Expropriere. Decizia nr. 543/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 543/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 1021/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.543
Ședința publică din 10 aprilie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții L. M. și L. G. și de pârâtul S. R. PRIN M.T.I. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURILOR NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.3384/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat Stoianov L. pentru reclamanții apelanți L. M. și L. G., iar pentru pârâtul apelant S. R. prin M.T.I. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumurilor Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara se prezintă avocat G. D..
Ministerul Public este reprezentat de procuror M.-U. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelurile au fost declarate în termen și sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților apelanți depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtului apelant depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța, având în vedere că părțile au declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul A., pune în discuție recalificarea căii de atac și acordă cuvântul părților.
Reprezentanții părților arată că nu se opun recalificării căii de atac declarate, din apel în recurs.
Procurorul arată că lasă soluționarea incidentului procedural la aprecierea instanței.
Instanța, în baza art.2821 C.pr.civ., recalifică calea de atac declarată de părți din apel în recurs.
Reprezentanții părților și procurorul arată că nu mai au alte cereri de formulat. Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Stoianov L. pentru reclamanții apelanți L. M. și L. G., solicită admiterea recursului reclamanților, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată cu obligarea pârâtului la plata despăgubirilor conform raportului de expertiză efectuat în cauză, fără cheltuieli de judecată.
Avocat G. D., pentru pârâtul recurent S. R. prin M.T.I. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumurilor Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicită admiterea recursului pârâtului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca netemeinică și nelegală a acțiunii reclamanților, fără cheltuieli de judecată. În ce privește recursul declarat de reclamanți, solicită respingerea acestuia. Consideră că prețul terenului expropriat a fost corect stabilit prin raportul de evaluare ce a stat la baza propunerii de despăgubiri.
Procurorul solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.3384/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții L. M. și L. G. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, având ca obiect despăgubiri; a fost anulată în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.173/266/10.10.2011; a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 184,50 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10.10.2011; au fost respinse în rest pretențiile reclamanților; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 20.02.2012, reclamanții L. M. și L. G. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, solicitând anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.173/266/10.10.2011; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 130 mp, respectiv suma de 1300 euro – raportat la valoarea de 10 euro/mp; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului situat în Pecica, înscris în CF nr._ nedefinitivă Pecica, nr. cadastral_ în suprafață de 6400 mp. În calitate de titulari al dreptului au fost înștiințați că pe o suprafață de 130 mp din terenul de mai sus, urmează să treacă autostrada A. – Nădlac, iar pentru această suprafață de teren expropriată urmând a li se plăti despăgubiri.
Au menționat că, în data de 08.10.2011, cu ocazia întrunirii Comisiei pentru aplicarea Legii nr.198/2004, prin procesul-verbal cu nr.173/266 s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp, arătând că nu sunt de acord cu această limită a despăgubirilor, considerându-le infime față de valoarea de circulație a terenurilor pe piață, precum și față de valoarea despăgubirilor acordate anterior, acestea având o valoare cuprinsă între 4,34 euro și 10 euro/mp.
Au arătat că nu sunt de acord cu valoarea despăgubirilor stabilite pentru următoarele considerente:
- valoarea medie de piață pentru terenurile extravilane din jurul orașului Pecica, acestea având categoria de folosință superioară este de 10 euro/mp;
- potrivit art.26 al.(1) și (2) din Legea nr.33/1994 - aplicabil potrivit art.9 al.(3) din Legea nr.198/2004 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”;
- la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuind avute în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de aceeași natură precum și daunele aduse proprietarului, aspecte care în cazul de față nu au fost luate în considerare; au menționat că prin această expropriere valoarea terenului expropriat este diminuată substanțial, deoarece pe acest teren este imposibil a se mai efectua culturi agricole în condițiile în care accesul este restricționat;
- de asemenea, au considerat că trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, valoarea prejudiciului cauzat proprietarului prin lipsa de folosință, în condițiile în care dacă acesta ar însămânța terenul cu o cultură de floarea soarelui ar obține o producție medie de 3500kg/ha cu o valoare de 8750,00 lei/an, iar în 30 ani ar obține 262.500,00 lei, ceea ce nu acoperă sub nici o formă valoarea despăgubirilor acordate;
- au considerat că se creează o discriminare între persoanele din aceleași localități și care au în proprietate aceleași categorii de terenuri, unele dintre ele chiar învecinate, discriminare care nu are nici un suport legal, terenurile despăgubite anterior fiind de aceeași categorie de folosință;
- au precizat că din aceste terenuri expropriate, proprietarii își obțin cele necesare traiului; or, din despăgubirile oferite nu ar putea măcar să-și cumpere nici măcar medicamentele necesare pentru o lună de zile, dar să le mai acopere beneficiul nerealizat;
Având în vedere cele de mai sus, precum și probele ce urmează a fi administrate au solicitat admiterea acțiunii așa cum ea a fost formulată, respectiv anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.173/266/10.10.2011, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată.
Prin completare la motivarea cererii de chemare în judecată, depusă la dosar la data de 02.04.2012, reclamanții au arătat că potrivit art.31 din Legea nr.255/14.12.2010 actualizată, "orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă" ceea ce înseamnă că expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza HG nr.416/28.04.2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul de utilitate publică „Autostrada A.-Nădlac" rămân valabile, pentru terenul în cauză stabilindu-se prin hotărârea mai sus menționată o valoare a despăgubirilor de 4,62 euro/mp.
In altă ordine de idei, au arătat că, la stabilirea despăgubirilor datorate de către pârâtă, nu pot fi avute în vedere valorile stabilite prin expertizele notarilor publici, acestea stabilind doar niște valori orientative și nicidecum niște valori care să determine valoarea reală a terenurilor compusă din valoarea de circulație și prejudiciul cauzat proprietarului prin lipsa de folosință, astfel că invocarea de către pârât a expertizelor notarilor publici nu poate fi luată în considerare.
În drept au invocat prevederile art.9 pct.10 din HG nr.941/2004.
Pârâtul, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin notele de ședință depuse la dosar la termenul de judecată din data de 30.04.2012, cu privire la valoarea despăgubirilor solicitate, reclamanții au arătat că despăgubirile solicitate se compun din: valoarea de circulație a terenurilor în zonă și beneficiul nerealizat.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.173/266/10.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 130 mp din terenul situat în localitatea Pecica jud.A., având număr cadastral_ înscris în CF nr._ Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 92,69 lei, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.
Reclamanții au contestat această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 al.2 din Legea nr.33/1994.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 130 mp, ar fi de 2225 lei, echivalentul a 499 euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța a apreciat că suma de 499 euro pentru o parcelă de 130 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta este motivul pentru care instanța a acordat o valoare probantă deosebită adresei BNP „D.”, cu sediul chiar în Localitatea Pecica, conform căruia, în perioada 2010-2012 prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro/ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900–3.000 euro/ha) au fost declarate (este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era societate comercială.
Prin urmare, instanța a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp – echivalent 1,35 lei/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropiate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
Prin urmare, despăgubirea cuvenită reclamanților este de 184,50 lei, obținută din înmulțirea suprafeței de 130 mp cu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior (pe scurt: 130 x 1,4175 lei ).
În schimb, s-a constatat că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a valorii arendei.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu a rezultat că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta. De altfel, nu a rezultat că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
Argumentele și susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă. Valoarea disproporționat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Cele susținute de către reclamanți nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii reale de circulație a terenului care este dată de prețul pieței imobiliare din zonă.
Împotriva sentinței au declarat apeluri reclamanții și pârâtul, care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanții au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare au criticat înlăturarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, cu încălcarea dispozițiilor art.25 din Legea nr.33/1994, valoarea la care Camera notarilor se raportează nereflectând valoarea terenului, ea fiind contrazisă de celelalte probe administrate în cauză (expertiza U., hotărâri de expropriere, contracte de vânzare-cumpărare încheiate de același notar).
Au invocat încălcarea dispozițiilor art.26 din Legea nr.33/1994.
Au invocat greșita reținere a inexistenței discriminării în raport cu persoanele care au primit o justă despăgubire în situații similare.
Au invocat încălcarea dispozițiilor legale referitoare la caracterul just al despăgubirilor în raport cu cele reținute de expropriator prin HG nr.416/2010, suma propusă prin HG nr.488/2011 nereprezentând o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Au criticat reducerea cheltuielilor de judecată acordate.
În drept au invocat dispozițiile art.282 C.pr.civ.
Pe calea apelului, pârâtul a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare, a invocat legalitatea cuantumului despăgubirilor acordate prin hotărârea contestată, acestea fiind stabilite în conformitate cu dispozițiile HG nr.16/2010, Legea nr.255/2010.
În drept a invocat dispozițiile art.282 C.pr.civ.
La termenul de judecată din 10.04.2013, față de valoarea obiectului litigiului și de dispozițiile art.2821 C.pr.civ., instanța a calificat ca fiind recursuri căile de atac cu care a fost sesizată de părți.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art.3041 C.pr.civ., art.306 al.2 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Potrivit art.1 din Legea nr.33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art.8 al.2 din Legea nr.255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la al.(1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art.26 al.1 din Legea nr.33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în concordanță cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C.E.D.O.), reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art.26 al.2 din Legea nr.33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa BNP D., cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.
În acest sens, este de menționat că însuși expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat că rezultatele obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, pe când terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit art.26 al.2 din Legea nr.33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.
Față de cele de mai sus și având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art.304 pct.8 și 9 și art.312 al.3 și 61 C.pr,civ., va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
În rejudecare, instanța va dispune ca experții să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare (ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs) urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanții L. M. și L. G. și de pârâtul S. R. PRIN M.T.I. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURILOR NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.3384/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/16.04.2013
Tehnored.MM/2 ex/17.05.2013
Instanță fond: Tribunalul A. – jud.T. B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1717/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 179/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
