Legea 10/2001. Decizia nr. 443/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 443/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 443/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 443

Ședința publică din 17 noiembrie 2015

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: L. P.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 161/28.01.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. Timișoara, prin Primar și P. M. Timișoara, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.10/2001.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care s-a amânat pronunțarea la data de astăzi, 17 noiembrie 2015.

În termenul de pronunțare, reclamanta B. M. a depus la dosar, la data de 16.11.2015, concluzii scrise.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_, la data de 26.04.2012, reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara, prin Primar, și P. M. Timișoara, a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 93/19.01.2012 a M. Timișoara, prin Primar, având ca obiect dosarul administrativ nr. 2401, constituit ca urmare a notificării nr. 154/11.02.2002, și ca urmare a sentinței civile nr. 3314/PI/29.11.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 1899._, rămasă definitivă și irevocabilă, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001 pentru imobilul situat în Timișoara, .. 23, județul T., înscris în CF_ Timișoara, cu nr. topo_ și_, constând din casă, curte și grădină în suprafață de 691 mp, solicitând să se dispună anularea dispoziției antemenționate; să se atribuie în compensare imobilul situat în Timișoara, .. 1, înscris în CF_ Timișoara, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara cu nr. cadastral 297, constând din casa cu 2 etaje și teren intravilan în suprafață de 1335 mp sau alt imobil pe care reclamanta îl va preciza până la primul termen de judecată aflat/aflate în proprietatea privată a Primăriei M. Timișoara/M. Timișoara și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF corespunzător propunerii făcute în urma efectuării expertizei judiciare de specialitate topo și construcții în cauză, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că are calitatea de persoană îndreptățită de a beneficia de dispozițiile Legii 10/2001, respectiv de măsuri reparatorii pentru imobilului descris mai sus.

Ca urmare a formulării notificării, pârâtul a emis Dispoziția 1298/16.04.2007, care a fost desființată prin sentința civilă nr. 3314/PI/29.11.2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 639/09.06.2011 a Curții de Apel Timișoara pronunțate în dosar nr. 1899._ .

Ca urmare a anulării dispoziției sus precizate, pârâtul M. Timișoara, prin Primar, a emis o nouă dispoziție, sub nr. 93/19.01.2012, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul antemenționat, deținut de către antecesorii reclamantei.

Ulterior emiterii dispoziției, reclamanta a arătat că a intrat în posesia unor dovezi care atestă că M. Timișoara/Primăria M. Timișoara deține mai multe imobile în proprietate privată, care ar fi putut fi oferite spre compensare cu vechiul imobil preluat abuziv și înstrăinat către chiriași, dar, cu rea-credință, pârâta a refuzat să se conformeze dispozițiilor legale, susținând că nu deține astfel de imobile în proprietate privată.

În prezent, pârâtei îi revine sarcina de a trimite dosarul administrativ Comisiei superioare de acordare a despăgubirilor, care trebuie să fie însoțit de înscrisuri care să ateste imposibilitatea atribuirii prin compensare a altor bunuri și servicii aflate în proprietate.

Întrucât pârâta deține imobile, sunt în situația imposibilității acordării de măsuri reparatorii, aspect coroborat și cu faptul că Fondul de proprietate a fost suspendat de către Guvernul României, iar acordarea de acțiuni este imposibilă, fapt care contravine dispozițiilor legii reparatorii.

În drept, au fost invocate disp. art. 2, 4, 12, 24-27 și urm. din Legea nr. 10/2001, art. 480-481 C.civ, Declarația Universală a Drepturilor Omului, HG nr. 498/2003, art. 21, art. 41 Constituția României, precum și alte texte legale invocate.

Prin întâmpinarea depusă, P. M. Timișoara a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală, întrucât acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele revendicate în baza Legii 10/2001 se face în conformitate cu dispozițiile art. 26, care prevăd în mod explicit posibilitatea alegerii de către pârâtă a modalității de despăgubire a persoanei îndreptățite, și anume, compensarea cu bunuri sau servicii, dacă aceasta le deține, ori propunerea de acordare a unor despăgubiri în baza Titlului VII din Legea 247/2005 modificată de OUG 81/2007.

Susținerile reclamantei că legea prevede obligativitatea compensării și apoi propunerea de despăgubiri este netemeinică și nelegală, legiuitorul nelegiferând acest lucru, motiv pentru care cele două forme de despăgubire sunt legate în articolul de lege prin conjuncția „ori”, care conferă valoare egală ambelor forme de despăgubire.

Referitor la solicitarea reclamantei de a i se acorda în compensare imobilul din Timișoara .. 1 sau un alt imobil, pârâta a arătat că Primăria M. Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare, fapt adus la cunoștință publică conform OUG 209/2005 prin Procesele–verbale de afișare pe care le-a depus la dosarul cauzei.

Pârâta a arătat că imobilul din Timișoara, .. 1 a fost solicitat de reclamantă pentru a fi atribuit în compensarea imobilului din Timișoara, . nr. 65 și în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului T., solicitare respinsă de instanță, așa cum rezultă din soluția aflată pe portalul Tribunalului T..

A mai arătat pârâta că imobilul din Timișoara, .. 1, înscris în CF_ (provenit din CF_ Timișoara), cu nr. top. 297, este proprietatea Primăriei M. Timișoara, conform extrasului din CF_ eliberat în anul 2009 și a fost inclus în domeniul public al Statului Român, atestat prin HG 1705/2006 cu nr. MF_, iar, conform art. 861 din C.civ., bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

Statul Român este reprezentat în instanță de către Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile Codului Civil, motiv pentru care a solicitat introducerea acestui minister în cauză ca și pârât.

Imobilul sus menționat face obiectul următoarelor hotărâri de consiliu local: HCL 354/2000, HCL 355/2000, HCL 282/2001, HCL 89/2007, HCL 200/2007, HCL 255/2007, HCL 114/2012, HCL 158/24.04.2012 și HCL 159/24.04.2012 referitoare la închirierea unor spații cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul din Timișoara, .. 1.

Pârâta a arătat că s-a eliberat Autorizația de Funcționare Construcții nr. UR2011-_/16.08.2011 prin care se schimbă destinația clădirii situate în .. 1 în „spațiu pentru instituție publică S+P+2E, parțial P+1E”, conform C.U. nr. 2472/2011, spațiu în care își desfășoară activitatea o parte din Direcția Tehnică din cadrul Primăriei M. Timișoara.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115–118 C.proc.civ. și Legea nr. 10/2001.

Reclamanta a depus precizare în ceea ce privește capătul de cerere principal privind compensarea imobilului preluat abuziv din Timișoara .. 23, județul T., înscris în CF_ Timișoara, cu nr. topo_ și_, constând din casa, curte și grădina în suprafață de 691 mp, cu alte bunuri imobile aflate pe raza localității Timișoara de aceeași valoare, solicitând atribuirea în compensare: a cotei părți bine determinate din imobilul situat în Timișoara, .. 1, înscris în CF_ Timișoara, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara, cu nr. cadastral 297, constând din casa cu 2 etaje și teren intravilan în suprafață de 1335 mp, imobil aflat în proprietatea privată a Primăriei M. Timișoara, după ce se va deduce din întregul imobil, cele două SAD-uri înstrăinate de către M. Timișoara, către . și . înscrise în CF col nr._ C1 Timișoara provenită din conversia CF vechi 38 Timișoara, constând din a) SAD 12, înscris în CF ind._ – C1 – U39 Timișoara, provenit din conversia CF_ Timișoara, compus din 6 spații la Parter și 25/2153 mp; b) SAD 6, înscris în CF ind._ - C1-U12 Timișoara, provenit din conversia CF_ Timișoara, compus din 9 spații, la mezanin din 2 spații.

Ulterior, reclamanta a mai solicitat să se dispună rectificarea CF, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierii dreptului său de proprietate asupra acestor imobile în cota de ½ sau asupra unei cote indivize, corespunzător valorii imobilului preluat abuziv.

Precizarea nu a fost motivată în drept.

Prin sentința civilă nr. 2571/06.11.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara.

Prin Decizia civilă nr. 319/27.03.2014 pronunțată în dosarul cu același număr, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta B. M. formulat împotriva sentinței primei instanțe, pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de fond - Tribunalul T..

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, pornind de la obiectul concret dedus judecății, astfel cum el a fost susținut și precizat ulterior de reclamantă, este întemeiat motivul de recurs invocat de reclamantă privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu alte bunuri.

Astfel, prima instanță a reținut că, pe parcursul soluționării prezentului litigiu, a apărut Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, dispozițiile acesteia aplicându-se, conform art. 4 din lege, și cauzelor aflate pe rolul instanțelor, lege care păstrează regula consfințită de Legea 10/2001 vizând restituirea în natură a imobilelor, arătând însă că, în situația în care nu poate fi dispusă restituirea în natură, vor fi acordate măsuri compensatorii sub forma de puncte, care se determină potrivit art. 21 al. 6 si 7 din lege (art. 16 din Legea 165/2013). Ca urmare, Tribunalul T. nu a mai soluționat pe fond petitul privind acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu alte bunuri a imobilelor care nu pot fi restituite în natură, reținând modificarea textului legal care permitea această formă de restituire.

Însă, ulterior pronunțării hotărârii de primă instanță, prin Legea nr. 368/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.819/21.12.2013, art. 1 alin. 2 din Legea nr.165/2013 a fost modificat, având următorul cuprins: „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III."

Conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, această lege se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Prin urmare, s-a reținut că art. 4 din Legea nr.165/2013 se aplică tuturor cererilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, și nu numai celor care au ca obiect plata de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor, așa cum a susținut reclamanta. Confirmarea că aceasta a fost voința legiuitorului este dată chiar de modificarea mai sus menționată a art. 1 alin. 2 din Legea nr.165/2013 prin Legea nr.368/2013.

În consecință, modificarea legii avută în vedere la pronunțare de prima instanță și care este aplicabilă prezentului litigiu, conform dispozițiilor exprese ale art.4 din Legea nr.165/2013, impune soluționarea fondului cererii reclamantei și sub acest aspect, soluționare ce presupune administrarea și evaluarea de probe de către prima instanță.

Alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013, așa cum a fost modificat de Legea 368/2013. Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III din Legea 165/2013.

În aceste condiții, acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu bunuri depinde de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare și de posibilitatea concretă de a da eficiență acestei solicitări.

Deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, din cauza modificărilor legislative aplicabile speței, care au intervenit între momentul pronunțării hotărârii de primă instanță și soluționarea recursului, s-a constatat că tribunalul nu a soluționat pe fond cererea reclamantei privind acordarea măsurii compensării cu bunuri pentru imobilele ce au făcut obiectul notificării și nu au putut fi restituite în natură, fiind necesară deci casarea cu trimitere spre rejudecare conform art.312 alin.5 C.pr.civ.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul T. la data de 2 iunie 2014 în dosarul nr. 3310/*30/2012*, iar, prin sentința civilă nr. 161/28.01.2015 pronunțată în acest dosar, Tribunalul T. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara, ca neîntemeiată, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este beneficiara Dispoziției nr. 93/19.01.2012 emisă de P. M. Timișoara, prin care i-au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul (casa, curte și grădină, cu suprafața de 691 mp) situat în Timișoara, .. 23 înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._ și_.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta dorește să-i fie atribuit un alt imobil situat în municipiul Timișoara în compensarea imobilului descris mai sus și care nu poate fi restituit în natură, respectiv imobilul situat în Timișoara, .. 1, înscris în CF nr._ Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara, cu nr. cadastral 297, constând din casă cu 2 etaje și teren intravilan în suprafață de 1335 mp.

Prin decizia de casare nr. 319/27.03.2014, obligatorie în rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod proc. civ. din 1865, Curtea de Apel Timișoara a arătat că reclamanta are posibilitatea de a obține un imobil în compensarea imobilului ce nu-i poate fi restituit în natură.

Anterior acestui litigiu, în dosarul nr._ soluționat de Tribunalul T. prin sentința nr. 1319/03.05.2012, irevocabilă prin respingerea recursului (f.123-126), reclamanta a solicitat să-i fie atribuit același imobil situat în Timișoara, .. 1, înscris în CF nr._ Timișoara, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara, cu nr. cadastral 297, constând din casă cu 2 etaje și teren intravilan în suprafață de 1335 mp în compensarea unui alt imobil pentru care s-a emis în baza Legii nr. 10/2001 dispoziția nr. 637/03.03.2011 a Primarului M. Timișoara.

Tribunalul a reținut că, în cauză, nu este incidentă puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în litigiu anterior, așa cum susțin pârâții, întrucât în litigiul anterior nu a fost stabilită o anumită situație de fapt dezlegată în mod irevocabil, asupra căreia să nu se mai poată reveni într-un alt litigiu.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul M. Timișoara prin Primar a invocat faptul că imobilul pe care reclamanta dorește să-l primească în compensare a fost inclus în domeniul public al Statului Român, atestat prin H.G. nr. 1705/2006, cu nr. MF_, și, prin urmare, acest bun este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, potrivit dispozițiilor art. 861 Cod civ. din 2009.

Dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1705/2006 au următorul cuprins „Se aprobă inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prevăzut în anexele nr. 1 - 46*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, actualizate la data de 4 decembrie 2006. ------------ *) Anexele nr. 1 - 3 și 5 - 46 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 bis în afara abonamentului, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, . Anexa nr. 4 nu se publică, fiind informație clasificată”.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că norma de drept invocată de pârâtul M. Timișoara nu are un caracter de accesibilitate suficient de ridicat care să îl scutească de a face proba acestei afirmații.

Pârâtul nu a depus la dosarul cauzei extras din aceste anexe care să probeze afirmația potrivit căreia bunul face parte din domeniul public al statului și, prin urmare, este inalienabil.

Potrivit dispozițiilor art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 „Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta. În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire. În aceste cazuri decizia/dispoziția motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) și ale art. 26 alin. (5) din lege”.

Dispozițiile art. 221 din H.G. nr. 89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 prevăd că „(1) Măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de către entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric. (2) Bunurile care pot face obiectul compensării, în condițiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcții, și construcțiile finalizate sau nefinalizate. (3) Echivalența valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și bunurile care se acordă în compensare se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. (4) În cazul construcțiilor nefinalizate, valoarea se stabilește proporțional cu stadiul de execuție, stabilit prin raport de expertiză tehnică, întocmit de un expert autorizat, în condițiile legii. (5) Situația bunurilor care pot fi acordate în compensare se afișează la sfârșitul fiecărei luni atât pe site-ul entității învestite cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și la sediul acesteia”.

Așa cum a reținut și instanța de recurs prin decizia de casare, dispozițiile Legii nr. 165/2013 se aplică prezentului litigiu, iar, în rejudecarea cauzei, reclamanta nu a solicitat administrarea altor probe.

Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013, foștii proprietari pot primi bunuri sau servicii în compensare pentru imobilele care au fost în proprietatea lor și nu mai pot fi restituite în natură. Acest lucru nu înseamnă însă că poate fi atribuit în compensare orice imobil își dorește fostul proprietar, chiar dacă ar exista o echivalență a valorilor pentru cele două imobile. În speță, trebuie să fie vorba de un bun imobil disponibil și să existe un just echilibru între interesul personal al reclamantei și interesul general al comunității, reprezentată de unitatea administrativ teritorială în patrimoniul căreia se află bunul ce se dorește a fi primit în compensare, aceasta din urmă având dreptul de a hotărî asupra oportunității acordării unei asemenea măsuri reparatorii prin echivalent.

Imobilul pentru care reclamanta a primit despăgubiri este compus dintr-o casă având destinația de locuință, cu anexe și curte, cu teren în suprafață de 310 mp și o grădină în suprafață de 310 mp. Pentru acest imobil, în compensare, reclamanta dorește să-i fie atribuit un alt imobil compus dintr-o construcție compusă din 3 spații comerciale și un teren în suprafață de 1335 mp. În prezent, aceste spații comerciale sunt închiriate unor persoane juridice, funcționând o frizerie, Agenția Națională Antidrog și un partid politic, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză. Această clădire produce fructe civile pentru unitatea administrativ teritorială sub forma chiriilor ce sunt percepute în prezent sau care ar putea fi percepute în viitor. Reclamanta a renunțat la acordarea în compensarea a imobilului situat în Timișoara, .. 1.

Tribunalul a apreciat că, din probele administrate în cauză, rezultă că nu este oportună acordarea de măsuri reparatorii în forma solicitată de reclamantă, întrucât o astfel de măsură compensatorie contravine intereselor comunității locale. Reclamanta dorește să-i fie acordat în compensare un imobil în care funcționează mai multe spații comerciale pentru imobilul preluat abuziv, care întotdeauna a avut destinația de locuință.

Susținerile acesteia potrivit cărora se află în situația imposibilității acordării de măsuri reparatorii, datorită faptului că în prezent Fondul Proprietatea este suspendat, iar acordarea de acțiuni este imposibilă, împrejurări ce contravin dispozițiilor legii reparatorii nr. 10/2001, sunt neîntemeiate, în prezent fiind în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care îi conferă reclamantei posibilitatea urgentării punerii în aplicare a dispoziției prin care i s-au acordat măsuri reparatorii.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta B. M., solicitând, în principal, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii în modalitatea operării compensării, după cum urmează: admiterea contestației formulate împotriva Dispoziției nr. 93/19.01.2012 a M. Timișoara, prin Primar; anularea Dispoziției atacate; atribuirea în compensarea imobilului situat in Timișoara, .. 23, a următoarelor spații, din componența imobilului situat în Timișoara, .. 1, înscris în CF nr._ Timișoara, provenită din conversia de pe hârtie a Cf nr._ Timișoara, cu nr. cadastral 297, constând din casa cu 2 etaje și teren intravilan în suprafața de 1335 mp aflat in proprietatea M. Timișoara: 1. SAD, situat la parterul imobilului, cu acces spre acesta dinspre . cu titlu de chirie în folosința Coop. Meșteșugărească „Igiena”, compus din salon, vestiar și grup sanitar, în suprafață de 83,49 mp; 2. SAD, situat la parterul imobilului, cu acces spre acesta dinspre Piața Libertății, aflat cu titlu de chirie în folosința „Agenția Naționala Antidrog”, filiala Timișoara, compus din 2 camere și grup sanitar, cu o suprafață de 79,50 mp; 3. SAD, situat la etajul 1, în corpul de clădire dinspre . ca și chiriaș „Partidul Poporului-D. D.”, compus din patru încăperi, cu suprafața utilă de 84,47 mp., conform Raportului de expertiză tehnică juridică întocmit de către expert P. I., care sa facă parte integrantă din hotărârea judecătorească; să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF asupra spațiilor sus identificate cu titlu de compensare în baza Legii nr.10/2001 republicata.

In subsidiar, solicită casarea hotărârii recurate, cu trimitere spre rejudecare a cauzei de către instanța de fond, conform dispozițiilor art. 312 (alin 2,3 - teza a Il-a, 5 si 6^1) Cod procedura civila (sau cu reținere și rejudecare de către instanța de recurs conform art. 312 alin. 2 raportat la art. 312, alin 4 Cod proc.civ.), coroborat și raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod proc. civ, precum și pct. 7-9 Cod proc. civ.

În motivare, reclamanta a prezentat ciclurile procesuale parcurse în prezenta pricină, soluțiile pronunțate de instanțele de judecată până în prezent, respectiv evoluția cadrului legislativ (apariția Legii nr. 165/2013 și apoi a Legii nr. 368/2013), arătând că hotărârea Tribunalului T. este nelegală și netemeinică.

Se arată că, în urma reînregistrării cauzei la Tribunalul T. sub nr. dosar_, această instanță, fără a administra vreo probă (deși a solicitat acest aspect, prin înscrisul intitulat „notele scrise de ședință", depus la termenul de judecată din 10.09.2014), a considerat că probele administrate anterior casării de către Tribunalul T. au fost suficiente și au lămurit cauza, nefiind necesară înscrierea în fals cu Lista imobilelor aflate în domeniul privat al UDT Timișoara, întrucât a identificat alte bunuri, care au fost expertizate, și a lăsat cauza în pronunțare, cu consecința respingerii cererii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

Mai arată că, ulterior emiterii dispoziției contestate, a intrat în posesia unor dovezi care atestă că, M. Timișoara/Primăria M. Timișoara deține mai multe imobile în proprietate privată, care ar fi putut fi oferite spre compensare cu vechiul imobil preluat abuziv și înstrăinat către chiriași, dar, cu rea-credință, pârâta a refuzat să se conformeze dispozițiilor legale, susținând că nu deține astfel de imobile în proprietate privată, depunând și înscrisuri (adrese) în instanța cu ocazia judecării contestației inițiale. Despre acest fapt a înștiințat Direcția patrimoniu din cadrul M. Timișoara, dar nu au vrut să dea curs solicitării sale.

De altfel, pârâta a dorit trimiterea dosarului administrativ către Comisia superioară de acordare a despăgubirilor, însoțită de înscrisuri care să ateste imposibilitatea atribuirii prin compensare a altor bunuri si servicii aflate in proprietate. Acest aspect, coroborat cu înscrisurile depuse de pârâtă și cu poziția ei procesuală, reprezintă un abuz și o rea credință a instituției sus menționate, întrucât, primează acordarea în compensare a altor bunuri imobile, față de acordarea de titluri nominale sau despăgubiri bănești, potrivit prevederilor art. 16 alin.2 din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005.

Pârâtul M. Timișoara prin Primar deține în proprietate publică sau privată imobilele mai sus amintite (nemenționate în Lista anexa comunicata de M. Timișoara), solicitate și care pot fi atribuite în compensarea imobilului preluat abuziv și care nu poate fi restituit. Această posibilitate legală se coroborează și cu faptul că Fondul de proprietatea a fost suspendat de către Guvernul României, iar acordarea de acțiuni este imposibilă, iar, potrivit Legii nr. 165/2013, acordarea de puncte, ca măsuri reparatorii, este suspendată până la 01.01.2017, fapt care contravine principiilor legii reparatorii - Legea 10/2001.

Consideră că, așa cum a reținut și Curtea de Apel Timișoara prin decizia de casare, este întemeiat capătul de cerere principal inserat în cererea de chemare în judecată privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de compensării cu alte bunuri deținute de către M. Timișoara.

Mai arată că, pe parcursul soluționării prezentului litigiu, a apărut Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, iar ulterior, Legea nr. 368/2013, reclamanta arătând că modificarea legii avută în vedere de prima instanță este aplicabilă prezentului litigiu, conform dispozițiilor exprese ale art. 4 din Legea nr. 165/2013, astfel că se impune soluționarea fondului și sub acest aspect.

Arată că alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. 2 din Legea 165/2013 așa cum a fost modificat prin Legea 368/2013. Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natura, apoi compensare cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III. din Legea 165/2013.

In aceste condiții, așa cum a reținut și Curtea de Apel Timișoara prin decizia de casare, acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu bunuri depinde de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare și de posibilitatea concretă de a da eficiență acestei solicitări.

In concret, imobilele care dorește să-i fie acordate în compensare sunt situate în intravilanul M. Timișoara, .. 1, înscrise în CF nr._/ Timișoara, provenite din conversia pe hârtie a CF nr._/ Timișoara, cu număr cadastral 297, constând în casa cu 2 etaje și teren intravilan în suprafața de 1335 mp, compus din 3 spații.

Arată că, în mod eronat, Tribunalul T. a considerat că, prin simplul fapt al închirierii acestor imobile în prezent și care produc fructe civile pentru unitatea administrativ teritorială sub forma chiriilor (percepute în prezent sau care ar putea fi percepute în viitor), nu este oportună acordarea de măsuri compensatorii in forma solicitată, deoarece aceasta ar contraveni interesului comunității locale, concluzie ce nu are niciun suport legal, fructele percepute fiind modice și culese de la un singur spațiu.

Astfel, spațiile solicitate în compensare sunt date în folosință de către pârâtă unor terțe persoane juridice, mai exact sunt atribuite către o frizerie "Igiena" (care are capital privat), Agenția Națională Antidrog (organizație non profit) și un partid politic, iar ultimele doua instituții nu plătesc chirie prin efectul legilor specifice care guvernează organizarea și exercitarea activității lor.

Frizeria Igiena a păstrat vechea forma de Cooperativa Meșteșugărească si plătește o chirie modică, la nivelul anilor 1990.

In concret, Agenția Naționala Antidrog (Organizație Non Profit) este situată in Timișoara, Piața Libertății nr. 1, cu denumirea completă și corectă de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului T., este un ONG si este structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog înființată prin H.G. nr. 1489/ 2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1873 / 2007. Atribuțiunile A. sunt implementarea Strategiei Naționale Antidrog 2005-2012, aprobată prin H.G. nr. 73/2005 și punerea în aplicare a Planului de acțiune în vederea implementării Strategiei naționale antidrog, aprobat prin H.G. nr. 1023 din 25 iunie 2004. Centrul a funcționat ca organism creat în parteneriat între instituții guvernamentale - Instituția Prefectului T., Inspectoratul de Poliție al Județului T., Inspectoratul Școlar al Județului T., Autoritatea de Sănătate Publică a Județului T., Direcția de Sport a Județului T., Direcția Județeană pentru Tineret T., Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a Județului T. și organizații neguvernamentale - Asociația „Sfinții Pentru și P.", L. Bănățeană Antidrog, Asociația „Armonia", Organizația „Timisiensis 21".

In ceea ce privește partidul politic, care ocupă un spațiu din imobilul solicitat in compensare, conform dispozițiilor din art. 21 din Legea 334 actualizata privind „Finanțare partide politice ", reclamanta arată că, atâta timp cât pârâta deține și alte spații, care pot fi acordate acestui partid politic, nu este obligatorie atribuirea spațiului solicitat în compensare.

Oricum, faptul că aceste spații sunt date in folosința prin închiriere nu împiedică cu nimic acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu bunuri imobile preluate abuziv de către Statul roman, cu altele similare ca valoare. Din punctul de vedere al dreptului civil, aceste contracte de închiriere sunt acte juridice civile prin care se realizează o normala punere în valoare a unui bun, ori a unui patrimoniu.

In ceea ce privește imobilul din Timișoara, .. 1, solicitat prin cererea de chemare în judecată a fi atribuit în compensare și la care a renunțat, conform motivării primei instanțe, arată că acest imobil nu a mai fost evaluat cu ocazia efectuării expertizei tehnice judiciare, întrucât celelalte trei spații incorporate în imobilul din Timișoara, .. 1 au acoperit în totalitate valoarea imobilului preluat abuziv.

In realitate, nu a formulat nicio precizare la acțiunea de renunțare la atribuirea acestuia în compensare, astfel încât în situația în care se va considera ca, o parte din spatiile de pe . pot fi atribuite, solicită casarea hotărârii primei instanțe si trimiterea dosarului la aceeași instanța în vederea evaluării (a completării Raportului de expertiza tehnica judiciara) si a acestui spațiu si a formulării unei propuneri de atribuire in compensare.

Cu privire la modificarea Legii nr. 165/2013 prin Legea nr. 368/2013, în principal solicită să se aibă în vedere poziția pe care a enunțat-o prin concluziile scrise (reluata în motivarea recursului si menționata mai jos) si pe care o menține, conform căreia Legea 165/2013 nu este aplicabilă în speță.

În subsidiar, presupunând că, s-ar considera totuși, că Legea 165/2013 ar fi aplicabilă si în prezenta speța, în pofida încălcării principiului neretroactivității tempus regit actum si nediscriminării, solicită a se lua act de faptul că, însuși legiuitorul a recunoscut defectele fundamentale ale Legii 165/2013, prin modificarea ulterioară a acesteia.

Prin Legea 368/2013 se revine la acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent, prin compensare cu un alt imobil, situație pe care o prevedea si Legea 247/2005, aceasta modalitate a compensării, prin echivalent în natura, având avantajul inclusiv al degrevării bugetului statului de la sarcina plății despăgubirilor sub forma de bani (dat fiind faptul ca punctele la care se refera Legea 165/2013, finalmente sunt convertibile in bani).

Reclamanta învederează că, in modalitatea prevăzuta de Legea 165/2013, despăgubirile tind să devină în unele cazuri, cum este si cazul său, de persoană mai în vârsta, doar teoretice si iluzorii, din cauza ca încep sa se acorde (afirmativ) numai de Ia 01.01.2017, si sunt eșalonate pe o perioada lunga (circa 10 ani).

Or, daca se admite ca Legea 165/2013 ar fi fost aplicabilă prezentului raport juridic, la fel, Legea 368/2013, care modifica Legea 165/2013, este aplicabila in speța. In acest sens invocă principiul Ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio.

De altfel, arată că soluția compensării, care a fost confirmată de experți, (referitor la imobilele care nu mai pot fi restituite în natură), cu alte imobile, este o soluție economica, de interes public, pentru ca astfel, sumele de bani, care nu vor fi folosite pentru despăgubiri vizând Legea 10/2001, pot fi folosite pentru politici sociale, salariale, în domeniul justiției, sănătății, educației.

Interpretarea oficială dată dispozițiilor legale susmenționate de autoritatea națională pentru restituirea proprietăților, respectiv, adresa_/18.09.2006 a autorității naționale pentru restituirea proprietăților, comunicate urmare a demersurilor efectuate, este în sensul aplicării masurilor reparatorii în ordinea următoare: a) masuri reparatorii în natură, constând în restituirea bunului care a fost preluat abuziv; b) masuri reparatorii în natura, prin echivalent, constând in alte bunuri sau servicii în materialitatea lor, dacă bunul preluat efectiv abuziv de către stat a pierit sau din alte motive temeinice nu mai poate fi restituit in natura; c) despăgubiri, numai după ce s-au epuizat cele doua variante expuse supra si numai daca în mod nejustificat, în cazul variantei 2, persoana îndreptățită refuză sistematic măsuri în echivalent, reprezentând alte bunuri în natura.

Menționează că prin modificarea adusă Legii 165/2013 se urmărește ca titularii de dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 să poată opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării în vederea restituirii în natură sau compensării imobilelor cu alte bunuri. În forma inițială a legii, returnarea dosarelor la nivel local era posibilă doar în cazul solicitărilor formulate în temeiul legilor fondului funciar.

Scopul și spiritul Legii 165/2013 este efectiv acela de a înlocui modalitatea nefuncțională și iluzorie de acordare a măsurilor reparatorii prin Legea specială veche - Legea 247/2005-, cu măsurile reparatorii prevăzute de Legea 165/2013, care sunt cel puțin la fel de nefuncționale și contrare CEDO, ceea ce va atrage condamnări repetitive.

Menționează că, prezentei cauze îi este aplicabilă forma legii din momentul constituirii raportului juridic procesual, care instituie principiul prevalenței restituirii în natură (art. 2 litera a), regulă ce se aplică înclusiv în ipoteza imobilelor solicitate în compensare în natură.

Compensarea conform art. 26 din Legea 10/2001 este valabilă si in prezent, după modificarea prevederilor art. 1 alin. 2 ale Legii 165/2013 prin adoptarea Legii 368/2013, cu atât mai mult cu cât, în contextul actual, subliniază că modalitatea de despăgubire prevăzută de dispozițiile Legii 165/2013 prin modalitatea acordării de puncte, nu este funcțională în prezent, fiind amânată după 01.01.2017.

În drept, invocă art. 304 si urm. C.pr.civ., art. 2, 4, 12, 24-27, 33 si următoarele din Legea nr. 10/2001, art. 480-481 Cod civil, Declarația Universală a Drepturilor Omului, H.G.nr.498/2003, art.21, 41 Constituția României, Legea 165/2013, Legea 368/2013, precum si celelalte texte legale invocate.

În cauză, intimații M. Timișoara, prin Primar și P. M. Timișoara, au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului formulat de către reclamantă, ca netemeinic și nelegal, și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Au fost reluate apărările invocate în ciclurile procesuale anterioare, expuse deja în cuprinsul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reiterate.

La termenul de judecată din 13.10.2015, reclamanta B. M. a prezentat în scris argumentele pentru care consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, raportat la articolul 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 (modificat prin Legea nr. 368/2013) și art. I din Legea nr. 368/2013, contravin dispozițiilor art. 15 și art. 16 din Constituția României.

Prin încheierea de ședință din data de 10.11.2015, Curtea a admis cererea formulată de către reclamanta B. M. și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, raportat la articolul 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 (modificat prin Legea nr. 368/2013), respectiv a art. I din Legea nr. 368/2013, în raport de prevederile art. 15 și art. 16 din Constituția României, invocată de către reclamanta B. M..

Pentru a decide astfel, curtea a constatat că, din punct de vedere formal, sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992, în sensul că textele de lege a căror neconstituționalitate se invocă au legătură cu soluția ce urmează a se pronunța în cauză, motiv pentru care, în baza art. 29 alin. 6 din actul normativ arătat,

Cu privire la fondul pricinii, procedând la examinarea sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, în limitele trasate de art. 304 și 304 ind. 1 C.proc.civ., față de actele și lucrările dosarului, de prevederile Legii nr. 10/2001, curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la cadrul legal în care se va soluționa prezenta pricină, curtea reține că acest aspect a fost tranșat de o manieră irevocabilă prin decizia de casare pronunțată anterior în cauză, obligatorie pentru instanțe de rejudecare (inclusiv pentru cea de recurs), potrivit prevederilor art. 315 alin. 1 C.proc.civ., încadrându-se în sfera problemelor de drept deja dezlegate.

Așadar, se impune a reține că, alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013, așa cum a fost modificat de Legea 368/2013. Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III din Legea 165/2013.

Prin decizia de casare, s-a mai reținut că, în speță, acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu bunuri depinde de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare și de posibilitatea concretă de a da eficiență acestei solicitări.

În consecință, în mod just tribunalul a pornit, în analiza pretențiilor reclamantei, de la aceste statuări, verificând dacă imobilul situat în Timișoara, .. 1, înscris în CF_ (provenit din CF_ Timișoara), cu nr. top. 297, raportat la situația sa juridică concretă, poate fi atribuit în compensare reclamantei pentru bunul preluat abuziv, imposibil de restituit în natură.

Se mai impune a reține că este justă constatarea primei instanțe în sensul că reclamanta a renunțat la acordarea în compensare a imobilului situat în Timișoara, .. 1, fiind irelevant pentru soluționarea cauzei motivul acestei renunțări, față de principiul disponibilității părților în procesul civil consacrat de art. 129 alin. ultim C.proc.civ., instanța fiind ținută de limitele procesuale trasate de părți prin cererile lor. În plus, acest imobil a intrat în patrimoniul Statului prin naționalizare, fiind indisponibilizat de drept prin . Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește imobilul situat în Timișoara, .. 1, curtea reține că este relevant pentru soluționarea pricinii includerea bunului în domeniul public al unității administrativ teritoriale, în condițiile în care chiar legislația reparatorie prevede o anume procedură de urmat în această ipoteză.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.165/2013 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 368/2013, „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III."

Curtea mai reține că măsura reparatorie de acordare în compensare a unor bunuri, în speță imobile, conform art.1 alin.2 din L nr.10/2001, respectiv în baza art.1.7 din HG nr.250/2007 privind normele de aplicare a legii, se realizează prin oferirea de bunuri aflate în circuitul civil și care sunt deținute de entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire, iar pentru bunurile aflate în proprietate publică, ele trebuie în prealabil dezafectate și trecute în proprietate privată. De asemenea, conform art.10.3 din normele de aplicare a legii, prin restituire nu pot fi afectate: căile de acces, străzi, trotuare, parcări, conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate, amenajările de spații verzi din jurul blocurilor, grădinile publice, piețele pietonale și altele.

În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 „Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta. În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire. În aceste cazuri decizia/dispoziția motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) și ale art. 26 alin. (5) din lege”.

Analizând conținutul textelor de lege precitate, curtea constată că, atunci când legea se referă la reparația prin compensare folosește noțiunea de bunuri disponibile, noțiune care presupune nu doar lipsa sarcinilor asupra imobilelor, ci și faptul ca acestea să fie efectiv libere. Dispozițiile art.13-14 din lege privind subrogația în drepturile locatorului fiind de excepție, se referă doar la restituirea aceluiași imobil deținut înainte de naționalizare; excepția fiind de strictă interpretare, nu poate fi extinsă și la alte situații nereglementate de Legea nr.10/2001.

Ca atare, curtea constată că, atâta timp cât legea prevede modalitatea de includere a unui bun în domeniul public, iar actul normativ emis în acest sens cu privire la imobilul în litigiu nu a fost contestat în forma prevăzută de lege (pe calea unei acțiuni în contencios administrativ) și nici nu s-a invocat pe cale de excepție nelegalitatea acestei hotărâri de guvern, textul de lege produce efectele urmărite prin adoptarea sa, iar bunul în litigiu, fiind în domeniul public al municipiului, se bucură de atributele conferite de art. 861 C.civil, fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.

Curtea mai reține că, și dacă s-ar trece peste acest argument (acceptându-se teza avansată de prima instanță) este corectă comparația efectuată de tribunal în funcție de destinația celor două imobile (cel preluat abuziv și cel cerut în compensare).

În speță, reclamanta cere, în compensarea unui imobil casă cu destinația de locuit în suprafață utilă de 98,86 mp și teren de 691 mp, aflate în zona Ronaț a orașului, o clădire cu 2 etaje și teren în suprafață de 1335 mp. (mai puțin cele două spații cu altă destinație înstrăinate către alte persoane juridice), aflate în centul municipiului.

De asemenea, curtea mai reține că, potrivit afirmațiilor pârâtului, imobilul pretins în compensare face obiectul mai multor hotărâri de consiliu local: HCL 354/2000, HCL 355/2000, HCL 282/2001, HCL 89/2007, HCL 200/2007, HCL 255/2007, HCL 114/2012, HCL 158/24.04.2012 și HCL 159/24.04.2012 referitoare la închirierea unor spații cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul din Timișoara, .. 1. Faptul că pentru spațiile din imobilul cerut în compensare se percepe sau nu chirie, precum și cuantumul acesteia, este irelevant pentru soluționarea cauzei, în condițiile în care legea prevede obligația autorităților locale de a atribui spații în folosința entităților ce funcționează în imobil iar, în ipoteza atribuirii bunului către reclamantă, Primăria ar fi obligată să identifice și să atribuie acestora alte spații în folosință, spații ce sunt în prezent utilizate în alt mod, lipsind unitatea administrativ teritorială de potențialele venituri de realizat dinexploatarea acestor din urmă bunuri.

De asemenea, pârâta a arătat că s-a eliberat Autorizația de Funcționare Construcții nr. UR2011-_/16.08.2011 prin care se schimbă destinația clădirii situate în .. 1 în „spațiu pentru instituție publică S+P+2E, parțial P+1E”, conform C.U. nr. 2472/2011, spațiu în care își desfășoară activitatea o parte din Direcția Tehnică din cadrul Primăriei M. Timișoara.

De altfel, lucrarea de specialitate efectuată în cauză nu a respectat metodologia de evaluare prevăzută chiar de legislația reparatorie, respectiv de art. 221 alin. 3-4 din H.G. nr. 89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, care prevăd că ” (3) Echivalența valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și bunurile care se acordă în compensare se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. (4) În cazul construcțiilor nefinalizate, valoarea se stabilește proporțional cu stadiul de execuție, stabilit prin raport de expertiză tehnică, întocmit de un expert autorizat, în condițiile legii.” Expertul nu a procedat la evaluarea imobilului cerut în compensare, raportat la categoria de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în zona 0 a orașului, cu impact semnificativ asupra valorii stabilite ca reprezentând contravaloarea bunului preluat abuziv, ce este o casă de locuit într-o zonă inferioară a localității. Se mai observă că expertizarea s-a făcut prin raportare la valoarea din 1972, 1965, ș.a., cu aplicarea de coeficienți, fără a include și valoarea terenului de 1335 mp, care ar intra în părțile comune indivize.

Se mai impune a reține și că imobilul de pe . este apartamentat, astfel că nu poate fi atribuit în natură reclamantei, care nu ar putea astfel dobândi un drept susceptibil de înscriere în cartea funciară.

Curtea mai constată că este justă concluzia tribunalului că, deși, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013, foștii proprietari pot primi bunuri sau servicii în compensare pentru imobilele care au fost în proprietatea lor și nu mai pot fi restituite în natură, acest lucru nu înseamnă că poate fi atribuit în compensare orice imobil dorește fostul proprietar, chiar dacă ar exista o echivalență a valorilor pentru cele două imobile și că, din probele administrate în cauză, rezultă că nu este oportună acordarea de măsuri reparatorii în forma solicitată de reclamantă, întrucât o astfel de măsură compensatorie contravine intereselor comunității locale. Trebuie să fie vorba de un bun imobil disponibil și să existe un just echilibru între interesul personal al reclamantei și interesul general al comunității, unitatea administrativ teritorială în patrimoniul căreia se află bunul ce se dorește a fi primit în compensare având dreptul de a hotărî asupra oportunității acordării unei asemenea măsuri reparatorii prin echivalent.

În speță, reclamanta dorește să-i fie acordat în compensare un imobil aflat în domeniul public, neapartamentat, în care funcționează mai multe spații comerciale, pentru imobilul preluat abuziv, care întotdeauna a avut destinația de locuință.

Susținerile reclamantei privind imposibilitatea despăgubirii sale, față de suspendarea Fondului Proprietate nu pot fi reținute, ca întemeiate, având în vedere și jurisprudența de dată recentă a CEDO, respectiv Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza P. și alții împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin Legea nr. 165/2013, și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv, că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeași cauză, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plății creanțelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătorești definitive, cum ar fi eșalonarea plății acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile și încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică și găseau un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent și prin grija pe care autoritățile au demonstrat-o în executarea acestuia.

Curtea mai reține și că nu se impune, în speță, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare, pentru suplimentarea probatoriului sub aspectul evaluării altor bunuri, întrucât, față de forma aplicabilă cauzei a prevederilor art. 312 C.proc.civ., această soluție se poate dispune o singură dată, iar, pe de altă parte, reclamanta a fost cea care a învestit instanța prin cererile sale, formulate cu asistarea sa de avocat, astfel că, în ipoteza netemeiniciei acestora, nu poate cere în recurs, după o primă casare cu trimitere, expertizarea altor bunuri care să-i fie atribuite în compensare. În plus, curtea reține că, contrar afirmațiilor reclamantei, în rejudecarea pricinii, în fața primei instanțe, nu a solicitat suplimentarea probatoriului, și nici nu a depus concluzii scrise.

Ca atare, față de starea de fapt ce rezultă din actele și lucrările dosarului și de prevederile legale precitate, curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., îl va respinge.

În baza art. 274 C.proc.civ., nu va acorda părților cheltuieli de judecată, reclamantei, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, iar intimaților, ca nesolicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 161/28.01.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. Timișoara, prin Primar și P. M. Timișoara.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. M. L. D. C.

GREFIER,

L. P.

Red. R.C./22.12.2015

Tehnored L.P./ 28.12.2015

Ex.2

Primă instanță: I. - A. D. – Tribunalul T.

← Reziliere contract. Hotărâre din 22-09-2015, Curtea de Apel...		Cereri. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Legea 10/2001. Decizia nr. 443/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 443/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA