Succesiune. Decizia nr. 1744/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1744/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 244/220/2007*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.1744
Ședința publică din 11 decembrie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții B. M. și B. S. C. împotriva deciziei civile nr.478/A/19.06.2013 și a încheierilor din 12.06.2013, 16.02.2011, 02.03.2011, 29.02.2012, 24.04.2012, 28.06.2012, 04.12.2012, 06.02.2013, 18.02.2013, 29.05.2013 pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._ și împotriva sentinței civile nr.752/15.10.2008 și a încheierii din 08.10.2008 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, precum și împotriva Încheierii din 04.09.2013 și a deciziei civile nr.532/A/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții S. D., S. E. și P. F.-M., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 05.12.2013 și 11.12.2013 concluziile scrise formulate de pârâții recurenți B. M. și B. S.-C..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.12.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.752/15.10.2008 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ au fost respinse excepțiile invocate de pârâții B. M. și B. S. C. și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. împotriva pârâților B. M. și B. S. C..
În consecință, au fost anulate testamentul autentificat sub nr.394/12 octombrie 2006 la Biroul Notarului Public M. A. - C. din .; certificatul de legatar nr.159/13 noiembrie 2006 emis de Biroul Notarului Public D. R. din Ciacova în dosarul nr.170/2006 și donația prin care pârâta B. M. a donat pârâtului B. S.-C. cota de 1/2 parte din imobilul înscris în CF nr.4860 Ghilad nr.cad. 1350-1351, dobândit prin testament.
S-a constatat că reclamantul S. L. este unicul moștenitor legal al nepotului său - de soră - D. loan - decedat în data de 12 octombrie 2006 în localitatea Ghilad, jud.T. și are vocație succesorală, în calitate de unchi (clasa a IV - a de moștenitori), acceptând tacit succesiunea.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul D. loan se compune din: imobilul înscris în cartea funciară nr.4860 Ghilad nr. cadastral 1350-1351, având descrierea casă cu nr. nou 287, curte și grădină cu 4626 mp și nr. cadastral 1352/b - loc de casă cu 2039,5 mp; terenul înscris în cartea funciară nr.379 Ghilad nr. cad. 1355, loc de casă cu 2877 mp; terenurile evidențiate în titlurile de proprietate nr._/2;_/3;_/4;_/5 eliberate în 03 septembrie 2002, respectiv suprafața de 4,416 hectare (cota de 1/5 din 44.400 mp teren; 14 parte din 5.300 mp; 14 parte din 12.900 mp și 1/5 parte din 130.900 mp) - valoare totală teren - 4416 lei; autoturismul Dacia 1310 TLX de culoare bleu 616, înmatriculat sub nr._, fabricat în anul 1989, capacitate cilindrică 1397 cmc cu nr. de identificare UU1R11711K2239662 (val.1500 euro).
S-a constatat că reclamantul a acceptat tacit succesiunea și a cules masa succesorală lăsată de defunctul D. loan în cotă de 1/1 parte.
În baza art. 20 și următoarele din Legea nr.7/1996 - republicată, a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus individualizate, în cotă de 1/1 parte, cu titlul de moștenire legală.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 4759 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu avocat și onorariu expert.
Au fost obligați pârâții să plătească în contul Institutului de Medicină Legală Timișoara RO06TREZ62150009XXX000389 - Trezoreria mun. Timișoara suma de 126 lei - reprezentând costul expertizei psihiatrico – legale.
Pentru a dispune astfel, s-a avut în vedere că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr.244/220 din 26.03.2007, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul S. L. a chemat în judecată pe pârâții B. M. și B. S. - C., solicitând ca, prin hotărârea care o va pronunța, instanța să dispună:
- anularea testamentului autentificat sub nr.394/12.10.2006, eliberat de Biroul Notarului Public M. A. - C.;
- anularea donației prin care pârâta B. M. a donat pârâtului Bârna S.-C. cota de ½ parte din imobilul dobândit prin testament;
- să se constate că este singurul moștenitor legal al defunctului D. loan, fiind unchiul acestuia și a acceptat în mod valabil succesiunea;
- să se constate că masa succesorală se compune din: imobilul înscris în cartea funciară nr. 4860 Ghilad nr.cad. 1350-1351 compus din casa nr.287, curte și grădină cu 4626 mp teren; terenul înscris în cartea funciară nr.379 Ghilad; terenurile arabile identificate în titlurile de proprietate nr._/2 eliberat în data de 03.09.2002, nr._/3 - eliberat în data de 03 sept.2002, nr._/4 eliberat în data de 03.09.2002, nr._/5 eliberat în data de 03.09.2002; autoturismul marca Dacia 1310 - TLX fabricat în anul 1989.
În motivare, a arătat că este unchiul numitului D. loan, decedat la data de 12.10.2006, fiind unicul moștenitor legal al acestuia, mama defunctului D. M. fiind sora lui, amândoi fiind descendenții numiților S. lulius și S. A..
În anul 2006, nepotul său D. loan a fost internat în spital suferind de o boală care i-a cauzat decesul la data de 12 octombrie 2006. Înainte de deces acesta era mai mult inconștient, necesitând oxigenarea deoarece nu mai putea respira, nu mai cunoștea pe nimeni. În data de 12.10.2006 a fost externat din spital, în jurul orelor 9,00 - 10,00 dimineața, pârâții refuzând să semneze actele de preluare, fiind transportat pe targă.
În aceeași zi a fost încheiat testamentul a cărui anulare a solicitat-o, act lovit de nulitate, consimțământul fiind viciat.
În drept s-au invocat prevederile art.948, art.650 și următoarele Cod civil.
Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând pe cale de excepție respingerea acțiunii reclamantului, susținând că acesta invocă un viciu de consimțământ, care dacă ar exista și ar fi probator atrage doar nulitatea relativă a testamentului. În altă ordine de idei, a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute pentru validitatea sa.
Au susținut că testatorul, conform biletului de ieșire din spital, era în data de 12.10.2006 conștient, cooperant și a solicitat externarea pe proprie răspundere, iar afirmațiile reclamantului sunt simple insinuări.
În cursul cercetării judecătorești s-au administrat probe cu înscrisuri, fiind solicitate Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara actele medicale emise cu ocazia internării în spital a numitului D. I.; cu expertiză psihiatrico-legală, la dosar fiind atașat raportul de expertiză psihiatrico-legală nr.3498/30.01.2008 întocmit de IMP Timișoara; raportul de expertiză criminalistică nr.115/16.07.2008 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara.
Din examinarea probelor administrate în cauză, instanță a reținut că excepțiile invocate de pârâți, atât cele de procedură cât și de fond, sunt nefondate și au fost respinse astfel:
Reclamantul a solicitat anularea testamentului încheiat de numitul D. loan în data de 12 octombrie 2006 (zi în care a decedat) pentru lipsa discernământului testatorului; or, pentru a fi valabil exprimat, consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ.
Sancțiunea lipsei discernământului la încheierea unui act juridic este nulitatea relativă. Invocarea nulității relative a unui legat pentru vicierea consimțământului testatorului aparține moștenitorilor legali, care nu sunt părți în actul juridic a cărui nulitate o invocă.
Persoana ocrotită prin nulitatea relativă este de obicei una dintre părțile contractante.
Acțiunea de nulitate poate fi pornită și de către succesorii universali ori cu titlu universal al părții ocrotite, dar numai în măsura în care acțiunea nu are un caracter strict personal.
Reclamantul a promovat acțiunea în calitate de succesor al defunctului D. loan, respectiv unchi al acestuia, încadrat în clasa a IV-a de moștenitori.
Apărările de fond ale pârâților nu sunt fondate, din probele administrate instanța apreciind că acțiunea reclamantului este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin testamentul autentificat cu nr.394/12 oct. 2006 la BNP M. A. -C. din Șag, numitul D. loan a testat în favoarea pârâtei D. (B.) M., pentru cazul încetării sale din viață, fiind de acord să-i lase întreaga lui avere mobilă și imobilă, prezentă și viitoare, instituind-o pe pârâtă ca legatară universală.
La data încheierii testamentului, testatorul era internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, conform foii de observație clinică generală nr.1777, internarea făcându-se la orele 1,30 - noaptea, iar externarea în aceeași zi, la orele 13,00.
Diagnosticul testatorului de trimitere la internare a fost insuficiență hepatică severă, ficat secundar ascită, sindrom icteric.
Diagnosticul la externare a fost neoplasm gastric, ex ulcerat sângerând, hemoragie digestivă superioară exteriorizată prin hematemeză și melena, ciroză hepatică decompensată vascular, metastaze hepatice multiple, insuficiență hepatică severă, bronhopneumonie cronică obstructivă, cardiopatie ischemică cronică silențioasă.
La orele 13,15 testatorul a fost transportat cu ambulanța pe targă, la domiciliul său din Ghilad, solicitând externarea pe propria-i răspundere.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză psihiatrico-legală nr.3498 din 30 ianuarie 2008 al IML Timișoara, datorită confuziei mintale în care se afla, confuzie datorată afecțiunilor de care suferea, în data de 12 octombrie 2006 - orele 12,00-13,00 numitul D. loan avea discernământul abolit, în raport de testamentul pe care l-a semnat.
Din cuprinsul raportului de expertiză criminalistică nr.115/16 iulie 2008 întocmit de laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara, a rezultat că în urma confruntării semnăturii de la rubrica: „Testator" din testamentul a cărui anulare s-a solicitat, cu cele două semnături de comparație puse la dispoziție s-au evidențiat deosebiri în ceea ce privește forma de redare (semnătura din litigiu este completa literală - 1), iar cele de comparație - avute la dispoziție - neliterale - 2), coordonarea mișcărilor și siguranța trăsăturilor - în litigiu - mai scăzute. Totodată, s-au reținut și asemănări de construcție grafică. Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că nu se poate stabili dacă testamentul autentificat sub nr. 394/12 octombrie 2006 la BNP M. A. - C. a fost sau nu semnat la rubrica „Testator" de titularul D. loan și datorită lipsei unui scris de comparație care să emane de la titular.
Lipsa discernământul testatorului, actului încheiat de acesta în favoarea pârâtei B. M. este lovit de nulitate relativă, lipsind consimțământul valabil exprimat al părții ce se obligă.
În această situație, testamentul nu-și poate produce efectele pentru care a fost încheiat
Invocarea nulității relative pentru lipsa consimțământului are ca efect desființarea în întregime a testamentului autentificat sub nr.394/12.10.2006 emis de BNP M. A. - C. din ..
Desființarea testamentului, ca act principal, atrage de plin drept
stingerea actelor accesorii, respectiv a certificatului de legatar nr.159/13.11.2006 eliberat de BNP D. R. din Ciacova pe numele pârâtei B. M.; a donației prin care B. M. a donat pârâtului B. S.-C. cota de ½ parte din imobilul înscris în cartea funciară nr.4860 Ghilad, nr.cad. 1350- 1351.
Din înscrisurile aflate la dosar (extrase de carte funciară, titluri de proprietate) a rezultat că masa succesorală lăsată de defunctul D. loan cu ultimul domiciliu în corn. Ghilad, jud.T., se compune din:
- imobilul înscris în cartea funciară nr.4860 Ghilad, nr. cadastral 1350 - 1351 casa cu nr.287, curte și grădină cu 462 mp; și nr. cadastral 1352/b - loc de casă cu 2039,5 mp;
- imobilul înscris în cartea funciară nr.379 Ghilad, nr. cadastral 1355 - loc de casă cu 2877 mp - în valoare de 500 lei;
- suprafața de 4,416 hectare teren compusă din: 1/5 parte din suprafața de 4 hectare - 4400 mp înscrisă în titlul de proprietate nr._/2 eliberat la data de 03.09.2002; 14 parte din suprafața de 1 hectare și 2900 mp - înscrisă în titlul de proprietate nr._/4 eliberat la data de 03.09.2002; 14 parte din suprafața de 5300 mp teren înscris în titlul de proprietate nr._/3 eliberat la data de 03.09.2002; 1/5 parte din suprafața de 13 hectare și 900 mp teren înscris în titlul de proprietate nr._/5 eliberat la data de 03.09.2002, valoarea totală a terenului fiind estimată la 4416 lei;
- autoturismul Dacia 1310 TLX cu număr de înmatriculare_, an de fabricație 1989 - în valoare de 4500 lei.
Conform actelor de stare civilă, reclamantul este frate cu mama defunctului D. M., amândoi fiind descendenții lui S. lulius și S. A..
Numita D. M. a decedat la data de 13 aprilie 2006 în loc. Ghilad, jud.T., decesul fiind înregistrat sub nr.9/12 aprilie 2006 în registrul de stare civilă al loc.Ghilad, respectiv numitul D. M..
Tatăl lui D. loan a decedat la data de 04.03.1993, decesul fiind înregistrat sub nr.43/4.03.1993 în registrul de stare civilă al comunei Ciacova.
Prin încheierea de autentificare nr.293 din 11 aprilie 2007 dată la BNP D. R. din Ciacova reclamantul a acceptat succesiunea în condițiile art. 685 Cod civil, declarația fiind dată în termenul de acceptare prevăzut de art.700 Cod civil, respectiv de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
Reclamantul este singurul moștenitor legal al defunctului D. I. și vine la succesiunea acestuia în calitate de unchi, fiind încadrat potrivit art.675 cod civil în clasa colateralilor ordinari, clasa a IV-a.
Lipsind moștenitorii din clasele I-III și venind singur la succesiunea defunctului D. loan, reclamantul a cules întreaga moștenire.
Apelul declarat de pârâții B. M. și B. S. C. împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr.478/A/19.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Prin decizia civilă nr.532/A/06.09.2013 pronunțată în același dosar a fost completată sus-menționata decizia în sensul obligării pârâților apelanți la plata către intimați a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei.
Pentru a respinge apelul pârâților, instanța a avut în vedere că aceștia au solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Criticând sentința, pârâții au arătat că numele din filele de comunicare, din acțiunea precizată a reclamantului, din preambulul sentinței, din considerentele acesteia, din încheierea din 08.10.2008 sunt greșite, în sensul că în loc de B. s-a trecut eronat B..
S-a arătat de asemenea că în comunicarea nr.5472, respectiv comunicarea nr.5470, ambele primite în data de 14.11.2008, pârâții sunt nominalizați în mod eronat Bârna.
Un alt aspect contestat de pârâți este că între considerentele și dispozitivul hotărârii exista neconcordanțe, precum și că au fost decăzuți din toate probele pe false considerente, instanța de fond evitând ca aceștia să formuleze și concluzii orale.
Pentru aceste motive, apelanții au invocat motive de nulitate, solicitând anularea în totalitate a procedurii urmate și a hotărârii pronunțate, cu reținerea cauzei spre soluționare, întrucât prin neacordarea cuvântului pe fond se încalcă principiul oralității dezbaterilor și dreptul la apărare.
Au învederat că acțiunea introductivă nu a fost timbrată la valoare, că nu a fost aplicată de judecătorie regula în dubio pro reo atunci când s-a analizat raportul de expertiză criminalistică nr.115/16 iulie 2008 și că judecătoria a respins toate excepțiile invocate de pârâți, aceștia apreciind că nu se pot reconstitui antropologic și evalua funcțiile vital-mentale ale defunctului.
Au învederat că în speța de față nu s-a efectuat nicio acceptare expresă sau tacită a moștenirii defunctului D. I., precum și că nu s-a garantat dreptul la moștenire, iar anularea actelor succesorale nu a fost făcuta opozabilă instrumentatorilor, care nu au nicio culpă.
Au reproșat instanței de fond că a deformat grav realitatea de fapt prin realizarea unei inechități procesuale, inclusiv prin respingerea probatoriilor solicitate, încălcându-le totodată și dreptul al apărare.
Au arătat că reiterează ca motive distincte de apel toate indicările scrise și orale făcute în cauză și existente la dosar, rezervându-și dreptul și la alte excepții, apărări etc.
Au învederat că în mod greșit s-a reținut de instanța de fond că pârâtul B. S. ar avea domiciliul în Timișoara, ..16, ., jud.T., în realitate acesta domiciliind în . class="Style41"> Au mai menționat că reclamantul S. L. nu este unicul moștenitor legal al nepotului său, D. I., pârâta B. M. fiind de asemenea cuprinsă în clasa a IV-a de moștenitori, în calitate de nepoată de văr.
Un alt aspect contestat de apelanți a fost acela privind faptul că în mod eronat instanța de fond a reținut că defunctul, înainte de deces era mai mult inconștient, împrejurare ce poate fi dovedită și cu martori.
Au învederat că pe parcursul anului 2006 defunctul D. I. fost internat de doua ori la Spitalul Județean iar, conform Biletului de ieșire din spital rezultă că acesta a fost internat în perioada 09.10._06, foaia de observație având numărul_ și nu nr.1777, cum în mod greșit a reținut judecătoria; că diagnosticul din comunicare nu corespunde cu diagnosticul de internare conținut în biletul de ieșire, precum și că oxigenarea pacientului recomandată și în biletul de ieșire a fost asigurată de pârâți, în pofida faptului că Spitalul Județean nu i-a putut procura inhalatorul, cu toate că acesta era necesar.
Cât privește mențiunea că defunctul nu mai cunoștea pe nimeni, au precizat că aceasta este falsă, având în vedere că în data de 12.10.2006, la orele 12.00 - 13.00, defunctul D. I. a vorbit la telefon cu P. G., spunându-i că este conștient că va muri și că nu știe dacă mai apuca ziua de mâine. S-a învederat că poate fi solicitată o analiză a cartelei telefonice în vederea confirmării convorbirii telefonice menționate.
Au menționat că defunctul a fost cel care a semnat actele de externare din spital, iar ora externării pare a crea confuzie chiar pentru instanța de fond, deoarece apare menționata totodată ora 13.00 ca fiind cea a ieșirii din spital.
Referitor la concluziile raportului de expertiză psihiatrico-legale, privind discernământul abolit al defunctului, apelanții au precizat că acestea contravin concluziilor medicilor care au semnat externarea pacientului considerând că acesta era conștient si
cooperant în aceeași perioadă, precum și că nu s-a luat în considerare mențiunea făcută în acest sens în biletul de ieșire din spital: „consult ATI, 12.10.2006, Dr.N. C., pacient conștient, cooperant, dispneic, polipneic, respiră spontan… în momentul consultului nu beneficiază de măsuri de terapie intensivă”.
S-au interogat apelanții de ce defunctul D. I. a mai stat în spital până la orele 14.00, dacă externarea s-a făcut în jurul orelor 9.00-10.00.
Au mai arătat că, la recomandarea medicului A. T., defunctul D. loan a fost de acord sa i se mai administreze un flacon de sânge, medicul spunând că dacă nu se mai declanșează o hemoragie internă există șanse mari de a-și reveni, context în care s-a discutat mijlocul de transport cel mai adecvat drumului până la Ghilad, ajungându-se la concluzia că o ambulanță este de preferat unei alte mașini, pacientul având astfel posibilitatea de a sta culcat, evitându-se o altă hemoragie. D-na dr.A. T. a solicitat o ambulanță, considerând că D. loan va beneficia astfel de asistență medicală până la Ghilad, lucru ce nu s-a întâmplat, întrucât asistenta R. M. a stat în față alături de șoferul Cunete D.. În partea din spate a ambulanței, alături de defunctul D. loan, aflat în stare de deplină conștiință, se afla D. M., mama pârâtei care îl asista pe acesta, iar familia defunctului nu a primit niciun fel de acte cu ocazia transportării cu ambulanța în data de 12.10.2006 .
S-a mai susținut că există diferențe între adresa primită de la Ambulanța Județeană T. de către reclamant privind ora plecării de la domiciliul pacientului, în sensul că în adresă se menționează ora 13:15, iar în fișa de intervenție nr._ apare la poziția eliberare ora 14:30, precum și că defunctul D. loan nu a fost dus la domiciliul acestuia după cum s-a menționat în fișa ambulanței, ci la domiciliul mamei pârâtei B. M., împrejurare ce poate fi demonstrată cu martori.
Apelanții au precizată că pe notarul public M. A. C. au întâlnit-o prima oara în dimineața zilei de 12.10.2006, cu prilejul deplasării acesteia la Spitalul Județean T. în vederea autentificării testamentului defunctului, aceasta fiind de acord să autentifice testamentul, după ce în prealabil a purtat o discuție cu D. I., în urma căreia a ajuns la concluzia că din punctul dânsei de vedere testatorul era perfect lucid și că se îndeplinesc condițiile necesare pentru ca o persoana să dispună prin testament de bunurile sale în favoarea altei persoane.
Apelanții au mai arătat că defunctul D. I. nu avea un singur fel de semnătură, fapt ce poate fi dovedit cu semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare a terenului; semnătura de pe foaia de externare din spital; o copertă de carte pe care și-a exersat semnăturile, iar testamentul a fost semnat în poziție șezândă și citeț la îndemnul notarului.
Apelanții au subliniat că valoarea autoturismului Dacia a fost supraevaluată - 4500 Ron, valoarea acesteia pe piață, la data la care s-a făcut estimarea (2006), fiind de circa 500 euro sau 2000 Ron, potrivit surselor de informare, respectiv: ziare, internet, etc.
S-a arătat că și terenul în suprafața de 4,416 ha - teren arabil – a fost supraevaluat Ia 4.416 Ron, având în vedere că în acea perioadă valoarea unui hectar de teren arabil fiind de circa 1000 euro, în aceeași situație fiind și terenul cu suprafața de 2877 mp, care a fost evaluat la 500 Ron.
Apelanții au menționat că motivul pentru care s-a ajuns la întocmirea testamentului la spital, a fost acela că în luna august 2006 defunctul D. I. împreună cu aceștia s-au deplasat la sediul notarului D. R. în vederea întocmirii unui contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere, unde au aflat că pe extrasul de carte funciară casă cu nr.287 era ipotecată în favoarea băncii Bancoop, fapt ce a generat un întreg periplu birocratic pentru a obține fișa, după decesul lui D. I., din care a rezultat că aceasta casă nu este ipotecată, motiv pentru care s-a ajuns la întocmirea testamentului pe patul de spital.
Pârâta a arătat că intenția defunctului era aceea de a-i lăsa ei toate bunurile sale, intenție cunoscută de rude, vecini, funcționarii Primăriei Ghilad, certificatul fiscal fiind ridicat de chiar defunctul.
În final, apelanții au arătat că au avut grijă de mama defunctului, numita D. M., înainte de decesul acesteia în 13.04.2006, precum și că pârâta B. M. s-a ocupat de toate formalitățile înmormântării defunctului D. I., în timp ce reclamantul nu a participat la înmormântarea defunctului și nici nu l-a vizitat cât s-a aflat în spital, cei doi fiind certați, iar descendenții reclamantului vizitându-l pe defunct doar cu ocazia unor interese materiale precise.
În drept au fost invocate prevederile art.282 - art.298, art.105/1/2, art.108/1/4, art.242/2 C.pr.civ. etc.
Reclamantul intimat S. L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
La termenul de judecată din data de 16.02.2011, tribunalul a reținut că în speță, în raport de valoarea obiectului litigios, respectiv a masei succesorale disputate, care depășește pragul valoric de 100.000 RON și în raport de prevederile art.282 ind.1 al.1 C.pr.civ., calea de atac legală este apelul.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, precum și în baza dispozițiilor art.294-298 C.pr.civ., tribunalul a reținut că soluția primei instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul unei judicioase interpretări și aprecieri coroborate a materialului probator administrat cauzei.
Critica apelanților pârâți cu privire la netimbrarea acțiunii la valoare nu a putut fi reținută cât timp, potrivit chitanței de la fila 3 dosar fond, s-a constatat că reclamantul a timbrat acțiunea cu o taxă judiciară de timbru de 504 lei, raportată la valoarea estimată de reclamant a masei succesorale indicate la acel moment, constând din imobilul evidențiat în CF nr.4860 Ghilad ce a făcut obiect al donației, subsecvente testamentului; timbrajul acțiunii s-a calculat la valoare, în baza art.2 al.1 din Legea nr.146/1997 (contrar simplei afirmații neargumentate a apelanților).
Pe de altă parte, este discutabilă facultatea părții de a invoca această chestiune în calea de atac, cât timp la prima instanță, pârâții nu au înțeles a uza de instituția reexaminării taxei judiciare de timbru.
Nici excepția nulității sentinței atacate, invocate la ultimul termen de judecată de reprezentantul apelanților pe motiv că la prima instanță nu s-au închis dezbaterile, nu este întemeiată, având în vedere că, la termenul de judecată din data de 08.10.2008, Judecătoria D., văzând că pârâții nu și-au îndeplinit obligația procesuală de a indica adresa martorului propus spre audiere și că nu s-au formulat alte solicitări (în condițiile în care pârâții nu s-au mai prezentat în fața instanței două termene consecutive și nu au mai formulat cereri relevante în raport de pretențiile deduse judecății), a îndatorat părțile la depunerea de concluzii scrise, împrejurare ce are semnificația încheierii cercetării judecătorești și, corelativ, a acordării cuvântului pe fond părților.
Conduita procesuală a pârâților care nu au înțeles să formuleze concluzii scrise în cauză nu are aptitudinea de a le justifica invocarea excepției, tribunalul observând totodată că nici nu au solicitat pentru motive temeinice (dacă apreciau că aspectul analizat se circumscrie unui atare motiv) repunerea pricinii pe rol. Astfel, au acceptat că s-a finalizat cercetarea judecătorească și, implicit, închiderea dezbaterilor, neputându-se reține nici lezarea dreptului lor la apărare în condițiile în care instanța, neprimind cererea de amânare formulată de avocat (deși legal, o astfel de solicitare este atributul părții, nu al apărătorului ales), a dat eficiență dispozițiilor art.156 al.2 C.pr.civ. și art.260 al.1 C.pr.civ., amânând pronunțarea 7 zile.
Trecând la fondul pretențiilor, susținerea apelanților în sensul că reclamantul nu a efectuat nicio acceptare expresă ori tacită a moștenirii, este neîntemeiată, din moment ce la fila 29 dosar fond se află declarația autentificată a reclamantului de acceptare expresă a moștenirii defunctului său unchi D. I., declarație dată la data de 11.04.2007, în termenul legal de prescripție de 6 luni impus de art.700 C.civ. pentru acceptarea moștenirii, termen care curge de la data deschiderii succesiunii.
Cum reclamanta și-a demonstrat calitatea de moștenitor legal al defunctului, (clasa colateralilor ordinari din clasa a IV-a de moștenitori și aflat în gradul III de rudenie colaterală cu defunctul, în calitate de unchi), rezultă că acesta legitimează calitatea procesuală și interesul promovării unei acțiuni în anularea (nulitatea relativă) a testamentului defunctului, ca act primar, urmat de emiterea certificatului de moștenitor, la rându-i contestat și de actul subsecvent al donației.
Acțiunea în nulitatea relativă unui act juridic civil cu obiect patrimonial este o acțiune cu caracter patrimonial pusă la îndemâna persoanei ocrotite prin norma încălcată la încheierea actului, precum și a succesorilor săi universali și cu titlu universal.
Tribunalul a constatat că prima instanță, reținând pe baza probatoriului de specialitate administrat, lipsa de discernământ a defunctului testator, ca stare de fapt și, implicit, condiție a unui consimțământ valabil exprimat, cerință esențială de validitate a actelor juridice civile în temeiul art.948 C.civ., a aplicat legal sancțiunea specifică a nulității relative a testamentului efectuat în favoarea pârâtei B. M., chiar dacă în considerente numai eronat a făcut vorbire despre vicierea consimțământului, cât timp este cunoscut că viciile de consimțământ se analizează distinct de discernământul persoanei ce vizează examinarea caracterului conștient pentru parte a actului juridic perfectat, respectiv corecta reprezentare și putere de apreciere a efectelor juridice decurgând din manifestarea sa de voință.
Criticile din apel se circumscriu, în mare parte, unor critici aduse raportului de expertiză psihiatrică efectuat în prima etapă a judecății, apelanții susținând că aprecierile din raportul de expertiză („datorită confuziei mintale în care se găsea, cel mai probabil, în data de 12.10.2006, la orele 12-13, defunctul D. I. avea discernământul abolit în raport de testamentul semnat în condiția somatică și psihică analizată”), pot fi contrazise prin declarația martorului P. G. cu care defunctul ar fi comunicat telefonic în jurul orelor 12.00-13.00 și care poate atesta că reclamantul era pe deplin lucid. Or, un atare argument nu poate fi reținut de instanța de control judiciar, declarațiile unui martor neputând avea o valoare probatorie de natură a combate constatările specialistului (expertului) obiectivate în cuprinsul raportului de expertiză; la stabilirea discernământului unei persoane, expertiza medicală de specialitate reprezintă o probă științifică de o valoare probatorie deosebită, neputând fi combătută cu succes prin declarații de martori, ci eventual prin acte medicale, emanând, la rându-le de la specialiști.
Sens în care, deși în speță apelanții au pretins că actul medical intitulat Consult ATI, întocmit în dimineața externării - 12.10.2006, care a consemnat că pacientul era conștient, cooperant, dispneic, polipneic are o valoare probatorie superioară expertizei efectuate în cauză și se reproșează instanței faptul de a nu fi ținut cont de acesta, tribunalul a constatat, din examinarea lucrării de specialitate psihiatrico-legală, că actul medical prevalat de apelanți a fost avut în vedere și riguros analizat de experții medico-legali prin raportare la agravarea accentuată a stării de sănătate a pacientului D. I., evidențiată de actele medicale anterior momentului transportării sale cu ambulanța la domiciliu, moment situat în timp la foarte scurt timp după semnarea testamentului ce a avut loc între orele 12.00 și 13.00, când notarul public s-a prezentat la spital.
Totodată, s-a reținut că nu prezintă nicio relevanță afirmația apelanților că diagnosticul de internare nu corespunde cu cel din biletul de ieșire, agravarea stării de sănătate a pacientului rezultând cu evidență din scrisoarea de recomandare a transportului cu ambulanța la domiciliu, indicându-se că este urgență medicală, cât și din mențiunile din fișa Serviciului de Ambulanță care specifică faptul că pacientul se află în fază terminală.
Astfel, a rezultat concluzia că la data semnării în spital a testamentului la orele 12.00-13.00, consemnările și aprecierile din actul medical în discuție au fost raportate de specialiști la întreaga evoluție a stării de sănătate fizică și psihică a defunctului pe parcursul primei părți a zilei de 12.10.2006, discernământul acestuia fiind analizat prin prisma diagnosticului medical cu relevanță psihiatrico-legală în speță: encefalopatie hepatică (sau hepatoportală) la o ciroză hepatică decompensată vascular și parenhimatos pe fond de metastaze hepatice, prin prisma degradării stării sale de sănătate, confirmată de fișa Serviciului de Ambulanță al Județului T. din 12.10.2006 și coroborată cu solicitarea scrisă a medicului în scopul deplasării de urgență a pacientului la domiciliu, acte care atestă ora de solicitare a ambulanței - 13.00, sosirea acesteia - ora 13.03 și plecarea cu pacientul la domiciliu la 13.15, la care se adaugă starea de confuzie în care acesta se afla la data plasării acestuia la domiciliu - 14.05.
Cum concluziile raportului de expertiză psihiatrică efectuat s-a bazat strict pe acte medicale ce au reflectat, la diferite momente ale zilei și cu precădere în preajma orelor de semnare a testamentului (nulitatea avându-și sorgintea în cauze anterioare ori concomitente încheierii actului juridic), starea de sănătate a testatorului, tribunalul a apreciat că nu prezintă nicio semnificație în speță (unde interesează existența sau nu a discernământului testatorului), la domiciliul cui a fost transportat cu ambulanța ori locul situării în ambulanță a asistentei medicale.
Or, în raport de concluziile și explicațiile conținute de lucrarea de specialitate efectuată, tribunalul a conchis că judicios prima instanță a apreciat ca fiind pe deplin edificator raportul de expertiză psihiatrico-legală, observațiile apelanților pârâți cu privire la neconcordanța orei de sosire la domiciliul pacientului în data de 12.10.2006, în raport de mențiunea efectuată la data de 18.09.2007 în adresa comunicată de Serviciul de Ambulanță T., Societății civile profesionale de avocați P.&P. (care menționează că plecarea de la domiciliul pacientului s-a realizat la ora 13,15), neavând vreo relevanță sub aspect probator. Astfel, mai întâi că înscrisul pertinent și concludent în acest sens îl constituie fișa Serviciului de Ambulanță al Județului T. întocmită chiar cu prilejul efectuării transportului pacientului din data de 12.10.2006, iar, pe de altă parte, întrucât evident nu poate fi decât o eroare de tehnoredactare în adresa din 2007, de vreme ce într-un interval de timp de 15 minute (13.00-ora solicitării ambulanței și 13.15, ora indicată în 2007 ca fiind ora plecării de la domiciliul pacientului) este practic imposibil a se parcurge o distanță de 51 km (jumătate din cei 103 km consemnați în fișa amintită).
În aceeași ordine de idei, neîntemeiat au reproșat apelanții primei instanței a nu fi aplicat în speță regula „in dubio pro reo” față de cele reținute de raportul de expertiză grafologică, deoarece prima instanță nu și-a fundamentat soluția pe concluziile incerte ale acestei expertize; dar chiar pentru ipoteza în care acest mijloc probator se cere a fi analizat în ansamblul probatoriului administrat cauzei, rezultă concluzia conform căreia neclaritatea semnăturii și imposibilitatea atribuirii ei cu certitudine defunctului reprezintă un argument suplimentar în a conchide că la momentul semnării testamentului, testatorul s-a aflat într-o evidentă stare de confuzie, îngăduind nașterea prezumției că la data întocmirii liberalității testatorul nu avea reprezentarea clară a faptelor sale. Prezumție care unită cu concluziile raportului de expertiză psihiatrică și cu actele medicale în succesiunea lor, au aptitudinea de a forma instanței convingerea asupra absenței discernământului la încheierea actului juridic contestat.
Reproșul de a nu fi aplicat judecătoria regula „in dubio pro reo” putea fi reținut în ipoteza în care, neexistând o certitudine în privința autorului semnăturii de pe testament, s-ar fi conchis că acesta nu a fost semnat de defunct, nicidecum însă în situația de speță, când judecătoria nu a dat eficiență probatorie raportului de expertiză grafologică, deși concluziile sale se coroborau în sensul supra arătat cu cele din raportul de expertiză psihiatrico-legală, în aprecierea tribunalului.
S-a menționat totodată că, deși apelanții au solicitat o nouă probă în apel cu expertiza psihiatrică și grafologică, în condițiile în care o astfel de solicitare în probațiune nu a fost efectuată la prima instanță în termenul legal instituit de art.212 al.2 C.pr.civ. (la primul termen după depunerea lucrării), o atare probă cerută direct în apel nu mai putea fi dispusă, efect al sancțiunii decăderii.
Deși pârâții au formulat în primă instanță, la următorul termen după depunerea lucrării de specialitate psihiatrico-legală obiecțiuni la raportul de expertiză, acestea au fost prorogate de instanță după efectuarea expertizei grafologice, iar după depunerea raportului de expertiză grafologică judecătoria le-a apreciat judicios de altfel, (în raport de argumentele mai sus arătate privind interpretarea coroborată a celor două expertize) ca neutile și neconcludente și le-a respins, ele nefiind, prin urmare, „evitate”, cum au tins pârâții să acrediteze ideea. Context în care, în temeiul art.212 al.2 C.pr.civ., pârâții aveau obligația procedurală de a solicita motivat o nouă expertiză după respingerea obiecțiunilor formulate, obligație căreia nu i s-au conformat însă.
De aceea, nici nu a putut fi reținută critica de a-i fi decăzut din toate probele, cât timp acestea nici nu a fost solicitate, fără a mai vorbi de faptul că nu au fost propuse în termenul legal arătat.
Tribunalul a reținut că aceasta este corecta interpretare a textului art.212 al.2 C.pr.civ. raportat la particularitățile evidențiate ale pricinii, fiind demonstrată de recenta reglementare a Noului Cod de procedură civilă care, în art.338 statuează fără echivoc, instituind expres și sancțiunea decăderii, că „o nouă expertiză va trebui cerută motivat, sub sancțiunea decăderii la primul termen după depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecțiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecțiuni ori, după caz, a raportului suplimentar”.
Un raționament similar s-a identificat și pentru respingerea în apel a expertizei grafologice, din moment ce pârâții nu au înțeles a uza la prima instanță de prevederile art.212 al.2 C.pr.civ. nici în privința acestei probe, ei nedepunând nici măcar obiecțiuni la raportul de expertiză grafologică din primă instanță.
Or, în atare situație și chiar abstracție făcând de împrejurarea, esențială de altfel, în aprecierea utilității și concludenței unor noi probe de specialitate, că pârâții nici nu au invocat în apel acte medicale noi care, abia ele, dacă ar fi fost exhibate, ar fi avut aptitudinea de a determina utilitatea refacerii probelor cu expertizele menționate în calea de atac, tribunalul a respins cererea în probațiune din apel, considerând, totodată în cauză ca edificatoare mijloacele de probă analizate coroborat la fond.
În concluzie, tribunalul a apreciat că în speță în mod legal și judicios a reținut prima instanță sancțiunea nulității relative a testamentului, efect al lipsei discernământului probat al testatorului (fiind fără însemnătate juridică în cauză afirmațiile apelanților privind relațiile ce au existat între defunct și reclamant, întreținerea și îngrijirea prestată de pârâtă mamei reclamantului ori suportarea cheltuielilor înmormântării), cu consecința firească în plan juridic, prin aplicarea principiului de drept „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”, a desființării actului juridic subsecvente al donației, act juridic cu titlu gratuit ce nu poate fi salvat în ipoteza desființării actului primar, tocmai datorită caracterului său gratuit; excepțiile de la principiul de drept amintit ce guvernează efectele nulității actelor juridice funcționând strict în cazul actelor juridice cu titlu oneros, încheiate cu bună credință, bazată pe cuprinsul cărții funciare și numai după trecerea unui interval de timp de trei ani de la intabularea dobânditorului nemijlocit (art.36 din Legea nr.7/1996).
Or, în raport de concluziile deja redate mai sus, cu consecința reținerii calității de unic moștenitor al defunctului D. I. în persoana reclamantului, nici nu mai prezintă vreo relevanță ori vreun interes pentru pârâții apelanți criticile vizând valoarea estimată de reclamantă a bunurilor de partajat, cu atât mai mult cu cât pârâții apelanți nici nu au solicitat o expertiză evaluatorie a acestora, iar expertiza menționată, în condițiile anulării testamentului, a certificatului de moștenitor și al donației subsecvente, însemnând infirmarea calității de moștenitoare a defunctului în persoana pârâtei B. M., nu se mai justifică.
Pentru cele ce preced, tribunalul a respins ca nefondat în baza art.296 C.pr.civ. apelul promovat, cu precizarea că pentru rectificarea din cuprinsul sentinței atacate a pretinselor erori privind numele pârâților, aceștia au la îndemână procedura îndreptării erorilor materiale reglementată de art.281 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr.532/A/06.09.2013 pronunțată în același dosar, instanța a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei formulată de intimații S. E., S. D. și P. F. (continuatori ai defunctului S. L.) și a obligat apelanții B. M. și B. S. C. la plata către intimați a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea din 07.08.2013, intimații au solicitat completarea dispozitivului deciziei, în sensul obligării apelanților B. M. și B. S.-C. la plata cheltuielilor de judecată solicitate, în cuantum de 2000 lei, constând în onorariul avocațial.
Au susținut că, din examinarea dispozitivului sentinței rezultă că instanța a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 2000 lei, așa cum sunt probate acestea prin chitanța depusă la dosar la filele 68-69 dosar apel, solicitarea fiind reținută de către instanța de apel, potrivit încheierii din data de 12.06.2013.
În drept au fost invocate prevederile art.274, art.281 ind.2 C.pr.civ.
Analizând legalitatea și temeinicia solicitării prin prisma dispozițiilor art.281 ind.2 C.pr.civ., tribunalul a reținut că, în conformitate cu prevederile art.281 ind.2 C.pr.civ. „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
În speța de față, în termenul legal stabilit de art.281 ind.2 C.pr.civ., intimații S. E., S. D. și P. F., în calitate de continuatori ai demersului judiciar inițiat de reclamantul defunct S. L. au formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr.478/A/19.06.2013 pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._, motivat de împrejurarea că, deși s-a solicitat instanței, ca petit accesoriu, și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial, instanța a omis a se pronunța asupra acestui capăt de cerere.
Din analiza pieselor dosarului, instanța a concluzionat că solicitarea intimaților este fondată raportat la dispozițiile art.281 ind.2 al.1 C.pr.civ., dat fiind că, într-adevăr, reprezentantul intimaților a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate, constând în speță în onorariu avocațial la susținerea concluziilor în fond, solicitare redată în încheierea de dezbateri din data de 12.06.2013, care face corp comun cu decizia pronunțată, iar la fila 68 dosar apel s-a depus chitanța de plată a onorariului în sumă de 2000 lei, dovada efectuării acestor cheltuieli, însă instanța de apel a omis a se pronunța asupra acestei cereri cu caracter accesoriu în apel.
Nu a fost reținută afirmația reprezentantului apelanților în sensul că soluționarea unei cereri în temeiul art.281 ind.2 C.pr.civ. reprezintă o reluare a judecății apelului, întrucât legiuitorul a prevăzut acest mijloc procedural de completare a hotărârii pronunțate, în ipoteza în care instanța omite a se pronunța asupra unui petit principal, accesoriu, asupra unei cereri incidentale ori conexe, lăsându-le complet nesoluționate, ceea ce conduce la concluzia că instanța se va pronunța asupra a ceea ce a omis, fără a reanaliza în vreun fel soluția deja pronunțată. Este vorba tocmai de situația în care instanța s-a pronunțat minus petita, ipoteză exclusă de legiuitor din motivul de recurs reglementat de art.309 pct.6 C.pr.civ.
Pe de altă parte, deși reprezentantul apelanților precizează că s-a formulat și cerere de revizuire contra deciziei din apel, tinzând astfel să paralizeze procedura reglementată de art.281 ind.2 C.pr.civ. la care intimații au recurs, această mențiune s-a reținut a fi fără relevanță în rezolvarea cererii, deoarece interes în promovarea unei revizuiri sub acest aspect al cheltuielilor de judecată îl au exclusiv intimații; or, dovada formulării unei revizuiri de către aceștia din urmă pentru minus petita în privința cheltuielilor de judecată (situație ce ar fi impus suspendarea uneia dintre judecăți pentru acest considerent, sau a cererii pendinte sau a revizuirii) nu s-a făcut în speță.
Pârâții B. M. și B. S. C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr.478/A/19.06.2013 și încheierilor de ședință din 12.06.2013, 16.02.2011, 02.03.2011, 29.02.2012, 24.04.2012, 28.06.2012, 04.12.2012, 06.02.2013, 18.02.2013, 29.05.2013 date în dosarul nr._ al Tribunalului T. și împotriva sentinței civile nr.752/15.10.2008 și a încheierii de ședință din 08.10.2008 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Pe calea recursului astfel formulat, au solicitat casarea hotărârilor și (întrucât judecătoria nu are personalitate juridică) trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul T.; fie casarea hotărârilor cu reținere spre rejudecare în apel, cu consecința respingerii acțiunii principale; fie casarea cu rejudecare în fond cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă, nefondată, neîntemeiată, etc.
În motivare, au invocat nelegala alcătuire a instanței de judecată; Judecătoria D. neavând personalitate juridică, nu avea aptitudinea de a respecta personalitatea, respectiv memoria defunctului D. I. și nici personalitatea pârâților-recurenți într-un litigiu ce implică drepturi ale personalității, profanarea memoriei defunctului, raptul de proprietate, etc.
Au învederat că în mod nelegal a capacitat Tribunalul T. Judecătoria D. în sensul soluționării în primă instanță a pricinii.
Au învederat că instanțele au depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 C.pr.civ., au acordat mai mult decât s-a cerut pentru adversari; că sunt cuprinse doar parțial motivele pe care se sprijină hotărârile, sunt cuprinse motive contradictorii și străine de natura pricinii; că a fost interpretat în mod greșit testamentul dedus judecății, schimbându-se natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și, în fine, că hotărârile pronunțate sunt lipsite de un temei legal adecvat, fiind date cu încălcarea și cu aplicarea greșită a legii.
Au arătat că s-a creat un precedent periculos, hotărârile prezentând un pericol public, comportând un caracter ilicit, deoarece condamna la un lucru ilicit și contrar ordinii publice, incident fiind principiul impossibilum nulla ste obligatio, principiu care se aplică și obligațiilor ce rezultă din hotărârile judecătorești ce nu se pot bucura de autoritatea lucrului judecat; că au contestat puterea judecătorească prin completele sale diferite, prin aceasta delegitimând-o ca autoritate, tribunalul comportându-se în raporturi de forță străine statului de drept și s-a manifestat ca adversar al lor, dată fiind existența litigiului cu cele două instanțe.
Au invocat că nu a fost elucidată chestiunea timbrării la valoare, aceasta fiind făcută doar la valoarea cauzei și nu a întregului activ succesoral; pe de altă parte, prima instanță nu le-a dat posibilitatea de a uza de instituția reexaminării taxei judiciare de timbru.
Au invocat nelegala respingere a susținerilor din apel vizând nelegala închidere a dezbaterilor în primă instanță, prin încheierea din 08.10.2008 a Judecătoria D. nefiind făcută aplicarea art.150 C.pr.civ., iar art.260 al.1 C.pr.civ. neputând substitui menționata normă legală. Dispunând conform considerentelor, tribunalul a dat greșită interpretare dispozițiilor art.150 C.pr.civ., astfel că se impune casarea ambelor hotărâri; instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității și s-a transformat în apărător al părții adverse, dezbaterile nefiind închise, prima instanță nefiind lămurită (în lipsa mențiunilor corespunzătoare din încheierea din 08.10.2008), este nerelevant că s-a dispus amânarea pronunțării prin prisma respectării dreptului la apărare (inclusiv raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului), câtă vreme nu rezultă nici că a fost respinsă cererea de amânare formulată de avocat.
Au invocat că, deși prin încheierea din 12.06.2013, în legătură cu excepția de ordine publică a încheierii de amânare a pronunțării din 08.10.2008 și a sentinței civile nr.752/15.10.2008, tribunalul menționează că, în baza art.137 al.1 C.pr.civ. unește cu fondul excepția, prin dispozitiv nu decide în sensul respingerii excepției și nici al apelului împotriva încheierii, atât această modalitate cât și neconcordanța dintre motivarea deciziei și dispozitiv constituindu-se în motive de ordine publică.
Au invocat dezacordul gramatical din paragraful 1, pagina 9 a deciziei recurate.
Au invocat supraevaluarea raportului de expertiză psihiatrico-legală efectuat în cauză, instanța excluzând posibilitatea combaterii sale cu alte mijloace de probă, inclusiv prin solicitarea evaluării expertizei de o comisie superioară medico-legală ori prin avizarea ei de o comisie mixtă de avizare și control.
Au criticat aplicarea și interpretarea dată de instanțe dispozițiilor art.212 al.2 C.pr.civ. cu consecința neadministrării de probe contrare și a aplicării unei sancțiuni neprevăzute de lege (obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată și a costului expertizei psihiatrico-legale) și a aplicării sancțiunii decăderii, cu raportare la susținerile de mai sus referitoare la neînchiderea dezbaterilor.
A invocat că nu li s-a permis să producă, în apel, acte medicale noi, că o expertiză medico-legală nu poate fi efectuată decât unui pacient internat ori asupra unui cadavru prin disecție, administrarea acestei probe – (inclusiv) în condițiile în care reclamantul S. L. nu a semnat actele de la dosar – cu consecința anulării testamentului nefiind posibilă, drepturile personalității fiind încălcate, fiind incidente dispozițiile Noului Cod de procedură civilă și ale art.56 din Decretul nr.31/1954, text ce se coroborează cu art.54, 55 din decret.
Au reiterat obiecțiuni formulate la raportul de expertiză și au pus sub semnul întrebării posibilitatea stabilirii – în maniera în care s-a procedat de către instanțe – a stării psihice a testatorului.
Au criticat neactivarea expertizei grafologice, respingerea cererii de completare a acesteia și modalitatea în care instanța s-a raportat la această expertiză, consecința fiind înfrângerea principiului non reformatio in pejus și regulii tantum devolutum quantum iudicatum.
Au criticat cele dispuse de prima instanță prin încheierile de ședință din 05.03.2008, 26.06.2008, 07.05.2008, 10.09.2008, 08.10.2008, 10.09.2008 și au invocat că expertiza a fost efectuată în lipsa lor.
Au criticat modul de interpretare a probelor de către instanța de apel, a modului în care modificările, completările cererii de chemare în judecată (cu reiterare în apel) au fost tratate, au arătat că încheierile de respingere a recuzărilor nu au fost examinate, principiile de drept procesul și drepturile recunoscute de legea procesuală și de normele europene fiind încălcate, inclusiv prin neexaminarea declarațiilor extrajudiciare ale martorilor.
Au arătat că testamentul autentificat prin încheierea nr.394/A/02.10.2006 nu poate fi desființat decât prin procedura înscrierii în fals, făcând referire la dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, la atitudinea notarilor M. A. C. și D. R. și la actele provenind de la aceștia și au învederat că instanța de apel nu a luat în considerare înscrisurile depuse la 12.06.2013, referindu-se la ele la modul general.
Au invocat nesoluționarea argumentelor din cererile de reexaminare formulate și nepronunțarea asupra cererilor probatorii – cum ar fi înscrierea în fals de la punctul VIII din înscrisul depus la termenul din 25.04.2012 și au argumentat că scopul procesului civil nu a fost atins.
În drept au invocat prevederile art.299/a, art.304 pct.1, 3, 4, 5, 7, 8, 9, art.306/2, art.312/1/2/4 ș.a., art.105/2, art.108/1/4, art.150, art.261/1 pct.5, 6, art.129/4/5/6, art.137/a, art.138 ș.a. C.pr.civ., Dreptul național, Dreptul European, Dreptul Internațional Umanitar, incidente în cauză.
Pârâții au declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din 04.09.2013 și a deciziei civile nr.532/A/06.09.2013, solicitând casarea/modificarea lor cu consecința înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată în apel.
În motivare, au invocat că obligarea lor în primă instanță la plata onorariului de expertiză neachitat de reclamant implică motivul de apel privind cheltuielile – costurile procesului, neexistând determinare între considerentele hotărârii și dispozitivul a cărui completare s-a solicitat, o greșeală de judecată neputând fi astfel complinită.
Au arătat că reiterează ca motive de recurs concluziile scrise cu argumentele ce nu au fost analizate în mod concret de instanța de apel, interpretarea și aplicarea legii fiind greșite.
În drept, au invocat dispozițiile art.304 pct.3, 4, 7, 9 C.pr.civ., art.306/2, 312/1, 2, 3 … ș.a. C.pr.civ.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
În termenul de amânare a pronunțării, recurenții au dezvoltat excepția de nelegalitate invocată la termenul din 04.12.2013 referindu-se la modul în care prima instanță și cea de apel au dispus în cauză, precum și la modul în care, anterior, a fost soluționată o excepție de neconstituționalitate invocată pe parcursul soluționării litigiului.
Totodată, au dezvoltat susținerile vizând excepția conflictului de interese la care s-au referit prin apărător la același termen de judecată, invocând că principiul legitimei apărări a fost încălcat.
Având a se pronunța în prealabil asupra excepțiilor astfel invocate, instanța le găsește ca nefiind întemeiate și le va respinge ca atare.
Astfel, la termenul de judecată din 04.12.2013, recurenții prin apărător au invocat că actualul complet s-a mai pronunțat în cauză (aspect reiterat prin înscrisul depus la dosar la 05.12.2013 cu referire la decizia civilă nr.1043/04.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Curții de Apel Timișoara, fără însă a formula cerere de recuzare în condițiile art.27 și următoarele C.pr.civ.
Având în vedere că, pe de o parte, prin decizia invocată a fost soluționat recursul declarat de recurenți împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă de către Tribunalul T. a unei excepții de neconstituționalitate și nu asupra fondului cererii și că, pe de altă parte, un conflict de interese în sensul susținerilor recurenților și prin raportare la dispozițiile art.5 al.2 din Legea nr.303/2004 nu se identifică în cauză, excepția este neîntemeiată.
Hotărârea judecătorească nu are, contrar susținerilor recurenților, natura unui act administrativ individual în sensul art.2 din Legea nr.554/2004 susceptibil de a fi contestat în condițiile art.4 din lege, controlul acesteia realizându-se în căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, astfel că sunt neîntemeiate susținerile recurenților referitoare la excepția de nelegalitate invocată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
În prealabil, este de observat că obiect al prezentului recurs îl constituie, în baza dispozițiilor art.299 al.1 C.pr.civ., hotărârea (și încheierile) instanței de apel; sentința și încheierea din 08.10.2008 ale Judecătoriei D. fiind criticate de pârâți pe calea apelului conform dispozițiilor art.282 C.pr.civ., ele nu mai pot forma obiect al criticilor în recurs.
În continuare, instanța va reține că, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de valoarea acestuia, având în vedere dispozițiile art.1 pct.1 C.pr.civ. de la 1865 (incident în cauză), art.1, 54 al.1, 2 din Legea nr.304/2004 în forma la data sesizării instanței, susținerile recurenților vizând nelegala compunere a completelor de judecată și încălcarea competențelor de ordine publică sunt nefondate.
La fel, nefondate ca temeiuri de modificare a deciziei sunt și susținerile vizând modalitatea de calcul a cuantumului taxei de timbru, instanța de apel reținând în mod legal că taxa a fost calculată la valoare și că eventuale critici vizând acest cuantum puteau fi formulate pe calea reexaminării.
Pe de altă parte, o eroare în calculul taxelor judiciare nu este de natură a atrage modificarea (schimbarea) hotărârii atacate ci, potrivit dispozițiilor art.20 al.5 din Legea nr.146/1997 (în vigoare la data sesizării primei instanțe), instanța de control judiciar, apreciind că taxa nu a fost achitată în cuantum legal, va dispune ea însăși în acest sens, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.
În continuare, instanța reține că sunt neîntemeiate criticile recurenților vizând soluția dată în apel susținerilor vizând încheierea de ședință din 08.10.2008 a Judecătoriei D. prin prisma dispozițiilor art.150 C.pr.civ.
Astfel, în mod legal a apreciat instanța de apel că lipsa mențiunii referitoare la închiderea dezbaterilor din cuprinsul încheierii nu este de natură a atrage anularea încheierii (și a sentinței), această omisiune, prin ea însăși, neproducând pârâților o vătămare care să atragă o atare consecință.
Instanța de apel a reținut în mod corect că la termenul de judecată din 08.10.2008, constatând că pârâții - care nu se prezentaseră nici la termenele anterioare și nici nu formulaseră cereri relevante prin prisma obiectul litigiului – nu au indicat adresa martorului pe care l-au propus spre audiere, judecătoria i-a decăzut din dreptul de a propune probe (decădere ce a sancționat atitudinea procesuală a pârâților, respectiv lipsa de diligență a acestora în exercitarea drepturilor procesuale) și a amânat pronunțarea pentru ca părțile să depună concluzii scrise conform art.260 al.1 C.pr.civ.
Din această perspectivă, în mod legal a reținut instanța de apel că, în termenul de amânare a pronunțării, pârâții aveau posibilitatea inclusiv de a solicita – justificat – repunerea pe rol a cauzei, în același termen având inclusiv posibilitatea de a invoca nereguli procedurale săvârșite cu ocazia pronunțării încheierii menționate.
În consecință, susținerile recurenților vizând încălcarea de către tribunal a competenței primei instanțe, a principiului contradictorialității ori a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului precum și cele referitoare la săvârșirea de confuzii ori dezincriminări sunt neîntemeiate.
Se constată că instanța de apel a răspuns criticilor pârâților-apelanți vizând încheierea de ședință din 08.10.2008, nefiind ținută să se pronunțe în mod separat asupra fiecărui argument adus de pârâți în susținerea motivelor de apel; la fel, nici afirmate dezacorduri gramaticale nu se constituie în motive de recurs în sensul art.304 C.pr.civ.
Chiar dacă instanța de apel a unit cu fondul cauzei excepția nulității absolute a încheierii din 08.10.2008 și a sentinței dată în primă instanță fără ca prin dispozitivul sentinței să respingă expres excepția invocată și apelul declarat împotriva încheierii de ședință, susținerile recurenților vizând caracterul de ordine publică a acestor susțineri (consecința afirmată fiind nulitatea deciziei) sunt nefondate câtă vreme excepția a fost invocată în cadrul apelului, încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din sentință, iar – prin dispozitiv – apelul declarat împotriva sentinței a fost respins, instanța pronunțându-se astfel în limitele investirii.
Recurenții au criticat importanța probatorie acordată de instanțe raportului de expertiză psihico-legală în raport cu alte mijloace de probă administrate; au făcut referire la modalitatea în care a fost stabilită starea de fapt de către instanțe; au criticat modalitatea în care aceste probe au fost evaluate în apel; au criticat neexaminarea unor probe administrate și respingerea cererilor în probațiune formulate (inclusiv cu privire la expertiza grafologică efectuată), precum și omisiunea examinării argumentelor vizând probele administrate ori ce se impuneau a fi administrate în apel și, respectiv, raționamentul instanței de apel în evaluarea probatoriului administrat ori solicitat spre administrare.
Potrivit dispozițiilor art.304 C.pr.civ., modificarea sau casarea hotărârii se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Or, criticile sus-menționate vizează afirmate nepronunțări asupra mijloacelor de probă administrate ori asupra unor apărări și greșeli de fapt ce decurg din aprecierea eronată a probelor administrate, susțineri ce vizează netemeinicia hotărârii și ar putea fi încadrate, eventual, în dispozițiile art.304 pct.10, 11 C.pr.civ., norme abrogate la data pronunțării deciziei recurate.
Pe de altă parte, apreciind asupra utilității ori concludenței administrării unor probe (cu consecința respingerii unor cereri în probațiune formulate în cauză) instanța de apel a făcut corecta aplicare a dispozițiilor art.129 pct.2-5 C.pr.civ. raportat la art.167 al.1 C.pr.civ.
Nefondate sunt și susținerile recurenților vizând greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art.212 al.2 C.pr.civ., instanța de apel reținând în mod corect că susținerile vizând eventuale lipsuri ale expertizei medico-legale ori cererile privind efectuarea unei expertize contrarii trebuie formulate și susținute cu argumente pertinente la primul termen după depunerea lucrării sub sancțiunea decăderii și că pârâții nu s-au conformat acestei dispoziții legale.
Inclusiv prin prisma soluționării cererilor în probațiune formulate în cauză, recurenții au criticat sentința și încheierile date în primă instanță, critici ce nu vor fi examinate față de dispozițiile art.299 al.1 C.pr.civ., astfel cum s-a arătat în cele ce preced.
Având în vedere concluziile expertizei medico-legale vizând discernământul defunctului la momentul întocmirii testamentului, instanța de apel a apreciat în mod legal că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor art.948, 1169 C.civ., art.167, 200 și următoarele C.pr.civ. procedând la anularea testamentului contestat.
Lipsirea de efecte a unui act întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale nu este de natură a aduce atingere drepturilor personale nepatrimoniale ori memoriei autorului actului, fiind neîntemeiate ca motive de modificare ori casare a deciziei susținerile recurenților în acest sens.
Pe de altă parte, câtă vreme din probele administrate a rezultat că discernământul testatorului era abolit la data întocmirii actului, iar actul încheiat în acest condiții este supus sancțiunii nulității, susținerile recurenților potrivit cărora doar prin procedura înscrierii în fals ar putea fi desființat un act autentic sunt nefondate, mențiunile reprezentând constatări personale ale notarului – și cuprinse în actul notarial contestat – nevizând realitatea asupra discernământului testatorului, realitate ce a fost stabilită prin consultarea experților în condițiile art.201 și următoarele C.pr.civ., adresa emanând de la BNP C. A.-C. și invocată de recurenți neavând relevanță în cauză.
Pe calea apelului declarat în condițiile art.284 al.1, art.287 C.pr.civ., pârâții au criticat încheierea din 08.10.2008 și sentința primei instanțe, astfel că sunt nefondate susținerile recurenților vizând neexaminarea de către tribunal a încheierilor de respingere în primă instanță a cererilor de recuzare, instanța de apel nefiind investită cu critici în acest sens.
În ceea ce privește încheierile de respingere a cererilor de recuzare formulate în apel de pârâți, instanța reține că ele pot fi atacate în condițiile art.304 al.2 C.pr.civ. odată cu fondul pe calea recursului, recurs ce trebuie să îndeplinească aceleași cerințe de fond și formă impuse pentru hotărârea dată pe fond.
Or, în cauză, recurenții au invocat cu titlu general că prin respingerea cererilor de recuzare formulate au fost încălcate o . principii și drepturi procesul civile pe care le-au enumerat, fără a indica în mod concret și distinct pentru fiecare încheiere de respingere în parte care dintre aceste principii or drepturi ar fi fost încălcate, simpla enumerare a acestora nefiind în concordanță cu dispozițiile art.304, 3041 C.pr.civ.
Pe de altă parte, examinând încheierile de respingere a cererilor de recuzare formulate în apel prin prisma dispozițiilor art.27-32 C.pr.civ., instanța de recurs reține că aceste dispoziții legale au fost respectate la pronunțarea acestor încheieri.
Conform dispozițiilor art.1085 C.pr.civ., împotriva încheierii prin care pârâtei i s-a aplicat amenda judiciară poate fi formulată doar cerere de reexaminare, încheierea dată asupra acestei cereri fiind irevocabilă.
În consecință, este inadmisibil a critica în apel sau recurs soluția dată asupra cererii de reexaminare.
Contrar susținerilor recurenților, prin decizia apelată instanța a avut în vedere notele scrise depuse la filele 20-28 dosar, sintetizând conținutul susținerilor relevante pentru soluționarea pricinii prin prisma motivelor de apel invocate.
Pârâții au învederat că reiterează aceste susțineri ca motive de recurs.
Or, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, această reiterare nu echivalează cu o motivare în sensul art.3021 al.1 lit.c C.pr.civ., exigențele cerute de dispozițiile art.303 al.1, 304 C.pr.civ. nefiind respectate.
Nefondate ca temeiuri de modificare a deciziei sunt și susținerile vizând neexaminarea prin hotărârea recurată a notelor privind „dezvoltarea probatoriului solicitat la termenul din 16.02.2011”, câtă vreme aceste susțineri sunt examinate prin încheierile de ședință, instanța nefiind ținută să o facă prin decizie.
În ceea ce privește încheierile pronunțate de tribunal anterior deciziei din 12.06.2013, instanța reține următoarele:
În sensul art.299 al.1 C.pr.civ., pot fi atacate cu recurs odată cu fondul încheierile premergătoare (cu excepția celor prin care se întrerupe cursul judecății) astfel că exigențele vizând motivarea recursului se impun și în cazul în care obiect al acestuia sunt încheierile premergătoare.
Raportând aceste considerente la încheierile recurate, instanța reține că, față de cele mai sus arătate, cererile în probațiune formulate pe parcursul judecării apelului au fost în mod legal respinse (ca tardive ori ca neutile soluționării cauzei).
Prin aceleași încheieri au fost respinse ca inadmisibile cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate ori s-au aplicat amenzi judiciare apelanților (dispoziții ce sunt supuse recursului pe cale separată, respectiv cererii de reexaminare); au fost respinse în mod legal, conform celor mai sus-arătate cereri de recuzare; a fost respinsă cererea de înregistrare a ședinței de judecată fără ca această soluție să fie criticată în vreun fel; în fine, soluția dată de instanța de apel asupra excepției nulității încheierii de amânare a pronunțării dată la 08.10.2008 de Judecătoria D. - invocată la termenul din 12.06.2013 – a fost examinată în considerentele precedente.
Având în vedere obiectul pricinii și dispozițiile art.1 al.1 C.pr.civ., art.282 al.1 C.pr.civ., sunt nefondate susținerile recurenților vizând încălcarea de către instanțe a atribuțiilor puterii judecătorești și, conform celor mai sus arătate, nu au fost încălcate în cauză forme de procedură de natură a atrage incidența art.105 al.2 C.pr.civ.
Decizia recurată a fost în mod corespunzător motivată, motivele referindu-se la obiectul dedus judecății, testamentul contestat primind corecta interpretare, fiind nefondate susținerile recurenților în acest sens, față de considerentele mai sus expuse.
Nefondate sunt și criticile privind încheierea din 04.09.2013 și, respectiv, decizia civilă nr.532/A/06.09.2013 prin care Tribunalul T., admițând cererea de completare a dispozitivului formulată de intimați, a obligat apelanții la plata către aceștia a cheltuielilor de judecată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.2812 al.1 C.pr.civ., „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Cum intimații au solicitat la termenul de judecată din 12.06.2013 obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată suportate, iar instanța a omis să se pronunțe asupra acestei cereri, în mod legal s-a dispus completarea dispozitivului deciziei pronunțate, dispozițiile art.274 al.1 C.pr.civ. fiind incidente.
Referirile recurenților la obligațiile stabilite în sarcina lor de prima instanță (supusă apelului) nu pot fi examinate în calea recursului.
Este indiferent că hotărârea dată în apel asupra fondului a fost atacată în condițiile art.299 al.1 C.pr.civ., dispozițiile art.2812 nefăcând vreo distincție în acest sens.
În fine, prin decizia dată asupra cererii de completare, instanța a avut în vedere cele invocate de recurenți pe calea concluziilor scrise din 05.09.2013, susținerile acestora potrivit cu care contraargumentarea instanței nu ar fi convingătoare întrucât nu ar da un răspuns specific, explicit chestiunilor de drept și argumentării lor, fără indicarea concretă a chestiunilor ce nu au primit un atare răspuns neconstituindu-se în motive de modificare ori casare a deciziei în sensul art.304 C.pr.civ.
Având în vedere aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 C.pr.civ. raportat la art.304, 306 al.2 C.pr.civ., instanța va respinge excepțiile de nelegalitate și a conflictului de interese invocate de recurenți; va respinge recursul declarat de pârâții B. M. și B. S. C. împotriva deciziei civile nr.478/A/19.06.2013 și a încheierilor din 12.06.2013, 16.02.2011, 02.03.2011, 29.02.2012, 24.04.2012, 28.06.2012, 04.12.2012, 06.02.2013, 18.02.2013, 29.05.2013 pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._ și împotriva sentinței civile nr.752/15.10.2008 și a încheierii din 08.10.2008 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ și va respinge recursul declarat de aceiași pârâți împotriva Încheierii din 04.09.2013 și a deciziei civile nr.532/A/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art.274 C.pr.civ. va obliga recurenții B. M. și B. S. C. la plata către intimatul S. D. a sumei de 3.720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepțiile de nelegalitate și a conflictului de interese invocate de recurenți.
Respinge recursul declarat de pârâții B. M. și B. S. C. împotriva deciziei civile nr.478/A/19.06.2013 și a încheierilor din 12.06.2013, 16.02.2011, 02.03.2011, 29.02.2012, 24.04.2012, 28.06.2012, 04.12.2012, 06.02.2013, 18.02.2013, 29.05.2013 pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._ și împotriva sentinței civile nr.752/15.10.2008 și a încheierii din 08.10.2008 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Respinge recursul declarat de aceiași pârâți împotriva Încheierii din 04.09.2013 și a deciziei civile nr.532/A/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă recurenții B. M. și B. S. C. la plata către intimatul S. D. a sumei de 3.720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/19.12.2013
Tehnored.MM/2 ex/10.01.2014
Instanță fond: Judecătoria D. – jud.G. L.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.C. B., A. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 267/2013. Curtea de Apel... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 577/2013. Curtea de... → |
|---|
