Legea 10/2001. Decizia nr. 829/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 829/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 7379/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.829/R
Ședința publică din 16 octombrie 2014
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta R. A. L. împotriva sentinței civile nr. 1092/PI/12 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice București, P. Municipiului Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara, U. Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara și S. R., prin C. L. al Municipiului Timișoara, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, pentru pârâții P. Municipiului Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara, U. Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara și S. R., prin C. L. al Municipiului Timișoara consilier juridic S. V., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse, prin Serviciul registratură: la data de 08 octombrie 2014, de către pârâți, întâmpinare și un set acte anexe în două exemplare ( f. 22-27).
Reprezentanta pârâților intimați prezentă depune la dosar delegație de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată.
Reprezentanta pârâților-intimați solicită instanței respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, arătând că instituția pârâtă nu deține bunuri sau servicii pentru acordarea către reclamantă a măsurii compensării.
Notă:
După dezbateri, dar înainte de închiderea ședinței de judecată se constată depusă prin serviciul registratură de către D.G.R.F.P. Timișoara, întâmpinare, într-un exemplar, în copie fax.
CURTEA
În deliberare, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1092/PI din 12 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_ au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, P. Municipiului Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara, U. Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara și S. R., prin C. L. al Municipiului Timișoara.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta R. A. L. în contradictoriu cu pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, P. Municipiului Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara, U. Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara și S. R., prin C. L. al Municipiului Timișoara.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul T. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_, la data de 10.08.2012, reclamanta R. A. L., în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara, P. Municipiului Timișoara, C. L. Municipal, U. Administrativ Teritorială Municipiul Timișoara, S. R., prin C. L. Municipal și Ministerul Economiei și Finanțelor, București, a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 703 din data de 15.06.2012, a Primarului Municipiului Timișoara, referitoare la imobilul situat în Timișoara, Calea Torontalului nr. 5a, jud. T., solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună următoarele:
I.Cu privire la contestație (în cazul soluționării sale pe fond)
A. În principal anularea în totalitate a dispoziției nr.703 din data de 15.06.2012, a Primarului Municipiului Timișoara, (Art.1-6 din dispozitiv) și să se dispună ca pentru imobilul pe care l-a revendicat conform Legii 10/2001, constând în teren cu suprafață de 8.525 mp, trecut în proprietatea Statului R. prin Decretul nr. 138 / 1979, de la antecesorii săi în drepturi de la Osanu I., cota de ½ și de la Hategan V., cota de 1/2, cu plata sumei de_ lei, conform C.F. nr._ Timișoara și a adresei G.IG.C.LJ. T. - I.C.R.A.L. Timișoara cu nr. 70/F din 31.102.1979, imobil din care au decurs toate situațiile ulterioare de carte funciara, până în prezent, să i se acorde masuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu un bun imobil în natură și de aceeași valoare pentru întreg imobilul preluat abuziv.
B . În subsidiar 1, anularea în parte a Dispoziției nr.703 din data de 15.06.2012, a Primarului Municipiului Timișoara, respectiv în ceea ce privește cele dispuse prin art. 2, conform căruia s-a stabilit:«Art. 2. Acordarea de despăgubiri în condițiile - Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota de 1/2 din terenul cu suprafața de 8039 mp, care nu poate fi restituit în natura fiind ocupat de blocuri de locuite, drum acces și rețele Enel Electrica Banat și Colterm SA, situat în Timișoara, .. Sa, inscris C.F. nr._ Timișoara, nr.top._/3, doamnei R. A. L., cu domiciliul în Timișoara, .. 7, legitimata cu cartea de identitate . nr._, eliberat de Politia Municipiului Timișoara, având CNP_» și pe cale de consecința, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu un bun imobil în natură și de aceeași valoare pentru partea din imobil la care se refera art. 2 din dispoziție.
II. În subsidiar 2, în cazul nesoluționării pe fond a contestației, reclamanta solicită să se dispună anularea (în tot) a Dispoziției nr. 703 din data de 15.06.2012, a Primarului Municipiului Timișoara și să se dispună obligarea pârâților (a Primarului Municipiului Timișoara) să emită o (noua) dispoziție prin care să i se acorde masuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu un bun (bunuri) imobil(e) în natură și de aceeași valoare, cu privire la imobilul constând în terenul cu suprafața de 8525 mp situat în Timișoara, Calea Torontalului nr. 5a, înscris C.F. nr._ Timișoara, nr. top._/3 care a fost proprietatea numiților Osanu I., cota de 1/2, și H. V., cota de 1/2, conform C.F. nr. 6966 Timișoara;
Totodată, reclamanta a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a menționat că este persoana îndreptățită conform Legii 10/2001, la masuri reparatorii în considerarea imobilului descris mai sus. Calitatea sa a fost dovedită și reținută ca atare de entitatea investită cu notificarea, sens în care prin dispoziție, pagina 1 ultimul paragraf s-a menționat:« Având în vedere Certificatul de calitate de moștenitor nr. 238 din l9.12.2002, eliberat de notar public M. L. din Timișoara de pe urma defunctului O. I. și a testamentului lui O. I. având încheierea de autentificare nr. 2541 din 25 iunie 2001, prin care este desemnata drept succesoare în cota de 1/1 O. ( casatorita R.) A. L., în calitate de fiică de frate predecedat și legatară cu titlu particular, completat de încheierea de completare din 11.03 2003». Cu toate acestea, modalitatea în care a fost soluționată notificarea nu corespunde exigentelor unei restituiri efective și eficiente conform Convenției pentru apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului ratificată de România prin Legea 30/1994 și dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata prin Legea 30/1994.
Reclamanta a menționat că modalitatea de restituire nu este conformă nici cu dispozițiile sau principiile Legii 10/2001 și a unor acte normative adiacente, în sensul că entitatea investită cu notificarea nu a făcut aplicarea principiului prevalentei în natură instituit prin punctul 1 al H.G. 250/2007 (Norme Metodologice de Aplicare), prin Legea 10/2001 (art 1, art. 26).
S-a menționat că după preluarea abuzivă, imobilului susmenționat a fost supus unor operațiuni de dezmembrare. În concret, urmare a modificărilor survenite și a regimului urbanistic pe care îl au în prezent, suprafețele de teren restituite în natură conform art. 1 din dispoziție, nu au valoare economica .
Cu privire la nelegalitatea hotărârii contestate, reclamanta a menționat că au fost au fost încălcate prevederile art. 20 din Constituția României. raportat la C.E.D.O. și principiile, respectiv jurisprudența CEDO Strasbourg
Referitor la încălcarea prevederilor art. 20 din Constituția României, reclamanta a menționat că entitatea investita cu notificarea, în pofida faptului că nu existau impedimente legale de soluționare prin acordare a unui alt imobil în natura, a trecut pur și simplu la soluționarea cauzei prin trimitere la Titlul VII din Legea 247/2005. O atare atitudine și soluționare nu corespunde pe deplin drepturilor reclamantei decurgând din art. 20 a Constituției României raportat la reglementările din Convenția pentru apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, ratificată de România prin Legea 30/1994 și – art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata prin Legea 30/1994.
În ceea ce privește încălcarea principiilor CEDO, reclamanta a menționat că în speța, principiul privind recunoașterea și realizarea dreptului a fost încălcat, entitatea privând-o pe reclamantă de posibilitatea de a i se atribui în natură un bun imobil de aceeași substanța și valoare ca și cea a imobilului preluat abuziv. Dreptul reclamantei a fost încălcat, iar principiul recunoașterii și realizării dreptului a fost încălcat atât în ceea ce privește componenta privind recunoașterea dreptului cât și în ceea ce privește realizarea sa.
Referitor la recunoașterea dreptului, reclamanta a arătat că principiul CEDO, susmenționat, este încălcat în sensul ca deși dispozițiile legale permiteau să i se recunoască un drept la restituire în același mod și substanța, adică în natura, a fost privata de acest drept de către prima instanța, care a eludat notificarea concordanta cu cererea sa principala pentru a soluționa în sensul trimiterii la procedurile prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005, iar în ceea ce privește realizarea dreptului, reclamanta a arătat că principiul CEDO, susmenționat, este încălcat în sensul că prin procedurile prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005, dreptul său nu poate fi realizat efectiv. Cu atât mai mult trebuia să fie prioritară restituirea în natură și nu trimiterea la mecanismul Fondului Proprietatea, cu cât, restituirea în natură este justificată de faptul că prin Ordonanță de Urgență Nr. 4 din 13 martie 2012, activitatea Fondului Proprietatea a fost suspendată. Mai mult, Fondul Proprietatea nu reprezintă un mecanism funcțional și eficient de rezolvare a problemei restituirii proprietății. Faptul că Fondul Proprietatea nu reprezintă o soluție și un mecanism eficient și funcțional, este o realitate recunoscuta conform jurisprudenței constante a CEDO Strasbourg versus România - cauzei pilot A. și S. versus România - Ordonanței de Urgență Nr. 4 din 13 martie 2012 -auditului Guvernului României la Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților și la Fondul Proprietatea.
Reclamanta a mai arătat că nerecunoașterea aptitudinii sale de a dobândi dreptul de proprietate în sensul convenției, a dus la privarea sa de un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenție. Or, speranța legitima a reclamantei, bazată pe dispoziții legale în vigoare, este asimilată noțiunii autonome de «bun» în accepțiunea Protocolul 1 la Convenție. În același sens, există și dispoziții ale hotărârii pilot din 12 octombrie 2010, în Cauza M. A. și alții împotriva României.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2, 4 alin 2 și 3, art. 21, art. 25, și celelalte dispoziții ale Legii 10/2001, H.G. 498/2003, H.G. 250/2007, art. 6 din Legea 213/1998, Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - în Dosar nr. 37/2006 Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din_, Constituția României, Tratatul de P. dintre România și Puterile Aliate de la Paris 1947- ratificat de România -, Decretul 92/1950, Convenția pentru Apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale Omului, Protocoalele Adiționale la Convenție (anterior menționata), Declarația Universala a Drepturilor Omului, orice documente programatice în materie de drepturile Omului, precedentul jurisprudenței CEDO și Legile 303/2004 și 304/2004, conform cărora magistrații romani au obligația de a cunoaște, a-si însuși și a aplica prioritar practica CEDO în hotărârile pe care le vor pronunța.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat excepția lipsei calității pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulate, ca neîntemeiată și nelegală și să se respingă cererea privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
În motivare, pârâtul Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice București, a arătat că prin Decizia Nr. 27 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțata în Dosar Nr. 28/2011 s-a decis că:"1. În acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin.3 din Legea 10/2001 republicată prin care se solicită obligarea Statului roman să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, S. R. nu are calitate procesuala pasivă.
2.Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd masuri reparatorii prin Titlul VII al legii 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 481 c.civ, art. 1 din Primul Protocol adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din aceasta convenție sunt inadmisibile."
Totodată, pârâtul a menționat că reclamanta face refrire în acțiunea formulată la Dispoziția nr. 703/15.06.2012 a Primarului Municipiului Timișoara, care au fost emisă de o altă instituție, caz în care nu poate avea calitate procesuala pasivă.
S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 25, alin. 2 din Decretul nr. 31/54 privind persoanele fizice și persoanele juridice: "S. este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop". În speță ne situam în a doua ipoteza a textului legal invocat, respectiv, în materia reglementarii situației juridice a imobilelor aflate în proprietatea privată a statului, inclusiv terenuri, în baza Legii nr. 18/1991, Legii nr. 112/1995, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 10/2001, S. R. este reprezentat exclusiv de către organele reprezentative ale administrației publice locale (consilii județene, consilii locale și primari), respectiv în speța de către C. L. al Municipiului Timișoara și respectiv P. Municipiul Timișoara și nicidecum de către Ministerul Finanțelor Publice București.
În aceste condiții, susține pârâtul, calitate procesuală pasivă are numai C. L. al Municipiului Timișoara și P. Municipiului Timișoara ca organe competente să emită eventuala dispoziție de restituire sau după caz de respingere a notificării sau a cererii de restituire a imobilului în cauză, în conformitate cu prevederile art. 21, alin. 4 din Legea nr. 10/2001, modificată, coroborate cu dispozițiile art. 26, alin. 3 din aceeași lege, care prevăd ca: "În cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor".
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, pârâtul S. R. a invocat dispozițiile Deciziei Nr. 27 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțata în dosarul nr. 28/2011 (menționata mai sus), având în vedere temeiul de drept invocat de reclamanta în acțiune ( Legea 10/2001,Legea 213/1998. Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Protocolul nr. 1 la acesta. OUG 81/2007, precum și faptul că procedura de restituire în natură a imobilelor, prevăzută de Legea nr. 10/2001, este o procedura în esență necontencioasă, așa cum rezulta din dispozițiile art. 21 - 32 din lege (Cap III -Proceduri de restituire), restituirea dispunându-se printr-o decizie sau dispoziție motivată a unității deținătoare (P. Municipiului Timișoara), conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, decizie emisă ca urmare a notificării persoanei îndreptățite depuse potrivit art. 22.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată, pârâții P. Municipiului Timișoara, P. Municipiului Timișoara, C. L. și Municipiului Timișoara prin Primar au solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce privește P. Municipiului Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin Primar, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, ca netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Timișoara, s-a menționat că, în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă poate avea doar P. Municipiului Timișoara, P. Municipiului Timișoara potrivit art.77 din Legea nr.215/2001, republicată, reprezentând doar entitatea funcțională fără personalitate juridică care aduce la îndeplinire hotărârile de Consiliu L. și dispozițiile Primarului.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Municipiului Timișoara, a Municipiului Timișoara prin Primar și a Statului R. prin C. L. Municipal, s-a menționat că, în prezenta cauză, se atacă o dispoziție emisă de P. Municipiului Timișoara, acesta fiind singurul care poate avea calitate procesuală pasivă.
Cât privește fondul litigiului, s-a menționat că prin Notificarea nr. 229 din 03.07.2001, depusă la Biroul executor judecătoresc S. T., înregistrată la P. Municipiului Timișoara, cu nr. D06X1003728 din 05.07.2001, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, de către O. I., cu domiciliul în Timișoara, ., s-a solicitat restituirea în natură a terenului cu suprafața de 8.525 mp, situat în Timișoara, Calea Torontalului nr. 5a, înscris C.F. nr._ Timișoara, nr.top._/3. Analizând actele depuse la dosarul intern nr. 479, aferent notificării, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a constat că autorul notificării, O. I., are calitatea de persoana îndreptățită cu privire la cota de 1/2 din imobilul situat în Timișoara, Calea Torontalului nr. 5a, înscris C.F. nr._ Timișoara, nr.top._/3, conform dispozițiilor art. 3, alin.(l), lit.(a) din Legea 10/2001, republicata, cu modificările și completările ulterioare, în baza actelor doveditoare depuse la dosarul administrativ, respectiv C.F. nr._ Timișoara, Certificatul de moștenitor din 03 mai 1972 eliberat de notariatul de stat al județului T. de pe urma defunctei O. I., buletinul de identitate cu . nr._, eliberată de Miliția Municipiului Timișoara, pe numele O. I..
Pârâții au arătat că imobilul revendicat a fost proprietatea numiților Osanu I. - cota de 1/2 și Hategan V. - cota de ½, conform C.F. nr. 6966 Timișoara, acesta făcând obiectul art. 2 lit. g din Legea 10/2001 republicata, cu modificările și completările ulterioare. Imobilul revendicat ( teren cu suprafața de 8525 mp), a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 138/1979 de la Osanu I. - cota de ½ și Hategan V.- cota de 1/2, cu plata sumei de 18.414 lei, conform C.F. nr._ Timișoara și a adresei G.I. G.C.L.J. T. - I.C.R.A.L. Timișoara cu nr. 70/F din 31.102.1979. Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a avut în vedere la emiterea dispoziției atacate Certificatul de calitate de moștenitor nr. 238 din 19.12.2002, eliberat de notar public M. L. din Timișoara de pe urma defunctului O. I. și a testamentului lui O. I. având încheierea de autentificare nr. 254 I din 25 iunie 2001, prin care este desemnată drept succesoare în cotă de 1/1 O. (căsătorita R. ) A. L., în calitate de fiică de frate predecedat și legatară cu titlu particular, completat de încheierea de completare din 11.03 2003.
S-a menționat că prin referatul Serviciului Banca de date urbane din cadrul Instituției Arhitectului Sef din data de 10.06.2010, s-a propus restituirea în natură a terenului cu suprafața de 174 mp cu nr. top._/2 și a terenului cu suprafața de 312 mp cu nr. top._/3, propuse prin documentația „Documentație tehnică de dezmembrare teren în vederea retrocedării conform Legii 10/2001 - C. Torontalului nr. 5a - nr. top._/3"" întocmită de . cadrul referatului Direcției de Mediu din 08.06.2011, se precizează că cele doua parcele cu nr. top._/2 și_/3, sunt amenajate și întreținute ca spatii verzi de asociațiile de proprietari aferente și nu există documente care să certifice ca au fost cheltuiți bani de instituțiile publice pentru amenajarea spațiilor verzi.
Pârâții arată faptul că prin chitanța cu . nr._, s-a făcut dovada plații de către R. A. L. a sumei de 405 lei, reprezentând cota din despăgubirea primită la data exproprierii pentru terenul care se restituie în natură, actualizata la data plații. Având în vedere referatul nr. D06X1003728 din 23.06.2011 al Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, P. Municipiului Timișoara a propus restituirea în natura a cotei de 1/2 din terenul cu suprafața 174 mp cu nr. top._/2 și din terenul cu suprafața de 312 mp cu nr. top._/3, propuse prin documentația „Documentație tehnică de dezmembrare teren în vederea retrocedării conform Legii 10/2001 - C. Torontalului nr. 5a - nr. top._/3" întocmita de . R. A. L., cu domiciliul în Timișoara, .. 7 și acordarea de despăgubiri în condițiile - Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota de 1/2 din terenul cu suprafața de 8039 mp, care nu poate fi restituit în natură fiind ocupat de blocuri de locuite, drum acces și rețele Enel Electrica Banat și Colterm SA, situat în Timișoara, .. 5a, înscris C.F. nr._ Timișoara, nr. top._/3, doamnei R. A. L., cu domiciliul în Timișoara, .. 7.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii solicitate de reclamantă de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, prin compensare cu alte bunuri, pârâții arată că nu dețin terenuri ce pot fi acordate în compensare. Conform proceselor verbale de afișare afișate lunar la sediul instituției „ P. Municipiului Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare."
Pârâții arată că nu înțeleg nici interesul reclamantei în anularea dispoziției atacate având în vedere faptul că prin aceasta s-a dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 din terenul solicitat și acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de ½ din terenul ce nu poate fi restituit în natură.
În cadrul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând acțiunea dedusă judecății, prin prisma probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a constatat următoarele:
Prin Notificarea nr. 229 din 03.07.2001, formulată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc S. T., înregistrată la P. Municipiului Timișoara sub nr. D06X1003728/ 05.07.2001, numitul O. I., în baza prevederilor Legii nr.10/2001, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, Calea Torontalului, nr.5a, în suprafață de 8.525 mp, înscris în CF nr._ Timișoara, nr.top._/3, expropriat de S. R., în baza Decretului nr.138/1971.
Autorul notificării, O. I., a decedat la data de 03.06.2002, iar reclamanta R. A. L. este moștenitoarea acestuia, în calitate de nepoată de frate predecedat și legatară cu titlu particular, așa cum rezultă din Certificatul de calitate de moștenitor nr.238/19.12.2002, emis de Biroul Notarului Public M. L. (f.56).
Imobilului înscris în CF nr._ Timișoara, nr.top._/3, constând în teren arabil în suprafață de 8525 mp, situat în Timișoara, Calea Torontalului, nr.5a, a fost expropriat de S. R., în baza Decretului nr.138/1971, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară, în extenso depus la dosar (f.54), iar la data exproprierii proprietari ai acestui imobil erau numiții O. I. și H. V., cu o cotă de ½ parte fiecare.
Prin Dispoziția nr.703/15.06.2012, P. Municipiului Timișoara, a dispus restituirea în natura a cotei de 1/2 din terenul cu suprafața 174 mp, cu nr. top._/2 și din terenul cu suprafața de 312 mp, cu nr. top._/3, propuse prin documentația "Documentație tehnică de dezmembrare teren în vederea retrocedării conform Legii 10/2001, - C. Torontalului nr. 5a - Nr. top._/3", întocmită de . R. A. L. și acordarea de despăgubiri în condițiile - Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota de 1/2 din terenul cu suprafața de 8.039 mp, care nu poate fi restituit în natură fiind ocupat de blocuri de locuințe, drum acces și rețele Enel Electrica Banat și Colterm SA, situat în Timișoara, .. 5a, înscris C.F. nr._ Timișoara, nr.top._/3.
Reclamanta R. A. L., contestă dispoziția emisă de P. municipiului Timișoara, solicitând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, prin compensarea cu un bun imobil în natură și de aceeași valoare pentru întregul imobil revendicat sau în subsidiar, pentru partea din imobil pentru care i s-au acordat despăgubiri.
Analizând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, S. R., prin C. L. al Municipiului Timișoara, P. Municipiului Timișoara, Municipiului Timișoara și C. L. al Municipiului Timișoara, în conformitate cu prevederile art.137 C.pr.civ, instanța a constatat că acestea sunt întemeiate, în speță având calitate procesuală pasivă doar emitentul dispoziției contestate, potrivit art. 26 din Legea 10/2001, respectiv P. Municipiului Timișoara, restul pârâților neavând legitimare procesuală.
Astfel fiind, tribunalul a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților arătați și a respins cererea de chemare în judecată formulata împotriva acestora, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasivă.
În ceea ce privește fondul litigiului, instanța reține că alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, nu reprezintă o opțiune nici pentru parte și nici pentru entitatea deținătoare, ci măsurile trebuie acordate potrivit regulilor impuse de art.1 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natură și subsecvent reparația prin echivalent care constă în compensare cu alte bunuri ori servicii cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII din Legea nr.247/2005.
În aceste condiții, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent depind de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare și de posibilitatea concretă de a da eficiență acestei solicitări.
În raport de dispozițiile art.1 din Legea nr.10/2001 și pct.1.7 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007, măsura reparatorie constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent este obligatorie și ea permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, în compensare, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deține, care se află în circuitul civil și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.
Prin urmare, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în varianta compensării cu alte bunuri sau servicii, este condiționată în mod obligatoriu de acordul persoanei îndreptățite la restituire, însă și de existența unor bunuri sau servicii disponibile, care pot fi acordate în compensare potrivit prevederilor alin. (5) al art. 1, conform cărora "primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau după caz, serviciile are pot fi acordate în compensare"; cu alte cuvinte, cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, nefiind suficient exclusiv acordul persoanei îndreptățite, ci trebuie să existe și bunuri disponibile ce pot fi acordate în compensare.
În ceea ce privește îndeplinirea obligației prevăzute de art.1 alin.5 din Legii nr. 10/2001, P. Municipiului Timișoara a învederat instanței că lunar se afișează la loc vizibil, un anunț în care se menționează că Municipiul Timișoara nu deține bunuri și servicii disponibile pentru a fi acordate în compensare, depunând la dosar în sensul celor menționate, anunțul și procesul verbal de afișare nr. ..06.2012 (f.45-46).
Corespunde realității că reclamanta este îndreptățită, în principal, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în atribuirea prin compensare a altui bun corespunzător celui ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr.10/2001, însă în cauză nu s-a făcut dovada refuzului nejustificat al pârâtului de a atribui în compensare alte bunuri, respectiv dovada existenței unor bunuri care pot fi acordate în compensare și care în mod nejustificat nu au fost menționate în tabelul bunurilor disponibile pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, conform Legii 10/2001.
În contextul celor mai sus menționate, instanța, constatând imposibilitatea juridică de a da eficiență solicitării reclamantei de atribuire în compensare a altor bunuri pentru imobilul revendicat, în temeiul prevederilor legale arătate, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva Dispoziției nr.703/15.06.2012, emisă de P. Municipiului Timișoara, menținând măsura restituirii în natură, către reclamantă, a cotei de 1/2 din terenul cu suprafața 174 mp, cu nr. top._/2 și din terenul cu suprafața de 312 mp, cu nr. top._/3 și acordarea de despăgubiri, pentru cota de 1/2 din terenul cu suprafața de 8.039 mp, care nu poate fi restituit în natură fiind ocupat de blocuri de locuințe, drum acces și rețele Enel Electrica Banat și Colterm SA.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâți.
Împotriva Sentinței civile nr.1092/PI din 12 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_ a formulat recurs reclamanta R. A. L. solicitând în principal admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vederea dispozițiile art. 312 alin. 3 c.pr.civ.. În subsidiar s-a solicitat admiterea recursului, în sensul de a dispune modificarea în totalitate a hotărârii instanței de apel conform dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod proc. civ..
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 3 c.pr.civ., art. 304 pct. 7, 8 și 9 c.pr.civ., art. 3021 lit c, c.pr.civ., art. 304 c.pr.civ., art. 306 alin 2 și 3 c.pr.civ., respectiv art. 312 (alin 2, 3, 5 și 6) c.pr.civ..
Recurenta a solicitat în acest sens în principal admiterea recursului, în primul rând casarea în totalitate a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru cazul și prin prisma motivului prevăzut de art. 312 alin 3 c.pr.civ., incident la situația în care: „instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.” Pe cale de consecința, recurenta a solicitat rejudecarea și admiterea contestației în sensul admiterii sale așa cum a fost susținuta de în ceea ce privește atât nulitatea (anularea) dispoziției primarului cât și în ceea ce privește acordarea de masuri reparatorii compensatorii, în echivalent (alte imobile de aceeași valoare sau acordare numai în subsidiar de despăgubiri bănești efective, în baza Legii nr. 165/2013 și nicidecum a Legii nr. 247/2005 cum greșit este reținut în hotărârea primei instanțe pentru partea care nu mai poate fi restituita în natură.
În subsidiar recurenta a subliniat că dacă nu se va proceda la casarea hotărârii, a solicitat admiterea recursului, în sensul de a se dispune modificarea în totalitate a hotărârii instanței de apel pentru cazul și prin prisma incidenței art. 304 c.pr.civ., în raport de punctele 7. „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;”, 8. „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;” și 9. „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;2
În fapt, recurenta a învederat că hotărârea recurată este nelegală având în vedere greșita soluționare a unor așa zise excepții privind pretinsa lipsă a calității procesuale pasive, urmare a cărora s-a considerat și s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale a Statului, a Primăriei, a Unității administrativ teritoriale, Municipiul Timișoara. Aceasta situație a condus la nesoluționarea cauzei și necercetarea fondului în raport cu pârâții, referitor la care, greșit, s-a reținut pretinsa lipsă a calității lor procesuale.
De asemenea, s-a învederat greșita soluționare a cauzei pe fond, în a cărui cercetare nu s-a intrat, neadministrându-se toate probele care făceau posibilă și erau de natură a demonstra că pârâții dețin bunuri cu care instanța să fi operat compensarea la care se referă Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013 modificata prin Legea nr. 368/2013.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Timișoara, a Primăriei Municipiului Timișoara și a Consiliului L. Municipal Timișoara, recurenta a subliniat că prin hotărârea recurata se invoca faptul ca Municipiul Timișoara și P. Municipiului Timișoara nu ar avea calitate procesuală pasivă. S-a arătat că susținerile, în acest sens, sunt complet nefondate, ele sunt infirmate de practica relevantă, în materie, a instanțelor judecătorești, inclusiv a instanței supreme.
Recurenta a solicitat, astfel respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Timișoara, Consiliului L. al Municipiului Timișoara și a Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului Timișoara, ca neîntemeiată întrucât: P. Municipiului Timișoara, are calitate care decurge din faptul ca este unitate deținătoare, iar potrivit Legii nr. 10/2001 prin notificarea unității deținătoare, obligație stabilita de lege, s-a constituit un raport și între persoana îndreptățită pe de o parte, respectiv P. Municipiului Timișoara, pe de alta parte. S-a subliniat că U. Administrativ Teritoriala Municipiul Timișoara, are calitate procesuala pasiva urmare a modificărilor Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 și de asemenea, că Consiliului L. al Municipiului Timișoara, are calitate de reprezentant al Statului R., entitate înscrisa în cartea funciara asupra unor părți din imobilul preluat abuziv, cât și de pârât în nume propriu.
Recurenta a invocat, în susținere jurisprudența consacrată în materie, respectiv în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă pentru – Primar - extras din revista Dreptul anul XVI . III-A nr.3/2005, pag.265, extras din revista Pandectele Romane NR.2/2005, pag. 36 și 37, decizia civila nr. 1814/07.05.2003 pronunțata în dosar nr. 4221/2002 de Curtea Supremă de Justiție - Secția civilă. În ceea ce privește calitatea procesuala pasiva pentru - U. Administrativ Teritoriala - extras din Buletinul jurisprudenței - Culegere de decizii pe anul 2006-Inalta Curte de Casație și Justiție - Editura C.H. B., București 2007-pag.283-285, Decizia civila nr. 5682 din 19.10.2004 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civila și de Proprietate Intelectuală. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă pentru – Primărie - extras din revista Pandectele Romane NR. 6/2004, pag. 34 și 35, extras din lucrarea jurisprudența civila a instanței supreme 2003-2007, Editura C.H.B., București 2008-pag.404, - extras din revista Dreptul anul XVI . III-A nr.6/2005, pag. 176-177, extras din revista Dreptul anul XVII . III-A nr.4/2006, pag.285, decizia civila nr.674/21.02.2003 pronunțata în dosar nr.2625/2002 de Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, decizia civila nr. 1059/18.03.2003 pronunțata în dosar nr.3409/2002 de Curtea Suprema de Justiție - Secția civila, extras din lucrarea Legea nr. 10/2001 - regimul juridic aplicabil imobilelor preluate abuziv de I. A., Editura Praxis, pag. 207 - 221 - extras din revista Pandectele Romane nr.1/2005, pag.56 și 57. În ceea ce privește calitatea procesuala pasiva pentru - C. L. Municipal - decizia nr. 778/24.01.2006 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civila și de proprietate intelectuala în dosar nr._/1/2005.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., acesta are calitate având în vedere că a fost chemat în judecată, în cadrul unui litigiu privind dreptul de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv. În acest sens, s-a avut în vedere chemarea în judecata a Statului inclusiv în temeiul art. 25 alin 2 din Decretul nr. 31/1954 și al art. 12 alin 5 din Legea nr. 213/1998.
Reclamanta a arătat că astfel calitatea procesuală pasivă a Statului R., rezultă atât din faptul ca statul este entitatea care a efectuat preluarea abuzivă a imobilului, cât și în raport de capătul de cerere din contestație, aceasta solicitând a i se acorda masuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu un bun imobil în natură și de aceeași valoare pentru întreg imobilul preluat abuziv.
S-a arătat că în conformitate cu art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007, bunul acordat în compensare poate să facă parte din domeniul privat sau public al statului, unității administrativ teritoriale sau al Primăriei ca Unitate deținătoare a imobilului preluat abuziv și în raport cu care s-a constituit raportul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Dispozițiile legale susmenționate s-a arătat că nu exclud însă, ci presupun, prin prevedere expresă în acest sens, posibilitatea acordării unui imobil di patrimoniul Statului, aflat în administrarea entităților susmenționate - unitate administrativ teritoriala sau P. Timișoara.
S-a subliniat că în atare situație, S. R. stă în judecată, ca fiind reprezentat, inclusiv prin Ministerul Finanțelor (sau CLM) având în vedere ca potrivit particularităților speței, partea neînstrăinata din imobilul teren și construcții aparține Statului R..
Chiar dacă raportul se constituie între persoana îndreptățită și unitatea deținătoare, care este fie P., fie unitatea teritorial administrativă, reprezentate de primar, în cadrul raportului procesual, cel puțin pentru opozabilitate și pentru a nu întâmpină refuzul intabulării cu ocazia efectuării operațiunilor de carte funciară, se impune ca S. R. să stea ca parte în proces (pârât).
Reclamanta-recurentă a considerat că la fel ca în cazul unităților specializate în vânzarea locuințelor în numele Statului R., caz în care nu este suficientă numai chemarea acestora în judecată, ci și a Statului R., și în acest caz unitățile deținătoare, investite cu notificarea, sunt doar niște interpuși care au acționat în numele și pe seama Statului R. în raporturile cu reclamanta, drept pentru care aceasta își menține poziția privind existenta calității Statului în cauza. Or, daca se justifica pentru astfel de litigii sa fie chemați în judecata anumiți interpuși ai Statului (reprezentanți, unități deținătoare, etc.) pe baza unui raționament a fortiori, cu atât mai mult se justifica în speță, chemarea în judecată și implicit calitatea procesuală, a Statului R. (entitate care a preluat abuziv imobilul și și-a intabulat pe seama sa în cartea funciară - pretinsul drept de proprietate).
S-a invocat sentința civilă nr. 518/PI pronunțată de Tribunalul T. - Secția Civila, în ședința publică din data de 26.02.2010 cu privire la Dosarul nr._, tocmai în ceea ce privește admiterea în acel dosar al Tribunalului T., a unei excepții a pârâților, prin care pârâții au invocat așa zisa lipsa a calității procesuale pasive a Statului R.. Prin urmare, într-o speță identică prezentei cauze, având însă ca obiect material un alt imobil care a fost preluat abuziv, s-a formulat apel împotriva unei hotărâri prin care s-a admis o excepție similară invocată de pârâți, în sensul ca S. R. nu ar fi avut calitate procesuală pasivă. Astfel, S. R., în speța invocată (Dosarul nr._ al Tribunalului T.) a fost considerat parte în proces, pentru aceleași considerente pentru care l-am chemat în judecată ca parte și în prezentul raport juridic procesual dedus judecații în prezenta cauză. Așadar, prin Decizia Civila 111/26.01.2011 a Curții de Apel Timișoara - Secția civilă, pronunțata în Dosar nr._, apelul contestatorilor a fost admis, respectiv stabilindu-se că S. R. are calitate procesuală pasivă în astfel de procese.
Reclamanta a subliniat că această soluție, prin care s-a stabilit ca în astfel de raporturi și procese, S. R. are calitate procesuală pasivă, a devenit irevocabilă prin faptul că prin decizia civila nr. 59/11.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală - a fost respins recursul formulat de pârâți împotriva Deciziei Civile nr. 111/26.01.2011 a Curții de Apel Timișoara.
Reclamanta, pe fond, a invocat greșita soluționare a cauzei, în a cărui cercetare nu s-a intrat, din moment ce nu s-au administrat toate probele care făceau posibilă și erau de natură a demonstra că pârâții dețin bunuri cu care instanța să fi operat compensarea la care se refera Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013 modificată prin Legea nr. 368/2013.
În ceea ce privește greșita soluționare a cauzei pe fond, reclamanta a învederat în primul rând, că prima instanța nu a cercetat cu atenție natura și conținutul contestațiilor, fapt care a condus, fie la, reținerea eronată a unor aspecte în neconcordanta cu realitatea și continuul dosarului, fie la superficialitate și formalism excesiv în abordarea acestor contestații.
S-a arătat că prima instanța, abordând mai mult formal soluționarea contestațiilor a încălcat principiul preeminentei dreptului, instituit de Convenția pentru apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata de România prin Legea nr. 30/1994 și de jurisprudența CEDO Strasbourg. Potrivit principiului preeminentei dreptului, rezultă că principiul privind recunoașterea și realizarea dreptului trebuie sa prevaleze fata de formalismul procedurilor.
S-a arătat că prima instanța retine greșit în penultimul paragraf al paginii 7 din hotărâre ca: astfel, regula în materie o constituie, restituirea în natura și subsecvent reparația prin echivalent care constă în compensare cu alte bunuri ori servicii cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a precizat că în primul rând, este de observat, că odată cu . dispozițiilor Legii nr. 165/2013, modificata de Legea nr. 368/2013, a fost abrogat Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare s-a precizat că prima instanță trebuia să se refere și să aibă în vedere în judecarea acestei cauze, dispozițiile legale în vigoare în materie de acordare de masuri reparatorii compensatorii, așa cum au fost acestea stabilite conform Legii nr. 165/2013, modificata de Legea nr. 368/2013.
S-a subliniat faptul că prin Legea nr. 368/2013 care modifica Legea nr. 165/.2013, s-a reintrodus ca modalitate de acordare a masurilor reparatorii, tocmai modalitatea compensării cu un alt imobil.
În acest sens, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007 care au rămas valabile, cât și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 și ale punctului 26 din H.G. nr. 250/2007.
Reclamanta a precizat că regula o constituie restituirea în natura, iar în subsidiar, dacă restituirea în natură nu este posibilă se aplica modalitatea acordării măsurii reparatorie în echivalent. Măsura de acordare a reparațiilor prin echivalent cunoaște doua forme: - compensare cu alte bunuri imobile sau servicii - despăgubiri în baza unei legi speciale. Pentru varianta subsidiara însă, un element foarte important îl reprezintă acordul persoanei îndreptățite, respectiv opțiunea acesteia pentru una sau alta din formele masurilor în echivalent.
De asemenea, s-a mai arătat că acordul persoanei îndreptățite este expres menționat și susținut numai pentru forma de acordare a masurilor reparatorii în echivalent, prin compensare cu alte bunuri imobile.
În acest sens, recurenta a precizat că așa cum s-a subliniat în doctrina și jurisprudența relevanta în aceasta materie, nu este suficient ca P. și entitățile investite cu competente, sa enunțe lipsa unor bunuri disponibile.
Pe de alta parte, recurenta a mai precizat că instanțele nu au rol decorativ, contemplativ, și nu se rezuma doar la faptul de a lua act de enunțul pârâților, care afișează invariabil procese verbale conform cărora nu ar deține bunuri disponibile. S-a subliniat că sub acest aspect instanțele sunt ținute de obligația și principiul rolului activ, că pot și au obligația de a cenzura conduita și actele pârâților în ceea ce privește existenta unor bunuri care pot fi acordate în compensare, chiar în condițiile și peste eventualul proces verbal prin care pârâții neaga etern existenta unor astfel de bunuri.
Reclamanta a subliniat că în speța, s-a solicitat și s-a efectuat proba privind depunerea Anexei II la Statutul Municipiului Timișoara, care cuprinde bunurile din domeniul privat. S-a menționat că faptul că procesul verbal al pârâților întocmit lunar de aceștia și prin care aceștia anunța invariabil ca nu exista bunuri disponibile, a fost contrazis chiar de depunerea Anexei II susmenționate, în care sunt menționate foarte multe bunuri ale pârâților care sunt proprietatea acestora și care nu sunt afectate de activități, de planuri de investiții sau de alte situații care ar putea constitui impediment la compensare.
Cu toate acestea, recurenta a învederat că instanța de judecată nu a dat dovada de rol activ și nu a dispus în consecința acordarea în compensație a unui imobil din Anexa II, care nu este afectat vreunei activități publice sau de alta natură, care sa împiedice compensarea. S-a arătat că prima instanța nu a cerut de la pârâți lămuriri suplimentare cu privire la imobilele din Anexa II, manifestând mai degrabă interes pentru înlăturarea cauzei de pe rol cât mai repede posibil, decât soluționarea acesteia în spiritul și conform Convenției EDO și dreptului meu la un proces echitabil (art. 6).
S-a precizat că acesta explica faptul că prima instanța, a făcut referire și a motivat impropriu hotărârea pronunțata, în raport de Titlul VII din Legea 247/2005, în loc de Legea nr. 165/2013 și Legea nr. 368/2013.
S-a concluzionat că prima instanța nu putea să ajungă la concluzia că nu exista bunuri care sa poată fi acordate în compensare, doar pentru ca pârâții au susținut aceasta prin procesele verbale ca acte unilaterale întocmite de ei, câtă vreme Anexa II atesta existenta unei multitudini de bunuri existente în patrimoniu.
Reclamanta recurentă, invocând nelegalitatea hotărârii recurate a solicitat admiterea recursului cu cheltuieli de judecată.
Pârâții intimați Municipiul Timișoara prin Primar, P. Municipiului Timișoara, P. Municipiului Timișoara și S. R. prin C. L. al Municipiului Timișoara au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat și netemeinic și menținerea sentinței civile recurate.
Prin întâmpinare Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. în reprezentarea pârâtului intimat S. R. prin MFP a solicitat respingerea ca vădit neîntemeiat a recursului declarat de reclamantă, menținerea ca temeinica și legala a sentinței civile recurate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice București a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în reprezentarea paratului S. R., respingerea acțiunii ca inadmisibila, respingerea în tot a acțiunii ca neîntemeiata și nelegala, respingerea cheltuielilor de judecata ca nefondate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs invocat de reclamantă are în vedere soluționarea de către tribunal excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, P. Municipiului Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara, U. Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara și S. R., prin C. L. al Municipiului Timișoara.
Curtea constată că pentru soluționarea excepțiilor mai sus menționate, Tribunalul T. a avut în vedere prevederile art.26 din Legea 10/2001.
Conform acestuia, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, dispozițiile menționate fiind aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4).
Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
În cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea. De asemenea, entitatea care a emis dispoziția va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluțiilor date de instanțele de judecată.
Dacă oferta acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (4).
Dacă oferta acceptată constă în bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie, după caz.
De asemenea, conform art.26.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG 250/2007, în virtutea prevederii art. 26 alin. (1) din lege, unității deținătoare a imobilului imposibil de restituit în natură sau, după caz, entității învestite cu soluționarea notificării îi revine obligația ca prin decizie/dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (…).
Din prevederile legale mai sus menționate rezultă cu evidență faptul că unitatea deținătoare care soluționează notificarea are calitate procesuală pasivă în cadrul contestației împotriva unei dispoziții privind restituirea unui imobil în baza Legii nr.10/2001, indiferent de măsura reparatorie solicitată (restituire în natură, compensare cu alte bunuri sau acordarea de despăgubiri). Cu alte cuvinte, unității deținătoare îi incumbă obligația de a emite o decizie sau, după caz, o dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) din menționata lege, prin care să dispună acordarea, în compensare, către persoana îndreptățita a altor bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Iar în speță de față, dispoziția atacată de reclamantă cu contestație a fost emisă de P. Municipiului Timișoara, astfel încât acesta are calitate procesuală pasivă. Pentru toate considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că tribunalul a soluționat în mod corect excepțiile lipsei calității procesuale a pârâților S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, P. Municipiului Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara, U. Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara și S. R., prin C. L. al Municipiului Timișoara.
Al doilea motiv de recurs invocat de reclamantă se referă la greșita soluționare a acuzei pe fond, respectiv a cererii de acordare a compensării cu alte bunuri sau servicii.
Curtea reține că potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013, așa cum a fost modificat de Legea 368/2013, regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III din legea 165/2013.
Curtea constată că referirea instanței de fond în considerente la dispozițiile Legii 247/2005, în loc de cele ale Legii 165/2013, nu au relevanță cu privire la soluționarea contestației reclamantei deoarece principiile de soluționare ale notificării, respectiv restituirea în natură, apoi compensarea cu alte bunuri, apoi acordarea de despăgubiri sunt aceleași după modificarea Legii 165/2013 prin Legea 368/2013. Prin Legea nr.368/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.819/21.12.2013, art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 a fost modificat, având următorul cuprins: „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III."
Însă acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent depinde de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare și de posibilitatea concretă de a da eficiență acestei solicitări.
Or, în speță, așa cum a reținut instanța de fond, reclamanta nu a făcut conform art.1169 C.civ. (aplicabil conform art.230 lit.a din Legea 71/2011) dovada refuzului nejustificat al pârâtului de a acorda bunuri sau servicii în compensare, respectiv a existenței unor bunuri concrete care să-i fie atribuite cu acest titlu, în pofida poziției adoptate de emitentul dispoziției de soluționare a notificării.
Din cuprinsul dosarului de fond se constată că reclamantei i s-a acordat un termen la data de 20.02.2013 pentru a preciza imobilele pe care le solicită în compensare, apoi cauza s-a suspendat la termenul de judecată din 8.04.2013 pentru acest motiv, cauza fiind repusă pe rol la 12 mai 2014, fără ca reclamanta să facă precizările pe care le-a invocat. Precizarea bunurilor solicitate în compensare era esențială pentru a se putea stabili pe bază de probe dacă reprezentau echivalentul valoric al bunurilor ce nu puteau fi restituite în natură și dacă se aflau în circuitul civil.
Recurenta reclamantă a invocat nerespectarea rolului activ de către tribunal, însă potrivit art.129 alin.5 indice 1 C.pr.civ., cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea constată că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, astfel încât în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat împotriva Sentinței civile nr.1092/PI din 12 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_ .
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă R. A. L. împotriva Sentinței civile nr.1092/PI din 12 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N. C. P.
GREFIER,
R. P.-D.
Red. AMN./ 3.11.2014
Tehnored. R.P.D. – 21.10.2014
Primă instanță: Tribunalul T. - Judecător: L. Ș.
2EX/SM
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 7/2014. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 32/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
