Cereri. Decizia nr. 624/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 624/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 314/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 624
Ședința publică din 23 aprilie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții C. M. și C. S. împotriva deciziei civile nr. 4/R/11.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații K. Ș., K. E., Primăria Municipiului Timișoara și P. Județului T., având ca obiect revizuire.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic V. S., în reprezentarea intimatei Primăria Municipiului Timișoara, lipsă fiind ceilalți intimați și revizuenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că a fost atașat ( conform rezoluției instanței) dosarul nr._ al Curții de Apel Timișoara împreună cu dosarele atașate acestuia, respectiv dosarul cu același număr și dosarele nr._ și nr._ ale Înaltei Curți de Casație și Justiție; dosarul nr._ al Curții de Apel Timișoara; dosarele nr._, nr._ și nr. 3098._ ale Curții de Apel Timișoara, dosarele nr._ ale Judecătoriei Timișoara și Tribunalului T..
Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, ținând cont de prevederile art. 322 alin. 1 Cod proc.civ., raportat la conținutul deciziei civile supuse revizuirii.
Reprezentanta intimatei Primăria Municipiului Timișoara solicită admiterea excepției.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar_, la data de 19.03.2013, revizuienții C. M. și C. S. în contradictoriu cu intimații K. Ș., K. E., Primăria Municipiului Timișoara și P. Județului T. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate că dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru au fost depuse în dosarul nr._, dar nu se mai află în acest dosar.
Cererea de revizuire nu a fost motivată în fapt și în drept iar la cerere au anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru de 30 lei și 2 timbre judiciare a câte 0,15 lei, în original și copie.
Intimații K. Ș., K. E., Primăria Municipiului Timișoara și P. Județului T. nu au depus întâmpinare, deși au fost citați legal cu această mențiune.
În cauză, s-a procedat la atașarea dosarului nr._ al Curții de Apel Timișoara, în care a fost pronunțată decizia atacată din a cărui analiză, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 4/R/11.01.2010 pronunțată în dosar nr._, Curtea de Apel Timișoara a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuienții C. S. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 1161/23.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .
Pentru a decide astfel, curtea, pe cale de excepție, în condițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 322 alin. 1 C.proc.civ., a constatat că în respectiva cauză operează atât excepția nulității cererii pentru netimbrare, cât și inadmisibilitatea cererii de revizuire raportat la dispozițiile art. 322 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, s-a reținut că pentru primul termen de judecată, respectiv data de 11 ianuarie 2010, revizuienții au fost legal citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 9,1 lei și 0,15 lei ( filele 5 și 6 dosar nr._ ) și întrucât, la dosar nu exista dovada achitării acestor taxe judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a anulat ca netimbrată cererea de revizuire.
Raportat la conținutul deciziei atacate prin prezenta cerere de revizuire, prezentat anterior, la termenul de judecată din 23.04.2013, curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității prezentei cereri de revizuire, precum și de prev. art. 322 alin. 1 C.proc.civ., excepție ce urmează a fi analizată cu prioritate, potrivit disp. art. 137 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 322 C.pr.civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanțe de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanța de recurs atunci când evocă fondul.
Doctrina juridică și jurisprudența au conturat sfera hotărârilor ce pot fi supuse revizuirii, arătând că, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanțe de recurs, există o cerință suplimentară impusă de legiuitor, respectiv ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea stabilită până în acel moment. O astfel de situație nu se întâlnește în cazul în care instanța de recurs respinge recursul sau când, admițând recursul, casează decizia dată în apel și menține hotărârea primei instanțe, respectiv atunci când se constată nulitatea recursului.
Ca atare, nu pot face obiectul revizuirii deciziile prin care s-a soluționat o altă cerere de revizuire, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost anulată, ca netimbrată în această ipoteză calea extraordinară de atac fiind inadmisibilă.
În cauză, având în vedere că prin decizia atacată pe calea revizuirii, instanța de judecată a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată, se impune a conchide că nu s-a atacat o hotărâre ce evocă fondul, astfel că excepția invocată, din oficiu, de curte apare a fi întemeiată, motiv pentru care instanța o va admite și va respinge prezenta cerere de revizuire, ca inadmisibilă, fără a mai analiza îndeplinirea cerințelor art. 322 C.pr.civ., față de prioritatea excepției reținute.
In baza art. 274 C.pr.civ., față de soluția pronunțată în cauză, Curtea nu va acorda revizuentului cheltuieli de judecată, ca necuvenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienții C. M. și C. S. împotriva deciziei civile nr. 4/R/11.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații K. Ș., K. E., Primăria Municipiului Timișoara și P. Județului T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. C. R./24.04.2013
Tehnored O.I./29.04.2013/ Ex.2
← Expropriere. Decizia nr. 542/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Sechestru asigurător. Decizia nr. 191/2013. Curtea de Apel... → |
---|