Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 476/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 476/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 6272/30/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 25.04.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 476/R
Ședința publică din 21 mai 2014
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de M. FINAȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T.- A.J.F.P.T. și de P. de pe lângă TRIBUNALUL T. împotriva sentinței civile nr. 2523/PI/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată P. N., pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată lipsă doamna avocat D. D., lipsă fiind pârâtul recurent.
M. Public este reprezentant de doamna avocat M. U. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, în termen legal, care se comunică reprezentantei Ministerului Public.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar chitanța ., nr.030 în valoare de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, precum și factura aferentă.
Atât reprezentanta reclamantei intimate, cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului Parchetului de pe lângă Tribunalul T. și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii. Cu privire la recursul pârâtului, solicită admiterea acestuia.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate le larg în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2523/PI/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în rejudecare în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta P. (nasc. C.) N. împotriva pârâtului Statul Român, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii 221/2009, sens în care a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de_ lei pentru suprafața de 4,7497 ha de teren confiscată și nerestituită; a fost respinsă în rest acțiunea; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în măsura admiterii acțiunii, respectiv 800 lei onorariu pentru expertiza de evaluare a bunurilor imobile și 200 lei onorariu de avocat.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ 06.08.2010, reclamanta P. N. a chemat in judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la acordarea unor despăgubiri in suma de: 70.000 euro calculate in lei la data plații efective pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea lui C. P. la 2 ani de închisoare si 200.000 euro, calculate in lei la data plații efective pentru masurile administrative cu caracter politic luate împotriva reclamantei si a lui C. M., C. E. si Toc M., antecesorii săi, in prezent decedați (cate 50.000 euro - pentru fiecare); în baza art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative luate.
In motivare, a arătat că în aplicarea Deciziei Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951, la data 18.06.1951, tatăl său C. P. a fost strămutat din Slatina - Nera in P. Nou împreuna cu C. M. C. M., C. E. si B. E.. Restricțiile domiciliare au încetat la data de 20.12.1955 prin Decizia M.A.I nr. 6200/1955.
Reclamanta s-a născut la data de 08.10.1951 in localitatea P. Nou, raionul Fetești.
Masurile administrative luate împotriva lor reprezintă masuri administrative cu caracter politic in sensul art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009
In perioada in care familia sa a fost strămutată, tatăl său a părăsit domiciliul obligatoriu, astfel încât la data de 15.01.1953 a fost arestat si încarcerat la Penitenciarul Poarta A. de unde a fost eliberat la 15.01.1955, conform foilor matricole penale anexate.
Cu ocazia dislocării, bunurile familiei sale au fost preluate de Statul R. astfel: de la Toc M. - bunica reclamantei - au fost preluate conform Extrasului din 25.06.1951 eliberat de Direcția Județeană C.-S. a Arhivelor Naționale, următoarele bunuri: diverse produse agricole; 0.44 ha – fâneața; 0,44 ha – vie; 0,29 ha –pădure; 0,04 ha - teren intravilan ; 12,74 ha - teren agricol; 7 oi; bunurile mobile din casa si gospodărie precizate in inventarul întocmit la data dislocării, 35 de poziții anexate; o casa având compunerea menționata in înscrisul anexat, încheiat la 05.07.1957 situata in .. 213, având un teren aferent de 1437 mp, cu plantație de pomi fructiferi, imobil preluat de Statul R. cu procesul-verbal din 03.09.1951; de la C. P. bunurile mobile precizate in declarația anexata data cu ocazia dislocării.
La momentul încetării restricției domiciliare întreaga familie s-a întors in localitatea Slatina - Nera, județul C.-S. si au reintrat in posesia casei de locuit si a unei parți din curte si gradina . De asemenea, tatăl său a primit după C. M. 8 ha si 621 mp teren arabil conform Titlului de proprietate 36.377/17.11.1995.
In ceea ce privește terenurile preluate de către stat, o parte din acestea au fost predate de Statul R. Intreprinderii miniere S. Montana, fiind si in prezent in administrarea acesteia, sens in care a anexat adresa nr. 2560 din 11.05.1998 a Regiei Autonome a Cuprului D. si adresa nr._ din 07.02.1998 a Prefecturii Județului C.-S..
În drept a invocat art. 5 alin. 1, lit. a) si lit. b) din Legea nr. 221/2009, art. 1 alin. 3) si art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 771 din 14.02.2011, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamanta.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că se solicită acordarea de despăgubiri morale in condițiile prev. de art. 5 si următoarele din L 221/2009, temei de drept declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 a Curții Constituționale.
În ceea ce privește caracterul politic al măsurii de strămutare, în contextul în care nu se mai pot obține despăgubiri, petitul devine lipsit de interes actual, condiție a acțiunii civile, admiterea unei astfel de cereri nefiind apta sa mai confere un drept la despăgubiri in cadrul legislativ existent in prezent in România.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civila nr. 1154/2011,Curtea de Apel Timisoara a admis recursul,a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul T. urmind ca,in rejudecare,tribunalul sa se preocupe exclusiv de petitul privind repararea prejudiciului material, sens în care va administra probe în dovedirea acestuia, soluționarea capătului de cerere privind daunele morale nefiind criticat.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre,Curtea a reținut ca din cuprinsul sentinței rezultă că prima instanță nu s-a preocupat de soluționarea petitului privind acordarea daunelor materiale pentru bunurile confiscate de autorități la deportarea antecesorilor reclamantei din Slatina – Nera, în P. Nou, deși acestea au fost enumerate în conținutul actelor procesuale depuse la dosar de reclamantă,iar instanța a reținut în hotărâre că s-a formulat o astfel de cerere.
La Tribunalul T. cauza a fost înregistrata sub nr._ la data de 17.11.2011.
Prin cererea de probațiune,reclamanta,in dovedirea prejudiciului material, a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
Analizând dosarul cauzei, tribunalul a retinut din adeverințele P-428/18.01.2001, C-453/18.01.2001, eliberate de M. Justiției, Direcția Instanțelor Militare și din adeverința 1017/C/14.10.2003, emisă de M. Justiției, Tribunalul M. Teritorial că părinții reclamantei, C. P. și C. M., sora sa, C. E. și bunica paternă, Toc M., născută B. au fost deportați prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 la data de 18 iunie 1951, fiindu-le stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea P. Nou.
Potrivit art. 3 lit. e, teza I-a din Legea 221/2009 constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe decizia nr. 200/1951, a Ministerului Afacerilor Interne.
Prin urmare, familia reclamantei au fost supusă unei măsuri administrative în sensul Legii 221/2009.
Conform art. 5 al. 1, lit. b din Legea 221/2009:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit art. 6 al. 1 și 2 din Legea 10/2001:
„(1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții.
(2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.”
Întrucât prin Legea 247/2005 au fost aduse modificări și legilor de fond funciar, tribunalul a reținut că, în temeiul Legii 221/2009, se acordă despăgubiri și pentru terenurile agricole, respectiv forestiere, confiscate ca urmare a condamnării sau măsurii administrative cu caracter politic.
Pe de altă parte, nu se acordă despăgubiri pentru bunurile mobile sau pentru lipsa de folosință a bunurilor imobile.
Din certificatul nr. C – 105/18.02.2010, eliberat de Direcția Județeană C. – S. a Arhivelor Naționale, tribunalul a reținut că la deportarea bunicii paterne a reclamantei, în urma acesteia au rămas 12,74 ha de teren.
Prin titlul de proprietate nr._/17.11.1995 s-a restituit tatălui reclamantei o suprafață de 8,621 ha de teren, rămânând de restituit o diferență de 4,7497 ha, evaluată prin expertiza efectuată în cauză la_ lei.
În consecință, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de_ lei pentru suprafața de 4,7497 ha de teren confiscată și nerestituită.
Împotriva sentinței au declarat recursuri pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de M. FINAȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T.- A.J.F.P.T. și de P. de pe lângă TRIBUNALUL T., care au criticat-o pentru nelegalitate.
Pârâtul a solicitat modificarea sentinței în parte, în sensul respingerii cererii în despăgubiri materiale formulată.
În motivare, a invocat că din interpretarea teleologică a art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 rezultă că aceste despăgubiri vizează doar bunurile imobile confiscate și care fac obiect al Legii nr. 10/2001 (împrejurare ce rezultă inclusiv din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009) și nu bunurile mobile.
În continuare, a învederat că instanța a încălcat obligația de a verifica dacă bunurile în cauză au fost confiscate, pronunțându-se în lipsa unor probe pertinente și concludente și având în vedere doar faptul că familia reclamantei a deținut aceste bunuri. Singură probă directă existentă la dosar este raportul de expertiză tehnică, o probă pe care o apreciază ca nefiind concludentă, pertinentă, ci nereală, nedovedită și eronată din punct de vedere al bunurilor evaluate și al sumelor rezultate.
A arătat că la dosar nu există un proces verbal de confiscare a terenului expertizat iar în cuprinsul raportului, expertul însuși a învederat că nu a avut la dispoziție planul de amplasament al terenurilor pentru a folosi metodele prevăzute de Standardele Internaționale de Evaluare, astfel că s-a realizat o expertizare teoretică a imobilelor.
În consecință, învederează recurentul, au fost încălcate dispozițiile art.129 al. 5 C.p.c. raportat la art. 167-241 C.p.c.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c.
Pe calea recursului declarat, P. de pe lângă Tribunalul T. a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare, a invocat că în mod greșit a acordat instanța despăgubiri reclamantei, câtă vreme nu pot fi acordate, în baza Legii nr. 221/2009, despăgubiri pentru bunuri mobile ori pentru terenuri ce formează obiect al legilor fondului funciar.
A invocat că despăgubirile pentru bunuri mobile, pentru lipsa de folosință ori pentru recolte neculese puteau fi solicitate în baza unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., dreptul la acțiune fiind, oricum, prescris.
A invocat că la dosar nu există probe din care să rezulte confiscarea bunurilor și nerestituirea lor, din probatoriul administrat rezultând doar că în patrimoniul familiei reclamantei au existat, la acea dată, o . bunuri.
A învederat că nu poate fi atrasă răspunderea statului pentru beneficiul nerealizat.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c.
Pe cale de întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursurilor.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 304 1 C.p.c., față de dispozițiile art. 299 și urm. C.p.c., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Prin hotărârea recurată, tribunalul a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâtul la plata de despăgubiri pentru suprafața de 4,7497 ha teren confiscată și nerestituită.
În consecință, criticile recurenților vizând greșita acordare de despăgubiri pentru alte categorii de bunuri (mobile, lipsă folosință, recolte neculese) sunt lipsite de obiect și vor fi respinse ca atare.
În continuare, instanța reține că prin Decizia nr. 6/15.04.2013 dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter obligatoriu conform art. 330 7 C.p.c. că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare… pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.”
Din examinarea considerentelor deciziei menționate rezultă că, în baza dispozițiilor art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, pot fi solicitate despăgubiri pentru terenuri; pe de altă parte, din conținutul acelorași considerente și al expunerii de motive a Legii nr.221/2009 (expunere avută în vedere și la pronunțarea sus-menționatei decizii) rezultă că este necesar ca, pentru bunurile solicitate în baza art.5 al.1 lit.b, persoana îndreptățită să fi formulat notificare în baza legilor speciale, notificare ce să nu fi fost soluționată.
Or, în cauză, cum în mod corect a reținut prima instanță, tatăl reclamantei a solicitat restituirea terenului preluat de la mama sa (bunica reclamantei), iar în baza legii fondului funciar a fost eliberat titlul de proprietate nr._/17.11.1995 pentru o parte din terenul preluat, nefiind restituită suprafața de 4,7497 ha teren, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de domnul expert B. M..
Se constată că recurenții nu contestă suprafața de teren ce a aparținut familie reclamantei ci evocă nedovedirea faptului confiscării.
Or, având în vedere conținutul certificatului C-105/18.02.2010 (fila 57 dosar_ ), răspunsul Regiei Autonome a Cuprului D. la solicitarea antecesorului reclamantei nr. 2560/11.05.1998 (f. 43 dosar mai sus-menționat) și declarația martorului audiat în primă instanță (fila 135 dosar primă instanță) coroborate cu recunoașterea faptului preluării prin eliberarea titlului de proprietate nr._/17.11.1995 ce vizează o parte din terenul antecesoarei reclamantei (fila 38 dosar_ ), prima instanță a făcut legala aplicare a dispozițiilor art. 167-241 C.p.c., art. 1169-1206 C.civ. reținând ca fiind dovedită confiscarea terenului – proprietate a familiei reclamantei, în condițiile în care este notoriu că, dată fiind modalitatea în care autoritățile de la acea vreme au procedat la strămutarea de persoane, în numeroase cazuri nu au mai fost întocmite acte constatatoare ale confiscării efectuate în fapt ci au fost întocmite ulterior- ca și în cauza de față- inventare ale bunurilor deținute de persoanele strămutate.
Pe de altă parte, câtă vreme reclamanta a făcut dovada nerestituirii în întregime a terenului confiscat potrivit celor mai sus-arătate, dovada contrară (respectiv restituirea în natură sau prin echivalent) nu a fost făcută de pârâtul recurent în condițiile art. 1169 C.civ.
În ceea ce privește raportul de expertiză întocmit în cauză de domnul expert B. M. și ale cărui concluzii au fost însușite de prima instanță pentru a cuantifica despăgubirile cuvenite reclamantei pentru terenul confiscat și nerestituit, instanța constată, în primul rând, că pârâtul nu a contestat menționatul raport în condițiile stabilite de art. 212 al. 2 C.p.c.
Pe de altă parte, chiar dacă expertul a învederat că nu a putut aplica metodele de calcul aplicate de standardele internaționale, el a menționat expres că a estimat valoarea prin similitudine cu prevederile art. 21 al. 6 din Legea nr. 165/2013, lege specială ce vizează măsurile destinate reparării prejudiciilor cauzate prin abuziva preluare a imobilelor (situația în speță).
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 C.p.c. raportat la art. 304 pct. 9 C.p.c., 304 1 C.p.c., instanța va respinge recursurile declarate de pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de M. FINAȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T.- A.J.F.P.T. și de P. de pe lângă TRIBUNALUL T. împotriva sentinței civile nr. 2523/PI/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art. 274 al. 1 C.p.c., va obliga pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MFP prin DGRFPT-AJFPT la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de M. FINAȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T.- A.J.F.P.T. și de P. de pe lângă TRIBUNALUL T. împotriva sentinței civile nr. 2523/PI/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MFP prin DGRFPT-AJFPT la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. R. RUJIȚA F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 23.05.2014;
Tehnored. C.J.- 05.06.2014; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Judecător: L. V.
| ← Expropriere. Decizia nr. 152/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 477/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
