Expropriere. Decizia nr. 3/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 7066/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 27.11.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 3/R
Ședința publică din 14 ianuarie 2015
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta P. R. D. și de pârâtul S. Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., împotriva sentinței civile nr. 2408/15.10.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, pentru expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă lipsă domnul avocat C. T. și, în reprezentarea pârâtului recurent, doamna avocat P. M..
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror S. A., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța nr. 9/16.11.2014, în valoare de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Atât reprezentanții părților, cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, întrucât expertiza s-a bazat pe contracte de vânzare- cumpărare a unor terenuri din altă categorie decât cele expropriate; în subsidiar, solicită modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii în totalitate, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate pe larg în scris în cererea de recurs. Cu privire la recursul pârâtului, solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului și, în principal, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii în totalitate; în subsidiar, solicită modificarea sentinței în privința cheltuielilor de judecată, respectiv respingerea acestui capăt de cerere. Cu privire la recursul reclamantei, solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursurilor, întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 1.08.2012 la Tribunalul T. sub nr._, precizată ulterior (filele 15-16), reclamanta P. R. D. a chemat în judecată S. Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., și a solicitat instanței să stabilească prin hotărâre cuantumul despăgubirii pentru cele două terenuri, de 909 mp și de 586 mp, de pe raza localității G., ce i-au fost expropriate, la suma de 49.335 lei (echivalentul a 11.991,97 euro), și să oblige pârâtul la plata acestei sume.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1777/24.07.2007, a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 9980 mp teren arabil extravilan, înscris în CF nr. 9437 G. cu nr. cadastral A 1065/3/27.
Din acest teren, în anul 2009 a fost expropriată suprafața de 3261 mp pentru care a primit suma de 133.706,45 lei, echivalentul a 31.892,58 euro.
În primăvara anului 2011 a fost informată de Primăria Comunei G. că din același teren, se vor expropria încă două suprafețe, respective 909 mp și 586 mp, urmând să primească o despăgubire în cuantum de 49.335 lei.
Reclamanta a fost de acord cu aceasta sumă, dar ulterior, fără a fi consultată, s-a modificat valoarea despăgubirii de la suma de 49.335 lei la suma de 3.541,65 lei.
Reclamanta a apreciat că această despăgubire nu este una dreapta și echitabilă așa cum prevăd dispozițiile art. 44 alin.6 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 .
În drept, a invocat art. 26, 30 din Legea nr. 33/1994 și art. 22 al. 1-3 din Legea nr. 255/2010.
Prin sentința civilă nr. 2408/15.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. R. D. împotriva pârâtului S. Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri în sumă de 4635 lei pentru parcelele de teren cu nr. cad._ și_, situate pe raza localității G., județul T., care au făcut obiectul exproprierii.
A respins în rest acțiunea.
A obligat pârâtul la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 4000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pentru realizarea obiectivului de interes național constând în autostrada Lugoj – D., în baza hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 49 și 50 din 23.09.2011 emise de pârâtă, urmare a exproprierii din patrimoniul reclamantei a doua suprafețe de teren - în suprafață de 909mp cu număr cadastral_, respectiv de 586 mp cu număr cadastral_ - situate pe raza localității G., județul T., categoria arabil în extravilan, expropriatorul a stabilit valoarea despăgubirilor la suma 2.153.42 lei pentru prima parcelă expropriată și 1.388.23 lei pentru cealaltă parcelă expropriată, rezultând astfel o valoare totală a despăgubirilor de 3.541,65 lei, față de valoarea de 49.335 lei oferită inițial de expropriator.
În materia garantării dreptului de proprietate privata, art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire.
În plan procesual, potrivit art. 22 din Legea nr.255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator, acțiunea formulată urmând a se soluționa potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.
Reclamanta contestă suma oferită ca despăgubire prin hotărâre, prevalându-se, în principal, de un acord de voință ce ar fi intervenit între părți, pe parcursul derulării procedurii de expropriere, cu privire la despăgubirea stabilită în baza evaluării inițiale.
Instanța a arătat că nu va putea acorda despăgubiri în cuantumul ce ar rezulta din evaluarea inițială, întrucât acesta a fost stabilit în baza H.G. nr. 1.232/2010, modificată însă prin H.G. nr. 492/11.05.2011.
Pe de altă parte, nu se poate admite, în aceasta materie cu caracter special, posibilitatea stabilirii în baza acordului de voință (solo consensu), fără respectarea formei prevăzuta ad validitatem de legea specială pentru constatarea unui atare consens (procesul-verbal încheiat între reclamantă și Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 care să constate acceptarea ofertei de expropriere de către reclamantă).
Dacă s-ar proceda la validarea unui astfel de acord, s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor H.G. nr. 492/11.05.2011, care a modificat cuantumul despăgubirilor și a determinat reluarea procedurii de expropriere prin raportare la aceste valori.
Actul normativ menționat era obligatoriu pentru expropriator și este obligatoriu și pentru instanță atâta vreme cât el nu a fost desființat pe calea contenciosului administrativ, cadru în care s-ar putea susține caracterul nelegal al actului administrativ cu caracter normativ în raport de prevederile art. 31 din Legea nr. 255/2010, potrivit căruia: „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă".
În procedura stabilirii despăgubirii pe cale judiciară, singurele criterii de aplicat sunt cele prevăzute de art. 24-27 din Legea nr.33/1994, la care art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 face trimitere în mod expres.
În condițiile de exigență ale art. 25, în absența acordului exprimat în fața instanței, pentru stabilirea despăgubirilor instanța a constituit o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, procedură cu caracter obligatoriu, de care reclamanta a înțeles, de altfel, să se prevaleze în prezentul cadru procesual.
Reclamanta nu poate proclama încălcarea garanțiilor de care se bucură dreptul de proprietate privată întrucât procedura specială instituită de lege oferă și garanția stabilirii unei despăgubiri juste în sensul art.44 din Constituție și al art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, în condițiile în care, potrivit art.26 alin.1 și 2 din Legea nr.33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța fiind obligați a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
Procedând la valorificarea lucrării de specialitate efectuată în cauză, tribunalul a constatat că sumele oferite ca despăgubire prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nu reflectă valoarea reală a imobilului și a prejudiciului creat prin exproprierea terenului arabil situat în extravilanul localității G., fără utilități, având în vedere concluziile raportului de expertiză potrivit căruia valoarea reală a terenului expropriat, la data expertizării, este de 4635 lei.
Tribunalul nu a acordat și daunele rezidând în cheltuieli pentru achiziția unei alte suprafețe de teren și în prejudiciul adus prin efectul poluării, întrucât producerea acestor prejudicii prezintă caracter incert și nedeterminat.
În speță, pe de o parte, nu este sigur că reclamanta va proceda la achiziționarea unei suprafețe de teren similare, iar modalitatea în care va afecta poluarea din zonă culturile agricole ale reclamantei este dificil de determinat, potrivit opiniei pertinente a expertului U. I. R..
Relevanta sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite este și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României.
Instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata unei despăgubiri în suma de 4635 lei pentru parcelele de teren expropriate din patrimoniul reclamantei și a respins în rest pretențiile acesteia.
În temeiul art.274 alin.1-3 și 276 C.proc.civ., tribunalul l-a obligat pe pârât la cheltuieli de judecata către reclamantă în suma de 4000 lei, onorariile de experți în sumă de 1500 lei, cheltuieli de transport în suma de 1000 lei (parte dintr-o suma totala de 1800 lei corespunzătoare prezenței reprezentantului la 9 termene de judecata și unui calcul raportat la distanța Timișoara-M. de 200 km, la un consum mediu de 7,5 l/100 km și un preț mediu de 6 lei/litru) și parte din onorariul avocațial în suma de 1500 lei, potrivit chitanțelor de la dosar (apreciind ca acest cuantum al onorariului avocațial corespunde și criteriilor de rezonabilitate și necesitate).
Împotriva sentinței civile nr. 2408/15.10.2014 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal reclamanta P. R. D. și pârâtul S. Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că la stabilirea despăgubirii nu au fost respectate criteriile prevăzute de art.26 alin. 4 din Legea nr. 33/1994, cuantumul stabilit (4635 lei) încălcând art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanta consideră că în mod nelegal experții au ținut seama de prețul menționat în cele două contracte de vânzare-cumpărare depuse de pârâtă, deoarece potrivit dispozițiilor art.26 alin 1 si 2 din Legea nr. 33/1994, experții si instanța au obligația de a tine seama de prețul cu care se vând imobile de același fel, terenurile ce fac obiectul celor doua contracte de vânzare-cumpărare fiind de alta categorie, terenurile expropriate fiind arabile.
Reclamanta a mai arătat că nu a avut posibilitatea rezonabila de a intra in posesia unor contracte de vanzare-cumparare, asa cum i s-a impus de către instanța si, din acest punct de vedere, apreciază că a fost dezavantajata în raport de cealalaltă parte, atunci când s-a trecut la efectuarea expertizei numai în baza contractelor de vânzare-cumpărare depuse de pârât si al căror obiect îl constituiau terenuri de altă categorie decât cel expropriat, fiind încălcat astfel și principiul egalității armelor care este în strânsă legătură cu noțiunea de drept la un proces echitabil, consacrat de art.6, paragraf 1 din Convenție.
Tot în legătură cu aplicarea disp.art.26, a arătat că nelegal nu au fost acordate daunele constând în cheltuieli pentru achiziția unei alte suprafețe de teren si daune aduse prin efectul poluării, apreciind astfel ca fiind pertinentă opinia minoritară a expertului U. I. R..
Reclamanta consideră ca fiind in spiritul dispozițiilor legale opinia majoritară în sensul acordării si a sumei de 1274 lei despăgubiri, fiind cert ca la achiziționarea suprafeței de teren inițiala a plătit taxele aferente achiziționării, iar in ceea ce privește prejudiciul pentru poluare, este de notorietate ca prin construirea autostrăzii, întreaga suprafață rămasă în proprietate este influențată de efectul poluării datorita traficului si pasajului de trecere spre localitatea Beneceul de Sus, fiind exclusă construirea unei locuințe si întemeierea unei gospodării pe acest teren
Referitor la cheltuielile de judecată, consideră că nelegal onorariul de avocat a fost redus la 2000 lei, în condițiile în care, raportat la disp.ait.274(3) C.P.Civ. nu se poate susține ca este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocatul ales, care face parte din Baroul M..
Cheltuielile de transport au fost eronat stabilite, întrucât distanța Timisoara-Drobeta T. S.(tur-retur) este de 500 km, cu un consum mediu de 7,5 1/100 km la un pret de 6 lei / litru de combustibil = 7,5 Litri /100 km X 500 km =37,5 Litri Carburant X cu 6 Lei / Litru = 225 Lei/termen de Judecata X 9 termene = 2.025 lei, instanța stabilind greșit cuantumul acestora ca fiind de 1000 lei.
Cuantumul despăgubirii este considerat de reclamantă ca fiind infim și că încalcă garanțiile de care se bucură dreptul de proprietate privată, raportat la art. 44 din Constituție si la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenție.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9 C.p.c.
În motivarea recursului pârâtului, invocându-se art. 304 pct. 9 C.p.c., s-a susținut că prima instanță a aplicat greșit art. 26 al. 2 și art. 27 al. 1 din Legea nr. 33/1994 și art. 274 și art. 276 C.p.c.
S-a arătat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții nu au ținut seama de cele doua contracte de vanzare-cumparare depuse la dosarul de fond, ci doar de unul singur.
Conform acestor contracte, prețul unitar de tranzacționare a terenului fost de 0,49 Euro/mp si respectiv de 0,70 Euro/mp. Experții au aplicat corecții Ia toate comparabilele prezentate, dar au ales nejustificat comparabila 2, cea cu prețul cel mai mare, adică valoarea de 0,70 Euro/mp.
Instanța a admis în mod greșit acțiunea reclamantei, cu încălcarea prevederilor art. 26 alin.2 si art. 27 alin. 1 din Legea 33/1994, în condițiile in care valoarea acordată de expropriator pentru un metru pătrat de teren expropriat este de 0,36 lei ( 0,53 euro).
Făcând comparația între valoarea menționată (0,53 Euro/mp) si valorile rezultate din cele doua contracte (0,49 Euro/mp și 0.70 Euro/mp), despăgubirea acordată de expropriator se încadrează între cele două valori unitare de tranzacționare rezultate din contracte.
Art. 26 alin.2 din Legea 33/1994 stabilește criteriile pe baza cărora comisia de experți si mai apoi instanța de judecata trebuie sa stabilească justa despăgubire acordată expropriatului, criterii care au fost doar parțial respectate de experți.
Un argument suplimentar, consideră pârâtul, este și faptul că, atașat la "Precizarea de acțiune" depusă de reclamantă pentru termenul din 10.04.2013, se găsește contractul de vanzare-cumparare prin care reclamanta a dobândit terenul.
Din acest contract rezultă o valoarea unitare de tranzactionare de 0,50 Euro/mp, reprezentând 2,2 lei/mp; tranzacția s-a încheiat în anul 2007, înainte de începtutul crizei economice, când preturile terenurilor erau mult mai mari decât în prezent si chiar si asa, 2,36 lei/mp cât a acordat expropriatorul este mai mult decât prețul unitar cu care reclamanta a cumpărat terenul.
În concluzie, pârâtul a solicitat, în principal, admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În subsidiar, în cazul în care se va considera corectă despăgubirea acordată de prima instanță, s-a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul eliminării obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a constatat culpa sa procesuală.
Nu s-au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 al. 2 C.p.c., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Prin Hotărârea nr. 49/23.09.2011 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Consiliului Local G., reclamantei P. R. D. i s-a expropriat un teren în suprafață de 909 mp, pentru care i s-au stabilit despăgubiri de 2.153, 42 lei.
Prin Hotărârea nr. 50/23.09.2011 a aceleiași comisii, reclamantei i s-a expropriat și un teren de 586 mp, pentru care s-au stabilit despăgubiri de 1.388, 23 lei.
În concordanță cu Constituția României (art.44 al.3) și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.1 din Protocolul nr.1), în legislația referitoare la exproprieri, respectiv Legea nr.33/1994 și Legea nr.255/2010, se prevede că exproprierea imobilelor se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și justă despăgubire.
Nemulțumită de cuantumul despăgubirilor, reclamanta a contestat hotărârea prin acțiunea din dosarul de față.
Conform art.22 al.1 și 3 din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente (tribunalul) în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea (al.1), acțiunea urmând a fi soluționată potrivit dispozițiilor art.21-27 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (al.3).
Art.25 din Legea nr.33/1994 prevede că „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.
Art.26 din Legea nr.33/1994 reglementează despăgubirile ce se acordă în caz de expropriere, compunerea acestora și modalitatea de calcul, finalitatea urmărită fiind aceea prevăzută de art.1 din aceeași lege, respectiv „o dreaptă și prealabilă despăgubire” ce trebuie acordată expropriatului.
Astfel, art.26 din Legea nr.33/1994 prevede prin al.1 că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului”.
Prin al.2 sunt stabilite criteriile de care trebuie să țină seama experții, precum și instanța, respectiv „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Atât reclamanta, cât și pârâtul, invocând art. 304 pct. 9 C.p.c., susțin prin recursurile declarate că prima instanță nu a respectat criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Curtea constată însă că aceste criterii, cuprinse în art. 26 al. 2 din Legea nr. 33/1994, citat anterior, au fost respectate de către prima instanță care, în condițiile art. 25 din aceeași lege, a dispus efectuarea unei expertize de specialitate de către 3 experți.
Raportul de expertiză întocmit s-a bazat pe metoda comparației directe cu tranzacții efectuate pentru terenuri similare celor expropriate, din extravilanul localității G., așa cum prevede art. 26 al. 2din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se că valoarea reală a terenurilor expropriate este de 4.635 lei.
În consecință, în mod corect prima instanță i-a acordat reclamantei această sumă, cu titlul de despăgubiri pentru cele 2 terenuri expropriate.
Susținerile reclamantei că a existat o încălcare a principiului egalității armelor pentru părțile în proces și implicit a dreptului la un proces echitabil nu se confirmă.
Reclamanta susține că experții au avut în vedere, pentru comparație, doar contractele de vânzare- cumpărare depuse la dosar de pârât, însă nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să depună la dosar, la rândul său, asemenea contracte.
Pe de altă parte, acțiunea a fost inițiată de reclamantă, căreia în baza art. 1169 C.civ. îi revenea sarcina probei.
Soluția primei instanțe este corectă și în privința neacordării despăgubirilor (daunelor) suplimentare calculate prin raportul de expertiză pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren și pentru poluarea datorată traficului pentru terenul rămas în proprietatea reclamantei.
Pe lângă faptul că reclamanta nu a solicitat prin acțiune asemenea despăgubiri, nici nu a dovedit un astfel de prejudiciu, incert și nedeterminat, așa cum reține și prima instanță.
Prin urmare, și din acest punct de vedere s-a făcut o corectă aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Și art. 27 al. 1 din aceeași lege a fost aplicat corect, contrar susținerilor pârâtului recurent.
Soluția primei instanțe se bazează tocmai pe comparația pe care a făcut-o între concluziile expertizei, oferta pârâtului și pretențiile reclamantei.
De asemenea, prima instanță a aplicat corect și art. 274 al. 1 și 3 C.p.c.
Pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată față de reclamantă, întrucât este partea căzută în pretenții, dovedindu-se nelegalitatea cuantumului despăgubirilor stabilite pentru terenurile expropriate reclamantei.
Pe de altă parte, în raport cu obiectul cauzei și cu munca depusă de avocat, în mod corect a fost redus onorariul avocațial.
În ceea ce privește însă erorile de calcul în privința cheltuielilor de transport, invocate de reclamantă, acestea nu pot constitui motiv de recurs, putând fi invocate doar în condițiile art. 281 C.p.c., așa cum prevede art. 281 2a C.p.c.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 al. 1 C.p.c., Curtea va respinge recursurile declarate de reclamanta P. R. D. și de pârâtul S. Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., împotriva sentinței civile nr. 2408/15.10.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta P. R. D. și de pârâtul S. Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., împotriva sentinței civile nr. 2408/15.10.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 20.01.2015;
Tehnored. C.J.- 03.02.2015; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Judecători: L. D.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 9/2015. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
