Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 518/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 518/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 701/220/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 518
Ședința publică din 2 aprilie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul I. A. și intervenienții TRUȚI I. D., TRUȚI R. și M. V. împotriva deciziei civile nr. 910/12.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ T. și O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ D., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 martie 2013, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În termenul de pronunțare, intervenienții au depus la dosar, prin registratura instanței la data de 01.04.2013, concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată că:
Prin sentința civilă nr. 1219/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentul I. A., în contradictoriu cu intimații M. V., Truți I. D. și Truți R.; a fost menținută încheierea de carte funciară nr._/13.01.2012 emisă de B. de C. și Publicitate Imobiliară D.; au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții M. V., Truți I. D. și Truți R. și nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Prima instanță, potrivit art. 137 C.proc.civ., s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Prin întâmpinarea depusă de OCPI T., dar și prin cererile de intervenție în interes propriu s-a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a OCPI.
Analizând excepția invocată, prima instanță a reținut că prin Decizia LXXII(72) din 15.10.2007 pronunțată în dosarul nr. 42/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General, stabilind că în cauzele care au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea //1996, O. de C. și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.
În consecință, date fiind prevederile art. 329 alin. 3 C., potrivit cărora decizia de mai sus este obligatorie, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesual pasive a OCPI și a respins plângerea formulată împotriva acestei instituții, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Cu privire la plângerea formulată de petentul I. A., instanța de fond a reținut că deși de la 1 octombrie 2011 înscrierile în cartea funciară sunt reglementate de Noul Cod Civil, prin art. 76 din Legea de punere în aplicare a Noului cod s-a stabilit că dispozițiile codului nou cu privire la înscrierile de carte funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate, sau, după caz, săvârșite ori produse după . noului cod.
Având în vedere că încheierea de carte funciară atacată este datată anterior intrării în vigoare a noului cod, prima instanță a reținut că legea aplicabilă în speță este Legea 7/1996 în forma în vigoare la data de 30 septembrie 2011.
Prin încheierea de carte funciară nr._/13.01.2012 B. de C. și Publicitate Imobiliară D. a respins cererea petentului I. A. privind intabularea dreptului de proprietate dobândit prin moștenire, asupra imobilului din CF 795 C., nr. top 192-193.
În motivarea Biroului de carte funciară s-a arătat că autorul petentului a dobândit prin uzucapiune cota de 1/2 din imobil, iar apoi petentul a moștenit întregul drept de proprietate, la bază fiind sentința civilă nr. 3983/1993 a Judecătoriei Timișoara.
Cu toate acestea, același imobil a fost înscris și în cartea funciară nr. 30 al aceleiași localități, carte care a fost reconstituită prin sentința civilă nr. 62/2010 a Judecătoriei D.. Prin aceeași sentință s-a constatat dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu număr topografic 192-193 în favoarea lui M. V., fapt pentru care, în CF 30 C. reconstituită s-a înscris dreptul de proprietate al uzucapantului. D. fiind faptul că hotărârea supusă înscrierii în cartea funciară de către petentul I. A. nu a fost opozabilă proprietarului actual M. V., BCPI D. a respins cererea petentului.
Împotriva acestei încheieri s-a formulat cerere de reexaminare, respinsă însă pentru aceleași considerente.
Analizând documentele de la dosarul de carte funciară, instanța de fond a constatat că imobilul având număr cadastral 192-193 compus din casa cu numărul 107 și teren în suprafață de 2706 mp este înscris în CF_ provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 30 C. – reconstituită. Totodată același imobil a fost înscris și în CF 795 C., carte funciară nesistată.
În anul 1993 petentul I. A. a devenit proprietarul imobilului de mai sus prin moștenire de la autorul său M. T., însă nu a solicitat intabularea dreptului de proprietate în CF 795 C. decât în anul 2011.
În anul 2010 M. V. a devenit proprietar al aceluiași imobil, fapt constatat prin sentința civilă nr. 62/2010 pronunțată de Judecătoria D., acesta intabulându-și dreptul de proprietate în CF 30 C., carte funciară reconstituită de instanța de judecată, cu ocazia constatării dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil, în favoarea lui M. V..
Prima instanță a constat că deși teoretic există două cărți funciare cu numere diferite, în realitate există un singur imobil având număr topografic 192-193 care are doi pretinși proprietari, din care unul este înscris în cartea funciară, iar celălalt nu.
Potrivit art. 20 alin. 2 și 3 din Legea 7/1996, în vigoare la data formulării cererii de intabulare de către petent, drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimțământul titularului dreptului, sau în baza unei hotărâri judecătorești care suplinește consimțământul titularului, dacă aceasta îi este opozabilă.
Având în vedere că intimatul M. V. și apoi Truți I. D. și Truți R. au dobândit prin uzucapiune, respectiv prin vânzare-cumpărare dreptul de proprietate asupra imobilului iar titlurile acestora sunt valabile, prima instanță a apreciat că nu poate în procedura plângerii împotriva încheierii de carte funciară să compare titlurile de proprietate ale petentului, respectiv pârâților, operațiune specifică unei acțiuni în revendicare.
În consecință, instanța de fond a apreciat neîntemeiată plângerea, fapt pentru care a respins-o.
În ceea ce privește cererile de intervenție, prima instanță s-a pronunțat în principiu asupra acestora, dat fiind faptul că petentul nu a precizat inițial cadrul procesual complet, așa cum rezulta din încheierea de carte funciară atacată.
Ulterior, la termenul de judecată din 12.09.2012 petentul și-a precizat acțiunea în fața instanței arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu M. V., Truți I. D. și Truți R. în calitate de intimați.
D. urmare, prima instanță a apreciat că cererile de intervenție, astfel cum au fost formulate ar fi trebuit să se rezume la apărări din partea intervenienților, ulterior intimați și să nu se extindă și la cereri ce exced sferei încheierii de carte funciară atacată în speță. Astfel, având în vedere că prin încheierea de carte funciară nr._/13.01.2012 B. de C. și Publicitate Imobiliară D. nu s-a pronunțat, întrucât nu i s-a cerut, cu privire la sistarea cărții funciare nr. 795 C., instanța, văzând și dispozițiile art. 73 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 al directorului general al ANCPI, potrivit cărora „cel care a cerut înscrierea nu va putea modifica sau întregi, prin căile de atac exercitate – cererea pe care s-a întemeiat încheierea registratorului”, a apreciat ca inadmisibile cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții M. V., Truți I. D. și Truți R., cu privire la sistarea CF 795 C..
Împotriva sentinței civile nr 1219 din 12.09.2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr_ au formulat apel atât petentul A. lancu, cât și intervenienții Truți I. D., Truți R. și M. V..
Intervenienții Truți I. D., Truți R. și M. V., prin apelul declarat, au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul acordării cheltuielilor de judecată din fața Judecătoriei D. în cuantum de 1300 lei conform chitanței nr 364 din 11.04.2012 eliberată de Cabinet de Avocat S. A., depusă la dosarul cauzei, cu cheltuieli de judecată din faza de apel în cuantum de 1000 lei, conform chitanței atașate.
În fapt au arătat că au intervenit în speța dedusă judecații în fața Judecătoriei D., până la primul termen de judecată în calitate de intervenienți în interes propriu.
Abia la ultimul termen de judecată, când cauza în prima instanța a rămas în pronunțare, petentul A. lancu a precizat faptul că înțelege să se judece cu aceștia în calitate de intimați, deși aveau deja calitatea de intervenienți.
În cererea de intervenție, au făcut apărări pe fondul cauzei și în plus au formulat un petit separat de sistare a CF nr 795 C.. În opinia acestora, chiar dacă instanța a respins aceasta solicitare de sistare a CF nr. 795 C., pe fondul cauzei instanța a respins plângerea petentului care a înțeles sa se judece cu ei în calitate de intimați, iar apărările lor pe fondul cauzei au fost luate în considerare de prima instanță la pronunțarea sentinței atacate.
În acest sens, avocata S. A. a formulat și a susținut aceste apărări și s-a deplasat de la Timișoara la D. la termenele de judecată.
Pentru considerentele învederate, intervenienții au solicitat cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat de 1300 lei, cheltuieli la care au apreciat că sunt îndreptățiți, conform art. 274 C. proc. civ.
Intervenienții au mai susținut că prima instanța a omis sa se pronunțe cu privire la acordarea onorariului de avocat în cuantum de 1300 lei (dovedit cu chitanța în original depusă la dosar) pe care l-a solicitat atât în cererea de intervenție, cât și în concluziile scrise.
Apelantul petent I. A. a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței civile nr. 1219/12.09.2012 pronunțate de Judecătoria D. în dosarul nr._, în sensul admiterii plângerii formulate de acesta împotriva încheierii nr._/28.12.2011 a BCPI D. și împotriva încheierii nr. 1710/2012 a registratorului-șef de respingere a cererii de reexaminare, dispunând desființarea acestora și admiterea cererii privind înscrierea dreptului de proprietate al petentului în CF nr. 795 C., nr. top. 192-193, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara.
A precizat că motivarea dată de prima instanță respingerii plângerii petentului nu are legătură cu obiectul cauzei și cu motivele invocate. A învederat că se poate observa că motivele ce au stat la baza respingerii plângerii sunt expuse la fiala 9, alin. 8 din sentință, prima instanță opinând că „nu poate în procedura plângerii împotriva încheierii de carte funciară să compare titlurile de proprietate ale petentului, respectiv pârâților, operațiune specifică unei acțiuni în revendicare”. Or, nu a solicitat niciun moment compararea titlurilor, ci doar să se dea eficiența cuvenită dispozițiilor sentinței civile nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara, câtă vreme prin aceasta s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al acestuia într-o carte funciară al cărei cuprins nu este modificat în prezent față de cel existent la data pronunțării hotărârii, nefiind nevoie de nicio comparare a vreunor titluri, cum greșit a considerat instanța.
Prin încheierea a cărei reexaminare a solicitat-o, fiind însă respinsă cererea de reexaminare de către registratorul-șef, s-a dispus respingerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate al petentului în CF nr. 795 C., nr. top. 192-193, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara, pentru considerentul principal că registratorul a presupus că imobilul cu nr. top. 192-193 ar fi fost transcris din CF 795 C. în CF nr. 30 C., omițându-se sistarea CF 795 C., pentru ca mai apoi să afirme cu toată certitudinea că „CF 795 C. doar din eroare nu a fost sistată efectiv la deschiderea CF 30 C. în care s-a transcris imobilul cu nr. top. 192-193”. Ca atare, urmare a acestui artificiu prin care s-a convertit presupunerea inițială într-o veritabilă certitudine, s-a concluzionat că dreptul petentului nu mai poale fi înscris în cartea funciară, hotărârea supusă înscrierii nefiind opozabilă proprietarului actual, câtă vreme în prezent în CF 30 C. (reconstituit prin hotărâre judecătorească și devenit CF_) s-a înscris dreptul de proprietate al altor persoane. Față de considerentele expuse s-a dispus respingerea cererii cu privire la imobilul înscris în CF_ provenită din CF de pe hârtie nr. 30 C. reconstituită, deși solicitarea privea, conform sentinței, CF 795 C..
Cererea de reexaminare a fost respinsă tot pentru aceleași argumente, care au fost apreciate ca fiind corecte, reținându-se în plus că imobilul identificat cu număr cadastral unic nu poate fi înscris concomitent în două cărți funciare, cererea fiind inadmisibilă.
În opinia reclamantului, admiterea plângerii se impune pentru că niciunul dintre motivele invocate ca temei al respingerii nu au fundament juridic, ci sunt expresia fraudei actualilor deținători ai imobilului înscris în CF nr. 30 C. cu complicitatea funcționarilor de la cartea funciară. Acea presupunere convertită în cele din urmă într-o certitudine este greșită, căci imobilul cu nr. top. 192-193 nu a fost niciodată transcris din CF 795 C. în CF nr. 30 C. și nici nu s-a omis sistarea CF 795 C. pentru simplul considerent că o asemenea sistare nu se impunea în lipsa transcrierii imobilului dintr-o carte funciară în alta. Dacă s-ar fi operat vreo transcriere, ar fi fost obligatoriu ca operațiunea să fie evidențiată în ambele cărți funciare, atât în cea din care imobilul s-ar fi transcris, respectiv CF 795 C. cât și cea în care se reînscria. Reclamantul a învederat că studiind cuprinsul CF 795 C., se poale observa că nu există vreo mențiune în acest sens. Prin urmare, câtă vreme imobilul înscris în CF 795 nu s-a transcris într-o altă carte funciară, nu se poate pune problema sistării sale, așa cum greșit s-a apreciat. În realitate, imobilul cu nr. top. 192-193 este înscris în două cărți funciare, cu nr. 795 (singura în care ar fi trebuit să fie înscris – în opinia reclamantului) și nr. 30 (reconstituită în mod greșit – apreciază reclamantul), însă această chestiune nu poate împiedica înscrierea în CF 795 C. a dreptului acestuia conform dispozitivului unei hotărâri definitive și irevocabile, orice interpretare contrară constituind încă un abuz ce încearcă a masca frauda comisă cu ocazia reconstituirii greșite a CF nr. 30 C..
Reclamantul consideră că atâta vreme cât CF nr. 795 C. există, nefiind sistat, iar imobilul evidențiat în cuprinsul său nefiind niciodată transcris în altă carte funciară, este obligatorie soluționarea cererii strict cu privire la această carte funciară și prin prisma celor înscrise în prezent în aceasta, nefiind permisă raportarea la situația din altă carte funciară (nr. 30) pentru a se considera că hotărârea nu este opozabilă persoanelor înscrise în aceasta. Raportat la persoanele înscrise în prezent în CF 795 C., sentința nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara este opozabilă și este obligatoriu să-și producă efectele.
Așadar, apreciază că se impune a se constata că nu a solicitat înscrierea în CF_ C., astfel că respingerea cererii nu poate viza o altă carte funciară decât cea indicată expres în cuprinsul cererii. Este absolut nelegal să se schimbe obiectul cererii de către funcționarul însărcinat cu rezolvarea sa, depășirea atribuțiilor fiind de natura evidenței.
Argumentul reținut suplimentar în sensul respingerii cererii de reexaminare, constând în inadmisibilitatea înscrierii concomitente a unui imobil în două cărți funciare, este în egală măsură greșit, căci, pe de o parte, respingând cererea de operare în CF nr. 795 C. a dispozițiilor sentinței civile nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, s-a înfrânt efectul obligatoriu al dispozițiilor acesteia, ajungându-se ca funcționarii de la biroul de carte funciară să cenzureze o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, și, pe de altă parte, imobilul cu nr. top. 192-193 C. era deja înscris în două cărți funciare (nr. 795 și nr. 30), astfel că nu operarea dispozițiilor sentinței din 1993 ar fi dus la situația invocată, respectiv înscrierea concomitentă a aceluiași imobil în două cărți funciare. Acesta consideră că situația s-a creat în momentul în care s-a deschis noua carte funciară (nr. 30) în baza hotărârii prin care aceasta a fost reconstituită în mod greșit, pentru că abia la acel moment s-a ajuns la situația ca terenul identificat cu nr. top. 192-193 C., intabulat deja în CF nr. 795 C., să fie înscris în două cărți funciare.
Prin decizia civilă nr. 910/12.12.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins ca nefondat apelul civil formulat de apelantul petent I. A. și ca inadmisibil apelul formulat de apelanții intervenienții-intimați Truți I. D., Truți R. și M. V., împotriva sentinței civile nr. 1219/12 Septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații O. de C. și Publicitate Imobiliară T., B. de C. și Publicitate Imobiliară D.. De asemenea, a fost respinsă cererea intimaților având ca obiect cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel tribunalul a reținut, în ceea ce privește apelul reclamantului că, acesta critică respingerea cererii sale de înscriere a dreptului său de proprietate, operațiune dispusă în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, asupra unui imobil evidențiat deopotrivă și în favoarea intimaților-intervenienți, într-o altă carte funciară, însă tot în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, ulterioare primei hotărâri.
Instanța de apel a considerat că în mod corect a observat registratorul de carte funciară și, subsecvent, prima instanță de fond, că, raportat la situația de carte funciară evocată, cererea petentului nu putea fi soluționată în procedura specială, cu caracter necontencios, a înscrierii în cartea funciară.
S-a apreciat în sensul mai sus arătat pentru că potrivit art. 17 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același teritoriu administrativ și se realizează de către oficiile teritoriale pentru imobilele situate în raza teritorială a acestora.
Ca atare, imobilul individualizat cu număr topografic face obiectul publicității imobiliare, iar faptul evidențierii aceluiași imobil în două cărți funciare distincte, în favoarea unor titulari diferiți constituie un impediment la înscrierea dreptului petentului, atâta vreme cât, în conformitate cu principiul relativității, consacrat de art. 22 din legea antemenționată, înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.
S-a reținut că la data cererii petentului, cu puterea evidenței, imobilul în litigiu era înscris în favoarea intimaților, care l-au dobândit cu titlu uzucapiune de la autorul petentului, titlu constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ulterioară hotărârii judecătorești a petentului.
Instanța de apel a subliniat că, sub aspectul admisibilității cererii de înscriere a dreptului petentului, este caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciară ce rezulta din dispozițiile art. 47 alin. (5) si (6) din Legea nr. 7/1996, republicată.
Acest caracter necontencios al activității de publicitate imobiliară a fost statuat prin Decizia LXXII (72) din 15.10.2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a apreciat ca procedura de înscriere în cartea funciară este guvernată de regulile cuprinse în Legea nr. 7/1996, republicată, și de actele normative emise în baza ei, completată cu dispozițiile generale în materie necontencioasă prevăzute în Codul de procedură civilă, respectiv art. 331 și 335 C.proc.civ.
Atât în faza administrativă, cât și în cea jurisdicțională – în faza de apel și prin obiecțiile ridicate de intervenienți, cererea a dobândit caracter contencios, nemaiputând fi soluționată în cadrul procedurii plângerii de carte funciară, reținându-se că acest aspect în mod corect a fost reținut și de prima instanță.
Instanța de apel a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că petentul nu a solicitat compararea titlurilor, întrucât dacă instanța ar fi dat eficiență dispozițiilor sentinței civile nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara, în condițiile în care, la data analizei, dreptul asupra imobilului este înscris în favoarea intervenienților, aceasta ar fi fost consecința, corelativ cu încălcarea regulilor susexpuse ce guvernează materia publicității imobiliare.
Alegațiile petentului apelant cu privire la frauda actualilor deținători ai imobilului înscris în CF nr. 30 C. cu complicitatea funcționarilor de la cartea funciară, s-au reținut de către tribunal ca fiind nefondate, atâta vreme cât înscrierea dreptului intimaților a fost efectuată în baza unei hotărâri judecătorești, cât și total extranee pricinii.
Așa fiind, tribunalul a respins ca nefondat apelul petentului.
În ce privește apelul intimaților, tribunalul a observat că prima instanță a apreciat că aceștia nu au solicitat cheltuieli de judecată, și, ca atare, nu s-a pronunțat asupra acestui petit accesoriu. Privitor la această pretinsă omisiune a primei instanțe, instanța de apel a apreciat că nu putea fi corectată decât pe calea specială a completării dispozitivului, potrivit exigentelor art.281 ind.2 si art. art.281 ind.2 a C.proc.civ.(dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri; completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 – 2812).
În lipsa unui raționament juridic al instanței sub aspectul arătat, s-a apreciat că este lipsit de obiect controlul judiciar.
Totodată, s-a reținut că intimații au posibilitatea solicitării cheltuielilor la care, eventual, sunt îndreptățiți pe calea unei cereri separate, concluzionându-se că criticile formulate pe calea apelului sunt inadmisibile.
Pentru toate considerentele evocate, potrivit art.296 alin.1 ipoteza I C.proc.civ. și în temeiul dispozițiilor legale iterate, tribunalul a respins apelurile formulate, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței supusă controlului judiciar pendinte.
În temeiul art.274 C.proc.civ., fața de culpa lor procesuală în promovarea prezentei cai de atac, a respins cererea intimaților cu obiect cheltuieli de judecată.
În termen, împotriva deciziei civile nr. 910/12.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. au declarat recurs reclamantul I. A. și intimații Truți I. D., Truți R. și M. V..
Reclamantul I. A. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile atacate, în sensul admiterii plângerii împotriva încheierii nr. 1710/2012 a registratorului-șef de respingere a cererii de reexaminare, desființarea acestora și admiterea cererii privind înscrierea dreptului de proprietate al petentului în CF nr. 795 C., nr. top. 192-193, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara.
În motivare a arătat că respingerea apelului reclamantului s-a întemeiat pe ideea că înscrierea unui drept se poate efectua, potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996, numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută, instanța de apel reținând în mod greșit că la data cererii, imobilul era înscris în favoarea intimaților, care l-au dobândit prin uzucapiune de la autorul reclamantului.
Or, argumentele reținute de instanță, în opinia reclamantului, sunt greșite, deoarece a solicitat înscrierea dreptului său de proprietate, potrivit sentinței civile nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara, în CF nr. 795 C., nr. top. 192-193, în care proprietari nu sunt, în mod evident, intimații, așa cum a considerat instanța de apel, ci persoanele împotriva cărora a obținut hotărârea din 1993.
Nu a solicitat compararea titlurilor, ci doar să se dea eficiența cuvenită dispozițiilor sentinței civile nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara, câtă vreme prin aceasta s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al său într-o carte funciară al cărei cuprins nu este modificat în prezent față de cel existent la data pronunțării hotărârii, nefiind astfel nevoie de nicio comparare a vreunor titluri, cum greșit a considerat instanța.
A învederat că admiterea plângerii se impune întrucât niciunul dintre motivele invocate ca temei al respingerii nu au fundament juridic, ci sunt expresia fraudei actualilor deținători ai imobilului înscris în CF nr. 30 C., cu complicitatea funcționarilor de la cartea funciară iar această afirmație reflectă o realitate, în contextul în care i s-a refuzat inițial chiar înregistrarea cererii ce ulterior a fost respinsă prin încheierea atacată, pe considerentul verbal că „este vorba de un imobil cu probleme, iar cererea va fi oricum respinsă”, astfel că numai după îndelungi insistențe ale sale și discuțiile purtate prin telefon de avocat cu funcționarii îndrituiți cu primirea cererii s-a ajuns la înregistrarea acesteia.
Arată că imobilul cu nr. top. 192-193 nu a fost niciodată transcris din CF 795 C. în CF nr. 30 C. și nici nu s-a omis sistarea CF 795 C., pentru simplul considerent că o asemenea sistare nu se impunea în lipsa transcrierii imobilului dintr-o carte funciară în alta. Dacă s-ar fi operat vreo transcriere, ar fi fost obligatoriu ca operațiunea să fie evidențiată în ambele cărți funciare, atât în cea din care imobilul s-ar fi transcris, respectiv CF 795 C., cât și cea în care se reînscria, or, studiind cuprinsul CF 795 C. se poate observa că nu există vreo mențiune în acest sens. Prin urmare, câtă vreme imobilul înscris în CF 795 nu s-a transcris într-o altă carte funciară, consideră că nu se poate pune problema sistării sale, așa cum greșit s-a apreciat. În realitate, în prezent imobilul cu nr. top. 192-193 este înscris în două cărți funciare, nr. 795 (singura în care ar fi trebuit să fie înscris – în opinia reclamantului) și nr. 30 (reconstituită în mod greșit – apreciază reclamantul), însă această chestiune nu poate împiedica înscrierea în CF 795 C. a dreptului reclamantului, conform dispozitivului uni hotărâri definitive și irevocabile, orice interpretare contrară constituind încă un abuz ce încearcă a masca frauda comisă cu ocazia reconstituirii greșite a CF 30 C..
Or, câtă vreme CF nr. 795 C. există, nefiind sistat, iar imobilul evidențiat în cuprinsul său nefiind niciodată transcris în altă carte funciară, este obligatorie soluționarea cererii strict cu privire la această carte funciară și prin prisma celor înscrise în prezent în aceasta, nefiind permisă raportarea la situația din altă carte funciară (nr. 30) pentru a se considera că hotărârea nu este opozabilă persoanelor înscrise în aceasta. Raportat la persoanele înscrise în prezent în CF 795 C., sentința nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara este opozabilă și este obligatoriu să-și producă efectele.
Nu a solicitat înscrierea în CF_ C., astfel că respingerea cererii nu poate viza o altă carte funciară decât cea indicată expres în cuprinsul cererii. Este nelegal să se schimbe obiectul cererii de către funcționarul însărcinat cu rezolvarea sa, depășirea atribuțiilor fiind de natura evidenței.
Prin respingerea cererii de înscriere în C.F. nr. 795 C. a dispozițiilor sentinței civile nr. 3983/29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, s-a înfrânt efectul obligatoriu al dispozițiilor acesteia, ajungându-se ca funcționarii de la biroul de carte funciară să cenzureze o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, și, pe de altă parte, imobilul cu nr. top. 192-193 C. era deja înscris în două cărți funciare (nr. 795 și nr. 30), astfel că nu operarea dispozițiilor sentinței din 1993 ar fi dus la situația invocată, respectiv înscrierea concomitentă a aceluiași imobil în două cărți funciare. Situația s-a creat în momentul în care s-a deschis noua carte funciară (nr. 30) în baza hotărârii prin care aceasta a fost reconstituită în mod greșit.
În drept, invocă dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, art. 304 pct. 8, 9 C.p.c.
Prin recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri, intimații Truți I. D., Truți R. și M. V. au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul acordării cheltuielilor de judecată din fața Judecătoriei D., în sumă de 1300 lei și a cheltuielilor de judecată de 1000 lei din faza de apel.
În motivare au arătat că în cererea de intervenție au făcut apărări pe fondul cauzei și în plus au formulat și un petit separat de sistare a CF nr. 795 C.. Chiar dacă instanța anterioară a respins această solicitare de sistare a CF nr. 795 C., pe fondul cauzei instanța a respins plângerea petentului care a înțeles să se judece cu recurenții în calitate de intimați, iar apărările pe fondul cauzei au fost luate în considerare de prima instanță la pronunțarea sentinței atacate.
În opinia acestora, instanța, prin sentința civilă nr. 1219 din 12.09.2012 a Judecătoriei D. din dosar nr._, nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată pe care le-au solicitat. Precizează că prin cererea de apel formulată, au solicitat cheltuielile de judecată, însă Tribunalul T. prin decizia civilă nr. 910/12.12.2012 a respins apelul întrucât s-a reținut că acordarea cheltuielilor de judecată se putea solicita doar pe calea completării dispozitivului sentinței și nu a declarării apelului.
Consideră că această susținere a instanței de apel este nelegală, întrucât art. 2812 C.proc.civ. nu prevede că omisiunea instanței poate fi îndreptată doar prin completarea hotărârii, având în vedere faptul că textul legal prevede că „se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva aceleiași hotărâri”. Din textul de lege menționat nu se deduce că instanța de apel nu se poate pronunța asupra unor omisiuni ale primei instanțe.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din apel arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat pentru reprezentarea lor în susținerea apelului. Mai precizează că onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei în faza de apel a reprezentat munca depusă de avocata lor S. A. pentru respingerea apelului petentului A. I., respectiv prezența avocatei în instanță, susținerea concluziilor verbale și întocmirea concluziilor scrise în faza de apel promovat de petentul A. I.. Consideră că, întrucât apelul petentului a fost respins pe baza considerentelor arătate și de avocata lor în fața instanței, în virtutea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., petentul apelant A. I. trebuia să fie obligat la cheltuieli de judecată față de recurenți conform chitanței depusă în apel.
Prin întâmpinare, intervenienții Truți I. D., Truți R. și M. V. au solicitat respingerea recursului reclamantului cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că atunci când și-au înscris dreptul de proprietate în CF nr 30 C. reconstituita în baza hotărârii judecătorești, B. de Cartea Funciară nu avea cunoștința de existența cărții funciare cu nr. 795 C., însă ulterior a aflat de existența acesteia, când petentul a solicitat înscrierea dreptului său de proprietate în CF nr 795 C..
Petentul recurent A. I. deși, are o sentință irevocabilă din anul 1993, nu și-a înscris dreptul în cartea funciara și a solicitat înscrierea dreptului său în CF nr. 795 C. abia anul 2011
B. de Carte Funciara D. nu putea face abstracție de faptul că imobilul figurează în prezent în CF nr 30 C. cu proprietarii actuali Truți loan D. și soția R. și să procedeze la înscrierea petentului ca proprietar în altă carte funciară, respectiv în CF nr 795 C., întrucât s-ar fi ajuns la situația ca același imobil să aibă proprietari diferiți și înscriși în două cărți funciare diferite, astfel că pentru acest motiv s-a respins cererea petentului de înscriere ca proprietar în CF nr 795 C..
Consideră că numai printr-o hotărâre judecătorească civilă dată în cadrul unei acțiuni de revendicare prin compararea titlurilor se poate constata cine este adevăratul proprietar al imobilului, având în vedere că intimații sunt cumpărători de bună credință ai imobilului și și-au înscris primii dreptul în cartea funciară, iar petentul deși are o sentință irevocabilă, din anul 1993 nu și-a înscris dreptul în cartea funciară.
Reconstituirea cărții funciare nr. 30 C. s-a făcut pe baza unei hotărâri irevocabile și nu poate fi sistată, în opinia lor, așa cum a susținut petentul, printr-o altă hotărâre irevocabilă, deoarece ar însemna să piardă dreptul de proprietare asupra imobilului pe care l-au dobândit prin hotărâre irevocabilă.
Prin concluzii scrise, intimații Truți I. D., Truți R. și M. V. solicită respingerea recursului cu motivarea că petentul recurent A. I., deși are o sentință irevocabilă din anul 1993 nu și-a înscris dreptul în cartea funciară și a solicitat înscrierea dreptului său în CF 795 C. în anul 2011.
B. de Carte Funciară D. nu putea face abstracție de faptul că imobilul figurează în prezent în CF nr.30 C. cu proprietarii actuali Truți I. D. și Truți R. (soția acestuia) și să-l înscrie pe petent ca proprietar în altă carte funciară, respectiv CF nr. 795 C., întrucât ar fi ajuns la situația ca același imobil să aibă proprietari diferiți și înscriși în două cărți funciare diferite, motiv pentru care a respins cererea petentului de înscriere ca proprietar în CF 795 C..
În mod corect instanța de apel a decis că cererea petentului recurent de înscriere a imobilului său în CF 795 C. nu putea fi soluționată în procedura specială cu caracter necontencios (art. 47 alin. 5 și 6 din legea nr. 7/1996) a înscrierii în cartea funciară, deoarece imobilul se regăsește înscris în CF 30 C. pe numele lor.
Examinând decizia civilă atacată, prin prisma motivelor invocate, ale art. 304 și 306 alin. 2 C.proc.civ., față de dispozițiile art. 299 și următoarele C.proc.civ. și ale Legii nr. 7/1996, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Astfel, referitor la recursul reclamantului, se impune a se constata că tribunalul a făcut o justă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 7/1996 în cauză (art. 17, 22 și 47).
Susținerea recurentului în sensul că argumentele reținute de tribunal sunt greșite întrucât a solicitat înscrierea dreptului său de proprietate - conferit de sentința civilă nr. 3983 din 29.03.1993 a Judecătoriei Timișoara – în CF nr. 795 C., nr. top 192–193, în care proprietari nu sunt intimații – nu poate fi primită.
Sub acest aspect trebuie precizat că ambele instanțe au reținut în mod corect că cererea petentului nu poate fi admisă întrucât imobilul care este individualizat prin nr. top 192–193 era la data cererii petentului înscris în favoarea intimaților și este evidențiat în două cărți funciare distincte, în favoarea unor titulari diferiți.
Legea 7/1996 care reglementează regimul cadastrului și publicității imobiliare, definește noțiunea de imobil.
Prin dispozițiile art. 1 alin. 5 din Legea 7/1996 (în forma în vigoare la data înregistrării cererii petentului) conform cărora: prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege una sau mai multe parcele cadastrale, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, indiferent de categoria de folosință, aparținând unui proprietar sau mai multor proprietari în cazul coproprietății, care se identifică printr-un număr cadastral unic și se înscrie într-o carte funciară.
Aceeași reglementare se regăsește și în Ordinul nr. 633/1996 (art. 3) de aprobare a cărților funciare.
Sub acest aspect se constată că nu prezintă relevanță faptul că imobilul cu nr. top 192-193 nu a fost transcris din C.F. nr. 795 C. în C.F. nr. 30 C..
Prin respingerea cererii de reexaminare respectiv a apelului, nu s-a cenzurat hotărârea irevocabilă ci s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate raportat și la faptul că deși există două cărți funciare diferite – în realitate există un singur nr. top 192-193 prin care este individualizat imobilul – cu doi pretinși proprietari (din care unul înscris în C.F.).
Susținerea recurentului reclamant, în sensul că înscrierile din C.F. sunt rezultatul fraudei intimaților nu este întemeiată, nefiind dovedită în cauză.
Au fost respectate în cauză - raportat la faptul că deși înscris în altă carte funciară, imobilul era la data formulării cererii de către reclamant, proprietatea intimaților – dispozițiile art. 48 și 74 din Ordinul menționat mai sus conform cărora, înscrierea în cartea funciară a actului juridic de dobândire, constituire, recunoaștere, stingere, modificare și de transmitere a unor drepturi imobiliare are ca efect opozabilitatea față de eventualii titulari de drepturi reale imobiliare cu același obiect, de la același autor, care nu au efectuat această operațiune sau au efectuat-o ulterior iar operațiunile de înscriere în CF se fac în scopul opozabilității drepturilor reale și a celorlalte acte și fapte juridice înscrise în cartea funciară.
S-a reținut astfel corect de tribunal incidența dispozițiilor art. 31 din Ordinul menționat, ce prevăd că activității de publicitate imobiliară i se aplică principiile și regulile specifice prevăzute de lege ce se interpun cu dispozițiile art. 331 – 339 C.proc.civ.
Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, activitatea de carte funciară este o procedură necontencioasă, căreia i se aplică principiile și regulile acestei proceduri speciale. Dispozițiile speciale ale Legii nr. 7/1996 se completează cu cele de drept comun, privitoare la materia necontencioasă, cuprinse în art. 331 – 339 C.proc.civ.
În ceea ce privește recursul declarat de intervenienții Truți I. D., Truți R. și M. V., Curtea constată că s-a reținut corect de către instanța de apel că sunt incidente dispozițiile art. 2812 C.proc.civ., solicitarea de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată putând fi făcută pe calea procedurii speciale de completare a dispozitivului, prevăzută de aceste dispoziții legale.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va respinge recursurile declarate de reclamantul I. A. și de intervenienții Truți I. D., Truți R. și M. V., împotriva deciziei civile nr. 910 din 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Având în vedere că ambele recursuri vor fi respinse - nu se poate reține culpa procesuală a reclamantului recurent, astfel că nefiind incidente dispozițiile art. 274 C.proc.civ., se va respinge cererea intervenienților recurenți de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul I. A. și de intervenienții Truți I. D., Truți R. și M. V., împotriva deciziei civile nr. 910 din 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. M.L./08.04.2013
Tehnored. O.I. 2 ex./25.04. 2013
Instanța de fond: Judecătoria D., jud. D. I. H.
Instanța de apel: Tribunalul T.: jud. L. D., jud. C. P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 899/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
