Expropriere. Decizia nr. 899/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 899/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2181/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 08.05.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 899/R
Ședința publică din 19 iunie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de M.T.I. prin CNADNR- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 852 din 27.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată M. E., pentru expropriere (despăgubiri).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, pentru reclamanta intimată lipsă, doamna avocat Musătoiu E. și, în reprezentarea pârâtului recurent, domnul avocat G. D..
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror S. A., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța în valoare de 400 lei reprezentând onorariu de avocat și concluzii scrise.
Atât reprezentanții părților, cât și reprezentanta Ministerului Public, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată; în subsidiar, solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului, conform concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
În deliberare constată că, prin Sentința civilă nr. 852 din 27.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect despăgubiri.
A anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 118/178 din 07.10.2011.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de_ cu titlu de despăgubiri și pentru suprafața de 3263 mp.cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre suma acordată de instanță și cea în cuantum de 2326,52 stabilită prin Hotărârea nr. 118/178 din 7.10.2011, începând cu data scadenței din 7 01 2012 și până în ziua plății efective.
A respins restul pretențiilor solicitate.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3000 lei cheltuieli de judecată .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 118/178 din 07.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 3263 mp. din terenul situat în localitatea Pecica, jud. A., nr. cad._ și s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor la suma de 2326,52 lei.
Reclamanta a contestat această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantei se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010, conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța a procedat, conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 3263 mp, ar fi de 56.500 lei, echivalentul a 12.500 Euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nici o fundamentare legală.
De asemenea, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
Argumentele și susținerile reclamantei legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din Legea nr.33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Tribunalul având în vedere sumele stabilite prin raportul de expertiză, a apreciat că, suma la care este îndreptățit reclamantul, trebuie să reprezinte prețul cu care acesta și-ar putea cumpăra un alt teren, și nu o sumă virtuală, adică pierderi pentru viitor, câtă vreme pentru a obține veniturile pretinse în egală măsură trebuie să se facă și investiții.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, respectiv a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 118/178 din 08.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de_ lei, cu titlu de despăgubiri, cu pentru suprafața de 3263 mp. și dobânda legală aferentă calculată de la data de 10.01.2012 asupra diferenței dintre suma acordată de instanță și cea în cuantum de 2326,52 stabilită prin Hotărârea de expropriere, începând cu data scadenței și până în ziua plății efective, și va respinge restul pretențiilor solicitate
În baza art. 274 cod procedură civilă a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 3000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R., reprezentat de M.T.I. prin CNADNR- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivare, pârâtul recurent a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C.p.c., arătând că datele cuprinse în Raportul de evaluare întocmit de . sunt în conformitate cu dispozițiile legale (Legea nr. 255/2010) și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor din zonă, cuprinzând atât valoarea despăgubirilor aferente fiecărui imobil, cât și contravaloarea prejudiciului creat proprietarilor prin expropriere.
În concret, a susținut că, potrivit Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în 2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de_ mp, având o valoare de despăgubire de684.356,29 lei, raportul fiind întocmit în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare (Standardul Internațional IVS1) de către ing. G. N., având calitatea de membru Anevar, astfel că valoarea specială a terenurilor, compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, este mai mare decât valoarea de piață.
Reclamanta intimată nu a depus întâmpinare în cauză, însă a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului pârâtului.
În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâtului pentru argumentele ce succed.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri”.
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în deplină concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO), rezultă că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică având aceleași caracteristici) în zona respectivă.
În speță, așa cum corect a reținut și prima instanță, raportul de expertiză s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe baza metodei comparației directe, fiind avute în vedere atât ofertele cât și tranzacțiile de proprietăți similare celei în litigiu, ajungându-se la estimarea de 3,70 euro/mp, respectiv la contravaloarea despăgubirii de 12.819 lei.
Pe de altă parte, pârâtul nu a contestat raportul de expertiză efectuat în primă instanță, iar criticile aduse hotărârii recurate sunt formulate în termeni generali, fără a se arăta în mod concret în ce constă încălcarea legii.
Mai mult decât atât, în virtutea principiului tantum devolutum quantum apelatum, nu se justifică solicitarea recurentului, prin concluziile puse oral cu ocazia dezbaterilor cauzei, de casare a sentinței și trimitere a cauzei spre rejudecare.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 C.p.c., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul pârâtului.
În baza art. 274 al. 1 C.p.c., va obliga recurentul să plătească intimatei M. E. suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de M.T.I. prin CNADNR- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 852 din 27.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă recurentul să plătească intimatei M. E. suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 24.06.2013;Tthnored. C.J.- 27.06.2013; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul A.;Judecător: H. O.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1755/2013. Curtea de... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
