Succesiune. Decizia nr. 224/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 5076/55/2008
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.224/R
Ședința publică din 14 februarie 2012
P.: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECATOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele pârâte reclamante S. M. E., S. M. și B. M. în contradictoriu cu intimații reclamanți S. E., S. Z. junior și S. E. și intimații pârâți F. V. și C. I. împotriva Deciziei civile nr. 394/A din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat B. C. pentru pârâtele recurente S. M. E. (lipsă), S. M. (lipsă) și B. M. (lipsă), avocat F. C. pentru intimații reclamanți S. E. (lipsă), S. Z. junior (lipsă) și S. E. (lipsă), nefiind prezenți pârâții intimați F. V. și C. I..
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, prin Serviciul de registratură al instanței, la 05.02.2013, întâmpinare formulată de intimații reclamanți S. E., S. Z. junior și S. E..
Reprezentantul reclamantelor pârâte depune la dosar împuternicirea avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 816 lei și 5 lei timbru judiciar.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat B. C., pentru pârâtele recurente susține recursul astfel cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei de apel în sensul schimbării sentinței primei instanțe, cu consecința atribuirii în natură a întregului imobil către reclamanți și obligarea acestora la plata sultei corespunzătoare către pârâtele recurente. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate atât de judecata în recurs cât și în fazele anterioare de judecată.
Avocat F. C., pentru reclamanții intimați S. E., S. Z. junior și S. E. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor anterioare, susținând, în esență, că prin recursul formulat nu au fost invocate motive de nelegalitate a hotărârilor, doar motive de netemeinicie, că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii nr. 18/1991, fără cheltuieli de judecată. Referitor la acest ultim aspect, apreciază că hotărârea instanței de apel este legală și sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată din primă instanță.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr.394/A din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. a fost respins apelul pârâtelor S. M. E., S. M. și B. M. în contradictoriu cu reclamanții intimați S. E., S. Z. jr și S. E. și intimații pârâți F. V. și C. I. împotriva sentinței civile nr.6418 din data de 28.06.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța a această soluție, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.6418 din 28.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria A. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. E., S. Z. junior, S. E., în contradictoriu cu pârâtul S. Ș. M. și continuată în contradictoriu cu moștenitorii acestuia, S. M. - E., S. M. și B. M..
A constatat că S. Z., antecesorul reclamanților decedat la data de 20.12.2006, și pârâtul S. Ș. M. sunt singurii moștenitori legali ai defunctului lor tată, S. Ș. Z., decedat la data de 18.08.2002.
A constatat că masa succesorală rămasă după defunctul S. Ș. Z., se compune din cota de 2/8 parte din imobilul compus din casa situată în localitatea D. nr. 41 înscris în CF 291 D. cu nr. top. 50, 51 și cota de 3/8 parte din imobilul compus din intravilan cu casă situat în localitatea D. nr. 564 înscris în CF 213 D., nr. top. 786, 787.
A constatat că din masa succesorală după defuncta S. Etel (E.), decedată la data de 16.10.1984, face parte și cota de 3/8 parte din imobilul compus din intravilan cu casă situat în localitatea D. nr. 564 înscris în CF 213 D., nr. top. 786, 787.
A constatat că reclamanții sunt singurii moștenitori legali acceptanți ai defunctului S. Z., în calitate de fii – S. Z. J. și S. E. și soție – S. E..
A dispus predarea către reclamanți a întregii mase succesorale rămase după defunctul S. Z., decedat la data de 20.12.2006, în cote de 3/8 fiecare dintre copiii S. Z. J. și S. E. și 1/8 soția supraviețuitoare S. E..
A dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului situat în D. nr. 41 înscris în CF 291 D. prin atribuirea întregului imobil, în natură, către reclamanți, în cotele indicate mai sus.
A obligat reclamanții să plătească moștenitorilor pârâtului S. Ș. M. suma de 24.750 lei reprezentând sulta corespunzătoare cotei de ½ din imobilul înscris în CF 291 D., aparținând pârâtului.
A îndrumat Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea funciară.
A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul S. Ș. M. și continuată de moștenitorii acestuia, S. M. - E., S. M. și B. M..
Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de S. M. E..
A obligat reclamanții și pârâtele reconvenționale F. V. și C. I. să își dea consimțământul la transferul dreptului de proprietate asupra cotei de ¾ din imobilul situat în . înscris în CF 213 D., nr. top. 786, 787, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
A dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâtului S. Ș. M. și al soției sale, intervenienta S. M. E., asupra imobilului înscris în CF 213 D., nr. top. 786, 787, ca bun comun, cu titlu de cumpărare.
A compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în ce privește acțiunea principală, că reclamanții sunt antecesorii lui S. Z., decedat la data de 20.12.2006 (f. 14), în calitate de soție supraviețuitoare – S. E., și descendenți de gradul întâi – S. Z. junior și S. E. (fiu și fiică).
La rândul său, antecesorul reclamanților este descendentul numiților S. Ș. Z., decedat la data de 18.08.2002 (f. 15) și S. E., decedată la data de 16.10.1984 (f. 13), în calitate de fiu. De asemenea, pârâtul S. Ș. M. este descendentul celor doi, fiind fratele reclamantului.
Conform certificatului de moștenitor nr. 1331/1985 (f. 15), masa succesorală după defuncta S. E. s-a compus din imobilul înscris în CF nr. 291 D., nr. top. 50 și 51 constând în casă și terenul aferent în suprafață de 250 mp, restul de 3519 mp constituind proprietatea CAP. Succesiunea s-a transmis în întregime moștenitorilor:
-S. Ș. Z., în calitate de soț, cu o cotă de 2/8 părți;
-S. Z., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/8 părți;
-S. Ș. – M., în calitate de fiu cu o cotă de 3/8 părți.
Aceștia și-au înscris dreptul de proprietate astfel dobândit, în cartea funciară nr. 291 D. (f. 12).
Defuncții S. Ș. Z. și S. E. (născută Almasi) dețineau, de asemenea, în coproprietate devălmașă, cota de ¾ parte din imobilul înscris în CF nr. 213 D. (f. 9) constând în teren intravilan cu casă și grădină nr. top. 786 și 787.
Din certificatul de moștenitor nr. 1331/1985 privind succesiunea transmisă de S. E. s-a omis acest din urmă imobil, fiind inclus doar cel înscris în C.F. nr. 291 D..
Având în vedere acest aspect, instanța a constatat că masa succesorală după defuncta S. E. cuprinde și imobilul înscris în CF nr. 213 D., respectiv cota de ½ din cota de ¾ deținută de defunctă în coproprietate devălmașă cu soțul acesteia, S. Ș. Z., adică cota de 3/8 părți din imobil.
Întrucât după defuncta S. E. s-a stabilit calitatea de moștenitor a soțului său, S. Ș. Z. și a celor doi fii, S. Z. și S. Ș. M. prin certificatul de moștenitor menționat anterior, acesta nefiind anulat, instanța a reținut că lipsește interesul constatării din nou, prin prezenta hotărâre, a calității acestora de moștenitori, astfel cum au solicitat reclamanții prin acțiune. Prin urmare, nu a constatat acest aspect, fiind lipsit de interes.
În ce privește succesiunea după defunctul S. Ș. Z., soțul numitei S. E., predecedată, instanța constată că singurii moștenitori acceptanți sunt antecesorul reclamanților, S. Z. și S. Ș. M. în calitate de fii, aceștia acceptând moștenirea în mod tacit, prin luarea în stăpânire a bunurilor succesiunii.
Succesiunea după defunctul S. Ș. Z. se compune din cota de 2/8 părți din imobilul înscris în CF nr. 291 D., cotă dobândită prin succesiune de la soția predecedată S. E. și din cota de ½ din cota de ¾ din imobilul înscris în CF nr. 213 D., adică din cota de 3/8 părți. Succesiunea, s-a transmis, astfel cum s-a reținut mai sus, în întregime, în cote egale de ½ părți fiilor săi, pârâtul S. Ș. M. și antecesorul reclamanților, Szabdai Z..
Având în vedere faptul că S. Z. și S. Ș. M. dobândiseră anterior o cotă de 3/8 părți fiecare din imobilul înscris în CF 291 D., prin succesiunea după defuncta lor mamă, S. E., prin acceptarea moștenirii după defunctul S. Ș. (care deținea o cotă de 2/8), au dobândit imobilul în întregime, fiecare având o cotă de ½ părți. (3/8 + 2/16 = 8/16 = 1/2).
Succesiunea după Szabdai Z. transmițându-se în totalitate către reclamanți, aceștia au devenit coproprietari împreună cu pârâtul S. Ș. M. asupra imobilului înscris în CF nr. 291 D., în cotă de ½ reclamanții și ½ pârâtul.
În baza art. 728 C.civ., conform căruia nimeni nu este obligat să rămână în indiviziune, luând în considerare dispozițiile art. 673 ind. 10 C.pr.civ. și văzând acordul pârâtului S. Ș. M., instanța va dispune ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul înscris în CF nr. 291, urmând ca acesta să fie atribuit în întregime reclamanților, în cote de 3/8 fiecare dintre copiii S. Z. J. și S. E. și 1/8 soția supraviețuitoare S. E., conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză cu privire la valoarea de circulație a imobilului supus partajului, luând în considerare doar suprafața de 250 mp care a intrat în masa succesorală, (f. 212), în baza art. 673 ind. 5 alin. 2, a obligat reclamanții să plătească moștenitorilor pârâtului S. Ș. M. suma de 24.750 lei reprezentând sulta corespunzătoare cotei de ½ din imobilul înscris în CF 291 D., aparținând pârâtului.
În ce privește calitatea de moștenitori a reclamanților după defunctul S. Z., decedat la data de 20.12.2006, având în vedere și achiesarea pârâtului S. Ș. M. la acest capăt de cerere, instanța, în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944, a constatat că reclamanții sunt singurii moștenitori acceptanți după defunctul S. Z., în cote de 3/8 fiecare dintre copiii S. Z. J. și S. E. și 1/8 soția supraviețuitoare S. E..
În baza art. 653 alin. 1 C.civ instanța a dispus predarea către reclamanți a întregii mase succesorale rămase după defunctul S. Z., în cote de 3/8 fiecare dintre copiii S. Z. J. și S. E. și 1/8 soția supraviețuitoare S. E..
În ce privește imobilul înscris în CF nr. 213 D., care face obiectul cererii reconvenționale formulate de pârâtul S. Ș. M. și continuată de succesorii acestuia și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de S. M. E., instanța a reținut următoarele:
La data de 12.08.1958, S. E. și S. Ș. Z. au încheiat cu B. I. și B. V. un „contract de vânzare-cumpărare provizoriu” cu privire la cota de ¾ din imobilul înscris în CF nr. 213 nr. top. 786 și 787 (f. 38).
De la momentul încheierii acestui contract, numiții B. I. și B. V. au intrat în posesia imobilului, plătind taxele și impozitele aferente, astfel cum rezultă din adeverința nr._/19.03.2008 emisă de Primăria orașului C.. (f. 41).
În luna iunie a anului 1981, B. I. și B. V. au încheiat la rândul lor un contract de vânzare-cumpărare cu pârâtul - reclamant reconvențional S. Ș. Z. și soția acestuia, intervenienta Szabdai M. E. cu privire la același imobil. (f. 39, 60).
Reclamanții au susținut că semnăturile de pe contract nu aparțin înstrăinătorilor B. I. și B. V., însă susținerea lor este neîntemeiată, după cum rezultă din expertiza grafoscopică efectuată în cauză care a stabilit că semnatarii înscrisului sunt B. I. și B. V.. De asemenea, reclamanții au invocat și nulitatea absolută acestui contract, pentru lipsa obiectului, conform art. 948 C.civ. Este adevărat că în cuprinsul înscrisului constatator al convenției nu este identificat imobilul, însă, coroborând contractul de vânzare-cumpărare cu adeverința nr. 673/27.03.2008 emisă de Primăria comunei D. (f. 40), adeverința_/19.03.2008 emisă de Primăria orașului C. (f. 41) din care reiese faptul că începând cu anul 1981, plătitor de impozite pentru imobilul situat în D. nr. 564 a fost S. Ș. M. și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, A. P. F. și Almasi V., martori care au fost prezenți la încheierea contractului (f. 110 și 111), rezultă că obiectul contractului încheiat de soții B. cu soții S. Z. și M. E. l-a constituit imobilul înscris în CF nr. 213, situat în D. nr. 564. Prin urmare, chiar dacă obiectul contractului nu este determinat, este determinabil, astfel încât acesta nu este lovit de nulitate absolută.
Într-adevăr, niciunul dintre cele două contracte încheiate cu privire la imobilul înscris în CF nr. 213 D. nu sunt valabile ca și contracte de vânzare-cumpărare întrucât, la momentul încheierii acestora, dreptul de proprietate nu se putea dobândi decât prin înscrierea în CF, conform art. 17 din Decretul – Lege nr. 115/1938, or nici soții B. și nici soții S. Ș. M. și M. E. nu și-au înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, fapt ce a determinat ca acesta să nu iasă niciodată din patrimoniul soților S. Ș. Z. și S. E., motiv pentru care s-a și reținut mai sus că imobilul înscris în CF nr. 213 D. (cota de 3/4) face parte din succesiunile celor doi.
Însă, în temeiul principiului conversiunii actelor juridice, deși nu sunt valabile ca și contracte de vânzare-cumpărare, actele încheiate cu privire la imobilul indicat anterior sunt valabile ca promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare care instituie o obligație în sarcina promitenților-vânzători să încheie în viitor contractul cu respectarea formelor legale, obligație neîndeplinită nici de soții S. Ș. M. și M. E. și nici de soții B.. Obligația însă, s-a transmis prin succesiune moștenitorilor acestora, care sunt ținuți la respectarea lor.
Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 1073 C.civ. și 1075 C.civ. care consacră dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea obligației contractuale, în caz contrar având dreptul la dezdăunare și în baza art. 20 din Decretul-Lege nr. 115/1938, conform căruia dacă mai multe persoane și-au cedat succesiv una celeilalte dreptul de a dobândi prin înscriere un bun nemișcător, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urmă îndreptățit va putea cere înscrierea dobândirilor succesive, deodată cu aceea a dreptului său, dovedind prin înscrisuri originale, întreg șirul actelor juridice care întemeiază înscrierile, instanța a obligat reclamanții, în calitate de succesori ai debitorilor, să își dea consimțământul la transferul dreptului de proprietate asupra cotei de ¾ din imobilul situat în . înscris în CF 213 D., nr. top. 786, 787, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
De asemenea, având în vedere faptul că soții B. au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la același imobil, cu pârâtul-reclamant reconvențional S. Ș. M. și soția acestuia și văzând că succesorii legali ai înstrăinătorilor au fost de acord cu cererea reconvențională, a obligat și pe pârâtele reconvenționale F. V. și C. I., în calitate de moștenitoare legale ale defuncților B. I. și B. V., să își dea consimțământul la transferul dreptului de proprietate asupra cotei de ¾ din imobilul descris mai sus, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Pentru aceleași motive a admis și cererea de intervenție în interes propriu formulată de S. M. E., aceasta nerămânând fără obiect astfel cum au susținut reclamanții, întrucât dreptul de creanță al intervenientei născut din promisiunea de vânzare-cumpărare a imobilului înscris în CF nr. 213 a fost dobândit în timpul căsătoriei, intrând în comunitatea de bunuri a soților, dreptul de creanță urmând să fie înlocuit cu un drept de proprietate care își are izvorul tot în promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată în timpul căsătoriei, motiv pentru care acest drept de proprietate este unul în devălmășie. Intervenienta a stat în proces atât în calitate de succesoare a soțului său decedat pe parcursul procesului, cât și în nume propriu, invocând un drept de creanță propriu, astfel că cererea sa de intervenție nu a rămas fără obiect.
De asemenea, a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâtului S. Ș. M. și al soției sale, intervenienta S. M. E., asupra imobilului înscris în CF 213 D., nr. top. 786, 787, ca bun comun, cu titlu de cumpărare.
În baza art. 276 C.pr.civ., a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părților.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâtele S. M. E., S. M. și B. M., solicitând ca în urma admiterii apelului să fie schimbată în parte sentința în sensul ca atribuind în natură întregul imobil din . CF 291, D. cu nr. top 50,51 în natură reclamanților S. E., S. Z. jr și S. E., să fie obligați reclamanții să plătească cu titlu de sultă, jumătate din valoarea de circulație a imobilului, luându-se în considerare și suprafața de 3569 mp teren intravilan rezultând o valoare a sultei de 50.250 lei și nu de 24.750 lei cum s-a dispus de primă instanță. De asemenea, solicită plata cheltuielilor de judecată și nu compensarea acestora.
În motivarea apelului se arată că prima instanță a greșit atunci când nu a avut în vedere că terenul de 3569 mp nu intră în masa partajabilă câtă vreme a aparținut CAP-ului care nu mai există, iar terenul este aferent imobilului de la numărul 41 D.
În privința cheltuielilor de judecată apelantele apreciază că acestea au rezultat din culpa exclusivă a reclamanților care prin pretențiile nejustificate au generat acest litigiu.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare fac și un istoric al stării de fapt și analizează cererea reconvențională, aspecte pe care însă le susțin în sensul respingerii apelului, ei neformulând o astfel de cale de atac.
Tribunalul analizând apelul în condițiile art. 295 Cod procedură civilă și prin prisma motivelor scrise constată că nu este fondat.
Singurul motiv invocat se referă așa cum s-a precizat, la împrejurarea că prima instanță nu a avut în vedere întreaga suprafață a terenului înscris în CF atunci când s-a stabilit sulta. Ori, această cerere nu s-a făcut în cauză nici prin acțiunea principală nici prin acțiunea reconvențională sau de intervenție. Sub acest aspect apare ca o cerere nouă care nu poate fi dezbătută în apel.
Pe fond, existența în CF a suprafeței de teren în proprietatea CAP chiar dacă este aferentă casei nu poate deveni proprietatea de drept a pârâților în afara procedurilor legale în materia retrocedării unor terenuri. Părțile nu rezultă că ar fi făcut demersuri pentru dobândirea terenului aparținând CAP, motiv pentru care o astfel de solicitare într-un cadru procesual care vizează succesiune și ieșire din indiviziune, nu este posibilă.
În consecință, a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, sulta neputând fi raportată la imobile care nu aparțin pârâților.
Întrucât acțiunea a fost admisă în parte iar hotărârea primei instanțe a soluționat raportul juridic dintre părți, acesta existând în fapt, nu se poate vorbi despre o culpă procesuală exclusivă a reclamanților, motiv pentru care compensarea cheltuielilor de judecată a fost corectă.
Astfel fiind, în baza art. 296 Cod procedură civilă a respins apelul, fără cheltuieli de judecată,
Împotriva Deciziei civile nr.394/A din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. au formulat recurs pârâtele reclamante S. M. E., S. M. și B. M. solicitând admiterea recursului si modificarea deciziei de apel, in sensul schimbării sentinței primei instanțe nr. 6418/28.06.2012 a Judecătoriei A., dispunând ca, atribuind întregul imobil din ., cf. 291 D., nr.top. 50,51, in natura reclamanților S. E., S. Z. junior si S. E. ,nascuta S., sa fie obligați acești reclamanți, sa plătească o sulta de jumătate din valoarea de circulație a imobilului de mai sus, luând in considerare intreaga suprafața de 3569 mp teren intravilan, rezultând valoarea sultei de 50.250 de lei, si nu numai 24.750 lei, cum greșit prima instanța a dispus, obligarea reclamanților -parați reconvenționali, la plata cheltuielilor de judecată, și nu compensarea in totalitate a cheltuielilor de judecată, cum prima instanță greșit a dispus, rezultând total cheltuieli de 4080 lei, pe baza culpei procesuale exclusive a reclamanților-pârâți reconvenționali, cu cheltuieli de judecată și în apel, respectiv recurs.
În motivare se arată că prima instanța a greșit când a considerat că sulta trebuie să se calculeze în privința imobilului din D. nr.41, nr. Cf. 291, doar la casa si terenul de 250 mp, TEREN NEPARCELAT, și care a rămas în folosința familiei S., după înscrierea moștenirii din 1985.
Instanța de apel a respins neîntemeiat apelul, considerând, fără motive, si neanalizand dosarul, că solicitarea privind stabilirea sultei raportat la întreaga suprafața de teren AR FI O CERERE NOUA IN APEL.
Atât în cererea reconvențională, în cea de intervenție în concluzii, la fiecare ocazie, au solicitat atribuirea întregului imobil la reclamanți, cu obligarea lor la sulta calculată la întreaga suprafață de teren aferent casei și construcțiilor, anume la 3569 mp, și nu numai la 250 mp.
Apare ca și nefondat și abuziv a afirma că abia în apel au cerut aceasta sulta si modalitate de partaj.
Inclusiv expertiza de evaluare a imobilelor are in vedere aceasta soluție, stabilind si valoarea de circulație a imobilului, luat cu întregul teren, si nu numai cu 250 mp.
Instanța de apel arată imposibilitatea ca terenul prevăzut în cf. ca si proprietatea CAP -ului inexistent, să treacă în proprietatea de drept a paraților în afara procedurilor legale.
Nu arată însă nimic de ce nu s-ar aplica prevederile invocate, din Decret -Lege 42/1990 si art 23 din Legea 18/1991, respectiv care ar fi acele proceduri legale și cine ar putea să le efectueze care să ducă la așa zisa dobândire a terenului întreg.
Însă, desi restul terenului a fost preluat de CAP, prin cooperativizare, în temeiul art. 8 din decretul Lege 42/1990 și art. 23 din Legea 18/1991 acest teren fiind clar aferent casei nr.41 din comună, astfel pe baza legii, constituie proprietatea deținătorilor casei si titulari ai dreptului de folosința, în momentul intrării in vigoare a acestor norme legale, deținătorii sunt persoanele după care s-a dezbătut moștenirea in acest dosar.
Deci din moștenire face parte și întregul teren de 3569 mp și nu doar 250 mp.
Este și anacronic să rămână în proprietatea CAP-ului acest teren, când CAP-uri nu mai există. Pe de altă parte, reclamanții folosesc acest teren si primind in atribuire întreaga casa si construcțiile ar putea valorifica imobilul cu tot terenul ,la valoarea de circulație mult mai mare decât cea luata in calcul la stabilirea sultei, ceea ce ar fi mai mult decât nedrept fata de recurenți.
Chiar dacă s-ar avea in vedere ca, primind prin atribuire construcțiile, reclamanții-intimati in mod gratuit ar putea rezolva situația de carte funciara, si sa si instraineze casa cu toata suprafața de teren, neachitând recurenților decât o parte mica din sulta cuvenită în schimbul cotei de jumătate din imobil. C. recurenților a fost dobândita in același mod ca si a a intimaților, prin moștenire si nu se justifica distincția făcuta in defavoarea recurenților, si acordând beneficii ilegale reclamanților.
Cu alte cuvinte, chiar dacă atribuirea nu ar viza, expres, decât suprafața de 250 mp., intimații având in proprietate construcțiile, pot face orice demers pentru rezolvarea formelor, alături de proprietatea construcțiilor, având si drept la procedura de înscriere in cartea funciara a întregii suprafețe sub numele lor, aceste drept are un conținut patrimonial, egal cu valoarea de circulație a întregului imobil cu teren total de 3569 mp.
În privința cheltuielilor de judecată -suma de 4080 de lei rezultă din chitanțele de plata a onorariului expert imobiliar, taxe judiciare si onorar avocat, din filele 33,70,71,114,120, si 350 din dosar. Aceste cheltuieli au fost provocate de reclamanți, pentru ca:
-nu s-ar fi ajuns la nici un fel de judecata daca reclamanții nu ar fi avut pretenția absurdă si nedreaptă, ca să moștenească si din casa din D. nr. 564, cf. nr. 213 nr.top. 786,787, despre care nu au recunoscut ca a fost vânduta părinților recurenților prin act sub semnătura private,
-întregul proces de față a fost provocat de aceasta nedreapta pretenție a reclamanților, în dosar s-a demonstrate ca ei știau foarte bine ca nu au drept la aceasta casa ,totusi au provocat un proces de patru ani.
-au atacat actul sub semnătura privată, fără temei, prelungind procesul cu doi ani, fara vreo justificare,.
-pe tot parcursul procesului au susținut variante de respingere în intregime a acțiunii noastre reconvenționale, fără temei și ilegal.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații S. E., S. Z. junior și S. E. au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a deciziei recurate, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art. 304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Sintetizând criticile aduse deciziei recurate prin cererea de recurs, Curtea constată că acestea au în vedere neluarea în considerare la stabilirea masei succesorale, și implicit a sultei, a întregii suprafețe de 3569 mp a imobilului înscris în CF 291 D. nr.top 50,51, precum și greșita soluționare a cererii având ca obiect cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea constată că instanțele de fond au aplicat și interpretat corect dispozițiile legale vizând compunerea masei succesorale. Astfel, masa succesorală reprezintă patrimoniul defunctului care se transmite pentru cauză de moarte, deci toate drepturile și obligațiile defunctului, în compunerea de la data decesului conform art. 651 C.civ. din 1864 (aplicabil în speță conform art.6 NCCiv.). Așadar transmisiunea succesorală are ca obiect patrimoniul alcătuit din totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care au aparținut defunctului. Or, din extrasul CF 291 D., nr. top 50,51 rezultă ca dreptul de proprietate al CAP D. este înscris asupra suprafeței de 3319 mp teren prin cooperativizare. Recurentele au invocat aplicarea în speță a art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990 și a art.23 din Legea nr.18/1991. In conformitate cu dispoz. art.8 din Decretul-lege nr.42/1990 al C.P.U.N., terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor; acestea pot fi înstrăinate și lăsate moștenire, iar terenul prevăzut la alin.1, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosință membrului cooperator, potrivit prevederilor art.4, nu poate depăși suprafața de 6.000 metri pătrați pentru deținătorul casei de locuit. Textul de lege menționat a rămas in vigoare după ce prin art.123 din Legea nr.18/1991 republicata a fost abrogat Decretul-lege nr.42/1990, cu excepția art.8-11. Dispoz. art.23 alin.1 si 2 si 2 indice 1 din Legea nr.18/1991 republicata prevăd că: (1) Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, dupa caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodărești, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea țărănimii. (2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit si anexelor gospodărești, precum si curtea si gradina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare in actele de proprietate, in cartea funciara, in registrul agricol sau in alte documente funciare, la data intrării in cooperativa agricola de producție. (2 ind.1) În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă." Pentru a invoca în beneficiul său dispozițiile art.23 din Legea nr.18/1991, cel interesat trebuie să parcurgă procedura prevăzută de acest act normativ, legea fondului funciar stabilind regulile procedurale prin care se pot valorifica drepturile cu privire la terenurile ce au aparținut antecesorilor acestuia, inclusiv pentru verificarea calității de persoană îndreptățită și a suprafeței de teren care se încadrează în noțiunea de teren aferent conform art.23 alin.1 din Legea nr.18/1991, avându-se în vedere și dispoz. art.8 alin.1 din aceeași lege care prevede procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cooperativizate și care nu se încadrează în ipoteza art.23 alin.1. În acest sens, art.9 alin.1 și 2 din HG 890/2005 prevăd că lucrările privind stabilirea dreptului de proprietate pentru foștii membri ai cooperativelor agricole de producție și pentru celelalte persoane prevăzute de lege se desfășoară de comisiile comunale, orășenești sau municipale, după caz, luându-se în considerare suprafața terenurilor aduse în cooperative, preluate de acestea în baza unor legi speciale, sau în orice alt mod de la membrii cooperatori. (…) În baza prevederilor art. 23 și 24 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, terenurile atribuite din intravilanul localităților pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, se înscriu în proprietatea deținătorilor actuali, în limita suprafețelor primite în acest scop de la fostele cooperative agricole de producție sau de la fostele consilii populare. Așadar, atât timp cât în prezentul litigiu nu s-a făcut dovada că defuncților li s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită în sensul art.23 din Legea nr.18/1991 și nu li s-a constatat dreptul de proprietate asupra întregului teren de 3569 mp, așa cum susțin recurentele, în mod corect instanțele de fond au avut în vedere la stabilirea masei succesorale bunurile pentru care s-a făcut dovada că s-au aflat în patrimoniul defuncților la data deschiderii succesiunii. Dacă ulterior acestui litigiu se dovedește că defuncții aveau în proprietate la data decesului și alte bunuri, constatându-se deci dreptul de proprietate asupra acestora, părțile le pot include într-un partaj suplimentar efectuat pe cale amiabilă sau judiciară potrivit cotelor de moștenire stabilite în prezenta cauză.
Nici motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată din prima instanță nu sunt întemeiate deoarece instanțele de fond au făcut o aplicare corectă a dispoz. art. 276 C.pr.civ. compensând cheltuielile de judecată, ținând cont de pretențiile admise pentru fiecare parte, de cheltuielile de judecată efectuate de fiecare parte în ceea ce privește petitele admise, precum și de specificul cererii prin care se solicită dezbaterea succesiunii.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ., Curtea de apel va respinge recursul formulat de recurentele pârâte reclamante S. M. E., S. M. și B. M. împotriva Deciziei civile nr.394/A din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul A..
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentele pârâte reclamante S. M. E., S. M. și B. M. în contradictoriu cu intimații reclamanți S. E., S. Z. junior și S. E. și intimații pârâți F. V. și C. I. împotriva Deciziei civile nr.394/A din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red.:A.M.N. - 27.02.2013
Tehnored. A.M.N./S.C. – 27.02.2013
Prima instanță: Judecătoria A.: judecător A.-M. A.
Instanța de apel - Tribunalul A. :judecători H. O., A. Ș.
| ← Revocare donaţie. Decizia nr. 1376/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Grăniţuire. Decizia nr. 226/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
