Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1600/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1600/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 12902/325/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 03.10.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1600/R
Ședința publică din 20 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. D., F. M. I. și F. M. M. împotriva deciziei civile nr. 285/A/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat R. I., cu pârâții intimați Giursici- F. L.-M., Giursici- F. G., C. M., C. C. F., C. I. L., V. I. C. și intervenientul intimat G. F. C., pentru constatare nulitate act juridic.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13.11.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 24.06.2009 la Judecătoria Timișoara sub nr._, reclamantul R. I. a chemat în judecată pârâții C. I. (decedată în cursul procesului, moștenitori fiind C. C.- F., C. I.- L. și V. I. – C.), F. M.-I., F. M.-M., Giursici F. L.-M., Giursici F. G., P. D. și C. M. și a solicitat instanței să constate că prin contractul autentic nr.1952/14.08.1997 a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor înscrise în CF nedefinitiv nr.2408 Urseni cu nr. cadastral A 130/10 – arabil extravilan în suprafață de 1 ha, nr. cadastral A 574/2/9 – arabil extravilan în suprafață de 5000 mp și nr. cadastral A 519/2/13 – extravilan în suprafață de 2 ha și 3900 mp; să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.705 din 6.04.2006, încheiat între pârâta C. I. în calitate de vânzătoare și F. M. I., F. M., Giursici-F. L. M. și Giursici-F. G. în calitate de cumpărători, contract de vânzare-cumpărare prin care a fost înstrăinat dreptul de proprietate asupra terenurilor înscrise în CF nedefinitiv 2408 Urseni (nr. CF definitiv_ Urseni), nr. cadastral A 574/2/9, nr cadastral A 519/2/13 și nr cadastral 130/10; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între F. M. I. și F. M.-M. în calitate de vânzători și P. D. în calitate de cumpărător, prin care s-a înstrăinat terenul înscris în CF 2443 Urseni nr. cadastral A519/2/13 – teren arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 3900 mp; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3902 din 15.09.2006 încheiat între P. D. în calitate de vânzător și C. M. în calitate de cumpărător, prin care s-a înstrăinat terenul arabil extravilan înscris în CF_ (provenit din conversia CF nr.2443) Urseni, în suprafață de 2 ha și 3900 mp ; să se dispună radierea dreptului de proprietate al pârâților din CF nr. 2408 (_) Urseni nr. cadastral A 130/10, CF nr. 2413 (_) Urseni nr. cadastral A574/2/9 și CF nr. 2443 (CF nr._) nr. cadastral A 159/2/13, revenirea la situația anterioară intabulării acestor contracte și intabularea dreptului său de proprietate cu titlu de donație.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de donație autentic nr.1952 din 14.08.1997, pârâta C. I. i-a donat trei parcele și anume nr.130/10, nr.574/2/9 și nr.519/2/13, iar numitului G. F. C., ./8. Din momentul încheierii acestui act notarial de donație, reclamantul a intrat în posesia și folosința deplină, exclusivă a acestor trei parcele, el fiind cel care a achitat și achită și în prezent toate subvențiile acordate de stat pentru ele, figurând și în prezent în evidențele locale și fiscale cu aceste terenuri. A arătat că i-a solicitat în repetate rânduri pârâtei C. I. să-i remită titlul de proprietate în original pentru a putea face demersurile necesare deschiderii de carte funciară, dar aceasta sub diferite pretexte a refuzat.
Contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută parțială o solicită au fost încheiate cu încălcarea normelor de ordine publică, scopul lor fiind fraudarea intereselor sale, pârâta C. I. făcând în fața notarului și afirmații mincinoase respectiv, că imobilele ce formează obiectul vânzării nu sunt înstrăinate.Pârâții au încheiat contractele cu rea credință, având cunoștință de situația imobilelor, chiar dacă aceasta nu era evidențiată în cartea funciară, deoarece sunt consăteni, fiecare persoană cunoscând situația terenurilor agricole ale celorlalți consăteni, reclamantul având numeroase discuții, nu totdeauna foarte civilizate cu cumpărătorii.
Toți cumpărătorii știau că reclamantul și G. F. C. au dobândit terenurile prin donație autentificată la notar, situație în care pârâții nu se pot prevala de buna credință la cumpărarea imobilului. Acest aspect rezultă și din răspunsurile la interogatoriul dat de pârâta C. I. în dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara, aceasta precizând că le-a adus la cunoștință tuturor cumpărătorilor faptul că terenurile au fost donate lui G. F. și R. I., dar că aceștia au spus că nu-i interesează. După momentul devenirii lor proprietari pe parcelele în discuție, pârâții niciodată nu au venit nici măcar în vizită pe terenuri, cu atât mai puțin să le revendice.
În drept, reclamantul a invocat art.948, art.966, art.1898-1899 Cod civil, Legea nr.7/1997, art.26.
Pârâtul P. D. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr.1952/14.08.1997.
Pârâtul C. M. a depus la dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 1952/14.08.1997, intervenit între reclamant și pârâta C. I..
La data de 20.10.2010, instanța a dispus conexarea dosarului nr._/325/2009 al Judecătoriei Timișoara la dosarul nr._ .
Prin acțiunea conexată, reclamantul F. I. M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții C. I.; G. F. C. și R. I., să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 1952/14.08.1997, încheiat între pârâți.
În motivarea acțiunii, reclamantul din dosarul conexat a arătat că străbunicul său, I. P., a avut doi copii, Ioanș S. și pe bunica sa B. F.. În baza Legii 247/2005, bunica sa a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea ei asupra cotei părți ce îi revenea din terenurile fosta proprietate a tatălui său I. P., situate în . Nouă, fratele acesteia I. S. fiind decedat anterior anilor 1990. Ca urmare a acestei solicitări, i-a fost comunicată adresa nr. 20/10.02.2006, emisă de către Comisia Locală de Fond Funciar Moșnița Nouă, prin care a fost înștiințată că întreg terenul a fost deja reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea numitei C. I., fiica lui I. S.. Reclamantul a decis să o caute pe pârâtă și să îi ceară pământul bunicii sale, pentru că acesta să reintre în familia lor, încercând să evite a obține acest teren pe calea unor procese costisitoare, cu atât mai mult cu cât pârâta era rudă cu bunica sa.
Pârâta a fost de acord să îi dea cota de ½ din terenul vizat, dar nu avea suficienți bani pentru a întabula terenul înscris în titlul de proprietate nr._/02/22 în cartea funciară, iar apoi a-l dezmembra, operațiuni necesare pentru a putea fi întocmit contractul de vânzare cumpărare, astfel că i-a oferit întreg terenul spre a-l cumpăra, obligându-se că din avansul pe care i l-a achitat să întabuleze titlul de proprietate. Reclamantul însă, neavând banii necesari pentru a cumpăra tot terenul cuprins în titlul de proprietate, a cumpărat acest teren împreună cu G. F. L. M.. D. urmare, după întabularea titlului de proprietate în cartea funciară, s-au prezentat la notar și au încheiat cu C. I. contractul de vânzare cumpărare a terenului. autentificat sub nr. 705/06.04.2006 la BNP M. L., ulterior fiind întabulați în cartea funciară nedefinitivă nr. 2408 Urseni. Reclamantul consideră că se impune constatarea nulității absolute a contractului de donație pentru lipsa cauzei.
În drept, reclamantul F. M.-I. a invocat art. 948 și art. 966 C.civ.
Prin sentința civilă nr._/10.12.2010, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R. I..
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune în rectificare de carte funciară.
A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului F. I. M. în dosarul conexat nr._/325/2010.
A respins excepția lipsei de interes a reclamantului F. I. M. în dosarul conexat nr._/325/2010.
A respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul G. F. C. în dosarul conexat nr._/325/2010.
A admis acțiunea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâții, F. M. I., F. M. M., GIURSICI-F. L. M., GIURSICI-F. G., P. D., C. M., C. CONTANTIN F., C. I. L. și V. I. (introduși în cauză ca urmare a decesului autoarei lor pârâta C. I.).
A constatat că prin contractul de donație autentificat sub nr.1952/14.08.1997 de BNP S. C., reclamantul R. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor înscrise în CF nedefinitivă nr.2408 Urseni cu nr. cadastral A 130/10, constând în arabil extravilan în suprafață de 1 ha, nr. cadastral A 574/2/9, constând în arabil extravilan în suprafață de 5000 mp și nr. cadastral A 519/2/13, constând în arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 3900 mp. Constată nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.705 din 6.04.2006 de BNP M. L., încheiat între defuncta pârâtă C. I., în calitate de vânzătoare, și pârâții F. M. I., Giursici-F. L. M., în calitate de cumpărători, cu privire la dreptul de proprietate asupra terenurilor înscrise în CF nedefinitiv 2408 Urseni ( CF nr definitivă_ Urseni), nr. cadastral A 574/2/9, nr cadastral A 519/2/13 și nr cadastral 130/10, pentru cauză ilicită.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.2281/01.06.2006, încheiat între pârâții F. M. I. și F. M.-M., în calitate de vânzători și P. D., în calitate de cumpărător, având ca obiect . 519/2/13, constând în teren arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 3900 mp transcrisă în CF nr.2443 Urseni.
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3902/15.09.2006, încheiat între pârâtul P. D. în calitate de vânzător și pârâtul C. M. în calitate de cumpărător, având ca obiect . 519/2/13, constând în teren arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 3900 mp transcrisă în CF nr.2443 Urseni.
A dispus radierea dreptului de proprietate al pârâților F. M. I., F. M. M., G.-F. L. M., G.-F. G., P. D. și C. M. din CF nr. 2408 (CF nr._) Urseni, nr. cadastral A 130/10, CF 2413 (CF nr._) Urseni, nr. cadastral A574/2/9 și CF nr. 2443 (CF nr._), nr. cadastral A 159/2/13 și revenirea la situația anterioară înscrierii dreptului de proprietate al pârâților, ca urmare a constatării nulității absolute a celor trei contracte de vânzare-cumpărare, în sensul întabulării dreptului de proprietate al reclamantului R. I. asupra terenurilor înscrise în CF nedefinitivă nr.2408 Urseni cu nr. cadastral A 130/10, constând în arabil extravilan în suprafață de 1 ha, nr. cadastral A 574/2/9, constând în arabil extravilan în suprafață de 5000 mp și nr. cadastral A 519/2/13, constând în arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 3900 mp., cu titlu de donație.
A respins ca neîntemeiate cererile reconvenționale formulate de pârâții P. Dimitirie, C. M., G.-F. L. M. și G.-F. G..
A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamatul FLIPAȘ M. I., în contradictoriu cu pârâții C. CONTANTIN F., C. I. L., V. I. (introduși în cauză ca urmare a decesului autoarei lor pârâta C. I.), G. F. C. și R. I., din dosarul conexat nr._/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.
A obligat pârâții F. M. I., F. M. M. Giursici-F. L. M., Giursici-F. G., P. D. și C. M. la plata către reclamantul R. I. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5041,2 lei.
A obligat reclamantul F. M. I. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul conexat nr._/325/2009, în cuantum de 1700 lei către pârâtul R. I. și în cuantum de 2380 lei către pârâtul G. F. C..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantului R. I., că prin acțiune acesta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părțile litigante. Această cauză de ineficacitate a actului juridic poate fi cerută de orice persoană care justifică un interes, deci și de reclamant, care invocă tocmai recunoașterea unui drept de proprietate asupra imobilului ce face obiectul contractelor succesive de vânzare-cumpărare.
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune în rectificare de carte funciară, prima instanță a reținut că potrivit art.36 din Legea nr.7/1996, acțiunea în rectificare întemeiată pe nevalabilitatea titlului ce a stat la baza înscrierii se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.
În cauză, acțiunea în rectificare nu poate fi considerată ca fiind prescrisă deoarece, pe de o parte, dreptul material în exercitarea acțiunii de fond nu s-a prescris – nulitatea absolută este imprescriptibilă – iar pe de altă parte, dobânditorii dreptului a cărui rectificare se cere nu fac parte din categoria terților de bună-credință pentru a putea invoca în favoarea lor termenul de prescripție de 3 ani, întrucât cumpărătorii subsecvenți ai imobilului au cunoscut că terenul a făcut obiectul contractului de donație anterior încheierii contractelor succesive de vânzare-cumpărare.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului F. I. M. în dosarul conexat nr._/325/2010, prima instanță a reținut că prin acțiunea ce face obiectul dosarului conexat nr._/325/2010 reclamantul F. I. M. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr.1952/14.08.1997.
Chiar dacă prin sentința civilă nr._/20.12.2007, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Timișoara, s-a constat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.705/06.04.2006, în virtutea căruia reclamantul F. I. M. a devenit proprietar al parcelei întabulată în CF nr.2408 Urseni, nr.cad. A581/1/8, contractul de vânzare-cumpărare a rămas în vigoare cu privire la celelalte parcele care au făcut obiectul contractului de donație încheiat în 1997; pe cale de consecință nu se poate nega legitimarea procesuală activă a reclamantului F. I. M. în a solicita să se constate nulitatea absolută a contractului de donație.
Asupra excepției lipsei de interes a reclamantului F. I. M. în dosarul conexat nr._/325/2010, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.705/06.04.2006, reclamantul F. I. M. a devenit proprietar asupra parcelelor ce au constituit și obiectul contractului de donație. Chiar dacă s-a constat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la . nr.2408 Urseni, nr.cad. A581/1/8, reclamantul F. I. M. a rămas proprietar asupra celorlalte parcele ce au făcut anterior obiectul contractului de donație, astfel încât demersul său judiciar nu poate fi considerat ca fiind lipsit de finalitate, în condițiile în care urmărește desființarea contractului de donație și confirmarea dreptului său de proprietate.
Asupra excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul G. F. C. în dosarul conexat nr._/325/2010, instanța a apreciat că se impune respingerea acesteia, întrucât pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca, potrivit art.1201 C. civ., între o cerere soluționată în mod definitiv și o cerere introdusă ulterior să existe o triplă identitate de părți, de obiect și de cauză; nu există un dosar anterior care să se fi purtat între aceleași persoane și să fi avut același obiect și aceeași cauză juridică.
Pe fondul acțiunii, prima instanță a constatat că prin contractul de donație autentificat sub nr.1952/14.08.1997, încheiat între C. I., în calitate de donator, și reclamantul R. I. și pârâtul G. F. C., în calitate de donatari, s-a convenit transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole cuprinse în titlul de proprietate nr._/22 / 17.07.1995, în suprafață totală de 4 ha și 9300 mp, după cum urmează: . nr.130/10 în suprafață de 1 ha, . nr.574/2/9 în suprafață de 5000 mp și . nr.519/2/13 în suprafață de 2 ha și 3900 mp către reclamantul R. I., în vreme ce pârâtului G. F. C. i s-a donat . 581/1/8 în suprafață de 1 ha și 400 mp.
Aceleași suprafețe de teren înscrise în CF nedefinitivă nr.2408 Urseni au făcut ulterior obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.705/ 06.04.2006, prin care aceeași C. I. a transmis pârâtului F. M. I. (căsătorit cu pârâta F. M. M.) dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. cadastral A 574/2/9 și A 519/2/13 și pârâților F. M. I. (căsătorit cu pârâta F. M. M.) și Giurișici-F. L. M. (căsătorit cu pârâta Giurișici-F. G.) dreptul de proprietate asupra parcelelor cu nr. cadastral A 130/10 și A 581/1/8, în părți egale pe familii.
. 519/2/13, constând în teren arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 3900 mp, transcrisă în CF nr.2443 Urseni, a fost vândută la data de 01.06.2006 de către pârâții F. M. I. și F. M. M. pârâtului P. D. care, la rândul său, a vândut-o, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3902/15.09.2006, către pârâtul C. M..
Pe cale de consecință, reclamantul a promovat prezentul demers judiciar.
Prin sentința civilă nr._/20.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac, s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.705/06.04.2006, intervenit între C. I. și pârâții F. M. I. și Giurișici F. L. M. cu privire la . nr.2408 Urseni, nr. cadastral A 581/1/8, pentru cauză ilicită, și s-a dispus restabilirea situației anterioare în sensul radierii pârâților din cartea funciară.
În considerentele acestei hotărâri judecătorești, instanța a arătat că pârâtul G. F. C. a folosit terenul primit cu titlu de donație în mod continuu, începând cu anul 1995, că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare din anul 2006 pârâtul G. F. C. i-a adus la cunoștință pârâtului F. M. I. că deține în proprietate terenul pe care pârâtul F. M. I. intenționează să-l cumpere de la C. I., că atât pârâții F., cât și pârâții Giurișici F. aveau cunoștință de faptul că terenurile pe care urmau să le cumpere au făcut anterior obiectul contractului de donație încheiat de defuncta C. I. în favoarea reclamantului R. I. și a pârâtului G. F. C.. Instanța a reținut așadar reaua-credință a pârâților F. și Giurișici F. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.705/06.04.2006, deci caracterul ilicit al motivului determinant la încheierea contractului, constatând nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare numai cu privire la . nr.2408 Urseni, nr. cadastral A 581/1/8 și donată pârâtului G. F. C., în limitele învestirii sale inițiale.
Pe lângă aceste constatări efectuate de instanță în cuprinsul considerentelor sentinței civile nr._/20.12.2007, care se bucură de putere de lucru judecat având în vedere că explică dispozitivul hotărârii și se reflectă în el, la aprecierea valabilității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.705/06.04.2006 sub aspectul îndeplinirii condițiilor de validitate necesare la încheierea lui, prima instanță a avut în vedere și adresele emise de Primăria comunei Moșnița Nouă sub nr. 761/12.02.2007 și nr.215/16.04.2008 din care rezultă că suprafața de 3,89 ha donată reclamantului R. I. în anul 1997 de către C. I. a fost înregistrată în evidențele acestei instituții (în registrele agricole și de rol) în baza contractului de donație autentificat sub nr.1952/14.08.1997, dispunându-se totodată radierea defunctei din evidențele Primăriei. Pentru această suprafață, reclamantul a achitat toate taxele și impozitele începând din anul 1997 și a beneficiat de toate subvențiile acordate de stat în această perioadă. În anul 2006, C. I. se înregistrează din nou în evidențele fiscale ale primăriei Moșnița Nouă, nu și în registrul agricol, cu suprafața totală de 4,93 ha, deci cu suprafața de teren pe care anterior o înstrăinase prin contractul de donație nr.1952/14.08.1997, după care procedează la vânzarea acesteia către pârâții F. și Giurișici F.. În cuprinsul adresei nr.215/16.04.2008 emisă de Primăria comunei Moșnița Nouă, se precizează că pârâtul F. M. I. a cunoscut că terenul pe care l-a cumpărat a fost donat în anul 1997, deoarece acesta a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru aceeași suprafață de teren de 4,93 ha în baza Legii nr.247/2005, cerere ce i-a fost respinsă pe motivul că suprafața respectivă a fost deja atribuită în baza Legii nr.18/1991 pârâtei (defuncte) C. I..
Având în vedere aceste considerente, prima instanță a constatat că pârâții F. M. I. și Giurișici F. L. M. nu pot invoca buna credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.705/06.04.2006 întrucât terenurile ce au făcut obiectul vânzării se aflau în posesia donatarilor, respectiv a reclamantului R. I. și a pârâtului G. F. C., încă din anul 1997, erau înregistrați în evidențele Primăriei, achitând taxele și impozitele aferente terenurilor și beneficiind de subvențiile pentru agricultură. Într-adevăr, înscrierea donatarilor pe rolul fiscal al primăriei nu are efecte de opozabilitate față de terți, doar întabularea în cartea funciară are, dar are efecte cu privire la inexistența bunei-credințe a pârâților cumpărători.
Pârâții nu se pot prevala de dispozițiile art.30-31 din Legea nr.7/1996 cu privire la inexistența vreunei mențiuni a drepturilor donatarilor în cartea funciară, atâta vreme cât nu a fost deschisă carte funciară cu privire la imobilele donate, donatarii nefiind în posesia titlului de proprietate în original pentru a putea proceda în acest sens, iar demersurile pentru deschiderea de cărți funciare pentru terenurile agricole au fost inițiate doar cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 2006.
Instanța a apreciat că este îndeplinită condiția fraudei la lege, întemeiată pe o cauză nelicită, cauza constituind una din condițiile generale de validitate reglementate de art.948 C.civ., reprezentând expresia poziției subiective a părților față de actul juridic încheiat; în acest context, reaua-credință induce caracterul ilicit al cauzei la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare dintre C. I. și pârâții F. M. I. și Giurișici F. L. M., care duce la sancțiunea nulității absolute a acestui contract.
În ceea ce privește vânzările ulterioare succesive ale parcelei cu nr. cadastral 519/2/13, constând în teren arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 3900 mp transcrisă în CF nr.2443 Urseni, pe care pârâții F. M. I. și F. M. M. au vândut-o la data de 01.06.2006 pârâtului P. D., care, la rândul său, a vândut-o, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3902/15.09.2006 pârâtului C. M., prima instanță a constatat că aceste vânzări vor urma regimul stabilit prin adagiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, respectiv anularea actelor subsecvente ca urmare a anulării actului inițial.
De la acest principiu există excepția instituită de situația terțului cumpărător de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil, al cărui contract de vânzare-cumpărare este salvat de la nulitate, ca urmare a incidenței altor două principii, principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului cu titlu oneros și principiul asigurării stabilității circuitului civil.
Analizând ambele contracte de vânzare-cumpărare, a constatat că acestea au același conținut, în cuprinsul ambelor se menționează în mod nereal că la data autentificării se predă posesia imobilelor, mențiune ce nu corespunde realității, având în vedere că imobilele se aflau în posesia donatarilor.
Pe cale de consecință, cumpărătorii ulteriori nu sunt la adăpost de orice îndoială cu privire la buna lor credință. Aceștia au cunoscut sau, cu minime diligențe, puteau cunoaște situația juridică a imobilului, printr-o cercetare la fața locului, dar și în evidențele primăriei locale, că terenurile în cauză erau lucrate și folosite de alte persoane decât vânzătorii, dar cu toate acestea au încheiat contractele de vânzare-cumpărare fără a insera în contracte situația reală asupra posesiei imobilului, menționând în mod eronat că la data autentificării s-a realizat transmisiunea posesiei, deși nu au intrat niciodată în posesia imobilelor, ceea ce este de natură a dovedi reaua-credință a cumpărătorilor succesivi.
Prin urmare, nici aceste contracte nu pot fi exceptate de la aplicarea principiilor ce guvernează efectele nulității actului juridic civil, astfel încât, instanța a constatat nulitatea absolută.
Având în vedere dispozițiile art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996, conform cărora se poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se constată că actele în temeiul cărora s-au efectuat înscrierile nu au fost valabile, instanța a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâților și revenirea la situația anterioară înscrierii dreptului de proprietate al pârâților, ca urmare a constatării nulității absolute a celor trei contracte de vânzare-cumpărare, în sensul întabulării dreptului de proprietate al reclamantului R. I., cu titlu de donație.
Prin cererile reconvenționale formulate în cauză de către pârâții P. D., C. M., Giurișici F. L. M. și Giurișici F. G., dar și prin acțiunea înregistrată în dosarul conexat nr._/325/2009 promovată de către pârâtul F. M. I. împotriva defunctei C. I., a pârâtului G. F. C. și a reclamantului R. I., s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 1952/14.08.1997 pentru lipsa cauzei, pentru eroare obstacol, arătându-se în esență că intenția reală a defunctei C. I. a fost aceea de a transmite folosința gratuită a terenurilor și nu de a dona dreptul de proprietate asupra acestora, aceasta având o falsă reprezentare a naturii actului juridic încheiat.
Prima instanță a apreciat că nu este posibil ca în dosarul de față să se procedeze la o reinterpretare a unor mijloace de probă administrate într-un alt dosar, cu atât mai mult cu cât în dosarul nr._ instanța a pronunțat o hotărâre judecătorească în care a analizat poziția exprimată de C. I. prin declarațiile și întâmpinarea formulate în cauză. Astfel, s-a reținut cu putere de lucru judecat că din declarația defunctei C. I. reiese că pârâții F. și Giurișici F. aveau cunoștință de contractul de donație încheiat anterior, că acești pârâți s-au prezentat la ea, ocazie cu care le-a adus la cunoștință că terenul a fost donat, dar pârâții au presat-o la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și întabularea rapidă a terenurilor, în scopul eludării dreptului reclamantului.
De asemenea, a constatat că în dosarul nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara de C. I., s-a pronunțat sentința civilă nr.8559/24.06.2008, prin care s-a respins acțiunea de constatare a nulității absolute a contractului de donație nr.1952/14.08.1997, ca urmare a renunțării reclamantei la însuși dreptul dedus judecății, defuncta confirmând astfel, indirect, validitatea contractului de donație anterior încheiat.
Totodată, instanța a apreciat că atitudinea reclamantei C. I. de a nu remite donatarilor titlul de proprietate asupra terenului donat nu poate fi interpretată ca o dovadă a lipsei intenției acesteia de a dona, astfel cum sugerează pârâții, ci mai degrabă ca o dovadă a faptului că s-a răzgândit ulterior încheierii contractului de donație.
Instanța a reținut și poziția exprimată de moștenitorii defunctei C. I. introduși în acest proces ca urmare a decesului acesteia la data de 11.02.2010, respectiv C. C., C. I. și V. I., care au declarat că au cunoștință de faptul că mama lor i-a donat reclamantului trei parcele de teren arabil, primind în schimbul acestora de la reclamant recoltă, bani și diferite ajutoare de înmormântare.
Instanța a apreciat că toate aceste elemente converg cu certitudine în sensul cunoașterii de către C. I. a naturii juridice a actului încheiat la data de 14.08.1997, în dosarul nr._ reținându-se că le-a făcut cunoscut pârâților F. și Giurișici F. că a donat anterior terenurile pe care aceștia doreau să le cumpere, neputându-se reține că ar fi avut o falsă reprezentare asupra naturii juridice a actului încheiat.
Totodată, nu se poate înlătura nici prezumția de existență a cauzei instituită de art.967 alin.2 C.civ., având în vedere că moștenitorii au arătat că aceasta a dorit să încheie contractul de donație având în vedere relațiile de rudenie cu reclamantul, dar și ajutorul oferit de reclamant, concretizat în bani, produse și ajutor de înmormântare.
Prima instanță a respins ca neîntemeiate cererile reconvenționale formulate în cauză, dar și acțiunea ce face obiectul dosarului conexat nr._/325/2009, promovată de către F. M. I..
Împotriva sentinței civile nr._/10.12.2010 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel pârâții P. D., F. M. I., F. M. M., Giursici F. L.-M., Giursici F. G. și C. M..
Prin decizia civilă nr. 285/11.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelurile pârâților și i-a obligat la cheltuieli de judecată de 1500 lei către reclamantul intimat R. I..
Tribunalul a reținut, după ce a făcut i prezentare a instituțiilor juridice ale donației și contractului de vânzare- cumpărare că în fapt, prin contractul de donație autentificat sub nr. 1952/14.08.1997, reclamantul R. I. a dobândit de la defuncta C. I. dreptul de proprietate asupra imobilelor - . nr. 130/10 în suprafață de 1 ha, . nr. 574/2/9 în suprafață de 5000 mp și . nr. 519/2/13 în suprafață de 2 ha și 3900 mp - terenuri agricole cuprinse în titlul de proprietate nr._/22 eliberat la data de 17.07.1995, cu titlul de donație.
Nu se poate reține existența vreunei cauze care să determine nulitatea absolută a contractului de donație, respectiv absența cauzei actului juridic, intenția de a gratifica, în condițiile în care părțile, prezente la notarul public, au semnat actul autentic după ce au luat la cunoștință despre conținutul acestuia, iar înscrisul face dovada deplină a celor conținute și constatate de către notarul public, până la înscrierea în fals.
Scopul pentru care donatorul transferă cu titlu gratuit proprietatea altei persoane diferă de la un caz la altul, prezentând importanță stabilirea motivelor subiective concrete care au determinat încheierea contractului, deci a cauzei actului ce trădează intenția liberală. În speță, părțile nu au produs nici o dovadă din care să rezulte absența dorinței donatoarei de a face o liberalitate reclamantului; pârâții nu au invocat existența unei eventuale simulații.
Raportat la această stare de fapt și la normele legale invocate (art. 819 și 828 C.civ.), tribunalul a constatat că în patrimoniul pârâtei C. I. nu mai existau aceste imobile la data la care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 705/06.04.2006, ce a avut ca obiect exact terenurile pe care în mod valabil le-a donat reclamantului R. I., astfel că înstrăinările ulterioare nu sunt valabile, contractele de vânzare cumpărare subsecvente fiind nule absolut.
Vânzătorul trebuie să fie titularul dreptului de proprietate pe care îl înstrăinează, deoarece contractul de vânzare-cumpărare este un contract translativ de proprietate. În caz contrar, el nu poate transmite dreptul care face obiectul contractului – nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.
Tribunalul a reținut că la data încheierii actului de înstrăinare, proprietara tabular al bunului imobiliar vândut nu era vânzătoarea C. I. – ce a cunoscut acest aspect - iar cumpărătorii pârâți Filipas M. I. și Giurișici-F. L. M. nu s-au aflat într-o eroare de neînlăturat cu privire la calitatea de proprietar a acesteia, contractul acestora având o cauza ilicită conform art. 968 din Codul civil și fiind nul absolut.
Mai mult, din probatoriul administrat în cauză a reieșit și împrejurarea că pârâții - cumpărători subsecvenți ai imobilelor în litigiu - nici nu au intrat în posesia acestora, mărginindu-se doar la studiul actelor emise de către organul financiar și cartea funciară. Cu o minimă diligență, aceștia puteau depista situația de fapt reală a imobilelor.
Și criticile apelanților privind lipsa rolului activ al instanței sunt neîntemeiate.
Rolul activ al instanței presupune doar aflarea adevărului judiciar, instanța neputându-se substitui părții ce a beneficiat de asistența unui avocat. Chiar în ipoteza descrisă de art. 129 alin. 5 teza a II-a C.pr.civ., rolul activ al instanței nu se poate impune pe fondul unei atitudini generale pasive a reclamantului, nu poate înlocui implicarea însăși a părții, în exercitarea propriilor obligații procesuale prev. de art. 129 alin.1 C.pr.civ.
Apelantul F. M. I. a imputat primei instanțe modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată, precum și necesitatea diminuării onorariului de avocat, invocând în drept dispozițiile art. 274 alin.(3) C.pr.civ.
Textul de lege menționat permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
În ceea ce privește valoarea pricinii, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani.
În ceea ce privește cel de-al doilea criteriu prevăzut de același text de lege, tribunalul a considerat că este proporțional onorariul de avocat, stabilit în sumă de 5041,2 lei ( 1700 lei către pârâtul R. I. și 2380 lei către pârâtul G. F. C.), cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea și dificultatea litigiului.
Articolul 274 alin.(3) C.pr.civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Prin reducerea onorariului plătit avocatului, părțile ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
Critica apelanților cu privire la nulitatea sentinței apelate datorate necomunicării încheierilor de amânare a pronunțării este neîntemeiată. Acest neajuns se poate îndrepta printr-o cerere administrativă, în condițiile în care încheierile la care se face referire se află la dosarul cauzei.
Împotriva deciziei civile nr. 285/11.04.2013 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal pârâții P. D., F. M. I. și F. M. M..
În motivarea recursului, pârâtul P. D. a arătat că hotărârea instanței de apel este în contradicție cu probele administrate în cauză referitoare la prezumția de bună-credință, în condițiile în care reclamantul nu a făcut proba contrară.
A mai arătat că pârâta C. I. nu a intenționat să-l gratifice pe reclamantul R. I., ci doar să-i dea în folosință terenurile în litigiu, fapt recunoscut chiar de către reclamant.
Fiind dobânditor de bună-credință, a arătat pârâtul recurent P. D., conform art. 30 și 31 din Legea nr. 7/1996 se prezumă că dreptul de proprietate înscris în cartea funciară există în folosul său.
În drept, a invocat art. 304 pct. 7,8 și 9 C.p.c.
În motivarea recursului, pârâții F. M. I. și F. M. M., după ce au reluat motivele invocate în apel împotriva sentinței primei instanțe, au susținut că se impune, în baza art. 312 al. 5 C.p.c., casarea deciziei instanței de apel și trimiterea spre rejudecare, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererii pârâților F. (reclamanți în dosarul conexat) de renunțare la judecată față de pârâtul G. F. C. în privința parcelei A 581/1/8 din CF nr. 2408 Urseni.
De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii formulate cu privire la modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată, în sensul că a fost obligat la cheltuieli doar pârâtul F. M. I., deși nu era singurul în culpă procesuală.
Au mai arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului continuității, în complet fiind inclus un alt judecător decât cel care ar fi trebuit să judece apelul; în urma constatării divergenței de opinie, în cauză a fost inclusă în complet doamna judecător L. D., iar hotărârea a fost pronunțată de un complet din care a făcut parte doamna judecător A. A..
Pârâții au invocat art. 304 pct. 7 C.p.c. și au arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Astfel, instanța de apel susține că soții F. ar fi fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare deoarece ar fi putut să cunoască faptul că defuncta C. luliana a încheiat un contract de donație, dar pe de altă parte recunoaște faptul că un contract de donație neînscris în cartea funciară nu este opozabil terților.
Atâta vreme cât nu exista o donație înscrisă în cartea funciară, iar defuncta se afla în posesia titlului de proprietate original, buna credință a cumpărătorilor este evidentă.
Buna-credintă a recurenților la data întocmirii actului juridic se prezumă, în raport de dispozițiile art. 1898 din Codul Civil, iar în speță intimatul-reclamant nu a făcut dovada contrara, în conformitate cu dispozițiile art.1169 din Codul de Procedura Civila.
În schimb, este vădită reaua- credință a reclamantului R. I., care, dacă ar fi dobândit într-adevăr acel teren în proprietate prin donație, iar voința defunctei ar fi fost aceea de a gratifica, în mod cert i s-ar fi predat titlul de proprietate nr._/22 din 17.07.1995, care era deja în posesia defunctei C. luliana la data încheierii pretinsei donații, respectiv la 14.08.1997.
Pentru a dovedi acest aspect, pârâții F. au invocat întâmpinările depuse de pârâta C. I. în dosarul nr._ .
Pârâții recurenți F. consideră decizia recurată nelegală și prin prisma disp. art. 304 pct. 8 cp. civ., în sensul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, si prin prisma disp. art. 304 pct. 9. C., în sensul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța a reținut că defuncta C. I. nu mai avea calitate de proprietară a terenului la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. În realitate, aceasta a avut tot timpul convingerea că este proprietară a terenului dat în lucru lui R. I., păstrându-și în acest scop titlul de proprietate, care îi garanta, din perspectiva sa, faptul că este proprietară.
Pârâții F. au arătat că nu aveau cum să cunoască faptul că acest teren a fost înstrăinat din moment ce vânzătoarea se afla în posesia titlului de proprietate în original și acest teren nu fusese încă întabulat în cartea funciară.
Referitor la donația încheiată între C. luliana și R. loan, se impunea constatarea nulității absolute a acestui contract pentru lipsa cauzei, au arătat pârâții F..
Poziția procesuală constantă a pârâtei C. luliana a fost aceea de a susține că, neputând să lucreze personal terenul, l-a dat în folosință unor consăteni, nicidecum că ar fi transmis dreptul de proprietate acestor consăteni, fapt ce rezultă din întâmpinările acesteia din dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara, depuse și în acest dosar.
Nu exista nici un motiv pentru ca pârâta C. luliana să îi gratifice pe consătenii ei, transmițându-le, fără a primi vreun ban, un drept de proprietate asupra terenului.
Această poziție, pârâta C. I. și-a menținut-o și prin introducerea unei cereri de chemare în judecată pentru constatarea nulității absolute a donației ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Timișoara, însă, pârâții G. F.- C. și R. I. au convins-o pe C. luliana, femeie simplă, să renunțe nu doar la judecarea acelui proces, ci să renunțe la dreptul subiectiv dedus judecății, au arătat pârâții.
Cu toate acestea, în dosarul nr._, având drept obiect contestație în anulare, pârâta C. I. formulează din nou o întâmpinare în care își menține punctul de vedere cu privire la intenția sa reala la momentul încheierii donației și la semnificația acestei convenții.
În cazul donației, cauza cuprinde voința de a dărui, animus donandi, dar și motivul pentru care dispunătorul a hotărât să facă acea liberalitate, fără ca aceste elemente să poată fi separate, ele constituind un tot unitar.
Față de aceste aspecte, rezultă cu claritate faptul că actul de donație supus judecății nu a avut la bază animus donandi, scopul încheierii convenției fiind acela de transmitere gratuită a folosinței terenului, un comodat, de fapt, neexistând nici un motiv justificat pentru care pârâta C. I. ar fi putut să hotărască transmiterea gratuită a terenului proprietatea sa unor consăteni cu care nu avea nici un fel de relații personale și care nu s-au obligat în nici un fel față de aceasta.
Prin urmare, este evident faptul că în speță lipsește cu desăvârșire cauza actului juridic, fapt ce atrage nulitatea absolută a contractului de donație, au concluzionat pârâții recurenți.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat R. I. a solicitat respingerea ca nefondate a ambelor recursuri.
În privința recursului pârâților F., a arătat că aceștia cunoșteau faptul că îi fusese lui donat terenul, chiar pârâta C. I. comunicându-le această situație, însă au presat-o să încheie contractul de vânzare- cumpărare, deși nu mai era proprietară și nici nu mai avea terenul în posesie.
A existat și dorința pârâtei C. I. de a-l gratifica, donația fiind autentificată la notar și semnată de aceasta în cunoștință de cauză.
În privința recursului pârâtului P. D., reclamantul intimat a susținut de asemenea reaua credință a acestuia la încheierea contractului de vânzare- cumpărare a unor terenuri în a căror posesie nu a intrat niciodată.
A mai arătat că nu se poate reține lipsa cauzei în cazul contractului de donație, neexistând nici o probă din care să rezulte că pârâta C. I. nu a avut intenția de a-l gratifica.
La termenul de judecată din 13.11.2013, din oficiu, în baza art. 137 al. 1 C.p.c. și art. 20 al. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 instanța a pus în discuție excepția netimbrării recursului P. D..
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, conform art. 306 al. 2 C.p.c., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul pârâtului P. D. este netimbrat, urmând a fi anulat, iar recursul pârâților F. M.-I. și F. M.-M. este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Pârâtului recurent P. D. i s-a pus în vedere prin citație (fila 15) să timbreze recursul cu 3462,30 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, pârâtul neconformându-se acestei cerințe legale.
Conform art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997, ”Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”.
Aceeași obligație există și pentru timbrul judiciar, conform art. 9 al. 1 din OG nr. 32/1995.
Sancțiunea pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit este anularea acțiunii sau a cererii, conform art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997.
Aceeași sancțiune este prevăzută și de lipsa timbrului judiciar de art. 9 al. 2 din OG nr. 32/1995.
Cum pârâtul recurent P. D. nu a timbrat recursul, se impune anularea acestui recurs ca netimbrat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâții F. M.-I. și F. M.-M., nu sunt întemeiate motivele pentru care aceștia solicită casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea spre rejudecare.
Nepronunțarea instanței asupra cererii lor, în calitate de reclamanți în dosarul conexat, de renunțare la judecată față de pârâtul G. F.-C. în privința parcelei A 581/1/8 nu poate fi invocată pe calea recursului, întrucât completarea unei hotărâri se poate solicita numai în condițiile prevăzute de art. 281 2 C.p.c., astfel cum prevede art. 281 2a C.p.c.
Nu reprezintă motiv de casare a hotărârii recurate nici eventuala nepronunțare a instanței asupra unei critici. Pe de altă parte, în speță instanța de apel s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță.
Nu prezintă motiv de nulitate a hotărârii și deci de casare a acesteia faptul că din completul care a soluționat apelul nu a făcut parte doamna judecător L. D., care a fost desemnată în completul de divergență, ci doamna judecător A. A.. În condițiile în care aceasta din urmă a participat la dezbaterea pe fond a pricinii și ulterior a pronunțat hotărârea, pe care a și semnat-o, nu este aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 2 C.p.c. O eventuală încălcare a principiului continuității nu reprezintă motiv de nulitate a unei hotărâri.
În cauză nu se aplică nici art. 304 pct. 7,8 și 9 C.p.c., invocate de pârâții recurenți F., întrucât hotărârea instanței de apel nu conține motive contradictorii, iar instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în speță.
Este adevărat că nefiind întabulat în cartea funciară, contractul de donație nu este opozabil terților, însă doar în cazul terților de bună-credință, ori în speța de față s-a dovedit că pârâții F. nu au fost de bună-credință atunci când au încheiat în 2006 contractul de vânzare-cumpărare cu pârâta C. I. (decedată în prezent). Chiar aceasta din urmă i-a încunoștințat despre existența donației din 1997. În plus, terenul se afla în posesia și folosința reclamantului R. I. și niciodată nu a intrat în posesia pârâților, deși în mod nereal s-a inserat în contractul de vânzare-cumpărare că terenul se predă cumpărătorilor. Prin urmare, prezumția de bună-credință a cumpărătorilor a fost răsturnată.
În ceea ce privește valabilitatea contractului de donație, nu există motive de nulitate absolută a acestuia. Pârâții nu au dovedit că alta a fost intenția donatoarei C. I., de dare în folosință, iar nu de a-l gratifica pe reclamant. Dovadă în acest sens este și renunțarea acesteia la dreptul dedus judecății în dosarul nr._, care a avut ca obiect acțiunea pe care a formulat-o pentru constatarea nulității absolute a contractului de donație.
Intenția de a dona a fost confirmată ulterior și de moștenitorii pârâtei C. I., care au arătat că există și o relație de rudenie între C. I. și R. I. și că acesta din urmă a ajutat-o cu bani și produse.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 al. 1 C.p.c., Curtea va respinge recursul declarat de pârâții F. M.-I. și F. M.-M. împotriva deciziei civile nr. 285/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art. 274 al. 1 li art. 277 C.p.c., va obliga pârâții recurenți F. M.-I. și F. M.-M., în solidar, la plata în favoarea reclamantului intimat R. I. a sumei de 650 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, iar pe pârâtul recurent P. D. îl va obliga la plata în favoarea reclamantului intimat R. I. a sumei de 650 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
În baza art. 20 al. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâtul P. D. împotriva deciziei civile nr. 285/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții F. M.-I. și F. M.-M. împotriva deciziei civile nr. 285/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul P. D. împotriva deciziei civile nr. 285/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă pârâții recurenți F. M.-I. și F. M.-M., în solidar, la plata în favoarea reclamantului intimat R. I. a sumei de 650 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Obligă pârâtul recurent P. D. la plata în favoarea reclamantului intimat R. I. a sumei de 650 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. R. RUJIȚA F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 18.12.2013;
Tehnored. C.J.- 18.12.2013; 2 ex.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: C. P., A. A.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 319/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 572/2013. Curtea de... → |
|---|
