Acţiune în constatare. Decizia nr. 59/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 59/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 9637/325/2006*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

-COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI-

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 59

Ședința publică din 18 ianuarie 2013

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: L. P.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta V. V. și pârâtul V. S. împotriva deciziei civile nr. 254/A/13.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta V. V., personal și asistată de av. I. I., și pârâtul V. S., personal și asistat de av. B. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamanta V. V. a depus la dosar, prin serviciul registratură, mai multe cereri, după cum urmează: la data de 15 ianuarie 2013, un recurs declarat împotriva încheierii de ședință din 15 ianuarie 2013; la data de 16 ianuarie 2013, o cerere prin care se invocă excepția de nulitate absolută parțială a încheierii de ședință din data de 15 ianuarie 2013, o cerere de comunicare a acestei încheieri, precum și o cerere de recuzare a completului de judecată C3 format din domnii judecători F. Ș., G. O. și Rujița R.; la data de 17 ianuarie 2013, o cerere de recuzare a completului de judecată C4 format din domnii judecători C. P., A.-M. N. și M. Giurginca.

Întrebată fiind de către instanța de judecată cu privire la completările făcute cu pixul pe cererea de recurs, reclamanta V. V. învederează instanței că dânsa a făcut aceste completări și le-a semnat după ce dl. avocat I. I. a tehnoredactat cererea de recurs, întrucât s-au strecurat mențiuni greșite. Arată că aceste modificări s-au făcut înainte de înregistrarea recursului la Tribunalul T..

Totodată, întrebată fiind despre mențiunea privind revizuirea solicitată, deși modificările de date făcute sub semnătură în cuprinsul cererii de recurs apar în documentele scanate de Curtea de Apel Timișoara la momentul înregistrării dosarului, iar mențiunea privind exercitarea revizuirii nu apare în documentul scanat, reclamanta arată că modificările s-au făcut la același moment și că nu-și explică aceste inadvertențe.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și pune în discuție cererea cu privire la excepția de nulitate absolută parțială a încheierii de ședință din data de 15 ianuarie 2013, formulată de reclamantă, acordând cuvântul părților cu privire la aceasta.

Reprezentantul reclamantei, av. I. I., arată că o susține, așa cum a fost formulată.

Reprezentanta pârâtului, av. B. R., arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

Instanța, în deliberare, având în vedere și soluția de unire cu fondul a excepției nulității absolute parțiale a încheierii de ședință din data de 27.11.2012, va proceda în aceeași manieră, pentru a asigura judecarea unitară a problemei de drept dedusă judecății, sens în care, în baza art. 137 alin. 1 C.proc.civ., unește excepția cu fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar cerere prin care se invocă excepția de nulitate absolută totală a încheierii de ședință publică din 27.09.2012 a Curții de Apel Timișoara aflată la fila 39 din dosar prin care, raportat la obiectul cauzei, respectiv partajul bunurilor dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei, cauza a fost trimisă la un complet de judecată specializat pe dreptul familiei și minori.

Întrebat fiind care este prejudiciul invocat, reprezentantul reclamantei arată că partea se consideră prejudiciată prin încheierea arătată, deoarece nu i s-a pus la dispoziție un complet valabil sesizat.

Instanța pune în discuție excepția arătată mai sus și acordă cuvântul părților.

Reprezentantul reclamantei susține cele invocate anterior.

Reprezentanta pârâtului solicită instanței respingerea excepțiilor invocate și arată că, la acel prim termen de judecată nu s-a judecat nimic, ci doar a fost amânată cauza pentru a putea fi trimisă completului specializat de dreptul familiei și minori.

Instanța, în deliberare, având în vedere aspectele sesizate prin această cerere, în baza art. 137 alin. 1 Cod proc.civ., unește și această excepție cu fondul cauzei, urmând să verifice valabilitatea acestei încheieri, odată cu soluționarea cererii de recurs.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar cererea de recurs promovată împotriva încheierilor de ședință din camera de consiliu din data de 17 ianuarie 2013, toate având ca obiect cererile de recuzare formulate de reclamanta V. V..

Instanța, cu privire la această solicitare, având în vedere faptul că se promovează un recurs împotriva unor hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, restituie cererea și îndrumă partea să o depună la serviciul Registratură, conform dispozițiilor Regulamentului de organizare și funcționare al instanțelor de judecată și art. 302 Cod proc.civ., care prevăd înregistrarea și evidențierea acestor cereri în registrul informativ al instanțelor, respectiv înaintarea spre competentă soluționare a acestor recursuri.

Totodată, reprezentantul reclamantei depune o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din 27.09.2012 sub aspectul menționării greșite a numelui reclamantei, respectiv „Vran V.” în loc de V. V., cu privire la care instanța, având în vedere dispozițiile art. 281 Cod proc.civ., comunică reclamantei că ea va fi soluționată prin încheiere dată în cameră de consiliu de către completul care a pronunțat respectiva încheiere.

În susținerea recursului declarat, reprezentantul reclamantei solicită în temeiul art. 305 Cod proc.civ., încuviințarea probei cu un înscris constând în estimarea valorii chiriilor lunare pentru imobilul în litigiu, act redactat de dl. ing. P. I. și pe care îl depune la dosar. Se comunică un exemplar cu partea adversă.

Reprezentanta pârâtului învederează instanței că, dat fiind multitudinea înscrisurilor depuse la dosar care trebuie studiate, urmează a se referi la acest înscris odată cu dezbaterea fondului cu privire la cererea de recurs.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar cerere prin care invocă excepția de nevaliditate a sesizării prezentului complet de judecată, motivat de faptul că prin încheierea din data de 27.09.2012, completul C IV, prin dispoziția dată în prezentul dosar, a menționat greșit numele reclamantei ca fiind „Vran V.”, eroare raportat la care reclamanta apreciază că lovește de nulitate încheierea de ședință.

Instanța pune în discuție excepția mai sus arătată și acordă cuvântul părților.

Reprezentantul reclamantei reiterează cele susținute prin cerere și arată că nu se contestă faptul că prezentul complet este unul specializat pe probleme de dreptul familiei și minori.

Reprezentanta pârâtului solicită respingerea excepției invocate argumentat de faptul că ceea ce se invocă este o greșeală materială cu privire la nume, sesizarea completului cu privire la judecarea prezentului recurs fiind valabil făcută.

Având în vedere că e vorba de o excepție decurgând dintr-o invocată nulitate, că instanța a unit excepția cu fondul pricinii, iar soluționarea cu privire la nelegala sesizare a completului C2 este ulterioară soluționării excepției de nelegalitate a încheierii, soluția decurgând din modalitatea în care excepția urmează a fi unită cu fondul, instanța constată că se impune unirea și acestei excepții cu fondul, urmând ca aspectele ce decurg din soluția dată în încheierea de ședință din 27.09.2012 să fie soluționate unitar.

Apărătorul ales al reclamantei depune la dosar recursul declarat împotriva încheierilor de ședință a camerei de consiliu din data de 17.01.2013, și face dovada înregistrării acestuia prin serviciul registratură al instanței, azi, 18.01.2013.

Totodată, întrucât instanța de judecată a dispus unirea excepției arătate mai sus cu fondul pricinii, dl. av. I. I., în temeiul art. 5/2 din Legea nr. 303/2004, invocă și depune la dosar excepția existenței unui conflict de interese în persoana membrilor completului C2, respectiv a d-lor judecător C. R., M. L. și D. C., precum și a d-nei grefier L. P., în raport cu interesul legitim al reclamantei V. V..

Susține că acest interes personal al instanței și a grefierei de ședință, constă în faptul că la pagina 4 aliniatul ultim din încheierea de ședință din 15.01.2013, se menționează că există un „interes material” în loc de „interes nematerial”.

În deliberare, instanța constată că nu există în cauză vreun interes material sau nematerial al membrilor completului de judecată, respectiv al d-nei grefier, raportat la interesele deduse judecății în prezenta pricină, motiv pentru care respinge cererea de constatare a existenței acestui conflict de interese.

De asemenea, instanța constată că prin aceeași cerere se invocă dispozițiile art. 25, 26, 27 pct.1 Cod proc.civ., solicitându-se abținerea de la judecarea prezentei pricini, respectiv recuzarea în baza art. 27 pct. 1 și 7 Cod proc.civ., sens în care se formulează cerere de recuzare a membrilor completului de judecată și a d-nei grefier L. P..

Având în vedere motivele invocate în susținerea prezentei cereri de recuzare, instanța constată că prin cererea de recuzare formulată la termenul anterior, precum și a tuturor celorlalte cereri de recuzare formulate de reclamanta recurentă V. V., s-a invocat același text de lege, respectiv art. 27 pct. 1 și 7 Cod proc.civ., referindu-se la comportamentul nelegal al instanței de judecată de a respinge solicitările și excepțiile invocate cu nerespectarea unor dispoziții privind dreptul constituțional și de drept comun, de natură să lezeze demnitatea reclamantei și să nu-i inspire încredere în acest complet.

De asemenea, având în vedere că motivul invocat cu privire la recuzarea celor trei magistrați ce alcătuiesc prezentul complet de judecată a fost invocat și la termenul anterior, în baza dispozițiilor art. 30 alin. 4 Cod proc.civ. coroborate cu cu art. 28 alin. 3 Cod proc.civ., curtea constată că prezenta cerere de recuzare a celor trei judecători este inadmisibilă, motiv pentru care este respinsă.

Cu privire la cererea de recuzare a d-nei grefier, instanța constată că se impune desemnarea unui complet de judecată în vederea soluționării acestei cereri, motiv pentru care suspendă dezbaterile pentru 30 de minute.

La reluarea dezbaterilor, se prezintă părțile asistate de apărători și instanța comunică faptul că cererea de recuzare formulată împotriva d-nei grefier, întemeiată pe dispozițiile art. 27 pct. 7 Cod proc.civ., a fost respinsă ca inadmisibilă, iar cu privire la motivele de recuzare prevăzute de art. 27 pct. 1 Cod proc.civ., ca neîntemeiată.

Reprezentantul reclamantei mai depune la dosar o sesizare cu privire la înscrierea în fals împotriva mențiunii „interes material” făcută în conținutul încheierii de ședință publică din data de 15.01.2013 de la pagina 4 aliniatul ultim, prin care se solicită constatarea infracțiunii flagrante conform art. 465 Cod proc.pen., întocmirea unui proces verbal de constatare a unei infracțiuni flagrante și sesizarea organului de urmărire penală competent, sub aspectul cercetării infracțiunii de fals sesizate împotriva autorilor.

În deliberare, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea existenței unei infracțiuni flagrante, astfel cum această noțiune este definită de Codul penal și de Cod proc.penală, ( presupunând descoperirea faptei în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire), raportat la data pronunțării încheierii indicate de reclamantă, motiv pentru care îndrumă partea să se adreseze organului competent în efectuarea urmăririi penale, în condițiile legii.

Reprezentantul reclamantei V. V. învederează instanței că partea pe care o reprezintă a solicitat strămutarea prezentului proces, cerere expediată la data de 17.01.2013 prin poștă, și arată că aceasta este a doua cerere de strămutare formulată. Depune la dosar cererea de strămutare motivată în drept pe dispozițiile art. 37/2, art. 40/2-5, art. 40 indice 2/1 Cod proc.civ. la care este anexată dovada achitării taxei de timbru în cuantul de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Întrebat fiind dacă, până în prezent, s-a dispus suspendarea judecării pricinii în condițiile art. 40 Cod proc.civ., reprezentantul reclamantei învederează instanței că, la acest moment, nu există pronunțată vreo încheiere de suspendare a judecării prezentei cauze, raportat la cererile de strămutare formulate.

În continuare, dl. avocat I. I., solicită instanței să se sesizeze cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, conform dreptului comun și raportat la dispozițiile art. 263 Cod penal.

Instanța arată că, în privința acestei cereri, a îndrumat partea interesată să se adreseze organelor competente, dacă apreciază că, în cauză, s-ar fi săvârșit o infracțiune.

În această situație, reprezentantul reclamantei reiterează existența unui nou conflict de interese a prezentului complet de judecată, și invocă dispozițiile art. 5 din Legea nr. 303/2004, solicitând sesizarea conducerii Curții de Apel Timișoara pentru ca aceasta să se pronunțe asupra acestui conflict, raportat la faptul penal invocat, și, doar ulterior pronunțării doamnei președinte, să se procedeze la soluționarea pricinii.

Instanța constată că, nici prin raportare la pretinsa faptă penală invocată de reclamantă în prezentul dosar, nu sunt întrunite dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind existența unui conflict de interese, de orice natură, între membrii prezentului complet de judecată și interesele deduse judecății în prezenta cauză, neimpunându-se sesizarea conducerii Curții de Apel Timișoara, motiv pentru care respinge cererea, ca neîntemeiată.

În acest context, reprezentantul reclamantei solicită instanței ca, în baza prevederilor de drept comun, respectiv art. 25 și 26 Cod proc.civ., să își propună abținerea, respectiv autorecuzarea, motivat de faptul că aceasta este acuzată cu o infracțiune privind înfăptuirea actului de justiție.

În deliberare, instanța constată că nu există un motiv de incompatibilitate în prezenta cauză, motiv pentru care membrii completului de judecată nu înțeleg să se abțină de la judecarea pricinii.

Pentru ultimele statuări ale instanței, reprezentantul reclamantei arată că partea înțelege să recuze verbal membrii completului de judecată, raportat la conținutul încheierii de ședință din data de 15.01.2013, precum și la conținutul cererii de recurs.

În deliberare, instanța constată că prezenta cerere de recuzare constituie o reiterare a criticilor aduse completului de judecată prin cererea de recuzare depusă la termenul anterior, în care se invocă comportamentul generic al instanței, nefiind motive noi de recuzare, astfel că, în baza dispozițiilor art. 28 alin. 3, coroborate cu ale art. 30 alin. 4 Cod proc.civ., respinge cererea de recuzare a completului de judecată ca inadmisibilă, constatând, totodată, că sunt îndeplinite dispozițiile art. 723 Cod proc.civ. sub aspectul săvârșirii abuzului de drept procesual, abuz sancționat de lege cu lipsirea actului de efectul scontat de parte.

Reprezentantul reclamantei învederează instanței că această sancționare este abuzivă și depune în acest sens la dosar cerere de recuzare formulată de reclamanta V. V., întemeiată pe dispozițiile art. 27 pct. 1 și 7 Cod proc.civ. și motivată de starea de necesitate în care aceasta se află, precum și buna sa credință și faptul de a fi suspectată că nu ar fi depus la dosar cererea de recurs cu mențiunea de revizuire pe toate exemplarele.

Se depune la dosar taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Raportat la cererea de recuzare depusă, instanța constată că sunt incidente aceleași dispoziții procedurale, respectiv art. 30 alin. 4 și 28 alin. 3 Cod proc.civ., nefiind invocate motive noi de recuzare, motiv pentru care respinge, ca inadmisibilă, această a treia cerere de recuzare formulată de parte în cursul prezentei ședințe de judecată.

În această situație, reprezentantul reclamantei solicită suspendarea ședinței de judecată în vederea participării unui reprezentant al Ministerului Public pentru a fi asigurată legalitatea desfășurării prezentului proces.

Raportat la această cerere, reprezentanta pârâtului solicită respingerea ei.

Instanța, constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 45 Cod proc.civ., respectiv prezenta pricină, raportat la obiectul cauzei, precum și la calitatea părților, nu face parte din categoria litigiilor care impun participarea obligatorie a procurorului. De asemenea, textul de lege arătat nu prevede posibilitatea pentru instanță de a convoca reprezentantul Parchetului pentru a participa la o ședință de judecată în care participarea sa nu este obligatorie, aliniatul 3 din acest text lăsând la aprecierea procurorului dacă înțelege să se prezinte într-un proces civil.

În acest context, reprezentantul reclamantei arată că se solicită aplicarea dispozițiilor art. 252 și 253 din Noul Cod Civil, în vederea garantării și ocrotirii drepturilor procesuale ale reclamantei.

Cu privire la acest aspect, instanța acordă cuvântul reprezentantei pârâtului care arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

Instanța, în deliberare, având în vedere data înregistrării prezentului litigiu pe rolul instanțelor de judecată, respectiv 16.02.2006, precum și dispozițiile Legii nr. 71/2011, constată că acesta este supus dispozițiilor de drept material în vigoare la data inițierii sale, Noul cod civil nefiind incident în cauză.

Apărătorul ales al reclamantei învederează instanței că, în baza Legii nr. 303/2004, conform art. 57 și 58 alin. 1, recurenta V. V., prin prezentul complet de judecată și prin conducerea Curții de Apel Timișoara, înțelege să sesizeze oral Consiliul Superior al Magistraturii, astfel ca Inspecția Judiciară să constate abaterile disciplinare săvârșite de către completul de judecată.

Instanța îndrumă partea să depună prin Registratura instanței un memoriu cuprinzând această solicitare, memoriu care are un alt regim juridic decât prezentul litigiu, pentru a fi respectate dispozițiile legale în vederea sesizării Consiliului Superior al Magistraturii, în forma prescrisă de lege.

În această situație, dl. av. I. I., invocă prevederile art. 1, art. 2 alin. 2, art. 3-5, art. 124-126 din Constituția României, inclusiv ale art. 52 alin. 3, art. 53 alin. 1, face trimitere la dreptul european, respectiv la dispozițiile art. 6, 13 și 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, declară instanței că aceasta, ca instituție, distruge drepturile procesuale ale reclamantei V. V., și invocă în acest sens un drept la rezistență și nesupunere civică, având în vedere lipsa de siguranță legală privind organizarea și administrarea actului de justiție în prezenta cauză, care nu corespunde exigențelor statului de drept.

Declară conflict deschis, situație în care înțelege să nu se mai supună jurisdicției acestei instanțe până nu i se asigură un proces echitabil, fără implicarea subiectivă a prezentului complet specializat.

Instanța întreabă părțile dacă părțile mai au alte cereri de formulat.

Reprezentanta pârâtului comunică instanței că nu are cereri de formulat, însă arată că această ultimă solicitare formulată de apărătorul reclamantei, de nesupunere față de jurisdicția acestei instanțe, îi este foarte neclară.

Reprezentantul reclamantei, fără a-și retrage căile de atac formulate în prezenta cauză, depune a patra cerere de recuzare, însoțită de taxa de timbru, și învederează instanței că înțelege să se retragă din sală, ca drept de protest și exercitare a dreptului la rezistență.

Față de această cerere de recuzare, instanța constată că sunt incidente, de asemenea, dispozițiile art. 30 alin. 4 și art. 28 alin. 3 Cod proc.civ., nefiind, de altfel, indicate textele de lege ce ar atrage incompatibilitatea membrilor completului de judecată, motiv pentru care respinge cererea de recuzare, ca fiind inadmisibilă.

Reclamanta V. V. și apărătorul său, av. I. I., se retrag din sala de judecată, iar reprezentanta pârâtului, av. B. R., arată că nu mai are cereri de formulat, motiv pentru care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtului V. S. solicită instanței să respingă toate excepțiile invocate de reclamanta V. V., iar, pe fond, solicită respingerea recursului formulat de aceasta, ca nefundat, și menținerea sentinței apelate, ca temeinică și legală, precum și a celorlalte hotărâri pronunțate în prezentul dosar, reiterând cele arătate în motivele de recurs și întâmpinarea depusă la dosar.

Solicită, de asemenea, admiterea recursului formulat de pârâtul recurent V. S., cu cheltuieli de judecată privind onorariu de expert și onorariu de avocat.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. dosar_/07.11.2003 reclamantul V. S., în contradictoriu cu pârâta V. V., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei; să constate că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune: imobilul situat în Piața T. nr. 1, înscris în CF nr. 1042 Timișoara, cu nr. top 5645, în suprafață de 1318 mp, constând în casa cu etaj și curte, în valoare de_ Rol, imobilul situat în Timișoara, ., . 1 cameră de cămin cu dependințe, înscris în CF col nr._ Timișoara și CF ind. nr._ cu nr. top_/XX Timișoara, în valoare de 30.000.000 Rol, teren intravilan în suprafață de 504 mp, situat în Timișoara, ., înscris în CF nr. 1565 Timișoara, în valoare de 15.000.000 lei, cota de 4/5 din imobilul situat în Timișoara, ., constând în casa cu gradina in suprafața de 581 mp, înscris in CF nr. 4233 Timișoara, cu nr. top 6943, in valoare de 30.000.000 Rol, cota de 4/8 parți din imobilul situat in Timișoara, ., înscris in C.F. ind. nr._ Timisoara, cu nr. top 5480/I, constând din . din 3 camere si dependințe, înscris in CF col._ Timișoara, in valoare de 15.000.000 Rol, cota de 2/3 din imobilul situat in Timisoara, ., înscris in CF ind._ Timisoara, cu nr.top 5840/II si 5480/III, constând in ., înscris in CF col. nr._ Timișoara, in valoare de 15.000.000 Rol.

A mai solicitat sa se constate calitatea de bunuri proprii a imobilelor: imobilul situat in Piața T. nr. 1, înscris in CF nr. 1042 Timisoara, cu nr. top 5645, in suprafața de 1318 mp, constând in casa cu etaj si curte in valoare de_ Rol, teren intravilan in suprafața de 504 mp situat in Timisoara, ., înscris in CF nr. 1565 Timișoara, in valoare de 15.000.000 lei, imobilul situat in Timișoara, ., ., compus din 1 camera de cămin cu dependințe, înscris in CF col._ Timisoara si CF ind._, cu nr. top_/XX Timișoara, in valoare de 30.000.000 Rol.

Totodată, a mai solicitat sa se dispună sistarea stării de indiviziune cu privire la cele 3 imobile dobândite in cota de ½ fiecare: cota de 4/8 părți din imobilul situat in Timișoara, ., înscris in CF ind._ Timișoara, cu nr. top 5480/I, constând din . din 3 camere si dependințe, înscris in CF col._ Timișoara, in valoare de 15.000.000 Rol, cota de 2/3 din imobilul situat in Timișoara, . înscris in CF ind._ Timișoara, cu nr. top 5840/II si 5480/III, constând in ., înscris in CF col._ Timișoara, in valoare de 15.000.000 Rol, cota de 4/5 din imobilul situat in Timisoara, ., constând in casa cu gradina in suprafața de 581 mp, înscris in CF nr. 4233 Timișoara, cu nr.top 6943, in valoare de 30.000.000 Rol, prin atribuirea către reclamant a . in Timișoara, ., înscris in CF ind._ Timisoara.

Prin sentința civila nr._/21.12.2004 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosar nr._/07.11.2003, a fost admisă in parte acțiunea formulata si precizată de reclamantul V. S., împotriva pârâtei V. V., având ca obiect constatarea calității de bun propriu a bunurilor dobândite in timpul căsătoriei, in sensul că s-a constatat că, in proporție de 42,35%, imobilul situat in Timișoara, Piața T. nr. 1, evidențiat in CF 1042 Timișoara, nr. top 5645, este bun propriu al reclamantului, dobândit in condițiile art. 31 lit. b raportat la art. 31 lit. f Codul familiei, iar restul de 57,65 % este bun comun, conform art. 30 Codul familiei; s-a dispus rectificarea cărții funciare 1042 Timișoara prin înscrierea drepturilor părților așa cum au fost stabilite; s-a respins in rest acțiunea si s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere având ca obiect sistarea comunității de bunuri; a fost obligată parata să plătească reclamantului cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 2000 lei taxă judiciară de timbru parțială si au fost compensate onorariile de avocat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel apelanta V. V., înregistrat la Tribunalul T. sub nr.2610/03.03.2005, solicitând schimbarea in tot a sentinței atacate, rejudecarea cauzei si, pe fond, admiterea cererii sale de partaj si a precizărilor la aceasta, cu cheltuieli de judecată, precum si respingerea cererii nenumite si precizarea lui V. S..

In drept, au fost invocate prevederile art.282 și următoarele C.proc.civ..

Prin apelul declarat de pârâtul V. S., s-a solicitat schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond, respectiv admiterea cererii sale și pentru diferența de procente de 57,65% privind casa situată în Piața T., nr. 1 și admiterea cererii pentru celelalte două imobile menționate (terenul situat în .).

In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 288 și următoarele din Codul de procedură civilă, precum și pe ale art. 296 din Codul de procedură civilă.

Prin decizia civila nr. 759/A/18.11.2005 pronunțata de Tribunalul T. in dosar nr. 2610/2005, au fost admise apelurile declarate de către apelantul V. S. și de către apelanta V. V., desființând sentința apelata și trimițând dosarul spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel a avut în vedere că, în dosarul nr._/2003, instanța de fond a fost investită cu soluționarea cererii de partaj formulată de către reclamanta V. V., in contradictoriu cu paratul V. S., așa cum rezultă din dispozitivul sentinței civile nr. 9031/30.10.2003.

In cursul soluționării dosarului nr._/2003, s-a formulat de către pârâtul V. S., o cerere prin care s-a solicitat constatarea calității de bunuri proprii a unor imobile, precum si sistarea stării de indiviziune.

Instanța de fond s-a pronunțat doar cu privire la această cerere, care, de altfel, este strâns legată de cererea formulată de către reclamanta V. V., cu privire la care nu s-a pronunțat, aspect care echivalează cu necercetarea fondului.

Apelul formulat de către pârâtul V. S. a fost admis și el, instanța de fond urmând să procedeze la o nouă judecată, ținând cont de ambele cereri formulate in cauză, aflate in strânsă legătură, precum si de probele ce se solicită a fi administrate.

Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr._, iar, prin sentința civilă nr. 6779/25.06.2007 pronunțată în dosarul susmenționat, Judecătoria Timișoara a admis în parte cererea principală formulată și precizată de reclamanta V. V. în contradictoriu cu pârâtul V. S.; a admis cererea reconvențională formulată și precizata de paratul V. S. împotriva reclamantei V. V.; a constatat ca partile au dobândit sub durata casatoriei următoarele bunuri comune: casa cu teren situata in Timisoara, Piata T. nr. 1, înscrisa in CF nr. 1042 Timisoara, nr. top 5645, in valoare de 1.776.572,95 Ron, cu contribuția exclusiva a paratului la dobândirea acestuia; cota de 2/5 parte din imobilul înscris in CF nr. 4233 Timisoara, nr. top 6943, imobil situat in Timisoara, ., compus din casa cu gradina, in suprafața de 581 mp, in valoare de 762.135,15 Ron si suma de 5.280 Ron; a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra bunurilor comune in următoarea modalitate: a atribuit paratului: casa cu teren situata in Timișoara, Piața T. nr. 1, înscrisa in CF nr. 1042 Timișoara nr. top 5645, in valoare de 1.776.572,95 Ron, in cota de 1/1 parte, fara obligarea acestuia la plata vreunei sulte către reclamantă, imobilul din Timișoara, ., înscris in CF nr. 4233 Timișoara, nr. top 6943, in cota de 1/1 parte cu titlu de sistare stare de codevalmasie si suma de 2640 Ron; a obligat paratul la plata către reclamantă a sumei de 152.427 Ron cu titlu de sulta, aferenta cotei sale de proprietate de 1/5 din imobilul din Timișoara, ., înscris in CF nr. 4233 Timișoara, nr. top 6943; a dispus înscrierea dreptului de proprietate al paratului in CF nr. 1042 Timișoara nr. top 5645, in cota de 1/1 parte, cu titlu de sistare stare de codevalmasie; a dispus înscrierea dreptului de proprietate al paratului in CF nr. 4233 Timișoara, nr. top 6943, in cota de 1/1 parte, cu titlu de sistare stare de codevalmasie; a obligat reclamanta sa plateasca paratului suma de 2.640 Ron, reprezentand ½ din contributia partilor la dobandirea acestei sume, cu titlu de bun comun, a obligat paratul sa platesca reclamantei suma de 2086,24 Ron cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu expert; a respins in rest cererea principala si au fost compensate in rest cheltuielile de judecata.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că, potrivit sentinței civile nr. 9031/2003 pronunțata de Judecătoria Timișoara, s-a dispus desfacerea casatoriei încheiată de parti.

S-a constatat ca, sub durata casatoriei, partile au dobândit următoarele bunuri imobile: casa cu teren situata in Timișoara, Piata T. nr. 1, înscrisa in CF nr. 1042 Timisoara, nr. top 5645, in valoare de 1.776.572,95 Ron, cu contribuția exclusiva a paratului la dobândirea acestuia; cota de 2/5 parte din imobilul înscris in CF 4233 Timisoara, nr. top 6943, imobil situat in Timisoara, ., compus din casa cu gradina, in suprafața de 581 mp, in valoare de 762.135,15 Ron si suma de 5.280 Ron, obținuta de reclamanta prin vânzarea unui teren in suprafața de 10.000 mp, situată in extravilanul localității Sag si înscris in CF nedefinitivă nr. 3820 Sag, cu nr. cadastral A 68/5/12/2, teren donat acesteia de către mama numitei B. M., respectiv de catre B. A., B. M. având o datorie față de parat in suma de 4150 DM, conform sentinței civile nr. 844 a Judecatoriei Timișoara pronunțata in dosar nr._/1994, unde contribuția fiecărei parti este de 50 %.

In ceea ce privește contribuția majoritara a paratului la dobândirea imobilului din Timisoara, Piața T. nr. 1, prima instanță a avut în vedere că, din înscrisurile depuse la dosar, precum si din susținerile martorilor audiați in cauza, a rezultat ca reclamantul reconvențional a realizat venituri personale, obținute din munca in SUA in anul 2000, venind in tara cu cel puțin 15.000 dolari, obținând bani ca persoana fizica autorizata din colectarea sticlelor pe care le-a vândut, astfel cum rezulta din înscrisurile aflate la dosar, din care rezulta încasările făcute de acesta de la firmele de achiziții, din banii obținuți pentru munca prestata ca zidar, din banii primiți de la fratele acestuia, ca urmare a moștenirii făcute după decesul tatălui lor ( 8000 Euro), din banii obținuți din dobânzi pentru sumele de bani depuse la bănci, precum si din vânzarea de acțiuni ( filele 161-178 dosar).

De asemenea, din declarațiile martorului B. L., fostul proprietar al imobilului, rezulta ca acesta i-a oferit spre vânzare imobilul pârâtului, știind ca acesta a lucrat in străinătate, iar martorul A. F. a declarat ca l-a împrumutat pe pârât cu suma de 4000 Euro, sumă folosită pentru restituirea unui alt împrumut luat in vederea achiziționării casei din Piața T. in anul 2002. Martorul Iosib M. a arătat că martorul D. C. l-a împrumutat pe pârât cu suma de 2000 Euro în anul 2002 pentru achiziționarea casei din Piața T., cum de altfel si martorul D. C. a menționat ca l-a împrumutat pe pârât cu suma de 5000 DM în același sens.

Față de starea de fapt reținuta mai sus, prima instanță a constatat că doar paratul a avut resurse financiare pentru cumpărarea si îmbunătățirea imobilului din Piata T. nr. 1, iar împrumuturile făcute de acesta au avut ca scop achiziționarea imobilului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel parata V. V., înregistrat la Judecătoria Timișoara la data de 31 iulie 2007, criticând hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate si netemeinicie. A solicitat admiterea apelului, in sensul admiterii acțiunii reclamantei, respingând in parte cererea reconvenționala formulată de pârâtul V. S., constatând ca asupra imobilului bun comun situat in Piața T. nr. 1 înscris in CF nr.1042 Timișoara, nr. top. 5645‚ ’’casa cu 1 etaj si curte, cu 1318 mp teren’’, părțile au cote egale de contribuție de cate 1/2 parte fiecare.

Totodată, a mai solicitat sa se stabilească valoarea reală de circulație, atât a imobilului din Timișoara, ., cât și a imobilului din P-ța T. nr. 1, probă respinsă de prima instanță prin încheierea de ședință din 11.07.2007; să se dispună partajarea în natură a imobilului din Piața T. nr. 1, înscris în CF nr.1042 Timișoara, nr.top.5645, "casă cu 1 etaj și curte, cu 1318 mp teren", la valoarea ce se va stabili prin expertiză, astfel: să se atribuie reclamantei V. V. spațiul locativ denumit SAD 1 situat în partea dreaptă a intrării uscate, compus din 23 spații la subsol, parter și etaj, având 50% p.c.i. și 659/ 1318 mp teren în valoarea ce se va stabili prin expertiză; să se atribuie pârâtului V. S. spațiul locativ denumit SAD 2 situat în partea stângă a intrării uscate, compus din 12 spații la parter și etaj, având 50% p.c.i. și 659/1318 mp teren, în valoarea ce se va stabili prin expertiză; obligarea reclamantei să plătească pârâtului sulta cuvenită; părțile comune indivize ale imobilului astfel partajat, sunt: . comună, casa scării, hol comun la etaj, conducta principală de apă, canal și racordul electric; să se autorizeze intabularea părților în CF conform celor de mai sus, expertiza tehnică făcând parte din sentință; să fie compensate sultele reciproce datorate de părți una alteia, stabilind o sultă finală, pe care să o plătească pârâtul V. S. către reclamanta V. V.; cu cheltuieli de judecată în apel.

In motivarea apelului, s-a arătat că prima instanță a respins in mod greșit cererea de refacere a calculului valorii de circulație a imobilelor in litigiu, întrucât raportul de expertiză folosește coeficienți și valori raportate la data de 15 noiembrie 2006, ceea ce nu este corect. Atât imobilul din Piața T. nr.1, cât și imobilul din ., au valori ce nu corespund realității, expertiza efectuată fiind depășită.

Se critică expertiza efectuată în cauză, se arată că prima instanța, in expunerea de motive, atunci când redă succesiunea cronologică a cererilor părților, face grave confuzii. Arătarea greșită a conținutului cererilor părților nu poate decât să conducă la concluzii greșite atunci când trebuiau analizate aceste cereri.

Reclamanta niciodată nu a susținut că imobilul din Piața T. ar fi fost dobândit numai de către soțul său, iar prima instanță nu a observat că însuși pârâtul V. S. inițial a recunoscut contribuția ambilor soți, la dobândirea tuturor imobilelor.

De asemenea, greșit a rămas fără consecințe faptul că soții s-au împărțit în mod egal asupra restului de bunuri imobile, toate bun comun cu contribuție egală, prin partaj voluntar, recunoscându-și cotele egale, astfel că imobilul din Piața T. nu putea face excepție.

Imobilul din Piața T. este nu numai bun comun, ci este dobândit prin contribuția efectivă a părților, reclamanta având cel puțin 1/2 parte, dacă nu chiar mai mult. Hotărârea instanței de a considera acest bun ca fiind dobândit numai de către soțul său neavând nici un suport în realitate.

Argumentele reținute de prima instanță sunt în vădita contradicție cu probațiunea administrată. Consideră că toate aprecierile primei instanțe legate de acest aspect sunt marcate de un evident subiectivism, valorificarea probațiunii fiind unilaterală, superficială, favorizându-l pe pârâtul V. S..

Cu privire la contribuția soților la dobândirea bunurilor, a întregii mase comune partajabile, a apreciat apelanta că a avut o contribuție efectivă de-a lungul conviețuirii la agonisirea bunurilor mult mai importantă decât pârâtul V. S., întrucât: a fost angajată cu salariu foarte bun la unitatea militară, de la începutul căsătoriei, timp de 36 de ani, după care a intrat în pensie; pârâtul V. S., în perioada căsătoriei, a fost angajat doar 7 ani, în restul perioadei fiind mai mult acasă și nerealizând venituri, iar pentru că nu a avut stagiu de ani lucrați, în prezent beneficiază doar de o indemnizație de ajutor social; apelanta realiza venituri importante din activitatea de tricotat; pârâtul V. S. a avut un copil din afara căsătoriei, fiind obligat la pensie de întreținere față de acel minor.

Apelanta a mai arătat că în timpul căsătoriei, a moștenit: proprietatea părinților săi, conform Certificatului de moștenitor nr. 686/1986 și Titlu de proprietate în anul 1996, toate imobilele fiind vândute; de asemenea, a primit suma de 200.000 lei de la numita Cateu I., prin testament.

Toate veniturile apelantei au fost folosite de-a lungul anilor pentru dobândirea imobilelor din litigiu, precum și cele partajate amiabil, apelanta având o contribuție esențială și majoritară față de pârât.

Referitor la moștenirile invocate de pârâtul V. S., acestea nu sunt reale, ci doar confecționate prin acte încheiate pro causa, întrucât casa din Caransebeș, ., nu a fost și nici nu a putut constitui obiect de moștenire, întrucât, așa cum rezultă din CF nr. 1903 Caransebeș, poziția B5 - B8, și din Decizia nr.44/1977, precum și din Contractul de vânzare-cumpărare autentic nr.381/1977, numita Hamat E., mama pârâtului V. S., a vândut imobilul către V. N. senior, fratele pârâtului V. S., și soția acestuia Veran E., născ. P.. Casa nu a putut fi moștenită de V. S., cât timp ea a fost înstrăinată încă din anul 1977, iar apoi aceeași casă, în anul 1994, a fost donată de către soții Veran N. senior și soția E., născ. P.. fiului lor Veran N. jr. și soției acestuia, Veran E..

Nici referirea pârâtului la pretinse moșteniri a unor terenuri nu este dovedită întrucât, practic, înscrisurile din dosar nu sunt decât o afirmație făcută de pârât în instanță, după care a mers în fața notarului și a făcut aceeași afirmație. Deci, valoarea probatorie a pretinselor înscrisuri confecționate pro causa de către pârâtul V. S. este nulă, întrucât nu poți dovedi propria afirmație din instanță cu aceeași afirmație făcută într-o declarație notarială.

Se reiau declarațiile martorilor audiați în cauză, care nu confirmă afirmațiile pârâtului V. S..

Este profund ireală menționarea de către prima instanță a unor venituri pretins realizate de către pârâtul V. S. din plecarea și revenirea din SUA, cât timp plecarea și revenirea acestuia a fost in anul 1981, iar imobilul din Piața T. s-a dobândit în anul 2001, distanța dintre evenimente fiind de 20 de ani.

Afirmațiile instanței că pârâtul V. S. ar fi realizat bani în străinătate sunt nefondate, iar operațiunile bancare invocate de pârât sunt făcute cu bani comuni, realizați în principal prin efortul apelantei, după anul 1997.

Referitor la dobândirea imobilului din Piața T., acesta este bun comun, dobândit prin contribuția ambilor soți, prin cumpărare, soții având cote egale, această susținere armonizându-se cu actele autentice încheiate, a restului de înscrisuri și cu mențiunile din cartea funciară nr.1042 Timișoara sub B7-8, respectiv B 13-14.

Din probațiunea administrată rezultă că s-au făcut o . împrumuturi și acestea au fost restituite împreună de ambii soți, situația fiind reflectată în înscrisurile autentice. Toate afirmațiile pârâtului că acest bun ar fi fost dobândit numai de către el sunt infirmate de înscrisurile pe care soții la timpul potrivit le-au făcut împreună.

Prima instanță a inclus greșit în masa partajabilă suma de 2.640 Ron reprezentând 1/2 din contribuția părților la dobândirea acestei sume cu titlul de bun comun, ca urmare a schimbării cererii pârâtului.

Admiterea acestui capăt de cerere este nelegală și nefondată, cererea pârâtului (f.74) vizând "un teren de 1 hectar situat în raza comunei Șag”. A explicat situația în notele de ședință existente la fila 79 dosar, contestând orice pretenții ale lui V. S. față de reclamantă, neavând nici teren și nici contravaloarea acestuia în proprietate ca bun comun, împreună.

Reclamanta V. V. a formulat precizare la motivul de apel prin care a solicitat să se stabilească valoarea reală de circulație a imobilelor situate în Timișoara, ., înscris în CF nr.4233 Timișoara si a imobilului din Piața T. nr. 1 înscris în CF 1042 Timișoara, in sensul că a solicitat modificarea sultei raportată la valoarea reală care urmează a se stabili în apel pentru fiecare din imobilele menționate mai sus .

A precizat apelanta că in ceea ce privește imobilul din . înscris în CF 4233 Timișoara, imobilul este în cotă de 2/5 parte bun comun, sulta finală conform valorii reale urmând să se raporteze la cotele de coproprietate.

Pârâtul intimat V. S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca fiind neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea întâmpinării, s-a arătat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, că se bazează pe o apreciere corectă a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale la care se face referire.

In ceea ce privește motivele de apel invocate, acestea nu au nici o justificare, nefiind dovedite, iar cele susținute de pârât în cererea reconvențională sunt dovedite cu acte și martori.

Apelanta susține în mod nejustificat că valoarea imobilelor este mică, aceasta fiind peste prețul pieței, având în vedere starea actuală a acestora.

Prin decizia civilă nr. 254/13.03.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul formulat de apelanta V. V., împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a constatat că părțile au dobândit sub durata căsătoriei următoarele bunuri comune: casa cu teren situată în Timișoara, Piața T. nr. 1 înscrisa in C.F. nr. 1042 Timișoara, nr. top. 5645, in valoare de 1.592.455 lei, cu o contribuție a reclamantului V. S. de 71% la dobândirea imobilului în litigiu si o contribuție a paratei V. V. de 29%, precum si cota de 2/5 parte din imobilul înscris in C.F nr. 4233 Timișoara, nr. top. 6943, cu o contribuție . situat in Timișoara, ., compus din casa cu gradină, in suprafața de 581 mp., in valoare de 800.977 lei; a dispus sistarea stării de codevălmășie a bunurilor comune dobândite de părți sub durata căsătoriei după cum urmează: a dispus partajarea în natură a imobilului situat in Timișoara, P-ta T. nr. 1 înscris in C.F nr. 1042 Timișoara, nr. 5645 prin atribuirea lotului 1 ( fostul SAD 1), in valoare de 792.102 lei ( in dreapta intrării uscate), așa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert P. D. si însușit de experții D. A., Bănut E. si J. Cicilia prin raportul de expertiza efectuat in cauza in februarie 2008 si completat prin raportul suplimentar de expertiza efectuat de aceiași trei experți in ianuarie 2012 către pârâta V. V. si atribuirea lotului II ( fostul SAD II) în stânga intrării uscate în valoare de 795.791 lei către reclamantul V. S.; a obligat pârâta V. V. să plătească reclamantului V. S. o sultă în cuantum de 330.290,05 lei aferentă cotei de contribuție a acestuia la dobândirea imobilului în litigiu; a dispus atribuirea cotei de 2/5 din imobilul înscris in C.F nr. 4233 Timișoara, nr. top. 6943, imobil situat in Timișoara, . către reclamantul V. S. cu titlu de sistare de codevălmășie, cu obligarea acestuia la plata către pârâta a unei sulte in cuantum de 160.195 lei, aferenta cotei de proprietate a acesteia de 1/5 din imobilul in litigiu; a compensat sultele reciproce pe care reclamantul V. S. si pârâta V. V. si le datorează si a obligat pârâta sa plătească reclamantului V. S. suma de 170.095,05 lei cu titlu de diferența sultă; a dispus înscrierea dreptului de proprietate al părților în C.F nr. 1042 nr. top. 5645 conform partajului in natura dispus de instanța in conformitate cu rapoartele de expertiza efectuata in cauza in primă instanța de expert P. D., raportului de expertiza efectuat in apel de experții D. A., B. E. si J. Cicilia si completat prin raportul suplimentar de expertiză efectuat in cauza de aceiași experți, cu titlu de sistare codevălmășie; a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului V. S. asupra imobilului situat in Timișoara, . in cota de 1/1 parte cu titlu de sistare stare de codevălmășie; a dispus excluderea din masa bunurilor comune a sumei de 5280 Ron; a menținut in rest hotărârea atacata; a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 279,8 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru si timbru judiciar, precum si a sumei de 4125 lei reprezentând 1/2 din cuantumul onorariilor achitate de apelanta V. V. către experții D. A., B. E. si J. Cicilia; a obligat intimatul V. S. la plata către stat a sumei de 5250, reprezentând sumă avansată de stat către cei trei experți D. A., B. E. si J. Cicilia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a primit critica adusă de apelanta V. V. în ce privește valoarea de circulație a imobilelor in litigiu, motiv pentru care a încuviințat efectuarea în cauză a unei noi expertize de către experții tehnici judiciari D. A., B. Eugeniu și J. Cicilia, încuviințând, de asemenea, și efectuarea unui supliment la acest nou raport de expertiză de către aceiași 3 experți la termenul de judecată din 08.11.2011, stabilind și obiectivele pentru suplimentul la raportul de expertiză. Aceste obiective au vizat valoarea de circulație a celor două imobile in litigiu, respectiv a imobilului situat in Timișoara, ., înscris în CF nr.4233 Timișoara nr. top 6943, și a imobilului situat in Timișoara, Piața T. nr. 1, înscris în CF nr.1042 Timișoara, nr. top 5645, precum și indicarea de către experți a faptului dacă imobilele din litigiu sunt comod partajabile în natură, iar dacă sunt comod partajabile in natură, să se facă si propuneri de lotizare a acestora.

Totodată, instanța de apel a încuviințat solicitarea reclamantei V. V. de participare la efectuarea expertizei si a unui expert asistent desemnat de reclamantă, respectiv domnul expert P. I..

Din raportul suplimentar de expertiză tehnica judiciara efectuată în cauză de domnii experți D. A., B. Eugeniu și J. Cicilia a rezultat că imobilul situat in Timișoara, Piața T. nr. 1, compus din casă cu teren înscris in CF nr.1042 Timișoara, nr. top 5645, are o valoare actuală de circulație de 1.592.455 lei, iar cota de 2/5 proprietate comună a soților din imobilul înscris în CF 4233 Timișoara nr. top 6943, imobil situat in Timișoara, ., compus din casă și grădină, in suprafață de 581 mp, are o valoare actuală de circulație de 800.977 lei.

In ceea ce privește imobilul situat in Timișoara, Piața T. nr.1, au reținut cei trei experți că starea tehnică actuală a imobilului prezintă degradări substanțiale ale clădirilor, iar curtea interioară este parțial inaccesibilă datorită depozitării de deșeuri lemnoase, metalice, gunoaie etc. In principal, s-au constatat degradări la finisaje, acoperișul clădirii fiind degradat, cu infiltrații interioare in încăperi, unele anexe ruinate, în altele fiind depozitate deșeuri metalice, lemn si gunoaie, iar partea stângă a clădirii la parter are debranșată alimentarea cu energie electrică.

In ceea ce privește partajarea în natură, s-a menținut lotizarea propusă prin expertiza inițială efectuată în cauză de expert ing. P. D. ( acceptată de părți), întrucât configurația imobilului si cotele de proprietate permit lotizarea fizică propusă.

Au mai menționat cei 3 experți că au eliminat din lucrare termenul SAD, ca fiind impropriu ( spațiu cu altă destinație), și l-au înlocuit cu Lotul 1, respectiv Lotul 2, fiind vorba de o lotizare.

In ceea ce privește imobilul situat in Timișoara, ., s-a reținut că starea tehnică a acestei clădiri de locuit s-a depreciat, constatându-se că nu s-au făcut lucrări de reparații curente si de întreținere, întreaga clădire degradându-se.

S-a constatat de către cei 3 experți existența unor crăpături deschise în zidurile de rezistență, infiltrații de precipitații prin acoperiș, care au condus la degradarea si chiar prăbușirea parțială a tencuielilor de la planșee, finisajele interioare, instalațiile fiind degradate, geamurile de la terasa închisă parțial, sparte, rulourile de la ferestre nefuncționale.

S-a mai reținut, cu privire la acest imobil, că, la spațiile comerciale nu s-au făcut intervenții față de constatările din anul 2008, finisajele s-au depreciat, situație normală prin trecerea timpului, iar construcțiile anexe din curtea imobilului, constând din magazii si garaje, în prezent sunt în ruină, impracticabile, cu planșeele căzute, pereții parțial degradați, iar curtea este plină de deșeuri din lemn si metalice, accesul fiind blocat de gunoaie.

Referitor la partajarea în natură, s-a făcut precizarea cu privire la imobilul situat în Timișoara, ., că acesta nu este comod partajabil în natură între părți, configurația clădirii de locuit fiind concepută pentru o singură familie.

Alăturat raportului de expertiză, precum si raportului suplimentar de expertiza efectuat în cauza de experții D. A., B. Eugeniu și J. Cicilia, a efectuat un raport de expertiză și expertul desemnat de reclamanta V. V., domnul expert P. I., acesta reținând valori diferite de circulație ale celor două imobile in litigiu si propunând modalități de partajare.

Instanța de apel a reținut ca fiind valori de circulație a imobilelor in litigiu valorile de circulație reținute in raportul de expertiza tehnica judiciară întocmit de experții D. A., B. Eugeniu și J. Cicilia, expertiza tehnica judiciară fiind administrată in cauza cu respectarea prevederilor art. 201 si următoarele Cod proc.civilă, in timp ce valorile reținute de expertul P. I., in raportul său de expertiză reprezintă un punct de vedere al acestuia.

In ceea ce privește celălalt motiv de apel, constând în contribuția părților la dobândirea imobilelor in litigiu, instanța de apel, coroborând întreg probatoriul administrat in cauza, atât in fața instanței de fond, cât si a instanței de apel, a reținut că, la dobândirea imobilului in litigiu situat in Timișoara, Piața T. nr. 1, înscris in CF nr. 1042 Timișoara, nr. top 5645, constând in casă cu teren in valoare de 1.592.455 lei, are o contribuție de 71% reclamantul V. S. și o contribuție de 29% pârâta V. V..

La stabilirea acestei cote de contribuție diferențiate a părților la dobândirea imobilului in litigiu, instanța de apel a reținut împrejurarea că probele testimoniale si cu înscrisuri administrate in cauză au format convingerea instanței că imobilul din Timișoara, Piața T. nr.1 a fost cumpărat cu bani împrumutați, iar o parte din suma împrumutată a fost restituită de către pârâtul V. S. din suma de 8000 de euro pe care pârâtul V. S. a primit-o de la fratele său, ca urmare a renunțării la o succesiune in localitatea Caransebeș, privind o casă si trei terenuri.

Astfel, instanța de apel a avut în vedere la reținerea acestei sume încasate de către pârât de la fratele său, atât înscrisul autentificat sub semnătura privată cu nr. 869/08.09.2003 autentificat la BNP C. L. V. din Caransebeș, coroborând acest înscris cu înscrisul sub semnătură privată întocmit la o dată apropiată de scadența împrumutului către numiții D. C. si V. Ghertruda.

Instanța de apel a coroborat aceste probe si cu probele testimoniale cu martorii B. L., P. E. și S. L., precum și P. I..

La reținerea acestei contribuții diferențiate a soților la dobândirea imobilului in litigiu, tribunalul a reținut, ca preț de achiziție a imobilului, suma de 18.890 euro, sumă care a fost împrumutată de către soți pentru achitarea prețului vânzării ( in contractul de vânzare cumpărare nefiind declarat prețul real de achiziționare a imobilului), precum si faptul că din această sumă pârâtul a achitat suma de 8000 euro obținuți de la fratele său din moștenirea după părinții săi din Caransebeș.

Deși reclamanta V. V. a susținut la rândul sau că a beneficiat de o succesiune în județul Suceava, nu a făcut dovada in prezenta cauză că sumele de bani obținute cu acest titlu, au fost aduse la masa bunurilor comune ce fac obiectul prezentului partaj.

In ceea ce privește cota de 2/5 din imobilul înscris în CF nr. 4233 Timișoara nr.top 6943, instanța de apel, analizând probele testimoniale, precum și probele cu înscrisuri administrate în cauză, si văzând poziția procesuală a ambelor părți, în ceea ce privește dobândirea imobilului situat in Timișoara, ., a reținut o contribuție comună și egală a ambelor părți la dobândirea cotei de 2/5 din imobilul mai sus menționat.

Ca urmare a celor reținute mai sus, tribunalul, în baza art. 673 indice 1, art. 673 indice 14 Cod procedură civilă, a dispus sistarea stării de codevălmășie a bunurilor comune dobândite de părți sub durata căsătoriei, conform celor arătate anterior.

In baza art. 673 indice 5 alin. 2 Cod procedură civilă, a obligat pârâta V. V. să plătească reclamantului V. S. o sultă în cuantum de 330.290,05 lei, aferentă cotei de contribuție a acestuia la dobândirea imobilului din Timișoara, Piața T. nr. 1.

In baza acelorași prevederile legale, a dispus atribuirea cotei de 2/5 din imobilul situat in Timișoara, ., către reclamantul V. S. cu titlu de sistare de codevălmașie, cu obligarea acestuia la plata către pârâta a unei sulte in cuantum de 160.195 lei, aferenta cotei de proprietate a acesteia de 1/5 din imobilul in litigiu.

Pentru a proceda la atribuirea cotei de 2/5 din imobilul situat in Timișoara, . către reclamantul V. S., instanța de apel a avut in vedere împrejurarea că 3/5 din acest imobil ( ceea ce reprezintă o cotă majoritară din dreptul de proprietate asupra imobilului) reprezintă bun propriu al reclamantului, precum și faptul că experții au arătat că acest imobil nu este partajabil in natură.

Au fost compensat sultele reciproce pe care reclamantul V. S. si pârâta V. V. si le datorează si a obligat pârâta sa plătească reclamantului V. S. suma de 170.095,05 lei cu titlu de diferența sultă.

În baza art. 888 si următoarele din Noul Cod Civil, a dispus înscrierea dreptului de proprietate al părților în C.F nr. 1042 nr. top. 5645, conform partajului in natura dispus de instanța de apel, in conformitate cu rapoartele de expertiza efectuata in cauza in primă instanța de expert P. D., raportului de expertiza efectuat in apel de experții D. A., B. E. si J. Cicilia si completat prin raportul suplimentar de expertiză efectuat in cauza de aceiași experți, cu titlu de sistare codevălmășie.

A dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului V. S. asupra imobilului situat in Timișoara, ., în cota de 1/1 parte cu titlu de sistare stare de codevălmășie.

Tribunalul a dispus excluderea din masa bunurilor comune a sumei de 5280 Ron, apreciind că în mod greșit instanța de fond, fără a avea la dispoziție un probatoriu administrat în acest sens, a reținut că această sumă face parte din masa bunurilor comune.

In baza art. 274 cod procedură civilă, tribunalul a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 279,8 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru si timbru judiciar, precum si a sumei de 4125 lei reprezentând 1/2 din cuantumul onorariilor achitate de apelanta V. V. către experții D. A., B. E. si J. Cicilia. La plata taxelor mai sus menționate, instanța de apel a avut in vedere faptul că partajul judiciar profită ambelor părți.

In baza art. 18 din OG 51/2008, a obligat intimatul V. S. la plata către stat a sumei de 5250, reprezentând sumă avansată de stat către cei trei experți D. A., B. E. si J. Cicilia.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, atât reclamanta V. V., cât și pârâtul V. S., cereri înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 11.06.2012.

Reclamanta V. V. a arătat că declară recurs împotriva Deciziei civile nr. 254/13.03.2012 pronunțata de Tribunalul T., Secția I-a Civilă, în dosar nr._, Sentinței civile nr. 6779/25.06.2007, încheierii nr. 6779/11.06.2007 și încheierii nr. 6779/18.06.2007 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ ( nr. vechi 2573/RJ/16.02.2006), solicitând casarea, fie cu trimitere, fie cu reținere și, să fie rejudecată pricina sau modificate hotărârile recurate, iar, pe fond, să fie admisă acțiunea sa de partaj judiciar, prin atribuirea către reclamantă în natură, cu predare efectiva, potrivit expertizei P. I., fundamentată pe documentația tehnica a topografului Brihacescu I., în lot, imobilul înscris în CF nr._, nr. top 6943, Timișoara, .; să fie corectată valoarea acestui imobil. Cu privire la imobilul înscris în CF nr._, cu nr. top 5645, Timișoara, Piața T. nr. 1, lotul 1, fostul SAD 1 ( în dreapta intrării uscate) să îi fie predat efectiv; să se corecteze sultele prin echivalarea contribuțiilor la dobândirea acestui imobil; să se compenseze orice alte cheltuieli. Totodată, a cerut ca hotărârile atacate să nu fie puse în executare, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivare, se arată că soluția primei instanțe este nelegală, nefondată, neîntemeiată, nedovedită, iar decizia instanței de apel este parțial legală, fondată și întemeiată.

Se arată că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la încheierile premergătoare din 11.06.2007 și din 18.06.2007, iar, din practicaua sentinței civile nr. 6779/25.06.2007 este omisă încheierea din 18.06.2007, care este un act inexistent, pentru acest motiv. Omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu privire la aceste încheieri este sancționată cu nulitatea absolută. De asemenea, prin aceste hotărâri se încalcă și prevederile art. 110 alin. 3 din HCSM nr. 387/2005. În plus, Judecătoria Timișoara este o subunitate a Tribunalului T., care nu dispune de personalitate juridică. Cu toate acestea, Tribunalul T., în dispozitivul deciziei recurate decide: "Menține în rest hotărârea atacată".

Se mai arată că a solicitat Tribunalului T. prin cererea înregistrată la 24.10.2011 să aibă în vedere calculul veniturilor medii ale părților, precum și să dispună suplimentarea probatoriului.

Se expune modalitatea în care tribunalul a administrat probatoriul administrat în cauză, mai ales expertizele judiciare încuviințate în apel, precum și modul în care a valorificat dovezile din dosar.

Arată că suplimentarea raportului de expertiză efectuată de expertul asistent desemnat de instanță în condițiile art. 201 alin. 5 C.proc.civ. și art. 2 din OG nr. 2/2000 reprezintă un nou mijloc de probă, pe care dorește să îl valorifice în recurs.

Se critică soluția tribunalului și sub aspectul unor erori rezultate din faptul că instanța de apel a copiat greșit concluziile expertizei pentru construcțiile din ..

Referitor la imobilul situat în Timișoara, ., în expertiza efectuată de experții D. A., B. E. și J. C., la pagina 4, a fost trecută greșit valoarea construcțiilor, în pagina 7 valoarea construcțiilor fiind calculată la suma de 451.491 lei, iar la pagina 9, valoarea terenului este de 543.467 lei, rezultând un total de 994.958 lei, și nu de 800.977 lei, cum a constatat instanța. Cu privire la acest imobil, a fost solicitată partajarea în natură, respectiv a cerut atribuirea spațiului comercial în suprafață de 107,13 mp, cu intrare separată din stradă, cu o valoare stabilită de experți în sumă de 189.353,95 lei, ceea ce înseamnă aproape 1/5 din valoarea de 994.958 lei a întregului imobilul ( 1/5 din 994.958 lei = 198.991,60 lei).

Referitor la partajarea în natură a imobilului situat în Timișoara, ., motivarea experților și a instanței că imobilul are configurația unei clădiri de locuit pentru o singură familie, nu are susținere legală, deoarece chiar experții constată existența unui spațiu comercial construit separat în perioada 1996-1998, în curte, în prelungirea case, cu intrare separată din stradă, ceea ce înseamnă că acel spațiu este un SAD separat ce poate fi partajabil în natură, potrivit art. 2, lit. i din Legea nr. 114/1996 și art. 673 ind. 5 alin. 2 C.proc.civ..

Mai mult, reclamanta consideră că s-a făcut o subevaluare a imobilului situat în Timișoara, ., cu consecința prejudicierii sale substanțiale. Nu doar că a fost privată de atribuirea în natură a acestui bun, potrivit cotei ce îi revine, ci, depreciind valoarea, i-a creat un avantaj dublu intimatului V. S. .

Referitor la imobilul situat în Piața T. nr. 1, reclamanta apreciază că se impune desființarea cotele de 29% - V. V. și de 71% - V. S., față de probele cu înscrisuri existente la dosar, din care rezultă atât veniturile părților, cât și alte sume de bani de care au beneficiat de-a lungul căsătoriei. De asemenea, consideră că nu se putea opera sintetic partajarea în natură asupra imobilului situat în Timișoara, Piața T. nr. 1, unde părțile au două cote părți de câte 1/2 .

Reclamanta a mai expus în cererea sa de recurs considerațiuni de ordin teoretic cu privire la încuviințarea și administrarea probei cu expertiza judiciară, precum și valoarea probatorie a acesteia.

În continuare, a arătat că instanța de apel nu a înlăturat, nici implicit și nici explicit expertiza contrară efectuată de expert P. I., prin considerentele deciziei recurate. A valorificat concluziile lucrării de specialitate întocmite de experții D. A., B. Eugeniu și J. Cicilia, pe care a considerat-o a fi administrată cu respectarea prevederilor art. 201 și următoarele C.proc.civilă, în timp ce valorile reținute de expertul P. I., în raportul său de expertiză a fost calificat ca ”un punct de vedere al acestuia".

Domnul expert asistent P. I. a fost desemnat de reclamanta V. V. să participe la efectuarea expertizei, fiind acceptat de către instanța de apel în condițiile art. 201 (5) Cod procedura civila și art. 2 din OG nr. 2/2000, prin încheierea din 06.12.2011 ( fila 64 ) si încheierea din 24.01.2012 ( fila 121).

Consideră că această calificare dată de tribunal cu privire la raportul de expertiză efectuat de P. I. constituie un abuz al instanței de apel, care nu poate face o astfel de discriminare, fără a aduce argumente tehnice de specialitate prin compararea celor două expertize.

S-a evitat combaterea tehnică, frontală, punctuală a expertizei efectuate de P. I., în condițiile în care cei trei experți și-au însușit expertiza efectuată de P. D., care era incompletă și nelămuritoare, ceea ce a condus la administrarea unei noi expertize.

Sunt criticate lucrările experților P. D., D. A., B. E. și J. C., arătându-se că nici expertiza efectuată de P. D. și nici expertiza aparținând experților D. A., B. E. și J. C., care și-au însușit expertiza efectuată de P. D., nu se fundamentează pe o documentație tehnică pentru actualizarea suprafeței de teren și construcții pentru cele două imobile în litigiu.

Cu toate acestea, prin decizia atacată se dispune, în baza art. 888 și următoarele din Noul Cod Civil, înscrierea dreptului de proprietate al părților în CF nr.1042 nr. top 5645, conform partajului în natură dispus de instanță în conformitate cu rapoartele de expertiza efectuate în cauză în prima instanță de expert P. D., raportului de expertiză efectuat în apel de experții D. A., B. Eugeniu și J. Cicilia și completat prin raportul suplimentar de expertiza efectuat în aceeași cauză de aceeași experți, cu titlu de sistare codevălmășie.

Se mai arată că acești patru experți ( P. D., D. A., B. E. si J. C.) nu sunt experți topografi, iar speța implică și două terenuri intravilane, pe lângă construcții. Evaluarea construcțiilor nu suplinește lipsa unei expertize topografice sau a unei documentații tehnice, pentru a se dispune partajarea în fapt a celor două terenuri pe care se află construcțiile cu pricina.

Reclamanta a solicitat expertiza topografică, arătând viciul expertizelor efectuate, acesta fiind și motivul pentru care instanța de apel nu înlătura expertiza lui P. I. în ceea ce privește concluziile tehnice ce admit partajarea în natură a celor două imobile.

Instanța de apel s-a mărginit să rețină exclusiv valorile de circulație a imobilelor în litigiu stabilite de experții D. A., B. E. și J. C., fără să se refere la faptul că respinge expertiza lui P. I., cu posibilitatea partajării în natură a celor două imobile, atât cel situat în Piața T. nr. 1, cât și cel situat în ., sub pretextul că expertiza Poinici I. este doar un punct de vedere și că nu ar fi efectuată în condițiile prev. de art. 201 Cod procedura civila .

Se invocă faptul că, în adresele și lucrările efectuate de experții D. A., B. E. și J. C., numele unora dintre aceștia sunt controversate. Astfel, în ceea ce îl privește pe B. E., acesta apare trecut și ca B. Eugeniu. In ceea o privește pe J. C., aceasta apare și sub denumirea de J. Cicilia.

Se mai arată că, peste cotele înscrise în CF nr._, nr. top 5645, la Foaia B, Partea a Il-a, nu se poate crea o altă proporție, sub pretext de pretinsă contribuție, cât timp nu s-au stabilit creanțe "născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții" ( art. 673 indice 5 alin. 1 C.proc.civ.) și cât timp V. S. nu a cerut desființarea întinderii cotelor părți din CF printr-o acțiune distinctă, respectiv un petit cu un astfel de capăt de cerere.

Înscrierea cotelor părți în CF-ul supra a avut și are efect constitutiv de drepturi reale, iar hotărârea de partaj judiciar are doar un efect declarativ, iar, în întâmpinarea înregistrată la 15.03.2006 la Judecătoria Timișoara, V. S. arată că imobilul situat în Piața T. nr. 1 este bun comun .

Decizia mai este critică sub aspectul că instanța de apel nu a avut în vedere nici predarea efectivă solicitată de reclamantă privind atribuirea în natură a imobilelor.

De asemenea, decizia instanței de apel cuprinde o necorespondență între considerente și dispozitiv, care face ca această din urmă parte a hotărârii să nu fie susceptibilă de executare. Astfel, în dispozitivul deciziei recurate se face trimitere la lotul 1 și lotul II pentru partajarea în natură a imobilului situat în Timișoara, P-ța T. nr. 1.

Se solicită a se avea în vedere toate probele constând în înscrisuri depuse de reclamantă, probatoriile agreate în mod obiectiv, toate indicările scrise ale domnului expert P. I., raportul de expertiza al acestuia, adresările către instanța de apel, obiecțiunile acestuia la raportul de expertiza-supliment efectuat de experții D. A., B. E. si J. C.; precum si toate indicările sale scrise, exprimate pe parcursul litigiului, prin care a demonstrat contribuția sa cel puțin egală la dobândirea celor două imobile.

Consideră că a fost împovărată cu plăți ce nu se cuvin, sub pretext de compensare a sultelor reciproce și cu titlu de diferență sultă prin neechivalarea contribuțiilor egale și corecte, prin deprecierea valorii imobilului din ., prin omisiunea de a se combate că acest imobil nu este comod partajabil în natură; prin ignorarea documentațiilor tehnice autorizate depuse de topograf Brihacescu I.; prin subrogarea instanței de apel și a celei de fond, în desființarea cotelor de proprietate înscrise în CF nr.l042 Timișoara, fără modificarea, anularea contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 3874/2003, fără conversia graduală, treptată a cotelor actuale de 1/2 în codevălmășie și, mai apoi, în fracționare corectă.

Instanța de apel și instanța de fond au ignorat cele două fonduri de comerț constând din două spații comerciale, unul situat chiar în locația atribuită ei, iar celălalt funcționând pe .. Exploatarea celor două fonduri de comerț a fost și este făcută în exclusivitate de către intimatul V. S.. Veniturile rezultate în urma acestor exploatări, începând cu anul 2007, de la debutul procesului de partaj și pe durata prezentului litigiu, culese de V. S. sunt un beneficiu discutionis, iar 1/2 din aceste venituri i se cuvin, ele urmând să fie incluse în masa comunitară și supuse partajului judiciar ca un pasiv, grefând activul.

Această problemă de fapt și de drept schimbă configurația cadrului procesual și a fondului litigios, întrucât experții au concluzionat că imobilul din Timișoara, . nu este comod partajabil în natură din cauza spațiului comercial, iar ei i s-a atribuit o construcție cu destinație comerț.

Se mai critică decizia sub aspectul faptului că s-a dispus, în baza art. 888 și următoarele din Noul Cod Civil, înscrierea dreptului de proprietate al părților în CF conform partajului în natură dispus de instanță în conformitate cu rapoartele de expertiză efectuate în cauză cu titlu de sistare codevălmășie, dar, potrivit Legii nr. 60/2012 privind aprobarea OUG 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, referitor la modificarea art. 56 NCC, "Dispozițiile Codului civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificările și completările ulterioare".

Se mai invocă echitabilitatea procesului, care include și „echitatea hotărârii", esențialmente constând în motivarea ei persuasivă și de natură să o facă accesibilă și comprehensibilă. Deși cerința motivării hotărârii nu figurează expres printre garanțiile înscrise în art. 6 paragraful 1 din Convenție, ea a fost acreditată jurisprudențial, determinându-i totodată conținutul necesar printr-o apreciere suplă, circumstanțiată, în afara formalismelor excesive .

Consideră că instanța de apel și instanța de fond au încălcat prevederile art. 129, art. 261 (l) pct. 5, 6, s.a. Cod procedura civila .

La paragraful 8, pagina 13, din decizia recurată se menționează: " Instanța va dispune excluderea din masa bunurilor comune a sumei de 5280 RON, apreciind că în mod greșit instanța de fond, fără a avea la dispoziție un probatoriu administrat în acest sens, a reținut că această sumă face parte din masa bunurilor comune".

De asemenea, prin dispozitivul deciziei se dispune excluderea din masa bunurilor comune a sumei de 5280 RON, precum și menținerea în rest a hotărârii atacate.

Se mai apreciază că și cheltuielile de judecată, la fel ca și celelalte obligații, nu sunt corect stabilite, fără a se indica însă motivul concret al acestei concluzii .

In drept, invocă prevederile art. 299(l) cu trimitere la art. 282 alin. 2, art. 304 pct. 1, 3-10, art. 305, art. 306/2, art. 312(2) s.u., art. 105/1/2, art. 108/1/4, art. 129 alin. 5-6, art. 261 (l) pct. 5, 6, art. 673 indice 1 - art. 673 indice 14 s.a. Cod procedura civila; Codul Familiei; NCC si reglementările anterioare; Legea nr. 60/2012 privind aprobarea OUG 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil referitor la modificarea art. 56, 58 NCC; dreptul național, dreptul european, Declarația Universală a Drepturilor Omului incidente în cauză.

Pârâtul V. S., prin recursul declarat, a solicitat admiterea acestuia și să se dispună vânzarea imobilului cu teren din P-ța T. nr. 1, urmând ca pârâta să primească partea sa, de 29% din prețul de vânzare.

În motivare, a arătat că, prin decizia civilă nr. 254/A/13.03.2012, Tribunalul T. a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra bunurilor comune dobândite pe durata căsătoriei părților, iar, după compensarea sultelor reciproce, pârâta este obligată să îi plătească suma de 170.095,05 cu titlu de diferență sultă.

Însă pârâta a declarat că nu poate să îi plătească această sultă, lucru pe care l-a învederat, de altfel, instanței de apel. Față de această situație, consideră că se impune vânzarea imobilului în modalitatea arătată. V. V. se opune cu rea intenție acestei modalități de stingere a obligației pe care o are față de el, de natură a-i provoca daune materiale importante.

Cere, de asemenea, să se revadă motivele pentru care este obligat să suporte ½ din suma de 4125 lei reprezentând onorarii achitate de V. V. către experți. Arată că această expertiză a fost solicitată de V. veronica și aceasta este

scutită de plata a 50%, deși are o pensie de 800 lei, în timp ce dânsul are o pensie de 350 lei.

Solicită, de asemenea, să se revadă suma de 5250 lei pe care este obligat să o plătească statului ca sumă avansată de stat către experți, precum și păstrarea în rest a deciziei.

Nu a fost indicat expres temeiul de drept al acestei cereri de recurs.

În cauză, părțile au depus întâmpinări: pârâtul V. S. a solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat, reluând argumentele invocate în ciclurile procesuale anterioare, expuse deja în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reluate ( filele 23-25); reclamanta V. V. a invocat prin cele două întâmpinări depuse la dosar ( filele 27 și 37) excepția nulității recursului declarat de pârâtul V. S., motivat de faptul că acesta nu cuprinde solicitările părții, contrar prevederilor art. 82 alin. 1, art. 133 ind. 1 și art. 302 ind. 1 lit. c C.proc.civ.

Reclamanta V. V. a invocat în cauză mai multe excepții: la termenul de judecată din 27.11.2012, a invocat excepția de nulitate parțială a încheierii de ședință din data de 30.10.2012, precum și excepția nelegalității, în condițiile prev. de art. 4 din Legea nr. 554/2004, și a solicitat sesizarea instanței de contencios administrativ și fiscal și suspendarea prezentului litigiu, excepții și cerere respinse prin încheierea de ședință de la acel termen de judecată, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și care nu vor mai fi reluate.

La termenul de judecată din 15.01.2013, reclamanta V. V. a formulat, de asemenea, mai multe excepții și cereri: excepția de nulitate absolută parțială a încheierii de ședință din 27.11.2012 ( unită cu fondul, în condițiile art. 137 alin. 2 C.proc.civ.), excepția de neconstituționalitate a prevederile art. 131/2, art. 132/1/2, art. 38/1, art. 5 din Legea nr. 304/2004, republicată, în raport cu prevederile art. 124/2/3, art. 126/5 teza 1, art. 129, art. 73/2 lit.1, art. 16/1/2, art.20, art.21/1-3, art.26/2, art. 1/3/4/5, art. 2/2 din Constituție ( curtea respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. 1 și 6 din Legea nr. 47/1992, precum și faptul că excepția este inadmisibilă); excepția lipsei de independență și autonomie a Curții de Apel Timișoara, ca instanță ( respinsă, ca neîntemeiată, față de faptul că dispozițiile legale invocate vizează modalitatea de finanțare a justiției, neavând legătură cu problema de fapt și de drept dedusă în prezentul dosar, astfel că nu se poate reține subordonarea Curții de Apel Timișoara, ca instanță investită cu soluționarea prezentului recurs, raportat la Ministerul Justiției, în cauză nefiind încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum această noțiune este conturată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ocazionată de aplicarea art. 6 din Convenție); excepția de nelegalitate a încheierilor de ședință din 30.10.2012, respectiv 27.11.2012, raportat la dispozițiile art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004, fiind solicitată sesizarea instanței de contencios administrativ și fiscal cu excepția de nelegalitate a încheierilor de ședință arătate, precum și suspendarea litigiului care, în această cale extraordinară de atac, urmează o altă procedură decât cea legal statuată ( cerere respinsă față de faptul că încheierile atacate nu se încadrează în dispozițiile art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004, acestea fiind acte procesuale emise în condițiile Codului de procedură civilă și supuse regimului căilor de atac prevăzute de normele procedurale civile, neputând fi supuse cenzurii sub aspectul legalității în procedura contenciosului administrativ).

La același termen de judecată, s-a mai solicitat suspendarea judecății prezentului recurs, în baza art. 244/1/1 Cod proc.civ., până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va da în dosarul nr._/30/2012 ( având ca obiect acțiune în răspundere delictuală) aflat pe rolul Tribunalului T., cu termen de judecată la 19.02.2013, în care recurenta V. V. are calitatea de reclamantă, printre pârâți aflându-se și Curtea de Apel Timișoara.

Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 244 pct. 1 Cod proc.civ., în sensul că soluția ce urmează să se pronunțe în prezentul dosar nu depinde de modalitatea de finalizare a dosarului arătat, aflat pe rolul Tribunalului T. și având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, motiv pentru care a respins cererea de suspendare a judecării prezentului dosar, ca nefondată.

La termenul de judecată din 18.01.2013, reprezentantul reclamantei a invocat excepția de nulitate absolută parțială a încheierii de ședință din 15.01.2013, excepția de nulitate absolută totală a încheierii de ședință din 27.09.2012, excepția de nevaliditate a sesizării prezentului complet prin încheierea de ședință din 27.09.2012, excepții ce au fost unite cu fondul, în condițiile art. 137 alin. 2 C.proc.civ.

Cu privire la excepțiile unite cu fondul și arătate anterior, curtea procedează la soluționarea lor cu prioritate, în condițiile și în ordinea de preferință prevăzută de art. 137 alin. 1 C.proc.civ..

Astfel, cu privire la excepțiile de nulitate absolută parțială a încheierilor de ședință din 27.11.2012 și 15.01.2013, invocate de reprezentantul reclamantei, unite cu fondul, în condițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., curtea constată că acestea sunt motivate pe faptul că, având în vedere cererile de recuzare a membrilor completului de judecată formulate la termenele de judecată arătate, precum și prev. art. 31 alin. 1 și 3 și art. 105 și art. 108 alin. 1 și 4 Cod procedură civilă, instanța nu mai putea fixa termenul de judecată următor, cu motivarea „în vederea soluționării incidentul procedural”, prefigurându-se, astfel, soluția ce se va da. Întrucât prin încheieri pronunțate în camere de consiliu, au fost respinse cererile de recuzare formulate împotriva magistraților, reclamanta a apreciat că s-a mizat pe această soluție, fiind încălcată procedura, care interzice efectuarea oricărui act de procedură.

Curtea, față de dispozițiile art. 98 alin. 2 și 3 din HCSM nr. 387/2005, va respinge excepțiile invocate, ca neîntemeiate, întrucât aceasta este modalitatea în care Regulamentul de organizare a instanțelor de judecată înțelege să tranșeze aspectele în discuție, alin. 3 prevăzând în mod expres că, în ipoteza admiterii unei cereri de recuzare cu privire la toții membrii completului de judecată, cauza urmează să fie repartizată aleatoriu. Potrivit aplicației Ecris, nu este posibil a se trimite dosarul în vederea soluționării incidentului procedural, fără a se stabili un termen în dosar, iar, prin această modalitate de a proceda nu se poate considera că s-a prefigurat soluția asupra incidentului procedural sau că s-ar fi încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, nefiind, de altfel probată, în condițiile art. 105 al. 2 Cod procedură civilă, producerea vreunei vătămări procesuale.

Cu privire la excepția de nulitate absolută totală a încheierii de ședință din 27.09.2012, prin care completul inițial învestit a trimis prezentul recurs la completul de față, specializat în soluționarea cauzelor cu minori și dreptul familiei, curtea constată că această încheiere a fost pronunțată cu respectarea întocmai a disp. art. 95 alin. 5 din HCSM nr. 387/2005 coroborate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 304/2004, având în vedere obiectul pricinii, respectiv sistarea stării de codevălmășie dintre foștii soți.

Prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, la nivelul Curții de Apel Timișoara, s-a aprobat constituirea unui complet specializat în soluționarea litigiilor privind minorii și raporturile decurgând din relațiile de familie, astfel că orice proces de această natură se soluționează cu respectarea principiului specializării, potrivit dispozițiilor legale susmenționate. Dacă, din eroare, un astfel de dosar ajunge pe rolul unui complet de judecată ce nu are specializarea necesară, există obligația pentru acesta ca, prin încheiere de ședință, să transpună pricina pe rolul unui complet specializat, lucru ce s-a și întâmplat în cauză, încheierea atacată fiind dată cu respectarea întocmai a legii. Ca atare, nu se poate reține, ca întemeiată, afirmația reclamantei că nu i s-ar fi pus la dispoziție un complet valabil sesizat.

Pentru aceste considerente, curtea va respinge excepția nulității absolute a încheierii de ședință din 27.09.2012, ca neîntemeiată, la fel cum se privește a fi și excepția de nevaliditate a sesizării prezentului complet prin această încheiere. Faptul că în acest act procesual s-a menționat că reclamanta se numește ”Vran”, în loc de ”V.” nu poate conduce la concluzia că încheierea de ședință nu este valabilă. Este vorba de o eroare de tehnoredactare, ce poate fi remediată în condițiile art. 281 C.proc.civ., neputând afecta valabilitatea hotărârii pronunțate.

în ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de pârâtul V. S., invocată de reclamanta V. V. prin întâmpinările depuse, față de conținutul cererii de recurs, precum și de disp. art. 306 alin. 3 C.proc.civ., curtea constată că aceasta este neîntemeiată, astfel că o va respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit alin. 3 al art. 306 C.proc.civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.proc.civ.

Din modul de redactare a cererii de recurs formulată de pârâtul V. S. rezultă cu îndestulătoare evidență criticile aduse deciziei recurate, precum și modul în care solicită ca aceasta să fie reformată, neputând fi reținute susținerile reclamantei că recursul nu îndeplinește cerințele legale invocate în susținerea excepției, în sensul lipsei obiectului cererii.

La termenul de judecată din 15.01.2013, reprezentantul reclamantei a depus la dosar o cerere ( fila 94) prin care a solicitat să se constate că, odată cu recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 254/13.03.2012 pronunțată de Tribunalul T., a sentinței civile nr. 6779/25.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara și a încheierilor de ședință din data de 11.06.2007, respectiv 18.06.2007, toate pronunțate în dosarul nr._, reclamanta a formulat și cerere de revizuire, solicitând disjungerea acesteia și declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului T., potrivit art. 323 alin. 1 C.proc.civ.. A arătat, totodată că a conceput și distinct cerere de revizuire.

Instanța a constatat că prezentul complet de judecată este învestit cu soluționarea recursurilor declarate de părți în cauză, nu cu o cerere de revizuire, față de conținutul cererii de recurs a reclamantei, astfel cum a fost înaintată Curții de Apel Timișoara, și cum apare a fi scanată la momentul înregistrării pricinii pe rolul acestei instanțe. De asemenea, mai constată că, potrivit art. 323 alin. 1 C.proc.civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea supusă revizuirii. Ca atare, curtea nu se consideră legal învestită și cu soluționarea unei cereri de revizuire formulată împotriva deciziei Tribunalului și, la termenul de judecată din 15.01.2013, a pus în vedere reprezentantului reclamantei să înregistreze această cerere de revizuire distinct de cererea de recurs formulată, pentru a putea fi respectate dispozițiile Regulamentului de organizare a instanțelor de judecată cu privire la repartizarea aleatorie.

Cu privire la fondul pricinii, examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate în termen legal, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.pr.civ., față de prevederile art. 299 și urm., precum și art. 673 ind. 1 și urm. C.pr.civ., coroborate cu prevederile art. 30 și 31 C.fam., Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.

Ca un aspect preliminar, se impune a constata că, prin cererea de recurs formulată de reclamanta V. V. se invocă motive ce vizează în mod preponderent starea de fapt, pe care recurenta o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză.

Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.

Față de actuala reglementare a prev. art. 304 C.pr.civ., recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prev. de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor.

Ca atare, curtea va înlătura, ca neputând face obiectul controlului judiciar în calea de atac de față, argumentele invocate de reclamantă privind modalitatea de interpretare și valorificare a probelor cu înscrisuri, precum și expertizele judiciare administrate în cauză.

Se constată din cererea de recurs a reclamantei că aceasta formulează critici cu privire la aspecte procedurale și critici cu privire la fondul pretențiilor deduse judecății, acestea din urmă referindu-se, în principal, la cotele de contribuție a părților la dobândirea imobilului din Piața T. nr. 1, la faptul că imobilul din . este comod partajabil în natură și la valorile eronat stabilite pentru imobilele supuse împărțirii.

Pentru cotele de contribuție ale părților la dobândirea imobilului din Timișoara, Piața T. nr. 1, stabilite de către tribunal, reclamanta solicită modificarea acestora prin raportare la probele cu înscrisuri depuse la dosar, ce atestă veniturile părților în timpul căsătoriei, atât cele salariale, cât și cel provenind din alte surse. Față de forma actuală a art. 304 C.proc.civ., curtea nu mai poate proceda la reevaluarea acestor înscrisuri, cu consecința dorită de reclamantă, întrucât vizează modalitatea de interpretare și valorificare a probelor cu înscrisuri administrate în cauză, fiind imposibilă reținerea unei alte stări de fapt în recurs.

Pentru același considerente, curtea va înlătura și motivele de recurs ale reclamantei vizând modalitatea de interpretare și valorificare a expertizelor judiciare dispuse în cauză. Nu pot fi reevaluate în calea de atac a recursului, ca a treia etapă jurisdicțională, concluziile experților numiți în cauză, curtea fiind ținută să verifice exclusiv cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.proc.civ., raportat la starea de fapt reținută de către tribunal.

În consecință, nu va putea acorda prioritate concluziilor expertului judiciar ce a asistat-o pe reclamantă la efectuarea expertizei contrare în specialitatea construcții civile, cu consecința reținerii unei alte stări de fapt.

În acest context, al criticării lucrărilor de specialitate dispuse în prezenta cauză, curtea constată că, atât Judecătoria Timișoara, cât și Tribunalul T., au administrat cu respectarea întocmai a dispozițiilor legii procesual civile, probele solicitate de părți și utile unei juste soluționări a pricinii.

Nu este corectă susținerea reclamantei în sensul că tribunalul nu a înlăturat expertiza efectuată în cauză de către domnul expert P. I., aceste afirmații fiind contrazise de conținutul deciziei recurate, în care se arată în mod expres că se valorifică concluziile celor trei experți numiți de instanță, întrucât lucrarea efectuată de ei este o probă administrată în condițiile art. 201 și urm. C.proc.civ., și nu se rețin punctele de vedere exprimate de expertul asistent. De altfel, reclamanta se contrazice în cuprinsul cererii de recurs, fiind o diferență clară între argumentele invocate și citatele reproduse din motivarea instanței. Este adevărat că instanța a luat act de faptul că reclamanta dorește să fie asistată la administrarea probei de un expert asistent, însă acest lucru nu poate conduce la concluzia avansată de reclamantă, că lucrarea depusă de acesta este o probă distinctă, fiind vorba de punctul de vedere al expertului asistent exprimat în cadrul lucrării de specialitate efectuate de cei trei experți numiți de instanță. Cu privire la acest punct de vedere, în mod just tribunalul a reținut, față de faptul că nu concordă cu concluziile experților judiciară, că prezintă un grad mai amare de subiectivism, neputând fi valorificat în cauză.

În ceea ce privește pretinsele erori reținute de tribunal în cuprinsul deciziei pronunțate, cu privire la valoarea imobilului din Timișoara, ., față de conținutul concluziilor raportului de expertiză și al raspunsului la obiecțiunile părților, depuse la dosar, curtea constată că tribunalul a reținut și valorificat sumele indicate în capitolul „Concluzii” al lucrării de specialitate întocmite de cei trei experți ( fila 85 dosar). Faptul că aceste sume nu ar corespunde cu cele indicate la fila 88 nu poate fi verificat în prezentul recurs, care nu este o cale de atac devolutivă. Nu se poate stabili în mod obiectiv unde este eroarea, iar, pe de altă parte, față de forma aplicabilă în cauză a prevederilor art. 281 și 281 ind. 2a C.proc.civ., îndreptarea erorilor materiale cu privire la sumele indicate în hotărâri nu poate fi cerută pe calea recursului, ci numai în condițiile art. 281-281 ind. 2 C.proc.civ.

Nu pot fi reținute, ca întemeiate, nici susținerile reclamantei vizând subevaluarea acestui imobil, față de concluziile lucrării de specialitate efectuate în cauză, aspect ce ține, de altfel de modalitatea de interpretare a probatoriului, imposibil de valorificat în recurs.

Cu privire la posibilitatea partajării în natură a acestui imobil, curtea constată că, raportat la starea de fapt reținută de tribunal, pe baza concluziilor expertizei judiciare omologate ( și care nu mai poate fi reevaluată în recursul de față, așa cum s-a arătat anterior), s-a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv a art. 673 ind. 5 C.proc.civ.

Experții judiciari nu au relevat posibilitatea partajării în natură, arătând că spațiul comercial cerut de reclamantă nu poate fi separat de restul construcției, pentru a putea exista ca o unitate distinctă.

Față de concluziile celor trei experți, în sensul că imobilul respectiv nu este comod partajabil în natură, fiind conceput ca o unică unitate locativă, destinată unei familii, precum și față de cota de proprietate mai mare a pârâtului, în mod just s-a dispus partajarea prin atribuirea în natură pârâtului, în schimbul unei sulte calculate raportat la valoarea imobilului și cota-parte deținută de reclamantă, astfel că și acest motiv de recurs va fi respins, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la lipsa de specializare a experților judiciari în topografie, cu consecința întocmirii unei expertize judiciare deficitare sub acest aspect, curtea îl va înlătura, ca neîntemeiat. Așa cum s-a arătat anterior, în cauză au fost administrate probele cerute de părți și utile soluționării pricinii, cu respectarea prevederilor art. 167 coroborat cu art. 287 alin. 2-3 și art. 292 C. Proc.civ.

Niciuna dintre părți nu a cerut instanței de apel administrarea probei cu expertiza judiciară în specialitatea topografie, nici prin apelul declarat, nici prin întâmpinarea depusă și nici la primul termen de judecată, iar, la ultimul termen, au arătat că nu mai au probe de administrat. Ca atare, nu se poate invoca prin cererea de recurs această lipsă de specializare, atâta timp cât reclamanta a fost asistată de avocat pe parcursul judecății în apel, contrar aliniatului 4 al art. 108 C.proc.civ., fiind în prezența invocării unei neregularități pricinuită de propriul fapt.

Erorile din cuprinsul expertizei contrare efectuate în apel cu privire la numele experților judiciari nu sunt de natură să vicieze conținutul lucrării efectuate în cauză, nefiind în prezența vreunei vătămări procesuale, întrucât vizează aspecte pur formale, nu concluziile experților cu privire la imobilele în litigiu.

Cu privire la cotele-părți de contribuție la dobândirea imobilului din Timișoara, Piața T. nr. 1, nu ne aflăm în situația unei acțiuni în rectificare CF. Părțile, foști soți, figurează ca titulari ai dreptului de proprietate asupra acestui imobil dobândit în timpul căsătoriei, bun ce constituie proprietatea lor devălmașă, potrivit art. 30 C.fam. Specificul unanim recunoscut acestei forme de coproprietate este că nu se cunoaște întinderea cotelor-părți cuvenite codevălmașilor, cote ce se vor stabili doar la momentul transformării proprietății în proprietate pe cote-părți, cu ocazia partajului de bunuri comune.

În consecință, nu se impunea formularea unui petit distinct, precum și o dispoziție în acest sens a instanței, prin care să fie înscrise intermediar cotele efective de contribuției ale soților la dobândirea bunului, cote stabilite ca urmare a răsturnării prezumției legale relative de contribuție egală a soților la dobândirea bunului. Nu era necesară nici constatarea unei creanțe născute din starea de proprietate comună, fiind suficientă cererea reconvențională prin care pârâtul a cerut să se constate că are o contribuție mai mare la dobândirea bunului, care este bun comun al soților.

Hotărârea astfel pronunțată nu este constitutivă de drepturi, contrar afirmațiilor reclamantei, ci una declarativă, efect specific hotărârilor judecătorești pronunțate în materie de partaj bunuri.

În ceea ce privește predarea efectivă cerută de reclamantă, aceasta este o chestiune de executare silită, în condițiile în care instanța de judecată a format loturi și a dispus atribuirea lor către părțile din proces, cu stabilirea de sulte pentru egalizarea loturilor, potrivit art. 673 ind. 5 și urm. C.proc.civ.

Reclamanta mai consideră că dispozitivul nu poate fi pus în executare datorită faptului că un lot este desemnat cu cifre arabe, iar celălalt cu cifre romane, susținere pe care curtea nu o poate împărtăși în condițiile în care se menționează numere diferite pentru cele două loturi, fiind evidentă modalitatea de sistarea a stării de indiviziune. Cu toate acestea, chiar dacă ar rezulta dificultăți în faza executării silite, acestea pot fi remediate exclusiv pe calea procedurilor speciale prevăzute de art. 281 și urm. C.proc.civ., nu prin intermediul căilor de atac, potrivit art. 281 ind. 2a C.proc.civ.

Cu privire la veniturile pretins realizate de către pârât din exploatarea celor două fonduri de comerț ce fac parte din masa bunurilor supuse partajului, curtea constată faptul că, pentru prima oară în recurs, s-a cerut aducerea acestor sume la masa de partajat, cu încălcarea prevederilor exprese ale art. 294 coroborat cu art. 316 C.proc.civ., astfel că instanța de recurs nu va analiza această solicitare, cantonându-și cercetarea judiciară în perimetrul stabilit prin cererile formulate de părți în fața primei instanțe.

Cu privire la dispoziția instanței ca, în baza art. 888 și urm. N.C.civ., să fie înscrise în cartea funciară drepturile recunoscute părților prin decizia pronunțată, curtea va înlătura motivul de recurs al reclamantei, ca neîntemeiat.

Nu se poate constata că aceste prevederi legale nu au intrat în vigoare, față de conținutul art. 56 din Legea nr. 60/2012, citat de reclamantă, precum și de faptul că, pentru imobilele în litigiu, există cărți funciare deschise potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, fiind vorba de imobile situate într-o regiune supusă regimului de publicitate imobiliară prin cărți funciare.

Tribunalul, în mod corect, a dispus efectuarea formalităților de publicitate imobiliară conform legii în vigoare, nemaiputând fi aplicată în cauză legislația anterioară. În plus, efectul produs este același potrivit ambelor acte normative, fiind vorba doar de indicarea legii în vigoare, fără consecințe juridice, însă, sub aspectul drepturilor dobândite sau cerințelor pentru legala înscriere în cartea funciară.

Reclamanta a mai criticat decizia sub aspectul greșitei stabiliri a cheltuielilor de judecată, fără a arăta, însă, în concret, ce anume o nemulțumește. Raportat la obiectul pricinii ( partaj bunuri comune), la soluția de admitere în parte a apelului reclamantei, tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 274-276 C.proc.civ., fiind corect stabilită suma pe care pârâtul trebuie să o achite reclamantei cu acest titlu, partajul de față profitând ambelor părți.

Nu poate fi reținută, ca întemeiată, nici susținerea reclamantei că decizia recurată nu este motivată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. 1 pct. 5 și 6 C.proc.civ., față de conținutul amplu al hotărârii, în ale cărei considerente sunt expuse pe larg motivele de fapt și de drept ce au fundamentat soluția, precum și cele pentru care au fost înlăturate susținerile apelantei, fiind analizat probatoriul administrat în cauză.

Cu privire la omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra încheierilor premergătoare din 11.06.2007 și din 18.06.2007, această susținere este reală, tribunalul procupându-se de soluționarea pricinii sub aspectul criticilor aduse sentinței. Cu toate acestea, omisiunea relevată nu poate conduce la concluzia necesității casării sau reformării deciziei recurate sub acest aspect, față de forma aplicabilă în cauză a art. 312 C.proc.civ.

Astfel, nu sunt îndeplinite în pricină cerințele expres și limitativ prevăzute de legea procesual civilă pentru o casare cu trimitere spre rejudecare, atâta timp cât și judecătoria și tribunalul au soluționat cauza cu cercetarea fondului, în prezența părților legal citate, nefiind necesară suplimentarea probatoriului. Ca atare, curtea va complini motivarea cu privire la aspectele criticate asupra cărora tribunalul nu s-a aplecat.

Excluderea încheierii din data de 18.06.2007 din practicaua sentinței nu este motiv de nulitate a hotărârii sau de nepronunțare, în condițiile în care prin această încheiere s-a amânat pronunțarea încă o dată, fără a se dispune cu privire la alte aspecte. Este corectă trimiterea din practicaua sentinței la încheierea din 11.06.2007, întrucât în această din urmă hotărâre au fost consemnate mersul dezbaterilor și susținerile părților, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 261 alin. 1 pct. 3 coroborate cu cele ale art. 260 C.proc.civ.

În ceea ce privește art. 110 alin. 3 din HCSM nr. 387/2005, se impune a conchide că absența de la finalul hotărârii a mențiunilor privind data tehnoredactării, inițialele redactorului și tehnoredactorului, precum și numărul exemplarelor nu poate în niciun caz să atragă nulitatea hotărârii sau concluzia netemeiniciei ori nelegalității acesteia. Aceste aspecte privesc mențiuni necesare pentru statistica instanței, neavând nicio influență asupra soluției pronunțate și nefiind apte să producă părților vreo vătămare procesuală, care să nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, în condițiile art. 105 alin. 2 C.proc.civ.

Nici lipsa de personalitate juridică a Judecătoriei Timișoara nu poate fi reținută ca motiv de casare sau modificare a hotărârii atacate, fiind corectă mențiunea tribunalului că menține restul dispozițiilor din sentință. Organizarea sistemului judiciar este făcută prin lege organică, iar absența personalității juridice a primei instanțe nu are nicio influență asupra legalității hotărârilor date cu respectarea dispozițiilor imperative privind competența materială a instanțelor judecătorești.

Cu privire la mențiunea reclamantei că atacă, pe calea prezentului recurs, și sentința civilă nr. 6779/25.06.2007, încheierea nr. 6779/11.06.2007 și încheierea nr. 6779/18.06.2007 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, curtea constată că, potrivit art. 282 C.proc.civ., hotărârile date de judecătorie în primă instanță, indiferent dacă sunt sentințe sau încheieri premergătoare, pot fi atacate doar cu apel, care este de competența instanței ierarhic superioare, respectiv tribunalul. Ca atare, prin prezentul recurs, reclamanta nu poate ataca în mod direct hotărârile primei instanțe, ci doar cele date în apel, astfel că instanța de recurs se va pronunța în limitele trasate de art. 299 coroborat cu art. 282 C.proc.civ., respingând recursul declarat împotriva hotărârilor date în cauză de judecătorie.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul V. S., și acesta se privește a fi neîntemeiat, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele expres și limitativ prevăzute de lege pentru a se putea dispune vânzarea imobilului, potrivit prevederilor art. 673 ind. 11 C.proc.civ.

Potrivit acestui text de lege, în cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părți prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc.

În cauză, această cerere a fost formulată pentru prima oară în recurs, iar, pentru a putea fi admisă, este necesar ca niciuna dintre părți să solicite atribuirea bunului supus partajului, ceea ce nu este cazul în speță, ambele părți solicitând ca partajul să se facă în natură. Pe de altă parte, nu s-a dispus atribuirea provizorie a bunului, cu stabilirea unui termen de achitare a sultei, astfel că nu suntem în situația partajului prin vânzarea bunului. De asemenea, nu s-a probat că reclamanta nu dorește să-i achite sulta cuvenită în urma regularizării sultelor reciproce ale părților. În plus, în situația în care reclamanta nu va executa benevol obligația stabilită prin decizie, există posibilitatea executării sale silite, în formele prevăzute de legislația în vigoare.

Cu privire la sumele stabilite prin decizie în sarcina pârâtului, cu titlu de onorariu de expert, nu pot fi avute în vedere veniturile pârâtului, atâta timp cât acesta nu a formulat cerere de ajutor public judiciar. Reclamanta este cea care a solicitat acordarea unui astfel de ajutor, cerere încuviințată în parte, astfel că, raportat și la soluția pronunțată în cauză, curtea constată că instanța de apel a aplicat în mod just prevederile art. 18 din OG nr. 51/2008, precum și cele ale art. 274 C.proc.civ., fiind corect stabilite sumele datorate de pârât reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și Statului, pentru ajutorul public judiciar aprobat reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., curtea constată că ambele recursuri declarate de părți împotriva deciziei tribunalului sunt neîntemeiate, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., le va respinge.

Față de soluțiile pronunțate în cauză, curtea constată că ambele părți sunt în culpă procesuală, astfel că, potrivit art. 274 C.proc.civ., nu le va acorda cheltuieli de judecată în prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepțiile de nulitate invocate de reclamanta V. V..

Respinge recursurile declarate de reclamanta V. V. și de pârâtul V. S., împotriva deciziei civile nr. 254/13.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, precum și împotriva celorlalte hotărâri pronunțate în prezentul dosar.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. M. L. D. C.

GREFIER,

L. P.

Red. CR /20.03.2013

Tehnored L.P./ 23.03.2013

Ex.2

Primă instanță: N.T. – Judecătoria Timișoara

Instanța de apel: A.I.; D.J. Tribunalul T.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1740/2013. Curtea de Apel...		Expropriere. Decizia nr. 590/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Strămutare. Sentința nr. 44/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Legea 10/2001. Decizia nr. 1366/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1057/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1740/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Decizia nr. 590/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Acţiune în constatare. Decizia nr. 319/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1600/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 572/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA