Expropriere. Decizia nr. 143/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 143/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 2263/108/2012
ROMÂNIAoperator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 143/A
Ședința publică de la 17 octombrie 2013
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: M. S. L.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamantul B. A. împotriva sentinței civile nr. 565/13.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantul-apelant, lipsă, domnul avocat P. E. B. și pentru pârâtul- intimat, lipsă, în reprezentare avocat D. G..
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a participat la dezbateri doamna procuror D. C. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,reprezentantul reclamantului-apelant depune la dosar chitanța CEC nr._/1 din 16.10.2013 în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariul final cuvenit expertului S. I., chitanța CEC nr._/1 din 16.10.2013 în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariul final cuvenit expertului C. I. și chitanța nr._/1 din 16.10.2013, în cuantum de 1000 lei ,reprezentând onorariul final cuvenit expertului B. M.. Totodată a depus la dosar concluzii scrise.
Reprezentanții părților și procurorul de ședință, având fiecare cuvântul, au arătat nu au de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantului- apelant solicită admiterea apelului formulat de reclamanți pentru motivele invocate în scris cu cheltuieli de judecată constând în onorariile achitate experților .
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea apelului declarat de reclamant ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public-P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicită respingerea apelului declarat de reclamanți.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 06.04.2012, reclamantul B. A. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.7/11/06.10.2011 și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de_ Euro pentru terenul expropriat în suprafață de_ mp., cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ce urmează a fi calculată de instanță, coroborată cu suma de 7928,69 lei stabilită prin hotărârea de expropriere, reprezentând dobândă calculată de la data de 10.01.2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția reclamanților și până în ziua plății efective și, totodată, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și onorariu expert.
În dezvoltarea motivelor a susținut că, urmare emiterii HG nr.416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", s-a aprobat ca despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării suma globală de 63.000.000 lei care, deși ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte un nr. de 251 de persoane, printre care și reclamantul.
Pentru aceste persoane s-a emis ulterior un alt act normativ, respectiv HG nr.488/11.05.2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane rămase nedespăgubite, printre care și reclamantul, căruia i s-a calculat despăgubiri cu aproximativ 70% mai mici decât cele acordate vecinilor săi, despăgubiți în anul 2010. Cu alte cuvinte, în anul 2010, pentru un metru pătrat de teren, s-au plătit între 4 și 10 Euro/mp., iar după emiterea noii hotărâri, despăgubirea a fost stabilită cu mult sub valoarea de piață.
Prin urmare, reclamantul a considerat că suma propusă prin HG nr.488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr.255/2010 nu reprezintă o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care, astfel cum este consacrată în literatura de specialitate, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept; din momentul exproprierii, dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat, iar caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României, care, la art.44 alin.3, statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În opinia reclamantului, atât HG nr.488/2011, cât și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010 încalcă aceste prevederi imperative și nu prezintă un caracter drept prealabil deposedării proprietății, acest aspect fiind recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care, prin Hotărârea nr.416/2010, a stabilit că pentru un metru pătrat de teren din aceeași zonă se calculează prețul de 4 euro și nu cel de 0,17 cenți, cum s-a stabilit prin hotărârea atacată.
În dovedirea afirmațiilor,reclamantul a facut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit existența a trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și anume ca privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică și privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Mai mult decât atât, adaugă reclamantul că, la rândul său, Comisia Europeană a decis, cu valoare de principiu, prin Hotărârea din 15.01.1998, că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel fiind, reclamantul a subliniat că valoarea terenului a fost corect stabilită la suma de _ euro prin expertiza efectuată inițial, iar raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă, nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.
Pe cale de consecință, a considerat că raportarea strict la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este nelegală, nefirească și nu evidențiază o justă despăgubire, iar acele valori sunt pur orientative, calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, cu atât mai mult cu cât raportul de evaluare efectuat de către expertul ANEVAR U. I. R. a stabilit, pentru persoanele afectate de tronsonul de autostradă, valori de despăgubiri între 4 și 15,54 Euro/mp., iar reclamantul figura cu o valoare stabilită de 4,34 Euro/mp, cu o sumă globală de despăgubire în cuantum de _ Euro.
Ca atare, reclamantul a considerat că această sumă a fost corect stabilită, luând în considerare și diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac - A." și cele evidențiate în anexa aferentă HG nr.488/2011, în același sens fiind și Lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A., Lista privind teritoriul orașului Nădlac și Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, prin care se stabilesc, pe metru pătrat, valori de câteva ori mai mari față de cele calculate prin hotărârea de expropriere.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.
A arătat că, la momentul promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului nr.416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local și de Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 434/2009 pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului, prevederi în baza cărora expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului și planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
Pârâtul a afirmat că în prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, iar potrivit art. 5 din această lege, expropriatorul are obligația de a aproba, prin hotărâre de guvern, lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ – teritoriale; indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Autostrada Nădlac - A. au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării, precum și suma globală estimată, cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000.000 lei, rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere; această sumă a fost ulterior suplimentată cu 17.500.000 lei, prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în situația în care suma globală necesară acestui proiect era de 80.500.000 lei.
În raport de prevederile art.11 din Legea nr.255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăților imobiliare expropriate de către un evaluator specializat, ing. G. N., membru ANEVAR, stabilindu-se, în conformitate cu standardul internațional IVS, că suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum de 684.356,29 lei.
Așadar, a conchis pârâtul că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit analizând piață specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea, oferta competitiva, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică și legală, iar susținerile reclamantului sunt nefondate și se impune respingerea acestora ca atare.
Prin concluziile scrise depuse la data de 07.11.2012, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă pentru stabilirea valorii despăgubirilor întrucât nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
A susținut că această expertiză nu pornește de la prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativă, ci de la oferte culese de pe internet care prezintă semne de întrebare privitoare la veridicitatea și concludența acestora.
Totodată, a solicitat instanței a observa că, în urma apariției Legii nr.255/2010, valoarea despăgubirilor propuse a fi plătite expropriaților a fost stabilită prin efectuarea unei expertize care respectă cerințele legislative apărute în urma publicării acestei legii, care a fost efectuată de . și care a stabilit o valoare justă ce trebuie acordată persoanelor expropriate.
Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 06.02.2013, reclamantul a afirmat că valorile indicate prin adresa nr.221/08.05.2012 a BNP „D.”, nu corespunde realității pieței imobiliare și cuprinde de fapt prețul minim din grila notarilor sub care nu se pot efectua vânzări. Reiterează faptul că valorile actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative, potrivit art.771 alin.4 Cod fiscal, și sunt destinate exclusiv pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale. Mai mult decât atât,a subliniat că, anterior emiterii acestei adrese, la același birou notarial s-au vândut terenuri la prețuri mult mai ridicat, cum ar fi 2.5 euro/mp.
Cu privire la raportul de expertiză întocmit de către expertul evaluator G. N., a arătat că a inițiat demersuri pentru lămurirea legalității acestuia și dacă metoda folosită de acesta – cea a comparației prin bonitare – este sau nu conformă cu legislația în vigoare și cu Standardele Internaționale de Evaluare, iar prin Adresa nr.711/21.12.2012, UNEAR i-a comunicat că utilizarea acestei metode de către evaluatorii autorizați ai Uniunii constituie abatere profesională care se sancționează de către organele abilitate ale Uniunii, în funcție de circumstanțele în care a fost săvârșită.
Prin concluziile scrise depuse în data de 12.02.2013, reclamantul a arătat că își susține acțiunea astfel cum a fost formulată și motivată, apreciind că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia constituită în condițiile Legii nr.33/1994 este o valoare reală și corectă, iar prin compararea acestei valori cu cea oferită prin hotărârea de despăgubire se poate constata existența unei diferențe de care reclamantul a fost privat față de persoanele despăgubite inițial.
A mai adăugat că expertiza a fost efectuată în mod profesionist și este bazată pe criterii științifice obiective, răspunsul experților fiind de natură a demonta observațiile și criticile aduse de pârât cu privire la evaluarea terenului.
În opinia sa, nicio altă probă administrată în cauză nu prezintă gradul de obiectivitate și de adaptare precum cel al expertizei judiciare, iar contractele de vânzare-cumpărare depuse de instanță din oficiu prezintă valori cu mult sub cele reale la care se desfășoară tranzacția, tocmai din intenția părților de a evita costurile notariale ridicate.
Prin Sentința civilă nr.565 din 13.02.2013, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect despăgubiri, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.7/11 din 06.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 3620 Euro sau echivalentul în lei conform cursului oficial BNR cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 7928,69 lei stabilită prin hotărârea emisă de Comisie, începând cu data de 10.01.2012 până la data plății efective pentru exproprierea suprafeței de_ mp. Teren arabil și a obligat pârâtul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut în fapt că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.7/11 din 06.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeței de _ mp din terenul situat în localitatea Pecica, jud. A., fiindu-i acordat, în echivalent, o despăgubire în sumă de 7928,69 lei.
Reclamantul a contestat această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantului se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de _ mp., ar fi de _ lei, echivalentul a 42.701 euro.
Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către domnul expert M. B., domnia sa subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanța de fond a apreciat că suma de 42.701 Euro pentru o parcelă _ mp., pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp., adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. 5 C.pr.civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat, de a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în cursul anilor 2011 – 2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.
În total, au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte (f. 335-364), prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse, de numai 5000 mp., până la suprafețe mai mari de 6,2 ha., 6,3 ha. sau chiar 6,4 ha. de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011 – 2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.
S-a reținut că dintr-o analiză sumară a acestor contracte rezultă că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 lei/mp. În unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6 – 0,9 lei/mp., dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei nr. 221 din data de 08.05.2012 emisă de BNP Asociații „D.”, în zona Pecica s-au înregistrat, în situații mai rare de 2900 – 3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp., preț pe care instanța îl va reține ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 12.618 mp. expropriată de la reclamant pentru construirea autostrăzii A. – Nădlac.
Din înmulțirea suprafeței expropriate de _ mp. de teren din proprietatea reclamantului, cu un preț de 0,31 euro/mp., cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani în extravilanul Orașului Pecica, rezultă o valoare de 3.620 euro.
Instanța nu a reținut valoarea de piață din contractul de vânzare – cumpărare încheiat în noiembrie 2012, întrucât acesta a fost încheiat cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult, terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Intreprinderii Individuale Kocsik M. „Agro press”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze, nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanți.
La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare din 17.05.2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant, deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat la data de 17.02.2011. Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăți comerciale, nu este relevant față de criteriul stabilit de art.26 alin.1 și 2 din Legea nr.33/1994. Contractele din 2007, respectiv 2009, nu se referă la perioada supusă exproprierii, neputând fi luate în considerare, iar contractele de locațiune nu sunt acte de vânzare.
Sintagma de ,,prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr.33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D. S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.
Afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel, atâta timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul, nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite, trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5 % comisioane.
Prin urmare, instanța a concluzionat că, în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamantului, trebuie inclusă și suma de 172,36 euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.
În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru un an de zile,întrucât ,din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamantul nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
De asemenea, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamantul nu a făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
S-a mai reținut că argumentele și susținerile reclamantului legat de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din Legea nr.33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.7/11 din data de 06.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor, să plătească reclamantului suma de 2620 euro sau echivalentul în lei la data plății potrivit cursului de schimb al BNR, cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 7928,69 lei stabilită prin hotărârea emisă de Comisie, începând cu data de 10.01.2012 până la data plății efective pentru exproprierea suprafeței de_ mp. de teren arabil .
În ceea ce privește dobânda legală, temeiul acordării acesteia îl constituie art.1 din OG nr.13/2011.
Având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cheltuielile de judecată, reprezentând onorar de avocat și onorar expert.
Împotriva Sentinței civile nr.565 din 13 februarie 2013 pronunțată de la data de 12.03.2013 de Tribunalul A., a declarat apel în termen legal reclamantul B. A. solicitând admiterea apelului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că argumentarea primei instanțe cu privire la admiterea în parte a acțiunii are la bază doar adresa BNP D., instanța luând în considerare valoarea de 3000 euro/ha ca fiind elocventă pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate, înlăturând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză din care rezultă că valoarea de despăgubire pentru terenul expropriat este de_ euro, această valoare cuprinzând atât valoarea de circulație cât și daunele cauzate proprietarului.
S-a mai arătat că prima instanță, în baza rolului activ, a administrat probe în favoarea pârâtei, fără ca de altfel aceasta să fi solicitat administrarea vreunei probe sau să fi contestat vreuna din probele administrate de reclamanți, dispunând din oficiu depunerea unor contracte de vânzare-cumpărare de teren pe raza localității Pecica, contracte care nu prezintă relevanță în condițiile în care nu s-a făcut dovada că terenurile tranzacționate prin acestea sunt similare celor ce fac obiectul prezentului dosar, respectiv că se află în aceeași zonă, că se încadrează în aceeași categorie. Or, prin efectuarea raportului de expertiza în cauză s-a avut în vedere tocmai situația terenului expropriat, prima instanță neluând în considerare aceste aspecte; de altfel, potrivit art.27 din Legea nr.33/1994 prima instanță avea obligația de a compara rezultatul expertizei efectuate în cauză cu oferta și cu pretențiile formulate de parte, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.
Reclamantul a susținut că în ceea ce privește raportul de expertiză efectuat în cauză și pe care instanța l-a înlăturat fără nici o argumentație logică, acesta are în vedere situația reală a terenului expropriat în funcție de amplasament, de categoria de producție, raportul fiind efectuat având în vedere valoarea de piață a terenurilor similare, prima instanță neluând în considerare nici unul din aceste aspecte în condițiile în care la stabilirea despăgubirilor datorate de către pârât, nu pot fi avute în vedere valorile stabilite prin expertizele notarilor publici, acestea stabilind doar niște valori orientative și nicidecum niște valori care să determine valoarea reală a terenurilor compusă din valoarea de circulație și prejudiciul cauzat proprietarului prin lipsa de folosință potrivit art. 26 al. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994 - aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004. Prin urmare, legiuitorul a statuat ca despăgubirea cuvenita persoanei expropriate este formata din valoarea reala a imobilului si prejudiciul cauzat proprietarului si/sau unor terți, prin măsura exproprierii, iar în ceea ce privește prima componenta a despăgubirii, - „valoarea reala" a bunului expropriat, aceasta este determinata de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ teritoriala la data întocmirii raportului de evaluare. Sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială" definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil la o anumită dată la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus într-o măsură rezonabilă pe o piață concurențială atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interes propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate; stabilirea acestui preț de piață presupune administrarea de către părți a unor probatorii pertinente sub acest aspect si o apreciere a acestora de judecătorul cauzei, ceea ce în cazul de față nu s-a realizat în condițiile în care prima instanță nu a luat în considerare contractele de vânzare-cumpărare depuse de către reclamanți în dosar tocmai pentru a se vedea care este valoarea de circulație a terenurilor pe raza localității Pecica.
În ceea ce privește daunele datorate proprietarului, prima instanță în sentința apelată arată că într-adevăr pârâtul datorează daune reclamantului, reținând ca pertinente și concludente aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză, apreciind valoarea acestora la 5% din cuantumul despăgubirilor, dar cu toate acestea, în dispozitivul hotărârii nu amintește de aceste daune înlăturându-le cu totul nejustificat.
Privitor la cheltuielile de judecată pe care prima instanță le-a compensat, reclamantul a susținut că o asemenea compensare este nejustificată în condițiile în care potrivit art.274-276 Cod procedură civilă, admițându-se în parte acțiunea ,trebuia dispusă obligarea pârâtului la plata onorariului expertului desemnat de către instanță.
Au invocat faptul că o valoarea medie de piață pentru terenurile extravilane din jurul orașului Pecica, acestea având categoria de folosință superioară este de 10 euro /mp.
Potrivit art.31 din Legea nr.255/14.12.2010 actualizată, "orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă" ceea ce înseamnă că expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza HG 416/28.04.2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul de utilitate publică "Autostrada A.-Nădlac" rămân valabile. Pentru terenul în cauză s-a stabilit prin hotărârea mai sus menționată o valoare a despăgubirilor de 4,34 euro/mp. Se menționează că expertiza efectuată în baza HG 416/28.04.2010 a fost realizată de către expertul U. I. R., în calitate de expert al CNADR, iar prin hotărârea de modificare a hotărârii mai sus menționate publicată la data de 26.05.2011 nu se menționează nici unde că noile sume stabilite ca despăgubiri ar fi fost stabilite printr-o nouă expertiză, ceea ce din nou duce la concluzia certă că expertizele de evaluare stabilite ca anexă la HG 416/28.04.2010 rămân valabile. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar invoca că a fost efectuată o altă expertiză de evaluare, aceasta nu ar putea fi luată în considerare din două motive: pe de o parte ar însemna ca doi experți ai pârâtei să se contrazică, iar pe de altă parte dispozițiile art.31 ale legii nr.255 sunt clare, expertizele efectuate rămân valabile. Mai mult, se creează o discriminare între oamenii aparținând aceleași localități și care au în proprietate aceleași categorii de terenuri, unele dintre ele chiar învecinate, discriminare care nu are nici un suport legal, terenurile despăgubite anterior fiind de aceeași categorie de folosință.
În drept, a invocat dispozițile art.304 și urm. Cod Proc Civ.
La termenul de judecată din 9 mai 2013, având în vedere dispozițiile art.282 ind.2 C.pr.civ., Curtea a constatat că incidentă în speță este calea de atac a apelului, și nu a recursului.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.295 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin.3 din Constituție. Art.22 alin.3 din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr. 488/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile art.25-26 din Legea nr.33/1994.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin calea de atac formulată, reclamantul invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Așa cum s-a pronunțat ICCJ în decizii de speță (de ex. Dec.civ. nr.572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd dispoz. art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994. Nici în cadrul raportului de expertiză suplimentar, și nici în cadrul opiniei separate a expertului B. M., valoarea terenului în discuție nu a fost determinată conform dispozițiilor menționate mai sus. Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.
Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 rap. la art.26 din Legea nr.33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni (critici) cu privire la această lucrare științifică.
Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, rezultă că cei trei experți au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 183.449 lei (f.131).
Având în vedere toate considerentele de mai sus, în baza art. 296 C.pr.civ., va admite apelul formulat de reclamantul B. A. împotriva Sentinței civile nr565 din 13.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. ,pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 183.449 lei cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeței de_ mp teren. Va menține în rest dispozițiile sentinței civile referitoare la anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, la respingerea în rest a pretențiilor solicitate și la obligația de achitare a diferenței din onorariul experților.
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga pârâtul aflat în culpă procesuală la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel ,reprezentând onorariul experților ,achitat de reclamant .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul B. A. cu domiciliul în localitatea Pecica . județul A., în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin CNADNR SA, cu sediul în București, ..38, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.565 din 13.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Schimbă ,în parte, sentința civilă apelată în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 183.449 lei cu titlu de despăgubire .
Menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în primă instanță și în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N.
GREFIER,
M. S. L.
Red.M.G./ 22.11.2013
Tehnored.MSL/ 25.11.2013 / 4 ex. / 2 ex. . A., judecător A. Ș.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 245/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Hotărâre din 14-03-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
