Cereri. Încheierea nr. 797/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 797/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 797/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 797
Ședința publică din 29.05.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare, în rejudecare după admiterea contestației în anulare, recursul formulat de intervenienta S.C. T. S.A. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 768/A/28.10.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2008, în contradictoriu cu intimații . Timișoara, M. Timișoara, prin P., C. L. al M. Timișoara, S. R., prin C. L. al M. Timișoara, R. C. I., M. L., F. D., G. C. P., Gazso I., T. A., M. A. L., I. M., C. C., G. M., D. M., I. I., C. I., T. I., T. I. și M. E.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurenta . av. P. S., pentru intimații persoane fizice av. Barbacariu L., pentru intimata . av. P. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 17.05.2013 de către recurentă note de ședință, prin care arată că recursul practic a rămas fără obiect și că în baza art. 246 C. pr. civ. renunță la judecata recursului..
Reprezentanta intimatei . depune la dosar împuternicire avocațială și copia chitanței privind onorariul avocațial.
Instanța supune discuției cererea recurentei de renunțare la judecată în baza art. 246 alin. 1 și 4 C. pr. civ.
Reprezentantul recurentei solicită instanței să ia act de renunțarea la judecata recursului, fără cheltuieli de judecată în recurs și cu respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți, întrucât nu se află în culpă procesuală.
Reprezentanta intimatei . arată că este de acord cu renunțarea la judecată, însă cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților persoane fizice arată că este de acord cu renunțarea la judecată, dar solicită cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA
Deliberând, constată:
P. notele de ședință depuse la dosar la 17.05.2013 (fila 43), în rejudecare după admiterea contestației în anulare, intervenienta recurentă S.C. T. S.A. Timișoara a declarat că renunță la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 768/A/2011, pronunțată Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2008 și a solicitat instanței să ia act de această renunțare în baza art. 246 C. pr. civ.
A solicitat să nu fie obligată la cheltuielile de judecată efectuate de intimați, întrucât obiectul dosarului este partajul, iar cheltuielile de judecată sunt suportate de către reclamant și pârât, iar nu de către o intervenientă accesorie, care nu are nici o calitate în acest partaj.
Având în vedere dispozițiile art. 246 alin. 1 și 4 C. pr. civ., având în vedere și faptul că celelalte părți și-au exprimat acordul instanței va lua act de renunțarea intervenientei . la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr.768/A/28.10.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2008.
În baza art. 246 alin. 3 C. pr. civ. și art. 274 alin. 1 C. pr. civ., întrucât renunțarea la judecata recursului s-a făcut după comunicarea cererii, existând astfel culpa procesuală a recurentei intervenientă, instanța va obliga intervenienta recurentă la plata sumei de 2000 lei în favoarea intimatei . și la câte 600 lei în favoarea intimaților D. M., G. M., C. C., I. M., M. A., T. A., T. I., T. Janos, C. I., Illeș I., R. C., M. L., F. D., G. C. – P., Gazso I. și M. E., cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 246 C. pr. civ., ia act de renunțarea intervenientei . la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr.768/A/28.10.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2008.
Obligă intervenienta recurentă la plata sumei de 2000 lei în favoarea intimatei . și la câte 600 lei în favoarea intimaților D. M., G. M., C. C., I. M., M. A., T. A., T. I., T. Janos, C. I., Illeș I., R. C., M. L., F. D., G. C. – P., Gazso I. și M. E., cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.05.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. RR/31.05.2013
Teh. AMT/2 ex./11.06.2013
Tribunalul T., jud. M. R., A. C.
Judecătoria Timișoara, jud. G. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 810/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 642/2013. Curtea de... → |
|---|








