Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1749/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1749/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 2146/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.1272
Ședința publică din 09 octombrie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta E. M. împotriva Sentinței civile nr.1749 din 21.03.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-S., având ca obiect acordare de despăgubiri în baza Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință, se prezintă pentru reclamanta recurentă E. M. avocat M. A., lipsă fiind pârâtul intimat S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei recurente arată că nu mai are cereri de formulat în cauză. Precizează că reclamanta nu a formulat notificare în baza legilor speciale, respectiv Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005.
Procurorul, de asemenea, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat M. A., pentru reclamanta recurentă E. M., solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâtului intimat la măsuri reparatorii, fără cheltuieli de judecată. Invocă nelegalitatea hotărârii recurate și susține că măsura luată antecesorului reclamantei a avut caracter politic ce se încadrează în dispozițiile Legii nr.221/2009.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Arată că pretențiile reclamantei nu se încadrează la niciuna din condițiile de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.221/2009, însă în cazul în care instanța va constata că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii, solicită să se constate că aceasta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii legilor speciale.
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr.1749 din 21.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele E. M. și K. I. (decedată) împotriva pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.687/1997 (fila 71 dosar fond), pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosarul nr.515/1997, irevocabilă, s-a constatat existența unei stări de coproprietate asupra imobilului în litigiu, între S. R. în cotă de 4/18 părți, Obveger D. și soția Miheles Kati, în cotă de 3/18 părți, Obveger Ostvan în cotă de 3/18 părți și K. D., Kocacsics I., K. O., în cotă de 8/18 părți.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus sistarea stării de indiviziune și s-au atribuit Statului R. în cotă de 1/1 imobilele înscrise în CF nr.580 R. Montană, cu nr. top 1139/1 și 1142/1, iar pârâților Obverger D., Obverger Miheles Kati, Obverger I., K. D., K. I. și K. O. terenurile înscrise în CF nr.580 R. Montană, cu nr. top 1139/2 și 1142/2.
Aceste terenuri, aflate în proprietatea antecesorilor reclamanților și a altor persoane, sub forma unei indiviziuni, cu nr. top 1139/2 și 1142/2, au fost uzucapate de către R. I. și R. E., fapt constatat prin sentința civilă nr.518/12.04.2001 (fila 75 dosar fond), pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosarul nr.441/2001, irevocabilă.
Având în vedere modul în care dreptul de proprietate asupra acestor terenuri, cu nr. top 1139/2 și 1142/2, a ieșit din patrimoniul antecesorilor reclamanților (prin prescripție achizitivă), instanța a constatat că aceste terenuri nu fac obiectul Legii nr.221/2009, act normativ care prevede că se pot acorda despăgubiri doar pentru bunurile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al unei măsuri administrative.
Cu privire la celelalte două terenuri cu nr.top 1139/1 și 1142/1, instanța a constatat următoarele:
Aceste terenuri au fost preluate de către S. R. în baza Legii nr.187/1945 (fila 10, fila 17 dosar fond), pentru motivul că proprietarii erau etnici germani.
Din analiza art.5 al.1 lit.b, instanța a constatat că legiuitorul a impus două condiții pentru acordarea de despăgubiri, ca imobilul să fi fost confiscat printr-o hotărâre de condamnare sau ca efect al unei măsuri administrative și condiția ca bunul să facă obiectul Legii nr.10/2001.
Prima instanță, văzând prevederile art.1 al.3 și art.3 din Legea nr.221/2009, a constatat că Legea nr.187/1945 nu se regăsește printre actele normative enumerate, iar măsura administrativă luată în considerarea calității de etnici germani ai antecesorilor nu reprezintă o măsură cu caracter politic în înțelesul Legii nr.221/2009.
Pentru aceste considerente, a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantele E. M. și K. I. (decedată) împotriva pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta E. M. în nume propriu și în calitate de moștenitoare după reclamanta K. I. (mama sa), solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii, în sensul constatării caracterului politic al măsurii administrative a exproprierii imobilului și obligării pârâtului intimat la plata sumei de 435.170 lei despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului.
În motivare, reclamanta recurentă a învederat că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor legale și înscrisurilor existente la dosarul cauzei, precizând că a făcut trimitere expresă la dispozițiile art.4 al.2 din Legea nr.221/2009, potrivit cărora nu este obligatoriu ca măsura politică să fi fost dispusă printr-unul din actele emanate la art.3, legea permițând calificarea ca măsură administrativă cu caracter politic și a altor măsuri decât cele luate în baza actelor normative enumerate la art.3.
Recurenta a mai arătat că exproprierea a fost dispusă într-un anumit context politic și social, după ieșirea României din alianța cu Germania nazistă la 23.08.1944, iar exproprierile terenurilor în baza Legii nr.187/1945, împotriva etnicilor germani, care erau considerați dușmani ai statului, au avut un caracter politic.
Că, prin adoptarea Legii nr.221/2009 s-a intenționat repararea abuzurilor săvârșite asupra cetățenilor români de etnie germană, constând în exproprieri de terenuri și deportări în URSS, cu concursul autorităților naționale, care nu au întreprins nici o măsură de împiedicare a acestora, precizând că printr-o decizie emisă în baza OUG nr.214/1999 i s-a recunoscut fostului proprietar al terenului expropriat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
Totodată, recurenta a învederat că din expertiza efectuată în cauză rezultă că suprafața expropriată prin procesul verbal de expropriere reprezintă de fapt întreaga suprafață înscrisă inițial în CF nr.580 nr.top 1139-1142, nefiind imputabil foștilor proprietari că în cartea funciară nu a fost notată exproprierea pentru întreaga suprafață.
În drept, a invocat dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ. și art.4, 5 și 6 din Legea nr.221/2009.
Pârâtul intimat S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor publice prin Direcția generală a Finanțelor Publice C.-S. nu a depus întâmpinare în această cauză, cu toate că a fost citat cu această mențiune.
În urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate care vizează dispozițiile art.304 pct.9 și 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantei, pentru argumentele de mai jos.
Într-adevăr, potrivit art.4 din Legea nr.221/2009 „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora”, numai că, în speța de față constatarea caracterului politic al măsurii exproprierii nu prezintă nici un interes față de împrejurarea că reclamanta nu a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001 și având în vedere Decizia nr.6/15.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, în ceea ce privește despăgubirile materiale, Curtea constată că prin Decizia nr.6/15.04.2013, dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr.10/2001, republicată și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație”.
Or, în domeniul de aplicare al Legii nr.10/2001 nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură, și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație), iar pentru obținerea de măsuri reparatorii, persoana îndreptățită potrivit acestei legi trebuia să depună notificare în termenul prevăzut de lege.
Văzând că, în speță, reclamanta recurentă nu a formulat notificare, Curtea apreciază, substituind motivarea primei instanțe că soluția primei instanțe este corectă, urmând ca în baza art.312 al.1 C.pr.civ. să respingă recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta E. M. împotriva Sentinței civile nr.1749 din 21.03.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.GO/14.10.2013
Tehnored.MM/2 ex/28.10.2013
Instanță fond: Tribunalul C.-Secerin – jud.C. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1490/2013. Curtea de Apel... | Succesiune. Decizia nr. 73/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
