Anulare act. Hotărâre din 16-09-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 4176/30/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 103
Ședința publică din 16 septembrie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul R. M. J. împotriva sentinței civile nr. 2437/17.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, B. Națională a României București, B. Națională a României Timișoara, Inspectoratul de Poliție al Județului T., M. Administrației și Internelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamantul apelant R. M. J., av. O. M., în substituirea av. Gîrbovean A. și pentru pârâta intimată B. Națională a României Timișoara, c.j. A. T., lipsă pârâții intimați Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, B. Națională a României București, Inspectoratul de Poliție al Județului T., M. Administrației și Internelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, reprezentantele părților au depus la dosar delegațiile de reprezentare.
Reprezentanta reclamantului apelant a solicitat în probațiune încuviințarea audierii martorilor B. V., Iovanov V. și B. I..
Reprezentanta pârâtei intimate arată că se opune probei testimoniale.
Instanța, în deliberare, având în vedere faptul că în prima instanță cauza a fost soluționată pe excepție, și nu pe fond, respinge cererea de probațiune ca nefiind pertinentă și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantului apelant a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii apelate, cu consecința admiterii acțiunii, arătând că excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată având în vedere obiectul acesteia.
Reprezentanta pârâtei intimate a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală, arătând că în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că acțiunea este inadmisibilă având în vedere obiectul cauzei ce îl constituie revendicarea bunurilor din metale prețioase supuse regimului special instituit de O.U.G. nr. 190/2000.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 2437/PI/17.10.2013, Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul R. M. J..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit at. 6 al. 2 din Legea 213/1998: „Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.”
Ori, revendicarea bijuteriilor confiscate abuziv de către regimul comunist a fost reglementată de OUG 190/2000.
Conform art. 26 al. 1 din actul normativ menționat: „Persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2009.”
Prin urmare, câtă vreme reclamantul a avut la dispoziție un act normativ special – OUG 190/2000 – el nu mai poate apela la prevederile de drept comun pentru revendicarea bijuteriilor pretins preluate abuziv de către regimul comunist.
Mai mult, sancțiunea nulității se aplică actelor juridice, înțelese ca manifestări de voință făcute în scopul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic concret.
Inventarul a cărui nulitate o solicită reclamantul descrie obiectele „din metale prețioase găsite îngropate în cimitirul „Mătăsarilor” din Timișoara la 1 august 1986”.
Prin urmare, acest inventar nu constată un raport juridic, nefiind un act juridic, astfel că el nu poate fi sancționat cu nulitatea.
De altfel, OUG 190/2000 nu condiționa restituirea bijuteriilor confiscate de anularea actului de preluare, ci doar de dovedirea caracterului abuziv al preluării.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul R. M. J. solicitând schimbarea ei, cu consecința admiterii acțiunii.
Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod pr. civ., iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut astfel că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă făcându-se trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 190/2000 câtă vreme acest act normativ prevede posibilitatea revendicării aurului preluat în temeiul Decretului 244/1978 ori, reclamantul nu s-a aflat în această situație pentru a-i fi aplicabile aceste dispoziții pentru că deși, în realitate, i-au fost preluate aceste bunuri de valoare, procesul-verbal de preluare n-a fost încheiat pe numele său (pentru a fi putut, astfel, beneficia de O.U.G. nr. 190/2000) ci, în mod fictiv, s-a menționat în cuprinsul lui că bunurile au fost găsite.
Din această cauză, acest act este lovit de nulitate, fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 948 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată în cauză – și care a fost ulterior completată – pârâta B. Națională a României a solicitat respingerea apelului reclamantului ca nefondat, considerând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății. Același lucru a solicitat și intimatul M. Afacerilor Interne în întâmpinarea sa.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că apelul declarat în cauză este nefondat.
Contrar a ceea ce reclamantul susține, Curtea apreciază că argumentele de drept invocate de instanța de fond pentru respingerea acțiunii acestuia sunt justificate.
Rezultă astfel că scopul urmărit de reclamant prin formularea acțiunii sale este restituirea în natură sau prin echivalent bănesc, a obiectelor din aur care se pretinde a fi fost confiscate din patrimoniul său - iar nu găsite ca abandonate de alte persoane, și preluate de stat - așa cum rezultă din procesul-verbal (Inventar nr. 7331/1.08.1986) întocmit de Direcția Economică a Inspectoratului General de Miliție, a cărui nulitate s-a cerut a se constata pentru a-i fi astfel admisă cererea în realizarea dreptului menționat.
O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România este actul normativ care, după Decembrie 1989, a prevăzut, în mod expres, posibilitatea pentru cei îndreptățiți de a-și recupera astfel de bunuri preluate în mod abuziv.
Art. 26 al O.U.G. nr. 190/2000 prevedea faptul că persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale și pietre prețioase au fost preluate abuziv de către stat, puteau solicita restituirea lor judecătoriei în raza căreia domiciliau sau își aveau sediul, până la data de 31.12.2009, procedură la care însă reclamantul nu a recurs.
Observarea corectă a acestui text demonstrează că legea nu impunea ca și condiție pentru demonstrarea calității procesuale active în atare acțiuni decât pe aceea ca cei care solicită restituirea bunurilor să fie cei cărora le-au fost preluate de stat aceste bunuri, ipostază pe care o puteau demonstra prin orice mijloace de probă - la o adică și prin contra-dovedirea mențiunilor din actele de preluare – evident, sub condiția respectării termenului prevăzut pentru exercitarea acestei proceduri.
Acțiunea reclamantului având un asemenea obiect a fost introdusă mult după expirarea acestui termen de decădere (21.03.2013) iar pentru a justifica acest lucru el a înțeles să o întemeieze pe dispozițiile de drept comun în materia restituirii.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond în hotărârea sa, conform art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, bunurile preluate de stat fără un titlu (așa cum se pretinde că sunt cele menționate în acțiune), inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii lor, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Cum pentru bunurile contând din metale și pietre prețioase a fost adoptată o astfel de lege specială de reparație (care este O.U.G. nr. 190/2000), reclamantul trebuia să utilizeze de dispozițiile acesteia pentru a putea obține restituirea bunurilor confiscate, ocazie cu care putea administra toate probele necesare și utile dovedirii realității susținerilor sale .
Întrucât el a omis să valorifice această lege specială în termenul de ea prevăzut, conform textului amintit al Legii nr. 213/1998, nu poate solicita același lucru printr-o altă procedură, respectiv cea de drept comun, cum este și cea de față.
Câtă vreme reclamantul a avut la dispoziție o lege specială de restituire însoțită de întreg arsenalul garanțiilor procesuale aferente acesteia, respingerea acțiunii sale în revendicare de drept comun nu îi încalcă dreptul de acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție (aspect consacrat, de ex. în decizia nr. 476/9.11.2004 și decizia nr. 47/4.02.2014 ale Curții Constituționale), acest drept putând fi supus unor limite și condiții de exercitare fără a-l afecta în substanță, (al căror regim poate fi stabilit de state în limita marjei lor de aprecieri recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de jurisprudența Curții de la Strasbourg), și câtă vreme el face obiectul unor proceduri efective cum este și cazul legii speciale de reparație în materie (O.U.G. nr. 190/2000).
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată ca fiind legală și temeinică sentința Tribunalului T., motiv pentru care va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul R. M. J. împotriva acesteia.
Luând act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul R. M. J. împotriva sentinței civile nr. 2437/17.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, B. Națională a României București, B. Națională a României Timișoara, Inspectoratul de Poliție al Județului T., M. Administrației și Internelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. D. C. I. P.
Red. D.C./22.09.2014
Tehnored. I.P. 9 ex./24.09.2014/7 . instanță: Tribunalul T., jud. L. V.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 593/2014. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 135/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
