Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 66/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 66/2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 66/A
Ședința publică din 15 mai 2014
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: R. P.-D.
S-au luat în examinare, în rejudecare după casare, apelurile declarate de reclamanta P. F., în calitate de moștenitoare a reclamantului-defunct P. D. și de pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva sentinței civile nr. 28/21.01.2010 pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta-apelantă P. F. lipsă, avocat O. D., lipsind celelalte părți.
M. Public este reprezentat de procuror D. L. C. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei-apelante declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat acordă cuvântul reprezentantului reclamantei-apelate pe excepția autorității de lucru judecat șipe fond:
Reprezentantul reclamantei-apelante declară că lasă la aprecierea instanței excepția autorității de lucru judecat. În speță se analizează aceiași sentință împotriva căreia au fost declarate două căi de atac, în mod paralel. Cu privire la una din căi s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție București în mod irevocabil.
Pe fond solicită admiterea apelului reclamantului și respingerea apelului pârâtului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat.
C.
Deliberând asupra apelurilor de față, reține următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 23.07.2009, reclamantul P. D. a solicitat instanței să constate caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supus, respectiv deportarea sa cu domiciliul obligatoriu în . – Regiunea C., în perioada 06.06._60; obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A. la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant prin cele două condamnări cu caracter politic la 14 ani închisoare plus deportarea sus-menționată, despăgubiri în sumă de 2.500.000 euro.
P. sentința civilă nr. 28/21.01.2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. D. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A., având ca obiect pretenții, pârâtul fiind obligat să achite reclamantului suma de 300.000 Eur sau echivalentul în lei la cursul BNR în ziua plății, precum și suma de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamantul a solicitat ca instanța să constate în temeiul art. 4(2) coroborat cu art. 1(3) din Legea 221/2009 coroborat cu art. 1(3) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supus, respectiv deportarea cu domiciliu obligatoriu în ., Regiunea C., în perioada 06.06._60.
Instanța de fond a mai reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 5 (1) lit. a) din Legea 221/2009, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin cele două condamnări cu caracter politic la 14 ani închisoare din care a executat 8 ani în perioada 9 iunie. 1950 - 6 iunie 1958, precum și doi ani de deportare cu domiciliu obligatoriu, din 6 iunie 1958 până la 6 iunie 1960, despăgubiri totale în sumă de 2.500.000 Eur.
P. sentința nr. 1135/1950, pronunțată de Tribunalul M. Timișoara în dosarul nr. 1140/1950, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 209 pct. III Cod penal, combinat cu art.25 Cod penal, 157, 95 Cod penal și Decretul 212/1948 . art. 33 și 35 din Legea 190/1947, combinat cu art. 14 lit. a. din Decretul 163/1950 reclamantul a fost condamnat de două ori, respectiv la: 9 ani închisoare și 5 ani închisoare. Tribunalul M. prin sentința în cauză, în final a dispus să execute 9 ani închisoare corecțională, 5 ani interdicție corecțională și confiscarea averii și o amendă corecțională de 10.000 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 28/21.01.2010 pronunțată de Tribunalul A., au declarat apel atât reclamantul P. D., cât și pârâtul S. R..
C. de A. Timișoara, ca instanță de apel, prin decizia civilă nr. 90/A din 21.04.2010 a respins apelurile declarate de reclamantul P. D. și pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A., reținându-se că nu s-a constatat în cauză condamnarea cu caracter politic a reclamantului, dovada detenției și nici măsura stabilirii domiciliului obligatoriu pentru reclamant.
Această decizie a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin decizia civilă nr. 3498 din 14.04.201 1 pronunțată în dosar nr._, a admis recursurile reclamantului și pârâtului, cauza fiind trimisă spre rejudecare cuindicația de a se stabili dacă măsura administrativă dispusă față de reclamant a avut sau nu caracter politic și să se țină cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor și de criticile formulate de acesta.
În rejudecarea cauzei, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. XXII din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea procedurilor de judecată apreciind că, cauza casată și trimisă spre rejudecare va aparține instanțelor competente stabilite ca atare prin legea menționată.
În aceste condiții, C. de A. a devenit instanță de recurs și a judecat, în aceste limite, căile de atac declanșate.
Calea de atac declanșată de reclamantul P. D., recalificată ca recurs vizează nemulțumirea acestuia față de hotărârea primei instanțe, sub aspectul constatării caracterului politic al măsurilor dispuse față de acesta de fostul regim comunist, cât și sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate.
Recursul declarat de către M. Finanțelor București reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A. vizează netemeinicia acțiunii reclamantului, împrejurarea că acesta a beneficiat și de măsuri reparatorii stabilite prin Decretul Lege nr. 118/1990, precum și faptul că nu s-a tăcut dovada încălcării drepturilor sale.
C. de A. Timișoara - Secția 1 Civilă, prin decizia nr. 1510 din 10 noiembrie 2011 a admis recursul declarat de reclamantul P. D., a modificat în parte hotărârea atacată în sensul că a constatat caracterul politic al măsurii deportării în localitatea Lățești Raionul Fetești, în perioada 06.06._60, menținând restul dispozițiilor sentinței.
A respins recursul declarat de către pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. București reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 1358 din 21.10.2010, C. Constituțională a declarat ca neconstituțional art. 5 alin. l lit. a) din Legea nr.221/2009, împrejurare ce are drept consecință lipsirea de temei juridic a pretențiilor și, corelativ a hotărârilor judecătorești, întemeiate pe această dispoziție legală declarată neconstituțională.
Deciziile Curții Constituționale nu au vizat și prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, petitul din acțiunea principală a reclamantului vizând constatarea caracterului politic al măsuri administrative de deportare cu domiciliu obligatoriu în perioada 6.06.1958 până la 6.06.1960, fiind dovedit, prin actele depuse la dosar, inclusiv prin Hotărârea nr. 350 din 21.12.1990 emisă în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
Reclamantul în speță, este beneficiarul unei hotărâri judecătorești definitive, adoptată la data de 21 aprilie 2010, hotărâre care i-a conferit, de la acea dată, speranța legitimă că este îndreptățit cel puțin la suma care i-a fost recunoscută prin hotărâre, respectiv cea de 300.000 de Eur.
Împrejurarea că această hotărâre definitivă a fost casată la data de 14 aprilie 2011, prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este de natură a conduce la ideea că reclamantul nu mai este îndreptățit la această sumă, mai ales că în considerentele deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că trebuie ținut cont la stabilirea despăgubirilor, de argumentele aduse de către reclamant.
Cu privire la celelalte critici formulate de către recurent cu privire la cuantumul sumelor acordate de către prima instanță, în raport cu cuantumul sumelor solicitate, au fost respinse, întrucât prima instanță a individualizat în mod corect prejudiciul moral, criteriile reținute pentru evaluarea gradului de suferință fiind apreciate în mod corect.
Referitor la recursul declarat de către pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A., s-a reținut că acesta este nefondat, în speță, fiind stabilit în mod corect, de către prima instanță prejudiciul moral cauzat reclamantului, ca urmare a represiunilor la care a fost supus de către autoritățile fostului stat comunist.
S-a mai reținut și faptul că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 21.01.2010, dată la care Legea nr. 221/2009 nu suferise modificările de ordin legislativ, intrate în vigoare în luna iulie 2010, sub aspectul cuantumului sumelor și nici nu erau în vigoare deciziile Curții Constituționale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de D.G.F.P. A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și 9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantului, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind nedovedită.
Critica adusă deciziei atacate s-a referit, în esență, la faptul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, fiind recalificată în mod greșit calea de atac ca fiind recurs de către C. de A. Timișoara.
O altă critică vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, care prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul a apreciat că în mod greșit C. de A. Timișoara a respins apelul său, întrucât acțiunea reclamantului este neîntemeiată în raport de deciziile Curții Constituționale, potrivit cărora nu se mai pot acorda despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În rejudecare, prin decizie civilă nr. 1510/R/10 noiembrie 2011, C. de A. Timișoara a admis recursul declarat de reclamantul P. D. împotriva sentinței civile nr. 28/21.02.2010 pronunțată de Tribunalul A., pe care a modificat-o în parte în sensul că a constatat caracterul politic al măsurii deportării în localitatea Lățești Raionul Fetești, în perioada 06.06._60, menținând în rest dispozițiile sentinței civile și respingând recursul declarat de pârât.
Decizia civilă nr. 1510/R/10 noiembrie 2011 (sus-menționată) pronunțată de C. de A. Timișoara în dosar nr._ a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 2842/R/29 mai 2012 pronunțată în dosar nr._, reținându-se în considerente că este întemeiat motivul de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 C.pr.civ. din perspectiva avută în vedere de C. de A. Timișoara, referitor la aplicarea în cauză a prevederilor art. XXII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Conform dispozițiilor art. XIV din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie 2010, intrate în vigoare la data de 24 noiembrie 2010 ”Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare".
Față de aceste dispoziții, asemenea hotărâri pot fi atacate doar cu recurs, competența de judecată a recursului aparținând instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea, respectiv, curte de apel, întrucât acțiunea este de competența în primă instanță, a tribunalului, potrivit art. 2 pct. 4 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile Legii nr.22 1/2009.
Ca atare, dispozițiile legale anterioare, care prevedeau posibilitatea atacării cu apel, și, apoi, cu recurs, a hotărârilor sus menționate, au fost abrogate, începând cu data de 25 noiembrie 2010.
Instanț supremă a reținut că în acest sens, cu referire la situația în speță, în art. XXVI din Legea nr. 202/2010 se prevede că „dispozițiile art. 4 alin. 6 și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aliate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Din interpretarea dispozițiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, mai sus-evocate, rezultă, fară echivoc, că numai hotărârile judecătorești, pronunțate înainte de 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de dispozițiile Codului de procedură civilă.
P. urmare, hotărârile pronunțate după . Legii nr. 202/2010 vor fi supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de noua lege.
În speța dedusă judecății, sentința civilă nr. 28/21.01.2010 a fost pronunțată de Tribunalul A., la data de 21.01.2010 și viza o acțiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sens în care, Înalta Curte a constatat că aceasta nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești care, potrivit Legii nr. 202/2010, sunt supuse numai căii de atac a recursului, a cărui soluționare este de competența Curții de A. (conform art. 3 pct. 3 Cod procedură civilă).
Nu este lipsită de relevanță, în prezenta cauză, nici precizarea temeiului juridic al acțiunii, respectiv, art. 4 (2), 1 (3), coroborat cu art. 5(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, având în vedere că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202 din 25 octombrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, care suprimă calea de atac a apelului în cauzele întemeiate pe Legea nr. 221/2009, în cauză, era deja pronunțată hotărârea instanței de fond, împrejurare față de care, regimul căilor de atac în speță este cel supus dispozițiilor Codul de procedură civilă.
Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sentința civilă nr. 28/21.01.2010, fiind pronunțată la data de 21 ianuarie 2010, înainte de . Legii nr. 202/2010, este supusă căilor de atac prevăzute de dispozițiile Codului de procedură civilă, respectiv apelul și recursul, apelul fiind de competența Curții de A. Timișoara.
Rezultă deci, că, în prezent, în dosarul civil de față, cu nr._, C. de A. Timișoara are de soluționat apelurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 28/21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul A..
Înainte de a proceda la soluționarea acestora, se impune a se sublinia și reține însă că, după pronunțarea de către C. de A. Timișoara a deciziei civile nr. 1510/R/10 noiembrie 2011 *, cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 1 C.pr.civ. raportat la art. XXII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor ( împotriva ei - a hot – decizia nr. 1510/R/10 noiembrie 2011 a Curții de A. Timișoara), pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. A. a formulat și contestație în anulare (pe lângă recursul menționat anterior), admisă prin decizia civilă nr. 490/15.02.2012 a Curții de A. Timișoara, care a anulat decizia contestată și a fixat termen de judecată pentru rejudecarea apelurilor declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 28/21 ianuarie 2010 a Tribunalului A. în dosar nr._ . În consecință, prin decizia civilă nr.58 din 14 martie 2012, C. de A. Timișoara - Secția I Civilă, în rejudecare, a admis apelurile declarate de reclamantul P. D. și de pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. București, prin Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva sentinței civile nr. 28 din 21 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a constat caracterul politic al măsurii deportării reclamantului în localitatea Latești, Raionul Fetești, în perioada 6 iunie 1958 – 6 iunie 1960, și a obligat pârâtul la plata sumei de 75.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că în ceea ce privește apelului reclamantului, s-a reținut că, potrivit înscrisurilor din dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție București (f.87 - 90), reclamantului i s-a fixat domiciliul obligatoriu în ., județul C., pe perioada 6 iunie 1958 – 6 iunie 1960, conform Deciziei MAI nr._/17 aprilie 1958, act normativ care nu figurează printre cele enumerate în art.3 alin.1 lit. a – f din Legea nr.221/2009, însă C. urmează să constate caracterul politic al acestei măsuri în temeiul dispozițiilor art.4 alin.2, art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009 și art.2 alin.2, din OUG nr.214/1999.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat, C. a apreciat că sunt întemeiate criticile pârâtului și neîntemeiate criticile reclamantului, reținând că, într-adevăr, prin executarea a opt ani de închisoare și prin deportarea sa timp de 2 ani în localitatea Lătești, județul C., unde i s-a fixat domiciliul obligatoriu, reclamantului i-au fost lezate valori esențiale ale personalității, respectiv libertatea, demnitatea, onoarea, sănătatea și integritatea fizică și psihică, prin traumele fizice și psihice la care a fost supus, însă cu toate acestea, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogățire și că prin urmare, s-a apreciat că suma de 75.000 Euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat, avându-se în vedere și îndemnizațiile primite în baza Decretului-Lege nr.118/1990.
În acest context, s-a reținut că este de observat că, anterior pronunțării Deciziei nr.1354/20 octombrie 2010 (prin care a fost declarată neconstituțională OUG nr. 62/2010) și Deciziei nr. 1358/21 octombrie 2010 (prin care a fost declarat neconstituțional art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009), reclamantul era beneficiarul unei hotărâri definitive (Decizia nr. 90/21 aprilie 2010 a Curții de A. Timișoara), care îi conferea acestuia o speranță legitimă că este îndreptățit la despăgubiri, respectiv un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, iar faptul că această decizie a fost casată prin Decizia nr. 3498/14 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București nu înseamnă că reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri câtă vreme, potrivit considerentelor deciziei, casarea a fost dispusă pentru aceea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra caracterului politic al măsuri administrative și pentru critica adusă cuantumului despăgubirilor.
Împotriva deciziei civile nr. 58 din 14 martie 2012 pronunțată de C. de A. Timișoara - Secția I Civilă au declarat recurs ambele părți, reclamantul P. D. și pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. București prin Direcția Generală a Finanțelor P. A..
P. decizia civilă nr. 1632/R/15.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ ** ( având ca obiect fosta contestație în anulare), cu opinie majoritară, s-a constatat nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul P. D. împotriva sentinței civile nr. 58/14.03.2012 pronunțată de C. de A. Timișoara, conform art. 3021 alin. 1 lit. ”c” C.pr.civ., s/a admis recursul pârâtului – S. R. prin M. Finanțelor P. București reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva deciziei nr. 58/14.03.2012 pronunțată de C. de A. Timișoara, pe care o modifică, în parte în sensul înlăturării obligației impusă Statului R. la plata către reclamant a sumei de 75.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Au fost reținute, în rest, celelalte dispoziții ale deciziei civile.
În considerentele deciziei civile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – decizia civilă nr. 1632/15.04.2013 pronunțată în dosar nr._ ** - s/a reținut, pe fondul cauzei, cu putere de lucru judecat, că problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății este dacă art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 mai poate fi aplicat în cauză, în condițiile în care fiind declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate prin deciziile nr.1358 din 21 octombrie 2011 și nr.1360/2010, decizii publicate în Monitorul Oficial al României nr.761 din 15 noiembrie 2010, în raport de Decizia nr.12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii care a stabilit că deciziile nr.1358/2010 și nr.1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Astfel, conform art.147 din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
Cum, alin.4 al aceluiași articol prevede obligativitatea numai pentru viitor – de la data publicării – și erga omnes s-a pus problema dacă deciziile Curții Constituționale se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens, așa cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauza de față, prin decizia nr.3498 din 14 aprilie 2011 în soluționarea recursului împotriva deciziei civile nr.90/A/21 aprilie 2010 a Curții de A. Timișoara - Secția civilă, anterior pronunțării Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
Problema a fost dezlegată prin Deciziei nr.12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că deciziile nr.1358/2010 și nr.1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
În consecință, urmare deciziilor anterior menționate și conform Deciziei nr.12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În cauza dedusă judecății, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial (nr.761 din 15 noiembrie 2010) a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, exista sentința civilă nr.28 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului A. - Secția Civilă, astfel că la data publicării, nu se poate reține existența unui drept definitiv câștigat și nici că reclamantul era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme dreptul său.
Față de aceste considerente, aprecierea instanței de apel cu privire la aplicarea în cauză a art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 este eronată, fiind admis apelul pârâtului, și schimbată în parte sentința instanței de fond, ca urmare a interpretării greșite a dispozițiilor textului precitat și obligării acestuia la plata sumei de 75.000 Euro către reclamant.
Constatând că dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial și că la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial nu se poate reține existența unui drept definitiv câștigat și nici că reclamantul era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, conform art.312 din Codul de procedură civilă, a admis recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. București prin Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva deciziei civile nr.58 din 14 martie 2012 pronunțată de C. de A. Timișoara - Secția I Civilă, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a înlăturat obligarea Statului R. de la plata sumei de 75.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, menținând celelalte dispoziții ale deciziei privind caracterul politic al măsurii deportării reclamantului P. D. în localitatea Lătești, raionul Fetești în perioada 6 iunie 1958 – 6 iunie 1960.
Rezultă deci că, în ceea ce privește fondul cauzei dedusă judecății în dosarul civil de față, nr._ ( care este identic cu cel soluționat irevocabil în dosarul nr._ ** - rezultat prin contestația în anulare formulată de pârât împotriva deciziei civile 1510/R/10 noiembrie 2011 a Curții de A. Timișoara în dosarul nr._ ), Înalta Curte de Casație și Justiție București a statuat cu putere de lucru judecat că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial (nr.761 din 15 noiembrie 2010) a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, exista sentința civilă nr.28 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului A. - Secția Civilă, astfel că la data publicării, nu se poate reține existența unui drept definitiv câștigat și nici că reclamantul era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme dreptul său.
Cum dosarul ce a făcut obiectul cauzei nr._ ** ( soluționat deja irevocabil) este identic ( aceleași, ca și obiect) cu cel de față, este evident că statuările instanței supreme privind incidența în speță a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 se impun cu puterea de lucru judecat.
Puterea de lucru judecat reprezintă o prezumție legală absolută, irefragabilă, ce dispensează de orice dovadă pe acela în favoarea căruia operează, respectiv, dacă într-un proces anterior s-a recunoscut un drept, titularul acestuia nu va mai trebui să dovedească, într-un litigiu ce ar pune în discuție existența acelui drept, faptele pe care se sprijină dreptul său, și, deci, o să repete probele deja administrate într-un alt cadru procesual, fiind suficient a proba că dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.
Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut, și constituie instrumentul juridic ce consacră regulile potrivit cărora, pe de o parte, o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar pe de lată parte, o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.
Astfel fiind, în baza art. 282 și următoarele c.pr.civ., C. va admite apelul pârâtului, va schimba în parte sentința civilă nr. 28/21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, se va înlătura obligația Statului R. de a plăti reclamantului P. D. ( în prezent decedat, având ca și continuatoare legală pe reclamanta P. F.) suma de 75.000 euro, acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul său ( defunctul P. D.).
Totodată, se impune ( tot ca efect al puterii de lucru judecat derivând din decizia civilă nr. 58/A/14.03.2012 pronunțată de C. de A. Timișoara în dosar nr._ **) a se admite petitul I din acțiunea introductivă privind constatarea caracterului politic al măsurii deportării reclamantului în localitatea în localitatea Latești, Raionul Fetești, în perioada 06.06._60. Potrivit înscrisurilor din dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție București (f.87 - 90), reclamantului i s-a fixat domiciliul obligatoriu în ., județul C., pe perioada 6 iunie 1958 – 6 iunie 1960, conform Deciziei MAI nr._/17 aprilie 1958, act normativ care nu figurează printre cele enumerate în art.3 alin.1 lit. a – f din Legea nr. 221/2009, însă C. urmează să constate caracterul politic al acestei măsuri în temeiul dispozițiilor art.4 alin.2, art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009 și art.2 alin.2, din O.U.G. nr. 214/1999.
Pentru toate aceste considerente, C. va admite ambele apeluri, va schimba în parte sentința civilă nr. 28/21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ *, în sensul că va constata caracterul politic al măsurilor administrative de deportare a reclamantului în ., regiunea C..
Va fi respinsă, în rest, acțiunea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelurile declarate de reclamantul P. D. (decedat), prin moștenitor legal P. F. cu domiciliul procesual ales la C.A. A. G. T., în A., . . și de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A. cu sediul în A., Bv. Revoluției nr. 79, J. A. împotriva sentinței civile nr. 28/21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Schimbă în parte sentința civilă în sensul constatării caracterului politic al măsurilor administrative de deportare a reclamantului în ., regiunea C..
Respinge în rest acțiunea civilă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N.
GREFIER,
R. P.-D.
Red. M.G.12.06.2014
Tehnored. R.P.D. – 19.06.2014
Primă instanță: Tribunalul A.: Judecător O. S. S..
5EX/SM
Se comunică
Reclamant-apelant P. D. (decedat), prin moștenitor legal P. F. cu domiciliul procesual ales la C.A. A. G. T., în A., . .
Pârât-apelant S. R. reprezentat de M.F.P. București Direcția Generală a Finanțelor P. A. cu sediul în A., Bv. Revoluției nr. 79, J. A.
P. de pe lângă C. de A. Timișoara
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 425/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 390/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
