Sechestru asigurător. Decizia nr. 31/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 31/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 31
Ședința publică din 19 februarie 2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanta reclamantă B. N. în contradictoriu cu pârâta T. D. împotriva Sentinței civile nr.2961 din 10.12.2014 pronunțată de Tribunalul T., având ca obiect sechestru asigurator.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat C. D. pentru reclamanta apelantă B. N. (lipsă) și avocat Ț. E. pentru pârâta intimată T. D. (lipsă).
Procedura de citare legal îndeplinită.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copia a două contracte de vânzare-cumpărare.
Reprezentantul reclamantei apelante se opune la proba cu înscrisuri formulată de reprezentantul intimatei, întrucât nu s-a formulat întâmpinare prin care să fie solicitată încuviințarea probei, potrivit dispozițiilor NCPC, motiv pentru care solicită, în principal, respingerea cererii de probațiune ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea ca nefiind pertinentă.
Instanța, față de dispozițiile Noului cod de procedură civilă, care prevăd obligativitatea depunerii întâmpinării care să conțină cererile în probațiune, respinge conform art.254 alin.1 NCPC ca tardivă cererea formulată de reprezentantul intimatei pârâte.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța, în baza art. 392 N. C. pr. civ., deschide dezbaterile în fond și acordă cuvântul părților asupra apelului.
Avocat C. D., pentru reclamanta apelantă B. N., solicită, în principal, admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, formulat împotriva hotărârii de instituire a sechestrului și anularea hotărârii instanței de fond. În subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, criticând hotărârea în esență prin aceea că a fost încălcat principiul disponibilității, fără cheltuieli de judecată.
Avocat Ț. E., pentru pârâta intimată T. D., solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 alin. 1 N. C. pr. civ., închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin Sentința civilă nr.2961 din 10.12.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins cererea formulată de creditoarea B. N. în contradictoriu cu debitoarea T. D., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ /21.10.2014, reclamanta B. N. în contradictoriu cu pârâta T. D., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se admită contestația la executare și pe cale de consecință, să se dispună admiterea cererii de sechestru asigurător, indisponibilizarea bunurilor imobile ale debitoarei aflate în posesia acesteia constând în: apartament înscris în CF nr._-C1-U2 Timișoara, nr. cadastral_/XXI; apartament înscris în CF nr._-C1-U18, nr. cadastral 1057-1063/34-36etc/XXXII și casă și teren intravilan înscris în CF nr._ Fibiș, nr. cadastral_.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._/325/2014, la data de 14.10.2014 a solicitat instanței rezoluțiunea „contractului provizoriu de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 20.04.2008, restabilirea situației anterioare încheierii contractului, anume obligarea pârâtei la plata (restituirea) sumei de 52.000 Euro (reprezentând avansul achitat), cu cheltuieli de judecată.
Astfel, a arătat în cererea de chemare în judecată faptul că între părți a fost încheiat „contractului provizoriu de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 20.04.2008, ocazie cu care pârâta s-a obligat să-i vândă reclamantei suprafața de teren de 25.000 mp pentru prețul de 70.000 Euro, ocazie cu care a achitat, așa cum este consemnat și recunoscut „ avansul de 52.000 Euro”.
Reclamanta a mai arătat că deși i-a solicitat în nenumărate rânduri pârâtei să își îndeplinească obligațiile asumate prin actul juridic încheiat, aceasta nu s-a conformat. Reclamanta a procedat la notificarea acesteia, astfel că prin notificarea nr. 327/10.12.2013 a solicitat pârâtei să se prezinte la notar în vederea întocmirii actelor de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Prin încheierea de certificare nr. 1/17.12.2013, în fața notarului public, pârâta „ s-a obligat ca în termen de 6 luni să-și respecte obligațiile asumate prin actul juridic din 20.04.2008, respectiv să facă toate demersurile necesare în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare”,
Cu toate aceste obligații ferm stabilite, pârâta nu și-a îndeplinit nici după aceasta obligațiile asumate, mai mult nici nu a mai răspuns la încercările reclamantei de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, motiv pentru care reclamanta a procedat la o nouă punere în întârziere, prin notificarea nr. 1360/29.09.2014, dar de data aceasta, după cum rezultă din încheierea de certificare nr. 5/07.10.2014, pârâta nu s-a prezentat la notarul public.
Pentru aceste motive, raportat la faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin actele juridice încheiate valabil între părți, reclamanta a procedat la demararea procesului ce formează obiectul dosarului nr._/325/2014, în vederea rezoluțiunii actului juridic și restabilirea situației anterioare, respectiv obligarea pârâtei la restituirea avansului plătit, suma de 52.000 Euro.
Întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile de înființare a sechestrului asigurător, în sensul că deși reclamanta, în calitate de creditor, nu are un titlu executoriu, dar creanța este constatată în scris și este exigibilă, dovedind că a intentat cerere de chemare în judecată, ce formează obiectul dosarului nr._/325/2014, din 14.10.2014 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanta solicită să se dispună încuviințarea sechestrului asigurător și indisponibilizarea bunurilor menționate în petitul cererii.
Astfel, prima situație, prevăzută de art. 952 C.p.c și pe care reclamanta apreciază că o îndeplinește, este aceea în care creanța pretinsă de creditor este constatată în scris, prin antecontractul de vânzare-cumpărare și este exigibilă.
Condiția sine qua non pentru înființarea sechestrului asigurător în această ipoteză este aceea că creditorul să fi intentat cererea de chemare în judecată, având ca obiect obținerea unei hotărâri judecătorești de obligare a debitorului la plata sumei respective de bani. Această situație este tratată cel mai favorabil de lege, deoarece se află în prezenta unei creanțe bine individualizate. Conform textului de lege, instanța nu este obligată să impună creditorului plata unei cauțiuni.
Sechestrul asigurător reprezintă o măsură de indisponibilizare a bunurilor mobile sau imobile ale debitorului pentru garantarea plății unei sume de bani, de natură să îl împiedice pe aceasta să își diminueze activul patrimonial.
Deoarece, debitoarea-pârâtă a dat dovadă de rea-credință, în toată această perioadă de timp, înțelegând să nu își execute obligațiile înserate în contract, există riscul ca pârâta să își diminueze activul patrimonial, astfel că în ipoteza obținerii de către reclamantă a unui titlu executoriu în privința creanței sale, va fi în imposibilitatea realizării efective a executării silite.
În acest sens, legiuitorul a prevăzut posibilitatea instituirii sechestrului asigurător, ca măsură ce se dispune în scopul valorificării bunurilor în momentul în care creditoarea-reclamantă va obține titlul executoriu.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 952 și art. 953 C.p.c.
Judecătoria Timișoara analizând excepția de necompetență materială a judecătoriei, excepție de procedura, absolută și dilatorie, a reținut următoarele:
Potrivit art. 953 alin.1 N.C.P.C ,, cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță”
Art. 101 C.pr. civ prevede: alin. 1 ,,în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.
A.. 2 :,, Aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept,,.
Observând motivele invocate în cererea de sechestru asigurător, Judecatoria Timisoara a reținut că petenta a formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr._/325/2014, solicitând rezoluțiunea contractului provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.04.2008 și obligarea pârâtei la plata sumei de 52.000 euro .
Art. 94 pct.1 lit. j N.C.P.C prevede ca judecătoriile judeca în prima instanța orice cereri evaluabile în bani în valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea parților,profesioniști sau neprofesioniști.
Raportat la valoarea obiectului cererii din dosarul nr._/325/2014 și văzând dispozițiile art. 95 pct.1 N.C.P.C, Judecătoria Timișoara a apreciat că competența soluționării cererii de sechestru asigurător nu aparține judecătoriei ci tribunalului.
Fiind vorba de o necompetenta de ordine publica, in temeiul art.129 alin.2 pct.2 si art. 130 N.C.P.C, raportat la art.132 alin.3 N.C.P.C, prin Sentința civila nr._/26.11.2014 judecătoria a admis excepția de necompetență materiala a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T..
Cauza a fost înregistrata la Tribunalul T. la data de 05.12.2014.
Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul a reținut că cererea de instituire a sechestrului asigurător este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 952 C. proc. civ. din 2010 „(1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.
(2) Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.
(3) Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță”.
Din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că nu există o creanță constată în scris și exigibilă. În contractul provizoriu de vânzare cumpărare încheiat de debitoare, în calitate de vânzător, și creditoare, în calitate de cumpărător, depus la dosar se menționează că prețul bunului vândut este de 70.000 Euro, din care în data de 20.04.2008 s-a dat un avans de 52.000 Euro, restul sumei urmând a se achita la finalizarea actelor notariale.
Nu există un înscris din care să rezulte că debitoarea este obligată să plătească creditoarei suma de 52.000 Euro la o anumită dată.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, sub nr._/325/2014, creditoarea a solicitat rezoluțiunea contractului provizoriu de vânzare cumpărare încheiat la data de 20.04.2008 și restabilirea situației anterioare încheierii contractului, anume obligarea debitoarei la plata sumei de 52.000 Euro reprezentând avansul achitat.
Potrivit art. 952 alin. 2 C. proc. civ. poate solicita înființarea unui sechestru asigurător și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, o dată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată. Creditoarea nu a depus la dosarul cauzei dovada plății cauțiunii prevăzută de textul de lege.
Pentru toate aceste considerente, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 952 alin. 1 sau alin. 2 C. proc. civ. din 2010, în temeiul art. 953 C. proc. civ. din 2010, tribunalul a respins cererea de sechestru asigurător ca neîntemeiată.
În temeiul art. 451 și 452 C. proc. civ. din 2010 tribunalul a lua act de faptul că nu s-a solicitat plata unor cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinței civile nr.2961 din 10.12.2014 a Tribunalului T. a declarat apel în termenul legal reclamanta B. N. solicitând admiterea apelului, în principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului T..
În subsidiar, solicită schimbarea în tot a hotărârii atacate si pe cale de consecința admiterea cererii de sechestru asigurător formulată.
În motivare, apelanta susține că Instanța de fond a apreciat în mod greșit starea de fapt și de drept dedusă judecății, a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în sensul că a respins cererea formulată, anume:
- dispunerea de sechestru asigurător asupra bunurilor pârâtei debitoare;
- indisponibilizarea bunurilor imobile ale debitoarei aflate în posesia acesteia constând în:
1. apartament înscris în CF nr._-Cl-U2 Timișoara, nr.cadastral_/XXI,
2. apartament înscris în CF nr._-Cl-U18 Timișoara, nr.cadastral 1057-1063/34-36 etc/XXXII și
3. casă și teren intravilan înscris în CF nr._ Fibiș, nr.cadastral_.
În principal, apelanta solicită anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului T., arătând că, astfel cum rezultă din dispozițiile imperative circumscrise prevederilor art.953 alin.(2) Cod procedură civilă „instanța va decide de urgență în cameră de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie...", însă, din conținutul hotărârii atacate rezultă că instanța încalcă flagrant dispozițiile imperative care reglementează această procedură specială a măsurilor asigurătorii.
Astfel, instanța pronunță o „sentință" în locul unei „încheieri executorii", după cum aceasta este pronunțată „în ședință publică" în locul „camerei de consiliu fără citarea părților".
Apelanta apreciază că aceste deficiențe ce încalcă prevederile imperative mai sus enunțate nu pot fi înlăturate decât prin anularea hotărârii și trimiterea cauzei către Tribunalul T..
În subsidiar, apelanta solicită schimbarea în tot a hotărârii atacate si pe cale de consecință admiterea cererii de sechestru asigurător formulată întrucât, astfel cum a arătat prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._/325/2014, la data de 14.110.2014, a solicitat instanței:
1. Rezoluțiunea "Contractului provizoriu de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 20.04.2008;
2. Restabilirea situației anterioare încheierii contractului, respectiv obligarea pârâtei la plata (restituirea) sumei de 52.000 Euro (reprezentând avansul achitat);
3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Apelanta arată că în cererea de chemare în judecată a precizat că între părți a fost încheiat "Contractul provizoriu de vânzare-cumpărare" la data de 20.04.2008, ocazie cu care pârâta s-a obligat să-i vândă suprafața de teren de 25.000 mp pentru prețul de 70.000 EURO, ocazie cu care a achitat, așa cum este consemnat și recunoscut "avansul de 52.000 Euro".
Arată că deși a solicitat în nenumărate rânduri pârâtei să își îndeplinească obligațiile asumate prin actul juridic încheiat, aceasta NU s-a conformat, astfel că a procedat la notificarea acesteia, iar prin Notificarea nr.327/10.12.2013 i-a solicitat pârâtei să se prezinte la notar în vederea întocmirii actelor de vânzare-cumpărare în formă autentică. Prin încheierea de certificare nr.1/17.12.2013, în fața notarului public, pârâta "s-a obligat ca în termen de 6 luni să-și respecte obligațiile asumate prin actul juridic din 20.04.2008, respective să facă toate demersurile necesare în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare."
Apelanta arată că deși aceste obligații au fost ferm stabilite, pârâta nu și-a îndeplinit nici după aceasta obligațiile asumate, mai mult nici nu a mai răspuns la încercările reclamantei de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, motiv pentru care a procedat la o nouă punere în întârziere, prin Notificarea nr. 1360/29.09.2014, dar de data aceasta, după cum rezultă din încheierea de certificare nr.5/07.10.2014, pârâta nu s-a prezentat la notarul public.
Pentru aceste motive, raportat la faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin actele juridice încheiate valabil între părți, reclamanta a procedat la demararea procesului ce formează obiectul dosarului nr._/325/2014, în vederea rezoluțiunii actului juridic și restabilirea situației anterioare, respectiv obligarea pârâtei la restituirea avansului plătit, suma de 52.000 Euro.
Mai invederează reclamanta apelantă că pârâta, deși obligată în mod expres, nu i-a restituit suma de 52.000 Euro.
Apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile de înființare a sechestrului asigurător, în sensul că deși reclamanta, în calitate de creditor, nu are un titlu executoriu, creanța este constatată în scris și este exigibilă, dovedind că a intentat cerere de chemare în judecată, care formează obiectul dosarului nr._/325/2014, din 14.10.2014 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, astfel că solicită să se dispună încuviințarea sechestrului asigurător și indisponibilizarea "
bunurilor menționate în petitele cererii." Astfel, prima situație, prevăzută de art.952 Cod Procedură Civilă și pe care o apreciază îndeplinită, este aceea în care creanța pretinsă de creditor este constatată în scris, prin antecontractul de vânzare-cumpărare și este exigibilă.
Condiția sine qua non pentru înființarea sechestrului asigurător în această ipoteză este aceea ca creditorul să fi intentat cererea de chemare in judecată (litigiu de fond), având ca obiect obținerea unei hotărâri judecătorești de obligare a debitorului la plata sumei respective de bani. Această situație este tratată cel mai favorabil de lege, deoarece ne aflăm în prezența unei creanțe bine individualizate. Conform textului de lege, instanța nu este obligată să impună creditorului plata unei cauțiuni.
Sechestrul asigurător reprezintă o măsură de indisponibilizare a bunurilor mobile sau imobile ale debitorului pentru garantarea plății unei sume de bani, de natură să îl împiedice pe acesta să își diminueze activul patrimonial.
Deoarece, debitoarea-pârâtă a dat dovada de rea-credință, în toată aceasta perioadă de timp, înțelegând să nu își execute obligațiile inserate în contract, există riscul – susține apelanta - ca pârâta să își diminueze activul patrimonial, astfel că în ipoteza obținerii unui titlu executoriu în privința creanței mele, va fi în imposibilitatea realizării efective a executării silite.
In acest sens, legiuitorul a prevăzut posibilitatea instituirii sechestrului asigurător, ca măsură ce se dispune în scopul valorificării bunurilor în momentul în care creditoarea-reclamantă va obține un titlu executoriu.
Pentru aceste considerente solicită să se pronunțe o încheiere executorie, prin care să se dispună admiterea cererii de sechestru asigurător și indisponibilizarea bunurilor imobile ale debitoarei-pârâte aflate în posesia acesteia, constând în apartament înscris în CF nr._-CI-U2 Timișoara, nr.cadastral_/XXI, apartament înscris în CF nr._-Cl-U18 Timișoara, nr.cadastral 1057-1063/34-36 etc/XXXII și casă și teren intravilan înscris în CF nr._ Fibiș, nr.cadastral_.
Astfel, instanța apreciază în mod greșit faptul că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.952 alin. 1 N.C.pr.civ ci dispozițiile art.952 alin.2 N.C.pr.civ. Mai mult, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, întrucât deși cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art.952 alin.1 N.Cpr.civ . dispoziție in virtutea căreia instanța nu este obligată să impună creditorului plata unei cauțiuni, iar dacă o face, cuantumul acestei cauțiuni este lăsat la libera apreciere a instanței. Astfel, in situația in care a apreciat ca cererea reclamantei se circumscrie dispozițiilor art.952 alin.2 N.C pr.civ.. instanța trebuia sa aducă la cunoștința reclamantei acest aspect pentru a ne putea conforma obligațiilor acestui text de lege.
Întrucât apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile de înființare a sechestrului asigurător, în sensul că deși reclamanta, în calitate de creditoare, nu are un titlu executoriu, dar creanța este constatată în scris și este exigibilă, dovedind că a intentat cerere de chemare in judecata, ce formează obiectul dosarului_/325/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, solicită să se dispună admiterea apelului, încuviințarea sechestrului asigurător si indisponibilizarea bunurilor menționate in petitele cererii.
În drept, a invocat dispozițiile art.953 alin.3, art. 466 si art.480 Cod Procedura Civilă.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare conform art. 205 NCPC.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.479 alin.1 NCPC, Curtea de apel reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de apel invocat referitor la încălcarea de către tribunal a dispozițiilor imperative ale art.953 alin.2 NCPC, Curtea reține că menționarea denumirii de sentință în loc de încheiere în cuprinsul hotărârii judecătorești nu produce pârâtului apelant nicio vătămare, nefiind deci îndeplinită condiția prevăzută de art.175 alin.1 NCPC pentru a exista o nulitate a actului de procedură din acest motiv. Pe de altă parte, această împrejurare reprezintă o eroare materială, a cărei îndreptare poate face obiectul procedurii reglementate de art.442 rap. la art.445 NCPC.
Aceeași situație a erorii materiale este și în cazul mențiunii de ședință publică din cadrul părții introductive a hotărârii, atât timp cât în practica în mod corect s-a consemnat că apelul nominal al părților s-a făcut în ședința camerei de consiliu, așa cum prevăd de altfel dispozițiile art.953 alin.2 NCPC, iar pronunțarea hotărârii judecătorești se face întotdeauna în ședință publică potrivit art.402 NCPC.
Cel de-al doilea motiv de apel invocat se referă la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.952 NCPC.
Conform art.952 alin.1 NCPC, pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de sechestru asigurător (invocând că are o creanță constată în scris și exigibilă și că a formulat o cerere de chemare în judecată), creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată.
Tribunalul a respins cererea reclamantei reținând, în esență, că nu este îndeplinită condiția existenței creanței constatate în scris și exigibile.
Reclamanta apelantă a arătat în cererea de apel că ar fi constatată creanța împotriva pârâtei prin act scris, respectiv contractul provizoriu de vânzare cumpărare și ar fi și exigibilă această creanță pentru suma de 52.000 euro, deoarece pârâta s-a obligat prin contractul menționat la restituirea avansului plătit în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale.
Curtea de apel constată că prin cererea de chemare în judecată invocată de reclamanta apelantă și înregistrată sub nr. de dosar_/325/2014, aceasta a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului provizoriu de vânzare cumpărare încheiat la data de 20.04.2008 și restabilirea situației anterioare încheierii contractului prin obligarea pârâtei la plata sumei de 52.000 euro reprezentând avansul achitat, cu cheltuieli de judecată (f.13 din primul dosar).
Cu alte cuvinte, prin cererea arătată s-a solicitat să se dispună rezoluțiunea judiciară a contractului provizoriu și, ca o consecință, obligarea vânzătorului promitent să restituie avansul primit.
Faptul că reclamanta a încheiat cu pârâta un contract provizoriu de vânzare cumpărare, că a plătit un avans de 52.000 euro și că susține că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, nu echivalează cu o creanță exigibilă constatată printr-un act scris. Reclamanta va avea o creanță certă șiexigibilă împotriva pârâtei doar în eventualitatea în care va avea câștig de cauză în dosarul care are ca obiect acțiunea sa pentru rezoluțiunea contractului provizoriu de vânzare cumpărare.
Prin urmare, în mod corect Tribunalul T. a reținut că creanța invocată de reclamantă nu îndeplinește condițiile art.952 alin.1 NCPC, invocat ca temei al cererii de sechestru asigurător.
Curtea constată că cererea introductivă de instanță a fost întemeiată doar pe disp. art. 952 alin. 1 NCPC, iar conform art. 478 alin. 3 NCPC în apel nu se pot schimba cauza și obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.
Pentru motivele arătate mai sus, conform art. 480 alin. 1 NCPC, instanța va respinge apelul formulat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr.2961 din 10.12.2014 pronunțată de Tribunalul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă B. N., CNP_, cu domiciliul procedural ales la SCPA dr. P. P., C. și Asociații din Timișoara, ..5, parter, județul T. în contradictoriu cu pârâta T. D., CNP_, domiciliată în Timișoara, ..29, ., . împotriva Sentinței civile nr.2961 din 10.12.2014 pronunțată de Tribunalul T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P.
GREFIER,
S. C.
Red. AMN/ 20.02.2015
Tehnored. . ex. .
Prima instanță, Tribunalul T., judecător I. A. D.
| ← Cereri. Decizia nr. 30/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 30/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








