Obligaţie de a face. Decizia nr. 1490/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1490/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 1582/208/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1490
Ședința publică din 7 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
SPe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant D. E. A. în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin Municipiul Caransebeș, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 100 din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul C.-S..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat C. C. pentru pârâtul S. R. prin Municipiul Caransebeș, prin Primar, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar, prin Serviciul registratură la instanței, la 05.11.2013, o cerere formulată de reclamantul recurent, prin care acesta solicită să îi fie comunicată întâmpinarea formulată de partea adversă. Totodată, se constată că în cuprinsul recursului, reclamantul recurent a formulat o cerere de lăsare a cauzei după ora 10,30.
Instanța constată că solicitarea formulată de reclamantul recurent a fost îndeplinită, cauza fiind apelată la ora 11,00. Referitor la cererea de comunicare a întâmpinării, instanța are în vedere faptul că în recurs comunicarea întâmpinării nu este obligatorie, însă nici nu a fost depusă întâmpinare în cauză.
Reprezentantul pârâtului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială, concluzii scrise și dovada achitării onorariului de avocat.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat C. C., pentru pârâtul S. R. prin Municipiul Caransebeș, solicită, în principal, anularea recursului raportat la dispozițiile art. 302 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, iar în subsidiar, într-o primă variantă, solicită respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la maniera în care a fost redactat, fiind lipsit de un obiect clar, în sensul că recurentul nu solicită instanței de recurs o anumită măsură, neputându-se stabili dacă solicită casarea sau, după caz, modificarea hotărârii atacate, iar într-o a doua variantă subsidiară, solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurentul nu a formulat critici de nelegalitate. Pe fond, reprezentantul pârâtului intimat susține, în esență, că recurentul nu a dovedit îndeplinirea cerințelor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului și nu a indicat în mod clar care ar fi conduita la care ar trebui obligat, în concret, pârâtul S. R.. Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat, al cărui cuantum se dorește a avea caracter descurajator pentru reclamantul recurent, pentru ca acesta să înceteze atragerea municipalității în numeroase procese.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 100 din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul C.-S., a fost respins apelul formulat de reclamantul D. E. A. împotriva sentinței civile nr. 3535/07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr._ /26.04.2012, reclamantul D. E. A., în calitate de nud proprietar al imobilului situat în Caransebeș, .. 33, jud. C.-S., evidențiat în CF nr._(fost CF nr. 599), nr. top 1511 și 1512 teren cu casă și construcții, anexe, cel mai vechi din oraș,înscris pe lista oficială a Monumentelor Istorice din 1992 din România-protejate prin Legea nr. 2001, a chemat în judecată S. R.-reprezentat de Municipiul Caransebeș-prin primar-în calitate de pârât.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului ca, în cel mai scurt timp posibil de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să repare complet și să consolideze efectiv fațada imobilului dinspre . Caransebeș,precum și colțul acestei clădiri de la intersecția Străzii M. V. și M. K., efectuând reparațiile și consolidările în timp util, aspect precizat și dispus expres de către instanță,împreună cu toate demersurile legale pentru obținerea avizelor și documentaților,inclusiv eventualele expertize tehnice de specialitate. Reclamantul a solicitat să se stabilească dacă Ministerul Culturii și Patrimoniului Cultural a avut cunoștință de lucrările edilitare de reabilitare completă a trotuarelor străzii M.V. efectuate în zona de protecție a monumentelor istorice din centrul orașului, înainte de primirea sesizării privitoare la necesitatea reparației imobilului . Se mai solicită de asemenea ca ,instanța să dispună expres termenul în care pârâtul este obligat să înceapă efectiv lucrările de reparație, reclamantul considerând că un termen de maxim 30 de zile pentru începerea concretă a lucrărilor este unul rezonabil și, respectiv, să dispună instanța un termen maxim de 6 luni pentru finalizarea tuturor lucrărilor de reparație și consolidare.
Reclamantul a mai cerut ca instanța să dispună obligarea pârâtului,pentru cazul nerespectării întocmai a tuturor celor dispuse prin hotărârea rămasă irevocabilă,la plata a câte 100 lei către reclamant,pentru fiecare zi de întârziere a fiecărui aspect dispus în hotărârea pronunțată în cauză,respectiv ,sumă datorată care să se majoreze cu câte 25% pentru fiecare lună de întârziere începută a curge; obligarea concret a pârâtului,în sensul că nici după 60 de zile calendaristice de la rămânerea irevocabilă a hotărârii reparația nu a început efectiv, de a pune la dispoziția reclamantului toate sumele necesare efectuării lucrărilor de reparație și consolidare,precum și cele necesare avizelor și documentațiilor legale, a eventualelor expertize de specialitate, taxe și impozite.
Mai mult, reclamantul a solicitat ca instanța,la pronunțarea hotărârii să precizeze expres că hotărârea pronunțată și rămasă irevocabilă, constituie titlu executoriu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că datorită lucrărilor edilitare de reabilitare a trotuarelor străzii M. V. și a folosirii mijloacelor mecanice industriale cu percuție, acționate pneumatic,producătoare de vibrații puternice, imobilul său a fost degradat, consecință a traficului greu desfășurat în zonă.
Reclamantul a mai arătat că s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice, Municipiului Caransebeș-prin Primar și Ministerului Culturii și patrimoniului,însă fără vreun rezultat.
Se învederează că părțile s-au judecat și pe cale de ordonanță președințială-Dosar nr._ al Judecătoriei Caransebeș, care solicită a fi acvirat dosar în care pârâta recunoaște inițierea lucrărilor edilitare și folosirea mijloacelor mecanice industriale cu percuție,acționate pneumatic în zona de protecție a monumentelor istorice din . și necesitatea efectuării reparațiilor la imobil.
Prin înscrisul de la fila 17 dosar, calificat de instanță-note de ședință-întrucât nu s-a depus în termenul prevăzut de lege ca întâmpinare, pârâta s-a opus la acțiunea reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 3535 din 07.11.2012, Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ a respins acțiunea civilă formulată de reclamant D. E. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R.-reprezentat de Municipiul Caransebeș-prin Primar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1641/14.07.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul anterior menționat, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 423/15.09.2011 a Tribunalului C.-S., a fost respinsă cererea de ordonanță președințială, formulată de reclamantul D. E. A., împotriva pârâților: S. R.-prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Caransebeș-prin Primar.
În prezenta cauză la fel ca și în dosarul nr._, reclamantul dorește ca pârâta să procedeze la reabilitarea imobilului situat în .. 33 al cărui nud proprietar este el, imobil care face parte din categoria monumentelor istorice, iar în caz contrar, să fie abilitat la efectuarea de către el a reparațiilor, pe cheltuiala pârâtului, dacă acesta nu se conformează dispozițiilor instanței într-un anumit termen.
Deși din înscrisurile aflate în prezentul dosar, cât și în cel acvirat, reiese că imobilul se află în stare avansată de degradare, instanța a constatat că reclamantul nu a dovedit aspectul că pârâtei îi revine culpa pentru starea actuală a imobilului, respectiv că, datorită lucrărilor de reabilitare a trotuarelor din zonă, clădirea se află în această stare și nu datorită vechimii acesteia și a lipsei de întreținere în timp de către persoanele cărora le aparține imobilul (nud proprietar/ uzufructuar).
Pentru considerentele expuse,instanța a respins ca nedovedită cererea reclamantului cu obiect obligație de a face, privitor la pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen legal reclamantul D. E. A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În motivele de apel, apelantul reclamant critică încălcarea disp. art. 147 Cod procedură civilă în sensul că în încheierea din 07.11.2012 nu a fost consemnată depunerea Concluziilor scrise ale pârâților, precizările lor nefiind cuprinse nici în încheierea din 31.10.2012.
De asemenea, apelantul susține că lipsește și minuta hotărârii pe fond, apelantul reclamant susține că dispozitivul hotărârii atacate nu soluționează capetele de cerere formulate și nu precizează efectele soluției adoptate privind încălcarea dreptului său de proprietate. Prima instanță a inversat aspectele de cauză și efect din litigiu.
Apelantul susține că în mod greșit prima instanță a refuzat cercetarea la fața locului pentru a constata situația anormală de a nu mai putea deschide geamul dinspre colțul clădirii din . lucrărilor cu utilaje mecani9ce efectuate pentru refacerea căminului canalizării.
Apelantul reclamant critică prima instanță pentru că nu a analizat probele cu fotografii, din care se poate observa starea bună a imobilului în anul 1970 comparativ cu starea actuală.
Apelantul reclamant critică motivarea primei instanțe, care nu a analizat situația de fapt raportat la prevederile imperative în materia monumentelor istorice, și implicit nu a constatat efectele devastatoare ale lucrărilor de reabilitare edilitară cu instalații mecanice producătoare de vibrații puternice asupra imobilului său.
În final, apelantul reclamant invocă excepția nulității absolute a hotărârii atacate, susținând că aceasta nu a fost motivată în fapt și în drept.
În drept, cererea de apel este motivată pe disp. art. 304 pct. 7, 9 Cod procedură civilă.
Intimatul pârât S. R. prin mun. Caransebeș, prin Primar, a formulat întâmpinare în apel solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Intimatul consideră că solicitarea reclamantului de a i se repara imobilul aflat în proprietatea sa este nelegală, neîntemeiată, chiar abuzivă, întrucât în nici un stat de drept nu există nicio reglementare legală în sensul ca S. să reabiliteze pe cheltuiala sa un imobil aflat în proprietatea privată a unei persoane fizice. Mai mult, imobilul în speță a reintrat în proprietatea reclamantului încă din anul 2001, adică în urmă cu 10 ani, perioadă+ în care reclamantul l-a folosit fără să „reproșeze” starea de degradare a acestuia. Efectuarea unor astfel de lucrări din banii public pentru un imobil aflat în proprietatea privată a reclamantului ar prejudicia atât S. R., cât și cetățenii acestuia.
Mai arată că starea mai mult sau mai puțin degradată a imobilului aflat în proprietatea reclamantului nu se datorează traficului, lucrărilor sau altor factori, ci se datorează vechimii considerabile a imobilului.
Aspectele prezentate de reclamant atât în acțiunea formulată cât și în motivele de apel, nu au nicio legătură cu prezenta cauză, iar eventualele pretenții materiale ale reclamantului sunt nelegale, nejustificate și abuzive.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe disp. art. 115 și urm. Cod procedură civilă.
În „Răspunsul la întâmpinare” formulat, apelantul reclamant solicită înlăturarea întâmpinării, deoarece este concepută în contra dispozițiilor legale.
De asemenea, invocă excepția nulității absolute a întâmpinării deoarece estre semnată de o persoană fără împuternicire conform art. 67-68 Cod procedură civilă.
Tribunalul a constatat că apelul este nefondat în raport de motivele de apel invocate, având în vedere și disp. art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă și sub aspectul temeiniciei și legalității.
Cu prioritate, instanța de apel s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de către apelantul reclamant, în baza art. 137 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția nulității absolute a sentinței apelate, instanța a respins-o, apreciind că aceasta a fost motivată în fapt și în drept.
Totodată, instanța de apel a respins și excepția nulității absolute a întâmpinării depusă de intimat apreciind că disp. art. 132 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în speță, deoarece întâmpinarea este semnată corespunzător.
Prin urmare, instanța nu a înlăturat-o, până la proba contrarie, apelantul reclamant având posibilitatea înscrierii în fals.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat că în încheierea de ședință din 31.10.2012 prima instanță a consemnat concluziile părților pe fond, amânând totodată pronunțarea.
Deși în practicaua hotărârii prima instanță nu a mai consemnat depunerea concluziilor scrise ale reclamantului, tribunalul a apreciat că această omisiune nu atrage nulitatea hotărârii.
Referitor la susținerea apelantului, că dispozitivul hotărârii apelate nu soluționează toate capetele de cerere, tribunalul a constatat că prin dispozitiv, prima instanță a respins întreaga acțiune a reclamantului, respectiv toate capetele de cerere.
Cu privire la încuviințarea probei cu cercetarea la fața locului, tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a respins-o, având în vedere că nimeni nu a pus la îndoială starea de degradare a imobilului. Astfel, faptul că în fotografii imobilul arăta bine în anul 1970, nu demonstrează, a apreciat tribunalul, că până în prezent starea lui trebuia să fie aceeași și nici nu ne lămurește dacă structura de rezistență a acestuia a fost corespunzătoare și nu mai necesită lucrări de consolidare în timp.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că reclamantul trebuia să precizeze care este baza legală a pretențiilor sale și să dovedească că pârâtul i-a degradat imobilul, iar prima instanță a reținut acest aspect, astfel încât nu s-a reținut că ar fi vorba de o nemotivare a soluției de fapt și de drept, așa cum susține apelantul reclamant.
Faptul că pe . și în apropierea imobilului în care locuiește s-au efectuat lucrări de reabilitare edilitară care ar fi putut afecta structura de rezistență a imobilului nu-l obligă pe pârât, a apreciat tribunalul, să suporte cheltuielile de reparații ale acestuia întrucât proprietarii au obligația să-și consolideze imobilele astfel încât traficul urban și lucrările de reabilitare edilitară să nu le afecteze structura de rezistență, în caz contrar suportă consecințele.
Față de aceste considerente, Tribunalul în baza art. 296 Cod procedură civilă a respins apelul formulat de reclamantul D. E. A. împotriva sentinței civile nr. 3535/07.11.2012, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, ca nefondat.
Împotriva Deciziei civile nr. 100 din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. a declarat recurs reclamantul D. E. A. solicitând admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea completă a deciziei atacate și admiterea acțiunii introductive de instanță completată prin precizările, răspunsurile la întâmpinare și cererile formulate pe parcursul judecății.
În motivarea cererii de recurs reclamantul a arătat că hotărârea atacată este vădit nelegală și netemeinică datorită unei judecăți nelegale, a lipsei practice și efective a analizării situației de fapt raportată la prevederile legale în vigoare, a motivării în fapt și în drept a soluției dispuse privind motivele de apel pretins doar analizate, dar înlăturate nelegal doar prin simple afirmații, fără a fi raportate la cercetarea pertinentă a susținerilor părților și a probatoriului administrat în cauză, precum și la prevederile legale imperative care apără monumentele istorice, aspecte de ordine publică, adică, în general, la respectarea de către o instanță independentă și echidistantă față de părți a dreptului fundamental la un proces echitabil, dar și la respectarea dreptului de proprietate față de orice atingere adusă acesteia, drepturi dispuse și garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului - CEDO, rejudecarea devolutivă a cauzei în apel fiind complet inexistentă cu toate că instanța de apel avea această îndatorire legală.
Prin urmare se solicită instanței de recurs reaprecierea situației de fapt și a probatoriului administrat, îndatoriri legale care în apel au fost eludate, hotărârea a eludat faptul că pârâtul a recunoscut tacit, deci implicit, faptul și condițiile lucrărilor edilitare în discuție fără a dovedi respectarea întrutotul a condițiilor imperativ legale vizând protecția efectivă a monumentelor istorice, rezultând astfel că a omis intenționat să manifeste rolul activ la care o obliga legea și astfel a evitat premeditat stabilirea întregului adevăr în cauză, aspect la care era de asemenea legal obligată.
În continuarea motivării recursului, reclamantul a arătat că dispozitivul hotărârii atacate care nu califică cauza, nu precizează toate părțile litigante și care nu le identifică cu datele lor de identificare, nu soluționează toate motivele căii de atac distinct pentru fiecare aspect în parte, eludează a preciza efectele soluției adoptate privind încălcarea drepturilor sale apărate și garantate de dispozițiile imperative ale Constituției României și de pactele și tratatele la care România este parte, inclusiv legislația comunitară, precum și aspectul penal al nerespectării în nici un fel al dispozițiilor legale imperative privind protecția monumentelor istorice, precum și răspunderea civilă a acelora care provoacă prejudicii materiale și morale în orice fel acestor monumente istorice apărate de lege cât și proprietarului acestor imobile, este complet nemotivat.
Practicaua este laborioasă, totuși conține generalizări și unele omisiuni importante ce afectează înțelegerea și aprecierea ca legale și temeinice a motivelor de apel, omisiuni dintre care trebuie neapărat specificate cele mai esențiale: neindicarea concretă a tuturor motivelor de apel, neprecizarea chiar succintă a pozițiilor și solicitărilor părților în această fază de judecare devolutivă a cauzei, cât și a probatoriului din dosar, neanalizarea efectivă ale acestor elemente caracteristice inclusiv căilor de atac de reformare în procesul civil, respectiv, în cazul de față, este eludată nelegal și de o importanță definitorie cauzei analiza pertinentă a legalității lucrărilor edilitare comandate și recepționate de pârât fără avizele legale imperative, lucrări executate în zona de protecție a monumentelor istorice cu nesocotirea condițiilor legale, privitor la care legiuitorul a dispus condiții și restricții imperative potrivit legii de protecție a monumentelor istorice, condiții care reprezintă prezumții legale vizând posibila prejudiciere a monumentelor istorice în cazul nerespectării dispozițiilor legii, prevederi semnificative fiind cel puțin: art.2, 7, 9, 10, 11, 23, 46, 50 și 54 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. În același sens, instanța era obligată pentru aflarea întregului adevăr din litigiu să clarifice aspectul lipsei totale de implicare a ministerului de resort care a fost încunoștințat asupra gravelor nereguli legate de arătatele lucrări edilitare prejudiciabile monumentului istoric al cărui proprietar este, prin intermediul cererii reclamantului aflată la probatoriul din dosar, aspect de o importanță deosebită de asemenea neanalizat de instanță, cu atât mai mult cu cât aceste lucrări ilegal efectuate s-au suprapus nelegalului trafic greu desfășurat de zeci de ani din zona de protecție menționată (trafic greu reluat în zonă inclusiv și în vara anului 2013 din cauza gravelor deficiențe apărute constant în centura de ocolire a municipiului). Totodată instanța a eludat noile consecințe ale nelegalelor lucrări edilitare semnalate prin cererea de apel, aspecte definitorii unei judecăți corecte, independente, deci, echitabile, pentru o judecată indiscutabil legală și temeinică, garantată de legea fundamentală și CEDO.
A mai susținut reclamantul că și considerentele deciziei sunt tot atât de sumare ca și cele ale sentinței controlate. Analizând decizia primei instanțe de control judiciar rezultă incontestabil că motivarea acesteia este extrem de selectivă și incompletă, vizând aspecte doar neesențiale.
A invocat lipsa totală a analizei motivelor de apel. Cum textul de lege invocat prevede efectiv că: ART. 295 - (1) Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, -stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu", analiza și verificarea dispusă de legiuitor trebuia obligatoriu să se regăsească în motivarea decizie atacate, dar acestea lipsesc cu desăvârșire, motiv pentru care decizia este lovită legal de nulitate absolută potrivit prevederilor art. 105 C.pr.civ.
Este edificatoare simpla afirmație a instanței, cea de a treia din considerente criticate, „Referitor la excepția nulității absolute a sentinței apelate, instanța o va respinge, apreciind că aceasta a fost motivată în fapt și în drept". Simplă opinie exprimată de instanță, afirmație care ține nelegal și netemeinic și ea locul unei analize pertinente legale privind judecata aspectului în discuție, opinie modestă și neconvingătoare vizând cele 9 (nouă) rânduri exclusive și efective ale pretinsei motivări ale sentinței apelate și aflate la fila 27 dos fond, nu dovedește justețea soluției pronunțate, pentru că lipsește verificarea efectivă și convingătoare dispusă de legiuitor în arătatul art.295 C.pr.civ.
Instanța de apel respinge în aceeași manieră excepția nulității absolute a întâmpinării rezumându-se la calificarea arbitrară a semnăturii (probabil principale, actul purtând nelegal două semnături) pe care o poartă actul și pe care instanța o apreciază fără vreo analiză cerută de lege ca fiind „corespunzător", fără a dovedi la ce a fost această semnătură (/semnături) raportată pentru a primi această calificare legalizatoare a instanței, în timp ce este complet eludat de la analiză conținutul răspunsului său la întâmpinare, dar și aspectul că actul procedural întitulat întâmpinare poartă distinctiv alături de semnătura din stânga, deci principală, semnul (/) care reprezintă semnătura „pentru" nominalizata funcție administrativă și numele persoanei care deține respectiva funcție, persoană exclusivă care poate în condițiile imperative ale legii reprezenta în instanță pârâtul, în condițiile legale privitoare la lipsa de la dosar a unei împuterniciri exprese legale; de asemenea este eludat faptul că întâmpinarea de la dosarul primei instanțe poartă ștampila municipiului, în timp ce acesta este reprezentat legal în instanță exclusiv de către Primar, caz în care obligatoriu este să poarte ștampila primarului, parafa care central poartă precizarea „PRIMAR".
Cât privește legat de această problemă precizarea instanței de apel „.. apelantul reclamant având posibilitatea înscrierii în fals", trebuie subliniat faptul că instanța neindependentă, care avea obligația legală de a lămuri cauza sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, nu a pus în discuție și nu mi-a asigurat această posibilitate vizată de instanță, cu atât mai mult cu cât era obligată în acest sens pentru apărarea dreptului și interesului reclamantului care nu era asistat ori reprezentat în proces de către un avocat.
Următorul aspect al considerentelor deciziei vizează concluziile scrise depuse de reclamant, dar nereținute și neanalizate în vreun fel de sentință apelată. Potrivit deciziei atacate, omisiunea nereținerii depunerii concluziilor scrise nu determină nulitatea hotărârii, în schimb determină doar netemeinicia hotărârii, aspect care cu altele asemenea poate cauza totuși stabilirea nelegalității hotărârii, dar această sancțiune legală rezultă în cauză în principal din neanalizarea și nesoluționarea legală a aspectelor pretins „tratate" și „legal" soluționate prin menționatele considerații. în acest sens trebuie observat faptul că decizia criticată precizează: „.., instanța de apel constată că în încheierea de ședință din 31.10.2012 prima instanță a consemnat concluziile părților pe fond amânând totodată pronunțarea". Verificând legalitatea și temeinicia „constatării" menționate rezultă că aceasta nu corespunde realității în nici un fel, pentru că în actul procedural indicat în cele de mai înainte și aflat la fila 24 dos.fond se găsește următoarea precizare laconică: „ .., acordă cuvântul în fondul dezbaterilor. Reclamantul solicită admiterea acțiunii. consilier juridic C. M. solicită respingerea acțiunii. JUDECĂTORIA Va dispune amânarea pronunțării cauzei, pentru data de 07.11.2012, în vederea depunerii de concluzii scrise. Din consemnarea încheierii de ședință rezultă indubitabil că instanța de fond a considerat necesară detalierea concluziilor părților, sens în care a dispus din oficiu depunerea concluziilor scrise, pentru că precizarea punctului de vedere al fiecărei părți litigante contribuie esențialmente la aflarea întregului adevăr în cauză. Cum reținuta „constatare" a instanței de apel este vădit nereală, fiind clar și abuzivă în lipsa unei analize legale, soluția la care s-a oprit instanța de control judiciar este vădit nelegală.
Pentru ca o hotărâre judecătorească să fie legală și temeinică, dispozitivul ei trebuie să conțină soluția la care a ajuns instanța, distinct pentru fiecare capăt de cerere, respectiv, motiv al căii de atac și trebuie neapărat să fie și motivată, condiții imperativ legale pe care sentința atacă nu le îndeplinește, iar controlul judiciar superior nu a analizat efectiv îndeplinirea acestor caracteristici legale.
Privitor la încuviințarea probei vizând cercetarea la fața locului, este cu totul real faptul că nimeni nu a pus la îndoială existența degradărilor imobilului monument istoric, dar respingerea motivului de apel în mod nemotivat dovedește eludarea obligației instanței privind aflarea întregului adevăr din proces, chiar neindependența și neechidistanța instanței față de părțile litigante, cu atât mai mult cu cât pârât în cauză este statul atotputernic chiar și atunci când este declarat imperativ ca fiind „stat de drept", deoarece caracteristicile efective ale degradărilor imobilului aflate cu preponderență pe fațada clădirii dinspre ., cele mai importante fiind concentrate în zona intersecției străzilor M. V. cu M. K., indicat în acțiune și privitor la care s-a solicit în principal obligarea efectuării reparației, putea indubitabil a susține și lămuri definitoriu justețea și legalitatea acțiunii pornite de subsemnatul.
Următoarea frază a deciziei criticate: „Faptul că în fotografii imobilul arată bine în anul 1970, nu ne demonstrează că până în prezent starea lui trebuia să fie aceeași și nici nu ne lămurește dacă structura de rezistență a acestuia a fost corespunzătoare și nu mai necesită lucrări de consolidare în timp." este contrară logicii juridice, din moment ce dă o interpretare străină și proprie demersului legal al reclamantului de a obliga responsabilul prejudiciilor suferite de monumentul istoric de a-l repara, având în vedere că prin probatoriul administrat în cauză s-a dovedit efectiv că după mai multe sute de ani de existență, în anul 1970 imobilul „arată bine" conform constatării instanței, iar datorită nesocotirii protecției legale a monumentului istoric în cauză prin permiterea desfășurării traficului greu pe . greu apărut în a doua jumătate a anilor 1970 prin creșterea tot mai accentuată a gabaritului și tonajului transportului rutier și peste a cărei consecințe nefaste pentru monumentul istoric în discuție s-au suprapus în vara anului 2011 lucrările edilitare efectuate în condiții contrare legii de protecție a monumentelor istorice, instanța de apel refuză nelegal și netemeinic a le avea în vedere la soluționarea cauzei..
S-a mai invocat necunoașterea temeinică a conținutului dosarului cauzei, cu toate că legea îl obligă pe judecător în acest sens, este dovedit de aliniatul cu care continuă pretinsa motivare a deciziei atacate și care se referă la aspectul nemotivării în fapt și în drept a sentinței primei instanțe, critică formulată de reclamant față de reținerea soluției primei instanțe că în acțiunea introductivă de instanță nu ar fi fost precizată baza legală a acesteia, motivație contrară realității deoarece la filele 4 și 15 dos. fond se găsesc concret informațiile cerute.
Numai o instanță ne independentă și ne echidistantă față de părțile litigante, complet de judecată cu o idee vădit preconcepută și acționând conștient în contra prevederilor legale de garantare a unui drept la un proces echitabil dispus de legislația în vigoare, poate formula o soluție de respingere a cererii obligării prejudiciatorului la repararea daunelor provocate. Cum responsabilitatea reparației revine legal celui care nerespectând legea provoacă daune, direct și/sau indirect, potrivit legilor în vigoare, printre care și art.l al Constituției României, când dispune printre altele privitor la apărarea și garantarea drepturilor fundamentale ale omului și al dreptății ca valori supreme, prejudiciu prezumat legal de către legiuitor și pentru care fapt acesta a dispus imperativ instituirea unei zone de protecție a monumentului istoric în jurul acestuia, zone în care datorită efectului direct degradabil asupra acestor monumente au fost restricționate legal unele activități și amploarea acestora, instanța de control judiciar avea obligația legală de a stabili concret încălcarea legii și responsabilul căruia îi revine astfel îndatorirea efectuării reparaților, motivând în fapt și în drept soluția sa în baza unei analize judiciare pertinente. Dar cum toate acestea lipsesc și este cât se poate de evident că o asemenea „motivare" complet străină legii constituie de fapt o indubitabilă nemotivare a motivului de apel, respectiv capătului de cerere vizat de instanța de apel, argument pentru care soluția adoptată de instanța de apel nu poate fi primită.
Controlul judiciar efectuat a fost doar declarativ, efectul devolutiv al apelului lipsind cu desăvârșire, astfel aspectele esențiale ale cauzei au fost complet eludate, pe de o parte, prin nereținerea unor aspecte importante ale judecății, iar pe de altă parte, prin neanalizarea pozițiilor adoptate de părți în apel și nesoluționarea pertinentă a tuturor motivelor de apel.
Din cele de mai sus rezultă practic că sentința este evident nemotivată în fapt și în drept conform legii.
În drept se invocă art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ.
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată de intimatul pârât prin avocat la termenul de judecată din 7.11.2013, Curtea constată că nu este întemeiată întrucât recurentul reclamant a indicat motivele pentru care a declanșat calea de atac a recursului, întemeindu-se în drept pe dispoz. art. 304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., neputându-se considera deci că lipsește motivarea recursului.
De asemenea, cererea de recurs a fost declarată împotriva unei hotărâri pronunțate în apel și, deci, susceptibilă de recurs conform art.299 alin.1 C.pr.civ. Prin urmare, recursul nu este nici inadmisibil, așa cum a invocat intimatul pârât prin avocat la termenul de judecată din 7.11.2013.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate de reclamant, Curtea constată că nu sunt fondate.
Astfel, instanța de recurs constata ca decizia din apel este motivata, iar considerentele sale nu cuprind motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind arătate considerentele de fapt si de drept pe care tribunalul le-a avut în vedere atunci când a pronunțat soluția de respingere a apelului. Sub acest aspect Curtea reține că trebuie făcută deosebirea dintre motivele de apel și argumentele arătate în sprijinirea acestor motive. Instanța poate grupa argumentele folosite de parte în dezvoltarea unui motiv de apel pentru a răspunde printr-un considerent comun. Prin urmare, în speță nu este incident cazul de modificare prev. de art.304 pct.7 C.pr.civ., tribunalul răspunzând motivelor de apel formulate de reclamant. Efectul devolutiv al apelului reglementat de art.295 alin.1 C.pr.civ. presupune că instanța de apel este îndrituită să verifice nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, cu respectarea limitelor investirii sale, adică prin raportare la motivele indicate în calea de atac a apelului, astfel cum în speță tribunalul a și procedat.
Referitor la invocarea faptului că dispozitivul, practicaua și considerentele deciziei nu cuprind elementele prevăzute de lege, Curtea constată că au fost respectate de către tribunal dispoz. art.261 C.pr.civ. deoarece din cuprinsul hotărârii atacate rezultă care sunt părțile litigiului, care este obiectul acestuia, precum și care este soluția pronunțată, respectiv respingerea apelului formulat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe care a respins cererea de chemare în judecată. În cuprinsul dispozitivului deciziei de apel trebuie menționată soluția dată căii de atac, și nu admiterea sau respingerea fiecărui motiv de apel sau fiecărui argument în parte. Ca urmare, nu se constată nici o încălcare a formelor de procedură prev. sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.pr.civ., încălcare ce nu poate fi invocată decât de partea care a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel. Din aceste motive nu constituie un caz de nulitate a hotărârii împrejurarea că nu s-a consemnat depunerea de către parte a concluziilor scrise.
Cu privire la omisiunea instanței de apel de a-i pune în vedere reclamantului posibilitatea înscrierii în fals cu privire la semnătura de pe întâmpinare, Curtea reține că recurentul nu a indicat care este textul legal încălcat de instanță, iar excepția nulității întâmpinării depusă în apel nu constituia un aspect de legalitate și temeinicie a hotărârii primei instanțe, așa cum în mod eronat s-a invocat în cuprinsul recursului. Art.129 alin.2 C.pr.civ. nu prevede transformarea judecătorului într-un apărător al părților, ci doar are în vedere atenționarea acestora asupra drepturilor și obligațiilor procesuale și nu poate constitui temei al substituirii instanței în poziția procesuală a unei părți și în apărarea intereselor acesteia.
Curtea mai constată că prevederile art.304 pct.8 C.pr.civ. care vizează interpretarea eronata a actului juridic dedus judecații sunt aplicabile în situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății (în înțelesul său de negotium juris, adică manifestare de voință producătoare de efecte juridice, și nu de instrumentum probationes, adică de înscris ca mijloc de probă), ori înțelesul acestuia, instanța de apel a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut. Recurentul reclamant nu a indicat ce act juridic a fost interpretat greșit de către instanța de apel și nici în ce a constat interpretarea eronată în sensul mai sus menționat.
Nici motivul prevăzut de art.304 pct. 9 C.pr.civ. nu este incident în cauză. În mod corect a fost respinsă proba cu cercetarea la fața locului ca nefiind utilă cauzei din moment ce nu s-a contestat starea de degradare a imobilului, iar respingerea acțiunii reclamantului a avut în vedere că nu s-a dovedit culpa pârâtului pentru starea actuală a imobilului. Reclamantul este cel care în baza art.112 C.pr.civ. are obligația de a indica persoanele chemate în judecată în calitate de pârâți și de a proba temeinicia acțiunii sale.
Recurentul pârât a mai criticat decizia de apel prin prisma stabilirii situației de fapt. Stabilirea corectă a stării de fapt depinde exclusiv de instanțele fondului și scapă controlului de legalitate, în condițiile reglementate de art. 304 C.proc.civ. Cu alte cuvinte, toate motivele de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a deciziei de apel intră sub incidența pct. 10 și 11 ale art. 304 C.proc.civ., în prezent abrogate, astfel, încât ele nu mai pot fi supuse cenzurii instanței de recurs.
Așadar în cadrul recursului formulat împotriva deciziei pronunțate în apel nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., instanța de recurs fiind ținută să se raporteze la starea de fapt stabilită de primele două instanțe, fără reanalizarea probelor deja administrate.
Având în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, Curtea constată că tribunalul a aplicat corect dispozițiile din codul civil referitoare condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât nu este incident nici motivul de modificare prev. de art.304 pct.9 C.proc.civ.
Prin urmare, conform art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul formulat de recurentul reclamant D. E. A. în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin Municipiul Caransebeș prin Primar împotriva Deciziei civile nr.100 din 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul C.-S..
În baza art. 316 rap. la art.298 și 274 C.proc.civ. va obliga recurentul să plătească intimatului suma de 4960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul de avocat conform ordinului de plată nr. 843/2.08.2013 depus în copie semnată pentru conformitate cu originalul la fila 12 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant D. E. A. în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin Municipiul Caransebeș prin Primar împotriva Deciziei civile nr.100 din 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 4960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. – 3.12.2013
Tehnored. S.C. - 2 ex./3.12.2013
Tribunalul C.-S., Judecători: S.B., M.M.
Judecătoria Caransebeș, Judecător: D. G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 95/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1749/2013. Curtea... → |
|---|
