Expropriere. Decizia nr. 61/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 61/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 61/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 61

Ședința publică din 25 aprilie 2014

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: L. P.

S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanta N. A., de pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, precum și de P. de pe lângă T. T. împotriva sentinței civile nr. 3635/PI/20.12.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierile de ședință din data de 15 aprilie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care s-a amânat pronunțarea la data de 22 aprilie 2014 și, mai apoi pentru astăzi, 25 aprilie 2014.

În termenul de pronunțare, părțile au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise, respectiv reclamanta N. A. la data de 22 aprilie 2014, iar pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, la data de 18 aprilie 2014.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /18.08.2011, reclamanta N. A. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună admiterea acțiunii si să se constate acordul de voință/ învoiala părților cu privire la plata sumei de 133.901 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea sa și care formează obiectul exproprierii de către pârât; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 133.901 lei către reclamanta, cu titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează obiectul exproprierii; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro, echivalent în lei, cu titlul de daune, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei; cu cheltuieli de judecată.

In motivare, a arătat că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.232 din 6 decembrie 2010, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D.", expropriator fiind S. român, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

P. Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern menționată, a fost stabilit amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.", iar prin dispozițiile art. 1 din același act normativ, s-a alocat suma de_ lei pentru plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor situate pe amplasamentul acestei lucrări de utilitate publică care au format obiectul exproprierii.

Formalitățile de publicitate impuse de prevederile legale au fost efectuate la data de 06.01.2011, prin afișarea la sediul Primăriei municipiului Lugoj a următoarelor documente: anexa 2 la HG nr. 1232/06.12.2010 cuprinzând numele si prenumele proprietarilor, nr. cad. și suprafața afectata; anexa 1 (planul de situație avizat de O.C.P.I T. in care sunt evidențiate imobilele afectate); oferta de despăgubire pe teritoriul administrativ al mun. Lugoj pentru terenurile afectate de proiectul „Autostrada Lugoj-D."; notificarea intenției de expropriere a imobilelor aflate pe traseul „Autostrăzii Lugoj-D.", prin care proprietarii afectați erau invitați ca, in termen de 10 zile de la data afișării listei cu imobilele supuse exproprierii, sa formuleze cererile de acordare a despăgubirilor; tabelul cuprinzând persoanele expropriate ce au luat cunoștința de Notificarea intenției de expropriere; modele de cereri; registru de cereri.

Sumele ofertate cu titlul de despăgubiri pe care proprietarii afectați de proiectul „Autostrada Lugoj-D.” au fost „rugați” sa le accepte prin Notificarea intenției de expropriere a imobilelor, au fost determinate pe baza Raportul de Evaluare realizat de experții evaluatori B. G. si Bojinca M., luând în considerare valoarea de 27.90 lei/mp., ofertă de despăgubire ce nu a reflectat valoarea reala a terenului afectat de expropriere. Astfel, pentru suprafețele care au format obiectul dreptului său de proprietate si care au fost expropriate din aceleași parcele in cadrul procedurii derulata in anul 2007 pentru lucrarea de utilitate publica de interes național „Varianta de ocolire Lugoj”, cuantumul despăgubirii a fost determinat in raport cu suma de 15 Eur/mp. Reclamanta a menționat că valoarea terenurilor a crescut și, in prezent, ele sunt incluse in intravilanul mun. Lugoj prin reactualizarea Planului de Urbanism General.

Cu toate că sumele ofertate cu titlul de despăgubiri nu constituiau o justă despăgubire, de buna credința fiind, în termenul legal de 10 zile menționat in Notificarea intenției de expropriere a imobilelor, reclamanta a formulat cerere de acordare a despăgubirilor prevăzute de dispozițiile Legii 255/2010, care totalizau suma de 133.901 lei.

Oferta expropriatorului de despăgubire cu suma de 27,90 lei/mp, acceptată de reclamantă, se constituie drept o ofertă urmată de acceptare care configurează perfectarea unui acord irevocabil al părților asupra sumelor stabilite cu titlul de despăgubire pentru terenul afectat exproprierii și care nu mai poate fi modificat în mod unilateral de către expropriator, lucru ce rezultă în mod implicit din dispozițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994, la care cele ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 fac trimitere, si care se referă la tranzacția sau „învoiala” părților.

Natura juridica a „învoielii părților” cu privire la cuantumul sumelor stabilite cu titlul de despăgubire este in acord si cu jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează ca litigiile privitoare la exproprierea unor imobile pentru realizarea de lucrări de interes general intra in domeniul de aplicare a noțiunii de "contestații privitoare la drepturi si obligații cu caracter civil", deoarece actul juridic al exproprierii privește "însăși substanța dreptului de proprietate" (Decizia Boden c/Suedia). De aceea, Curtea a decis ca dreptul la indemnizația de expropriere este un drept patrimonial de natura civila, indiferent de originea unui eventual diferend privitor la plata indemnizației de expropriere.

În raport cu preceptele și caracterele exproprierii menționate mai sus, se impune concluzia că intre părți a intervenit o convenție irevocabila cu privire la cuantumul despăgubirilor, întrucât voința autorului ofertei de a se considera legat juridic in caz de acceptare si care rezulta in mod indubitabil din „rugămintea” inserata in conținutul Notificării intenției de expropriere, a fost urmata de acceptarea pura si simpla exprimata prin Cererile de acordare a despăgubirilor formulate de reclamantă.

In acest context juridic, prin Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 492/11.05.2011 pentru modificarea si completarea HG nr.1232/2010, a fost diminuată, in mod evident nelegal și abuziv, valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de la suma inițială de 27,90 lei/mp., la suma de 1,49 lei/mp, sumă ce este derizorie și se circumscrie unei "naționalizări". Diminuarea valorică menționată a fost efectuată si cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 care permit, în circumstanțe excepționale și temeinic motivate, numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu și diminuarea acestora.

Stabilirea unei despăgubiri derizorii pentru terenul proprietatea sa expropriat constituie o încălcare gravă a dreptului său de proprietate și a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 481 C.civ. sau prin art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la suma reprezentând prejudiciul cauzat, aceasta reprezintă o valoare minimală, derizorie, în raport cu paguba creată întrucât prerogativele dreptului său de proprietate nu au putut fi exercitate ca urmare a faptului ca intenția de expropriere înscrisă in cărțile funciare a vizat toata suprafața imobilelor, terenurile fiind in integralitate indisponibilizate. Totodată, datorita modului de dezmembrare, parcelele care vor rămâne in continuare obiect al dreptului său de proprietate, nu vor putea fi utilizate in mod efectiv, deoarece nu va exista cale de acces la drumul public, precum si datorită faptului ca acestea nu vor putea fi folosite conform destinației, pe durata desfășurării lucrărilor prefigurate prin proiectul „Autostrada Lugoj-D.”.

Pârâtul S. R. - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca fiind inadmisibila si prematur introdusa, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată.

In cazul in care reclamanta a înțeles să formulează o acțiune in pretenții pe dreptul comun față de valoarea obiectului cererii, situată sub pragul de 500.000 lei, cererea de chemare in judecata este de competenta Judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. In aceste condiții se impune totodată timbrarea acțiunii la valoare.

In această situație, s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului T. având in vedere ca valoarea obiectului cererii de chemare in judecata se afla sub pragul de 500.000 lei, față de art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ; excepția netimbrării cererii de chemare in judecata; excepția inadmisibilității acțiunii de drept comun, având in vedere ca procedura de expropriere a imobilelor proprietatea reclamanților, aflata in derulare, este reglementata de Legea 255/2010, act normativ cu caracter special ce se aplica cu prioritate fata de dreptul comun, conform principiului specialia generalibus derogant.

In situația respingerii excepțiilor invocate, pe fondul cauzei, solicită să se dispună respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Dispozițiile art. 11 alin. 7 si 8 din Legea 255/2011 au impus expropriatorului necesitatea efectuării unor noi evaluări a terenurilor afectate de aceasta lucrare de utilitate publica, conform actualei reglementari, fiind întocmit un nou raport de evaluare care, la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii, a avut in vedere expertizele întocmite si actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. 5 din Legea nr. 571/2003, privind codul fiscal.

Având in vedere ca noile valori de despăgubire stabilite potrivit Legii 255/2010 au fost mult mai mici decât valorile de despăgubire stabilite in baza Legii 198/2004 si având in vedere ca Legea nr. 198/2004, ce a constituit cadrul legal al H.G. nr. 1.232/06.12.2010 a fost abrogata si înlocuita de Legea nr. 255/2010, in scopul puneri in concordanta a acestei hotărârii cu noua reglementare in materia exproprierii - Legea nr. 255/2010, s-a procedat la modificarea H.G. nr. 1.232/06.12.2010, prin emiterea H.G. nr. 492/11.05.2011.

Acordul reclamantei asupra cuantumului despăgubirilor consemnat in cadrul cererilor formulate a vizat valorile despăgubirilor stabilite conform Legii nr. 198/2004 si H.G. nr. 1.232/2010, in forma ei inițiala, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/11.05.2011.

In aceste condiții, cuantumul despăgubirilor in valoare de 325.683 lei solicitat de către reclamanții prin acțiunea lor, stabilite in baza Legii nr. 198/2004 si H.G. nr. 1.232/2010. anterior modificărilor si completărilor survenite prin H.G. nr. 492/11.05.2011, nu mai au corespondent in reglementarea in vigoare la momentul actual.

In mod greșit reclamanta a considerat că intre părți a intervenit un "acord irevocabil al părtilor asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire pentru terenul afectat exproprierii si care nu mai poate fi modificat in mod unilateral de către expropriator". Ceea ce nu are in vedere reclamanta când consideră astfel, este faptul ca acceptarea ofertei de către expropriat trebuie sa se manifeste numai in cadrul procedural reglementat de Legea nr. 255/2010.

In acest sens, simpla acceptare a cuantumului despăgubirilor consemnată in cererea de acordare a despăgubirilor nu poate produce efecte juridice atât timp cât de aceasta expropriatorul nu a luat cunoștința in modalitatea prevăzuta de Legea nr. 255/2010, respectiv prin constatarea acceptării de către comisia prevăzuta la art. 18 din Legea nr. 255/2010 printr-un proces-verbal semnat de membru comisie si de expropriat.

Actul procedural prin care comisia constata acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor este procesul-verbal semnat de expropriat si de comisia de analiza a cererilor in calitatea acesteia de reprezentant al expropriatorului.

În speța nu s-a întocmit niciun proces-verbal intre reclamanta si Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 care sa constate acceptarea ofertei de expropriere de către reclamanta, situație in care nu s-a întâlnit oferta cu acceptarea.

Mai mult decât atât, întregul demers al acordării despăgubirilor stabilite in baza Legii nr. 198/2004 (si ulterior a Legii nr. 255/2010) si H.G. nr. 1.232/2010 a fost întrerupt de către expropriator motivat de apariția H.G. nr. 492/11.05.2011 care a modificat cuantumul despăgubirilor. In acesta situație, expropriatorul a procedat la reluarea procedurii de expropriere avându-se in vedere noile valori.

Atâta vreme cat nu a fost numită comisia prevăzuta de art. 18 din Legea nr. 255/2010 care să soluționeze cererile de acordare a despăgubirilor formulate de reclamantă si să constate acceptarea cuantumului despăgubirilor de către aceasta printr-un proces-verbal, conform normelor legale anterior menționate, nu se poate aprecia ca acceptarea ofertei a ajuns la cunoștința expropriatorului, si nici ca simplul fapt al înregistrării cererilor la Primăria Lugoj ar putea echivala cu o cunoaștere a acceptării. Numai după evaluarea dosarului expropriatului de către comisie, si constatarea menținerii acceptării sale printr-un proces-verbal, oferta si acceptarea sunt pe deplin obligatorii. Numai de atunci ofertantul e ținut de oferta sa, iar expropriatul de acceptarea manifestata, ori acest lucru in speța nu s-a manifestat.

In cazul in care reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 sau Legii nr. 255/2010, la care fac referire in cererea de chemare in judecata, se invocă excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 sau Legii nr. 255/2010.

Reglementarea speciala in materia exproprierii pentru cauza de utilitate publica privind terenurilor proprietate privata necesare lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare de drumuri de interes național, județean și local o constituie Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, iar singura acțiune pe care o prevede Legea nr. 255/2010 in favoarea expropriaților este acțiunea in contestarea cuantumului despăgubirilor, reglementata la art. 22 alin. (1).

Pe de alta parte, arată că temeiul juridic al cererii reclamantei nu îl poate constitui dispozițiile Legii nr. 33/1994, întrucât Legea nr. 255/2010 este un act normativ special in materia exproprierii, ce se aplică cu prioritate fata de Legea nr. 33/1994, conform principiului specialia generalibus derogant.

S-a mai invocat prematuritatea cererii de chemare in judecata întemeiata pe Legea 255/2010, față de prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 255/2019 și de faptul că procedura exproprierii este in curs de derulare, până la data prezentei, Comisia de aplicare a Legii 255/2011, nu s-a întrunit pentru a analiza cererile depuse de expropriați, respectiv pentru a încheia procesele verbale cu expropriații si mai apoi Hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirii.

In situația respingerii excepțiilor invocate, pe fondul cauzei, se solicită să se dispună respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, față de faptul ca valoarea de despăgubire de 1,49 lei/mp, stabilită prin HG 492/2011 a fost determinată cu respectarea dispozițiilor art. 18 din Legea 255/2011, evaluatorul, la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut in vedere expertizele întocmite si actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. 5 din Legea nr. 571/2003, privind codul fiscal.

In ceea ce privește daunele in valoare de 10.000 euro, echivalent in lei, s-a solicitat respingerea acestora, motivat de caracterul incert al prejudiciului pe care aceste daune se vor a-l acoperi. S-a mai arătat că, prin notarea intenției de expropriere în cartea funciara, nu se indisponibilizează terenul, așa cum menționează reclamanta, acesta rămânând in continuare in proprietatea acesteia pana la transferul dreptului in patrimoniul statului.

Cu privire la prejudiciul reprezentat de lipsa cailor de acces la drumul public si lipsa de folosința conform destinației a parcelelor neexpropriate rămase în proprietatea reclamantei, pe durata desfășurării lucrărilor prefigurate prin proiectul „Autostrada Lugoj-D.”, a solicitat instanței a se constata caracterul viitor, incert si nedovedit al acestui prejudiciu.

In drept: art. 115 si următoarele din C. proc. civ, art. 5, 8, 9, 11, 18,19 20, 22, 23 din Legea 255/2010, art. 4, 5, 8, 15, 16 din HG 53/2011.

Reclamanta N. A. a formulat precizare de acțiune, solicitând, în principal, să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 133.901 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea reclamantei și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 133.901 lei către reclamantă cu titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează obiectul exproprierii; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

In subsidiar: să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; în toate cazurile să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru ipoteza cu totul de excepție in care se va împărtăși totuși teza pârâtului, în sensul că nu s-ar fi perfectat între părți o asemenea înțelegere cu privire la despăgubirea pentru expropriere, atunci se impune fără echivoc ca, subsecvent contestației cu privire la cuantumul despăgubirii „reevaluate” ulterior și unilateral de către pârât, pe care o consideră derizorie, echivalând cu o „naționalizare” forțată, precum si o încălcare a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire pentru expropriere, să se stabilească pe cale judiciară cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani.

De asemenea, reclamanta N. A. a formulat completare de acțiune, solicitând să se dispună adițional și anularea proceselor-verbale și a hotărârilor de stabilire a despăgubirii, în ceea ce privește despăgubirea, și deci în principal: să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 133.901 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea sa și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 133.901 lei către reclamantă cu titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează obiectul exproprierii; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat; să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamantei în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin.2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; și, în toate cazurile să se dispună anularea Proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 15/14.09.2011, nr. 16/14.09.2011, nr. 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 15/14.09.2011, nr. 16/14.09.2011, nr. 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

In motivare, au fost reluate argumentele invocate anterior în pricină și, în plus, s-a arătat că se impune și anularea proceselor-verbale și a hotărârilor de stabilire a despăgubirii, în ceea ce privește despăgubirea, prin care a fost stabilită unilateral de către expropriator despăgubirea la o valoare absolut derizorie și prejudicială, cu încălcarea înțelegerii părților și cu încălcarea dreptului la o justă și prealabilă despăgubire pentru expropriere și deci și a dreptului său de proprietate.

Reclamanta a formulat completare de acțiune, solicitând să se dispună anularea actelor și formelor de expropriere inițiate în baza HG nr. 203/2012 care vizează . în suprafață de 11.907 mp situată documentar pe raza loc. Coșteiu, jud. T., în ceea ce privește despăgubirea, să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri calculata in raport cu echivalentul in lei a sumei de 7 euro/mp. și pentru suprafața de teren expropriată în baza HG nr.203/2012 sau, în subsidiar, să se stabilească și pentru acest teren cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamantei în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu despăgubire pentru expropriere.

In motivare, arată că CNADNR a comunicat intenția de expropriere pentru . în suprafață de 11.907 mp., situată documentar pe raza loc. Coșteiu, jud. T. pentru care s-a stabilit o valoare de despăgubire derizorie de 13.692 lei și care echivalează cu o veritabilă „naționalizare”.

Fără a mai reitera motivele expuse în cuprinsul acțiunii introductive și a completărilor ulterioare, reclamanta a considerat că, pentru aceleași argumente, pe care le susține, despăgubirea stabilită pentru terenul individualizat mai sus expropriat în baza HG nr. 203/20.03.2012 este derizorie, astfel încât se impune anularea tuturor actelor și formelor de expropriere inițiate în temeiul HG nr. 203/2012 în ceea ce privește despăgubirea, și să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 27,90 lei/mp. și pentru suprafața de teren expropriată în baza HG nr. 203/2012 sau, în subsidiar, să se stabilească și pentru acest teren cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamantei in temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu despăgubire pentru expropriere.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirii, deși formal sau documentar, . este evidențiată ca fiind amplasată pe raza localității Coșteiu, jud. T., aceasta este amplasată, în realitate, în zona limitrofă a Mun. Lugoj, urmând ca valoarea de despăgubire pentru teren să fie stabilită prin prisma acestei împrejurări.

Spre a dovedi amplasamentul parcelei 1003/24 ca fiind în zona limitrofă Mun. Lugoj, s-a depus planul de amplasament, din care rezultă proximitatea acesteia față de Mun. Lugoj.

Pârâtul S. R. prin C. Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a formulat întâmpinare față de completarea de acțiune formulată de reclamantă pentru termenul de judecată din 18.10.2012.

In motivare, se solicită instanței de judecata sa dispună respingerea cererii completatoare, pe excepție, ca fiind prematur introdusa, raportat la dispozițiile art. 22 din Legea 255/2010, iar, pe fondul cauzei, ca neîntemeiata.

Analizând conținutul art. 22 alin. (1) din Legea 255/2019, rezulta ca reclamanta se poate adresa instanței de judecata numai după data la care i-a fost comunicata Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii. Procedura exproprierii inițiata in baza HG 703/2012 este in curs de derulare, până la data prezentei, nu există emisă Decizia de Expropriere, in urma căreia persoanele expropriate să poată fi notificate pentru a depune la sediul Consiliului Local Costeiu, cererile de acordare a despăgubirilor, cereri ce vor trebui analizate de Comisia de aplicare a Legii 255/2011 si pe cale de consecința nu au fost încheiate procesele verbale cu expropriații si nici Hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirii.

P. sentința civilă nr. 3635/PI/20.12.2012 pronunțată în dosarul susmenționat, T. T. a admis în parte demersul judiciar precizat și completat, inițiat de către petiționara-expropriată N. A. în contradictoriu cu pârâtul-expropriator S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara; a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de 620 m.p. din ./11/3, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 1661 m.p. din ./15/1/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 1565 m.p. din ./15/3/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 517 m.p. din ./11/1/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei totale de_ lei; și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele legii cu nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 15, 16, 28 și, respectiv, 29, toate dresate la data de 14.09.2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având aceleași numere, emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 30.09.2011; a respins în rest demersul judiciar precizat și completat; a obligat reclamanta să achite în contul Biroului de expertize Judiciare - pendinte T. T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 1130 lei pentru fiecare cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții A. C., Stremtan I. și H. Ș. a diferenței de onorariu în cuantum de 1130 lei pentru fiecare; a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționară a cheltuielilor de judecată în sumă de 4890 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petiționara N. A., (prevalând calitatea de proprietar tabular a imobilelor terenuri enumerate în corpul actului procedural învestitor de instanță, supuse operațiunii juridice de expropriere, inițiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de Legea nr. 198/2004, prin ale sale art. 3-8, afectate unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-D., și, mai apoi, continuată realizarea obiectivelor în condițiile de exigență ale legii cu nr. 255/2010, publicată în MO din data de 20.12.2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicționale, aceea deja supra anunțată, cu nr. 198/2004) a recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe dispozițiile tranzitorii ale art. 31 (în versiunea inițială, în vigoare la epoca inițierii demersului judiciar pendent) apartenente Legii speciale cu nr. 255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea cu nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la HG nr. 1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D." publicată în MO din data de 16.12.2010; și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr. 1232/2010, ulterior modificată prin HG nr. 492/11.05.2011.

Definită „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată” sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat, având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică, precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (evocată inițial de art. 481 Codului civil care spune îndeajuns de tranșant și clarificator că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art. 44 din Constituția revizuită care, statuează, prin ale sale alin.(3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.

Ceea ce îngăduie identificarea cu ușurință, atât a principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența legii cu nr. 198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile - principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată, așa cum supra s-a amintit, de legea-cadru cu nr. 33/1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).

P. derogare de la regulile de drept comun, Legea cu nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, cu nr. 255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii. În atare situație, cum declararea utilității publice s-a realizat prin lege, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 78 din Constituție, aceasta (legea) poate face obiectul cenzurii numai a jurisdicției de contencios constituțional, și doar sub aspectul legalității, iar nu și al oportunității sale.

Actul de declarare a utilității publice (în speță - legea cu nr.198/2004-, ce are, de altfel, o formulare generică, vizând construcția de autostrăzi și drumuri naționale; în ale cărei coordonate - deși abrogată -, exigențele principiului tempus regit actum impun a fi cantonată activitatea jurisdicțională) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art.3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin HG nr. 941/2004.

În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr. 1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. Ca atare, în speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, așa cum supra s-a anunțat, poate invoca în fața instanțelor de drept comun (și care, în accepția art. 21 apartenent legii cadru cu nr. 33/1994, la care fac trimitere ambele legi speciale cu nr. 198/2004, și, mai apoi, cea abrogatoare, cu nr. 255/2010 - în ceea ce privește etapa judiciară a exproprierii, în corelație cu art. 2 pct. 1 lit. f din codul de procedură civilă, se privesc a fi tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia. Ceea ce, în adevăr, are aptitudinea de a configura și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul mijlocului judiciar contencios instituit legislativ de art. 9 din Legea nr. 198/2004 și preluat de art. 22 al legii nr. 255/2010, care se privește a avea fizionomia juridică a unui control judecătoresc ce poartă asupra unui act nejurisdicțional dat de un organ ce nu se subsumează sistemului judiciar.

Despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun. O astfel de despăgubire (constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial; și, are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță a cărei realizare are caracter incert) se impune a fi dreaptă (și aptă a acoperi întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexpropriate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).

În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.

În speță, prin anexa nr. 1 la HG nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, planului cu amplasamentul lucrării a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte (filele 8-34). Printre proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și petiționara N. A., care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, așa cum cu îndestulătoare evidență o atestă înscrisurile depuse la dosar (a se vedea filele 26-33).

T. a considerat a fi îndreptățită și concluzia că despăgubirile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, în adevăr, au fost cuantificate prin învoiala comună a celor doi subiecți implicați în operațiunea juridică de expropriere. Spus altfel, că, în speță, a intervenit un acord între expropriator și expropriat (oferta întâlnindu-se cu acceptarea) încă de la data de 17.01.2011 (la care petiționara s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire). Chiar dacă data se situează după . legii noi, nr. 255/2010 (23.12.2010), acest aspect nu are nici-o relevanță juridică, pe tărâmul înțelegerii intervenite cu privire la despăgubirea acordată pentru imobilul-teren evidențiat. Abstracție făcând că cererile de acordare a despăgubirilor cuantificate prin HG nr. 1232/2010 au fost acceptate sub imperiul legii noi nr. 255/2010, așa cum rezultă chiar și din titulatura acestora (a se vedea filele 26-33 din dosarul de fond, vol. I).

Și aceasta pentru că, însăși legea nouă, în versiunea în vigoare la data formării acordului, și chiar la data inițierii prezentului demers judiciar, spunea, prin a sa normă tranzitorie, înscrisă, în art. 31, în termeni a căror acuratețe nu lasă loc de interpretări ori speculații, că ”Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă.” Împrejurarea că, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, a înțeles să diminueze drastic despăgubirile oferite inițial, modificând HG nr. 1232/2010, prin HG nr. 492/11.05.2011, nu poate avea nici-o relevanță juridică, în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial. De vreme ce, așa cum supra s-a demonstrat, prin acceptarea ofertei, s-a realizat acordul de voință al celor doi subiecți procesuali (expropriat și expropriator), acord, care, implicit, a lipsit de interes declanșarea procedurii judiciare. Detașându-se astfel cu puterea evidenței și concluzia că posibilitatea de a recurge la concursul justiției, pentru a se stabili jurisdicțional o dreaptă și justă despăgubire, cu respectarea exigențelor art. 26-27 din legea nr. 33/1994, a fost oferită de legiuitor numai persoanelor nemulțumite de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, neconstituindu-se așadar, într-o procedură obligatorie.

De altă parte, tribunalul a constatat că solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire, în temeiul noii evaluări imobiliare, aprobate prin HG nr. 492/2011, după ce despăgubirea inițială stabilită prin HG nr. 1232/2010 (prin care s-a declanșat procedura exproprierii în speță, sub incidența legii vechi cu nr. 198/2004) a fost acceptată expres de către expropriat, nu încalcă numai dispozițiile tranzitorii supra enunțate, din legea nouă, cu nr. 255/2010, dar și principiul neretroactivității legii civile consacrat constituțional. Or, transpunerea în practică a acestui principiu presupune cu necesitate ca procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile, reglementată de legea nouă cu nr. 255/2010, să se aplice exclusiv exproprierilor realizate după . acestui act normativ (a se vedea în acest sens ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 5228/8.11.2011, publicată în RRDJ nr. 2/2012). De altfel, rațiunea ce stă la baza principiului fundamental enunțat, rezidă în aceea că ar fi absurd să i se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru un comportament ce a avut loc anterior intrării în vigoare a unei legi ce reglementează tocmai o atare conduită. Scopul unei legi este acela de reglementa actele și situațiile ulterioare intrării sale în vigoare, urmând ca o situație juridică să producă efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la data nașterii sale, regulă abstractizată în principiul tempus regit actum.

Neputând fi primită nici teza pârâtului în sensul că HG nr. 1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale, prin deja anunțata HG nr. 492/11.05.2011. Știut fiind că, noțiunea de caducitate (definită ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea de efecte a unui act juridic valabil încheiat, datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului) presupune ca actul să nu fi produs încă nici un efect (ceea ce nu este cazul în speță, HG nr. 1232/2010 producând efecte, așa cum supra s-a demonstrat), fără a putea aduce însă atingere perioadei cuprinse între data încheierii actului și data intervenirii cauzei ce a determinat-o.

De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul a admis în parte demersul judiciar succesiv precizat și completat, în limita petitului subsumat principalului, acela ce poartă asupra condamnării jurisdicționale a subiectului procesual pasiv, ce se verifică a fi expropriatorul, la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare supuse procedurii speciale de expropriere, configurate legislativ de legea cu nr. 198/2004; cuantificate prin acordul subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere, apreciind că pretențiile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional își găsesc deplină legitimitate în exigențele art. 481 apartenent Codului civil de la 1864, în vigoare la epoca inițierii activității jurisdicționale pendinte, puse în corelație cu imperativul normelor constituționale circumscrise alin. (3) și (6) apartenente ambele art. 44 din Constituția revizuită și, nu în ultimul rând, în reglementările internaționale, obiectivate prin Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului din anul 1979 și, respectiv, prin Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale fundamentale, cum și în exigențele legii cu nr. 33/1994 și acelea ale legii speciale de expropriere cu nr. 198/2004 (care, deși abrogată prin legea cu nr. 255/2010, este chemată de art. 31 apartenent legii abrogatoare în versiunea în vigoare la epoca declanșării demersului judiciar pendent să întregească - în limitele de el fixate - coordonatele legale supra evocate, în care se impune a fi cantonată verificarea jurisdicțională.

Context în care a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile indicate în dispozitivul sentinței, citat anterior, toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei totale de 133.901 lei, și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele legii cu nr.198/2004, în versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 15, 16, 28 și, respectiv, 29, toate dresate la data de 14.09.2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având aceleași numere, emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 14.09.2011.

Același tribunal - observând particularitățile interesului litigios alegat pe calea deja tranșatului petit circumscris principalului; și, mai apoi, ale fizionomiei dreptului subiectiv (decelabile prin identificarea exactă și riguroasă a finalității spre care se tinde, aceea de valorizare jurisdicțională a dreptului de creanță conferit legislativ; spus altfel, de finalizare a procedurii speciale de expropriere, configurată de legea cu nr. 198/2004, prin plata despăgubirilor convenite cu expropriatorul, reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare supuse operațiunii juridice de expropriere în condițiile de exigență ale deja constant evocatei legi 198/2004), a respins cel de-al doilea petit subsumat principalului, prin care, aceeași petiționară expropriată, prevalând o vătămare aflată în directă legătură cu modul concret de cuantificare a despăgubirilor stabilite în favoarea sa de către autoritățile implicate în operațiunea juridică de expropriere, implicit, repudiază alegațiile în care-și găsesc legitimitate pretențiile pecuniare reclamate jurisdicțional pe calea celui dintâi petit circumscris principalului; și, nu în ultimul rând, furnizează motive apte a pleda în favoarea unei soluții de respingere a petitului ce poartă asupra plății despăgubirilor cuantificate prin acord.

Detașându-se astfel îndeajuns de legitimă și concluzia că, numai neobservând conflictul dintre cele două petite, care se exclud reciproc, și ignorând că, în compunerea despăgubirilor pendinte reclamate jurisdicțional (așa cum în termeni indeniabili statuează legea nr. 33/1994 prin al său art. 26), se află înglobate și daunele aduse proprietarului expropriat; și finalmente, că pentru repararea prejudiciului pretins derivat (așa cum lasă a acredita petiționara), din defectuoasa cuantificare a despăgubirilor, avea a-și valoriza prerogativa procesuală ce art. 9 apartenent aceleiași legi nr. 198/2004 i-a conferit, pe calea mijlocului judiciar contencios configurat de aceiași normă legală - care, privindu-se a avea figura juridică a unui control judecătoresc -, se impunea a fi inițiat în termenul de decădere, acela de 15 zile instituit și el de imperativul art. 9, petiționara a solicitat recuantificarea jurisdicțională și a despăgubirilor.

Fără a observa, așa cum în rigoarea legii avea a face, și că, prin inacțiune, a pierdut prerogativa ce i-a fost conferită legislativ prin constant evocatul art. 9.

Numai că, așa cum au conchis specialiștii, - la cunoștințele cărora s-a apelat -, prejudiciul circumscris petitului în discuție, (avându-și sorgintea în imposibilitatea exploatării a două parcele rămase în patrimoniul petiționarei, în urma dezmembrării terenurilor supuse operațiunii juridice de expropriere, avea a fi, eventual, valorificat, în condițiile de exigență ale alin. (4) apartenent art. 24 din legea cu nr. 33/1994, chemat să confere expropriatului prerogativa procesuală de a cere exproprierea totală în situația în care terenul rămas neexpropriat este incomod folosibil. Ceea ce, petiționara neînțelegând să facă (în termeni apți a identifica un așa teren), nu îi este îngăduit nici instanței - care are a respecta cu rigoare disponibilitatea procesuală -, a circumscrie ariei sale de preocupări o așa chestiune. Neavând aptitudinea de a genera efectele unui act procedural învestitor de instanță (în absența configurării topografice a parcelei în întindere de_ m.p.), nici actul completator în al cărui corp se află, în adevăr, obiectivată o cerere de expropriere a parcelei supra configurată cantitativ, fără însă a fi produse și probe apte a confirma legătura ei cu restul parcelelor supuse operațiunii juridice de expropriere; și, pe cale de consecință, incidența art. 24 alin. (4) apartenent legii cu nr. 33/1994.

De aceea, tribunalul a respins pretențiile petiționarei vizând acordarea unei compensații pecuniare pentru repararea prejudiciului produs parcelelor rămase în a sa proprietate și care nu mai pot fi utilizate potrivit destinației, de terenuri agricole extravilane, datorită inexistenței, în prezent, a unor căi de acces care să facă posibilă exploatarea lor.

Cum reclamanta nu a făcut dovada achitării diferenței de onorariu solicitată de cei trei experți desemnați în cauză, potrivit decontului aferent lucrării de specialitate efectuată, prima instanță a obligat-o să achite în contul Biroului de expertize Judiciare pendinte T. T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 1130 lei pentru fiecare, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții A. C., Stremtan I. și H. Ș..

În temeiul art. 274 C.proc.civ., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4890 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu experți.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apeluri reclamanta N. A., pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, precum și P. de pe lângă T. T..

Reclamanta N. A. a solicitat schimbarea sentinței civile apelate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii civile precizate și completate, respectiv, în sensul de a dispune și anularea actelor și formelor de expropriere inițiate în baza HG nr.203/2012 care vizează ., în suprafață de 11.907 mp., situată documentar pe raza loc. Coșteiu, jud. T., în ceea ce privește despăgubirea, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 83.349 euro, echivalent în lei la data plății, respectiv de 7 eur/mp. și pentru suprafața de teren expropriată în baza HG nr. 203/2012, sau, în subsidiar, stabilirea și pentru acest teren cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamantei, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu despăgubire pentru expropriere, astfel cum a solicitat prin completarea de acțiune, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, în mod netemeinic și nelegal, prin sentința apelată, prima instanță a respins cererea de anulare a actelor și formelor de expropriere inițiate în baza HG nr.203/2012, în ceea ce privește exproprierea, cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite pentru terenul menționat mai sus, precum și cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

Cu privire la cererea de anulare a actelor și formelor de expropriere inițiate în baza HG nr.203/2012 și de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite pentru acest teren, T. T. și-a argumentat soluția pe împrejurarea că terenul nu este identificabil în termeni topografici și că nu s-a confirmat indubitabil relația acestuia cu celelalte parcele supuse operațiunii juridice de expropriere.

Discordant celor expuse, suprafața de teren de 11.907 mp. era identificată suficient prin însăși lista terenurilor anexă la HG nr.203/2012 și a fost expropriată pe durata derulării activității jurisdicționale, deoarece HG nr.203/2012 doar a completat lista imobilelor supuse exproprierii cu noi suprafețe de teren suplimentare (printre care și cea în cauză), astfel încât nu s-au emis și nici nu se vor mai emite noi hotărâri și procese-verbale de expropriere.

P. urmare, întrucât suprafața de teren individualizată mai sus a fost expropriată pe durata derulării activității jurisdicționale, prima instanță trebuia să dispună atât anularea actelor și formelor de expropriere inițiate în baza HG nr.203/2012, în ceea ce privește despăgubirea, cât și obligarea pârâtului la plata despăgubirii aferente acestei suprafețe de teren, fie la nivelul sumei de 83.349 EUR -echivalent în lei la data plății, determinată prin raportare la valoarea de 27,90 lei / mp. (7 EUR / mp.) pentru care a intervenit acordul de voință dintre reclamantă și pârât cu privire la terenurile expropriate inițial, identice și limitrofe cu cele vizate de HG nr.203/2012, fie, în subsidiar, la nivelul cuantumului pe care era datoare să îl stabilească, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, astfel cum a solicitat prin completarea de acțiune.

Consideră că T. T. a respins în mod nelegal cererea sa de obligare a pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat. Apreciază că instanță de judecată s-a aflat în eroare referitor la acest petit, judecătorul fondului argumentând că „în compunerea despăgubirilor pendinte reclamate jurisdicțional se află înglobate și daunele aduse proprietarului expropriat", cu ignorarea faptului că sumele solicitate cu titlu de daune nu vizează suprafețele de teren expropriate inițial, față de care s-a constatat acordul de voință al părților, ci suprafețe de teren limitrofe acestora, pentru care expertiza tehnică judiciară a stabilit că nu mai pot fi utilizate conform destinației de teren agricol, în virtutea faptului că au accesul obstaculat ca urmare a efectuării operațiunilor de dezmembrare și expropriere.

Suma de 10.000 EUR în echivalent în lei pretinsă cu titlul daune este oricum derizorie, în sensul că nu acoperă în integralitate paguba suferită. P. lucrarea de specialitate întocmită în cauză, s-a statuat că nu mai există căi de acces și că, în consecință, nu mai există posibilitatea de utilizare a suprafeței de 937mp, rămasă din ./15/3, datorită faptului că accesul nu mai este asigurat, fiind învecinată cu suprafața de teren expropriata la est, la vest de canalul HC403, iar la nord si sud de parcelele de teren ale altor proprietari. În consecință, dreptul de proprietate care poartă asupra acestor suprafețe de teren a fost dezgolit de atributele sale esențiale usus și fructus, iar afectațiunea terenului a fost compromisă iremediabil, astfel încât cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii de 10.000 EUR echivalent în lei pentru aceste suprafețe de teren era întemeiată și trebuia admisă ca atare.

În drept, invocă dispozițiile art. 282 și urm. C.pr.civ., precum și prevederile legale indicate în cuprinsul motivelor de apel.

Pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale, ca neîntemeiate.

Pârâtul a prezentat, la rândul său un scurt istoric privind procedura de expropriere, raportat la care apreciază că au fost respectate dispozițiile legale incidente în materie în procedura exproprierii imobilelor aparținând reclamantei, care a fost despăgubită în mod just.

În motivare, a arătat că în mod nelegal, prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamantă, prima instanța a apreciat că, în speță, a intervenit un acord între expropriator și expropriată cu privire la valorile inițiale de despăgubire, încă de la data de 17.01.2011 (la care petiționara s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire).

Temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea acțiunii este art. 22 din Legea 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994.

Deși reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, din cuprinsul petitelor 1 și 2 ale acțiunii introductive, rezultă că reclamanta solicită constatarea unui acord anterior de voință, ce a luat naștere între aceasta și pârât prin acceptarea valorilor inițiale de despăgubire, stabilite în baza Legii nr. 198/2004 și H.G. nr. 1232/2010, în forma anterioară modificărilor intervenite prin H.G. nr. 492/2011 (petitul 1) și respectiv obligarea pârâtului la executarea obligației de plată ce rezultă din acest acord de voință (petitul 2).

Arată că instanța de judecată poate lua act doar de învoiala părților manifestată în fața acesteia, nu și de o eventuală învoială născută anterior, așa cum solicită reclamanta, iar, potrivit temeiului de drept invocat de reclamantă - art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, instanța era obligată să întrebe părțile dacă se învoiesc asupra despăgubirii, iar, dacă constata că părțile nu se învoiesc, să stabilească valoarea despăgubirilor potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea 33/1994.

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atât instanța, cât și comisia de experți trebuie să aibă în vedere la calcularea cuantumului despăgubirilor, în prima etapă, prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobile de același fel în localitatea Lugoj, la data întocmirii raportului de expertiză, iar, în a doua etapă, la prețul astfel stabilit, să adauge daunele aduse proprietarilor, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Arată că, față de conținutul petitelor 1 și 3 din acțiunea formulată, precizată și completată, instanța nu avea cum să constate intervenirea unui acord între reclamanta-expropriată și pârâtul-expropriator cu privire la acordarea despăgubirilor inițiale.

În acest sens, învederează că, deși în cadrul petitului 1 din cererea introductivă, reclamanta solicită constatarea acordului de voință cu privire la valorile anterioare de despăgubire, în cadrul petitului 3, solicită și acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, în cuantum de 10.000 euro.

Arată că despăgubirile acordate de expropriator cuprind atât valoarea reală, de circulație, a imobilului, cât și despăgubirile pentru prejudiciul cauzat expropriaților sau altor persoane îndreptățite.

Or, în condițiile în care valoarea despăgubirilor inițiale cuprindea, pe lângă prețul terenului expropriat, și despăgubirile pentru prejudiciul cauzat de expropriere, solicitarea unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul cauzat de expropriere nu poate conduce decât la concluzia că, expropriata nu este pe deplin de acord cu cuantumul despăgubirilor ce au fost oferite de expropriator, fapt ce echivalează cu o contestare a cuantumului despăgubirilor, întemeiată pe art. 22 din Legea 255/2010, temei de drept invocat de reclamantă.

P. urmare, neexistând o acceptare clară, care să concorde pe deplin cu oferta și să fie neîndoielnică, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile formării unui acord de voință valabil.

Acordul de voință cu privire la despăgubirile inițiale nu s-a format atâta timp cât, de acceptarea cuantumului despăgubirilor, expropriatorul nu a luat cunoștință în modalitatea prevăzută de Legea nr. 255/2010, respectiv nu a constatat acceptarea de către comisia prevăzută la art. 18 din Legea nr. 255/2010, printr-un proces-verbal semnat de membrii comisie și de expropriat, act procedural prin care comisia poate constata acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor.

În speță, cu privire Ia despăgubirile inițiale, nu s-a întocmit niciun proces-verbal între reclamantă și Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin care să se ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamantă, situație în care nu s-a întâlnit oferta cu acceptarea și nu s-a format un acord de voință valabil, astfel că prima instanță, în mod nelegal, a consfințit existența acordului de voință invocat.

P. faptul că atributul luării la cunoștința de acceptarea ofertei a fost dat de legiuitor în mod exclusiv Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin încheierea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor, rezultă că până la momentul încheierii procesului-verbal antemenționat de către Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, nici simpla depunere a cererii de acordare a despăgubirilor la Primăria Lugoj, precum și niciun alt fapt nu poate fi considerat ca reprezentând ajungerea la cunoștința expropriatorului a acceptării ofertei.

Eroare de interpretare a dispozițiilor legale de mai sus consta in faptul ca instanța de judecata echivalează constatarea acceptării de către Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu constatarea acordului de voința. Or, diferența dintre cele doua este esențiala.

Valorile inițiale de despăgubire afișate de către expropriator la Consiliul local Lugoj reprezentau doar valori propuse pentru despăgubire ce nu au fost consacrate legislativ in nici un act normativ. Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute ., sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate in Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010, in forma modificata si completata de H.G. nr. 492/2011.

Arată că, în mod nefondat, prima instanță a apreciat că pârâtul, prin modificarea despăgubirilor inițiale, ar fi încălcat prevederile art. 31 din Legea nr. 255/2010, față de prevederile art. 32 din lege, care prevăd că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi”.

Solicită a se observa faptul că pârâtul nu a anulat raportul inițial de evaluare cu încălcarea art. 31 din Legea nr. 255/2010 ci, din contra a fost nevoit să întocmească un nou raport de evaluare, in conformitatea cu dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, aplicabil prin raportare la stadiul in care se afla procedura exproprierii la momentul intrării in vigoare a Legii nr. 255/2010 si la dispozițiile art. 32 din această lege.

Arată că în mod neîntemeiat instanța de fond a înlăturat de la judecată petitul subsidiar, prin care reclamanta a solicitat ca instanța să stabilească cuantumul despăgubirilor in temeiul art. 22 din Legea 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea 33/1994 conform procedurii de la art. 25 si urmat, din Legea 33/1994 si sa dispună obligarea paratului la plata acestei sume.

De asemenea, soluția pronunțata de instanța de fond asupra petitului introdus prin completarea de acțiune din data de 07.11.2011, prin care reclamanta a solicitat si anularea proceselor verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor, precum și a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, in ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii, este nelegală.

În acest sens, învederează instanței de apel faptul ca prima instanța a dispus anularea in întregime a proceselor verbale si a hotărârilor mai sus identificate, desi reclamanta a solicitat anularea acestor acte doar in ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor. In acest mod prima instanța a dat mai mult decât s-a cerut, soluția fiind nelegala.

În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 115 si următoarele din C. proc. civ, art. 5, 8, 9 11, 18, 19, 20, 22, 23, 32 din Legea nr. 255/2010, art. 4, 5, 8, 15, 16 din H.G. nr. 53/2011, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Parchetul de pe lângă T. T. a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare a invocat greșita reținere în cauză a incidenței dispozițiilor art.24 din Legea nr.33/1994, câtă vreme în fața instanței un acord asupra cuantumului nu a fost exprimat, iar acordul anterior susținut de reclamantă nu a avut loc.

A invocat încălcarea dispozițiilor art. 24, 21-27 din Legea nr.33/1994, dispozițiile art.18 din Legea nr.255/2010, art.15 al.17 din HG nr.53/2011, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei fiind necesar a fi stabilit prin expertiză, valorile inițiale de despăgubire nefiind cuprinse în hotărârea de stabilire a cuantumului acestora.

A invocat nelegalitatea anulării în întregime a tuturor actelor administrative emise de pârâtă, competența în acest sens revenind instanței de contencios administrativ.

În drept, a invocat prevederile art. 282 C.proc.civ.

Pe calea întâmpinărilor, reclamanta și pârâtul au solicitat respingerea apelului declarat de partea adversă, cu reluarea argumentelor de fapt și de drept invocate până în prezent în cauză, expuse deja în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reiterate (filele 31 și urm., respectiv filele 45 și urm.).

În drept, art. 115 și urm. C.proc.civ..

În cauză, instanța de apel a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară și au fost depuse de către părți înscrisuri: contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobile afirmativ comparabile, expertiza extrajudiciară.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 295 C.proc.civ., față de prev. art. 282 și urm. C.proc.civ., art. 22 și următoarele din Legea nr. 255/2010 coroborate cu disp. art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, curtea constată că apelul declarat de către reclamantă este neîntemeiat, fiind fondate apelurile declarate de către pârât și P. de pe lângă T. T., pentru următoarele considerente:

Ca aspect prioritar, curtea constată că tribunalul a făcut o eronată interpretare și aplicare a prevederilor legale invocate de către părți, cu consecința stabilirii greșite a cadrului legislativ incident în speță.

Astfel, nu poate fi reținută, ca întemeiată susținerea primei instanțe privind incidența în speță a prevederilor Legii nr. 198/2004 și a HG 1232/2010, în condițiile în care legea arătată a fost abrogată anterior momentului emiterii hotărârilor de expropriere în speță, iar HG nr. 1232/06.12.2010 a fost dată în aplicarea acestei legi ulterior abrogată prin Legea nr. 255/2010.

În acest sens, curtea reține că, în cuprinsul art. 1 din legea invocată de reclamantă, se arăta expres scopul acesteia („art. 1 (1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local prevăzute la art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”), iar art. 3 și următoarele detaliau procedura de urmat.

Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 al.(4) - (8) și ale art.6 al.(2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Rezultă din prevederile legale invocate chiar de către reclamantă că, prin hotărârea prevăzută de art. 4 din legea menționată, Comisia dispunea atât asupra transferul dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului despăgubirii, nici evaluarea terenului și nici notarea în cartea funciară a intenției de expropriere neconducând la preluarea dreptului de proprietate.

Câtă vreme, în speță, exproprierea terenului nu a avut loc anterior abrogării Legii nr. 198/2004, decizia de expropriere fiind emisă la data de 16.08.2011, iar procedura de realizare urmează legea în vigoare la momentul derulării ei, se impune a conchide că fiecare act juridic este supus normei legale sub imperiul căreia se realizează.

În consecință, faptul că procedura de expropriere a început să se deruleze sub imperiul Legii nr. 198/2004 și a HG nr. 1232/2010 (în forma inițială), dar s-a realizat efectiv ulterior, prin emiterea deciziei de expropriere la data de 16.08.2011, nu atrage retroactivitatea acestor norme, în condițiile în care acestea au fost abrogate, respectiv modificate, pe parcursul procedurii prealabile, dar anterior emiterii deciziei de expropriere și a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor contestate în speță, acte ce au fost emise în aplicarea Legii nr. 255/2010 și a HG nr. 492/2011.

Ca atare, hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor în favoarea reclamantei fiind emise la 14.09.2011, sub imperiul Legii nr. 255/2010 (ce a abrogat Legea nr. 198/2004), controlul judiciar în prezenta pricină urmează a fi făcut prin raportare la normele legale în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite, care sunt aplicabile speței, conform principiului „tempus regit actum”, invocat chiar de către reclamantă și aplicat eronat de către tribunal.

Nu poate fi constatată încălcarea de către HG nr. 492/2011 a principiului neretroactivității legii, atâta timp cât hotărârea de guvern cuprinde normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, în vigoare la data exproprierii, fiind firesc ca, în aplicarea unei legi la o anumită situație juridică, să fie avute în vedere normele metodologice emise pentru aplicarea legii în discuție, nu cele emise pentru aplicarea unei legi abrogate.

Curtea constată că, într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010, orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă, însă art. 32 prevede că, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi.

Or, în cauză, procedura de expropriere privind-o pe reclamantă era în curs de desfășurare la data apariției legii, nefiind emisă, însă, hotărârea Comisiei (producătoare de efecte juridice în sensul celor mai sus-arătate), astfel că urmarea procedurii (inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori de despăgubire, cu luarea în considerare și a criteriului nou introdus prin dispozițiile art. 11 alin. 8 și 9 din Legea nr. 255/2011, care prevăd că raportul de evaluare a imobilelor expropriate se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77¹ alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România) este conformă legii, expropriatorul având obligația de a utiliza, în vederea determinării despăgubirilor doar expertiza realizată în condițiile actului normativ de expropriere în vigoare la data la care hotărârea a fost emisă, respectiv Legea nr.255/2010.

În condițiile Legii nr. 255/2010, decizia de expropriere emisă în baza art.9 constituie titlu pentru predarea imobilului și, în termen de 5 zile de la emiterea ei, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate și constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor de către proprietar (art.18 din lege).

Or, în cauză, reclamanta nu și-a dat acceptul cu privire la cuantumul despăgubirilor rezultate din urmarea procedurii derulate în baza Legii nr.255/2010 (și oferite de expropriator), astfel că nu există acord de voință cu privire la acest cuantum, acord a cărui validare a fost cerută.

În ce privește afirmația reclamantei că s-a realizat un acord de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor, prin faptul că s-a adresat autorităților cu o cerere prin care a arătat că acceptă suma de 27,9 lei/mp., curtea constată că este justă susținerea pârâtului în sensul că, pentru realizarea efectivă a acordului de voință invocat, trebuia respectată forma cerută de legea specială.

Astfel, legea specială, prin derogare de la prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 18 din Legea nr. 255/2010, pretinde ca înțelegerea cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat să se realizeze numai după constituirea comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, într-o formă specială ad validitatem pentru realizarea unui acord de voință, respectiv prin întocmirea unui proces-verbal semnat de membrii acestei comisii și de expropriat.

În speță, un astfel de proces-verbal de constatare a înțelegerii cu privire cuantumul despăgubirilor cuvenite nu a fost întocmit de membrii comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, pe de o parte, și de reclamanta, de cealaltă parte. În plus, din cuprinsul cererii depuse la sediul autorității implicate în procedura de expropriere la data de 17.01.2011 (filele 26-33 dosar tribunal) rezultă cu claritate faptul că reclamanta cere ca plata despăgubirilor pentru imobilul expropriat să se facă în condițiile Legii nr. 255/2010, fără a fi indicat vreun cuantum al sumelor acceptate în acest sens, iar acest act nu a fost avizat de membrii comisiei de expropriere.

Instanța de apel apreciază că nu pot fi acordate despăgubiri în cuantumul ce ar rezulta din evaluarea inițială, de 27,90 lei/mp, întrucât această sumă a fost stabilită în baza H.G. nr. 1.232/2010, modificată însă prin H.G. nr. 492/11.05.2011. Dacă s-ar proceda la validarea unui astfel de acord, s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor H.G. nr. 492/11.05.2011, care a modificat cuantumul despăgubirilor și a determinat reluarea procedurii de expropriere prin raportare la aceste valori.

Curtea constată că actul normativ menționat este obligatoriu, atât pentru expropriator, cât și pentru instanță, atâta vreme cât el nu a fost desființat pe calea contenciosului administrativ.

În procedura stabilirii despăgubirii pe cale judiciară, singurele criterii de aplicat sunt cele prevăzute de art. 26 din Legea nr.33/1994, la care art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 face trimitere în mod expres.

În plus, din conținutul raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă, în baza prevederilor Legii nr. 198/2004, aflat la filele 166 și următoarele din dosarul Tribunalului, ce a reținut valoarea de 27.9 lei/mp., la data de 17.12.2010, rezultă că evaluatori angajați de instituția pârâtă au folosit, ca și surse, doar ofertele de vânzare, nu și contracte efectiv încheiate cu privire la terenuri similare. Lucrarea astfel întocmită nu mai respecta cerințele Legii nr. 255/2010, ce introduce acel criteriu suplimentar, constând în valorile indicate de grila notarilor publici, motiv pentru care s-a procedat la reevaluarea terenurilor vizate pentru expropriere, raportul întocmit ulterior, în luna mai 2011, aflat la filele 202 și următoarele, având în vedere și acest aspect, obligatoriu potrivit legii noi (fila 209 și 222).

În consecință, concluzia ce se impune este aceea că între părți nu s-a realizat acordul de voință invocat, în forma aptă să producă efectul juridic scontat de reclamantă, față de conținutul acestor cereri, arătat anterior, și de faptul că actul normativ arătat cuprindea un criteriu suplimentar față de Legea nr. 198/2004, ce nu a fost avut în vedere la întocmirea primei lucrări de evaluare a terenului supus exproprierii, respectiv expertiza notarilor publici, fiind evident că trebuiau recalculate despăgubirile în raport și de acest aspect .

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 22 din Legea 255/2010, potrivit căruia expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești în vederea stabilirii justei despăgubiri și a dispozițiilor art. 27 din Legea 33/1994, care arată că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator, respectiv cea de 27,9 lei/mp (valoare care a fost oferită de către pârâtă în cursul lunii ianuarie 2011 și pe care reclamanta afirmă că a acceptat-o), Curtea constată că reclamanta avansează o modalitate eronată de aplicare a acestor dispoziții legale, creând confuzie între valoarea despăgubirilor afirmativ calculate potrivit Legii nr. 198/2004 și valoarea despăgubirilor oferite în baza Legii nr. 255/2010.

Astfel, prin prisma legislației în materie de expropriere, valoarea despăgubirilor oferite este cea cuprinsă în hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 15, 16, 28 și 29, toate din 14.09.2011, contestate în speță, întrucât prin acestea au fost stabilite efectiv și oferite reclamantei anumite sume cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate. P. raportare la aceste sume (cuprinse în hotărârile contestate) se apreciază îndeplinirea de către instanța de judecată a obligației de a nu acorda sume mai mici decât cele oferite de expropriator.

În consecință, în cauză devin incidente dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 referitoare la condițiile în care cuantumul despăgubirilor poate fi contestat, respectiv în limitele stabilite de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia”.

Ca atare, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul efectiv cauzat prin expropriere, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele similare în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Dată fiind această dispoziție imperativă, cuantumul despăgubirilor nu poate fi stabilit prin luarea în considerare a altor elemente (oferte de vânzare, expertiza întocmită în altă speță, ce apare a fi extrajudiciară în cauza de față, poziționare imobil expropriat, comparații cu imobile identice prin prisma altui criteriu decât prețul, etc.), indicate de reclamantă, astfel că instanța de apel va înlătura actele depuse de reclamantă în dovedirea pretențiilor sale, acte ce nu privesc unicul criteriu permis de legea specială: prețul cu care se vând imobile similare în unitatea administrativ-teritorială.

Este unanim acceptat că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun; că o astfel de despăgubire (constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial; și, are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță, a cărei realizare are caracter incert) se impune a fi dreaptă (trebuie să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexpropriate, ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).

În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului (printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.

Invocând sus-menționatele norme, reclamanta a solicitat în subsidiar și stabilirea valorii reale a imobilului expropriat, precum și cuantumul daunelor cauzate prin expropriere.

În baza art. 22 al. 1 din Legea nr. 255/2010 în forma în vigoare la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor (incidentă în cauză conform celor mai sus-arătate), expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.19 se poate adresa instanței în termenul general de prescripție care curge de la data comunicării hotărârii.

În cauză, reclamanta se află astfel în termenul de contestare a despăgubirilor atât sub aspectul valorii terenului, cât și al cuantumul prejudiciului invocat a fi fost suferit ca urmare a exproprierii.

Curtea reține că, în speță, prin Anexa 2 la HG 492/2011 pentru modificarea HG nr. 1232/2010, a fost stabilită suma estimată de 1,49 lei/mp teren expropriat, în total 6.514 lei, sumă alocată de la bugetul de stat, cu titlu de despăgubire pentru terenurile în întindere totală de 4.363 m.p., constând în terenul în suprafață de 620 m.p. din ./11/3, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 1661 m.p. din ./15/1/2, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 1565 m.p. din ./15/3/2, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 517 m.p. din ./11/1/2, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj, parcele expropriate din patrimoniul reclamantei, sumă pe care o contestă prin prezentul demers judiciar.

În cauză, a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară, pentru evaluare imobile, lucrare care a avansat două seturi de concluzii substanțial diferite.

Astfel, domnii experți M. G. și O. Z. au concluzionat că valoarea totală de piață a terenurilor expropriate (inclusiv a celui din UAT Coșteiu) este de 102.320 Iei sau 23.033 Euro. Cei doi evaluatori au considerat că valoarea estimată de piață a terenului supus evaluării este de 2.25 Euro/mp sau 10 lei/mp pentru terenurile din UAT Lugoj (filele 120 și următoarele dosar).

Pentru efectuarea calculelor, în vederea stabilirii valorii de piața a terenurilor expropriate, experții au analizat mai multe documente: contract de vânzare cumpărare nr. 1947/22.05.2013, nr.cad._, S=500mp, teren arabil extravilan Mun. Lugoj, preț 6500 Euro (Anexa 30); contract de vânzare cumpărare nr. 1948/22.05.2013, nr.cad._, S=500mp, teren arabil extravilan Mun. Lugoj, preț 6500 Euro (Anexa 31); contract de vânzare cumpărare nr. 5992/16.12.2011, S=_ mp, teren extravilan, vie, pășune, fâneață, curți construcții Mun. Lugoj, preț 800.000 Euro (Anexa 32); contract de vânzare cumpărare nr. 1535/20.08.2012, nr.cad._, S=366 mp, teren extravilan, arabil, Mun Lugoj, pret 5 000 Euro (Anexa 33); contract de vânzare cumpărare nr. 2028/27.12.2012, nr. cad. 465, nedef, A429/3/3, S=5570 mp, teren extravilan, arabil, Mun Lugoj, preț 155 960 Euro (Anexa 34); Promisiune bilaterala de vânzare-cumpărare nr.1480/19.06.2012, nr. cad._, S=4606 mp, teren extravilan, Mun Lugoj, pret 69 090 Euro (Anexa 43).

Experții ing. M. G. și ing. O. Z. C. au solicitat diferitelor instituții publice: Primăria Municipiului Lugoj (răspuns in Anexa 27 si Anexa 28), Consiliul Județean T. (solicitare in Anexa 45 si răspuns in Anexa 29), OCP1 T. (solicitare in Anexa 46 si răspuns in Anexa 47), precum și părților în cauză să le pună la dispoziție contracte cu valori de tranzacționare ale terenurilor din zonă, dar au primit doar actele menționate anterior, procedând la stabilirea comparabilelor, respectiv la identificarea terenurilor similare situate în aceeași unitate administrativ teritorială.

Astfel, au arătat că, în ce privește contractele 1947/22.05.2013 (Anexa 31) și 1948/22.05.2013 (Anexa 32), acestea au ca obiect suprafețe de teren de câte 500 mp, cu prețuri de 13 euro/mp, amplasate în zona spitalului municipal Lugol, la mare distanță de zona de centură, unde sunt amplasate parcelele aflate în litigiu, astfel că ele nu sunt reprezentative pentru prezenta evaluare.

Contractul 5992/16.12.2011 (Anexa 32) are ca obiect suprafețe de teren de 79.634 mp, amplasate în vecinătatea centurii Lugoj, cu categoria de folosința extravilan vie, pășune, fâneață și intravilan curți construcții, cu construcții de locuințe în ., cu prețul mediu de 10 euro/mp, are o structura de folosința eterogena, mult diferită de parcelele în litigiu.

Contractul 1535/20.08.2012 (Anexa 33) are ca obiect o suprafață de teren de 366 mp, amplasată în imediata vecinătate a intersecției centurii Lugoj, cu breteaua de legătură a acesteia cu autostrada, cu prețul de 13.70 euro/mp, are un preț exagerat de mare datorită formei sale de triunghi și a suprafeței sale extrem de mici, care nu o fac pretabilă exploatării agricole, întrucât această . categoria de folosință teren arabil extravilan, iar trecerea ei în intravilan este condiționată de cuprinderea într-un PUZ. Chiar dacă ar putea fi trecută în intravilan, această parcelă n-ar putea fi construita datorită suprafeței mici, a formei sale de triunghi și, mai ales, datorită amplasării acesteia în zona de protecție a drumurilor național-europene adiacente.

Contractul 2028/27.12.2012 (Anexa 34) are ca obiect o suprafață de teren de 5570 mp, amplasată în imediata vecinătate a intersecției centurii Lugoj, în zona liceului agricol, cu prețul de 28 euro/mp, are un preț exagerat de mare datorită faptului că, în prezent, în aceasta zonă există mai multe oferte de vânzare de terenuri cu prețuri cuprinse între 3 și 4.5 euro/mp, cu accese mai rapide și mai eficiente.

Experții au remarcat faptul că . s-a dezmembrat pentru construirea șoselei de centură a Municipiului Lugoj în parcelele A429/3/1, A429/3/2 și A429/3/3, că .. A429/3/3, care a făcut obiectul contractului sus menționat, s-a vândut cu un preț de 28 Euro/mp în 2012, iar cealaltă parcelă, rămasă proprietarului, A429/3/1, este oferită în prezent la vânzare cu o valoare negociabilă de 4.5 Euro/mp.

Promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare nr. 1480/19.06.2012, nr. cad._, S=4606 mp, teren extravilan, Mun Lugoj, preț unitar de 15 Euro/mp (Anexa 43) a avut ca cerință de aplicare obținerea unui PUZ până în data de 18.12.2012, dar experții nu au primit vreun document din care să reiasă aprobarea acestui PUZ.

Referitor la extinderea intravilanului, unificare de parcele și construire spații pentru servicii, experții au primit Certificat de urbanism nr. 477/06.11.2012 (Anexa 48), PUZ (Anexa 49), Aviz CJ T. nr. 114/28.06.213 (Anexa 42), Adresa CJ T. nr._/09.10.213 (Anexa 29) și adresa Primăriei Lugoj nr._/01.08.2013 (Anexa 27), prin care se precizează faptul că "în momentul de față este în curs de aprobare un PUZ pentru extinderea intravilanului, unificare parcele și construire spații pentru servicii, comerț, cu dotările aferente, pe . A 390/6/2.

Experții au precizat că este vorba de construirea unei benzinării, cu construcțiile aferente, doar pe ., parcelă care se află în vecinătatea imediată a șoselei de centură a municipiului Lugoj, a bretelei de legătură a autostrăzii Timișoara-D. cu șoseaua de centura a Lugojului și a sensului giratoriu din intersecția acestor două drumuri.

Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că experții au identificat

oferte de vânzare de teren cu amplasament similar cu parcelele aflate în litigiu (Anexa 35), ambii experți au aprecia ca fiind mai apropiată de tranzacțiile posibile din zona, folosirea acestor oferte de vânzare-cumpărare, oferte care au fost corectate cu marja de negociere între vânzător și cumpărător.

Experții au precizat că au identificat în zona de interes oferte de vânzare pentru parcele de teren, care sunt nejustificate (./6/3, S=5791 mp, oferta cu 150 Euro/mp, pentru o posibilă benzinărie; parcela cad._, S=4606 mp, preț unitar de 15 Euro/mp, pentru posibil PUZ), dar au primit și informații de la firma Ceimobiliare (Anexa 50) conform cărora terenurile aflate la centura Lugojului sunt la prețul de oferta de 4.5 Euro/mp, iar cele care nu au front direct se vând la hectar, la prețul de 6500 euro/hectar.

Ca urmare a celor de mai sus, experții au făcut calculele în Anexa 16, pentru valorile de piață ale terenurile expropriate din UAT Lugoj, în baza ofertelor de vânzare-cumpărare, conchizând că valoarea estimată, de piață, a terenului supus evaluării este de 2.25 Euro/mp sau 10 lei/mp pentru terenurile din UAT Lugoj și de 1.0 Euro/mp sau 4.44 Iei/mp pentru terenurile din UAT Coșteiu.

Domnul expert D. D. a folosit aceleași materiale ca și cele folosite de ceilalți doi experți, însă a ajuns la concluzii substanțial diferite.

Astfel, expertul a făcut calculele in Anexa 18 pentru valorile de piață ale terenurile expropriate din UAT Lugoj, în baza contractelor de vânzare-cumpărare prezentate mai sus, în conformitate cu art. 26 din Legea 33/1994, considerând că valoarea estimată, de piață, a terenului supus evaluării este de 10,9 €/mp sau 48,42 lei/mp pentru terenurile din UAT Lugoj (fila 229 dosar).

Pentru a ajunge la această concluzie, expertul a avut în vedere mai multe considerente: terenurile se află pe centura Lugojului; obiectivul se află în apropiere de aproximativ 150-200 m de suprafața reprezentată de comparabila 2, având construit un complex de servicii; zona se află într-un amplu proces de dezvoltare industrială și comercială pe segmentul supus evaluării; comparabila 2 are cele mai mici corecții; în baza adreselor_/01.08.2013 și_/21.08.2013 emise de compartimentul urbanism al Primăriei Municipiului Lugoj, se va extinde intravilanul UAT Lugoj, ce va cuprinde și terenurile supuse evaluării în . A390/6/2; în apropierea terenurilor supuse evaluării, Ia intersecția centurii cu autostrada Lugoj D., se va construi un complex servicii-comercial având în momentul de față aviz nr. 114/28.06.2013, certificat de urbanism nr. 477/6.11/2012 și HCL Lugoj nr.188 / 28.11.2013 pentru aprobarea PUZ-ului; se află în curs de aprobare PUZ pentru o suprafață de 11,01 ha; S.C. M. Logistic SRL va construi un depozit de mărfuri generale, având în momentul de față autorizație de construcție nr. 31/21.03.2013.

Evaluatorul consideră că această suprafață de teren din zona centurii Lugoj va deveni și mai atractivă odată cu începerea lucrărilor ce vor face legătura cu cealaltă autostrada Lugoj-Calafat-București.

Raportat la valoarea reținută și la suprafețele de teren expropriate, expertul a făcut calculul, conform anexei nr. 18, rezultând o valoare totală, de piață a terenurilor expropriate de 211.263 lei sau 47.556 € (anexa 18) (filele 228-338 dosar).

Părțile au identificat ulterior întocmirii lucrării de specialitate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, acestea fiind comunicate experților, împreună cu obiecțiunile formulate de către acestea.

În cuprinsul răspunsului la obiecțiunile formulate de părți la expertiza întocmită, domnul expert D. D. și-a menținut punctul de vedere inițial, invocând în plus evoluția pieței imobiliare, precum și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 140/13.11.2007 emisă de instituția pârâtă, prin care reclamanta a fost despăgubită cu prețul de 15 € / mp.( filele 317-321).

Domnii experți M. G. și O. C.-Z., prin răspunsul la obiecțiunile formulate de către reclamantă și în urma primirii unor noi contracte din UAT Lugoj, au prezentat o analiză detaliată a tuturor contractelor analizate, conchizând că valoarea de despăgubire aferentă suprafeței de 4363 mp este de 0.12 Euro/mp, respectiv 2361 lei (filele 346-352).

Contractele nou analizate au fost următoarele: 1) antecontract de vânzare cumpărare nr. /10.01.2009, nr. cad….. A243/1/2/2, S=3334 mp, teren intravilan extins, arabil, Mun Lugoj, preț unitar 20 Euro/mp (Anexa 54 anexata).

Având în vedere că terenul care face obiectul acestui contract este situat în intravilanul extins al mun. Lugoj, și nu în extravilanul acestui oraș, experții au apreciat că acest act nu reprezintă o tranzacție obișnuită pentru terenul în litigiu și nu este reprezentativ pentru prezenta evaluare.

2) Contract de vânzare cumpărare nr. 2464/04.11.2013, nr. CF408660 Lugoj, nr. cad._, ., S=l 1510 mp, teren extravilan, arabil, Mun Lugoj, preț unitar 0.435 lei (Anexa 55).

Acest teren este amplasat în UAT Lugoj, în zona sudică a municipiului Lugoj, la circa 1000 m de limita cea mai apropiata a intravilanului localității, având acces pe drum de exploatare până în zona asfaltată din intravilan, astfel că experții au apreciat faptul că acest contract de vânzare-cumpărare reprezintă o tranzacție obișnuită pentru terenul în litigiu, care este teren arabil extravilan, aflat la cca 3.900 m, de limita cea mai apropiată a intravilanului mun. Lugoj, fiind reprezentativ pentru prezenta evaluare.

3) Contract de vânzare cumpărare nr. 4788/25.11.2013, nr. CF409020 Lugoj, nr. cad._, S=6796 mp, teren extravilan, arabil, Mun Lugoj, -nr. CF409021 Lugoj, nr. cad._, S=6730 mp, teren extravilan, arabil, Mun Lugoj, -nr. CF409022 Lugoj, nr. cad._, S=2704 mp, teren extravilan, faneata, Mun Lugoj, -nr. CF409023 Lugoj, nr. cad._, S=1492 mp, teren extravilan, pasune, Mun Lugoj, pret total 10 000 Iei sau preț unitar lei 0.564 lei/mp (Anexa 57). Aceste parcele, față de amplasamentul lor, la distanțe mici de drumul Tapia-Lugoj, de drumul Tapia-Maguri sau de limita intravilanului localității, au fost apreciate a fi reprezentative pentru prezenta evaluare.

4) Contract de vânzare cumpărare nr. 2529/21.05.2008, nr. CF 854 nedifinitiv, Lugoj, in UAT Lugoj, nr. cad. VI78/2/6/1, S=0.3600ha, teren extravilan, vie, Mun Lugoj, -nr. CF 854 nedifinitiv, Lugoj, in UAT Lugoj, nr. cad. VI81/2/4, S=0.7600ha, teren extravilan, vie, Mun Lugoj, -nr. CF 854 nedifinitiv, Lugoj, in UAT Lugoj, nr. cad. VI78/1/4/2, S=0.9500ha, teren extravilan, vie, Mun Lugoj, pret total 26 900 Euro, pret unitar 1 Euro/mp. Având în vedere faptul că terenul care face obiectul contractului de mai sus, este teren extravilan cu categoria de folosința vie, experții apreciază faptul că acest contract nu reprezintă o tranzacție obișnuită pentru terenul în litigiu și nu este reprezentativ pentru prezenta evaluare.

5) Contract de vânzare cumpărare nr. 187/01.02.2012, nr. CF407008 Lugoj, in UAT Lugoj, nr. cad._, .=8139 mp, teren extravilan, arabil, Mun Lugoj, nr. CF407014 Lugoj, in UAT Lugoj, nr. cad._, .=_ mp, teren extravilan, arabil, Mun Lugoj, nr. CF4070118 Lugoj, in UAT Lugoj, nr. cad._, ., S=6460 mp, teren extravilan, arabil, Mun Lugoj, preț 4350 Euro (Anexa 62)

Față de amplasamentul lor, experții au apreciat că acest contract reprezintă o tranzacție obișnuită pentru terenul în litigiu, care este teren arabil extravilan, aflat la cea 3.900 in de limita cea mai apropiata a intravilanului mun. Lugoj, și este reprezentativ pentru prezenta evaluare.

Referitor la extinderea intravilanului, unificare de parcele si construire spatii pentru servicii experții au primit Certificat de urbanism nr. 477/06.11.2012, PUZ, Aviz CJ T. nr. 114/28.06.213, Adresa CJ T. nr._/09.10.213 si adresa Primăriei Lugoj nr._/01.08.2013, prin care se precizează faptul ca "in momentul de fata este in curs de aprobare un PUZ pentru extinderea intravilanului, unificare parcele si construire spatii pentru servicii, comerț, cu dotările aferente, pe . A 390/6/2.

Experții precizează aici faptul ca este vorba despre o extindere locala, insulara, a intravilanului si nicidecum o extindere a intravilanului de-a lungul întregii șosele de centura si a autostrăzii A6, extindere ce este solicitată încă de anul trecut pentru construirea unei benzinării, cu construcțiile aferente, doar pe ., . in vecinătatea imediata a șoselei de centura a municipiului Lugoj, a bretelei de legătura a autostrăzii Timișoara D. cu șoseaua de centura a Lugojului si a sensului giratoriu din intersecția acestor doua drumuri.

Ca urmare a celor de mai sus, experții au făcut calculele în Anexa 16a pentru estimarea valorii de piață a terenului expropriat din UAT Lugoj, în baza contractelor de vânzare-cumpărare, la data de 14.03.2014, data întocmirii raportului de evaluare, iar în Anexa 17a pentru estimarea valorii de piață a terenului expropriat din UAT Lugoj, în baza contractelor de vânzare-cumpărare, la data de 14.03.2014, data întocmirii raportului de evaluare.

Cu privire la afirmația pârâtului privind nespecializarea expertului evaluator D. D., curtea constată că această susținere este neîntemeiată, în condițiile în care acesta a depus la dosar înscrisuri ce atestă calitatea sa de expert ANEVAR.

Față de conținutul expus al concluziilor formulate de către experți, curtea constată că, se regăsesc la dosarul cauzei un număr de 10 contracte, prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse, de numai 366 mp., până la suprafețe mai mari, de aproape 8 ha. de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2008–2013, astfel că nu toate prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.

Dintr-o analiză sumară a acestor contracte, instanța a constatat că, prețurile indicate în cuprinsul acestor acte variază considerabil, fiind între 0,435 lei/mp. și 28 de euro /mp.. În tot cazul, suprafețele până în 0,5 ha., cum sunt parcelele expropriate de la reclamantă, s-au vândut cu un preț mai mare, între 13 și 28 de euro/mp., iar suprafețele mai mari, de peste 1 ha, cu prețuri considerabil mai mici, știut fiind că prețul achitat pe mp. cuprins în parcele mari de teren este mult mai mic decât cel pentru cel din parcele mici de teren, marja de negociere fiind diferită.

Curtea mai constată că prețurile cuprinse între 13 și 28 euro au fost stabilite pentru terenuri ce, în opinia experților, nu sunt comparabile cu terenurile în litigiu, întrucât, fie sunt situate în intravilanul localității, fie au o destinație diferită (vie, curți construcții), fie vizează amplasamente cu potențial maxim de exploatare economică, aspecte ce, fiecare în parte, implică posibilitatea de a se obține un preț mai mare pe mp., toți experții arătând că nu sunt reprezentative în speță.

Tot nereprezentativ apreciază curtea că este și prețul cuprins în contractele depuse ulterior la dosar, avute în vedere la stabilirea prețului de către experții M. și O. în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni, întrucât acest calcul s-a raportat exclusiv la contracte ce vizează terenuri situate în extravilanul localității Lugoj, la distanțe similare de limita intravilanului cu terenurile în litigiu, însă ce au ca obiect suprafețe mult mai mari de teren decât cele în evaluare în cauză (de peste 1 ha. teren), astfel că se poate conchide că prețul final pe mp. este influențat direct de suprafața considerabilă vândută, față de cele arătate mai sus.

S-a mai constatat că există o diferență foarte mare între prețul extravilanului arabil la hectar ori la m.p. ce rezultă din contractele de vânzare cumpărare încheiate de notarii publici și valoarea – apreciată de instanță nejustificat de mare - propusă de d-l expert D., de 10,9 €/mp sau 48,42 lei/mp pentru terenurile din UAT Lugoj (fila 229 dosar).

Așa cum s-a pronunțat ICCJ în decizii de speță (de ex. Dec.civ. nr.572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.

Or, în speță, prin lucrarea de specialitate întocmită în cauză de d-l expert D. D., acesta avansează o valoare a imobilelor expropriate de 211.263 lei (47.556 euro), calculată având în vedere „potențialul de dezvoltare dat de amplasament și de PUZ-urile aprobate”, cu referire directă la evoluția pieței imobiliare generată tocmai de efectuarea lucrării de utilitate publică pentru care s-a demarat exproprierea în speță (fila 231 dosar). Ca atare, curtea constată că este nelegal ca reclamantei să-i fie acordate despăgubiri pentru terenul expropriat, stabilite față de creșterea în timp, pe parcursul prezentului litigiu, a pieței imobiliare, creștere generată tocmai de faptul că s-a construit autostrada în zonă, cu consecințe asupra posibilității de investiții în zonă. Cu alte cuvinte, reclamanta dorește să obțină beneficii din chiar faptul că a declanșat prezentul litigiu, ce s-a prelungit în timp, astfel că s-a realizat lucrarea de utilitate publică, cu consecințe pozitive asupra dezvoltării generale a zonei, lucru care nu poate fi permis. Legal, reclamantei trebuie să i se acorde reparații constând în valoarea terenului de la momentul demarării lucrării de utilitate publică, respectiv o sumă de bani care să reprezinte valoarea corectă a bunului său, în ipoteza în care nu era construită autostrada, în caz contrar realizându-se o îmbogățire fără justă cauză.

În consecință, curtea va înlătura, pentru considerentele arătate, lucrarea efectuată de către d-l expert D. D., ce nu poate fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei.

În opinia instanței de apel, prima variantă de calcul utilizată de domnii experți M. și O., conform căreia valoarea estimată, de piață, a terenului supus evaluării este de 2.25 Euro/mp sau 10 lei/mp pentru terenurile din UAT Lugoj, este de natură să conducă la rezultate apropiate de realitatea din teren și să asigure o justă despăgubire a reclamantei, în condițiile în care nu a putut fi identificat niciun contract prin care să fie supus vânzării un teren având aproximativ același amplasament, aceeași suprafață și aceleași calități cu cele din speța de față, iar piața imobiliară a cunoscut o evoluție considerabilă ca urmare a crizei economice.

În acest sens, curtea reține că noțiunea de „preț de vânzare practicat în mod obișnuit” uzitată de norma legală antecitată indică prețul de piață, respectiv cel care se formează pe piața imobiliară concurențială, în urma fluctuației cererii și ofertei și la nivelul căruia este plauzibil a fi înstrăinat un teren din zona de referință la data indicată de legiuitor, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care vânzătorul și cumpărătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interes propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Curtea mai arată că, așa cum constant s-a statuat în practica relevantă în materie, raportul de expertiză nu are o forță probantă superioară celorlalte probe (spre exemplu, proba cu înscrisuri, constând în contracte autentice de vânzare-cumpărare), iar concluziile experților nu sunt obligatorii pentru instanță (a se vedea în acest sens ÎCCJ, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, dec. civ. nr. 401/27.01.2010 și dec. civ. nr. 4681/23.09.2010). Că este așa, o confirmă și prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, care obligă judecătorul să compare concluziile lucrării de specialitate cu „oferta și cu pretențiile formulate de părți”.

Nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei nici despăgubirile acordate altor persoane și chiar reclamantei pentru imobile expropriate, în condițiile în care legea stabilește, ca și unic criteriu, valoarea de circulație a imobilului, care a fost stabilită prin lucrarea de specialitate administrată în cauză, neputând fi stabilită o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă. Valoarea disproporționat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

P. urmare, în lipsa altor criterii de determinare a valorii reale de piață a imobilului și în condițiile în care, prin metoda utilizată de experți în răspunsul la obiecțiuni, se ajunge la rezultate străine de realitate, curtea a constatat că prețul de 10 lei/mp pentru terenurile din UAT Lugoj este un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate, indicator ce rezultă din corectarea prețurilor practicate în zonă pentru terenuri cu avantaje de poziționare, dar de suprafețe similare (ce sunt mai mari), cu cele stabilite pentru terenuri poziționate similar, dar cu suprafețe mult mai mari (ce sunt considerabil mai mici), având în vedere și evoluția pieței imobiliare sub impactul crizei economice, ce este de notorietate, urmând a da eficiență concluziilor din raportul de expertiză întocmit în cauză inițial de către domnii experți M. și O., conform cărora valoarea totală a despăgubirii cuvenite reclamantei este de 43.630 de lei.

Ca atare, curtea constată că, raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, se impune a fi valorificată varianta din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de către domnii experți M. și O..

Acestea fiind spuse, curtea își va însuși parțial valorile indicate în lucrarea de specialitate, urmare a comparării cu prețul la care s-au vândut imobile din categoria celui expropriat și de pe raza aceiași localități, la data efectuării raportului de expertiză - moment stabilit imperativ de legiuitor -, și fără a lua în calcul pretinsele daune suferite sau eventuale propuse de experți în corpul raportului de expertiză. Și aceasta pentru că reclamanta nu a dovedit că, anterior exproprierii, ar fi exploatat terenul agricol și ar fi obținut venituri, nici că ar fi beneficiat de subvenții în acest sens. De asemenea, nu s-a dovedit nici că reclamanta va fi supusă unor cheltuieli suplimentare de transport, sau că, în eventualitatea în care ar dori să cumpere un teren similar, ar fi achitat un comision unei agenții imobiliare (aceste privindu-se a fi prejudicii eventuale, incerte a se produce în viitor).

De asemenea, curtea constată că sunt întemeiate criticile pârâtului și ale Parchetului de pe lângă T. T. cu privire la dispoziția primei instanțe de anulare integrală a proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 15/14.09.2011, 16/14.09.2011, 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 15/14.09.2011, 16/14.09.2011, 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, toate emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Lugoj. Din cuprinsul cererilor formulate, precizate și completate de reclamantă rezultă că aceasta contestă aceste acte doar în partea privind cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenurile expropriate, astfel că instanța de judecată este ținută de limitele devoluțiunii controlului judiciar declanșat de reclamantă, în respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, consacrat expres de art. 129 alin. ultim C.cproc.civ.

Ca atare, vor fi admise cererile de apel ale pârâtului și ale Parchetului de pe lângă T. T. și cu privire la acest aspect, urmând a fi schimbată în parte soluția primei instanțe, în sensul că se va dispune anularea în parte a proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 15/14.09.2011, 16/14.09.2011, 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 15/14.09.2011, 16/14.09.2011, 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, toate emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Lugoj, respectiv doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei N. A. pentru terenurile expropriate, menținând în rest prevederile actelor contestate.

Cu privire la cererea de apel a reclamantei, aceasta vizează două aspecte: anularea formelor de expropriere inițiate în baza HG nr. 203/2012 pentru . suprafață de 11.907 mp. și acordarea unor despăgubiri în cuantum de 27,9 lei /mp, în principal, în subsidiar, stabilirea și pentru acest teren a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu despăgubire pentru expropriere, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

Cu privire la prima critică adusă sentinței, curtea constată că, în mod just tribunalul a respins cererea de acordare de despăgubiri pentru . suprafață de 11.907 mp, în sumă de 27,9 lei, nefiind realizat cu privire la acest teren vreun acord de voință între părți, pentru considerentele deja expuse mai sus. Curtea mai constată că, pentru acest teren, procedura exproprierii a fost declanșată pe parcursul prezentului proces, nefiind finalizată până la data pronunțării primei instanțe, astfel că, dacă reclamanta este nemulțumită de cuantumul despăgubirilor oferite de pârât, trebuie să apeleze la calea procedurală prevăzută de legea în vigoare, respectiv contestație, în cadrul căreia să se verifice cuantumul sumelor acordate.

Calea aleasă de către reclamantă, de solicitare a despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea acestei suprafețe de teren direct în fața instanței de judecată, nu este aptă să ducă la realizarea scopului urmărit de către reclamantă, față de prevederile imperative ale art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Conform art.22 alin 1 din Legea nr.255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19, se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii si transferului dreptului de proprietate.

Faza administrativă a procedurii exproprierii se încheie după emiterea de către comisie a unei hotărâri, în care se va preciza valoarea despăgubirilor și modul de plată a acestora, concluzie ce rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 18 si 19 din legea nr. 255/2010.

În consecință, pentru a lua naștere dreptul reclamantei de a contesta, în calitate de persoană expropriată, cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator, este necesar ca acesta să emită o hotărâre în acest sens.

Spre deosebire de procedura de drept comun a exproprierii, în procedura specială reglementată de Legea nr. 255/2010, etapa judiciară este declanșată de către persoanele îndreptățite la despăgubiri, nemulțumite de hotărârea pronunțată de Comisia înființată la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale în raza teritorială a căreia se află imobile expropriabile, conform art. 20 din lege.

P. urmare, declanșarea procedurii judiciare a exproprierii, conform art. 22 din Legea nr. 255/2010 este precedată de emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, hotărâre ce se emite pentru titularii dreptului de proprietate ai terenului expropriat (art. 18 coroborat cu art. 19 din lege).

Din considerentele mai sus expuse, și în raport de situația de fapt existentă în cauză, Curtea constată că, raportat la .. 1003/24, în suprafață de 11.907 mp, faza administrativă a exproprierii nu a fost epuizată în prezenta cauză, Comisia constituită în temeiul art. 18 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 255/2010, neemițând până la momentul sesizării instanței de judecată nicio hotărâre cu privire la valoarea despăgubirilor și modul de plată a acestora, situație în care în mod just T. T. a respins completarea de acțiune cu acest obiect.

H.G. nr. 203/2012 invocată de reclamantă, care cuprinde „Lista imobilelor supuse exproprierii situate pe tronsonul Lugoj-D., a proprietarilor sau deținătorilor acestora, precum și a sumelor individuale aferente despăgubirilor” nu poate fi asimilată hotărârii de stabilire a despăgubirilor prevăzută de art. 22 din actul normativ mai sus indicat, valoarea estimată în această hotărâre de guvern pentru despăgubirea reclamantei este orientativă, pentru stabilirea bugetului de cheltuieli necesar pentru realizarea exproprierii, astfel cum rezultă din economia dispozițiilor art. 8 din lege coroborat cu art. 7 din lege.

Însă, pentru finalizarea procedurii de expropriere, este necesar a se emite și o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii, care, în cauză nu a fost emisă.

P. urmare, în absența unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirii, emisă de expropriator, reclamantei nu le poate fi recunoscut demersul judiciar care să aibă ca obiect obligarea la plata unor despăgubiri, ce nu sunt încă determinate de către expropriator, în mod individual pentru fiecare persoană expropriată, în baza unui raport de evaluare, care să aibă în vedere caracteristicile tehnico-edilitare ale fiecărui teren expropriat, situat pe coridorul de expropriere. Această soluție a fost de altfel consolidată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție (ex.: decizia civilă nr. 3307/13.06.2013 – dosar nr._/118/2011; decizia civilă 769/18.02.2013 – dosar nr._ s.a.).

Această interpretare a dispozițiilor legale nu aduce atingere însă dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului supus procedurii exproprierii, întrucât, până la momentul consemnării despăgubirilor la dispoziția expropriatului, nu operează un transfer al dreptului de proprietate către expropriator. Nu se poate reține nici împrejurarea că prin această soluție se aduce atingere dreptului reclamantei de acces la justiție, pentru că, așa cum s-a arătat, reclamanta este îndreptățită să formuleze o acțiune pentru angajarea răspunderii statului pentru exproprierea de fapt sau poate solicita instanței să dispună obligarea expropriatorului să emită o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, cu plata de daune-interese pentru prejudiciul creat proprietarului expropriat.

Accesul la justiție nu este, însă, un drept absolut; exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care stabilirea unor termene, parcurgerea unor etape administrative prealabile, respectarea competenței instanței de judecată pentru situații deosebite, cum este cazul si al exproprierii pentru utilitate publică în vederea realizării unor autostrăzi, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat.

Accesul la justiție presupune în mod necesar ca, după parcurgerea unor proceduri administrative – cum este cea impusă de Legea nr. 255/2010 – părțile interesate să aibă posibilitatea să se adreseze unei instanțe judecătorești, în lipsa unei asemenea posibilități, dreptul de acces la instanță fiind atins în substanța sa.

P. Legea nr. 255/2010 au fost reglementate nu numai procedurile administrative prealabile exproprierii, dar și modalitățile de a ataca în justiție una dintre măsurile dispuse în cadrul acestei proceduri și anume stabilirea despăgubirilor; expropriatul nu poate, însă, să formuleze contestația prevăzută de art. 22 din lege, decât dacă expropriatorul emite hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Modalitatea de soluționare a acestei excepții face inutilă cercetarea celorlalte critici ale reclamantei, care vizează modalitatea de determinare a unei despăgubiri în valoare de 27,9 lei/ mp teren.

Cu privire Ia despăgubirile pretinse de reclamantă, curtea constată că, chiar dacă nu mai subzistă motivarea primei instanțe, față de reformarea sentinței apelate sub aspectul acordului de voință reținut de aceasta în mod eronat, nu se impune modificarea hotărârii sub acest aspect, față de motivele invocate de către reclamantă în justificarea acestor pretenții.

Astfel, reclamanta a arătat că pretinde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de către expropriere pentru suprafețe de teren limitrofe terenurilor expropriate, pentru care expertiza tehnică judiciară a stabilit că nu mai pot fi utilizate conform destinației de teren agricol, în virtutea faptului că au accesul obstaculat ca urmare a efectuării operațiunilor de dezmembrare și expropriere. Este vorba, afirmă reclamanta, de suprafața de 937 mp, rămasă din ./15/3, și de suprafața de 1.800 mp. rămasă din ./11/3, la care accesul nu mai este asigurat, fiind golit dreptul său de proprietate, iar afectațiunea terenului a fost compromisă iremediabil.

Curtea constată că, din cuprinsul expertizelor judiciare efectuate în cauză, în primă instanță, dar, mai ales în apel, rezultă cu îndestulătoare evidență că, în ceea ce privește aceste parcele de teren, este adevărat că nu există acces la drumul public, pentru exploatare, dar, nici înainte de dezmembrarea terenului proprietatea reclamantei și de exproprierea acestuia, nu a existat un astfel de acces (fila 114 dosar curte). Ca atare, curtea constată că nu există raportul de cauzalitate cerut de lege între faptul exproprierii și prejudiciul ce decurge din imposibilitatea de acces la aceste terenuri, în condițiile în care această imposibilitate era preexistentă exproprierii.

De asemenea, curtea constată că declanșarea procedurii de expropriere nu are ca efect indisponibilizarea bunurilor, reclamanta putând să dispună juridic cu privire la acesta până la momentul deciziei de expropriere, emisă în cauză la data de 16.08.2011.

Experții au calculat și propus a fi reparate o . daune pretins a fi cauzate de expropriere: pentru redobândirea unei suprafețe similare și pentru subvenței (fila 124 dosar), în sumă totală de 10.765 lei, însă reclamanta nu a cerut acordarea de bani pentru repararea unor astfel de prejudicii, astfel că, respectând principiul disponibilității, ce guvernează procesul civil, nici instanța nu le va acorda. De asemenea, experții au constatat că nu există daune pentru cheltuieli suplimentare de transport, pentru lipsa veniturilor pentru 1 an, daune pentru terenuri greu de cultivat, în condițiile în care reclamanta nu a cultivat terenurile în discuție, motiv pentru care instanța de apel constată că se impune a fi respinsă în întregime cererea reclamantei de acordare a unor sume de bani pentru prejudiciul pretins produs de expropriere, ca nedovedite, în condițiile prevăzute de lege.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate coroborate cu prevederile art. 282 și urm. C.proc.civ., curtea constată că apelul declarat de reclamantă nu este întemeiat, astfel că, în baza art. 296 C.proc.civ., îl va respinge și va admite apelurile declarate de pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și de P. de pe lângă T. T., împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va schimba în parte, în sensul că, admițând în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta N. A., astfel cum a fost precizată și completată, va dispune anularea în parte a proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 15/14.09.2011, 16/14.09.2011, 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 15/14.09.2011, 16/14.09.2011, 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, toate emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Lugoj, în partea privind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei N. A. pentru terenurile expropriate; va stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenurile expropriate, respectiv pentru: terenul în suprafață de 620 m.p. din ./11/3, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 1661 m.p. din ./15/1/2, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 1565 m.p. din ./15/3/2, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 517 m.p. din ./11/1/2, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj, la suma totală de 43.630 lei și obligă pârâtul la plata către reclamantă a acestei sume; respingând în rest acțiunea civilă precizată și completată; va menține în rest sentința, cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de câte 1130 lei, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată în fața primei instanțe.

În baza art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda reclamantei cheltuieli de judecată în apel, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, și va obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, în limita pretențiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta N. A. împotriva sentinței civile nr. 3635/PI/20.12.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Admite apelurile declarate de pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și de P. de pe lângă T. T., împotriva aceleiași hotărâri.

Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că, admițând în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta N. A., astfel cum a fost precizată și completată:

Dispune anularea în parte a proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 15/14.09.2011, 16/14.09.2011, 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 15/14.09.2011, 16/14.09.2011, 28/14.09.2011 și nr. 29/14.09.2011, toate emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Lugoj, în partea privind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei N. A. pentru terenurile expropriate.

Stabilește cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenurile expropriate, respectiv pentru: terenul în suprafață de 620 m.p. din ./11/3, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 1661 m.p. din ./15/1/2, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 1565 m.p. din ./15/3/2, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 517 m.p. din ./11/1/2, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj, la suma totală de 43.630 lei și obligă pârâtul la plata către reclamantă a acestei sume.

Respinge în rest acțiunea civilă precizată și completată.

Menține în rest sentința, cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de câte 1130 lei, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată în fața primei instanțe.

Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

DEFINITIVĂ.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. R. M. L.

GREFIER,

L. P.

Red. C.R./15.05.2014

Tehnored L.P./23.05.2014 / Ex.2

Primă instanță: A. A. – T. T.

Se comunică:

apelant - reclamant

N. A., dom. Lugoj, .. 4, jud. T.

apelant

P. DE PE L. T. T., reprezentat de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - Eugeniu de Savoya, nr. 2

apelant - parat

S. R. P. C. N. DE A. ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA, .. 18, dom. proc.ales la C..av. C. C., ., nr. 3, .

← Cereri. Decizia nr. 171/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Contestaţie la executare. Decizia nr. 425/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Hotărâre din 08-04-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Decizia nr. 276/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Cereri. Decizia nr. 169/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Cereri. Decizia nr. 171/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie la executare. Decizia nr. 425/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 66/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Legea 10/2001. Decizia nr. 390/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Rectificare carte funciară. Decizia nr. 53/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA