Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 1/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1
Ședința din camera de consiliu
din 12.01.2015
PREȘEDINTE: Rujița R.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență dintre Secția de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului C.-S. și Secția I Civilă a Tribunalului C.-S. cu privire la apelul declarat de contestatorul B. C. împotriva încheierii din 10.07.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .
Dezbaterile s-au desfășurat în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu art. 135 alin. 4 C. pr. civ.
Nefiind formulate alte cereri, instanța rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Reșița la 21.01.2014 sub nr._, contestatorul B. C. a contestat, în contradictoriu cu intimata Administrația F. a Județului C.-S., avizul de ipotecă inițial nr. 380/17.12.2013.
De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare aflată pe rolul instanței.
În motivarea cereri, contestatorul a arătat că avizul de ipotecă este nelegal și netemeinic, întrucât nu recunoaște suma ce i se pune în sarcină (1.121.885 lei) și nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie obligat la această sumă.
A mai arătat că deține doar sentința civilă nr. 46/2013 a Tribunalului M., prin care a fost obligat în solidar cu M. C. la plata sumei de 1.169.743,50 lei, fără a se preciza însă suma pe care trebuie să o achite fiecare.
Cererea de suspendare a executării silite a fost calificată de instanță ca fiind o cerere de suspendare provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare a executării din cadrul contestației la executare.
Prin încheierea din 10.07.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Reșița a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite, formulată de contestatorul B. C..
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit disp. art. 718 alin. 7 C. pr. civ., în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare a executării.
În cauză nu a fost depusă cauțiunea prevăzută de lege și nici nu a fost justificată urgența cererii.
Împotriva încheierii din 10.07.2014 a Judecătoriei Reșița a declarat apel contestatorul B. C., apel înregistrat la Tribunalul C.-S. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ /a1.
Prin decizia civilă nr. 398/19.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția de necompetență materială –funcțională a completului și a declinat competența soluționării apelului în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului C.-S..
Pentru a hotărî astfel, invocând din oficiu excepția de necompetență în baza art. 131 alin. 1 C. pr. civ., instanța a reținut că în privința titlurilor executorii fiscale, potrivit dispozițiilor art.172 alin.1 Cod procedură fiscală, ,,Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii’’.
În conformitate cu dispozițiile alin.3 al aceluiași articol „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege’’, iar potrivit alineatului 4 al art.172, „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență’’.
În lipsa unor prevederi exprese cu privire la instanța judecătorească competentă, devin aplicabile dispozițiile art.2 alin.3 Cod procedură fiscală, în care se statuează că ,,unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă’’.
Coroborând dispozițiile legale menționate cu prevederile art. 711 și dispozițiile art.713 Cod procedură civilă, rezultă că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia de face executarea, aceasta fiind competentă în soluționarea atât a contestației la executare propriu-zise, cât și a contestației la titlu.
Această soluție se impune deoarece în cazul contestării executării silite, ce se realizează de către organele administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal (ca în speța de față), dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele dreptului public, reglementate de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ și, de Codul de procedură fiscală (Titlul IX), dispoziții care sunt aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale, ce constituie titlu de creanță fiscală.
Această interpretare rezultă și din prevederile art.172 alin.2 Cod procedură fiscală, care precizează că ,,dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art.403 alin.4 din vechiul Cod de procedură civilă (actual art.718 Cod procedură civilă) nu sunt aplicabile.
Excluderea de către legiuitor a instanței de contencios administrativ de la soluționarea contestației formulate împotriva titlului executoriu fiscal rezultă și din interpretarea comparativă a dispozițiilor art.218 alin.2 Cod procedură fiscală și ale art.172 alin.4 Cod procedură fiscală.
Așadar, în cazul contestației la executare silită a creanțelor fiscale se aplică normele dreptului comun, respectiv dreptul civil (material și procesual), ceea ce atrage competența materială-funcțională, de soluționare a contestației la executare, în calea de atac, a secției civile a tribunalului.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. XIV/2007 și Curtea de Apel Timișoara prin Decizia civilă nr.841/17.09.2008.
Dosarul a fost înregistrat la Secția I Civilă a Tribunalului C.-S. la 07.10.2014 sub nr._ .
Prin decizia civilă nr. 242/23.10.2014, Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă a admis excepția de necompetență materială a completului și a declinat competenta soluționării apelului în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului C.-S..
A constatat că s-a ivit un conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Secția I Civilă a Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, invocând din oficiu excepția de necompetență materială în baza art. 130 alin. 2 C. pr. civ., instanța a reținut că relevanța împărțirii pe secții și apartenența completului ce judecă o contestație la executare la una dintre secții a fost stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul considerentelor deciziei nr. XV/05.02.2007.
În considerarea principiului specializării, a reținut că este firesc ca, atunci când contestația la executare propriu-zisă (cum este cazul de față) vizează un titlu în materie comercială (și, prin similitudine de logică juridică, în materie de contencios administrativ și fiscal), aceasta să se îndrepte la secția comercială a instanței competente (în cazul de față secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului C.-S.).
A mai constatat Înalta Curte de Casație și Justiție că natura litigiului are relevanță cu privire la stabilirea secției specializate să judece contestația la executare.
Tribunalul, cu privire la natura prezentului litigiu, văzând titlul executoriu ce stă la baza executării silite, a constatat că acesta este de natură contencios administrativă.
În plus, instanța a avut în vedere (cu toate că nu sunt incidente în cauză) noile modificări ale Codului de procedură civilă referitoare la instanța de executare în materia contenciosului administrativ.
Astfel, art. 25 alin. 1 din Legea 554/2004 prevede că instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ. Această precizare înlătură practica neunitară anterioară cu privire la secția din cadrul instanței de control judiciar competentă să judece contestația la executare.
Instanța a mai constatat că în mod greșit s-a reținut de către completul ce a declinat judecarea cauzei incidența în cauză a dispozițiilor și considerentelor deciziei nr. XIV/05.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cadrul considerentelor acestei decizii nu se analizează deloc competența secției specializată din cadrul instanței de control, ci doar competența judecătoriei în judecarea atât a contestației împotriva executării silite, înseși cât și împotriva titlului executoriu în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre a unei instanțe judecătorești (cum este cazul de față).
În cadrul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost analizată doar competența judecătoriei în primă instanță, fără nici o referire la instanța de contencios administrativ și fiscal ca și instanță de control judiciar.
Decizia care lămurește această problemă neunitară de drept este decizia nr. XV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru soluționarea conflictului negativ de competență dintre Secția de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului C.-S. și Secția I Civilă a Tribunalului C.-S., dosarul a fost înaintat Curții de Apel Timișoara, unde a fost înregistrat la 05.11.2014 la Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ .
Prin încheierea nr. 2/18.11.2014 din acest dosar s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și transpunerea la Secția I Civilă a Curții de Apel Timișoara, întrucât conflictul negativ de competență s-a ivit la Secția I Civilă a Tribunalului C.-S..
La Secția I Civilă a Curții de Apel Timișoara dosarul a fost înregistrat la 27.11.2014 sub nr._ .
Examinând conflictul negativ de competență în raport cu obiectul dosarului și în condițiile art. 135 și art. 136 C. pr. civ., Curtea constată că Secției I Civilă a Tribunalului C.-S. îi revine competența soluționării apelului declarat de contestatorul B. C. împotriva încheierii din 10.07.2014 a Judecătoriei Reșița în dosarul nr._, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Dosarul de față (nr._ ) are ca obiect cererea contestatorului B. C. pentru suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare prin care contestă avizul de ipotecă inițial nr. 380/17.12.2013 al intimatei Administrația F. a Județului C.-S., contestație ce face obiectul dosarului nr._ .
Cererea contestatorului a fost respinsă de Judecătoria Reșița prin încheierea din 10.07.2014, pronunțată în dosarul nr._, reținându-se că nu s-a justificat urgența cererii și nu s-a plătit cauțiunea.
Contestatorul a declarat apel împotriva acestei încheieri, iar în privința judecării apelului s-a ivit conflictul negativ de competență dintre Secția de C. Administrativ și Fiscal și Secția I Civilă ale Tribunalului C.-S..
Așa cum rezultă din considerentele prezentate anterior, dosarul de față derivă dintr-un dosar având ca obiect contestația la executarea silită inițiată în baza unui titlu executoriu fiscal de către Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Fiscală a Județului C.-S., în calitate de creditor, debitor fiind contestatorul B. C..
Art. 172 din Codul de procedură fiscală (OG nr. 92/2003), care reglementează contestația la executare silită, prevede prin alin. 4 următoarele:
„Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.”
Cum textul legal citat nu face nici o altă precizare, concluzia este că instanța competentă este cea de drept comun, respectiv cea prevăzută de art. 650 alin. 1 C. pr. civ. și anume judecătoria.
În acest sens statuează și Codul de procedură fiscală prin art. 2 alin. 3, în conformitate cu care „unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă”.
În consecință, și calea de atac declarată împotriva hotărârii primei instanțe este tot de competența instanța de drept comun, respectiv instanța civilă, în speță Secția I Civilă a Tribunalului C.-S., cu atât mai mult cu cât titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească a unei instanțe de contencios administrativ și fiscal, ci aparține unui organ fiscal.
Avizul de ipotecă ce este contestat, nu a fost emis în baza sentinței nr. 46/2013 a Tribunalului M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal. Prin hotărârea respectivă, pronunțată în baza Legii nr. 25/2006 privind procedura insolvenței, s-a stabilit doar că pârâții B. C. și M. C. vor suporta din averea personală, în solidar, pasivul neacoperit al debitoarei S.C. Sistem Pro Guard S.R.L. (ai cărei administratori au fost) până la concurența sumei de 1.169.743,50 lei, conform tabelului creanțelor.
Că instanței civile de drept comun îi revine în cazul de față competența soluționării apelului, rezultă și din analiza comparativă a art. 172 alin. 4 și a art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Acest din urmă text legal este cuprins în Titlul IX al Codului de procedură fiscală, prin care este reglementată „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Competența soluționării unor asemenea contestații revine structurilor specializate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform art. 209 din Codul de procedură fiscală, iar deciziile emise în soluționarea acestor contestații pot fi atacate, conform art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, „la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.
Prin urmare, de această dată legiuitorul a indicat expres competența instanței de contencios administrativ și fiscal, nu ca în cazul contestației la executare silită, când prin art. 178 alin. 4 din același cod nu a făcut o asemenea precizare.
Față de aceste considerente, în raport cu textele legale indicate anterior, Curtea va stabili competența soluționării apelului declarat de contestatorul B. C. împotriva încheierii din 10.07.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului C.-S., unde va fi trimis dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența soluționării apelului declarat de contestatorul B. C. împotriva încheierii din 10.07.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului C.-S..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.01.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
Rujița RAMBUAlina M. T.
Red. RR/12.01.2015
Teh. AMT/16.01.2015/4 ex./2ex . comunică:
- contestator B. C. cu domiciliul în Reșița, ., ., .> - intimat ADMINISTRAȚIA F. A JUDEȚULUI C.-S. cu sediul în Reșița, .
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 32/2015. Curtea de Apel... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 150/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
