârâta a motivat opoziția sa față de schimbarea destinației spațiului reclamantei prin aceea că funcționarea unui salon de înfrumusețare la parterul blocului i-ar tulbura liniștita folosință a apartamentului său, situat deasupra acestui spațiu, prin zgomotul produs de fluxul clientelei și de funcționarea salonului, accentuarea traficului auto în zonă și mirosurile degajate de produsele cosmetice folosite, acestea din urmă putând afecta negativ și starea de sănătate a fiicei sale, care are sensibilitate la diverși factori alergeni. De asemenea, pârâta a arătat ca amenajarea spațiului comercial va schimba negativ aspectul blocului, ceea ce va conduce la scăderea valorii de circulație a propriului apartament și va afecta structura de rezistență a clădirii.
În aprecierea caracterului refuzului pârâtei, tribunalul trebuie să analizeze dacă neajunsurile invocate de aceasta întrec, prin gravitatea lor, limitele unei vecinătăți tolerabile.
Instanța a apreciat că, prin natura activității desfășurate și raportat la aparatura folosită în cadrul său, funcționarea unui salon de înfrumusețare nu produce un zgomot de un nivel ridicat. De asemenea, produsele cosmetice contemporane, folosite în saloanele de tipul celui în discuție, se supun unor norme și standarde stricte de calitate și au un miros plăcut și discret, imposibil de perceput din apartamentele învecinate. Din acest motiv, nu au putut fi primite susținerile pârâtei conform cărora aceste produse, prin mirosul degajat, ar afecta negativ și starea de sănătate a fiicei sale, care are sensibilitate la diverși factori alergeni. Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă nu reiese că, în situația în care mirosurile ar fi percepute din apartamentul acesteia, acestea s-ar încadra în categoria alergenilor la care fiica sa manifestă sensibilitate.
Cât privește fluxul clientelei și accentuarea traficului auto în zonă, pârâta nu a adus niciun fel de dovezi că sporirea acestora ar aduce o atingere importantă liniștitei folosințe a apartamentului său, care să nu poată fi integrată în toleranța datorată în temeiul raporturilor de vecinătate. Sub acest aspect, instanța a reținut că funcționarea saloanelor de înfrumusețare are loc pe baza unor programări prealabile a clientelei, fluxul persoanelor nefiind unul permanent și perpetuu. Acest flux nu poate fi considerat a conduce la o sporire semnificativă a traficului auto în zonă, după cum s-a exprimat pârâta.
Referitor la lucrările de construcție efectuate pentru schimbarea destinației spațiului, afirmațiile pârâtei conform cărora acestea ar conduce la scăderea valorii de circulație a propriului apartament datorită schimbării în sens negativ a aspectului blocului, nu au niciun suport probator; în plus, lucrările au loc în baza unui proiect avizat inclusiv de organele autorității administrației publice locale cu atribuții în domeniul urbanismului. Cât despre afectarea structurii de rezistență a clădirii prin efectuarea acestor lucrări, tribunalul a reținut că lucrările de construire și amenajare se vor desfășura în baza unui proiect autorizat, care va avea în vedere respectarea cerințelor legale privind rezistența în construcții.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că pârâta nu a făcut dovada niciunui motiv pentru care reclamanta ar trebui îngrădită în exercitarea dreptului său de a dispune de bun, inclusiv sub aspectul atributului folosinței acestuia.
Pârâta nu a făcut dovada că refuzul său în exprimarea acordului este unul justificat și că ar fi afectată în exercițiul dreptului său de proprietate de acțiunile reclamantei.
În plus, în cazul în care pe perioada funcționării spațiului comercial reclamanta ar încălca regulile de ordine publică și salubritate, există sancțiuni contravenționale specifice, în prezent reclamanta beneficiind de prezumția exercitării drepturilor civile cu bună-credință. De asemenea, în situația în care reclamanta nu va respecta condițiile impuse de autoritățile competente (inclusiv în ceea ce privește tipul de servicii pentru care se dorește amenajarea spațiului), nu îi vor fi eliberate avizele și aprobările necesare, fiind suficiente căi procedurale pentru a fi sancționată, iar pârâta are posibilitatea obligării acesteia la plata unor despăgubiri pentru eventualele prejudicii ce i s-ar produce acesteia.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.
În motivare a făcut referire la disp. art. 42 din Legea nr. 230/2007 și a invocat încălcarea dispozițiilor legale de către reclamanta care nu a obținut nici avizul comitetului executiv al asociației și nici acceptul pârâtei-recurente.
A invocat că decizia nu este întemeiată în fapt și în drept, că a fost pronunțată fără administrarea de noi probe, fiind axată pe susținerile reclamantei fără a se ține seama că pârâta locuiește în apartamentul nr. 5 din imobil (. anul 1985 și că l-a cumpărat pentru a avea liniște.
În drept a invocat disp. art. 304, 3041 Cod proc.civilă.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de disp. art. 299 și urm. Cod proc.civilă, văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
În primul rând, susținerile recurentei potrivit cărora reclamanta ar fi înstrăinat apartamentul nr. 3 și că ar fi renunțat la schimbarea destinației locuinței în spațiu comercial (demersul său judiciar rămânând, astfel, lipsit de obiect) sunt nedovedite.
În al doilea rând, hotărârea primei instanțe este supusă dublului control jurisdicțional (apel și recurs), astfel că disp. art. 3041 Cod proc.civilă ce permit instanței sesizată cu un recurs îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de apel să examineze cauza sub toate aspectele nu sunt incidente în cauză.
În continuare, instanța reține că, într-adevăr, art. 42 din Legea nr. 230/2007 prevede că schimbarea destinației locuinței se face doar cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării, în acest sens dispunând și Capitolul I pct. 2.5.6 din Anexa 1 la Legea nr. 50/2991.
Contrar susținerilor recurentei, menționatele dispoziții legale nu au fost încălcate în cauză, câtă vreme pe calea cererii de chemare în judecată reclamanta a solicitat tocmai suplinirea consimțământului proprietarului apartamentului pe plan vertical (apartamentul nr. 5), respectiv al pârâtei, existența sau inexistența avizului comitetului executiv nefăcând obiect al pricinii.
Sunt nefondate ca temeiuri de modificare a deciziei și susținerile recurentei vizând lipsa motivelor de drept din cuprinsul deciziei atacate, din considerentele acesteia rezultând cu evidență că tribunalul a avut în vedere la pronunțare disp. art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, art. 42 din Legea nr. 230/2007, art. 3 din Decretul nr. 3/1954, art. 480 Cod civil, art. 44 din Constituție.
În ceea ce privește starea de fapt avută în vedere de tribunal, instanța de recurs reține că apelul este o cale de atac ordinară, devolutivă, în cadrul căreia starea de fapt reținută de prima instanță poate fi reinterpretată, conform disp. art. 295 alin. 1 Cod proc.civilă, controlul vizând și temeinicia hotărârii apelate.
Pentru a face o atare apreciere, instanța de apel poate să administreze sau nu alte probe, date fiind disp. art. 295 alin. 2 Cod proc.civilă, art. 167 alin. 1 Cod proc.civilă.
Modalitatea în care tribunalul a interpretat probele administrate nu se constituie în temeiuri de modificare ori casare a deciziei recurate, criticile formulate în acest sens de recurentă neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod proc.civilă ci se constituie în critici vizând netemeinicia hotărârii, critici ce ar putea fi, eventual, încadrate în disp. art. 304 pct. 10, 11 Cod proc.civilă, norme legale abrogate la data pronunțării deciziei recurate.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă rap. la art. 304 Cod proc.civilă, instanța va respinge recursul declarat de pârâta G. I. împotriva deciziei civile nr. 197/A/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta G. I. împotriva deciziei civile nr. 197/A/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 02.10.2013;
Tehnored. C.J.- 03.10.2013; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător: A. Ș. R.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: M. R.; A. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1630/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1750/2013. Curtea de... → |
|---|
