Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 345/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 345/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 25030/325/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 345/R
Ședința publică din 3 aprilie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. Apărării Naționale în contradictoriu cu intimata reclamantă C. N. și intimatul chemat în garanție S. V. A. împotriva Deciziei civile nr.733/A din 19.11.2013 a Tribunalului T. pronunțată în dosarul nr._/325/2011*, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul pârât M. Apărării Naționale consilier juridic D. G., cu delegație la dosar, pentru reclamanta intimată, avocat C. A., care depune împuternicire avocațială, lipsind chematul în garanție S. V. A..
Procedura este legal îndeplinită.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului pârât M. Apărării Naționale solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
Reprezentatul reclamantei intimate C. N. solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr.733/A din 19.11.2013 a Tribunalului T. a fost respins apelul declarat de paratul M. Apărării Naționale București împotriva sentinței civile nr._/09.09.2013 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații C. N. și Stanculescu V., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 7413/19.03.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Apărării Naționale. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. N., în contradictoriu cu pârâtul M. Apărării Naționale reprezentat de Direcția pentru Relația cu Parlamentul și asistență juridică, ca prescrisă. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de M. Apărării Naționale reprezentat de Direcția pentru Relația cu Parlamentul și asistență juridică în contradictoriu cu intervenientul S. V., ca neîntemeiată. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta C. N., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, în sensul de a respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune si trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanța.
Prin decizia civilă nr.10/A/10.01.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă C. N., contra sentinței civile nr. 7413/19.03.2012 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
Împotriva acestei decizii, reclamanta C. N. a formulat recurs, înregistrat la Curtea de Apel Timișoara, invocând nelegalitatea hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7-9 Cod procedură civilă, art. 312 (3) Cod procedură civilă, prin aceea că, s-a calculat greșit termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, în raport cu dispozițiile art. 998 C. civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, una dintre condițiile de exercitare ale acestei acțiuni în răspundere civilă delictuală fiind dovada vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, pretins a fi reparat, iar în prezenta cauză, abia în anul 2008 generalul S. V. a fost condamnat penal pentru crimele din decembrie 1989, reclamanta fiind una dintre victimele evenimentelor din decembrie 1989.
Prin decizia civilă nr.736/16.05.2013 pronunțata în dosar nr._ Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta C. N. împotriva deciziei civile nr. 10/A/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 2011 și a sentinței civile nr. 7413/19.03.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul M. Apărării Naționale și chematul în garanție S. V. A., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală. A casat ambele hotărâri și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare, pe fond, la Judecătoria Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 312 (5) Cod procedură civilă, sub aspectul soluționării greșite a litigiului pe cale de excepție, fără prejudicierea fondului pretențiilor deduse judecății, fapt ce determină casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecarea la Judecătoria Timișoara.
Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr._ .
Prin sentința civila nr._/09.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta C. N. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. Apărării Naționale, reprezentat de Directia pentru relatia cu Parlamentul si asistentă juridică, împotriva chematului în garanție S. V. A., domiciliat în Bucuresti ., sector 1, in prezent detinut la Spitalul Penitenciar Jilava. A obligat pârâtul M. Apărării Naționale să plătească reclamantei suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale. A obligat chematul în garanție S. V. A. să plătească pârâtului M. Apărării Naționale suma de 50.000 lei. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Timișoara a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M. Apărării Naționale în calitate de comitent pentru faptele ilicite săvârșite de S. V. Atanie și C. M. la plata sumei de 500.000 lei, pentru suferința provocată de uciderea soțului său, în timpul revoluției din decembrie 1989.
Pârâtul a solicitat chemarea in garantie a numitului S. V., invocând o solidaritate pasivă legală.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului moral, invocând răspunderea civilă delictuală, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Una din condițiile stabilirii răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului este reprezentată de existența vinovăției acestuia din urmă, respectiv a chematului în garanție S. V. A..
Prin Decizia nr. 558 din 15.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat asupra vinovăției chematului în garanție și asupra răspunderii civile a pârâtului M. apărării Naționale în calitate de parte responsabilă civilmente.
Nu rezultă din probele administrate în cauză că prejudiciul moral adus reclamantei prin uciderea soțului său B. I., prin împușcare, cu prilejul evenimentelor din decembrie 1989 a fost reparat în integralitate de către pârât, în calitate de comitent sau de persoana vinovată de săvârșirea faptei ilicite, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial ținând cont de o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Potrivit dispozițiilor art. 998-999 C.civ. (care se aplică conform art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil) orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, ci și de acela ce a cauzat neglijența sau imprudența sa.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1000 al. 1 C.civ.: „Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”, iar potrivit prevederilor al. 3 al aceluiași articol, stăpânii și comitenții, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.
Pentru a fi angajată răspunderea civilă în temeiul articolelor menționate este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, săvârșirea unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
În speță, judecătoria a stabilit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a chematului în garanție Stanculescu V. A., fapta ilicită săvârșită de acesta, precum și vinovăția rezultând din Sentința penală nr. 250/03.04.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._/1/2004, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 558/2008, a aceleiași instanțe.
În ceea ce privește prejudiciul, este de necontestat că uciderea soțului reclamantei, prin împușcare, a fost de natură să-i provoace acesteia o suferință psihică de durată și greu de înlăturat.
Existența raportului de cauzalitate dintre fapta chematului în garanție Stanculescu V. A. și prejudiciul cauzat, este de necontestat, atâta timp cât sotul reclamantei a fost împușcat în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, iar prin sentința penală mai sus menționată, s-a stabilit că inculpații au făcut posibilă uciderea și rănirea unui număr mare de persoane, existând o acțiune conjugată a acestora și a celor care au folosit arme de foc.
Totodată, s-a reținut că, întrucât la momentul săvârșirii faptei exista un raportul de prepușenie între pârâtul M. Apărării Naționale si cei 2 inculpați autori ai infracțiunii de omor și tentativei la infracțiunea de omor, fără a se dovedi depășirea de către aceștia a limitelor funcțiilor încredințate, în cauză sunt îndeplinite si condițiile angajării răspunderii civile a pârâtului-comitent pentru faptele celor 2 prepuși ai săi, conform prevederilor art. 1000 al. 3 C.civ.
Referitor la stabilirea prejudiciului efectiv cauzat, instanța reține că spre deosebire de prejudiciul patrimonial care trebuie să fie cert, atât în ceea ce privește existența, cât și întinderea, la prejudiciu moral certitudinea vizează existenta acestuia, iar nu și întinderea prejudiciului, care urmează a fi stabilit de către instanță raportat la circumstanțele cauzei.
În legătură cu criteriile de stabilire a daunelor morale, în jurisprudență s-a decis că nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze urmările faptei prejudiciabile.
În speță, instanța a apreciat că obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 lei, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, ca urmare a uciderii soțului său în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, corespunde cerinței unei juste despăgubiri.
Totodată, în baza prevederilor art. 60 si 63 C.proc.civ., constatând că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, că plătind despăgubirile, comitentul nu face altceva decât să avanseze în locul prepusului, despăgubirile pe care acesta din urmă le datorează victimei, că în cauză prejudiciul a fost săvârșit cu vinovăție de către chematul în garanție S. V. A., potrivit sentinței penale nr. 250/03.04.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._/1/2004, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 558/2008, că ceea ce prevalează este răspunderea pentru fapta proprie și că este drept și echitabil ca, în final făptuitorul singur să suporte repararea prejudiciului cauzat prin fapta sa, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. Apărării Naționale împotriva chematului in garanție S. V. si va obliga chematul în garanție la plata către pârât a sumei de 50.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul pârât M. Apărării Naționale, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică apreciind că hotararea pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și nedovedită iar în subsidiar, solicită admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate în sensul diminuării cuantumului sumei acordate drept despăgubiri.
A invederat apelantul că în mod greșit a fost admisă chiar și în parte acțiunea deoarece, condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana prepușilor M.. îndeplinite, iar repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă penală, fie ei și moral, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a acestor condiții.
În primul rând, a menționat că nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita pentru care au fost condamnați cei doi generali - S. V. și C. M. și prejudiciul moral suferit de reclamantă.
Date fiind complexitatea și particularitățile evenimentelor din decembrie 1989 și natura faptelor ilicite săvârșite de cei doi prepuși ai apelantului, au considerat că nu este suficientă invocarea unei legături de cauzalitate generice, ci trebuie dovedită legătura imediată, concret și direct generatoare de prejudiciu dintre fapta concretă a unui militar din forțelor armate coordonate de pârâți și rănirea victimei, cu excluderea altor categorii de participanți, responsabile pentru numeroase fapte ilicite. în alte condiții, nu este dovedită nici calitatea procesuală activă a reclamantului și nici calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în garanție, respectiv a pârâtului (în calitate de comitent).
In al doilea rând, condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite sub aspectul existenței prejudiciului (cert) și respectării condiției prejudiciului neacoperit.
Prejudiciul moral nu este dovedit. Totodată, instanța este îndreptățită să stabilească suma acordată drept despăgubire pentru a reprezenta o compensație justă, echitabilă și totalmente rezonabilă raportat la suferințele morale cauzate reclamantei și este adevărat că nu se poate apela la probe materiale pentru stabilirea cuantumului daunelor morale. în opinia noastră, însă, cuantificarea prejudiciului moral potrivit anumitor criterii - consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială - nu numai că este subordonată unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei dar, în cazul nostru, și compensărilor acordate. în alte condiții, orice sumă de bani primită sau orice alt avantaj material nu face decât să crească patrimoniul părții vătămate care nu a fost cu nimic diminuat, fără a avea legătură cu prejudiciul moral, deja acoperit.
Certificatul pentru confirmarea titlului de Erou martir al Revoluției române din decembrie 1989 acordat reclamantei în condițiile Legii recunoștiinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989 nr.341/2004, valorează prin sine o compensare și reparație morală a prejudiciului suferit, dar statul a înțeles să vină în sprijinul participanților la evenimentele din 1989 respectiv, urmașilor eroilor martiri, fiind notoriu că drepturile materiale acordate (în special de natură financiară) au fost substanțiale și, mai mult, în ultimă instanță, provin din aceeași sursă - bugetul statului.
A precizat apelanta că hotărârea tribunalului este nelegală pentru că nu s-a făcut o apreciere justă a prejudiciului real suferit, acțiunea a fost desprinsă de cadrul procesului penal în care au fost judecați cei doi generali și nu s-a realizat o corelare a despăgubirii acordate (foarte mari) cu nivelul despăgubirilor acordate în acel proces, temeiul solicitărilor fiind același.
În drept, s-au invocat prevederile art.282 și urm. C.proc.civ, art.998 - 999 C.civ. și celelalte dispoziții legale invocate.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate - conform dispozițiilor art. 315 C. pr. civ. ce stipulează că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului - tribunalul constată următoarele:
Critica de nelegalitate și netemeinicie - invocată prin motivele de apel cea a neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale - tribunalul o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Condițiile generale ale răspunderii civile delictuale – care se desprind din disp. art. 998-999 C.civ. sunt: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu.
În prezenta cauză, tribunalul constată că reclamanta intimată a dovedit existența cumulativă a acestor condiții, prin mijloacele de probă administrate în cauză: proba cu înscrisuri, legea neimpunând un anumit mijloc de probă pentru dovedirea condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale.
Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni presupune o apreciere în raport cu o . criterii, precum consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Astfel, tribunalul constată că în mod corect s-a stabilit în cauză existența unui prejudiciu nepatrimonial cauzat prin infracțiunea pentru care a fost condamnat intimatul pârât S. V.. Cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale în sumă de 50.000 RON, așa cum a fost stabilit de prima instanță, reflectă nu numai indiciile și argumentele pretinse de reclamanta intimată, dar și celelalte criterii arătate, așa încât acesta este proporțional, adecvat, suficient, în raport cu trauma produsă reclamantei, consecințele psihice, valorile lezate, gradul de percepție al acestora.
Astfel, critica apelantului cu privire la stabilirea nejustificat de mare a cuantumului despăgubirilor cu titlu de daune morale este neîntemeiată, deoarece procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial este în afara unei realități materiale și nu poate fi examinat decât prin raportare la criteriile mai sus enunțate.
Tribunalul a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și normele legale incidente în materie, admițând în mod legal în parte acțiunea introductivă, motiv pentru care a respins ca fiind neîntemeiat apelul promovat în prezenta cauză. Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Împotriva deciziei civile nr. 733/A/19.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. a formulat recurs pârâtul M. Apărării Naționale a solicitat admiterea recursului pentru motivul prevăzut la art.304 pct.9 din codul de procedură civilă și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului pârâtului și schimbării în parte a hotărârii instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată și nedovedită.
În motivare recurentul pârât a arătat că în mod greșit a fost respins apelul deoarece condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana prepușilor MApN nu sunt îndeplinite, iar repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă penală este condiționat de îndeplinirea cumulativă a acestor condiții. Instanțele de fond nu au analizat îndeplinirea acestora, preocupându-se numai de aprecierea cuantumului despăgubirilor acordate..
În primul rând nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral suferit de reclamantă. În speță trebuie dovedită legătura imediată, concret și direct generatoare de prejudiciu dintre fapta concretă a unui militar din forțele armate coordonate de pârâți și rănirea victimei, cu excluderea altor categorii de participanți.
În al doilea rând, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale sub aspectul existenței prejudiciului cert și respectării condiției prejudiciului neacoperit.
Prejudiciul moral nu este dovedit, prin hotărâre se reține că procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial este în afara unei realități materiale și se stabilește doar prin raportare la criterii asupra cărora tribunalul s-a mărginit la o enumerare exemplificativă.
În opinia recurentului pârât, cuantificarea prejudiciului moral potrivit criteriilor arătate - consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială - nu numai că este subordonată unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei dar, în cazul nostru, și compensărilor acordate. în alte condiții, orice sumă de bani primită sau orice alt avantaj material nu face decât să crească patrimoniul părții vătămate care nu a fost cu nimic diminuat, fără a avea legătură cu prejudiciul moral, inexistent sau minim și deja acoperit.
Certificatul pentru confirmarea titlului de Erou martir al Revoluției române din decembrie 1989 acordat reclamantei în condițiile Legii recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989 nr. 341/2004, valorează prin sine o compensare și reparație morală a „prejudiciului" suferit.
Pe lângă aceasta, este notoriu că drepturile materiale acordate în temeiul aceluiași act normativ și a celui ce i-a precedat (în special de natură financiară - despăgubiri, indemnizații, alte drepturi...) sunt substanțiale și. mai mult, provin din aceeași sursă - bugetul de stat.
În subsidiar, se arată că nu s-a făcut o apreciere justă a prejudiciului real suferit, nerealizându-se o corelare a despăgubirii foarte mai acordate cu nivelul despăgubirilor din acel proces.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ., art.998-999 c.civ.s și celelalte dispoziții legale invocate.
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel constată următoarele:
Primul motiv de recurs invocat de pârât se referă la faptul neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepușilor Ministerului Apărării Naționale.
Condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt: fapta ilicita, vinovăția, prejudiciul cert si nereparat produs reclamantei prin uciderea soțului său si raportul de cauzalitate intre fapta ilicita a si prejudiciul cauzat.
Curtea constată că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia în conformitate cu dispoz. art.22 alin.1 C.pr.pen. Prin Decizia civilă nr.558 din 15.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că cei doi prepuși ai pârâtului, C. M. și S. V. A., sunt vinovați de săvârșirea faptelor care au dus la pierderea de vieți omenești în timpul revoluției din 1989, iar pârâtul din prezentul litigiu este parte responsabilă civilmente.
Din mențiunile adeverinței nr.987/a/89 din 25.11.2004 eliberată de IML Timișoara și adeverinței din 25.11.2004 eliberată de M. Public – P. M. Timișoara, rezultă că soțul reclamantei, Belehusz I. a decedat la data de 17.12.1989 prin împușcare, eveniment ce s-a produs în timpul revoluției (f.9 și 10 din dosarul judecătoriei din primul ciclu procesual). De asemenea, la fila 5 din același dosar se află depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul certificatul eliberat reclamantei privind atestarea titlului de Erou martir al Revoluției române din decembrie 1989 pentru soțul acesteia în condițiile Legii recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989 nr. 341/2004. Așadar, din cele mai sus arătate rezultă că soțul reclamantei a decedat în evenimentele din decembrie 1898 prin împușcare, pentru faptele petrecute în acest context fiind vinovați cei doi prepuși ai pârâtului, conform hotărârii judecătorești definitive menționate mai sus. Este evident că prin moartea soțului său în aceste condiții reclamanta a suferit un prejudiciu moral ce se impune a fi reparat. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că în mod corect instanțele de fond au reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepușilor Ministerului Apărării Naționale.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârât, referitor la neîndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale sub aspectul prejudiciului cert și respectării condiției prejudiciului neacoperit, nu este fondat.
Astfel, faptul că prejudiciul moral, fiind nepatrimonial, este dificil de cuantificat nu echivalează cu lipsa unui prejudiciu cert. Este evident că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului ucis cu prilejul reprimării demonstrațiilor din decembrie 1989, a suferit un prejudiciu moral ca urmare a pierderii partenerului său de viață. Cuantificarea acestui prejudiciu la o sumă concretă ține de aprecierea probelor de către instanțele de fond și nu poate fi criticată în recurs care are în vedere numai aspectele de nelegalitate ale deciziei pronunțate în apel. Deși a invocat dispoz. art.304 pct.9 C.pr.civ., recurentul nu a menționat care este textul de lege aplicat greșit sau încălcat de instanțele de fond la stabilirea despăgubirii, formulând de fapt critici de netemeinicie. Stabilirea în concret a cuantumului despăgubirii pe baza unor criterii legale reprezintă rezultatul unor elemente de fapt deduse din aprecierea probatoriului administrat de instanțele de fond și care scapă controlului de legalitate, în condițiile reglementate de art. 304 C.proc.civ., iar criticile în contra acesteia sunt critici de netemeinicie, care însă nu mai constituie motiv de recurs după . O.U.G. nr. 138/2000, dată la care a fost abrogat pct. 11 al art. 304 C.proc.civ. Recurentul pârât nu a invocat utilizarea de către instanțele de fond a unor criterii care nu sunt prevăzute de lege sau care încalcă legea, ci doar a adus critici sumei stabilite în concret în cauza dedusă judecății invocând faptul că ar fi prea mare pentru compensarea prejudiciului produs. De asemenea, din probele cauzei nu se poate reține, așa cum a invocat pârâtul, că acest prejudiciu moral a fost acoperit de către pârât în calitate de comitent sau de persoana vinovată de săvârșirea faptei ilicite, deoarece stabilirea sumei concrete (determinarea cuantumului acesteia fiind necesară pentru a afla dacă a fost acoperit sau nu) este atributul exclusiv al instanțelor de fond (prima instanță și instanța de apel), iar acestea au avut în vedere prejudiciul reclamantei la momentul pronunțării soluției.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ., Curtea de apel va respinge recursul formulate împotriva Deciziei civile nr.733/A din 19.11.2013 a Tribunalului T..
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul pârât M. Apărării Naționale în contradictoriu cu intimata reclamantă C. N. și intimatul chemat în garanție S. V. A. împotriva Deciziei civile nr.733/A din 19.11.2013 a Tribunalului T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. – 15.04.2014
Tehnored. ..04.2014
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, judecător D. M.
Instanța de apel:Tribunalul T., judecători:C. P., L. V.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 735/2014. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 346/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
