Cereri. Decizia nr. 30/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 30/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 30/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 30

Ședința publică din 19 februarie 2015

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: S. C.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul Boțco-V. A. M. împotriva deciziei civile nr. 91/22.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/1/2005, în contradictoriu cu intimații Colțeu M.-A., Colțeu V., D. E. jr., D. C. T., D. F., O. de C. și Publicitate Imobiliară A., C. L. A. și J. E..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Vucoiev N. pentru revizuientul Boțco V. A. M. (lipsă), avocat C. N. pentru intimații Colțeu M. A. (lipsă) și Colțeu V. (lipsă), nefiind prezenți intimații D. E. jr., D. C. T., D. F., O. de C. și Publicitate Imobiliară A., C. L. A. și J. E..

Procedura de citare legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța restituie doamnei avocat Vucoiev N. o copie certificată a unui testament dactilografiat și nu olograf, aparent la Telaviv în 19.05.1995 în limba germană, fotocopia fiind certificată de pe o fotocopie a unui testament dactilografiat și nu olograf, de către notarul Jean M. Delessert. Totodată, se restituie doamnei avocat Vucoiev N. filele 41-98 dosar, ce reprezintă copii de pe articole apărute în presa on-line și ca tipărită.

Instanța constată că s-au primit de la dosarele succesorale încheierea finală și certificatele de moștenitor și adresează părților întrebarea dacă au fost atacate aceste certificate de moștenitor în instanță și dacă da, cum a fost soluționată acțiunea.

Reprezentanta revizuientului, avocat Vucoiev N. arată că au fost atacate, dar cererile au fost respinse, irevocabil, pentru lipsă de interes, în anul 2011 și că revizuientul nu a promovat un alt litigiu.

Avocat C. N., pentru intimații Colțeu, depune la dosar copia hotărârilor care atestă această situație, respectiv sentința civilă nr._/13.10.2011, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2011, având ca obiect anulare act, precum și decizia civilă nr. 27/24.01.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2011.

In acest context, instanța constată că se încheie probațiunea în raport cu normele care vizează admisibilitatea în principiu, în particular, a cererii de revizuire întemeiată pe disp. art. 322 pct. 5 Cod pr.civ., solicitând concluzii din care să rezulte care este relevanța testamentului invocat în cauză, în contextul în care intimații s-au folosit de calitatea lor de moștenitori legali pe baza certificatelor nr. 5, 6 și 7 în baza cărora au obținut dreptul de proprietate asupra imobilului prin moștenire legală, respectiv care este relevanța testamentului din perspectiva cerinței de a fi act nou, adus în instanță, necunoscut instanței până acum, care să fie apt să răstoarne întreaga argumentație și soluția dată în speță pe fond.

Avocat Vucoiev N., pentru revizuient, depune la dosar și comunică reprezentantului intimaților traducerea în limba română a acestui exemplar al testamentului, certificat de către notarul Jean M. Delessert. Referitor la incidența testamentului solicită să se constate că clauza testamentară de care se prevalează și care apreciază că are relevanță, care schimbă cu totul starea de fapt și de drept, este acea clauză în care defuncta precizează că vinde imobilului din A., .-6 lui Lidolt Ș.. Astfel, nu calitatea succesorală, nu legalitatea sau nelegalitatea dezbaterii succesorale sunt aspecte care au relevanță în cauză, ele au fost relevate doar ca aspecte subsidiare pentru ca instanța să aibă o imagine de ansamblu.

Instanța solicită concluzii cu privire la efectele certificatelor de moștenitor în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 Codpr.civ.

Avocat Vucoiev N. apreciază că trebuie analizate efectele hotărârii judecătorești prin care a fost admisă acțiunea în simulație și arată că se prevalează strict de clauza din testament prin care se arată că se vinde imobilului din A., .-6 lui Lidolt Ș.. Declară că nu contestă calitatea de moștenitori a intimaților și nici modul în care s-a efectuat dezbaterea succesorală, dar apreciază că această clauză este de natură să înlăture susținerile privind simulația, pentru că atestă veridicitatea vânzării.

Instanța solicită concluzii dacă această clauză nu putea fi fructificată într-un anumit mod din punct de vedere legal, pentru a-și produce efectele, raportat și la faptul că familia Colțeu a intrat în posesie și proprietate pe baza certificatelor de moștenitor, iar nu pe baza testamentului.

Avocat Vucoiev N. pentru revizuient susține că intimații nu au nici un interes să fructifice clauza, singurul care are acest interes fiind revizuientul, dar acesta este paralizat în orice eventuală acțiune prin puterea de lucru judecat intervenită. În acest context, apreciază că singura posibilitate pe care o are este prezenta cerere de revizuire, cu precizarea că clauza testamentară invocată se referă la situația juridică a imobilului, iar vânzarea nu este fictivă întrucât se face referire la preț. Acea clauză se referă strict la situația juridică a imobilului din A., .-6 și vizează o vânzare pe care intimații au considerat-o tot timpul și au susținut-o ca fiind fictivă, or, defuncta prevede foarte clar că nu este fictivă și face referire la preț, iar în momentul în care vânzătorul face referire la preț, orice fictivitate este înlăturată.

Avocat C. N., pentru intimații Colțeu, arată că au solicitat ca examinarea cererii de revizuire să se facă în limitele obiectului precizat al cererii de revizuire, că în conformitate cu art. 336 al. 3 Cod pr.civ., instanța se limitează la discutarea admisibilității și a înscrisului pe care se întemeiază cererea, că un testament nu este un act succesoral dacă nu este validat printr-o acțiune succesorală (de exemplu, certificatul de moștenitor sau certificatul de legatar), că până la acel moment actul respectiv nu poate fi opozabil unui titlu de proprietate.

La întrebarea instanței dacă în legătură cu dispoziția testamentară privind bunul, au fost făcute demersuri de către administratorul testamentar, avocat Vucoiev N. arată că nu are cunoștință.

Avocat C. N., pentru intimații Colțeu, solicită ca instanța să ia în examinare cererea făcută de revizuient și examinarea să fie în limitele obiectului cererii. Sub acest aspect, apreciază că nu intră în căderea instanței de revizuire să contrapună acest testament moștenirii legale, întrucât ar însemna să judece un nou proces, adică dintre două acte susceptibile de a produce efecte juridice, să aleagă unul singur. Or, conform art. 335 alin. 3 Cod pr.civ., instanța se limitează la discutarea admisibilității și a înscrisului pe care se întemeiază și testamentul nu este un act succesoral care să se opună unei alte dezbateri succesorale legale dacă nu este validat printr-o procedură legală, notarială. Dacă nu s-a eliberat certificatul de moștenitor sau de legatar, prin care să se stabilească că persoanele cu o anumită calitate primesc anumite bunuri, actul nu poate fi prezentat nici măcar ca un act de proprietate pentru un anumit bun, nu poate fi opozabil.

Instanța, ca o întrebare comună, solicită a se răspunde dacă referitor la dispozițiile testamentare vizând bunul aflat în controversă au fost făcute demersuri și dacă există probe în acest sens, de către executorul testamentar, respectiv administratorul moștenirii, dacă s-au făcut demersuri palpabile, vizibile, prin acte juridice, cu privire la imobil.

Avocat Vucoiev N., pentru revizuient, arată că nu are cunoștință.

Avocat C. N., pentru intimații Colțeu, arată că autoarea intimaților, Mairovitz E., care era beneficiara succesiunii legale după Grosz E., nu a avut cunoștință de acest testament, ea figura în calitate de beneficiară a testamentului și nu se poate spune că în mod deliberat s-ar fi urmărit ca prin dobândirea succesiunii legale să se eludeze acel testament. Există mai multe aspecte cu privire la acest testament care duc la concluzia că el nu este ceea ce se susține. Astfel, martorii vorbesc despre un testament olograf, or, acesta nu este dactilografiat ci este scris cu mâna. Mai susține că bunurile găsindu-se în România și succesoarea Mairovitz fiind în România, se aplică legea română. Se susține că acest înscris nu îndeplinește condițiile unui înscris probator, fiind apreciat ca o „simplă hârtie fără valoare”, iar cererea de revizuire trebuie discutată sub acest aspect.

Avoat Vucioev N., pentru revizuient, apreciază că înscrisul este admisibil prin prisma acelei clauze la care s-a referire, iar argumentele care au fost aduse cu privire la nevalabilitatea înscrisului sunt chestiuni de fond nu de admisibilitate. Acest înscris a fost supus dezbaterii succesorale, iar execuția succesorală a fost dispusă printr-o Ordonanță a Tribunalului Districtual de la Yaffa. Rezultă că în condițiile în care acest testament a fost întocmit în prezența a doi martori, a fost deja supus executării testamentare și validat de o instanță judecătorească, validitatea sa nu poate fi pusă în discuție pentru că poate fi stabilită doar printr-o hotărâre judecătorească. Susține că suntem în prezența unui testament validat de Tribunalul Tel Aviv, astfel că este admisibil în cauză pentru că acea clauză testamentară schimbă cu totul situația juridică a imobilului în litigiu.

Avocat C. N., pentru intimații Colțeu, în continuarea argumentelor sale privind nevalabilitatea acestui înscris, ca înscris doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 Cod pr.civ., susține că în opinia sa, acesta nu îndeplinește sub două aspecte condițiile unui înscris doveditor: sub aspect formal, nu îndeplinește cerințele pentru a fi încadrat în categoria probei cu înscrisuri prev. de art. 1171-1190 din vechiul Cod civil, iar pe fond, nu îndeplinește condițiile legale, respectiv nu conține discuții care ar putea răsturna hotărârea primei instanțe. În acest sens, sesizează că există contradicții între forma și conținutul înscrisului și subliniază, ca numitor comun al acestor traduceri, faptul că nicăieri nu se arată că el a fost redactat cu mașina de scris. Nu îndeplinește cerințele unui înscris probator pentru că există aceste contradicții și totodată, trebuie să fie prezentat un testament olograf conform cerințelor art. 259 Cod civil. Se apreciază relevant că cei doi martori vorbesc despre întocmirea testamentului cu mâna, că ei au stat tot timpul acolo, că s-a semnat în prezența lor. Niciunde însă nu se vorbește că testamentul ar fi fost dactilografiat, iar conform art. 1159 Cod civil, trebuie să fie scris de mână. În plus, testamentul prezentat nu poate fi copia înscrisului original, pentru că se face vorbire despre depunerea unui ordin de administrare, dar nu se face vorbire despre predarea vreunui testament original, ceea ce înseamnă că testamentul original este la Tribunalul Yaffa, or, nu pot exista două testamente originale. Ca atare, consideră că testamentul invocat este un înscris contrafăcut, de fapt „copia copiei” și conform art. 1184 alin. 2 pct. 4 cod civil nu are nicio valoare. Un alt aspect privind seriozitatea documentului este legat de faptul că se depun niște documente de executare a dispozițiilor testamentare la un notar public din Geneva, în condițiile în care ordinul de administrare este redactat în limba ebraică, iar la notar se depune o traducere din limba ebraică în limba franceză. De asemenea, testatoarea redactează înscrisul (testamentul) în limba germană, nu în limba ebraică pe care o cunoștea, astfel că se pune întrebarea de ce nu a fost redactat în limba ebraică. Rezultă interesul de a nu se finaliza moștenirea, ar fi trebuit chemați toți moștenitorii (inclusiv Mairovitz). În concluzie, repudiază în totalitate înscrisul intitulat „testament” și, referitor la caracterul de înscris doveditor, îl apreciază ca fiind un înscris oarecare, lipsit de relevanță, întrucât: în primul rând, nu există nicio precizare că defuncta Grosz a vândut imobilul numitului Lidolt Ș., este doar interpretarea revizuientului; Grosz E. face referire la „regimul lui Hitler” invocând astfel epoca istorică, dar nu arată concret că l-a vândut lui Lidolt, de unde rezultă că ea admite prin acea scriere că s-a făcut o înțelegere pentru scoaterea imobilului de la de la urmăririle din partea Statului Român; în al doilea rând, precizarea lui Grosz E. că în cazul în care Lidolt nu plătește prețul integral al casei, atunci succesorii să urmărească conform legilor retrocedării, care nu existau în anul 1955, ci imediat după război. Întrucât înscrisul nou invocat nu îndeplinește nici formal, nici pe fond cerințele legale, solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

În replică, avocat Vucoiev N., pentru revizuient, susține că se încearcă denaturarea înscrisului. Referitor la redactarea lui personal de Grosz E., martorii declară că defuncta a semnat cu mâna fiecare pagină a acestuia, nu că testamentul a fost scris cu mâna. Referitor la încheierea de certificare a notarului, arată că s-a certificat copia pentru conformitate cu originalul din arhivă și este pe deplin valabilă până la o eventuală înscriere în fals sau o hotărâre judecătorească de condamnare. Arară că în acea clauză se prevede că dacă nu s-a plătit prețul, imobilul poate fi revendicat pe legea despăgubirii, iar nu legea retrocedării cum susține domnul avocat, iar plata sau neplata prețului nu poate determina incidența în cauză a simulației, ci eventual rezoluțiunea sau rezilierea pentru neplata prețului. Totodată, arată că la acest testament, defuncta a făcut clar distincție între modurile în care înțelege să-și transfere proprietățile, arătând clar că imobilul a fost vândut lui Lidolt Ș., iar martorul propus chiar de intimați confirmă inclusiv plata prețului și nu are relevanță referitor la admisibilitatea înscrisului. Solicită cheltuieli de judecată.

Avocat C. N., pentru intimații Colțeu, susține că nu este admisibil în revizuire să se repună în discuție probe de la instanța de fond, motiv pentru care solicită să fie înlăturate aceste concluzii, întrucât vizează fondul.

Avocat Vucoiev N. arată că a evocat aceste chestiuni doar pentru a răspunde la aspectele invocate de avocatul părții adverse.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.7 din 23 Ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ s-a respins excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire și a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. V. A. M. împotriva deciziei civile nr. 91/A /22.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 30._ .

A fost obligat revizuientul să plătească intimaților Colțeu M. A. și Colțeu V. suma de 6265,68 lei ,cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28 august 2013, revizuientul B. V. A. M. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 91/A /22.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/1/C/2005, în baza art.322 pct.5 C.pr.civ. și rejudecând, pe fond, admiterea apelului declarat de intimați și respingerea ca nefondată a acțiunii civile formulate de reclamanți, instituirea unui sechestru asiguratoriu asupra imobilelor în litigiu, situat în A., .-6,înscris în CF_-C1-U1 A., cu nr. top .260/6/1,_-C1-U2 A., cu nr .top 260/6/II,_-C1-U3 A., cu nr. top.260/6/III,_-C1- U6 A., cu nr. top. 260/6/IV,_-C1-U4 A., cu nr. top. 260/6/V și_-C1-U5 A., cu nr. top. 260/6/VI.

Au fost solicitate și cheltuieli de judecată.

În motivare, revizuientul a arătat că prin decizia civilă nr. 91/A /22.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, rămasă definitivă în apel, a fost respins apelul intervenientului –pârât, revizuient în prezenta cauză și s-a menținut astfel sentința Tribunalului A. prin care s-a admis acțiunea în simulație și revendicare imobiliară formulată de către reclamanta (defunctă) Mairovitz E. și continuată de moștenitorii acesteia Colțeu M. și V.. Pentru a decide astfel, Tribunalul A. a decis ca imobilul situat în A., .-6, județul A., a făcut obiectul unei simulații pentru a fi sustras de la măsurile antievreiești, astfel încât, văduva Grosz E., antecesoarea intimaților, l-a înstrăinat fictiv numitului D. E., care, la rândul său, l-a înstrăinat mai departe lui Lidolt Ș., antecesorul revizuienților, de la care a și fost preluat de către Statul Român. Revizuientul arată că deși în cauză nu a existat nici o probă pertinentă în acest sens, acțiunea a fost admisă, iar instanțele au considerat dovedită această simulație în lipsa contraînscrisului secret care să ateste voința reală a părților și chiar a vreunui martor care să o confirme.

Revizuientul a susținut că în cursul lunii iunie 2013 a aflat despre existența unui testament care ar infirma cu totul calitatea de moștenitor al defunctei Mairovitz E., de pe urma defunctei Grosz E., și abia în luna august 2013 a reușit să ia legătura cu domnul R. N. (una din persoanele păgubite din localitatea Naidăș), care a împuternicit–o pe avocat Vucoiev N. să obțină o copie a acestui testament din dosarul nr._ al Tribunalului A., copie eliberată la data de 27 august 2013.

Revizuentul a susținut că, lecturând acest testament, a constatat incidența lui în cauză sub 4 aspecte:

1.În primul rând, defuncta Grosz Helena face referire expresa la imobilul in litigiu si lămurește extrem de clar natura actului juridic prin care a fost transmis acesta ca fiind o vânzare pură și simplă, nu o simulație, după cum susțin intimații-reclamanți C.. Astfel, pe ultima fila a testamentului, defuncta stipulează fără dubiu: "casa mea din A., .-6, am vândut-o în timpul regimului lui Hitler d-lui Lidolt din L.. In cazul in care se dovedește ca domnul Lidolt nu a plătit valoarea totala a casei, moștenitorii acesteia vor putea cere de la el restituirea casei, potrivit legii de restituire. In cazul in care va reieși ca domnul Lidolt a plătit valoarea totala, moștenitorii acesteia se vor distanta de cererea de restituire a casei". In consecința, este mai mult decât evident ca vânzarea nu a fost una fictiva, aspect declarat de către defuncta, astfel incat acțiunea în simulație promovata de moștenitorii ei, care nici măcar nu erau in viata la data vânzării, deci nu pot sa cunoască vreun amănunt legat de aceasta, este pe deplin nefondata.

2.În al doilea rând, susține că la pct. 2 al testamentului, defuncta supune acest testament legilor israeliene si, raportat si la locul decesului acesteia, Israel, calitatea succesorala a defunctei reclamanta Mairovitz E. de pe urma ei nu a fost legal stabilita de notarul public V. A.. Chiar in lipsa acestei dispoziții testamentare exprese, conform art.66 lit. a din L. 105/1992, succesiunea trebuia dezbătută la locul decesului defunctului, deci in Israel.

3. În al treilea rând, revizuientul solicită a se constata că defuncta Weisz S. pe care se presupune doar ca o moștenește defuncta Mairovitz E., nu figurează printre cei 14 moștenitori instituiți ca atare prin testament, deci este evident ca prezenta acțiune a fost promovata de o persoana fara calitate succesorala si, in consecința, procesual-activa.

4. În ultimul rând, s-a invederat instanței că testamentul este cu sarcini instituite succesorilor care aveau obligația de a plați legate in cuantum de 4500 dolari, precum si de achita cheltuielile de înmormântare ale defunctei si ridicare a unei pietre funerare, cuantumul acestora fiind stabilit de către defuncta la 1000 dolari.

În raport de aceste aspecte, revizuientul susține că acest nou înscris are un rol major în stabilirea calității succesorale a reclamantului, cât și asupra fondului cauzei de constatare a simulației.

În ceea ce privește întrunirea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C.pr civ., apreciază că nu există nici un dubiu că înscrisul datat la 19.05.1955, exista la data pronunțării hotărârii criticate, dar nu a putut fi prezentat în instanță, fiind reținut de partea potrivnică care nu avea nici un interes să-l depună la dosarele de revendicare derulate pe rolul instanței.

În ceea ce privește termenul de exercitare a căii de atac, potrivit art. 324 pct. 4 C.pr.civ., face precizarea că este respectat în raport cu data primirii, la cerere, a copiei testamentului, 27.08.2013, iar cererea a fost depusă la 28.08.2013.

Pentru aceste motive, revizuientul a solicitat admiterea cererii de revizuire.

Prin întâmpinarea depusă la 10 octombrie 2013, intimații Colțeu M. A. și Colțeu V. au solicitat respingerea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.

În prealabil, intimații au invocat excepția tardivității cererii de revizuire, susținând în acest sens că dispozițiile art. 324 pct 5 teza I C.pr civ., coroborat cu art. 322 pct. 5 C.pr civ., prevăd în mod expres că ,,termenul de revizuire este de o lună și curge din ziua în care s-a descoperit înscrisurile ce se invocă,,.

Sub acest aspect, intimații au arătat că față de susținerile revizuientului că a luat cunoștință de existența acestui înscris ,,în cursul lunii iunie 2013,, luând deci în calcul (în lipsa menționării zilei) ultima zi a lunii, 30.06.2013, termenul de revizuire s-a împlinit la 30.07.2013, conform art.101 alin. 3 C.pr.civ.

În aceste condiții, înregistrarea cererii de revizuire la 28.08.2013 este tardivă, neavând relevanță data când revizuientul a intrat în posesia documentului, întrucât legea nu distinge.

În ceea ce privește condițiile reglementate de art.322 pct. 5, în privința înscrisului nou, apt a duce la admiterea cererii de revizuire, intimații susțin că în speță, înscrisul nu îndeplinește cerințele formale ale unui ,,înscris doveditor,,: înscrisul prezentat este o copie, certificată de instanță a unei alte copii existente la dosarul de judecată, conform art. 1171 și 1173 alin. 1 Cod civil, deoarece potrivit art.1888 alin. 2 pct. 4 Cod civil, copiile titlurilor autentice nu au nici o valoare.

Apoi, se arată că din textul înscrisului (alin. final, pag. 4) rezultă că testamentul a fost scris și semnat de autoare, și deci, la dosar se impunea a fi depus un înscris redactat de mână, și unul dactilografiat și în traducere.

Se mai susține că atrage în mod deosebit atenția faptul că actul de atestare a primirii de către notarul din Geneva a documentelor de la executorii testamentari are în partea introductivă data de 19 iulie 1956, iar în partea finală data de 20.05.1955, ceea ce face și mai dubioase atât pretinsul testament, cât și înscrisurile însoțitoare depuse la dosar.

Aceste contradicții ciudate atrag incertitudinea asupra formei reale în care a fost redactat testamentul de către Grosz Helena la sanatoriul FELDMAN din Israel, unde se afla autoarea în acel moment, așa cum rezultă din conținutul testamentului, astfel că înlăturarea acestui inconvenient face necesară depunerea la dosar a unei fotocopii autentificate și apostilate a înscrisului în forma în care a fost întocmit de autoare, în lipsa acestuia urmând să se respingă înscrisul prezentat ca fiind total dubios și neconcludent pentru soluționarea cererii de revizuire.

Dintr-o altă perspectivă, plecând de la ideea ipotetică a veridicității acestui testament, se susține că el nu poate avea nici o relevanță pentru schimbarea soluției dată în dosar civil nr._/1/C/2005 al Curții de Apel Timișoara-Secția I Civilă, în sensul dovedirii (conform voinței reale a revizuientului) vânzărilor-cumpărărilor ce au avut ca obiect casa din A., .-6 județul A.. Se subliniază faptul că mențiunile din act fac dovada deplină a vânzării fictive. În acest sens, se arată că autoarea testamentului se referă la faptul că vânzarea a avut loc „în timpul regimului lui Hitler”, adică pe vremea existenței și în România a represiunilor antievreiești, comandate de acel conducător criminal al statului german, când evreii din România au încercat să-și protejeze imobilele de preluarea abuzivă de către autorități pentru singurul motiv că proprietarii făceau parte din acea etnie, încheind formal contracte de vânzare-cumpărare cu persoane de altă etnie (români sau unguri). Dacă referirea la Hitler nu ar fi avut o astfel de semnificație, menționarea acelui nume nu ar fi avut nici un rost, deoarece era suficient să se menționeze pur și simplu vânzarea operată către acel cumpărător, fără să se indice timpul în care aceasta a avut loc,

- interesul autoarei testamentului pentru plata prețului de către cumpărătorul Lidolt Ș. nu era justificat, deoarece ea nu încheiase contract de vânzare-cumpărare cu Lidolt Ș., ci cu D. E., pe care-l cunoștea îndeaproape și care, la rândul lui, i l-a vândut fictiv lui Lidolt Ș., cu scopul de a îngreuna cercetările autorităților cu privire la realitatea vânzării. În acest context, inițiativa autoarei testamentului, de a se clarifica problema achitării prețului a avut semnificația, pe care o și menționează în mod expres în act, anume de a nu mai „dezgropa morții" în cazul în care Lidolt Ș. ar fi plătit după decesul ei prețul imobilului lui D. E., dar de a solicita restituirea imobilului în cazul neplății prețului de către Lidolt Ș., neadmițând ca acesta să profite de trecerea timpului și să rămână proprietarul imobilului pe care nu-l plătise și pe care-l primise doar formal cu titlu de cumpărare, spre a nu fi confiscat de autoritățile statului antievreiesc.

- semnificativ pentru faptul că vânzările-cumpărările acelui imobil au fost fictive este și îndemnarea de către autoarea testamentului a urmașilor ei să recupereze imobilul în cazul neachitării prețului de către Lidolt Ș., „pe temeiul legii de restituire", aceasta nefiind alta decât Legea nr. 607/1945, întrucât în mod obișnuit nu există legi speciale de restituire a bunului cumpărat în cazul neachitării de către cumpărător a prețului vânzării, ci dispozițiile de drept civil obișnuite privitoare la modul de soluționare a cazurilor în care un cumpărător nu-și îndeplinește obligația de plată a prețului,

- susținerea revizuientului, că notarul public din România, care i-a eliberat autoarei certificatul de moștenitor după defuncta Grosz Helena a încălcat normele de drept internațional privat privitoare la competență, nu poate fi examinată de către instanța de revizuire, deoarece acest certificat nu constituie un înscris doveditor descoperit după darea hotărârii, ci exista la dosarul cauzei, iar cererea de stabilire a ilegalității lui este inadmisibilă în cadrul acestei proceduri,

- afirmația revizuientului, că autoarea testamentului „ doar se presupune că a moștenit-o pe Weisz S." vizează neconformitatea cu realitatea a aceluiași certificat de moștenitor, dar și cu privire la acest aspect e valabil răspunsul relatat mai sus.

- nu se explică ce semnificație au referirile revizuentului la dispozițiile din testament prin care se stabilesc sarcini beneficiarilor legatelor, astfel că aceste referiri urmează a fi respinse de instanță ca neavând legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată.

Intimații au solicitat și respingerea ca inadmisibil a petitului 2 din cerere privind instituirea unui sechestru asigurator asupra motivelor vizate prin cererea de revizuire, dispozițiile art. 592 C.pr civ., indicate în susținerea ei, neavând nici o legătură cu dispozițiile legale ce se circumscriu cererii de revizuire.

La data de 17 ianuarie 2014, intimații au invocat și excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, îndreptată împotriva unei hotărâri dată în apel, care nu a evocat fondul cauzei ci a păstrat soluția instanței de fond.

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor legale ce o reglementează și motivele invocate de revizuient, Curtea constată, pe cale de excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. 1 pct 4 ³C.pr civ., și art. 137 alin. 1 C. pr. civ., că este incidentă excepția de tardivitate, ce face inutilă examinarea îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor reglementate de art. 322 pct. 5 C.pr civ., de către actul invocat ca și „înscris nou”.

În prealabil, Curtea a constatat că excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, invocată de intimații Colțeu M. A. și Colțeu V. la termenul din 17 ianuarie 2014, pe considerentul că ea a fost îndreptată împotriva unei decizii pronunțată în apel, prin care nu a fost evocat fondul cauzei, este neîntemeiată.

Art. 322 alin. 1 C.pr civ., prevede în mod expres că „ se poate cerere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul „.

Din cuprinsul textului de lege evocat rezultă că legiuitorul are în vedere două categorii de hotărâri susceptibile a fi atacate cu revizuire: A) hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare și B) hotărâri pronunțate de instanța de recurs atunci când evocă fondul.

În doctrină s-a subliniat constant că revizuirea, spre deosebire de recurs, vizează hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății spre deosebire de recurs, care, în principiu, urmărește reabilitarea cererii de drept, revizuirea are ca scop, de regulă, îndreptarea erorilor sau în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărâre definitivă.

Condiția de a fi vorba de o hotărâre de fond este prevăzută de art.322 în mod explicit numai în cazul hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs. Această interpretare rezultă în mod neîndoielnic, din modul de relatare al textului. Așa fiind, în ceea ce privește această categorie de hotărâri, pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile pronunțate de tribunale și curțile de apel în urma rejudecării fondului după casare,și nu acelea prin care recursul a fost respins, sau a fost admis, care s-a casat cu trimitere în vederea rejudecării.

Cât privește hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, textul art. 322 alin. 1 C.pr civ., nu pune în mod expres condiția restrictivă de a fi hotărâre de fond, dar, fiindcă revizuirea nu poate fi exercitată decât pentru motivele prevăzute expres e lege, iar aceste motive sunt legate, de regulă, de situația de fapt, care rezolvă prin hotărârile de fond, această condiție a fost extinsă.

Sintagma „a fi evocat fondul„ implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de fond anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră deja stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

Pornind de aceste considerații teoretice, susținerile intimaților potrivit cu care, prin decizia civilă nr. 91/A/22.04.2009 (dată în rejudecarea apelului, care în prealabil, prin decizia civilă nr. 377/A /10.09.2007 a constat în admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 20/18 ianuarie 2005 a Tribunalului A., ce admisese acțiunea reclamantului) s-a dat aceeași soluție ca și instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii civile, fără a fi evocat, deci, fondul, sunt nefondate.

Este evident că în urma admiterii apelului declarat de pârâtul Boțco Vineșiu A. M. prin decizia civilă nr. 377/A/10.09.2007 a Curții de Apel Timișoara, și anularea sentinței civile nr. 20/18 ianuarie 2005, reținându-se cauza pentru rejudecare, această ultimă hotărâre nu a mai existat, iar hotărârea nr. 91/22.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, după reținerea pentru rejudecare, prin care s-a admis acțiunea civilă, este cea ca a evocat fondul litigiului dedus judecății.

Împrejurarea că prin decizia civilă nr. 91/22.04.2010 (dată de Curtea de Apel Timișoara după anularea sentinței civile nr. 20/18 ianuarie 2005 a Tribunalului A. si rejudecarea pricinii în fond) s-a dat o soluție de admitere a acțiunii civile, ca și hotărârea anterioară, anulată deja, nu înseamnă că nu a fost evocat fondul, pentru că, așa cum am mai subliniat, anularea deciziei civile pronunțată de Tribunalul A. echivalează cu inexistența ei, iar reținerea pentru rejudecare în fond, înseamnă evocarea fondului, în sensul avut în vedere de legiuitor.

Pentru aceste considerente, excepția de inadmisibilitate invocată de intimați a fost găsită neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.

În ceea ce privește, însă, excepția de tardivitate a cererii de revizuire, Curtea constată că cererea nu respectă termenul legal reglementat de art. 324 alin. 1 pct. 4 ³ C.pr civ., care pentru cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 C.pr civ., respectiv invocarea unui înscris nou, termenul de o lună se calculează din ziua în care s-au descoperit înscrisurile care se invocă, rațiunea fixării acestuia este prezumția că, la data „descoperirii” lui, partea a luat cunoștință de acel înscris.

Datele speței pun în evidență faptul că revizuientul a aflat de existența testamentului invocat ca și înscris nou în cursul lunii iunie 2013, potrivit propriei susțineri, însă în luna august 2013 a reușit să ia legătura cu o altă persoană (numitul R. N.) persoană care, la rândul său, a împuternicit pe avocat Vucoiev N. să obțină o copie a testamentului din dosar nr._ a Tribunalului A..

Susținerile revizuentului potrivit cu care, în speță, termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire ar curge din ziua obținerii înscrisului invocat, deci 27 august 2013, sunt nefondate, întrucât legiuitorul a avut în vedere, în mod expres momentul în care partea a aflat de existența înscrisului, fără vreo altă excepție sau alte interpretări, prin extindere și la alte ipoteze temporale.

Astfel fiind, Curtea a reținut că deși revizuientul, potrivit susținerilor sale, a aflat de existența unui testament în cursul lunii iunie 2013, a formulat tardiv cererea de revizuire în 28 august 2013, cu încălcarea dispozițiilor art.324 alin. 1 pct. 4³C.pr civ.

Această soluție a curții de apel a fost infirmată ulterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia civilă nr. 2532/02.10.2014 a admis recursul revizientului Boțco V. A. M. și în urma admiterii recursului a casat decizia civilă nr.7/23 ianuarie 204 a Curții de Apel Timișoara și a trimis cauza la aceeași instanță, în vederea rejudecării cererii de revizuire întemeiată pe disp.art. 322 pct.5 C.pr.civ., constatând că cererea de revizuire a fost formulată în termen, în raport cu disp.art.324 alin .1 pct.4/3 C.pr.civ.

D. urmare, dosarul a fost restituit Curții de Apel Timișoara, unde s-a înregistrat sub nr._, curtea procedând la rejudecarea cererii de revizuire.

În rejudecare, Curtea, în raport cu motivele de revizuire cu care a fost investită și cu aplicarea disp. art. 322 alin.1 rap. la art. 322 pct. 5 C.pr.civ., va constata că aceasta este neîntemeiată.

În primul rând, sub aspect formal, Curtea va constata că prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost menținute argumentele curții de apel care au stata la baza respingerii excepției de inadmisibilitate, excepție soluționată de Curte la data de 23.01.2014, ocazie cu care excepția de inadmisibilitate invocată de intimați a fost găsită neîntemeiată și a fost respinsă ca atare și a intrat astfel în puterea lucrului judecat.

Pe fond, în raport cu disp.art. 322 pct.5 C.pr.civ., Curtea va constata că acest motiv de revizuire își poate găsi aplicabilitatea atunci când după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În acest sens, revizuientul invocă un testament pretins olograf, întocmit de defuncta Grosz Helena, născută Weisz, cu ultimul domiciliu cunoscut în Sanatoriul Feldman din Ierusalim – Romema, dar redactat la Tel Aviv la data de 19 mai 1955 și aflat în depozit la Notarul public Jean M. Delessert din Geneva.

În probațiune, în timpul rejudecării, Curtea a solicitat prezentarea în original a testamentului de către revizuient, dat fiind faptul că la dosar fuseseră depuse trei traduceri din limba germană, însă acestea reprezentau tot atâtea variante diferite, în particular cu privire la litera f din testament.

De asemenea, tot în probațiune, la solicitarea Curții a fost atașat certificatul de calitate de moștenitor nr. 5 din data de 31.01.2003 emis de BNP A. V. din A., emis în dosarele succesorale nr.7-6-5/2002, certificat care nu a fost desființat/anulat/constatat nul printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și care atestă calitatea de moștenitor legal, după defuncta Grosz Helena, născută Weisz a antecesoarei intimaților Colțeu, respectiv a doamnei Mairovitz E., născută Szerenzyi, în calitate de strănepoată de soră a defunctei Grosz Helena, născută Weisz.

Curtea, în ceea ce privește incidența disp.art.322 pct.5 C.pr.civ., va constata, potrivit unei jurisprudențe și doctrine unanime și consolidate că, referitor la pretinsul înscris nou care să fie apt a conduce la revizuirea unei soluții definitive trebuie să aibă o forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie a fi confirmat, validat sau ratificat prin alte mijloace de probă, pentru că revizuirea nu poate fi primită în cazul prevăzut de art. 322 pct.5 C.pr.civ. în baza unui început de dovadă scrisă, pentru că aceasta ar presupune completarea probei.

Apoi, tot potrivit interpretării jurisprudențiale și doctrinare a art. 322 pct.5 C.pr.civ., înscrisul doveditor trebuie să fie determinant, în sensul că dacă acesta ar fi fost cunoscut și înfățișat instanței care a judecat fondul, atunci soluția dată litigiului ar fi fost radical diferită în raport cu soluția supusă acum revizuirii.

Aceste condiții, pe lângă altele, trebuie a fi îndeplinite cumulativ, pentru ca o cerere de revizuire întemeiată pe art.322 pct.5 C.pr.civ. să poată fi invocată cu succes.

Or, Curtea va constata din această perspectivă că, între textele înscrisurilor care reprezintă traducerea în limba română a testamentului redactat cu mașina de scris, în limba germană, intitulat MEIN TESTAMENT, depuse succesiv la dosar, există diferențe de traducere a unor pasaje.

Astfel, la cererea de chemare în judecată revizuientul a anexat fotocopia simplă a unui înscris ce reprezenta traducerea din limba germană în limba română, executată de traducătoarea autorizată P. G., a înscrisului intitulat „ MEIN TESTAMENT" aflat în dosarul nr._ al Tribunalului A.-Secția civilă, în care revizuientul nu avea calitatea de parte.

Înscrisul aflat la acel dosar constituia și el tot o fotocopie simplă a unui înscris cu același conținut, depus la dosarul respectiv de intervenienta T. O., care, la rândul ei, îl primise prin fax de la cabinetul avocatului Kocsis J. din A., așa cum rezultă din imprimarea numărului faxului pe partea superioară a fiecărei pagini.

In ultimele trei rânduri ale alineatului ultim din pagina nr. 4 a înscrisului care conține traducerea în limba română a pretinsului testament, dactilografiat în limba germană, există următoarea consemnare a declarației pretinșilor martori, Edmund Schuster și Jakob Boneh, care ar fi asistat la redactarea testamentului de către autoarea sa :" în continuare adeverim că doamna Helene Gross, născută Weisz, a declarat în prezența noastră neîntreruptă că documentul de mai sus conține Testamentul ei și a redactat acest document în prezența și în fața noastră".

Însă, traducerea ultimelor 3 rânduri ale textului exemplificat mai sus este prezentată diferit în înscrisurile depuse ulterior la dosar.

Mai apoi, revizuientul, după ce a luat cunoștință de obiecțiunile expuse de intimați prin întâmpinare, cu privire la pretinsul testament pe care-l anexase cererii de chemare în judecată, a mai depus la dosar, la termenul de judecată din data de 23.01.2014, o fotocopie a fotocopiei înscrisului redactat la mașina de scris, în limba germană, intitulat MEIN TESTAMENT, însoțită de o fotocopie a traducerii în limba română a fotocopiei după fotocopia înscrisului redactat la mașina de scris, în limba germană, realizată de traducătoarea autorizată, C. L..

Traducerea în limba română a ultimelor patru rânduri ale alin. ultim din pagina nr. 3 a textului redactat în limba germană are următorul conținut: „Totodată certificăm faptul, că doamna Helene Grosz, născută Weisz a declarat în prezența noastră neîntreruptă, că documentul de mai sus conține testamentul dânsei și a semnat personal flecare pagină a documentului de mai sus în prezența și în fața noastră, fără orice constrângere și influențare".

Ulterior, în ședința de judecată din data de 04.12.2014, în rejudecare după casare, revizuientul a depus din nou la dosar fotocopia emisă de notarul Jean-M. Delessert din Geneva după înscrisul redactat cu mașina de scris, în limba germană, intitulat MEIN TESTAMENT, însoțită de o traducere a acesteia în limba română,realizată acum de traducătorul Hesz O., care menționează: „ De asemenea mărturisim că d-na Helene Grosz, nasc. Weisz, a declarat cele de sus în prezența noastră neîntreruptă că acest document conține testamentul ei, și că a semnat cu mâna ei flecare pagină" a pretinsului testament.

În acest context, Curtea va constata că între traducerile în limba română a ultimelor trei rânduri ale alin. ultim din pag. nr. 3 a pretinsului testament redactat în limba germană, executate de traducătorii enumerați mai sus, există diferențe de esență constând în faptul că în textul prezentat de traducătoarea P. G. se menționează declarația martorilor în sensul că pretinsa autoare a înscrisului ce conține testamentul ei a redactat testamentul cu mâna ei, fără să se consemneze declarația autoarei că ea a semnat vreo filă a acelui înscris, pe când în textul prezentat de ceilalți doi traducători se consemnează declarația martorilor, că pretinsa autoare a declarat în prezența lor că a semnat fiecare filă a înscrisului ce conține testamentul ei, fără să se menționeze și declarația martorilor că pretinsa autoare l-a și redactat, ori că pretinsa autoare ar fi declarat că ea l-a și redactat.

Apoi, se constară că între traducerile în limba română a penultimului alineat din pag. nr. 3 a înscrisului ce conține textul redactat cu mașina de scris, în limba germană, a înscrisului intitulat „MEIN TESTAMENT" există de asemenea deosebiri, constând în faptul că în textul prezentat de traducătoarea P. G. s-a consemnat declarația martorilor că „am compărut în calitate de martori la redactarea actului privind ultima sa voință", pe când în textul prezentat de traducătoarea C. L. s-a consemnat declarația martorilor că „ne-am prezentat la dorința doamnei Helene Grosz,nasc. Weisz, în prezent domiciliată în Ierusalim, Israel, cunoscută de noi personal, pentru a acționa în calitate de martori la testamentul dânsei, iar în textul prezentat de traducătorul Hesz O. s-a consemnat declarația martorilor că„ ne-am prezentat la dorința personală a d-nei Helene Grosz, născ. Weisz, persoană cunoscută nouă, domiciliată actualmente în Ierusalim, ca să fim martori la ultimele ei dispoziții testamentare", în textele prezentate de acești doi din urmă traducători nefacându-se referire la prezența lor la „redactarea testamentului".

Curtea va mai nota și faptul că în toate traducerile în limba română depuse la dosar, menționate mai sus, se ignoră unele particularități ale așezării în pagină a tuturor elementelor grafice ale textului din limba germană, reprezentat de alin. penultim din pagina nr. 3 a înscrisului intitulat „MEIN TESTAMENT".

Astfel, în alin. penultim din pagina nr. 3 a înscrisului dactilografiat în limba germană, ce se pretinde a conține testamentul lăsat de dispunătoarea Helene Grosz, textul dactilografiat este întrerupt, spațiul gol fiind marcat cu puncte pe a doua jumătate a rândului 2 și pe o parte din rândul 3, iar peste puncte apare scris de mână numele Jacob Bohne. Advocat, în rândul 2, și „Tel-Aviv" în rândul 3, fără ca pretinșii martori menționați în înscris să certifice aceste modificări. De asemenea, nu este certificată de pretinșii martori menționați în înscris nici tăierea cu cerneală a numelui A. WEISS, redactat cu mașina de scris pe primul rând al alineatului penultim din pagina nr. 3 și scrierea cu mâna deasupra a numelui Edmund Schuster.

Mai apoi, în înscrisurile care reprezintă traducerea în limba română a textului indicat mai sus nu se menționează și nici nu se reproduc întreruperea textului dactilogragfiat de pe rândurile 2-3 și completarea spațiului cu scriere de mână, sau modificarea cu scriere de mână de pe rândul 1 iar dacă unele traduceri au încercat să facă acest lucru, au facut-o doar parțial.

Prin urmare, Curtea, însușindu-și concluziile intimaților, va constata că nici una dintre traducerile pretinsului testament din limba germană în limba română nu poate fi utilizată ca probă în instanță, din cauza incertitudinii cu privire la conținutul lor real, creată prin diferențele de traducere dintre ele, semnalate mai sus.

Curtea va mai constata că în nici una dintre traducerile prezentate instanței de revizuire nu se consemnează declarația martorilor, că testamentul lăsat de Grosz Helene a fost redactat cu mașina de scris, astfel că referirile din toate cele trei variante de traducere la faptul că testatoarea a redactat personal testamentul urmează a fi reținute ca dovezi ale faptului că înscrisul care conține testamentul trebuie să aibă un scris de mână, situație care trebuie să conducă la concluzia că înscrisul redactat cu mașina de scris, în limba germană, depus la dosar în copie, nu constituie o copie a celui real. Astfel, se păstrează echivocul cu privire la veridicitatea acestui testament.

La această concluzie concură și împrejurarea că notarul elvețian Jean M. Delessert din Geneva, care i-a eliberat revizuientului copia legalizată a testamentului redactat cu mașina de scris, în limba germană, nu deținea originalul testamentului.

De remarcat în această privință este și faptul că în ședința de judecată din data de 04.12.2014, în rejudecare după casare, revizuientul a depus fotocopia înscrisului redactat în limba franceză intitulat „Ordin de administrare cu privire Ia succesiunea doamnei Grosz Helene", care poartă mențiunea emiterii lui de către Tribunalul Regional Tel Aviv-Jaffa, fară ca în cuprinsul acestui ordin să se facă mențiunea că i s-a predat executorului și originalul testamentului în baza căruia s-a emis.

Se poate astfel concluziona că originalul testamentului a rămas la Tribunalul Regional Tel Aviv- Jaffa, iar la notarul din Geneva nu putea exista un original al testamentului, deoarece nu există nici o dovadă a faptului că testatoarea a redactat mai multe exemplare originale ale înscrisului care conține testamentul ei.

Prin urmare, rezoluția aplicată de notarul din Geneva pe copia legalizată pe care i-a eliberat-o revizuientului, că aceasta ar fi „ conformă cu originalul" nu corespunde realității, rezoluția corectă trebuind să fie de „conformitate a copiei cu înscrisul aflat în depozitul notarului".

Curtea va mai fi de acord și cu argumentul potrivit cu care, copia înscrisului redactat cu mașina de scris, în limba germană, dovedește că înscrisul original, chiar dacă el ar arăta în realitate în forma prezentată prin copia depusă la dosar, a fost un înscris sub semnătură privată, a cărui veridicitate ar trebui să fie admisă pe baza declarațiilor de confirmare date de către martorii înscriși în cuprinsul său, doar că menționarea prezenței acestor martori la momentul redactării testamentului este generatoare de suspiciuni, deoarece din forma de redactare a actului rezultă că martorii nu au fost prezenți la acel moment.

De asemenea, nu este certificată de pretinșii martori menționați în înscris nici tăierea cu cerneală a numelui A. Weiss, redactat cu mașina de scris pe primul rând al alineatului penultim din pagina nr. 3 și scrierea cu mâna deasupra a numelui Edmund Schuster, iar scrierea cu mâna a numelui Edmund Schuster este evident diferită de scrierea cu mâna a numelui „Jacob Bohne. Advocat" și „Tel Aviv" de pe rândurile următoare ale aceluiași alineat, împrejurare ce dovedește atât faptul că numele acestora a fost completat după redactarea actului cu mașina de scris și că ei nu au fost prezenți în momentul redactării, precum și faptul că scrierea numelui martorilor a avut loc la date diferite pentru fiecare dintre ei, contrazicându-se astfel și mențiunea din testament că ambii martori ar fi fost prezenți deodată și tot timpul la scrierea acestuia de către dispunătoarea Helene Grosz.

Prin urmare, aceste completări ale spațiilor libere cu numele martorilor, nefiind certificate în condițiile legii, nu pot fi luate în considerare, dar în acest caz dispare și atestarea de către martori a faptului că înscrisul redactat în limba germană a fost scris și semnat de către autoarea menționată în el, actul neproducând, astfel, nici un fel de efecte, în condițiile în care nu există dovada că el a fost semnat de către pretinsa autoare a lui, potrivit legii române aplicabile în caz de succesiuni, respectiv Codul civil de la 1865.

De asemenea, Curtea va mai constata că este exclusă o legalitate a legalizării de către notarul public a copiei după aceasta, potrivit dispozițiilor art. 311 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, aprobat prin ordinul nr. 2333/C/24 iulie 2013, care prevede că „nu se pot elibera copii legalizate de pe înscrisurile care conțin corecturi, ștersături, adăugări, cuvinte tăiate sau alte particularități, dacă nu sunt confirmate prin semnătura și sigiliul autorității care le-a întocmit", astfel că înscrisul redactat în limba germană cu mașina de scris nu poate fi invocat de către revizuient ca un înscris doveditor valabil.

Depunerea la biroul notarial din Geneva a înscrisului sub semnătură privată care ar conține testamentul dispunătoarei Grosz Helene, lipsit de veridicitate în ceea ce privește redactarea și semnarea lui de către persoana înscrisă în el, nu a transformat înscrisul dintr-un înscris sub semnătură privată într-un înscris autentic, așa cum încearcă revizuientul să prezinte copia legalizată emisă de notarul din Geneva, și nu-i aduce acestuia un plus de credibilitate.

Dacă notarul elvețian ar fi emis un alt act pe baza lui, în urma verificării personale a veridicității și credibilității lui, atunci înscrisul primit ar fi căpătat o credibilitate prin păstrarea lui de către notar, însă notarul nu a mai emis nici un alt act pe baza respectivului înscris, ci acesta i s-a predat pur și simplu doar pentru depozitare, veridicitatea lui urmând să fie verificată după criterii străine împrejurării că el se află acum în depozitul notarului.

Nu în ultimul rând, Curtea va mai constata că ceea ce reprezintă copia legalizată de notarul din Geneva nu are nici ea valoarea unei dovezi cu înscrisuri, deoarece notarul nu putea deține decât copia legalizată a acelui înscris, originalul rămânând la Tribunalul din Geneva sau la cel din Tel Aviv, iar potrivit art. 1188, alin. 2, pct. 4 Cod civil, copiile copiilor înscrisurilor autentice nu au nici o valoare.

În ceea ce privește relevanța testamentului, Curtea va observa prevederea de la pct. 3 lit. f din testament, unde există o stipulație care conține indicarea a doi moștenitori testamentari: „Doamna Geza Szerenyi a decedat între timp, așadar copiii ei: d-na Mairovitz născută K. Szerenyi, domiciliată în A. (România) și Franz Christian domiciliat în Budapesta..."

Stipulația testamentară de mai sus o vizează și pe autoarea intimaților, Mairovitz E., deoarece conține elemente de identificare a ei după reguli specifice practicii funcționărești austro-ungare, respective maghiare, potrivit cu care s-a utilizat obiceiul de a identifica o femeie căsătorită numai după numele soțului, aspect la fel de valabil în Ungaria, și la această dată.

Referirea în testament la decesul persoanei cu numele Geza Szerenyi o vizează pe mama autoarei noastre, Mairovitz E., iar autoarea intimaților are numele de Mairovitz după soțul ei, Mairovitz Emeric, așa cum rezultă din certficatul ei de căsătorie, iar din același certificat rezultă că numele ei dinainte de căsătorie a fost Szerenyi.

Numele „K." reprezintă diminutivul de la prenumele „E." al autoarei, astfel că persoana „născută K. Szereny indicată în testament este autoarea intimaților, Mairovitz E., identificată, însă, cu numele de familie Szerenyi dinaintea căsătoriei ei și cu diminutivul prenumelui ei, E..

Apoi, potrivit aceleiași practici administrative, autoarea intimaților a mai fost identificată în testament și după calitatea ei de soție a lui Mairovitz Emeric, respectiv d-na I. Mairovitz născută K. Szerenyi, acest mod de identificare fiind realizat prin indicarea numelui de familie al soțului, Mairovitz, și a diminutivului „I. " al prenumelui Emeric al soțului acesteia.

Concluzionând, Curtea va constata în raport cu cele de mai sus că testamentul invocat de către revizuient, nu poate fi primit ca înscris doveditor, în sensul prevăzut de art. 322 pct. 5 C.pr.civ., în forma înscrisului redactat cu mașina de scris, în limba germană, la data de 19 mai 1955, prezentat ca fiind testamentul lăsat de Grosz Helena, deoarece nu s-a dovedit că acesta a fost scris și semnat de către testatoare în forma în care s-a depus la dosar, iar conținutul său și alte împrejurări, menționate mai sus, exclud veridicitatea acestuia, mai presus de orice îndoială rezonabilă.

Totodată, Curtea va constata, asemenea intimaților, că în această procedură de revizuire nu are căderea să verifice legalitatea predării moștenirii legale a autoarei intimaților, Mairovitz E., prin prisma prevederilor acestui pretins testament, pentru simplul fapt că a fost respinsă, în mod irevocabil, acțiunea revizuientului, prin care acesta a atacat certificatul de moștenire legală eliberat autoarei Mairovitz E., după antecesoarea sa de drept, Helene Grosz, acționând excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 10. 095 din 13. oct. 2011 a Judecătoriei A., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 27 din 24 ian. 2012 a Tribunalului A.-Secția civilă, (filele nr. 20-23 din dosar).

Pe de altă parte, instanța de revizuire ar depăși limitele obiectului cererii de chemare în judecată, fixate de revizuient deoarece inițial revizuientul a invocat acel înscris ca o probă a susținerii că autoarea Mairovitz E., nu a fost urmașa dispunătoarei Grosz Helena și că, din acest motiv, actele prin care Mairovitz E. i-a instituit pe intimați ca legatarii ei universali nu ar fi fost valabile, precum și că dispunătoarea Grosz Helene a menționat în acel testament că și-a vândut imobilul din A., .-6, cumpărătorului Lidolt Ș., care, la rândul Iui i-a lăsat acel imobil prin testament revizuientului, mențiune ce ar contrazice statuarea din decizia atacata cu revizuire, potrivit căreia actul prin care Lidolt Ș. a cumpărat acel imobil a fost simulat.

Curtea va mai reține și faptul că prin notele de ședință depuse la dosar în ședința de judecată de Ia data de 04.12.2014, revizuientul a precizat că nu a invocat acel testament pentru a contesta în instanță calitatea autoarei sale, Mairovitz E., de moștenitoare a dispunătoarei Grosz Helene, ci numai pentru a dovedi, pe temeiul lui, că vânzarea s-a operat între proprietara Grosz Helene și cumpărătorul Lidolt Ș. și că această vânzare a fost reală, conform mențiunii exprese a dispunătoarei cuprinsă în acel testament, nu simulată cum s-a reținut în decizia atacată, revizuientul accentuând că prin referirea Ia inexistenta calității autoarei Mairovitz, de succesoare a dispunătoarei Grosz Helene, nu a urmărit altceva decât ca „instanța să aibă o imagine completă a tuturor elementelor cauzei".

În concluzie, în raport cu considerentele expuse mai sus, Curtea va constata că testamentul invocat de către revizuient, ca act nou în cererea domniei sale, în raport cu disp. art. 322 pct. 5 C.pr.civ., nu este apt să conducă la revizuirea deciziei civile nr.91/22.04.2009 a Curții de Apel Timișoara în dosar nr._/1/2008, pentru că nu îndeplinește condițiile de a avea forță probantă prin el însuți și totodată, condiția de a fi un înscris determinant, apt de a răsturna soluția definitivă pronunțată în cauză.

Prin urmarea, Curtea, în temeiul prev. art.326 C.pr.civ. rap.la art.322 pct.5 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de către revizuientul B. V. A. M. împotriva deciziei civile nr. 91/A /22.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 30._ .

În baza art.274 C.pr.civ., va obliga revizuentul să plătească intimaților Colțeu A. și Colțeu V. suma de 7.466,02 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire, reprezentând costuri transport avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul Boțco-V. A. M., domiciliat în A., ., jud. A., împotriva deciziei civile nr. 91/22.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/1/2008, în contradictoriu cu intimații Colțeu M. A., domiciliat în A., ., ., Colțeu V., domiciliată în A., ., ., O. de C. și Publicitate Imobiliară A., cu sediul în A., Spl. Gen.Gh.M., FN, jud. A., C. L. A., cu sediul în A., ., jud. A., J. E., domiciliat în B., nr. 125, jud. A., D. E. Jr., domiciliat în B. nr.189, jud.A., D. C. T., domiciliat în B. nr. 112, jud.A. și D. F., în prezent cu domiciliul necunoscut.

Obligă revizuientul să plătească intimaților Colțeu M. A. și Colțeu V. suma de 7466,02 lei, cheltuieli de judecată în revizuire, reprezentând costuri transport avocat.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. P. M. G.

GREFIER,

S. C.

Red. C.P./10.03.2015

Tehnored. . ex. .

Curtea de Apel Timișoara, Judecători: M. G., C. P.

Un exemplar se comunică părților:

Revizuientului apelant B. Vineșiu A. M., A., ., jud. A.

Intimaților

Colțeu M. A., A., ., .

Colțeu V., idem

O. de C. și Publicitate Imobiliară A., Spl. Gen.Gh.M., FN, jud. A.

C. L. A., ., jud. A.

J. E., B., nr. 125, jud. A.

D. E. Jr., B. nr.189, jud.A.

D. C. T., B. nr. 112, jud.A.

D. F. – Timișoara, afișare la ușa instanței

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 16/2015. Curtea de...		Sechestru asigurător. Decizia nr. 31/2015. Curtea de Apel... →

Cereri. Decizia nr. 30/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 30/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA