Obligaţie de a face. Decizia nr. 807/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 807/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 2655/252/2008*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.807
Ședința publică din 15 octombrie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr.178/06.03.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții S. F., S. O. C., S. V., S. L., F. V. și F. L.-N., și chemații în garanție ., . și ., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat I. P. C. pentru pârâta recurentă ., iar pentru reclamanții intimați S. F., S. O. C., S. V., S. L., F. V. și F. L.-N. se prezintă avocat T. V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 08.10.2014 întâmpinarea formulată de reclamanții intimați.
De asemenea, la 14.10.2014 s-a depus cererea pârâtei recurente, la care s-a anexat un înscris din care rezultă că taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei a fost achitată prin serviciul OTP direkt.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar împuternicire avocațială și i se înmânează un exemplar al întâmpinării depuse la dosar.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat I. P. C., pentru pârâta recurentă ., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță iar, în subsidiar, solicită modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamanților, fără cheltuieli de judecată. Invocă incidența în cauză a dispozițiilor art.304 pct.5 C.pr.civ. față de faptul că pentru termenul din 20.02.2014, în urma repunerii pe rol a cauzei, nu a fost legal citată societatea recurentă. De asemenea, invocă faptul că reclamanta F. G. a decedat pe parcursul procesului, înaintea dezbaterii pe fond a cauzei și, conform art.41 și art.243 al.2 C.pr.civ. hotărârea este lovită de nulitate.
Avocat T. V., pentru reclamanții intimați S. F., S. O. C., S. V., S. L., F. V. și F. L.-N., solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanța reprezentând onorariul avocațial în sumă de 1.000 lei. Cu privire la nelegala citare a pârâtei recurente, arată că astfel cum rezultă din procesul-verbal de la fila 99 a dosarului tribunalului, comunicarea citației pentru termenul din 22.02.2014 a fost legal îndeplinită, astfel că nu subzistă motivul de casare invocat în acest sens. Cu privire la pronunțarea hotărârii fără a fi introduși în cauză moștenitorii legali ai reclamantei decedate F. Girogiana, invocă faptul că soțul acesteia, F. V., a fost parte în proces, iar fiica minoră F. L.-N., fiind minoră, este reprezentată de tatăl F. V., astfel nefiind incident nici cel de-al doilea motiv de casare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 17.10.2008 la Judecătoria Lugoj sub nr._, reclamanții S. F., S. O. C., S. V., S. L., F. G. și F. V. P. au chemat în judecată pe pârâta . C., solicitând să se dispună obligarea pârâtei să ridice cablul subteran amplasat fără drept pe terenurile proprietatea reclamanților, în urma unor lucrări efectuate în luna decembrie 2005, de către subantreprenorul . Oradea, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâta a săpat un șanț în lungime de 176 m și lățime de 0,15 m pe trenurile proprietatea acestora, fără a avea acordul lor, introducând un cablu de fibră optică care este proprietatea societății pârâte.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998, 999 C. civ.
La data de 06.01.2009, pârâta . C. a formulat atât întâmpinare, cât și cerere de chemare în garanție a ., prin care a solicitat pe de o parte să se respingă acțiunea reclamanților, iar pe de altă parte să se dispună obligarea chematei în garanție să o despăgubească pentru toate costurile și prejudiciile, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că este proprietara rețelei de telecomunicații prin fibră optică pe tronsonul Timișoara - Drobeta Turnu Severin și pentru realizarea acestei rețele a încheiat contractul nr. 05HEFZS003 cu Tavkozlestechnika Fovallalkozasi RT la data de 19.07.2005. La data de 21.09.2005 cele două părți contractante, împreună cu ., au convenit preluarea de către aceasta din urmă a tuturor obligațiilor și drepturilor antreprenorului inițial, devenind astfel responsabilă cu proiectarea, avizarea și executarea rețelei de telecomunicații, prin fibră optică, în beneficiul pârâtei.
Conform prevederilor contractuale, chematei în garanție îi revenea obligația de a obține toate autorizațiile și avizele necesare executării lucrării, inclusiv obținerea acordului proprietarilor terenurilor traversate de cablul optic.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115, art.60 și următoarele C.pr.civ.
La data de 06.03.2009, chemata în garanție . a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a ., prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, cu motivarea că lucrările de amplasare a cablului de fibră optică s-au realizat de antreprenorul său ., astfel că . nu poate răspunde pentru fapta proprie. P. contractul de antrepriză nr. 705-001/4, încheiat între cele două chemate în garanție, . s-a obligat la suportarea tuturor prejudiciilor, inclusiv a despăgubirilor care ar putea fi solicitate de către terți ca urmare a modului de executare a lucrărilor ce au făcut obiectul contractului de antrepriză.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 969, art. 970 C. civil, art. 60-63 C.pr.civ.
La data de 23.09.2009, chemata în garanție . și-a precizat cererea de chemare în garanție a . în sensul că a solicitat obligarea acesteia la ridicarea cablului de fibră optică pentru comunicații, în cazul în care se constată că este amplasat pe terenul reclamanților.
La termenul din data de 06.12.2011 a fost depusă de către chemata în garanție . cererea de chemare în garanție a ..
În motivarea cererii se arată că . are calitatea de subantreprenor care a executat lucrările în baza contractului de subantrepriză nr. 07/2005, asumându-și prin contractul respectiv răspunderea ca lucrările să fie executate în conformitate cu documentația de execuție ce i-a fost predată la data încheierii contractului.
La termenul din data de 17.01.2012, pârâta . a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat, în temeiul art. 577, art. 586-589 C.civ., precum și a dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată prin Legea nr. 591/2002, cu modificările și completările ulterioare, constituirea unui drept de servitute asupra terenurilor reclamanților și intabularea acestuia în cărțile funciare.
P. sentința civilă nr.599/19.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ *, în rejudecare după desființarea dispusă prin decizia civilă nr.448/29.06.2011 a Tribunalului T., Judecătoria Lugoj a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de chemata în garanție ..
A respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a chematelor în garanție . și ..
A admis acțiunea formulată de reclamanții S. F. și S. O. C., Sfecoci V., S. L., F. Geogiana și F. V. în contradictoriu cu pârâta ..
A obligat pârâta . să ridice cablul subteran amplasat pe terenurile proprietatea reclamanților evidențiate în CF nr. 9952 Lugojul Român, nr. top A 648/3, CF nr.9932 Lugojul Român, nr. top 648/13, CF nr. 9946 Lugojul Român, nr. top A 648/14, CF nedef. nr. 1127 Lugoj, nr. top A 648/10 și CF nedef. nr. 1111 Lugoj, nr. top A 648/7.
A obligat pârâta . la plata sumei de 2.508,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu avocațial (1000 lei), costul expertizei tehnice (1500 lei) și taxe judiciare de timbru în sumă de 8,3 lei.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de . față de . și a obligat această pârâtă să ridice cablul subteran amplasat pe terenurile proprietatea reclamanților evidențiate în CF nr. 9952 Lugojul Român, nr. top A 648/3, CF nr.9932 Lugojul Român, nr. top 648/13, CF nr. 9946 Lugojul Român, nr. top A 648/14, CF nedef. nr. 1127 Lugoj, nr. top A 648/10 și CF nedef. nr. 1111 Lugoj, nr. top A 648/7.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de . față de . și a obligat această pârâtă să ridice cablul subteran amplasat pe terenurile proprietatea reclamanților evidențiate în CF nr. 9952 Lugojul Român, nr. top A 648/3, CF nr.9932 Lugojul Român, nr. top 648/13, CF nr. 9946 Lugojul Român, nr. top A 648/14, CF nedef. nr. 1127 Lugoj, nr. top A 648/10 și CF nedef. nr. 1111 Lugoj, nr. top A 648/7.
A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată . împotriva reclamanților S. F., S. O. C., Sfecoci V., S. L., F. Geogiana și F. V..
A respins solicitarea pârâtei –reclamantă reconvențional . de obligare a reclamanților pârâți reconvenționali S. F., S. O. C., Sfecoci V., S. L., F. Geogiana și F. V. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
A admis în parte solicitarea pârâtei –reclamantă reconvențional . și a obligat chemata în garanție . la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat către ..
A admise, în parte, solicitarea chematei în garanție . și a obligat chemata în garanție . la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat către ..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din extrasele de carte funciară, din contractele de vânzare-cumpărare și din raportul de expertiză rezultă că reclamanții F. G. și F. V.-P. sunt proprietari în devălmășie asupra terenului arabil evidențiat în CF nr. 9952 Lugojul Român, nr. top A 648/3; reclamanții S. V. și S. L. sunt proprietari în devălmășie asupra terenurilor arabile evidențiate în CF nr.9932 Lugojul Român, nr. top 648/13 și nr. 9946 Lugojul Român, nr. top A 648/14, iar reclamanții S. F. și S. O. C. sunt proprietari în devălmășie asupra terenului arabil evidențiat în CF nedef. nr. 1127 Lugoj, nr. top A 648/10, precum și asupra terenului arabil înscris în CF nedef. nr. 1111 Lugoj, nr. top A 648/7. Reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri în anii 2003-2004, prin cumpărarea lor.
Din raportul de expertiza tehnică în specialitatea topografie întocmit în cauză de expertul S. I. și din întâmpinarea pârâtei s-a reținut că pe terenurile menționate anterior, proprietatea reclamanților, situate pe comunicația Lugoj – Buziaș, este amplasat un cablu subteran de fibră optică proprietatea pârâtei . la o distanță de cca. 17(+,-) 0,5 m de axul drumului și la o distanță de 8 (+,-) m în interiorul parcelelor, limita de intabulare a parcelelor reclamanților fiind de cca. 9 m de la axul drumului.
P. prezenta acțiune reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la ridicarea cablului subteran de fibră optică amplasat fără drept pe terenurile proprietatea lor, în urma urma unor lucrări efectuate până în luna decembrie 2005.
Analizând, în temeiul art. 137 al.1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de chemata în garanție ., instanța a reținut că reclamanții sunt proprietarii terenurilor de pe care au solicitat ridicarea cablului de fibră optică.
Având în vedere că dreptul de proprietate conferă titularului său și atributul folosinței, ceea ce presupune utilizarea bunului conform destinației pe care o dorește proprietarul, fără ingerințe din partea altor persoane, instanța a apreciat că, în calitate de proprietari, reclamanții justifică legitimare procesuală activă în cauză.
Prima instanță a mai constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor anterior efectuării lucrărilor de amplasare a cablului de fibră optică, însă acest aspect nu prezintă relevanță în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamanților, cât timp aceștia au calitatea de proprietari la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție ., invocată de aceasta și de reclamanți, precum și a chematei în garanție ., invocată de reclamanți, instanța a reținut că pârâta . a chemat în garanție pe ., în calitate de antreprenor responsabil cu proiectarea, avizarea și executarea rețelei de telecomunicații prin fibră optică, iar . a chemat, la rândul său, în garanție pe ., în calitate de antreprenor executant al lucărilor de amplasare a cablului de fibră optică.
P. urmare, întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată în calitate de pârât și persoana care are calitatea de debitor în cadrul raportului juridic de drept material dedus judecății, constatând că există identitate între chematele în garanție și persoanele cărora li se pretinde să ridice cablul subteran, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile.
Asupra fondului cauzei, a reținut că potrivit Acordului Unic nr. 15/31.08.2005 emis de Consiliul Județean T., pârâta ., prin ., a fost autorizată să efectueze lucrări de telecomunicații de fibră optică pe domeniul public pe direcția Timișoara-Dumbrăvița G. Vii-Remetea M.-Recaș-Topolovățu M.-Racovița-B.-Găvojdia.
Din raportul de expertiza tehnică rezultă că, deși potrivit proiectului prezentat de pârâtă, traseul cablului a fost prevăzut la distanța de 9 m de axul drumului, acest proiect nu a fost respectat, cablul fiind amplasat pe terenul reclamanților la distanța de c.ca 17 m de la axul drumului, mult mai departe de traseul prevăzut, care, dacă ar fi fost respectat, nu ar fi afectat terenul reclamanților.
Amplasarea cablului subteran s-a executat pe terenurile proprietatea privată a reclamanților, fără a se obține în prealabil consimțământul proprietarilor conform prevederilor art. 23 al.2, art. 26 din OUG nr. 79/2002.
Instanța a constatat că pârâta se află în situația constructorului de rea-credință, iar în temeiul art. 494 alin.1 ipoteza a II-a și alin.2 reclamanții sunt îndreptățiți să solicite ridicarea lucrărilor efectuate.
Faptul edificării cu rea-credință a unei lucrări, chiar dacă de interes public, pe un teren aflat în proprietate privată reprezintă o atingere flagrantă a proprietății private, prin care se încalcă protecția recunoscută și garantată atât de Constituția României, cât și de art.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
De altfel, garanțiile de protecție instituite prin dispozițiile imperative ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt evocate în întreaga cazuistică a Curții Europene de la Strasbourg, a reținut prima instanță, invocând în acest sens hotărârea din cauza Blumberga vs. Lituania.
În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtei . îndreptată împotriva reclamanților S. F., S. O. C., Sfecoci V., S. L., F. Geogiana și F. V., prin care s-a solicitat ca, în temeiul OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, să se constituie un drept de servitute legală asupra terenurilor reclamanților, instanța a reținut că al. 1 al art. 23 din acest act normativ, prevede:
„Furnizorii de rețele de comunicații electronice autorizați potrivit art. 4 beneficiază de dreptul de a instala, de a întreține, de a înlocui și de a muta orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, numai în măsura în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) exercițiul acestui drept este compatibil cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate imobilele în cauză;
b) efectuarea lucrărilor în cauză nu este de natură să contravină cerințelor specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului ori celor privind protecția mediului, a sănătății sau a ordinii publice, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfășoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză;
c) condițiile de exercitare a acestui drept s-au stabilit prin acordul părților sau, în lipsa acestuia, prin hotărâre judecătorească”.
Pârâta reclamantă reconvențional . anterior instalării trebuia așadar să obțină acordul titularilor dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv al reclamanților.
Este evident că nimeni nu s-a preocupat de obținerea unui astfel de acord, întrucât întreaga lucrare trebuia să fie executată pe domeniul public (vezi acordul unic).
Este adevărat că instanța de judecată ar putea pronunța o hotărâre care în funcție de situația concretă (utilitate, interes etc.) să suplinească acordul proprietarilor de teren existând temei legal în acest sens, însă solicitarea reclamantei a fost apreciată ca tardivă.
Cu privire la cererile de chemare în garanție formulate de pârâta . și chemata în garanție ., instanța a reținut că potrivit art. 60 C.pr.civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
S-a reținut că inițial a fost încheiat contractul de proiectare și construcție IFB ref. nr. 05HEFZS003/19.07.2005 între pârâta ., în calitate de client, și Tavkozlestechnika RT Budapest Ungaria, în calitate de antreprenor, având ca obiect proiectarea și construirea unei rețele pe bază de fibră optică între Timișoara și Drobeta-T. S. prin care antreprenorul și-a asumat obligația de a obține drepturile publice și private de servitute teritorială preliminare, acordul proprietarilor de terenuri private cu privire la drepturile de utilizare a terenurilor pe care urma a fi implementată rețeaua de fibră optică.
În data de 21.09.2005, s-a încheiat o convenție tripartită între pârâta ., denumit cumpărătorul, Tavkozlestechnika RT Budapest Ungaria, denumită antreprenor, și chemata în garanție ., denumit cesionar, prin care . a dobândit toate drepturile și obligațiile deținute de antreprenorul Tavkozlestechnika RT Budapest Ungaria în baza contractului cadru.
La rândul său, în temeiul contractului menționat anterior, chemata în garanție, . a încheiat cu . contractul de antrepriză nr. 705-001/4/31.08.2005, al cărui obiect a fost construcția unei rețele optice între Timișoara și Caransebeș.
P. acest contract, . și-a asumat, printre altele, obligațiile de a obține autorizația pentru începerea lucrărilor, săparea șanțului, poziționarea țevilor, acoperirea cablurilor optice etc.
Pe baza acestor contracte succesive, s-a ajuns ca chemata în garanție . să facă demersuri în numele și pentru pârâta . în vederea realizări construcției rețelei optice, obținând acordul unic nr. 15/31.08.2005, precum și la construirea rețelei de fibră optică de către ., în temeiul contractului de subantrepriză nr. 07/2005, încheiat de această societate cu .
Astfel, având în vedere admiterea cererii de chemare în judecată, față de raporturile juridice existente între pârâta ., . și ., instanța a admis atât cererea de chemare în garanție formulată de pârâta . împotriva chematei în garanție ., cât și cererea de chemare în garanție a ., formulată de chemata în garanție ..
Reținând culpa procesuală a pârâtei și văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, în baza dispozițiilor art. 274 C. pr. civ. a obligat pe pârâta . la plata sumei de 2.508,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Au fost admise doar în parte cererile privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată formulate de . și ..
D. fiind faptul că în ceea ce o privește pe . a fost admisă doar cererea de chemare în garanție formulată împotriva ., această din urmă societate a fost obligată la plata către prima a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
. a fost obligată la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către ., a cărei cerere de chemare în judecată formulată împotriva . a fost admisă.
Împotriva sentinței civile nr.599/19.02.2013 a Judecătoriei Lugoj a declarat apel pârâta ., care a fost respins ca neîntemeiat prin decizia civilă nr.178/06.03.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Tribunalul a reținut că pârâta apelantă a susținut faptul că reclamanții au invocat ca și temei de drept al acțiunii lor dispozițiile art. 998 C. civ., însă prima instanță a schimbat acest temei de drept, cu încălcarea principiului disponibilității, dar și a dreptului lor la apărare.
Tribunalul a reținut că prin întâmpinarea formulată de reclamanți la cererea de apel, în primul ciclu procesual, aceștia și-au însușit calificarea juridică dată de prima instanță cererii lor introductive.
Mai mult, prin decizia civilă nr. 448/2011, pronunțată în primul ciclu procesual, instanța de apel a stabilit că „Față de obiectul cauzei și de calitatea de constructor de rea-credință a pârâtei susținută, singurele dispoziții incidente situației de fapt sunt cele ale art.494 alin.1 ipoteza a II-a și alin.2 C.civ.”
Această decizie nu a fost atacată cu recurs, astfel că dispozițiile instanței de apel privind calificarea juridică a cererii introductive au intrat în puterea lucrului judecat, fiind obligatorii atât pentru prima instanță în rejudecare, cât și pentru părți.
Instanța de apel a trimis cauza spre rejudecare tocmai pentru că a fost încălcat principiul disponibilității, dar și dreptul la apărare al pârâtei apelante.
Cu ocazia rejudecării nimic însă nu a împiedicat pârâta să își formuleze apărările față de calificarea juridică a acțiunii stabilită de instanța de control judiciar.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că în materia răspunderii civile dreptul comun îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, iar instituția accesiunii reprezintă o aplicare particulară a acesteia.
Astfel, în situația reglementată de art. 494 C.civ. suntem în prezența unei fapte ilicite – realizarea unei construcții cu rea-credință, dar și a unui prejudiciu – lezarea dreptului de proprietate al proprietarului terenului.
Repararea prejudiciului, repunerea părților în situația anterioară, se realizează prin obligarea constructorului de rea-credință la ridicarea construcțiilor efectuate fără acordul proprietarului terenului.
Legat de invocarea de către apelantă a dispozițiilor art. 621 noul C. civ., tribunalul a reținut că, potrivit art. 59 din Legea nr. 71/2011, prevederile art. 621 nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.
Apelanta a mai susținut că, în temeiul OUG nr. 79/2009, este autorizată să instaleze cabluri optice pe terenuri proprietate privată, iar proprietarii acestora nu le pot refuza accesul.
Tribunalul a reținut că art. 23 al. 2 din OUG nr. 79/2002 prevede:
„Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice autorizați potrivit art. 4 beneficiază de dreptul de a efectua lucrările prevăzute la art. 22 pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate privată, numai în măsura în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) imobilele în cauză nu ar fi afectate sau ar fi afectate într-o măsură nesemnificativă prin efectuarea acestor lucrări sau, dacă un alt furnizor de rețele de comunicații electronice autorizat potrivit art. 4 a efectuat deja lucrări de natura celor prevăzute la art. 22 pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză, exercițiul dreptului de folosință asupra imobilelor nu ar fi afectat în mod permanent de o restrângere suplimentară prin efectuarea unor noi asemenea lucrări;
b) efectuarea lucrărilor prevăzute la art. 22 nu este de natură să contravină cerințelor specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului ori celor privind protecția mediului, a sănătății sau a ordinii publice, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfășoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză;
c) condițiile de exercitare a acestui drept s-au stabilit prin acordul părților sau, în lipsa acestuia, prin hotărâre judecătorească.”
De asemenea, art. 26 al. 1, teza I-a din același act normativ prevede:
„Titularii dreptului instituit în condițiile art. 23 își pot exercita dreptul numai după încheierea unui contract în formă autentică cu titularul dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, prin care se stabilesc condițiile de exercitare a acestui drept”.
În cauza de față nu s-a făcut dovada unui acord între pârâtă și reclamanți privind instalarea cablurilor optice și modul de exploatare a acestora.
Sub acest aspect este lipsit de relevanță faptul că aceste cabluri se află în zona de siguranță a drumului.
În ce privește susținerea apelantei pârâte că reclamanta F. Giorgina ar fi decedat în timpul judecății în primă instanță și cererea de trimitere la prima instanță pentru acest motiv, tribunalul a reținut că unul dintre moștenitori este reclamantul F. V., iar hotărârea primei instanțe s-a pronunțat în contradictoriu și cu acesta.
De asemenea, cealaltă moștenitoare – F. L. N. – este minoră, fiind reprezentată de tatăl său F. V..
Apoi, interesul invocării unei astfel de motiv aparține doar moștenitorilor, în măsura în care au suferit un prejudiciu ce nu poate fi reparat decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar cei doi moștenitori nu au formulat cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe.
Împotriva deciziei civile nr.178/06.03.2014 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal pârâta . C..
În motivarea recursului, a arătat, invocând art.304 pct.5 C.pr.civ., că după repunerea cauzei pe rol, pentru termenul din 20.02.2014 nu a fost citată, situație ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare în baza art.312 al.3 teza 2 și al.5 C.pr.civ.
Invocând tot art.304 pct.5 C.pr.civ., pârâta a arătat că în apel nu a fost legal îndeplinită procedura de citare cu pârâta F. G., întrucât aceasta decedase anterior dezbaterilor la instanța de fond, situație în care, hotărârea acestei instanțe este nulă absolut pentru că a fost pronunțată în raport cu o persoană lipsită de capacitate de folosință. P. urmare, a arătat pârâta, din acest punct de vedere se impune trimiterea spre rejudecare la instanța de fond.
Pe fond, pârâta a arătat că reclamanții nu au invocat ca temei juridic al acțiunii lor art.480 și art.494 al.1 și 2 C.civ., în baza cărora a fost analizată și admisă acțiunea; prin urmare, față de neindicarea temeiului juridic al acțiunii, pârâta arată că nu a fost în măsură să-și formuleze apărarea.
În acest context a mai arătat că nu avea motiv să atace decizia civilă nr.178/A/06.03.2014 a Tribunalului T. pentru simplul motiv că i se admisese apelul.
Pârâta recurentă a arătat că a instalat cabluri subterane de fibre optice pe terenul reclamanților, dar era îndreptățită de lege să facă asta.
Acest cablu este de importanță națională și internațională, fiind conexate la rețea de internet instituții, bănci, entități private și persoane fizice; transmiterea de date pe internet dintre nordul Europei și sudul continentului, inclusiv orientul apropiat este legat de acest cablu.
Terenurile intimaților reclamanți se află lângă un drum național, respectiv Lugoj-Buziaș, însă în conformitate cu prevederile art.14 și 16 din OG nr.43/1997, zona drumului cuprinde ampriza drumului, zonele de siguranță și zonele de protecție, iar limitele minime ale celor două zone sunt stabilite în anexa nr.1 la ordonanța menționată, de 1,50 plus 22 metri. Conform art.16 al.1, realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă. C. art.17 al.2 din ordonanță, zonele de protecție, deci cei 22 metri rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului (…) prin executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea de drum, ori executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului.
Conform raportului de expertiză, cablul se află la o distanță de 17 metri, deci se află în interiorul zonei de siguranță. P. urmare, prin lucrările efectuate la depunerea cablurilor de către pârâtă nu li s-a cauzat reclamantelor nici un prejudiciu, deoarece oricum nu puteau folosi acea porțiune din teren. Terenul va putea fi folosit în continuare ca și cum cablurile nici n-ar fi acolo, cu respectarea prevederilor OG nr.43/1997.
Pârâta a invocat și OUG nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, care prin art.6 al.1 prevede că „persoanele autorizate în condițiile art.4 să furnizeze rețele sau servicii de comunicații electronice beneficiază de dreptul de acces pe proprietăți, în condițiile prevăzute în cap.IV”. Art.22 prevede că „Furnizorii de rețele de comunicații electronice autorizați potrivit art.4 pot, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, să instaleze, să întrețină, să înlocuiască sau să mute orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice, inclusiv suporturile și celelalte facilități necesare pentru susținerea acestora, precum și punctele terminale utilizate pentru 11/30 furnizarea de servicii de comunicații electronice, pe, deasupra, în sau sub imobile aflate în proprietate publică sau privată, după caz”. Potrivit art.29 al.1 „Dreptul instituit în condițiile art.23 nu afectează existența dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale asupra imobilului respectiv ori asupra facilităților utilizate partajat sau asupra elementelor rețelelor de comunicații electronice”. Exercitarea dreptului instituit în condițiile art.23 nu va cauza schimbarea destinației imobilului respectiv, va afecta cât mai puțin utilizarea acestuia de către titularul dreptului de folosință, va schimba cât mai puțin posibil aspectul exterior al proprietății și nu va periclita sănătatea sau integritatea fizică a persoanelor” (al.2).
Pârâta a arătat că aceste prevederi legale speciale i-au conferit dreptul de a instala cablul de fibră optică, iar reclamanții nu le pot refuza acest drept, prin care se urmărește interesul general.
Pârâta apelantă a invocat în sprijinul său și art.621 din Noul Cod Civil.
În drept, și-a întemeiat recursul pe art.304 pct.5, 8 și 9 C.pr.civ.
Reclamanții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului pârâtei.
Au arătat că pârâta a fost citată după repunerea cauzei pe rol în apel, dovada în acest sens găsindu-se la fila 99 a dosarului; prin urmare, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare nici la prima instanță, întrucât, așa cum a reținut instanța de apel, sentința s-a pronunțat în contradictoriu și cu moștenitorii reclamantei F. G., care nu au înțeles să declare apel, ei fiind singurii care ar fi putut cere rejudecarea pentru acest motiv.
În privința temeiului juridic al acțiunii, au invocat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr.448/2011 a Tribunalului T..
Au mai arătat că nu contestă că amplasarea cablului ține de interesul public, însă lucrarea putea fi efectuată doar cu respectarea unor condiții, care însă nu au fost îndeplinite.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.306 al.2 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză nu se impune casarea și trimiterea spre rejudecare pentru motivele invocate de pârâta recurentă.
Contrar susținerilor sale, la repunerea cauzei pe rol, după ce fusese suspendată în baza art.243 al.1 pct.1 C.pr.civ., pârâta a fost legal citată pentru termenul din 20.02.2013, așa cum rezultă din procesul-verbal de la fila 99 a dosarului.
Nu se poate reține, cum susține pârâta, nici că hotărârea primei instanțe s-a pronunțat în raport cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, respectiv reclamanta F. G., care a decedat anterior pronunțării sentinței, fără a fi introduși în cauză moștenitorii.
Așa cum corect a reținut și instanța de apel, sentința s-a pronunțat în raport cu reclamantul F. V., care este unul dintre moștenitori (soțul supraviețuitor). În plus, F. V. o reprezintă și pe cealaltă moștenitoare, F. L.-N. (fiica), care este minoră.
Trebuie reținut și faptul că interesul invocării nelegalei citări, cu consecința trimiterii spre rejudecare, aparținea doar moștenitorilor reclamantei decedate, ori aceștia nu au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe.
Pe de altă parte, în apel, după depunerea certificatului de moștenitor (fila 96), au fost legal citați ambii moștenitori ai reclamantei decedate F. G..
P. urmare, nu se pot reține motive de nulitate absolută în conformitate cu art.304 pct.5 C.pr.civ.
Nu se poate reține nici că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art.304 pct.8 C.pr.civ.).
În ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii reclamantelor, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, cu putere de lucru judecat s-a stabilit în primul ciclu procesual al cauzei, prin decizia civilă nr.448/29.06.2011 a Tribunalului T., că dispozițiile legale incidente în speță sunt cele ale art.494 al.1 și 2 C.civ. și în raport cu acestea a fost rejudecat litigiul de către prima instanță. De altfel, pârâta nu a atacat cu recurs această hotărâre.
Nu se poate reține deci că reclamanții nu au indicat temeiul juridic al acțiunii în rejudecare (față de art.998 C.civ., invocat inițial) și că astfel pârâta nu și-a putut formula apărarea și nici că s-a interpretat greșit actul dedus judecății sau că s-a schimbat natura acestuia.
Nu se poate reține nici aplicabilitatea art.304 pct.9 C.pr.civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Chiar dacă pârâta este autorizată în baza OUG nr.79/2002 să instaleze cabluri optice pe terenuri proprietate privată, una din condițiile prevăzute pentru asemenea lucrări de art.26 din ordonanță este acordul proprietarului terenului respectiv, ori în cauză nu s-a făcut dovada unui asemenea acord.
Pe de altă parte, prin expertiza administrată în cauză s-a constatat și faptul că proiectul vizând traseul cablului nu a fost respectat; lucrările au fost autorizate pe domeniul public la o distanță de 9 m de axul drumului, însă cablul a fost amplasat la o distanță de 17m de la axul drumului și din acest motiv a fost afectat terenul reclamanților.
P. urmare, nici nu prezintă relevanță faptul că acest cablu se află în zona de siguranță a drumului.
Pârâta recurentă invocă în sprijinul său și art.621 din noul Cod civil, care reglementează obligația proprietarului de a permite trecerea pe proprietatea sa a „rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă”.
Acest text legal însă nu se aplică litigiului de față, întrucât noul cod civil se aplică doar situațiilor juridice născute după ..
Față de aceste considerente, în baza art.312 al.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr.178/06.03.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art.274 al.1 C.pr.civ., va obliga pârâta la plata în favoarea reclamanților S. F., S. O. C., S. V., S. L., F. V. și F. L.-N. a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr.178/06.03.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanților S. F., S. O. C., S. V., S. L., F. V. și F. L.-N. a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/05.11.2014
Tehnored.MM/2 ex/18.11.2014
Instanță fond: Judecătoria Lugoj – jud.Sterfenitu F.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.L. V., B. D.
| ← Cereri. Decizia nr. 665/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Strămutare. Sentința nr. 32/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
