Strămutare. Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 21/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928 SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 21/PI

Camera de consiliu din 29 ianuarie 2015

PREȘEDINTE: C. P.

GREFIER: P. D. R.

S-a luat în examinare cererea de strămutare a procesului civil ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Caransebeș formulată de petenta M. N. în contradictoriu cu intimații C. G. și M. A..

La apelul nominal făcut în cameră de consiliu se prezintă pentru petenta M. N., lipsă, mandatar G. P., nejurist, și pentru pârâtul C. G., lipsă, avocat B. O. D., lipsind pârâta M. A..

Procedura este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse, prin Serviciul registratură: la data de 29 ianuarie 2015, de către pârâta M. A. cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător.

Întrebat fiind de instanță, reprezentantul petentei declară că își susține în continuare cererea de strămutare și depune la dosar un set de acte.

Reprezentanta pârâtului-intimat depune la dosar delegație de reprezentare și solicită instanței respingerea cererii de strămutare ca inadmisibilă, având în vedere că aceeași cerere de strămutare, în aceeași formă a fost judecată de Curtea de Apel Timișoara la data de 20.11.2014, în sensul respingerii ei, conform extrasului pe care îl depune la dosar. În temeiul art. 146 alin. 2 c.pr.civ. se apreciază că cererea de strămutare este inadmisibilă. Pe fond se solicită respingerea cererii de strămutare ca neîntemeiată având în vedere că motivele invocate de petentă nu se încadrează între cele de bănuială legitimă prevăzute de lege.

Se solicită și cheltuieli de judecată și se depune dovada efectuării lor și concluzii scrise.

Mandatarul petentei depune la dosar copie a minutei sentinței pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, concluzii scrise și un set de acte.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5776 în data de 27 octombrie 2014, petenta– reclamantă M. N., prin mandatari G. P. și G. I. I. a solicitat strămutarea judecării procesului care formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Caransebeș, în contradictoriu cu pârâții C. G. și M. A., având ca obiect grănițuire, revendicare imobiliară și despăgubiri civile

Petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 140 alin.1 și 2 din N. c.pr.civ., susținând că datorită modului de administrare a probelor în cursul judecării în fond cauzei există suspiciuni asupra modului de soluționare a litigiului, existând dubii cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Cauza s-a înregistrat inițial la Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia civilă nr.3347/27.11.2014 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara

La termenul de judecată de azi – 29.01.2015 – petenta, reprezentată de mandatar și-a susținut cererea de strămutare, arătând însă că în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de primă instanță de către Judecătoriei Caransebeș, susceptibilă de apel.

Pe de altă parte, intimații – pârâți, prin apărător au solicitat respingerea cererii de strămutare, arătând că nu există motive de bănuială legitimă și că mai mult, reclamantei – petente i s-a admis în parte acțiunea la instanța de fond

Curtea, în temeiul prev. art.144 raportat la art.142 și art.140 alin.1 și 2 N. c.pr.civ., va respinge cererea de strămutare formulată de petenta– reclamantă M. N., prin mandatari G. P. și G. I. I. și va dispune de îndată transmiterea prezentei decizii către Judecătoria Caransebeș.

Va constata că sunt aplicabile disp.art.451 și urm. N. c.pr.civ. și va obliga petenta M. N. să plătească intimatului C. G. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de strămutare formulată de petenta M. N. domiciliată în ., J. C. S., prin mandatar G. P. și G. I.-I. în contradictoriu cu intimații C. G. domiciliat în ., J. C. S., CI . nr._ și cu sediul procedural ales la avocat B. O. D. în Timișoara, . Timișoara, nr. 5, . și M. A., CNP_ domiciliată în ., J. C. S..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 29 ianuarie 2015.

Președinte, Grefier,

C. P. P. D. R.

Red. C.P./03.02.2015

Tehnored. R.P.D. /5 ex/03.02.2015

Prezenta sentință se comunică cu:

- petenta - M. N. domiciliată în ., J. C. S., prin mandatar G. P. și G. I.-I.

- pârât.intimat - C. G. domiciliat în ., J. C. S., CI . nr._ și cu sediul procedural ales la avocat B. O. D. în Timișoara, . Timișoara, nr. 5, ., J. T.

- pârâtă-intimată - M. A., CNP_ domiciliată în ., J. C. S.

Emis 1 adr./3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA