Cereri. Decizia nr. 127/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 1232/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 127
Ședința publică din 11 februarie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C. I. S.A. împotriva deciziei civile nr. 493/R/27.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2010, în contradictoriu cu intimații A. I. și A. Ș..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, pentru intimați se prezintă avocat S. A. Grigoruța, lipsă fiind reprezentantul revizuientei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul pe cererea de revizuire.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea cererii de revizuire, invocând, în primul rând, excepția autorității de lucru judecat raportat la decizia nr. 842/12.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, susținând că există identitate de obiect, cauză și părți între acest dosar și dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire s-a solicitat.
Pe de altă parte, reprezentanta intimaților consideră că este incidentă și excepția tardivității cererii de revizuire, în raport de data pronunțării hotărârii vizată în cererea de revizuire, învederând faptul că înscrisurile noi pe care se întemeiază aceasta existau anterior datei pronunțării deciziei criticate.
În subsidiar, d-na avocat solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, argumentând că, în opinia sa, revizuienta trebuia să menționeze înscrisurile noi în cererea de revizuire, să le depună în probațiune sau să facă dovada imposibilității acestui fapt.
De asemenea, reprezentanta intimaților solicită obligarea revizuientei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea căii de atac.
CURTEA
Deliberând, constată că:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr._ la data de 29.11.2013, revizuienta S.C. I. S.A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu intimații A. I. și A. Ș., să dispună anularea/modificarea deciziei civile nr. 493/R/27.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2010, în sensul respingerii apelului reclamanților și a menținerii în întregime a deciziei civile nr. 757/A/02.11.2012 a Tribunalului T. și a sentinței civile nr. 4206/6.02.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr, respectiv a menținerii în întregime a sentinței instanței de fond, care a respins în totalitate cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanți, și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, revizuienta a arătat că, în mod nefondat, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia supusă revizuirii, a admis recursul declarat de către reclamanții A. I. și A. S. împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul T. în dosar, a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că a constatat că apartamentul cu nr. 35 din Timișoara, . Lipovei, cămin 2T) nr. 35 (atenționând că în decizie apare nr. 19), înscris în CF nr._ Timișoara, provenită din CF colectiv nr._ Timișoara, nu are caracterul unei locuințe de intervenție, înlăturând în acest fel excepția autorității de lucru judecat invocată în ceea ce privește acest capăt de cerere din acțiunea reclamanților, excepție corect reținută de către prima instanța și confirmată de către Tribunalul T..
În opinia reprezentanților revizuientei, Curtea de Apel Timișoara trebuia să respingă recursul reclamanților și să confirme incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat, respectiv a puterii de lucru judecat a capătului de cerere din acțiunea principală a reclamanților prin care aceștia au solicitat instanței de judecată să constate că locuința în litigiu nu ar avea caracter de locuință de intervenție, în realitate nefiind nicidecum vorba despre o cauză nouă a acțiunii civile a reclamanților.
Solicită astfel, să se aibă în vedere că însăși instanța de recurs, deși recunoaște în cuprinsul hotărârii recurate că, „Or, câtă vreme capătul de cerere vizând vânzarea locuinței a fost anulat ca netimbrat, iar tribunalul a menținut și sub acest aspect hotărârea primei instanțe fără ca, pe calea recursului, reclamanții să formuleze critici în condițiile art. 304 Cod proc. civilă cu privire la cele astfel reținute de tribunal, este lipsit de interes a se constata separat îndeplinirea în persoana reclamanților a condiției premisă a vânzării-scop urmărit de aceștia prin sesizarea instanței”.
De asemenea, învederează că, deși tribunalul a reținut lipsa de interes a cererii în constatare a dreptului locativ al reclamanților, aceștia au reiterat fondul acestei cereri și argumentele expuse în prima instanță și în apel, fără a combate, în condițiile art. 304 pct. 1-9 Cod proc. civilă, cele astfel reținute de tribunal.
În ceea ce privește constatarea naturii locuinței în litigiu prin prisma disp. art. 7 din Legea nr. 85/1992, contrar art. 111 Cod proc. civilă, Curtea de Apel Timișoara a conchis că stabilirea naturii juridice a locuinței în litigiu prin raportare la dispozițiile Legii nr. 85/1992 poate fi solicitată de reclamanți, și că petitul acesta din acțiunea reclamanților poate fi primit.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, respectiv incidența efectului pozitiv al puterii de lucru judecat în ceea ce privește petitul acțiunii civile a reclamanților privind constatarea că locuința în litigiu nu ar avea caracter de locuință de intervenție, consideră că aceasta subzistă raportat la sentința civilă cu nr. 4487/16.06.2006 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosarul nr. 3697/R/2006 rămasă definitivă și irevocabilă.
Aceasta, având chiar în vedere cele hotărâte prin recenta Decizie cu nr. 3 din 18 februarie 2013, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte statuând că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, stabilește că aceste prevederi instituie o obligație legală pentru societățile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuințele construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, cu excepțiile prevăzute de lege.”
În speța de față, revizuienta învederează că, locuințele proprietate a societății din imobilul-blocul de locuințe situat în municipiul Timișoara, Calea S. B., nr. 35, jud. T., sunt locuințe de intervenție. Acestea fac parte din activul societății revizuiente, ele fiind înregistrate ca elemente de activ, potrivit fișei mijlocului fix din luna aprilie 2009 privind imobilul - blocul de locuințe situat în mun. Timișoara Calea S. B. (fosta Lipovei), nr. 35, jud. T..
Arată că sentința civilă cu nr. 162/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul cu nr._, prin care întreg imobilul-blocul de locuințe a revenit/reintrat în patrimonial societății revizuiente se află depusă la dosarul instanței de fond. Sub acest aspect se precizează că revizuienta reprezintă o societate comercială cu capital integrat privat și poate dispune neîngrădit în ceea ce privește patrimoniul, respectiv elementele de patrimoniu ale societății, acest drept fiind garantat de Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Faptul că a înstrăinat unele din locuințele din imobilul în care se află și locuința ce face obiectul prezentei cauze (fapt determinat de diminuarea/reducerea activității societății comerciale) nu este de natură să înlăture incidența în prezentul dosar a excepției autorității de lucru judecat invocate de către societate. De asemenea, consideră că nu se poate ca, în contextul celor arătate mai sus, înstrăinarea unui element de activ - respectiv a unor alte locuințe din același imobil - să conducă la înlăturarea de către instanța de judecată a excepției autorității de lucru judecat invocată de către societate în acest dosar. Menționează că în acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara Secția I Civila într-o cauza identică având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți ce locuiesc în același imobil, întemeiată pe aceleași dispoziții ale Legii nr. 85/1992. În această decizie, instanța, în judecarea recursului reclamanților, a arătat că: „împrejurarea ca, după pronunțarea hotărârii irevocabile de către Curtea de Apel Oradea, parata a vândut pe piața liberă o parte din locuințele ce au același caracter, nu reprezintă o modificare a regimului juridic al locuinței ce face obiectul prezentului litigiu, locuința ce își păstrează caracterul de locuință de intervenție, și în raport cu care, se examinează cererea reclamanților de încheiere a unui contract de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 85/1992, invocată de reclamanți”.
Reprezentanții revizuientei mai arată în cerere că, în cuprinsul Hotărârilor A. ale S.C. I. S.A., în baza cărora s-a hotărât de către acționari vânzarea unor spații din același imobil în care se afla și locuința ce face obiectul prezentei cauze, se arată în preambul motivația luării acestor hotărâri și anume: „Având în vedere situația de criză economică, în vederea posibilității plății furnizorilor, având în vedere totodată și reducerea activității, precum și pentru a dezvolta investițiile din imobilul 2 TC Ind. situat în municipiul Timișoara, Calea S. B. nr. 35, jud. T., respectiv pentru crearea oportunităților pentru reabilitarea apartamentelor din acest imobil și evitarea în acest fel a degradării anumitor părți ale acestuia, inclusiv a structurii de rezistență, în scopul asigurării societății de resurse financiare necesare desfășurării activității comerciale, am hotărât vânzarea...”.
Totodată învederează că, în conținutul tuturor acestor hotărâri A., prin care acționarii au hotărât vânzarea ca elemente de activ a unor spații din imobilul în litigiu, se specifică faptul că, exceptând spațiul/spațiile cu privire la care s-a hotărât vânzarea, toate celelalte spații din imobilul mai sus arătat, care sunt proprietatea societății, rămân în continuare locuințe cu destinația de intervenție .
Învederează că vânzarea imobilului ce face obiectul prezentei cauze către reclamanții-intimați în condițiile prevăzute de Legea nr. 85/1992 ar însemna înstrăinarea imobilului proprietatea societății la un preț cu mult mai mic decât valoarea de piață a acestuia la acest moment, respectiv ieșirea din patrimoniul societății a acestui imobil, ceea ce ar afecta în mod grav interesele acționarilor societății, reprezentând o diminuare însemnată a patrimoniului societății, solicitând să se aibă în vedere efectele în acest sens determinate de înstrăinarea imobilului, și faptul că ar însemna punerea societății în imposibilitate de a oferi spre închiriere această locuință propriilor ei salariați, obiectul principal al activității societății comerciale fiind lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale - cod CAEN 4120.
Apoi învederează faptul că societatea are obiecte de activitate și activitățile: „Hoteluri și alte facilitați de cazare similare” -cod CAEN 5510, „Facilitați de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durata” -cod CAEN 5520, „Alte servicii de cazare” -cod CAEN 5590, Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii” -cod CAEN 6810, „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”-cod CAEN 6820, dovada fiind Certificatul constatator privind S.C. I. S.A. emis de O.R.C. T. la data de 07.10.2013 sub nr._, pe care l-a anexat. Așadar, opiniază că este firesc, având în vedere obiectul principal al activității societății - construcții, și că una dintre activitățile care definesc obiectul de activitate al societății o reprezintă închirierea de spații de cazare, ca societatea să ofere spre închiriere spațiile locative din blocul 2 situat în Calea S. B. (fosta Lipovei), nr. 35, salariaților (angajaților) societății.
Totodată arată că preluarea întregului imobil s-a făcut de către societate în baza/prin Protocolul de privatizare (ContractuI de vânzare-cumpărare de acțiuni cu nr. 245/18.05.1994, încheiat între societate - Asociația „I.-Programul acțiunilor salariaților” și Fondul Proprietății de Stat -F.P.S.).
Așadar, consideră că este vorba despre un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, în cadrul căruia societatea, la acel moment Asociația „I.-Programul acțiunilor salariaților”, în calitate de cumpărător, a dobândit contra cost, prin cumpărare de la vânzătorul Fondul Proprietății de Stat -F.P.S. (organism al Statului român) imobilul . în municipiul Timișoara, Calea S. B. (fosta Calea Lipovei), nr. 35, jud. T., la un anumit preț stabilit prin acest contract, preț pe care societatea l-a achitat integral, conform prevederilor și termenelor contractuale, devenind astfel o societate cu capital integral privat.
În contractul/protocolul de privatizare - Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni cu nr. 245/18.05.1994, încheiat între societate - Asociația „I.-Programul acțiunilor salariaților” și Fondul Proprietății de Stat -F.P.S.) se prevede în anexele acestuia, respectiv Anexa 1 și Anexa 2, care sunt bunurile imobile care au devenit prin cumpărare proprietatea societății S.C. I. S.A. Timișoara (terenuri si clădiri), printre ele fiind și imobilul în litigiu.
Astfel, precizează că societatea a achitat integral pentru bunurile cumpărate de la vânzător (Fondul Proprietății de Stat), implicit și pentru Căminul 2 din Calea S. B. nr. 35, un preț al cărui cuantum a fost considerabil, valoarea totală a contractului fiind de_ lei (contractul fiind perfectat în 18.05.1994), în Anexa 1 la Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni precizându-se valoarea Căminului 2 din Calea S. B. nr. 35 și anume 3.053 mii lei.
Învederează, de asemenea că, la Capitolul 6 din Contractul mai sus arătat se prevede la art. 6.3. că: „Vânzătorul atestă că societatea deține în proprietate terenurile și clădirile prevăzute în anexa la prezentul contract și răspunde față de cumpărător (societatea revizuientă) pentru liniștita posesie a acestora, conform art. 1336 din codul civil”.
De asemenea, la art. 6. 5. din acest Contract se prevede: „Vânzătorul, în calitate de proprietar al acțiunilor ce fac obiectul prezentului contract de vânzare-cumpărare, garantează cumpărătorului că nu există drepturi aparținând terților asupra acestor acțiuni”.
La Capitolul 7 din contrat intitulat „Obligațiile și garanțiile cumpărătorului” se prevede la art. 73 că: „Cumpărătorul în calitate de acționar majoritar al societății, se obligă ca în adunarea generală a acționarilor să nu aprobe:
a) .....;
b) vânzarea într-o perioadă de 7 ani de la data semnării prezentului contract a vreunuia din bunurile prevăzute în Anexele la prezentul contract....
c) vânzarea apartamentelor de locuit, din anexa 2, numai în condițiile prevăzute la Decretul nr. 61/1990 si Legea nr. 85/1992.”
Raportat la cele precitate, menționează că, prin Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni cu nr. 245/18.05.1994, încheiat intre Asociația „I.-Programul acțiunilor salariaților” și Fondul Proprietății de Stat, s-a prevăzut obligația Asociației „I.-Programul acțiunilor salariaților”, în calitate de cumpărător, ca, în calitate de acționar majoritar al societății, să nu aprobe în adunarea generală a acționarilor vânzarea, apartamentelor de locuit, din anexa 2, decât in condițiile prevăzute la Decretul nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992.
Conchide astfel că, societatea a plătit Statului român, în speță Fondului Proprietății de Stat, pentru dobândirea în proprietate a Căminului nr. 2 situat în municipiul Timișoara, Calea S. B. nr. 35, jud. T., un anumit preț, stabilit prin acest contract, dobândirea în proprietate nefăcându-se gratuit, motive pentru care solicită să se aibă în vedere că obligarea societății la vânzarea în condițiile prevăzute de Legea nr. 85/1992 către reclamanți a imobilului proprietate a societății ce face obiectul prezentului litigiu, aflat în acest Cămin 2 nu poate fi admisă în contextul celor arătate anterior.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 punctul 5 din vechiul Cod de proc. civ., art. 322- 328 Cod proc. civ., art. 1201 din vechiul Cod civ., art. 137 din vechiul Cod proc. civ., art. 166 Cod proc. civ., art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1436 si urm. din vechiul Cod civil, art. 44 din Constituția României.
Revizuienta a depus, în susținerea cererii de revizuire următoarele înscrisuri: Fișa mijlocului fix la data de - luna aprilie 2009 privind imobilul-blocul de locuințe situate în mun. Timișoara, Calea S. B. (fosta Lipovei), nr. 35, jud. T.; bilanț contabil al S.C. I. S.A. pt. anul 2010; bilanț contabil al S.C. I. S.A. pt. anul 2011; bilanț contabil al S.C. I. S.A. pt. anul2012; certificat constatator privind S.C. I. S.A. emis de O.R.C. T. la data de 07.10.2013 sub nr._; Hotărârea A. a S.C. I. S.A. nr. 1061/09.04.2010; Hotărârea A. a S.C. I. S.A. nr. 1.127/14.04.2010; Hotărârea A. a S.C. I. S.A. nr. 1281/22.04.2010; Hotărârea A. a S.C. I. S.A. nr. 1415/30.04.2010; Hotărârea A. a S.C. I. S.A. nr. 1581/12.05.2010; Hotărârea A. a S.C. I. S.A. nr. 2004/07.06.2010; Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni cu nr. 245/18.05.1994, încheiat între societate – „Asociația I.-Programul acțiunilor salariaților” și Fondul Proprietății de Stat -F.P.S.
Intimații A. I. și A. Ș. au formulat întâmpinare în cauză prin care au invocat, în principal, excepția tardivității înregistrării cererii de revizuire, raportat la prevederile art. 324 pct. 4 C.pr.civ., arătând că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată în data de 27.03.2013, iar înscrisurile noi pe care se întemeiază revizuirea existau anterior acestei date.
De asemenea, a invocat excepția autorității de lucru judecat și a puterii de lucru judecat, în raport de hotărârea nr. 842/2013 din 12.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._, considerând că între litigii există identitate de obiect, cauză (art. 322 pct. 5 C. pr. Civ.) și părți.
Intimații arată că hotărârea criticată de revizuientă, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală în ceea ce privește constatarea că imobilul ce face obiectul dosarului nu mai are caracter de locuință de intervenție.
În subsidiar, intimații invocă inadmisibilitatea cererii de revizuire și neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 322 pct. 5 C.pr.civ., având în vedere motivarea în fapt a acesteia și temeiurile de drept invocate, argumentând că simpla împrejurare că partea susține că a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunțarea hotărârii în recurs, nu legitimează calea procedurală a revizuirii, cu excepția cazului când se face dovada imposibilității de prezentare a acestora în condițiile arătate la art. 322 pct. 5 C.pr.civ.
Față de această opinie învederează că, în prezenta revizuire nu au fost menționate înscrisurile noi care se invocă, nu au fost depuse în probațiune și nici nu a fost dovedită imposibilitatea de prezentare a acestora, astfel că nu poate fi reținută imposibilitatea de prezentare a înscrisurilor, atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile anterior menționate și acestea au fost emise chiar de revizuientă.
Se reiau argumentele invocate în dosarul a cărei revizuire se solicită, privind fondul pricinii.
În drept invocă prevederile art. 115-18 C.pr. civ.
În cauză, au fost acvirate următoarele dosare: nr._/325/2010 ale Curții de Apel Timișoara, Tribunalului T. și Judecătoriei Timișoara, precum și nr._ și nr._ ale Curții de Apel Timișoara.
La solicitarea instanței de a preciza actul nou la care s-a făcut referire în cerere și la momentul intrării în posesia respectivului act, la termenul de judecată din 14.01.2014, reprezentantul revizuientei a arătat că actul nou îl reprezintă contractul de privatizare, atașat cererii de revizuire și că, raportat la acest act, consideră că prezenta cerere de revizuire a fost introdusă în termenul legal pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C.pr.civ., pe care l-a invocat în cuprinsul ei.
Procedând la analizarea cu prioritate a excepțiilor invocate pe calea întâmpinării, în ordinea de prioritate stabilită de natura și efectele specifice produse de acestea, față de prevederile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., curtea constată că se impune a pronunța mai întâi cu privire la excepția tardivității promovării prezentei căi de atac.
Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 322, pct. 5 C.pr.civ. revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Termenul de revizuire, în cazul de față, este de o lună și se socotește, conform art. 324, alin. 1, pct. 4 C.pr.civ., din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.
Înscrisul nou invocat de revizuientă în susținerea prezentei cereri îl constituie Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni cu nr. 245/18.05.1994, încheiat între societate – „Asociația I.-Programul acțiunilor salariaților” și Fondul Proprietății de Stat -F.P.S., act în care antecesorul revizuientei este parte contractantă.
Ca atare, având în vedere data pronunțării deciziei a cărei revizuire se cere prin prezenta cale extraordinară de atac, precum și data la care revizuienta a luat cunoștință de actul pe care îl invocă în susținerea cererii de revizuire și de prevederile art. 324 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ., curtea constată că excepția tardivității formulării prezentei cereri de revizuire, invocată de intimați, este întemeiată. Respectarea termenului de o lună calculat din ziua în care a descoperit înscrisurile invocate reprezintă un prim aspect ce trebuia avut în vedere de revizuientă pentru promovarea cererii sale și, ca atare, acestea trebuiau să facă dovada îndeplinirii condiției impusă de prev. art.324, alin.1, pct.4 C.pr.civ., ceea ce aceasta nu s-a făcut.
Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată în data de 27.03.2013, iar înscrisul nou, pe care se întemeiază cererea de față este unul preexistent însuși litigiului în care s-a dat decizia atacată, fiind semnat de antecesoarea în drepturi a revizuientei, în calitate de parte, astfel că nu se poate constata că acesta îndeplinește cerințe de a fi un act nou, astfel cum această noțiune a fost definită de prevederile pct. 5 din art. 322 C.proc.civ., respectiv act reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 324, alin.1, pct. 4 C.pr.civ, curtea, având în vedere cuprinsul actului invocat ca temei al revizuirii, apreciază că momentul la care revizuienta a luat cunoștință de înscris îl reprezintă însăși data la care acesta a fost semnat (18.05.1994), moment ce se situează anterior datei declanșării litigiului finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, motiv pentru care va admite excepția tardivității prezentei căi extraordinare de atac, pe care o va respinge ca tardiv formulată.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.proc.civ., față de soluția pronunțată și de obiectul pricinii, curtea va obliga revizuienta la plata către intimați a sumei de 2.000 lei, cheltuieli parțiale de judecată, ca urmare a reducerii acestora de la suma de 3.500 lei evidențiată în chitanța depusă la dosar.
Astfel, art. 274 alin. 3 C.pr.civ. prevede mai multe criterii alternative de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată, printre care valoarea obiectului pricinii și complexitatea cererii deduse judecății.
Obiectul dosarului l-a constituit o cerere de revizuire, cale extraordinară de atac ce presupune analizarea cu prioritate a îndeplinirii cerințelor de admisibilitate expres și limitative prevăzute de art. 322 C.proc.civ., nepresupunând un grad ridicat de complexitate, astfel că munca efectivă depusă de avocat nu justifică acordarea onorariului avocațial solicitat, raportat și la faptul că pricina s-a soluționat pe parcursul a două termene de judecată, fiind administrate doar probe cu înscrisuri. Ca atare, Curtea constată că se impune reducerea onorariului avocatului, cheltuielile pretinse de intimați fiind reale, dar nerezonabile.
S-a avut în vedere în acest sens și jurisprudența constantă a C.E.D.O., conform căreia reclamantul poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuienta . deciziei civile nr. 493/R/27.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2010, în contradictoriu cu intimații A. I. și A. Ș..
Obligă revizuienta la plata către intimați a sumei de 2.000 lei, cheltuieli parțiale de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. C.R./12.02.2014
Tehnored O.I./14.02.2014/ Ex.2
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 510/2014. Curtea de Apel... | Evacuare. Decizia nr. 309/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
