Legea 10/2001. Decizia nr. 372/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 372/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928 SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 372
Ședința publică din 10 aprilie 2014
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantele N. E. A., N. B. K., S. H. G. împotriva Încheierilor civile pronunțate de Tribunalul T. în ședințele de judecată din 27.02.2013 și 19.02.2014 în dosarul nr._ 10 având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara și S. R. reprezentat de M. Timișoara prin Primar și S. C. M. de Urgență Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantele-recurente lipsă, avocat Boss Dagmar și pentru pârâtul – intimat S. C. M. de Urgență Timișoara avocat L. C Martonosy, lipsind pârâții-intimați P. M. Timișoara și S. R. reprezentat de M. Timișoara prin Primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă, prin Serviciul registratură la data de 09 aprilie 2014, de către pârâtul-intimat M. Timișoara prin Primatul municipiului Timișoara, Întâmpinare, în trei exemplare (f. 20).
Reprezentanta reclamanților-recurenți depune la dosar delegație de reprezentare și Note de ședință și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Reprezentanta pârâtului-intimat depune la dosar delegație de reprezentare, dovada plății onorariului avocațial și Concluzii scrise și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul reclamanților-recurenți solicită instanței admiterea recursului formulat împotriva încheierilor Tribunalului T. prin care s-a suspendat judecarea contestației formulate de reclamanți împotriva dispoziției pronunțată de intimata – instituție publică în legătură cu imobilul situat în Timișoara . nr. 42-44 și încheierea prin care s-a menținut această suspendare, după formularea cererii de repunere pe rol.
Declară că în mod greșit instanța de fond a suspendat cauza și a menținut suspendarea după ce reclamanții au depus declarații autentificate la notarul din România că nu au beneficiat de despăgubiri în alt stat, respectiv Germania, și în mod greșit s-a suspendat cauza după ce partea adversă a depus la dosar dovada că aceste relații se pot obține numai la solicitarea expresă și motivarea în drept a instanței, având în vedere sistemul legal de protecție a datelor personale existent în acest stat.
Prima instanță a fost chemată să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei, indiferent care ar fi soluția acesteia. Instituția Primăriei a depus la dosar sentința definitivă și irevocabilă dată în cazul clădirii similare, unită de imobilul ce formează obiectul prezentului dosar, printr-o construcție care acum nu mai există. Cele două spețe sunt similare și având în vedere că în condițiile în care pentru clădirea geamănă s-au acordat despăgubiri în timpul derulării prezentului proces s-a considerat că în mod similar se va proceda și în prezenta cauză.
Solicitarea instanței, peste adresele depuse de partea adversă că datele solicitate din Germania sunt secrete și că se obțin numai la solicitarea expresă a instanței, reclamantele o consideră ca neutilă cauzei, instanța depășindu-și atributele cercetării judecătorești, obligând la a depune aceste informații peste declarația sub semnătură – notarială, care respectă cerințele legii române.
Față de aceste considerente se solicită admiterea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului solicită instanței respingerea recursului ca nefondat. Pe de o parte, în ceea ce privește încheierea de menținere a suspendării aceasta este temeinică și fondată, dat fiind că după un an de zile reclamanții nu au înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței de fond din încheierea de ședință din data de 27 februarie 2013, nu au adus adeverințele, iar declarațiile notariale depuse nu conțin informația cum că nu au primit despăgubiri de la S. G..
De asemenea, nu s-a făcut dovada nici unui demers de când cauza a fost suspendată. La adresa de la fila 59 dosar fond prin răspunsul dat de Consulat, s-a pus în vedere Spitalului ca terț să precizeze temeiul pentru care solicită datele, acestea fiind supuse legislației protecției datelor. Raportat la acestea reclamantele aveau posibilitatea de a se adresa autorității germane să obțină informațiile solicitate de instanță. Reclamantele se prevalează de o susținere nefondată, având în vedere că moștenitorii sunt descendenții direcți ai persoanei îndreptățire, nu li se aplică legea protecției datelor.
În ceea ce privește prima încheiere de ședință, prin care s-a dispus, inițial, suspendarea judecării pricinii ( februarie 2013), încă din data de 14 noiembrie 2012 prin încheiere de ședință s-a pus în vedere reclamantelor să depună aceste declarații. Timp de două termene consecutive aceștia nu au înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței. La data de 07 februarie 2013 li s-a pus în vedere, pentru ultima dată să se conformeze dispozițiilor instanței. La următorul termen de judecată, din februarie 2013, dubiul privitor la aceste despăgubiri a fost întărit de reprezentanta reclamantelor care a declarat, fapt consemnat în încheierea de ședință, că nu poate afirma cu certitudine dacă autorul reclamantelor a primit sau nu despăgubiri. Pe de altă parte tot reprezentanta reclamanților a declarat că a comunicat acestora încheierea de ședință și că acestea nu au dat curs solicitare sale.
În condițiile în care reclamanților le incumbă sarcina probei și au interesul să fie soluționat dosarul, instanța nu a făcut altceva decât să aplice sancțiunea prevăzută de lege pentru lipsa conformării față de dispozițiile acesteia.
La solicitarea instanței privind incidența în cauză a dispoz. art. 5 din Legea nr. 10/2001 respectiv anexa nr. 1 și art. 5.1 și 5.3 din H.G. nr. 250/2007 care reprezintă normele de aplicare ale Legii nr. 10/2001, din punctul de vedere al legalității soluției tribunalului, reprezentanta intimatului arată că se impunea suspendarea în baza art.155 indice 1 C.pr.civ. dată fiind declarația autorului care a fost depusă în faza prealabilă - administrativă, prin care acesta a declarat că dacă a primit despăgubiri se obligă să le returneze. Astfel chiar autorul reclamantelor a născut acest dubiu. Raportat la art. 5 din Legea 10/2001, se arată că în momentul în care instanța a dispus acest lucru, fără ca să există cea mai mică opoziție din partea reclamanților și câtă vreme timp de un an de zile a rămas în nelucrare – instanța a procedat în mod corect și temeinic. În practică s-a dovedit că reclamantele au primit numeroase despăgubiri. Solicită cheltuieli de judecată conform dovezilor depuse.
Notă
După dezbateri, dar înainte de închiderea ședinței de judecată se prezintă pentru pârâții-intimați P. M. Timișoara și S. R. reprezentat de M. Timișoara prin Primar consilier juridic S. V. car depune la dosar delegație de reprezentare și solicită instanței respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Încheierea civilă pronunțate de Tribunalul T. în ședința de judecată din 27.02.2013 în dosarul nr._ 10 a fost suspendată judecata cauzei în temeiul art.155 ind.1 C.pr.civ.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că soluționarea pricinii este împiedicată de către reclamantă, prin neîndeplinirea unei obligații stabilită de instanță, aceea de a depune adeverințe emise de către statul german cu privire la acordarea sau nu de despăgubiri, astfel încât în temeiul art.155 ind.1 C.pr.civ. se impune suspendarea pricinii, până când reclamantele se vor conforma acestei cerințe.
Prin Încheierea civilă pronunțate de Tribunalul T. în ședința de judecată din 19.02.2014 în dosarul nr._ 10 instanța a menținut suspendarea judecării cauzei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că suspendarea judecării cauzei a fost dispusă până la data la care reclamanții vor depune la dosar adeverințe emise de către statul german cu privire la acordarea sau nu de despăgubiri și că, odată cu cererea de repunere pe rol, reclamanții, prin reprezentant, au depus la dosar înscrisuri reprezentând declarațiile autentificate ale acestora prin care declară că, nici ei și nici autorul lor nu au primit despăgubiri de la autoritățile germane. Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței și, în temeiul art.155 ind.1 Cod procedură civilă, a menținut suspendarea judecării cauzei, până când reclamanții se vor conforma acestei cerințe.
Împotriva Încheierilor civile pronunțate de Tribunalul T. în ședințele de judecată din 27.02.2013 și 19.02.2014 în dosarul nr._ 10 au formulat recurs reclamantele N. E. A., N. B. K. și S. H. G. prin care au solicitat a se constata ca suspendarea si menținerea acestei suspendări in baza art.155 ind.1 C.pr.civ. nu este in conformitate cu legislația in materie si a se dispune continuarea judecării pricinii în baza art. 244 pct. 2 c. pr civ..
În motivarea cererii de recurs reclamantele au arătat că Tribunalul T. a suspendat pricina, deși parata S. de B.-F. Timișoara a depus la dosar un răspuns din partea Ambasadei Statului G. din care rezulta ca astfel de informații au caracter secret, putând fi comunicate doar la solicitarea instanței de judecata, formulând in același timp o astfel de cerere. Contrar acestei situații, instanța a dispus suspendarea cauzei, motivând ca sarcina probei aparține reclamanților.
Pentru termenul de judecata din 19.02.2014 reclamantele au depus declarații autentificate la Notarul Public din România, prin care au declarat pe răspundere proprie că nu au obținut nici un fel de despăgubiri pentru imobilul revendicat. De asemenea au învederat instanței ca la fila 48 din dosarul de fond si dosar administrativ exista o declarație a autorului lor prin care declara ca in cazul in care s-ar descoperi unele despăgubiri pentru acest imobil, el se obliga a le restitui.
Reclamantele au considerat ca aceste înscrisuri sunt suficiente pentru continuarea judecării contestației lor in baza legii 10/2001, mai ales ca prin apariția legii nr.165/2013 si a legii 368/2013 s-au stabilit masuri pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in România
Imobilul din litigiu, fiind naționalizat in baza D. 92/1950, intra sub incidența si a acestor legi, soluționarea procesului de restituire, de aplicare a masurilor reparatorii, urmând a fi soluționat cu celeritate.
Pe de alta parte, având in vedere ca intre România si Germania nu a existat un acord cu privire la reglementarea pretențiilor financiare in suspensie, care ar putea fi încadrat in prevederile legii 10/2001, considera atât suspendarea cat si menținerea acesteia, nelegala
Din anexa 1 la legea 10/2001, rezulta astfel de acorduri, iar intre România si Germania acestea nu au existat. În acest sens anexează si copia unui răspuns din partea Ministerului Afacerilor Externe, ca si un extras dintr-o comunicare a autorităților germane, legat de problema pretențiilor în suspensie privitor la un alt imobil din Timișoara supus analizei legii 10/2001. Imobilul din litigiu intra sub incidența art. 16 din legea 10/2001, confirmat prin anexa 2 la aceasta lege, iar aplicarea art. 155 ind. 1 din C.pr.civ. cu referire la aceste acorduri este o măsura nelegală.
Intimatul M. Timișoara prin P. M. Timișoara a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat și menținerea suspendării prezentului litigiu până la depunerea înscrisurilor solicitate de instanța de judecată.
Intimatul S. C. M. de Urgență Timișoara a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Deliberând asupra recursului, atât prin prisma motivelor invocate, cat si din perspectiva art. 304¹ C.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este fondat.
Conform art.155 ind.1 C.pr.civ., când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.
Din cuprinsul încheierii recurate pronunțată de tribunal la data de 27.02.2013, rezultă că suspendarea cauzei a fost dispusă în baza art.155 ind.1 C.pr.civ. deoarece reclamantele nu și-au îndeplinit obligația stabilită de instanță, de a depune adeverințe emise de către statul german cu privire la acordarea sau nu de despăgubiri.
Reclamantele au invocat ca motiv de recurs faptul că Anexa 1 la Legea 10/2001 nu menționează printre acordurile încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie vreun acord încheiat cu statul german.
Curtea constată că potrivit art.5 alin.1 din Legea 10/2001 republicată nu sunt îndreptățite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din legea menționată.
De asemenea, conform art.5 pct.1 teza finală și pct.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG 250/2007, în vederea asigurării exigențelor art. 5 din lege este necesar ca în toate cazurile în care notificarea este formulată de persoane, cetățeni străini sau apatrizi ori de cetățeni români, pentru realizarea drepturilor unor persoane (proprietari deposedați) care au emigrat în statele prevăzute în anexa nr. 1 la lege să se solicite depunerea unei declarații autentificate date pe propria răspundere, prin care notificatorii declară că ei sau ascendenții lor, proprietari ai imobilului la data preluării, nu au făcut obiectul acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și totodată se obligă la restituirea imobilului sau, după caz, la plata de despăgubiri în cazul constatării ulterioare a incidenței prevederilor art. 5 din lege. Lipsa acestor declarații atrage amânarea soluționării cererii de restituire până la depunerea acestora. Măsura este justificată de necesitatea contracarării unei repetări a restituirii din partea statului român.
Prin urmare, dispozițiile legale mai sus menționate prevăd că pentru soluționarea notificării formulate în baza Legii 10/2001 este necesară depunerea declarației autentificate date pe propria răspundere cu conținutul menționat mai sus doar în cazul în care statul care ar fi putut acorda despăgubiri pentru imobilele preluate de statul român s-ar număra printre cele arătate în anexa 1 la lege cu care România a încheiat acorduri internaționale privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
În consecință, instanța de recurs constată că în prezentul litigiu nu a fost împiedicată judecarea cauzei prin faptul că reclamantele nu au depus adeverințe emise de către statul german cu privire la acordarea sau nu de despăgubiri, în condițiile în care Germania nu este menționată printre țările cu care România a încheiat acorduri internaționale privind reglementarea problemelor financiare în suspensie în anexa 1 la Legea 10/2001.
Cazul de suspendare facultativă prev. de art.155 ind.1 C.pr.civ. reprezintă o sancțiune procedurală care intervine în cazul culpei reclamantului care prin neîndeplinirea obligațiilor împiedică soluționarea procesului. Însă, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, 10/2001 nu prevede condiția depunerii unor adeverințe în sensul solicitat de instanță.
Curtea reține că încheierea de suspendare în temeiul art.155 ind.1 C.pr.civ. a cauzei a fost pronunțată în lipsa îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul de lege citat, ceea ce atrage pe cale de consecință logică și nelegalitatea menținerii suspendării în baza acelorași temeiuri, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.1, 2 și 3 C.pr.civ. va admite recursul, va casa încheierile civile recurate și va trimite cauza Tribunalului T. pentru continuarea judecății.
Având în vedere soluția pronunțată și faptul că recurentele nu au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți N. E. A., N. B. K. și S. H. G. împotriva Încheierilor civile pronunțate de Tribunalul T. în ședințele de judecată din 27.02.2013 și 19.02.2014 în dosarul nr._ 10.
Casează încheierile civile recurate și trimite cauza Tribunalului T. pentru continuarea judecății.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N. C. P.
GREFIER,
R. P.-D.
Red. AMN. / 16.04.2014
Tehnored. R.P.D. – 14.04.2014
Primă instanță: Tribunalul T.: Judecător: L. D.
2EX/SM
| ← Cereri. Decizia nr. 1633/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1656/2013. Curtea... → |
|---|
