Cereri. Decizia nr. 169/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 169/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 169/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.169
Ședința publică din 19 februarie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul U. C.-T. împotriva deciziei civile nr.1788/17.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatul STATUL ROMÂN, PRIN M. FINANȚELOR P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal contestatorul U. C. T. asistat de avocat Pâcleșan M., în substituirea avocatei B. M., lipsă fiind intimatul Statul Român, prin M. Finanțelor P..
M. Public este reprezentat de procuror D. L.-C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost formulată în termen și este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 03.02.2014 motivele contestației în anulare, iar la data de 31.01.2014 cererea contestatorului, formulată prin apărător, prin care se arată că din eroare s-a mai înregistrat pe rolul acestei instanțe o altă contestație în anulare, ce face obiectul dosarului nr._ ; s-a anexat copia contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului depune la dosar împuternicire avocațială de substituire, adresă cu privire la situația medicală a contestatorului, adeverință și adresă, ambele emise de M. Apărării Naționale din care rezultă faptul că din cauze medicale contestatorul nu a îndeplinit stagiul militar, bilet de constatare a sănătății.
Contestatorul, prin apărător și procurorul învederează instanței că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul U. C. T., prin avocat Pâcleșan M., solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și precizată, în sensul anulării deciziei pronunțate în recurs și fixarea unui nou termen în vederea rejudecării recursului, fără cheltuieli de judecată. Invocă faptul că la judecata cererii de recurs a participat un judecător care era incompatibil. Arată că instanța de recurs nu a ținut cont de toate motivele invocate, a interpretat superficial aceste motive și insuficient a motivat hotărârea pronunțată.
Procurorul solicită respingerea contestației în anulare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată:
Prin sentința civilă nr.1514/13.05.2013, pronunțată în dosarul nr._ *, Tribunalul T. a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamantul U. C.-T. împotriva pârâtului Statul Român, prin M. Finanțelor P., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentințe.
Prin decizia civilă nr.1788/17.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ *, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamantul U. C.-T. împotriva sentinței civile nr.1514/13.05.2013 a Tribunalului T..
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că situația de fapt pe care se întemeiază acțiunea reclamantului este circumscrisă dispozițiilor art.504 C.pr.pen., astfel cum a fost modificat prin deciziile nr.45 a Curții Constituționale din 10.03.1998 și nr.255/20.09.2001, care au stabilit că există un drept de reparare a pagubelor pentru persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură preventivă, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată, însă reclamantul U. C. T. nu poate accede la acordarea de despăgubiri prevăzute de lege, întrucât nu are calitatea procesuală cerută de lege pentru o atare acțiune. Prin art.504 C.pr.pen., statul își angajează răspunderea pentru erorile judiciare însă în condițiile limitativ prevăzute ce caracterizează atât situațiile prejudiciale, cât și calitatea persoanelor îndreptățite ce intră în sfera de aplicare a art.505 C.pr.pen.
Potrivit textului citat, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de victima erorii judiciare, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de persoanele care se află în întreținerea sa.
Rezultă că devine subiect procesual activ, respectiv persoană îndreptățită la dezdăunare, persoana care s-a aflat în întreținerea celui condamnat sau arestat pe nedrept.
Chiar dacă sfera persoanelor îndreptățite la despăgubire în caz de eroare judiciară este o sferă mai largă decât interpretarea comună din dreptul familiei, în toate situațiile persoana respectivă trebuie să se afle în întreținere.
Reclamantul nu a făcut dovada că era în stare de nevoie la vârsta de 29 de ani și 10 luni (la data de 19.11.2001) sau că suferea de un handicap, așa cum a susținut prin cererea de chemare în judecată cu care a investit instanța.
Reclamantul nu a depus nici un act cu care să dovedească starea de nevoie, incapacitatea de a munci, iar faptul că reclamantul este încadrat în grad de handicap datorită problemelor medicale olfactive nu a fost probat, certificatul de încadrare în grad de handicap depus la dosar referindu-se la altă persoană, neavând legătură cu cauza.
Înscrisurile depuse la dosarul de recurs (filele 38-39), din care rezultă că reclamantul care suferea de „miopie forte peste 20 D” nu a îndeplinit serviciul militar, nu pot duce la concluzia că suferea de un handicap și că se afla în întreținerea tatălui său.
Invocarea art.56 din Codul fiscal nu are legătură cu obiectul cauzei, acesta referindu-se la categoriile de persoane ce beneficiază de deducere personală din venitul net al persoanelor fizice prevăzute de art.40 din lege.
Din declarațiile notariale extrajudiciare, pe care reclamantul le invocă în susținerea recursului, depuse la prima instanță, nu rezultă că tatăl reclamantului asigura întreținerea acestuia, întrucât U. C. G. era cel ce avea nevoie de întreținere, fiind ajutat de prieteni.
Prin soluția pronunțată de Tribunalul T. nu au fost încălcate dispozițiile art.5 din Convenție sau cele ale art.52 din Constituția României, având în vedere că cererea reclamantului întemeiată pe dispozițiile art.504-506 Cod procedură penală se subsumează condițiilor prevăzute de aceste dispoziții legale, dispoziții ce nu sunt contrare celor prevăzute de Convenție sau de Constituția României.
Împotriva deciziei civile nr.1788/17.12.2013 a Curții de Apel Timișoara a formulat contestație în anulare reclamantul U. C.-T..
În motivarea contestației, a susținut că s-au încălcat normele de ordine publică referitoare la obiectivitatea hotărârii judecătorești, întrucât în compunerea completului de recurs a intrat și d-na judecător C. D. R., iar aceasta nu putea fi obiectivă, întrucât fiul său, domnul avocat C. A.-I., a reprezentat firma . toate procesele civile și penale împotriva sa (a contestatorului) și a autorului său U. C.-G.. Contestatorul a arătat că a aflat de această contrarietate de interese cu ocazia obținerii unei declarații de interese completată la 21.12.2010.
A mai arătat că în practică s-a invocat pe calea contestației în anulare întemeiată pe art.317 al.1 pct.2 C.pr.civ. faptul că hotărârea a fost pronunțată de judecători incompatibili și s-a admis contestația în anulare pe considerentul că s-a încălcat o normă de ordine publică. A invocat în acest sens și decizia civilă nr.1949/1980 a Tribunalului Suprem.
Contestatorul a invocat și art.318 teza I C.pr.civ., susținând că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale.
Sub acest aspect, a arătat că hotărârea instanței de recurs cuprinde unele dispoziții contradictorii.
Astfel, a arătat că deși instanța reține că „sfera persoanelor îndreptățite la dezdăunare, în caz de eroare judiciară este o sferă mai largă decât interpretarea comună din dreptul familiei, în toate situațiile persoana respectivă trebuie să se afle în întreținere”, în considerentele hotărârii instanța invocă exact acele condiții și obligații din Codul familiei.
Mai jos, reluând această idee, instanța face referire la faptul că reclamantul „nu a făcut dovada că era în stare de nevoie la vârsta de 29 de ani și 10 luni sau că suferea de un handicap așa cum a susținut prin cererea de chemare în judecată”.
Această modalitate de a analiza faptul că reclamantul-contestator era sau nu în întreținere la data de 19.11.2001, este mai restrictivă sau cel puțin identică sensului dat de Codul familiei, acesta operând exact cu noțiunea de stare de nevoie a copilului major și/sau cu handicap, singurele în concepția Codului familiei să îndreptățească acordarea de sprijin material.
Incapacitatea de a munci în general provine din boală sau bătrânețe. S-a arătat că prin incapacitate de muncă nu trebuie să înțelegem numai o incapacitate absolută, datorită unor cauze de ordin fiziologic, medical ci și incapacitatea care derivă din satisfacerea unor cerințe de ordin social (Plenul Tribunalului Suprem, Decizia nr.2/1971).
Prevederile din art.506 C.pr.pen. au o sferă de aplicare mult mai largă, intrând categorii de persoane ce poate nu se regăsesc în obligația de întreținere din Codul familiei. Astfel se poate afirma că toți cei care sunt obligați la întreținere legală intră în domeniul de aplicare a dispozițiilor art.506 C.pr.pen., și pot introduce acțiune după decesul defunctului. În primul rând trebuie remarcat că interesul noțiunii de „persoane aflate în întreținere”, ce pot deschide sau continua un proces după moartea autorului, vizează un aspect faptic, el referindu-se la o întreținere de fapt și nu de drept.
Contestatorul a invocat și art.318 teza a II-a din codul de procedură civilă și a susținut că hotărârea instanței de recurs este practic lipsită de motivare, întrucât nu cuprinde argumente legale și faptice care să explice soluția pronunțată.
În baza aceluiași text legal (art.318 teza a II-a C.pr.civ.), contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a analizat declarațiile legalizate sub nr.50-52/31.05.2012 de către Biroul Notarial „Expert” din București, potrivit cărora C. U. G. se află în vădită nevoie; coroborându-le cu actele medicale, se trage concluzia că autorul său nu putea desfășura în mod obiectiv activități din care să se întrețină, ci se afla într-o întreținere reciprocă, specifică unei atmosfere de familie.
De asemenea, instanța nu face nici o referire la adeverința medicală (depusă la dosar) emisă în urma unui consult de către Pro Medica, din care reiese următorul diagnostic: ochi drept dioptrie -20; ochi stâng -20. Acest document coroborat cu dispozițiile Ordinului nr.726/01.10.2002 reprezintă puternica probă cu privire la starea sa de handicap, a arătat contestatorul.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare la contestația în anulare.
Examinând hotărârea contestată în raport cu motivele invocate, instanța constată că este neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul U. C.-T., urmând a o respinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În speță nu este aplicabil art.317 al.1 pct.2 C.pr.civ., care se referă în mod expres la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, în timp ce contestatorul nu invocă faptul că hotărârea ar fi fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara cu încălcarea competenței sale, ci își manifestă neîncrederea în obiectivitatea completului de judecată în recurs, întrucât din compunerea acestuia a făcut parte o doamnă judecător al cărei fiu ar fi reprezentat o societate comercială în litigiile inițiate împotriva contestatorului și autorului său.
Aceste aspecte ar fi putut cel mult face obiectul unei cereri de recuzare, dar nu se încadrează în situația prevăzută de art.317 al.1 pct.2 C.pr.civ.
Nu se poate reține nici că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale, pentru a fi aplicabil art.318 teza I C.pr.civ.
Acest text legal are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului; vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată sau de apreciere a probelor.
Contestatorul însă nu vizează greșeli materiale, ci greșeli de judecată, referindu-se la modul în care instanța de recurs a interpretat noțiunea de persoană ce se află în nevoie prin raportare la Codul familiei și la art.504 și următoarele din Codul de procedură penală.
De asemenea, nu se poate reține nici aplicarea art.318 teza a II-a C.pr.civ., care prevede posibilitatea promovării unei contestații în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs când instanța nu a cercetat vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatorul nici nu invocă faptul că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra unor motive de recurs, ci faptul că nu a analizat unele probe depuse la dosar. Aceste aspecte nu se încadrează la art.318 teza a II-a C.pr.civ., cu atât mai mult cu cât o instanță de recurs nici nu poate proceda la o analiză a probelor, controlul judiciar în această fază procesuală putând viza doar motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.
Față de aceste considerente, instanța va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul U. C.-T. împotriva deciziei civile nr.1788/17.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul U. C.-T. împotriva deciziei civile nr.1788/17.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/20.02.2014
Tehnored.MM/2 ex/17.03.2014
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.L. Ș.
Inst.recurs: Curtea de Apel Timișoara – jud.C. R.,
M. L., D. C.
| ← Expropriere. Decizia nr. 276/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 171/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
