Cereri. Decizia nr. 665/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 665/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 831/59/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 665
Ședința publică din 11 septembrie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea revizuirii formulată de B. G. în calitate de reprezentant al reclamantelor B. D. și B. M. împotriva Deciziei civile nr.409/R din 6.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Instituția P. Reșița, N. Nicușor și N. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depuse prin registratura instanței, copia unei adrese de răspuns comunicată de Înalta Curte de Casație și Justiție intimatei N. E. (la 01.09.2014), dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei (la 02.09.2014), concluzii scrise (la 10.09.2014) și o completare a concluziilor scrise (la 11.09.2014), formulate de B. G.. De asemenea, s-a depus de către intimații N. Nicușor și N. E., înscrisul intitulat „întâmpinare și concluzii scrise” (la 11.09.2014).
Instanța invocă din oficiu, ca o chestiune prealabilă, necompetența de a soluționa cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă și excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispoz. art.322 pct.1,2,3 și 4 C.pr.civ. în raport de dispozițiile art. 322 alin. 1 C.pr.civ. și, având în vedere că prin întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra aspectelor menționate.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr.409/R din 6.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ a fost respins recursul declarat de reclamantele B. D. și B. M. prin mandatar B. G. împotriva deciziei civile nr. 40/R/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.- S.- Secția I Civilă.
Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că recursul declarat de reclamante împotriva deciziei de recurs este inadmisibil.
Rezultă, astfel că, într-adevăr art. 63 al Legii nr. 18/1991 (inserat la Capitolul 4- Dispoziții procedurale) prevede că în toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun și nu conform procedurii speciale prevăzute în acest capitol (care debutează cu plângerea formulată de cei interesați împotriva hotărârilor comisiilor județene de fond funciar), lucru care în cauză s-a și respectat având în vedere împrejurarea că reclamantele au sesizat direct Judecătoria O. cu o acțiune de drept comun pentru constatarea nulității Ordinului P. Județului C.-S. emis sub nr. 369/28.09.2006.
Dacă în privința normelor procedurii de drept comun aplicabile unor atare cereri cum este și cea formulată de reclamantă prin mandatarul lor, nu pot exista alte interpretări decât cele reținute dintr-o observare corectă a dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 18/1991, Curtea constată că și în privința căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în materie, lucrurile sunt la fel de clare.
Astfel, potrivit art. 59 din Legea nr. 18/1991, sentința pronunțată în asemenea dosare este supusă căilor de atac prevăzute în Codul de procedură civilă, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Rezultă, deci, că regimul căilor de atac este imperativ, adică stabilit prin voința legiuitorului din care cauză nici instanța, nici părțile dosarului nu au dreptul de a-l ignora.
În privința căilor de atac prevăzute pentru cauzele întemeiate pe dispozițiile legii fondului funciar, prin art. 5 al. 1 al Titlului XIII al Legii nr. 247/2005 se prevede că hotărârile pronunțate în primă instanță de instanțele judecătorești (care, conform art. 58 din Legea nr. 18/1991 și art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă- în forma în vigoare la data introducerii acțiunii- sunt judecătoriile) sunt supuse numai recursului (care, potrivit art. pct. 3 din același Cod de procedură civilă, se judecă de tribunale, ca instanțe ierarhic superioare).
Concluzionând, rezultă că printr-o interpretare și aplicare conformă a dispozițiilor legale menționate, Tribunalul C.- S. a procedat în mod corect la aplicarea - și judecarea- căii de atac formulată de reclamantele B. M. și B. D. prin mandatarul lor B. G. ca fiind recurs iar nu apel, astfel cum în mod nejustificat acestea au susținut că s-ar fi impus.
Întrucât decizia civilă nr. 40/13.02.2014 a fost pronunțată de Tribunalul C.-S. în calea de atac a recursului, potrivit art. 299 C.p.c. împotriva ei nu mai este permisă exercitarea unui alt recurs, din care cauză Curtea a respins ca inadmisibil prezentul recurs exercitat de reclamante, prin mandatarul lor.
Conform art. 137 C.p.c. respingerea recursului pe baza excepției procedurale menționate, face inutilă examinarea celorlalte susțineri din recurs.
Împotriva deciziei civile nr.409/R din 6.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ a formulat cerere de revizuire B. G. în calitate de reprezentant al reclamantelor B. D. și B. M., considerând-o nulă de drept, invocând dispozițiile art.322 pct.1,2,3,4 și 7 C.pr.civ., art.105, 108, 184 C.pr.civ.
În motivare a arătat că, în ceea ce privește pct.1, dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, instanța afirmând nejustificat că: " ... reținând existența unui alt dosar având același obiect, motiv pentru care, nu se impune, din nou, examinarea fondului aceluiași caz,astfel cum prevăd dispozițiile art.166 C.p.c. vechi." Eroarea acestui fapt grav, constă în aceea că se vorbește la general despre existența unui dosar fără al denumirii ca identitate.
La dosarul cauzei din primă instanță, există o autoritate de lucru judecat cu putere executorie, dar nu a pârâților N., ci a reclamantelor B. D. și B. M., autoritate de lucru judecat în penal prin care li se stabilește ca drept de proprietate teren intravilan pârâților fam.N. numai suprafața de 295 mp teren intravilan. Mai mult, în dispozitivul sentinței penale investită cu putere executorie, se dispune obligarea pârâților în cauză să lase liber terenul ocupat în mod abuziv prin extinderea de construcții. Or, terenul care trebuia eliberat de pârâți, conform dispozitivului lui sentinței comentate, s-a legiferat ca drept de proprietate acordat pârâților în cauză prin Ordinu Prefecturii C. S. cu nr. 369/2006, eliberat numai pe bază de acte false, care constituie obiectul acestei acțiuni civile.
In legătură cu pct.2, nulitatea deciziei atacate, constă în faptul că s-a acordat un drept de proprietate mai mult decât cel cuvenit, așa cum s-a comentat la pct.1și respectiv nu s-a pronunțat în mod real asupra obiectivului acțiunii civile formulată, invocându-se în mod aberant prevederile dispoziției art.5 aliniatul 1 titlul XIII al Legii 247/2005, comparație inadmisibilă și tendențioasă.
Referitor la pct.3 al art.322 C.p.c, consideră că și acest punct este dovedit prin afirmațiile aberante despre care a făcut vorbire, înscrise în aliniatul 2 de pe pag.2 referitor la prevederile dispozițiilor art.166 C.p.c.
In ceea ce privește pct.4 al art.322 C.p.c. este evidentă poziția de tăinuire în ceea ce privește eliberarea Ordinului prefecturii cu nr.369/2006, prin care s-a acordat drept de proprietate fam.N., necuvenita numai pe bază de acte false. Despre modul fraudulos cum s-a eliberat ordinul prefecturii pe bază de acte false, nu se face nicio precizare, ceea ce demonstrează că a fost premeditat modul abuziv și în afara legii cum s-a desfășurat derularea cauzei, invocându-se o cauză de fond funciar, fără a se ține cont de prevederile art.184 C. în baza cărora a formulat acțiunea civilă, solicitând în baza acestui drept - anularea Ordinului Prefecturii C. S. cu nr.369/2006 eliberat numai pe bază de acte false și fraude judiciare - așa cum sunt detailate în mod analitic în acțiunea din primă instanță.
In motivarea punctului 7 aliniatul 1, consideră că este vizibilă neconcordanța hotărârilor prezentat în apărare de către pârâții N. cu sentința penală 591/11.10.1995 din dosarul 2948/1993, investită cu putere executorie, întrucât niciuna din aceste hotărâri, care în fapt sunt hotărâri părtinitoare nu sunt investite cu putere executorie ca să poată doborî autoritatea de lucru judecat, respectiv sentința penală comentată și precizată.
Referitor la aliniatul 2, este vorba de un abuz al instanțelor Tribunalul C. S. și, respectiv, Curtea de Apel Timișoara, prin nesocotirea deciziei civile cu nr.1116/14.03.2013 din dosarul_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost anexată la dosar.
Față de starea de fapt dispusă de forul suprem al instanțelor de judecată este evidentă nulitatea de drept a Ordinului Prefecturii C. S. cu nr.369/2006 privind acțiunea de grănițuire pe suprafața de 522 mp teren intravilan, obținută prin ordinul prefecturii. Deci, în concluzie, Ordinul Prefecturii C. S. cu nr.369/2006 față de autoritatea de lucru judecat a reclamantelor B. D. și B. M., devine nul de drept, nulitate care include și o hotărârea Curții de Apel Timișoara, atacată.
Legat de nulitatea de ordine publică,pe care a invocat-o la primul termen în instanța Tribunalul C. S., eroarea instanțelor Triunalul C. S. și Curtea de Apel Timișoara de a judeca cauza civilă, repusă pe rol de judecată în baza art.184 C.p.c. și a deciziei XV din 21.11.2005 pe baza Legii fondului funciar, este o eroare gravă care duce la nulitatea de ordine publică, ținând cont de faptul că prin învederarea art.184 C.p.c și a deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza trebuia judecată conform dreptului comun și nu conform dispozițiilor procedurale prevăzute la cap.IV din Legea 18/1991, modificată, art.51-59.
Este evident că în mod eronat nu s-au înțeles prevederile art. 54 din Legea 18/1991, modificată, referitor la dispozițiile art.53 aliniatul 1 C.p.c care se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva Ordinului Prefecturii C. S. cu nr. 369/2006 sau a oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau a propunerilor de atribuirea terenuri lor în condițiile prevăzute de cap.III.
Față de aceste precizări, consideră că sunt dovedite prevederile cap.IV - nulitatea actelor de procedura - respectiv art.105 C.p.c. - nulități de ordine publică care pot fi ridicate de parte sau de judecători în orice stare a pricinii, cât și nulitatea decăderii în drept de teren.
În consecință, se solicită repunerea în drepturi referitor la plata cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor detailate în mod amănunțit, pe capitole, privind obligațile pârâților N. N. și E. față de reclamantele B. D. și B. M. și respectiv, anularea înscrierilor în evidența CF a dreptului de proprietate acordat în mod abuziv prin Ordinul Prefecturii C. S. cu nr. 369/2006 și înscrierea în Coala CF a dreptului real de pr0prietate de numai 295 mp teren intravilan al fam.N., stabilit de instanță printr-o autoritate de lucru judecat, ignorate de instanțele Tribunalul C. S. și Curtea de Apel Timișoara.
Intimații N. E. și N. Nicușor au depus întâmpinare și concluzii scrise prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire, solicitând și cheltuieli de judecată.
În susținerea cererii de revizuire, B. G. în calitate de reprezentant al reclamantelor B. D. și B. M. a depus la dosar concluzii scrise și completări la concluziile scrise.
La termenul de judecată din 11.09.2014 Curtea a invocat necompetența materială a Curții de Apel Timișoara de a soluționa cererea de revizuire întemeiată pe dispoz. art.322 pct.7 C.pr.civ.
Așa cum rezultă din motivarea cererii de revizuire, revizuentul a invocat faptul că există contradictorialitate între Decizia civilă nr.409/R din 6.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și Sentința penală nr.591/11.10.1995 pronunțată în dosarul 2948/1993 al Judecătoriei O. precum și între menționata hotărâre a Curții de Apel Timișoara și Decizia civilă nr.1116/14.03.2013 a ÎCCJ din dosar_ .
Revizuirea formulată în cauză a fost întemeiată pe dispoz. art.322 pct.7 C.pr.civ. Conform alin.2 al pct.7 din art.322 C.pr.civ., aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță, iar potrivit art.323 alin.2 C.pr.civ., cererea de revizuire în cazul prev. de art. 322 pct.7 alin.1 C.pr.civ. se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Or, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să soluționeze cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 409/R din 6.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara întemeiată pe art. 322 pct.7 C.pr.civ.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 137 alin 1 raportat la art. 158 și 159 pct. 2 C.pr.civ., Curtea va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoz. art.322 pct. 7 C.pr.civ. formulată de B. G. în calitate de reprezentant al reclamantelor B. D. și B. M. împotriva Deciziei civile nr.409/R din 6.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispoz. art. 322 pct.1,2,3 și 4 C.pr.civ. prin prisma condițiilor de admisibilitate conform art.322 alin.1 C.pr.civ., instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 322 alin.1 C.pr.civ., obiectul revizuirii îl constituie hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare și hotărârile instanțelor de recurs când s-a evocat fondul, adică acelea prin care s-a admis recursul, s-a modificat hotărârea atacată. Este evident că hotărârea prin care este respins recursul ( cu motivarea că este inadmisibil) nu evocă fondul și, deci, nu poate face obiectul unei cereri de revizuire întemeiată pe art.322 pct.1,2,3 și 4 C.pr.civ.
Deoarece prin Decizia civilă nr.409/R din 6.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost respins recursul declarat de reclamantele B. D. și B. M. prin mandatar B. G. împotriva deciziei civile nr. 40/R/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.- S.- Secția I Civilă, cererea de revizuire întemeiată pe art.322 pct.1,2,3 și 4 C.pr.civ. privind această decizie este inadmisibilă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în conformitate cu art. 328 C.pr.civ., Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoz. art.322 pct.1,2,3 și 4 C.pr.civ. formulată de B. G. în calitate de mandatar al reclamantelor B. D. și B. M. împotriva Deciziei civile nr.409/R din 6.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
În baza art.326 alin.1 rap. la art.274 C.pr.civ. Curtea va respinge cererea intimaților N. E. și N. Nicușor de acordare a cheltuielilor de judecată deoarece nu au făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.1,2,3 și 4 C.pr.civ. formulată de B. G. în calitate de mandatar al reclamantelor B. D. și B. M. împotriva Deciziei civile nr. 409/R din 6.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Disjunge și declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoz. art. 322 pct.7 C.pr.civ. formulată împotriva aceleiași decizii civile în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Respinge cererea intimaților N. E. și N. Nicușor de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2014.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. – 16.09.2013
Tehnored. ..09.2014
Instanța de recurs: Curtea de Apel Timișoara - judecători-D. C., C. R., L. L.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 807/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
