Cereri. Decizia nr. 903/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 517/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 15.05.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 903/R
Ședința publică din 19 iunie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții P. N. și P. S. împotriva deciziei civile nr. 2109/23.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2010, în contradictoriu cu intimata .>
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, se prezintă revizientul P. N., personal, și, în reprezentarea intimatei . consilier juridic C.- Chitarici F.- A., lipsă fiind revizuienta P. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care revizientul P. N. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 10 lei, timbre judiciare mobile în valoare de 0,45 lei și arată că nu își mai susține cererea de suspendare a executării hotărârii.
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată cererea de revizuire în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Revizuientul solicită admiterea cererii de revizuire, așa cum a fost formulată în scris.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii de revizuire, conform întâmpinării.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire, constată:
Prin sentința civilă nr._/7.12.2011, pronunțată în dosarul nr._/325/2010, Judecătoria Timișoara a respins excepția de insuficientă timbrare a acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis excepția autorității de lucru judecat în raport cu capătul de cerere pentru constatarea faptului că apartamentul în litigiu nu are caracter de locuință de intervenție.
A respins excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 6197/6.04.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
A respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. S. și P. N. A. împotriva pârâtei ., având ca obiect acțiune în constatare și în obligația de a face (de a încheia contract de vânzare-cumpărare).
Prin decizia civilă nr. 418/A/11.05.2012, pronunțată în dosarul nr._/325/2010, Tribunalul T. a admis apelul declarat de reclamanții P. S. și P. N. A. împotriva sentinței civile nr._/2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2010, în contradictoriu cu pârâta ..
A desființat sentința civilă nr._/2011 a Judecătoriei Timișoara și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia civilă nr. 2109/R/23.10.2012, pronunțată în dosarul nr._/325/2010, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr. 418/A/11.05.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2010, în contradictoriu cu intimații P. S. și P. N.-A..
A modificat în tot decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de reclamanții P. S. și P. N.-A. împotriva sentinței civile nr._/27.12.2011 pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2010.
Împotriva deciziei civile nr. 2109/R/23.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2010, au formulat cerere de revizuire reclamanții P. S. și P. N., cerere înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ la 15.05.2013.
În motivarea cererii de revizuire, aui arătat că au formulat un memoriu la Consiliul Superior al Magistraturii, prin care au învederat grava neglijență cu care s-a soluționat prezentul dosar, mai ales în recurs, și au sesizat practica neunitară a Tribunalului T. și a Curții de Apel Timișoara.
Au arătat că se impune suspendarea cererii de revizuire până la soluționarea memoriului trimis Consiliului Superior al Magistraturii.
Revizuienții au inclus în cererea de revizuire conținutul acestui memoriu.
Pe de altă parte, au arătat că tot Curtea de Apel Timișoara, prin hotărârile (deciziile nr. 799/2012, nr. 365/2013 și nr. 493/2013) pronunțate în alte dosare cu același obiect, vizând alte apartamente din același imobil, a constatat că aceste locuințe nu sunt de intervenție și că au prioritate la cumpărarea acestora chiriașii care le folosesc dinainte de . Legii nr. 85/1992 și chiar și în prezent.
Revizuienții au invocat puterea de lucru judecat a acestor hotărâri.
Revizuienții au invocat și decizia nr. 3/18.02.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, prin care s-a statuat că Legea nr. 87/1997 nu condiționează obligativitatea vânzării de existența unui contract de închiriere valabil la data intrării sale în vigoare, de acest moment fiind condiționată doar situația locuințelor care, conform art. 7 alin. 1 din lege, au fost construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a acestei legi.
În drept, revizuienții au invocat art. 322 pct. 4 C.p.c. și au solicitat admiterea cererii de revizuire și, în principal, schimbarea hotărârii, în sensul admiterii recursului și implicit a acțiunii; în subsidiar, au solicitat casarea, cu trimitere spre rejudecare până la prima instanță.
Revizuienții au solicitat și suspendarea hotărârii atacate în baza art. 325 C.p.c.
La primul termen de judecată din 19.06.2013, revizuientul P. N. a declarat că nu mai susține cererea de suspendare formulată în baza art. 325 C.p.c.
Intimata . a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării legale a cererii de revizuire, care atrage anularea acesteia.
De asemenea, a invocat tardivitatea cererii de revizuire în baza art. 324 al. 1 C.p.c., arătând că hotărârea din recurs a fost pronunțată la 11.05.2012, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 15.05.2013.
A invocat și excepția inadmisibilității cererii de revizuire, întrucât vizează greșita interpretare a probelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în speță, ori o cerere de revizuire este admisibilă numai pentru motivele prevăzute de art. 322 C.p.c.
În raport cu art. 322 pct. 4 invocat de revizuienți, intimata a arătat că cererea de revizuire este nefondată, întrucât nu ne aflăm în situația prevăzută de acest text legal.
A arătat că partea care solicită revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C.p.c., trebuie ca în prealabil să se adreseze organelor de urmărire penală, neputând să formuleze direct cererea de revizuire.
Examinând cererea de revizuire în raport cu art. 322 pct. 4 C.p.c., Curtea constată că nu îndeplinește cerințele acestui text legal, urmând a o respinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În baza art. 137 al. 1 C.p.c., instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de intimată.
Excepția netimbrării cererii de revizuire este neîntemeiată, întrucât revizuienții au timbrat legal cererea de revizuire, făcând dovada în acest sens la primul termen de judecată.
Este neîntemeiată și excepția tardivității cererii de revizuire, întrucât pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C.p.c., termenul de o lună se calculează conform art. 324 alin. 1 pct. 3 C.p.c., respectiv din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale de condamnare sau de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În speță s-a invocat cercetarea disciplinară a judecătorilor, însă nu există o hotărâre de aplicare a unei sancțiuni disciplinare.
De asemenea, nu se poate reține nici inadmisibilitatea cererii de revizuire pe motiv că revizuienții vizează reinterpretarea probelor și a dispozițiilor legale incidente în speță, iar nu motivele expres prevăzute de art. 322 C.p.c. Revizuienții au invocat prin cerere art. 322 pct. 4 C.p.c.
În conformitate cu art. 322 pct. 4 C.p.c., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză”.
Revizuienții solicită revizuirea hotărârii pronunțată de instanța de recurs pe motiv că judecătorii au dat dovadă de gravă neglijență în modul în care au soluționat cauza, arătând că sub acest aspect au sesizat cu un memoriu Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe lângă faptul că revizuienții nu au făcut dovada sesizării și înregistrării memoriului la Consiliul Superior al Magistraturii, simpla sesizare a acestuia cu un memoriu nu se încadrează în cerințele art. 322 pct. 4 C.p.c. și nu reprezintă un motiv întemeiat de revizuire.
Textul legal menționat prevede posibilitatea atacării cu o cerere de revizuire a unei hotărâri dacă magistratul care a pronunțat hotărârea a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea- credință sau gravă neglijență.
În cazul de față nu s-a făcut dovada aplicării unei asemenea sancțiuni disciplinare, situație în care cererea de revizuire formulată de revizuienții P. N. și P. S. în baza art. 322 pct. 4 C.p.c. urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții P. N. și P. S. împotriva deciziei civile nr. 2109/23.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2010.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 28.06.2013
Tehnored. C.J.- 05.07.2013; 2 ex.
Instanță de recurs: Curtea de Apel Timișoara
Judecători: D. C., C. R., M. L.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător: R. M. L.
Instanța de apel: Tribunalul T.
Judecători: D. Diaconscu și Z. H.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 10-09-2013,... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|