Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1657/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1657/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 6/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.6
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul C. M. și pârâtul M. A. P. P. împotriva sentinței civile nr.1657/02.07.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 22.01.2013 concluziile scrise formulate de reclamantul apelant C. M., iar la 23.01.2013 aceleași concluzii scrise comunicate prin fax, la care s-a anexat un set de înscrisuri în xerocopie.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.01.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr.1657/02.07.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă în despăgubiri formulată de reclamantul C. M. împotriva pârâților M. A. prin P. și S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că prin cererea înregistrată pe rolul Ttribunalul A. la data de 08.12.2011, în urma declinării competenței de soluționare prin Sentința civilă nr._/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria A., reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat ca, prin sentință civilă să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 650.740 lei, din care reprezentând daune materiale suma de 4.240 lei și 646.500 lei reprezentând daune morale, cu obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
În esență, în motivarea cererii a arătat că la data de 17.04.2011 se afla pe terenul de fotbal situat în A., . blocul A.4 împreună cu alți colegi de lucru pentru a juca un meci de fotbal. La un moment dat, în timpul jocului, s-a prins cu mâinile de bara superioară a uneia din porțile de fotbal, moment în care aceasta s-a înclinat și a căzut cu toată greutatea peste el, prinzându-i capul sub bara superioară transversală și strivindu-i cutia craniană. Incidentul s-a produs din cauza faptului că poarta de fotbal amplasată pe terenul din zona F. F. de cei care au executat lucrările de amenajare nu era fixată în nici un fel în sol, iar centrul de greutate al acesteia nu era suficient de jos pentru a împiedica o răsturnare a acesteia. Terenul pe care este amplasat terenul de fotbal este înscris în CF nr._ A., având nr.top.39+1-3902/1; 3898/3-4/1;3899/1; 3895/b/2/1/1 iar proprietar este S. R.. În prejma alegerilor locale din anul 2008 acolo a fost amenajată prin amplasare și marcare o suprafață de joc, fiind instalate și cele două porți confecționate din sudarea unor bare metalice, foarte grele. D. una dintre ele este fixată prin turnarea de ciment pe bara aflată pe sol în partea din spate, iar poarta care a produs vătămarea nu era în nici un fel asigurată pentru a preîntâmpina o astfel de nenorocire deși în mod evident aceasta era prevăzut sau trebuia să fie prevăzut atâta timp cât cealaltă bază a fost asigurată chiar dacă într-un mod rudimentar. Această bară care a produs vătămarea nu a fost nici ulterior asigurată. Pentru a preîntâmpina repetarea, persoane de la fața locului au așezat pe poartă în mod artizanal și provizoriu greutăți constând în bucăți de beton și bolovani. Toate acestea se pot constata și din fotografiile realizate la câteva zile după accident.
A arătat că în urma acestui nefericit incident a fost dus de urgență la spital, leziunile produse constând în traumatism cranio cerebral grav, fractură bază craniu, traumatism glob ocular și o perioadă considerabilă de timp a stat în comă, din totalul zilelor de spitalizare, perioadă în care nu a dat dovadă de evoluție și chiar viața sa a fost sub semnul întrebării și chiar și în prezent resimte din plin consecințele, respectiv și-a pierdut complet vederea la unul din ochi, iar cu celălalt vede foarte slab; este în prezent în situația de a nu mai putea munci, de a nu mai putea avea o viață socială normală și chiar de a nu mai putea umbla neînsoțit pe stradă.
A arătat că incidentul s-a produs din cauza faptului că poarta de fotbal amplasată pe teren de cei care au executat lucrările de amenajare nu era fixată în nici un fel în sol, motiv pentru care la gestul obișnuit pe care mulți tineri îl fac atunci când se află pe terenul de sport, poarta metalică s-a răsturnat efectiv peste el.
A apreciat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru prejudiciul cauzat de lucruri avute de acesta în paza sa juridică, respectiv darea spre folosință publică a unui teren de fotbal neamenajat corespunzător.
A arătat că fapta culpabilă constă în nerespectarea unor minime condiții de siguranță a celor cărora le era destinat terenul de joc și darea acestuia în liberă și neîngrădită folosință a cetățenilor, aceasta în condițiile în care trebuia prevăzut printr-un eventual protocol de utilizare, faptul că există potențial de accidentare. Pe de altă parte, în măsura în care terenul nu era pregătit pentru o utilizare corespunzătoare, accesul la acesta trebuia restricționat prin îngrădire sau chiar dezafectare. De altfel obligația de asigurare a celor două porți era cunoscută de vreme ce una din porți a fost asigurată și doar prin neglijență nu și cea de a doua care a și cauzat tragedia.
Reclamantul a arătată că prejudiciul ce i-a fost cauzat este incomensurabil și o reparație pecuniară în totalitate nu este posibilă; pe lângă prejudiciul material generat de costurile medicale pentru vindecare, și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, astfel că s-a redus considerabil posibilitatea sa de a realiza venituri din muncă.
Dincolo de aspectul legat de capacitatea de muncă, reclamantul a invocat existența unui prejudiciu mult mai mare, prejudiciul moral. Reclamantul a arătat că a suferit un adevărat șoc din cauza faptului că la o vârstă atât de fragedă, dintr-un om sănătos și puternic, practic a devenit inapt pentru orice fel de activitate. Repercusiunile acestui accident le resimte pe toate planurile vieții sale: viața socială, activități cotidiene de la cele mai banale, nevoia de asistență aproape permanentă, trauma psihică, suferința cauzată de handicapul fizic vizibil, cu acutizarea lipsei de încredere în sine ca bărbat.
Cu privire la legătura de cauzalitate între fapta pârâtului și prejudiciul cauzat, reclamantul a arătat că există cauzalitate indubitabilă și de necontestat în condițiile în care, dacă ar fi fost corespunzător construită și asigurată și poarta respectivă cel puțin precum cea de a doua, nu s-ar fi produs vătămarea sa.
Cu privire la paza juridică a bunului, reclamantul a arătat că doctrina este unanimă în a aprecia că în materia răspunderii pentru prejudicii cauzate de lucruri este suficient a indica cine este păzitorul juridic al lucrului pentru a se putea angaja acest tip de răspundere independent de dovada culpei. Păzitorul juridic are obligația de a asigura menținerea în bună stare a lucrurilor sale.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art.1000 al.1 și art.1001 cod civil s-a ajuns la concluzia că prin paza lucrului se înțelege „paza juridică”. Așadar, pentru prejudiciul cauzat de un lucru este răspunzătoare persoana care, în momentul producerii acestuia, avea putere de direcție, control și supraveghere pe care o exercită în mod independent asupra unui lucru sau animal. Până la dovada contrară, proprietarul bunului este prezumat a avea și paza juridică asupra lucrului. Astfel, în condițiile în care proprietar asupra terenului este S. R., acesta este chemat a răspunde pentru prejudiciul produs. Totodată, având în vedere prevederile art.12 al.1 din Legea nr.213/2998, reclamantul a arătat că pe parcursul procesului va preciza acțiunea în condițiile în care pârâtul va indica ulterior în administrarea cui se află terenul respectiv.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1000 al.1 C.civ. raportat la prevederile art.6 din C.civ., art.12 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art.112 C.pr.civ.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice A. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive.
P. precizarea de acțiune depusă la dosar de către reclamant, acesta a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât pe M. A. reprezentat prin P., precizând că s-a adresat cu o cerere către Primăria Municipiului A. pentru a determina care este calitatea Municipiului A. în raport cu terenul în cauză și dacă terenul a fost sau nu autorizat spre construire de Primăria A., dar la această cerere nu s-a primit nici un răspuns.
Pârâtul M. A. reprezentat prin P. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive.
În motivarea întâmpinării, pârâtul M. A. reprezentat prin P. a arătat că, astfel cum figurează înscris în cartea funciară, proprietar este S. R. și nu M. A.. Potrivit înscrierii de sub B 1 din CF nr._ A., nr.top.3901-3902/1; 3898/3-4/1; 3896/2; 3895/b/2/1/1 dreptul de proprietate este intabulat în cotă de 1/1 în favoarea Statului R.. Potrivit dispozițiilor art.885 și art.900 C.civ., S. R. este proprietarul imobilului și nu M. A. ca și unitate administrativ-teritorială.
Pârâtul M. A. reprezentat prin P. a arătat că, în conformitate cu art.25 din Decretul nr.31 din 30.01.1954, care prevede că „S. este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”, nu este proprietarul terenului și nu are nici măcar dreptul de administrare al acestuia. Pentru a exista dreptul de administrare trebuia înscris în cartea funciară, acesta fiind actul care descrie imobilele și arată drepturile reale care au ca obiect aceste bunuri, conform art.885 și art.900 din Codul civil. Invocarea art.3 al.4 din Legea nr.213/1998 este zadarnică, acest articol nu-și găsește aplicabilitatea în cauză, terenul nu se află printre cele prevăzute expres de lege în anexă și nici nu a fost declarat ca atare prin hotărâre de Consiliu Județean. Faptul că reclamantul se referă în mod repetat la teren folosind sintagma „teren de fotbal” nu îi conferă acestuia respectiva calitate. M. A. nu a avut nici dreptul, nici capacitatea și nici chiar dorința de a se amenaja ceva ce nu-i aparținea și de care nu putea și nu poate dispune.
Pe fond, pârâtul M. A. reprezentat prin P. a invocat art.1376 și următoarele C.civ. care reglementează răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri. Terenul pe care reclamantul susține că s-a accidentat nu era sub paza Municipiului A. astfel cum noțiunea de pază este înțeleasă în art.1377, respectiv proprietarul ori cel care chiar numai în fapt exercită controlul și supravegherea lucrului. Nu este cazul Municipiului A., care nu a amenajat spații de recreere în respectiva zonă și nici nu administrează astfel de spații în acel loc.
Pârâtul M. A. a arătat că a solicitat Direcției Tehnice, Direcției Patrimoniu - Serviciul administrare baze sportive și Arhitectului șef din cadrul Primăriei municipiului A. date despre terenul indicat de reclamant ca fiind locul accidentului și din răspunsurile primite a rezultat fără nici un echivoc faptul că Primăria municipiului A. nu a eliberat autorizație de construcție pentru amenajare teren de fotbal, spații de recreere, elemente de joacă, nu a construit, nu deține și nu administrează terenul, nu a asfaltat terenul și nu a amplasat porți de fotbal în zonă. Pentru construirea unui teren de fotbal trebuie eliberată în prealabil, o autorizație de construire; or, conform adresei nr.1739/A1/2012, a Serviciului Construcții Urbanism, o astfel de autorizație nu a fost eliberată, acesta fiind unicul serviciu din cadrul Primăriei A. care putea efectua acest lucru.
Din descrierea faptei reclamantului rezultă că acesta nu a utilizat respectiva poartă conform destinației sale, a acționat asupra barei superioare cu forța greutății sale, provocând astfel înclinarea porții, determinând prin fapta sa producerea prejudiciului, ceea ce conform art.1380 constituie cauză de exonerare de răspundere pentru proprietar.
Referitor la pierderea capacității de muncă, pârâtul M. A. reprezentat prin P. a considerat că pentru a putea aprecia corect cele susținute se impune ca acesta să completeze actele de la dosar cu acte medicale din care să rezulte faptul că și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, respectiv certificatul de încadrare într-un grad de handicap, emis de autoritățile competente, conform afirmațiilor din acțiune, fișa medicală întocmită de către echipajul care s-a deplasat la fața locului, precum și cu documentul întocmit de către echipajul de la Ordine Publică, conform OMS 2012/2008 pentru aprecierea corectă a celor întâmplate. Față de nedepunerea acestor înscrisuri acțiunea reclamantului apare ca nedovedită, cele susținute având caracterul unor afirmații nefundamentate pe un suport probator.
P. notele de ședință depuse la 05.03.201 reclamantul a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului A., precizând că zonele de agrement țin de domeniul public local, invocând în drept art.3 al.1 și al.4 din Legea nr.213/1998, art.135 al.4 din Constituția României și art.63 al.5 lit.d, art.36 lit.a-d, art.122 din Legea nr.215/2001.
În cauză s-a administrat proba testimonială privind audierea martorilor P. I. A. și D. P., depozițiile fiind consemnate în procesele verbale atașate la dosar. De asemenea, a fost depus la dosar referatul constatator întocmit de Poliția Municipiului A. în dosarul penal nr.3066/P/2011 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale însoțit de copii declarații și procese verbale care au stat la baza acestei propuneri.
În susținerea acțiunii, reclamantul a mai depus la dosar copia FO nr._/2011 generată de Spitalul Clinic de Urgență București reclamantului în urma internării 18.04.2011-19.05._ care conține 120 file și copia FO nr._/2011 generată de Spitalul Clinic de Urgență București reclamantului în urma internării 16.11.2011-22.11._ care conține 18 file.
Din actele dosarului s-a reținut în fapt că, la data de 17.04.2011, aflându-se pe o platformă betonată situată în A., . de reclamant „teren de fotbal”, acesta a suferit un accident cauzat de căderea uneia dintre porțile de fotbal.
Reclamantul a fost lovit în zona capului, fapt ce a determinat producerea mai multor traumatisme și fracturi la nivelul feței.
Analizând cu precădere, în condițiile art.137 al.1 Cod procedură civilă excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către cei doi pârâți, instanța a avut în vedere că, potrivit art.3 al.4 din Legea nr.213/1998, domeniul public al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul III din anexă, precum și din alte bunuri de interes local. Iar la pct.III din Anexă se arată că domeniul public local al municipiilor este alcătuit, printre altele și din străzi, și zone de agrement.
În inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului A., se regăsesc printre altele, străzi platforme betonate, trotuare, stații tramvai, spații verzi, terenuri de joacă.
În cauză nu s-a reușit o încadrare exactă a acestei platforme betonate într-una din categoriile de bunuri menționate, însă, cu certitudine, aceasta nu poate fi catalogată drept bun de interes public național avându-se în vedere caracteristicile unor asemenea bunuri enumerate în Anexa 1 din Legea nr.213/1998.
P. urmare, apreciind că platforma în litigiu este un bun de interes public local, s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art.12 al.5 din legea menționată ce îi conferă calitatea procesuală pasivă Municipiului A..
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit susținerilor reclamantului, fapta culpabilă cauzatoare de prejudicii săvârșită de pârât constă în nerespectarea unor minime condiții de siguranță a celor cărora le era destinat terenul de joc, și darea acestuia în liberă și neîngrădită folosință a cetățenilor, aceasta în condițiile în care trebuia prevăzut printr-un eventual protocol de utilizare faptul că există potențial de accidentare.
Pârâtul a depus la dosar trei adrese emise de Serviciul Construcții Urbanism, de Direcția Patrimoniu și de Direcția Tehnică – Serviciu Edilitar din cadrul Primăriei Municipiului A.. P. prima adresă se arată că pentru terenul din litigiu Primarul Municipiului A. nu a eliberat autorizație de construire pentru amenajare teren de fotbal; prin a doua adresă se arată că terenul identificat în CF nr._ nu se află în administrarea Serviciului baze sportive din cadrul Direcției Patrimoniu al Primăriei Municipiului A., iar a treia adresă precizează că, pe terenul în cauză, Direcția Tehnică nu a construit/amenajat nici un teren de fotbal și în consecință nici nu îl administrează.
Deși a cunoscut conținutul acestor adrese, reclamantul nu a făcut nici o dovadă pentru a demonstra contrariul, respectiv că vreun serviciu din cadrul instituției pârâte ar fi amenajat acel teren în vederea desfășurări activităților sportive. Pe de altă parte, chiar dacă în cauză s-ar fi făcut dovada că M. A. ar fi amenajat acest spațiu și l-ar fi dat spre folosință publicului cu destinația de teren de fotbal, instanța a apreciat că nici in aceste condiții nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului.
Astfel, răspunderea pe temeiul art.1000 al.1 C.civ. poate fi invocată, în principiu, de orice persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de un lucru aflat în paza juridică a altei persoane; cu alte cuvinte, acest tip de răspundere poate fi invocată de victima prejudiciului cauzat de lucrul altuia.
Însă, pentru a fi îndeplinite condițiile acestui tip de răspundere delictuală, întreaga literatură de specialitate opinează că lucrul trebuie folosit conform destinației sale.
Poarta de fotbal reprezintă un cadru metalic ce delimitează un spațiu ocupat de o persoană care încearcă să evite pătrunderea mingii în acest spațiu; agățându-se cu mâinile de bara transversală a porții, reclamantul a determinat dezechilibrarea și căderea acesteia. Această bară a porții a fost folosită de reclamant întocmai ca pe o bară de gimnastică ce prin structura și fixarea sa de sol permite o mișcare de suspendare și balans.
Or, o poartă de fotbal nu permite o asemenea mișcare, iar folosirea neadecvată a acesteia - așa cum s-a întâmplat în speță, poate cauza incidente majore.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile necesare pentru a fi antrenată răspunderea delictuală. Este de necontestat amploarea traumelor fizice și psihice suportate de reclamant însă, în lipsa folosirii adecvate a lucrului, sub nici un motiv nu se poate stabili existența unui raport de cauzalitate între așa – zisul „comportament” al lucrului și prejudiciu.
Față de aceste considerente, constatând că reclamantul nu poate invoca în favoarea sa dispozițiile legale anterior menționate, acțiunea sa exercitată împotriva Municipiului A. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere soluționarea anterioară a excepțiilor invocate, acțiunea exercitată împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă ca introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței au declarat apeluri reclamantul C. M. și pârâtul M. A. prin P..
Reclamantul a solicitat modificarea (schimbarea) ei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată cu consecința obligării Municipiului A. prin P. sau, în subsidiar, a Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 650.740 lei (4.240 lei – daune materiale și 646.500 lei – daune morale), cu cheltuieli de judecată.
În motivare a invocat că prima instanță a ignorat că proprietarul lucrului este prezumat a avea paza juridică a acestuia și că această prezumție nu a fost înlăturată în cauză în condițiile legii, fiind indiferent că municipiul nu și-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în cartea funciară.
A invocat greșita reținere a stării de fapt de către prima instanță; astfel, dinamica producerii accidentului nu a fost contestată, poarta de fotbal nu era asigurată, iar reclamantul personal nu a desfășurat alte activități sportive decât cele specifice practicării fotbalului.
A făcut aprecieri asupra atitudinii autorităților locale.
În drept a invocat dispozițiile art.282 C.civ.
Pârâtul M. A. prin primar a criticat, în esență, greșita reținere a calității sale procesual pasive în cauză.
Pe cale de întâmpinare pârâtul M. A. prin P. a reiterat excepția lipsei calității sale procesual pasive și a solicitat respingerea apelului reclamantului.
Pe calea întâmpinărilor formulate în cauză, pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. a solicitat respingerea apelurilor declarate.
Legal citat, reclamantul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate și în baza art.295 al.1 C.pr.civ., față de probele administrate și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Având în vedere că de soluția dată apelului declarat de pârâtul M. A. prin P. depinde soluția ce va fi dată apelului reclamantului, instanța se va pronunța în prealabil asupra apelului pârâtului.
Astfel, prin hotărârea apelată, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant împotriva Municipiului A. prin P. și ca îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă cererea formulată împotriva Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Pe calea apelului, pârâtul M. A. prin P. a criticat sentința sub aspectul reținerii de către tribunal a calității sale procesual pasive.
La termenul de judecată din 31.10.2012 instanța a pus în vedere pârâtului-apelant să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.309,20 lei și 5 lei timbru judiciar.
Cererea de reexaminare formulată în baza art.18 al.2 din Legea nr.146/1997 de pârât împotriva obligației astfel stabilite a fost respinsă prin încheierea din 19.12.2012 (fila 53 dosar).
Cum pârâtul apelant nu a înțeles să achite taxele de timbru datorate, la termenul de judecată din 16.01.2012, în baza art.137 al.1 C.pr.civ. raportat la art.20 al.2 din Legea nr.146/1997, art.9 al.2 din OG nr.32/1995 instanța a pus în discuție din oficiu excepția anulării apelului pentru netimbrare, excepție ce va fi admisă.
Cum reținerea în primă instanță a calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului A. a fost criticată pe calea apelului ce nu a fost timbrat, instanța nu are a mai proceda la examinarea criticilor apelantului vizând nelegalitatea sentinței.
Pe cale de întâmpinare (fila 40 dosar), pârâtul apelant a reiterat susținerile vizând lipsa calității sale procesual pasive. Aceste susțineri nu vor fi examinate de instanță, câtă vreme examinarea lor – în condițiile în care ele au fost formulate și pe calea apelului – ar echivala cu eludarea dispozițiilor legale referitoare la timbrare și la sancțiunea pentru neachitarea taxelor de timbru, mai sus-arătată.
În consecință, va fi reținută în cauză calitatea procesual pasivă a pârâtului M. A. prin P., respectiv calitatea sa de proprietar al terenului pe care este amenajat terenul de fotbal unde s-a produs accidentarea reclamantului.
În cauză nu a fost contestată existența acestei amenajări, ci pârâtul M. A. prin P., invocând inexistența vreunei autorizații de funcționare pentru terenul de fotbal, a arătat că nu este ținut să răspundă pentru prejudiciul suferit de reclamant.
Având în vedere dispozițiile art.6 al.2 Noul Cod Civil, art.3, 103 din Legea nr.71/2011, față de data la care s-a produs faptul afirmat ca producător de prejudicii, în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil de la 1864.
Potrivit art.1000 al.1 C.civ. „suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat … de lucrurile ce sunt sub paza noastră”.
Câtă vreme lucrul la care se referă norma legală este poarta de fotbal care a căzut peste reclamant, respectiv un mobil ce nu este incorporat în mod permanent și durabil în sol (terenul putându-i fi dată și altă destinație decât cea de teren de fotbal), instanța reține incidența în cauză a art.1000 al.1 C.civ. și nu pe cea a art.1002 C.civ. referitoare la ruina edificatului.
Respingând cererea de chemare în judecată, prima instanță a apreciat că răspunderea pârâtului M. A. nu poate fi reținută, câtă vreme terenul de fotbal a fost amenajat în lipsa vreunei autorizații eliberate de proprietar și fără ca acesta să îl fi amenajat pentru desfășurarea de asemenea manifestări sportive.
Acest argument nu poate fi reținut ca temei de înlăturare a răspunderii pârâtului-proprietar.
Aceasta, pentru că pârâtul are paza juridică a imobilului pe care terenul de fotbal a fost amenajat (inclusiv prin amplasarea porților) și el are atât puterea de drept cât și pe cea de fapt asupra imobilului, în cauză neinvocându-se și nefiind făcută dovada împrejurării că puterea de fapt ar fi fost transmisă altei persoane.
De menționat că, în situația răspunderii pentru fapta lucrului, răspunderea este obiectivă, independentă de vina celui ce exercită paza juridică (în sensul celor mai sus arătate), astfel că paznicul nu poate invoca lipsa culpei sale în producerea faptului prejudiciabil pentru a fi exonerat de răspundere ci fapta victimei, a unui terț pentru care nu este ținut să răspundă ori cazul de forță majoră.
În cauză nu s-a făcut dovada intervenirii în producerea faptului a vreunui terț pentru care pârâtul nu este responsabil și nici a vreunui caz de forță majoră, însă prima instanță a reținut ca având caracter exonerator fapta victimei însăși, tribunalul reținând că reclamantul a folosit poarta de fotbal (respectiv bara transversală a acesteia) ca pe o bară de gimnastică, deci inadecvat destinației, astfel că a produs dezechilibrarea și căderea acesteia.
Starea de fapt, astfel descrisă, nu poate fi, însă, reținută.
Astfel, din conținutul referatului de propunere de neînceperea urmăririi penale și a declarației martorului Tigvă C. (filele 58-60 dosar fond) – proba contrară nefiind solicitată și nici făcută de pârât – rezultă că fapta s-a produs în timpul desfășurării unui meci de fotbal, gestul reclamantului de a se prinde cu mâinile de bara porții de fotbal fiind unul firesc și des întâlnit în asemenea situații. Reclamantul nu a efectuat, deci, mișcări de gimnastică pentru a se încălzi și nici într-un moment de întrerupere a meciului ci, încercând să lovească mingea cu capul pentru a o introduce în poarta adversă, s-a agățat de baza transversală.
Or, un asemenea gest nu este de natură a înlătura răspunderea pârâtului, el (gestul) neavând sub nicio formă caracteristicile unei veritabile forțe majore, apte de a exonera de răspundere paznicul juridic al lucrului.
În consecință, răspunderea pârâtului M. A. este angajată în condițiile art.1000 al.1 C.civ.
În continuare, instanța reține că fapta prejudiciabilă constă în răsturnarea porții de fotbal incorect fixată pe terenul proprietatea pârâtului, împrejurare ce rezultă din probele administrate în cauză (filele 37-41 dosarul Judecătoriei A., filele 58, 60, 61-63 dosarul Tribunalului A.).
În ceea ce privește prejudiciul, instanța reține următoarele:
Reclamantul a invocat că, urmare a faptei prejudiciabile, a suferit prejudicii materiale și morale.
În ceea ce privește prejudiciul material, s-a făcut dovada costurilor medicale pentru vindecare prin înscrisurile depuse la dosar (filele 21-25 dosar Judecătoria A., filele 48-54 dosar apel).
A mai invocat reclamantul că, urmare a pierderii în totalitate a capacității de muncă, s-a redus considerabil posibilitatea sa de a realiza venituri din muncă (fila 5 dosar Judecătoria A.).
Din această perspectivă, instanța reține că, pe de o parte, reclamantul nu a indicat vreun cuantum al prejudiciului astfel suferit și nici criterii concrete pentru determinarea prejudiciului material astfel invocat; pe de altă parte, dovada pierderii totale a capacității de muncă urmare a accidentului nu a fost făcută prin prezentarea de înscrisuri emanând de la instituții abilitate în acest sens și, mai mult, reclamantul a anexat cererii de ajutor public judiciar înscrisuri din care rezultă că este – și ulterior producerii faptei – angajat, realizând venituri lunare (fila 27 dosar apel).
În consecință, sunt neîntemeiate susținerile reclamantului privind prejudiciul ce i-a fost cauzat în această modalitate.
Este, însă, evident că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a faptei prejudiciabile.
Astfel, din probele administrate (acte medicale și declarații de martori – filele 9-20 dosar Judecătoria A., filele 63-84, 91-212, 256-260 dosar Tribunalul A., filele 48-49 dosar apel) rezultă că reclamantul a suferit multiple traumatisme fizice cu precădere la nivelul capului și al feței; viața fiindu-i pusă în pericol, a fost necesar transportul său cu elicopterul la un spital din București (filele 9-13 dosar Judecătoria A., filele 91, 96, 99, 106-109 dosar fond) unde a fost operat (filele 77, 108 verso dosar fond), ochiul stâng fiind eviscerat și înlocuit cu proteză oculară (fila 108 verso dosar fond).
Urmare a accidentului, reclamantul a rămas traumatizat emoțional, fiindu-i recomandată psihoterapie pe perioadă nedeterminată (fila 256 dosar fond).
Este evident, astfel, că reclamantul a suportat dureri fizice și suferințe psihice prin producerea faptei, dovada suportării prejudiciului nepatrimonial fiind făcută în cauză.
Cum acest prejudiciu este rezultatul faptei lucrului pentru care pârâtul era ținut să răspundă, este de necontestat existența legăturii de cauzalitate – între faptă și prejudiciu – condiție de angajare a răspunderii civile delictuale.
În consecință, reclamantul este îndreptățit să solicite să obțină repararea prejudiciului de către pârâtul M. A. prin P..
În ceea ce privește prejudiciul material, instanța reține că sunt dovedite pretențiile reclamantului vizând cheltuielile suportate pe perioada spitalizării și ulterior, pentru realizarea unui anume echilibru fiziologic (filele 21-25 dosar Judecătoria A., filele 48-49 dosar apel), cuantumul acestora ridicându-se la 4.240 lei, sumă la plata căreia instanța îl va obliga pe pârât către reclamant.
În ceea ce privește repararea prejudiciului moral, instanța reține următoarele:
Potrivit celor mai sus-arătate, reclamantul a suportat suferințe fizice și psihice ca urmare a producerii faptului prejudiciabil, astfel că se impune repararea prejudiciului astfel suferit.
Urmare a accidentului, reclamantul și-a văzut viața pusă în pericol, a fost spitalizat pe o perioadă însemnată de timp, a rămas desfigurat (inclusiv prin pierderea ochiului și deformarea oaselor feței, consecințe care, la vârsta reclamantului (28 ani) sunt de natură a produce traume cu efecte pe termen lung asupra vieții acestuia, suferirea unui prejudiciu de agrement și estetic fiind de necontestat.
Nu poate fi ignorată nici dificultatea reclamantului de a se integra în viața socială, relațiile sale cu cei din jur fiind afectate, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză (filele 257-260 dosar fond) și raportului de evoluare psihologică (fila 256 dosar fond).
Este unanim recunoscut în practică și jurisprudență că este supus reparării prin echivalent bănesc prejudiciul moral suferit prin fapta ilicită.
În cauza de față, conform considerentelor mai sus-arătate, reclamantul a făcut dovada întrunirii condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului Consiliul Local al Municipiului A. și, având în vedere circumstanțele cauzei, instanța apreciază că suma de 350.000 lei reprezintă o reparație echitabilă și rezonabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.296 C.pr.civ., instanța va admite apelul declarat de reclamantul C. M. împotriva sentinței civile nr.1657/02.07.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului A. prin P. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și va schimba în parte sentința, astfel:
Va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M..
Va obliga pârâtul M. A. prin P. la plata către reclamant a sumei de 350.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 4.240 lei cu titlu de daune materiale.
Va respinge în rest acțiunea.
Va menține în rest sentința.
În baza art.20 al.2 din Legea nr.146/1997, art.9 al.2 din OG nr.32/1995 va anula ca netimbrat apelul declarat de pârâtul M. A. prin P. împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul C. M. împotriva sentinței civile nr.1657/02.07.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A. P. P. și S. R. P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Schimbă în parte sentința, astfel:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M..
Obligă pârâtul M. A. P. P. la plata către reclamant a sumei de 350.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 4.240 lei cu titlu de daune materiale.
Respinge în rest acțiunea.
Menține în rest sentința.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâtul M. A. P. P. împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător,
F. Ș. G. O.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/29.01.2013
Tehnored.MM/5 ex/04.03.2013
Instanță fond: Tribunalul A. – jud.T. B.
Se comunică:
Reclamant - C. M. – domiciliul ales la av.P. M.
- A., ., .
Pârât - M. A. prin P. – A., ., jud.A.
Pârât - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice A. – A., ., jud.A.
Emis 3 comunicări
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 492/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 18-12-2012,... → |
|---|
