Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 149/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 149/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.149

Ședința publică din 9 aprilie 2015

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: Dr. L. L.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: A. B.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâtele C. A. T. D. și O. D. V. împotriva deciziei civile nr. 64 din 28.01.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată S.C. UM.T S.A., având ca obiect constatare nulitate act.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat avocat M. M., pentru pârâtele recurente și avocat G. T., pentru reclamanta intimată..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtelor recurente depune la dosar împuternicirea avocațială, taxa judiciară de timbru cu chitanța nr.TMXWM_ din 9.04.2015 cu suma de 4,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar și dovezile de achitare a onorariului avocațial și arată că trebuie îndreptat citativul în dosarul de față, și anume, pârâta Chiauriu A. T. D. are calitate de recurentă și nu de apelantă, iar pârâta O. D. V. are calitate de recurentă și nu de intimată și ambele recurente au domiciliul ales la SCP A., G. & Asociații din Timișoara, ., jud. T., aceste părți nefiind citate la domiciliul ales.

Reprezentantul reclamantei intimate arată că recursul a fost formulat de doi recurenți și ca atare trebuie timbrat de ambii recurenți, reprezentanta recurenților depunând la dosar doar o singură taxă judiciară de timbru.

Instanța, față de solicitarea reprezentantei recurentelor dispune îndreptarea citativului potrivit celor susținute de aceasta. De asemenea, consideră că potrivit Legii nr. 146/1995 cererea de recurs, chiar dacă a fost formulată de doi recurenți, ea este o singură cerere de recurs, deci trebuie timbrată cu o singură taxă judiciară de timbru.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta recurentelor solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, și, în principal, casarea deciziei recurate cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul T. pentru rejudecarea apelului, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate cu consecința respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și arată că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 64 din 28.01.2015, Tribunalul T. a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. Uzinele Mecanice Timișoara S.A. împotriva sentinței civile nr. 8253/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. A. T. D. și O. D. V..

A desființat sentința apelată, cu consecința trimiterii spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrata inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr._/300/2013, reclamanta S.C. UM.T. S.A., a chemat în judecată pârâții C. A. T. D., G. A., Tieran R. M., Tieran A. P., Tieran A.-M., O. D. V., C. D. O. și P. R., solicitând instanței constatarea nulității certificatelor de calitate de moștenitor nr. 104/2012, nr. 22/2012, nr. 33/2012, nr. 43/2012 și nr. 21/1990, cu cheltuieli de judecată (f. 3-8).

Prin precizarea depusă în ședința din 29.05.2014, reclamanta a învederat ca pârâții din prezentul dosar sunt persoanele menționate în certificatul de calitate de moștenitor 2563/21.12.1990 respectiv: C. A. T. D., O. D. V. și P. L. prin unic moștenitor C. D. O., conform certificatului de moștenitor eliberat sub nr. 196/20.12.2005.

În ședința de judecată din 29.05.2014 instanța de fond a admis excepția tardivității modificării acțiunii de către reclamantă și a constat decăzută reclamanta din dreptul de a mai modifica acțiunea, a unit cu fondul cauzei excepția lipsei coparticipării pasive obligatorii invocate de reprezentanta pârâtei Chiurariu A. T. D..

Prin sentința civilă nr. 8253/19.06.2014, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active. A respins acțiunea având ca obiect acțiune în constatarea nulității absolute formulată de reclamanta S.C. U.M.T. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Chiurariu A. T. D. și O. D. V. ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. A obligat reclamanta la plata către pârâta Chiurariu A. T. D. a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

În drept, art. 23 din Decretul nr. 40/1953 prevede că după eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera alt certificat; cei care au pretentiuni la succesiune, pot cere în justiție anularea certificatului eliberat și stabilirea drepturilor lor. Până la anulare prin sentința judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada în ce privește calitatea de moștenitor și cota bunurilor ce revin fiecărui moștenitor.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 Codul de procedură civilă, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesual active a reclamantei.

Cererea de chemare în judecata trebuie să întrunească condițiile generale de admisibilitate, de aceea reclamanta este ținută să dovedească: dreptul, interesul, calitatea și capacitate procesuala.

Printre condițiile generale de exercițiu ale acțiunii civile, este cerută și aceea a calității procesuale active, ceea ce presupune în materia analizată îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor impuse de art. 23 alin. 1 din Decretul nr. 40/1953.

În cauză, instanța a constatat că reclamanta nu îndeplinește condițiile impuse de prevederile legale anterior menționate, potrivit cărora: cei care au pretenții la moștenire, pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor.

Demersul judiciar promovat de reclamantă are ca obiect constatarea nulității absolute a unui certificat de moștenitor, iar, în această materie, spre deosebire de dreptul comun care consacră dreptul la acțiunea oricărei persoane interesate (vătămate), art. 23 alin. 1 din Decretul nr. 40/1953 (aplicabilă ca lege specială conform principiului specialia generalibus derogant) impune o condiție suplimentară, și anume aceea ca reclamanta să dobândească recunoșterea unui drept succesoral. Astfel, legea face vorbire depre „stabilirea drepturilor lor”.

Or, reclamanta este un terț desăvârșit față de certificatul emis, neavând și neinvocând vreun drept succesoral față de defuncta C. F..

Astfel, față de cele arătate mai sus, instanța, văzând prevederile art. 137 alin.2 codul de procedură civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și pe cale de consecința a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoana fără calitate procesuală activă.

Având în vedere că soluționarea excepției lipsei calității procesuale active primează asupra soluționării excepției lipsei coparticipării pasive obligatorii și excepției lipsei de interes și ca soluționarea primei excepții a dus la respingerea acțiunii, instanța a apreciat că nu se mai impune și soluționarea celorlalte excepții.

Deoarece reclamanta este în culpa procesuală, în baza art. 274 Codul de procedură civilă, instanța a admis cererea pârâtei Chiurariu A. T. D. de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă Chiurariu A. T. D. a sumei de 1300 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr._/05.03.2014.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 11.08.2014, reclamanta S.C. Uzinele Mecanice Timișoara S.A., prin avocat, a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 8253/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

Prin motivele de apel formulate, apelanta-reclamantă a solicitat instanței admiterea apelului, anularea sentinței apelate cu trimitere spre rejudecarea cauzei la aceeași instanță.

În motivarea apelului, în primul rând, apelanta a făcut un scurt istoric al situației litigioase. Astfel:

În luna septembrie 2010, intimatele din prezenta cerere, împreună cu alte persoane, au introdus împotriva societății apelante o acțiune în revendicare de drept comun cu privire la imobilele înscrise în CF2133-Timișoara identificate cu numerele topografice 3504, 3505, 3508, dosar înregistrat cu nr._ .

Prin Sentința civilă nr. 331/PI din 01.02.2012 a Tribunalului T. Secția I civilă pronunțată în dosarul mai sus amintit, s-a respins în mod corect cererea de chemare în judecată, instanța reținând lipsa calității procesuale active a reclamanților.

Față de această hotărâre, reclamanții din dosarul nr._ (inclusiv intimatele din prezenta cauză) au introdus cerere de apel și, în susținerea acesteia, au depus o . certificate de calitate de moștenitor, printre acestea aflându-se și Certificatul de calitate de moștenitor nr. 2563/1990 (denumit în continuare „Certificatul”) a cărui cerere de constatarea nulității a făcut obiectul fondului prezentului dosar.

Prin depunerea Certificatului, apelanta-pârâtă a încercat să acrediteze ideea că ar fi îndreptățită să solicite încredințarea unui imobil ce a aparținut familiei Țiereanu până în anul 1945 când a fost preluat de către stat în schimbul unei juste despăgubiri.

Certificatul depus și contestat în prezenta cauză, la momentul la care se emisese, nu se încadra în actele pe care le putea emite un notar public.

Pentru aceste motive, apelanta a arătat că apreciază aceste a considerat că acesta este nul, respectiv este lipsit de orice efect juridic.

În acest sens, a învestit Judecătoria Sectorului 2 București cu o cerere prin care a solicitat constatarea nulității absolute a certificatelor de calitate de moștenitor depuse în dosarul nr._, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

Instanța a disjuns capetele de cerere, formând câte un dosar pentru fiecare certificat de calitate de moștenitor atacat.

La termenul din data de 14.06.2013 Judecătoria Sectorului 2 București a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale invocată de apelanta-pârâtă din prezenta cauză, admițând-o și declinând astfel competența către Judecătoria Timișoara și Judecătoria L., după caz.

La momentul disjungerii, respectiv după ce s-a format prezentul dosar, pârâta Chiurariu D. O. a fost, din eroare, omisă din citativ, fapt învederat instanței care a pronunțat sentința.

Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că solicitarea de citare a pârâtei C. D. O. reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, modificare pe care a socotit-o tardiv formulată.

Cu privire la fondul cauzei, apelanta a arătat că instanța a apreciat că nu ar avea calitate procesuală activă, invocând prevederile art. 23 alin. 1 din Decretul nr. 40/1953. Forma textului de lege socotit incident de către Judecătoria Timișoara a fost citată în sentință în după cum urmează: „cei care au pretenții la moștenire, pot cere în justiție anularea și stabilirea drepturilor lor”.

În drept, apelanta-reclamantă a făcut următoarele precizări:

Referitor la citarea doamnei C. D. O. a învederat instanței următoarele:

A învederat instanței de fond că citarea doamnei C. D. O. era necesară, solicitarea sa fiind doar de rectificare a citativului și nu de introducere în cauză a unei noi pârâte întrucât și doamna C. D. O. a fost chemată în judecată prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._/300/2012. La momentul disjungerii, respectiv după ce s-a format prezentul dosar, pârâta C. D. O. a fost, din eroare, omisă din citativ.

A subliniat faptul că a stabilit cadrul procesual la momentul formulării cererii inițiale și nu a formulat nicio cerere de renunțare față de pârâtele C. A. T. D., O. D. V. și/sau C. D. O..

Mai mult, așa cum se poate observa, nu există la dosarul cauzei nicio cerere de renunțare în înțelesul art. 246 alin. 1 Codul de procedură civilă și nici vreo încheiere pronunțată în sensul art. 246 alin. 2 Codul de procedură civilă prin care să se ia act de o astfel de cerere.

Așa cum se prevede la art. 246 alin. 1 Codul de procedură civilă „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă". Este evident astfel că renunțarea trebuie să fie expresă și supusă dezbaterii în contradictoriu, ca orice solicitare din cadrul unui dosar în procedură contencioasă.

Mai mult, așa cum se arată și în doctrină, „indiferent dacă este făcută verbal sau prin înscris, renunțarea trebuie să fie expresă, ea neputând fi presupusă.

Or, apelanta a arătat că nu a formulat o cerere de renunțare și nici instanța nu poate aprecia prin presupuneri că subscrisa ar fi renunțat la judecată împotriva oricăreia dintre pârâte.

Totodată, așa cum se poate observa din împuternicirea depusă la dosarul cauzei, reprezentanții săi convenționali, respectiv S. B. & Asociații, nu aveau și nu au mandat din partea pentru renunțarea la judecată în cauza nr._/300/2012 și nici în cele disjunse din aceasta.

Având în vedere cele de mai sus, solicitarea de completare a citativului prin cuprinderea corectă a tuturor pârâtelor, respectiv C. A. T. D., O. D. V. și C. D. O..

De asemenea, a precizat faptul că nu a formulat o cerere de modificare a acțiunii în sensul pe care îl regăsim la art. 132 alin. 1 Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată ce a stat la baza formării prezentului dosar având ca pârâți pe toate persoanele menționate în solicitarea făcută în fața Judecătoriei Timișoara.

Astfel, emiterea citațiilor pe numele pârâtelor nu presupunea o introducere în cauză a acestora ci doar o simplă rectificare a citativului.

Pentru aceste motive, apelanta a apreciat că se impune rejudecarea cauzei de către Judecătoria Timișoara, urmând a se cita toate persoanele indicate în cererea de chemare în judecată, clarificată în timpul judecării dosarului și în prezenta cale de atac.

Referitor la faptul că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale active a învederat instanței următoarele:

La momentul la care s-a pronunțat, Judecătoria a avut în vedere un text de lege pe care l-a citat „cei care au pretenții la moștenire, pot cere în justiție anularea și stabilirea drepturilor lor”, menționând că acesta ar reprezenta art. 23 alin. 1 din Decretul nr. 40/1953.

În opinia sa, Judecătoria Timișoara a făcut o confuzie inexplicabilă, textul de lege aplicabil la momentul emiterii Certificatului atacat, în forma republicată în Buletinul Oficial nr. 25 din 7 decembrie 1960 era următorul:

„Art. 25

După eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera alt certificat. Acei care au pretenții la moștenire, ori au fost prejudiciați în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor.”

După cum este mai mult decât evident, textul de lege incident în cauză nu este cel avut în vedere de instanța de fond și nici forma acestuia analizată de către aceeași instanță.

Or, în această nouă lumină, apelanta a considerat că se poate aprecia că are calitate procesuală activă, singura condiție pe care trebuia să o îndeplinească fiind arătarea unui prejudiciu, respectiv a unui interes.

Astfel, se poate observa ca textul de lege nu rezervă calitate procesuală activă în anularea unui certificat de moștenitor doar unei persoane care dorește să „dobândească recunoașterea unui drept succesoral”.

În măsura în care legiuitorul ar fi dorit să permită unei singure categorii de persoane să poată formula o acțiune în anulare, așa cum încearcă apreciază instanța de fond, acesta ar fi menționat expres în textul de lege.

Or, Ubi lex non distingult, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem)

Prin urmare, în baza aceluiași text de lege, terțul care nu este moștenitor și nu se pretinde moștenitor, poate cere anularea unui certificat de moștenitor, dacă se consideră vătămat în drepturile sale prin emiterea certificatului.

Având în vedere cele de mai sus, în mod evident, calitatea procesuală activă este conferită în mod expres de legiuitor oricărei persoane, singura condiție în vederea introducerii unei cereri în anularea certificatului fiind cea a justificării unui interes și nu a unei calități calificate. Or, apelanta a apreciat că este evident faptul că justifică un interes pentru promovarea acțiunii, drepturile acesteia fiind lezate de emiterea unui act ilegal și pro causa.

Un argument în plus în susținerea celor de mai sus îl constituie însăși redactarea, respectiv istoricul redactării textului de lege analizat.

Astfel, în forma inițială publicată în Buletinul Oficial NR. 2 din 22 ianuarie 1953, textul de lege în regăseam la art. 23 în următoarea formă:

„Art. 23

După eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera alt certificat; cei care au pretențiuni la succesiune, pot cere în justiție anularea certificatului eliberat și stabilirea drepturilor lor.”

Această formă a fost ulterior modificată prin Decretul nr. 378/1960 publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale nr. 22 din 20 octombrie 1960, respectiv de art. 1 pct. 11, după cum urmează:

„11.Articolul 23 va avea următorul cuprins: Art. 23

După eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera al certificat. Acei care au pretenții la moștenire, ori au fost prejudiciați în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor. (...)”.

Totodată, în același Decret nr. 378/1960, la art. 10 se mai menționează că „Decretul nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorală notarială se va republica cu modificările lui ulterioare, procedându-se la o nouă numerotare a articolelor.”

Ca o consecință, forma finală a art. 23 devenit 25 din Decretul nr. 40/1953, în vigoare la momentul emiterii Certificatului atacat, era:

„Art. 25

După cum se poate observa, intenția de netăgăduit a legiuitorului a fost de a nu limita dreptul de a formula o cerere de anulare, respectiv de a nu oferi calitate procesuală activă doar celor „care au pretenții la moștenire” ci și celor care „au fost prejudiciați în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului”.

În altă ordine de idei, legiuitorul a adăugat în mod expres și cu intenție clară dreptul oricărei persoane care justifică un interes să solicite anularea certificatului.

Analizând mai departe considerentele instanței de fond, apelanta a arătat că aceasta a apreciat necesar ca, pentru solicitarea nulității certificatului, reclamantul trebuie să invoce și un drept succesoral față de defunct, citând în acest sens finalul articolului invocat, respectiv vorbind despre „stabilirea drepturilor lor”.

Totuși, invocarea dreptului succesoral este un drept acordat de lege și nu o obligație impusă de legiuitor pentru reclamantul care solicită anularea certificatului.

Astfel, textul de lege permite celor care au un interes în anularea certificatului să formuleze o acțiune prin care „pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor”.

Or, este evident că ne aflăm în fața unei liberalități și nu a unei obligații și, aplicând principiul qui potest maius, potest . mai mult poate și mai puțin), cine poate cere anularea certificatului și stabilirea drepturilor sale, poate cere doar anularea certificatului.

Astfel, apelanta a apreciat că avea dreptul conferit de lege de a solicita anularea certificatului de calitate de moștenitor, indiferent dacă ulterior societatea noastră solicita sau nu „stabilirea drepturilor”, respectiv indiferent dacă mai formula și o altă cerere în subsidiar.

În drept, apelanta-reclamantă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 287 Codul de procedură civilă.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 13.11.2014, intimata-pârâtă C. A. T. D., prin avocat, a formulată întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

Referitor la pct. 2.1 din motivele de apel intitulat „Aprecieri cu privire la citarea doamnei C. D. O.”, a solicitat instanței să aibă în vedere următoarele:

Prin cererea precizatoare depusă pentru termenul de judecată din data de 19.04.2013 în fața Judecătoriei Sect. 2 București reclamanta a precizat că în privinta certificatului de moștenitor nr. 2563/1990, pârâții sunt C. A. T. D. și O. D. V..

P. L., prin moștenitor unic C. D. O., nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă cu privire la certificatul de calitate de moștenitor nr. 2563/1990 emis de notariatul de Stat Județean T..

Reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul introducerii în calitate de pârâtă a doamnei C. D. O. abia la termenul de judecată din data de 29.05.2014.

Prevederile imperative ale art. 132 alin. 1 Codul de procedură civilă stabilesc o limită temporală până la care reclamantul își poate întregi sau/și modifica acțiunea, această limită fiind reprezentată de prima zi de înfățișare.

Conform art. 134 Codul de procedură civilă, este socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

În speță, prima zi de înfățișare în fața instanței competente a fost data de 17.10.2013. Modificarea de acțiune în sensul introducerii în cauză a unui nou pârât s-a făcut abia la termenul de judecată din data de 29.05.2014, cu depășirea limitei temporale imperative fixate de art. 132 alin. 1 Codul de procedură civilă.

În practica judiciară, inclusiv cea a instanței supreme, s-a statuat că cererea de introducere în cauză a unui alt pârât alături de pârâtului inițial constituie o schimbare a unui element esențial din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel că este aplicabil art. art.132 alin 1 Codul de procedură civilă.

Pe cale de consecință, în mod corect prima instanță a admis excepția tardivității modificării de acțiune și a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a mai modifica acțiunea, prin încheierea de ședință din data de 29.05.2014, neputând fi primite susținerile reclamantei, reiterate prin motivele de apel, referitoare la pretinsele erori ale citativului.

Referitor la motivul de apel privind calitatea procesuală activă a reclamantei, intimata a precizat următoarele:

În mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe care a analizat-o cu prioritate, raportat la prevederile art. 137 Codul de procedură civilă.

Această excepție se impunea a fi admisă având în vedere prevederile art. 25 alin. 1 din Decretul nr. 40/1953.

Calitatea procesuală activă a fost definită în literatura de specialitate ca fiind identitatea între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat. S-a arătat că, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, calitatea procesuală pasivă aparținând celui față de care se poate realiza interesul.

Norma legală supraenunțată, prin recurgerea la o formulă redacțională a cărei acuratețe obstaculează orice interpretări ori speculații statuează în termeni imperativi că „Acei care au pretenții la moștenire, ori au fost prejudiciați în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor.”

În mod corect instanța de judecată analizează sintagma care prezintă relevanță în speță sub aspectul calității procesuale active și anume „stabilirea drepturilor lor”, care se regăsește atât în art. 23 (dinaintea republicării Decretului nr. 40/1953) cât și în art. 25 (în numerotarea de după republicare).

În această materie, spre deosebire de dreptul comun, care, în materia constatării nulității absolute, consacră dreptul la acțiune oricărei persoane interesate, art. 25 alin. 1 mai sus citat, aplicabil ca lege specială conform principiului specialia generalibus derogant, impune o condiție suplimentară și anume aceea ca reclamantul să dobândească recunoașterea unui drept succesoral, întrucât legiuitorul a uzitat sintagma „stabilirea drepturilor lor”.

Persoana care se pretinde moștenitor poate introduce o acțiune în constarea și a calității sale de moștenitor și a drepturilor sale, și pe cale de consecință poate solicita anularea certificatului de moștenitor. Intervenția unui moștenitor determină modificarea cotelor succesorale și, posibil, eliminarea unor moștenitori de la succesiune, acesta fiind motivul pentru care este anulat certificatul de moștenitor. Acesta consemnează o altă situație juridică din punct de vedere al moștenitorilor și al cotelor succesorale, impunându-se anularea și reținerea corectă a modului de transmitere a moștenirii.

Numai un moștenitor se poate considera vătămat prin reținerea calității de moștenitor în favoarea unei alte persoane. Calitatea procesuală activă este reținută în temeiul art. 25 din Decretul nr. 40/1953, în baza acestei identități dintre un moștenitor și persoana vătămată prin reținerea calității de moștenitor pentru alte persoane. Terțul nu se poate considera vătămat prin eliberarea unui certificat de moștenitor care stabilește calitatea de moștenitor a unei anumite persoane, neexistând identitate între terț și o persoană care se pretinde moștenitor.

Având în vedere că reclamanta-apelantă este un terț desăvârșit față de certificatul de calitate de moștenitor nr. 2563/1990 emis de Notariatul de Stat Județean T., neavând și neinvocând vreun drept succesoral față de defuncta C. F., este fără putință de tăgadă că aceasta nu legitimează calitate procesuală activă.

Intimata a mai precizat faptul că în dosarul nr._/325/2012 al Judecătoriei sectorului 2 București, din care s-a disjuns prezentul dosar, s-a pronunțat sentința civila nr._/18.10.2013 prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru aceleași rațiuni ca și cele dezvoltate supra, iar această hotărâre judecătorească a fost menținută de către Tribunalul București, care a respins apelul reclamantei prin Decizia nr. 911/01.07.2014 (potrivit extrasului pe portalul instanțelor de judecată, atașat întâmpinării), context în care această hotărâre definitivă beneficiază de putere de lucru judecat.

Intimata-pârâtă O. D. V. nu a formulat întâmpinare.

În apel, a fost administrata proba cu înscrisurile evocate.

Apelul este fondat.

Procedând la analiza motivelor de apel, a dispozițiilor legale incidente, ca și a susținerilor părților și a sentinței civile ce face obiectul controlului judiciar pendinte, instanța a admis apelul formulat în cauza, pentru considerentele ce succed:

Sentința civilă supusă criticii în apelul de față a fost data cu nerespectarea puterii de lucru judecat de care se bucura decizia civilă nr. 840/22.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/300/2013 și decizia civilă nr. 549/03.06.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/300/2013*, în șnur cu decizia civilă nr. 832/16.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în același dosar, date în soluționarea a doua litigii cu obiect și cauza identice (disjunse de cauza inițiala), tranșate în mod irevocabil prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active a aceleiași apelante-reclamante vizând cereri de anulare certificate de calitate de moștenitor.

Astfel, procedând la analiza considerentelor actelor jurisdicționale amintite, tribunalul a constatat ca, în recurs, curtea de apel Timișoara a stabilit în mod irevocabil ca reclamanta își justifica interesul și implicit calitatea în litigiile cu obiectul evocat prin raportare la acțiunea în revendicare imobiliara promovata de titularii certificatelor de moștenitor (printre care se regăsesc și intimatele din prezenta cauza), certificate ce nu au fost exhibate decât în calea de atac, situație de fapt ce a determinat declanșarea litigiilor în anulare.

Corespunde adevărului ca în dosarul nr._/300/2013, instanța de recurs a dispus casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare, insa aceasta exclusiv pentru administrarea de probe cu privire la acceptarea tacita a succesiunii, subsecvent dezlegării chestiunii litigioase a legitimării procesuale active a reclamantei.

Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitații de stabilitate juridica și ordine sociala, fiind interzisa repunerea în discuție a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări decurgând din aplicarea altor principii, printre care și cel evocat.

În speța, hotărârile judecătorești evocate au, în temeiul art.1200 pct.4 și art.1201 C.civ., valoarea probatorie de prezumție legala relativa (nefiind pronunțate în contradictoriu cu intimatele din prezenta cauza), în sensul ca este admisibila răsturnarea ei prin efectuarea probei contrarii, proba neefectuata însa de către intimate, în condițiile în care singura hotărâre judecătorească ce a reținut lipsa legitimării active a societatii reclamante, sentința civilă nr._/18.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, menținută în apel, se bucura doar de o putere de lucru judecat relativa (nu a fost epuizata faza procesuala a recursului).

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat dedus din prevederile art.1200 pct.4 C.civ. se opune repunerii în discuție a problemei de drept tranșata în mod irevocabil, întrucât s-ar aduce atingere principiului securității circuitului juridic, parte componenta a conceptului de proces echitabil garantat de art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât paratul a fost parte litiganta în procesul civil finalizat prin hotărârea judecătoreasca amintita.

Așa fiind, nu se mai impune recercetarea acestei chestiuni tranșate în modalitatea arătată și, sub acest aspect, apelul s-a dovedit a fi întemeiat.

Sub aspect procedural, în privința tardivității stabilirii cadrului procesual sub aspect subiectiv, este de observat că, pe calea litigiului de față, reclamanta a solicitat anularea certificatului de calitate de moștenitor eliberat în favoarea intimatelor și a defunctei P. L. al cărei patrimoniu a fost transmis către numita C. D. O., punându-se astfel în discuție, cu puterea evidentei, interesele juridice ale acesteia din urmă.

Așa fiind, prin precizarea depusă în ședința din 29.05.2014, reclamanta a învederat că pârâții din prezentul dosar sunt persoanele menționate în certificatul de calitate de moștenitor 2563/21.12.1990 respectiv: C. A. T. D., O. D. V. și P. L. prin unic moștenitor C. D. O., conform certificatului de moștenitor eliberat sub nr. 196/20.12.2005, precizare în raport de care instanța de fond a admis excepția tardivității modificării acțiunii de către reclamantă și a constat decăzută reclamanta din dreptul de a mai modifica acțiunea, unind cu fondul cauzei excepția lipsei coparticipării pasive obligatorii invocate de reprezentanta pârâtei Chiurariu A. T. D..

Observând succesiunea actelor procedurale efectuate, ca și natura litisconsortiului pasiv din cauză, tribunalul a observat că prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr._/300/2013, reclamanta S.C. UM.T. S.A., a chemat în judecată pârâții C. A. T. D., G. A., Tieran R. M., Tieran A. P., Tieran A.-M., O. D. V., C. D. O. și P. R., solicitând instanței constatarea nulității certificatelor de calitate de moștenitor nr. 104/2012, nr. 22/2012, nr. 33/2012, nr. 43/2012 și nr. 21/1990, cu cheltuieli de judecată (f. 3-8), pentru ca subsecvent, la solicitarea acestei instanțe și exclusiv în scopul disjungerii și declinării competenței, prin precizarea depusă în ședința din19.04.2013 în fața Judecătoriei Sect. 2 București reclamanta a învederat că în privința certificatului de moștenitor nr. 2563/1990, pârâții sunt C. A. T. D. și O. D. V., motiv pentru care prin sentința de declinare, cadrul procesual este stabilit în modalitatea arătată.

În raport de caracterul obligatoriu al litisconsortiului pasiv dat de obiectul cauzei, se impunea ca încă de la primul termen de judecată din fața Judecătoriei Timișoara, instanța să observe caracterul incomplet al cadrului procesual și să pună în discuția părților acest aspect și numai în ipoteza în care reclamanta nu ar fi solicitat completarea cadrului să procedeze în consecință.

Fără a proceda în maniera arătată, instanța a trecut mai întâi la cercetarea procesului prin dezbaterea în contradictoriu și încuviințarea probelor (termenul de judecată din 17.10.2013), pentru ca ulterior să solicite precizarea acțiunii în privința motivelor de nulitate (23.01.2014) și abia la termenul de judecată din 03.04.2014, din oficiu, să pună în discuție chestiunea procedurală a cadrului procesual, situație în care, la același termen, reclamanta a precizat că înțelege să o cheme în judecată și pe succesoarea în drepturi a numitei P. L., C. D. O., precizarea fiind depusă în scris în ședința din 29.05.2014.

În condițiile în care însăși instanța a pus în discuție complinirea cadrului procesual la termenul la care părțile puteau pune concluzii pe fond (adică la prima zi de înfățișare, în concepția art. 134 Codul de procedură civilă), întrucât anterior fuseseră acordate termene pentru comunicarea motivelor de nulitate solicitate tot de instanță și pentru cunoașterea poziției procesuale a pârâtei Chiurariu A. T. D., se impunea ca instanța să primească cererea reclamantei de introducere în cauză a numitei C. D. O., în calitate de succesor în drepturi a numitei P. L..

Deși nu este aplicabil în speță, tribunalul a observat că noul cod de procedură civilă a incorporat o soluție jurisprudențială constantă în privința rolului activ ce se impune să-l aibă instanța în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual, în sensul obligativității punerii în discuție a acestui aspect, acceptând ca, în ipoteza în care nu a făcut-o încă de la primul termen, este posibil a fi exercitat și după închiderea dezbaterilor, prin repunerea pe rol a cauzei (art.78), situație în care, evident, nu mai este incidentă sancțiunea decăderii prevăzuta de art.204 din același cod (de subliniat coexistenta celor două instituții procedurale: punerea în discuție de către instanță a cadrului procesual și modificarea cadrului procesual la inițiativa părții, acestea neexcluzându-se reciproc).

Cum schimbarea cadrului procesual este prohibită în apel de dispozițiile art.294 C.proc.civ., întrucât partea nou introdusă ar fi lipsită astfel de un grad de jurisdicție, se impune ca judecata să fie reluată în fața judecătoriei cu introducerea în cauza a numitei C. D. O., urmând ca subsecvent instanța să procedeze la cercetarea fondului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale evocate, potrivit art.296 C.proc.civ., apelul a fost admis, în sensul desființării hotărârii primei instanțe, cu consecința trimiterii spre rejudecare aceleiași instanțe, ce urmează a proceda potrivit celor arătate mai sus.

În temeiul art.274 C.proc.civ., în raport de soluția dată căii de atac, nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 64 din 28.01.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ au declarat recurs pârâtele C. A. T. D. și O. D. V. solicitând admiterea recursului, și, în principal, casarea deciziei civile recurată cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul T. pentru rejudecarea apelului, iar în subsidiar, modificarea deciziei civile recurată cu consecința respingerii apelului promovat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr. civ. următoarele:

Cel mal semnificativ si caracteristic efect al apelului este "efectul devolutiv" si consta într-o reînnoire sau reeditare a judecații pricinii în fond, astfel ca problemele de fapt si de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel.

Trebuie subliniat faptul ca, totuși, caracterul devolutiv al apelului nu este absolut el fiind limitat de doua reguli restrictive exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum appellatum" si "tantum devolutum quantum judicatum".

În sensul celor ce preced, art. 295 C.pr.civila dispune ca "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt si aplicarea legii de către prima instanța. Motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu. Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanța, precum si administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, daca consideră ca sunt necesare pentru soluționarea cauzei."

Instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității dezbaterilor, precum și cele două reguli care guvernează instituția juridică a apelului, exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum, (nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) și tantum devolutum quantum judicotum, (nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat), astfel cum infra vom demonstra:

1.1. Instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității procesului civil și implicit dreptul pârâtelor la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO: Contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la apărare și constă în dreptul părților aflate pe poziții cu interese contrare de a propune și administra probe și de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori a judecătorului.

Corelativ acestui drept, pentru asigurarea respectării sale, instanța de judecată are obligația de a pune în discuția părților toate chestiunile de fapt și de drept apărute în cursul procesului, în baza cărora va soluționa litigiul. Vor fi puse în discuția părților excepțiile, cererile, împrejurările de drept și de fapt invocate, instanța urmând a-și întemeia hotărârea numai asupra aspectelor supuse dezbaterii contradictorii a părților. în doctrină s-a afirmat că principiul contradictorialității primează față de principiul rolului activ, instanța neputându-se pronunța fără a asculta poziția părților.

În speță, principiul enunțat nu a fost respectat:

a) La termenul de judecată când a avut loc dezbaterea apelului, singurul aspect discutat a fost cel al lipsei calității procesuale active a reclamantei, care a constituit de altfel excepția procesuală în temeiul căreia prima instanță a respins acțiunea.

Nici problema tardivității modificării de acțiune si nici cea a litisconsorțiului procesual pasiv nu au fost puse în discuția pârtilor, însă cu toate acestea, instanța le analizează și le tranșează în considerentele deciziei civile apelate, încălcând astfel principiul contradictorialității.

În acest sens, se arată că în practica judiciară au fost identificate drept situații de încălcare a principiului contradictorialității acele cazuri în care, deși instanța pune în discuție o excepție dintr-o anumită perspectivă, soluționează excepția prin prisma altor motive decât cele care au fost puse în dezbaterea contradictorie a părților sau soluționează si alte incidente procesuale care nu au format obiect al dezbaterilor contradictorii.

b) Sub un al doilea aspect, se observă că, până la momentul închiderii cercetării judecătorești în ședința publică din data de 21.01.2015, reclamanta apelanta nu a produs nicio dovadă în sensul celor afirmate referitoare la puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate in dosarele nr._/300/2013 si_/300/2013.

Dimpotrivă, pârâta C. A. T. D. a invocat si probat puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr._/18.10.2013 a Judecătoriei sect. 2 București rămasa definitiva prin Decizia nr. 911/01.07.2014a Tribunalului București, întrucât a depus, odată cu întâmpinarea, dovada rămânerii definitive a sentinței menționate prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Cu toate acestea, instanța de apel retine în considerente că intimatele nu au făcut proba puterii de lucru judecat, abstracție făcând de faptul că aceasta dovadă nu fusese făcută de către reclamantă.

Pe cale de consecință, cum până la închiderea cercetării judecătorești în apel, reclamanta apelantă nu a depus nicio dovadă pentru a susține puterea de lucru judecat referitoare la chestiunea juridica a legitimării sale procesuale active, singura probă care putea fi luată în considerare de către instanța de apel era cea produsă de parata C. A. T. D., care era în sensul lipsei acestei legitimări.

S-a mai arătat că nu era admisibilă administrarea unor probe după închiderea dezbaterilor, așa cum a procedat instanța de apel. Astfel cum s-a subliniat atât în doctrină, cât și în practica judiciară, instanța nu poate pronunța soluția în baza unor înscrisuri depuse la dosar ulterior rămânerii în pronunțare, întrucât ar încălca principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. În acest sens, s-a decis că este nesocotit principiul contradictorialității iar hotărârea este nulă, când instanța, primind după închiderea dezbaterilor un set de înscrisuri, pe care nu Ie-a pus în discuția părților, pronunță hotărârea pe baza lor.

Același raționament se aplică chiar dacă este vorba de verificările instanței de judecată făcute în sistemul ECRIS, din moment ce hotărârile judecătorești pronunțate în cauze în care pârâtele nu au avut calitatea de parte, au valoarea juridică a unor înscrisuri.

Pronunțarea asupra unor chestiuni juridice și asupra unor probe, deși acestea nu au făcut obiectul dezbaterii contradictorii orale a părților, subsemnatele fiind private de posibilitatea de a ne exprima poziția, conduce în mod nemijlocit nu numai la nesocotirea principiul contradictorialității, ci și la încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

1.2. Instanța de apel s-a pronunțat în mod implicit asupra excepției lipsei coparticipării procesuale pasive invocate de pârâte în fața primei instanțe, dar nesoluționate de aceasta, încălcând și principiul tantum devolutum quantum judicatum:

Astfel cum se observă din încheierea de ședință din data de 29.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, subsecvent admiterii excepției tardivității modificării de acțiune, parata C. A. T. D. a invocat excepția lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, pe care instanța de judecata o unește cu fondul. Cum acțiunea este respinsa prin reținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, care primează, instanța de judecata nu se mai preocupă de excepția lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii.

Cu toate acestea, instanța de apel se pronunță implicit asupra acestei excepții, astfel cum rezultă cu forța evidenței din considerentele deciziei civile apelate, dând îndrumări instanței inferioare să procedeze la judecarea cauzei pe fond.

Procedând în aceasta manieră, instanța de apel a încălcat nu numai principiul contradictorialității si pe cel al dreptului la apărare, ca și dreptul pârâtelor la un proces echitabil, astfel cum supra s-a argumentat, dar și unul din principiile care guvernează instituția juridică a apelului, respectiv tantum devolutum quantum judicatum, adică nu se devaluează decât ceea ce s-a judecat. Potrivit regulii instituite de acest adagiu, se transmite instanței superioare doar ceea ce s-a judecat în prima instanță.

Efectul devolutiv este deci limitat la ceea ce a constituit obiectul judecății în prima instanță și la ceea ce constituie obiectul criticii aduse de apelant activității primei instanțe, efect care a fost nesocotit de către instanța de apel.

Se arată că reclamanta nu a atacat cu apel încheierea de ședință din data de 29.05.2014 a Judecătoriei Timișoara prin care s-a admis excepția tardivității modificării de acțiune, context în care instanța de apel a depășit limitele cererii de apel, încălcând și principiul tantum devolutum quantum appellatum: încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Timișoara la 29.05.2014 prin care s-a admis excepția tardivității de acțiune și s-a constatat decăzută reclamanta din dreptul de a modifica acțiunea nu a fost atacată cu apel de reclamantă.

În concepția Codului de procedură civilă, toate încheierile care preced hotărârea si au ca scop sa pregătească soluționarea pricinii sunt încheieri premergătoare (art.147 si 268 C. proc.civ.).

Unele dintre acestea pot conține dispoziții pur premergătoare (încheierii preparatorii) care nu leagă instanța (art.268 alin.2 C.proc.civ.) sau dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului, care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul ca ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte (art.268 alin.3 C.proc.civ.), cum este cazul in speța. încheierile interlocutorii reprezintă categoria încheierilor de ședință prin care instanța, în cursul judecății, rezolvând total sau parțial anumite aspecte legate de fondul litigios al cauzei, lasă să se întrevadă rezultatul final al judecății.

Încheierile premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, astfel cum este reglementat în art. 282 al. 2C.pr.iv.

Din conținutul acestor prevederi rezultă că, pentru a fi sesizată cu critica adusă respectivei încheieri, apelantul trebuie să declare apel și să individualizeze încheierile interlocutorii care formează obiect al apelului.

Cum în speță, reclamanta nu a atacat cu apel încheierea de ședință din data de 29.05.2014 a Judecătoriei Timișoara prin care s-a admis excepția tardivității modificării de acțiune, rezultă că instanța de apel s-a pronunțat în afara limitelor cererii de apel.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.dv. recurentele au arătat următoarele:

Instanța de apel a considerat în mod greșit că lărgirea cadrului procesual poate fi făcută peste limitele temporale statornicite de art 132 Cpr.civ.

Prin Cererea precizatoare depusă pentru termenul de judecată din data de 19.04.2013 în fața Judecătoriei Sect. 2 București, reclamanta a precizat că, cu privire la certificatul de moștenitor nr. 2563/1990, pârâții sunt C. A. T. D. și O. D. V.. Așadar, P. L., prin moștenitor unic C. D. O., nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâta cu privire la certificatul de calitate de moștenitor nr. 2563/1990 emis de Notariatul de Stat Județean T..

Reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul introducerii în calitate de pârâtă a doamnei C. D. O. abia la termenul de judecată din data de 29.05.2014, în fața Judecătoriei Timișoara.

Prevederile imperative ale art. 132 al. 1 Cpr.civ. stabilesc o limită temporală până la care reclamantul își poate întregi sau/și modifica acțiunea, această limită fiind reprezentată de prima zi de înfățișare. Conform art. 134 Cpr.civ., este socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

În speță, prima zi de înfățișare în fața instanței competente a fost data de 17.10.2013. Modificarea de acțiune în sensul introducerii în cauză unui nou pârât s-a făcut abia la termenul de judecata din data de 29.05.2014, cu depășirea limitei temporale imperative fixate de art. 132 al. 1 Cpr.civ., neexistând acordul celorlalți parati în acest sens.

În practica judiciară, inclusiv cea a instanței supreme s-a statuat că cererea de introducere în cauză a unui alt pârât alături de pârâtului inițial constituie o schimbare a unui element esențial din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel că este aplicabil art. art.132 alin (1) C.proc.civ.

Sunt nelegale constatările instanței de apel referitoare la faptul că prima instanță trebuia sa primească cererea reclamantei de introducere în cauza a numitei C. D. O. in calitate de succesor în drepturi a numitei P. L., prin reținerea cu valoare de argumente a prevederilor art. 78 respectiv art. 204 din noul cod de procedura civila.

În primul rând, noul cod de procedura civila nu este aplicabil în speta. Independent de acest aspect, art. 78 NCPC, referit de instanța de apel, reglementează o alta instituție juridica si anume aceea a introducerii forțate a terților in proces, care nu se confunda cu instituția litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu.

Confundând cele două instituții juridice, instanța de apel a conchis, că, în virtutea rolului activ, îi revenea instanței obligativitatea punerii în discuție a lărgirii cadrului procesual, chiar CSJ, Secția comercială, decizia nr.3507 din 16 septembrie 2003 pe www.scj.ro și după închiderea dezbaterilor, ceea ce, în opinia sa, conduce la concluzia că sancțiunea decăderii nu poate opera în aceste situații.

Concluziile instanței de apel sunt însă fundamental greșite. Instituția juridică incidență în speță este aceea a litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu, care este însă în corelație cu principiul disponibilității pârtilor, instanța neputând dispune din oficiu lărgirea cadrului procesual, cum greșit reține instanța de apel, cu atât mai mult cu cât reclamanta a beneficiat de apărare calificată.

Conform art. 47 Cod pr. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. Există însă unele situații când dispozițiile art. 47 Cpr.civ. nu au caracter relativ, ci de obligativitate. Astfel, în procesul având ca obiect anularea unul act juridic, terțul reclamant are obligația să cheme în judecată în calitate de pârâți pe toți participanții sau destinatarii actului, aspect reținut în mod corect și de prima instanță.

În speță nu a fost îndeplinită condiția coparticipării procesuale pasive obligatorii, care rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 47-48 Cproc. civ., întrucât cererea privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nu a fost formulată, în termenul procedural legal, în contradictoriu cu toate părțile față de care acest act și-a produs efectele.

Pronunțarea unei hotărâri în anularea certificatului de moștenitor numai în contradictoriu cu unii din moștenitori ar fi inopozabilă față de ceilalți și ar fi imposibil de executat sub toate aspectele, precum și de neconceput în raport de consecințele create, deoarece certificatul ar fi valabil în raport de unii moștenitor și nul în raport de alți moștenitori. Actul juridic ar fi nul și valabil în funcție de părțile care au fost sau nu chemate în judecată, datorită efectelor relative ale hotărârii civile.

Raportat la argumentele mai sus prevalate, referitoare atât la imposibilitatea lărgirii cadrului procesual după prima zi de înfățișare cât și cea a litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu care se impunea a fi stabilit de reclamantă, înțelegem să invocăm puterea de lucru Judecat a Deciziei civile nr. 969/A/29.10.2014 pronunțata de Tribunalul T. în dosar nr._/300/2013 rămasă irevocabila prin nerecurarea ei de către reclamantă.

În mod greșit instanța de apel a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale active, că prima instanța a nesocotit puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr.840/22.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/300/2013 respectiv a deciziei civile nr.549/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/300/2013* în șnur cu decizia civilă nr.832/16.10.2014 a Curții de Apel Timișoara.

Se poate observa că, pentru a-și susține legitimarea procesuală activă, reclamanta nu a Invocat puterea de lucru judecat în fața primei instanțe raportat la nicio hotatare judecătoreasca.

Mai mult, deciziile la care face referire instanța de apel au fost pronunțate la 22.10.2014, respectiv 16.10.2014, după pronunțarea sentinței civile nr. 8253/19.06.2014 a Judecătoriei Timișoara. Pe cale de consecință, hotărârea primei instanțe nu avea cum să nesocotească puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești încă nepronunțate.

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat supra, unica hotărâre depusă in probațiune până la închiderea dezbaterilor era sentința civilă nr._/18.10.2013 a Judecătoriei sect. 2 București rămasa definitiva prin Decizia nr. 911/01.07.2014 a Tribunalului București, care beneficia de putere de lucru judecat raportat la lipsa legitimării procesuale active a reclamantei.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, această excepție se privește a fi fondată având în vedere prevederile art. 25 al. 1 din Decretul nr. 40/1953 .

Independent de puterea de lucru judecat a sentinței civile nr._/18.10.2013 a Judecătoriei sect. 2 București, rămasa definitiva prin Decizia nr. 911/01.07.2014 a Tribunalului București, referitoare la aceasta excepție, în cauză, reclamanta nu legitimează calitatea procesuala activă, astfel cum în mod judicios a reținut si prima instanță.

" ART. 25

P. la anularea prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplina în ce privește calitatea de moștenitor și cota sau bunurile ce revin fiecărui moștenitor.

în căzui anulării certificatului de moștenitor, Notariatul de Stat va elibera un nou certificat, potrivit hotărârii definitive a instanței.

Norma legală supraenunțată, prin recurgerea la o formulă redacțională a cărei acuratețe obstaculează orice interpretări ori speculații statuează în termeni imperativi că „Acei care au pretenții ia moștenire, ori au fost prejudiciați în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor.

În această materie, spre deosebire de dreptul comun, care, în materia constatării nulității absolute, consacră dreptul la acțiune oricărei persoane interesate, art. 25 al. 1 mai sus citat, aplicabil ca lege specială conform principiului specialia generalibus derogant, impune o condiție suplimentară și anume aceea ca reclamantul să dobândească recunoașterea unui drept succesoral, întrucât legiuitorul a uzitat sintagma „stabilirea drepturilor lor."

Persoana care se pretinde moștenitor poate introduce o acțiune în constarea și a calității sale de moștenitor și a drepturilor sale, șl pe cale de consecință poate solicita anularea certificatului de moștenitor. Intervenția unui moștenitor determină modificarea cotelor succesorale și, posibil, eliminarea unor moștenitori de la succesiune, acesta fiind motivul pentru care este anulat certificatul de moștenitor. Acesta consemnează o altă situație juridică din punct de vedere al moștenitorilor și al cotelor succesorale, impunându-se anularea și reținerea corecta a modului de transmitere a moștenirii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C.pr.civ.

Reclamanta intimată nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă se reține că acesta este nefondat.

Problema esențială privind soluția instanței de apel se referă la recunoașterea calității procesuale active a reclamantei.

Din acest punct de vedere Tribunalul T. în mod corect a reținut că reclamanta justifică calitate procesuală activă, prin prisma interesului pe care îl are și în consens cu soluțiile jurisprudențiale anterioare, care nu infirmă caracterul procesual activ al reclamantei.

În această ordine de idei soluția de admitere a apelului și desființare cu trimitere în vederea reluării judecății în fața primei instanțe, este legală iar consecința procesuală se va reflecta asupra tuturor aspectelor ce urmează a fi rediscutate, în fața primei instanțe.

Astfel, una din criticile recursului se referă la încălcarea principiului contradictorialității procesului civil și dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din CEDO.

În dezvoltarea acestei idei s-a susținut problema tardivității modificării de acțiune și aceea privind litisconsorțiului procesual pasiv care nu ar fi fost puse în discuția părților, deși instanța le-a analizat și a dat o soluție în acest sens.

Această chestiune juridică a fost soluționată în mod corect de către instanța de apel, prin soluția adoptată, respectiv aceea de desființare a sentinței apelate, și reluarea procesului în fața instanței de fond, prin punerea în discuție inclusiv a cererii reclamantei cu privire la cadrul procesual și sfera obiectului acțiunii civile.

Problema coparticipării procesuale pasive, urmează, conform soluției instanței de apel să fie pusă în discuția părților și analizată, de instanța de trimitere, astfel că nu există nici un fel de impediment în legătură cu aceste aspecte, cu ocazia reluării judecării urmând a fi puse concluzii și a se examina, incidența în speță, a excepției tardivității modificării de acțiune.

Soluția adoptată de către instanța de apel cu privire la stabilirea cadrului procesual, respectiv a persoanelor ce urmează să fie chemate în judecată este în consens cu soluțiile jurisprudențiale, numărul și calitatea persoanelor participante în procesul civil urmând a fi stabilite de către instanța de fond numai după ce aceste aspecte au fost puse în discuția părților și fiecare dintre acestea și-au expus argumentele.

Față de cele arătate recursul declarat de către pârâte va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de către pârâtele C. A. T. D. și O. D. V. împotriva deciziei civile nr. 64 din 28.01.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.-M. N. Dr. L. L. M. G.

GREFIER,

A. B.

Red. L.L. –27.04.2015

Tehnored. AB -28.04.2015/2 ex./SM

Judecătoria Timișoara, Judecător: T. A.

Tribunalul T., Judecători: L. D., I. A. D.

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 06-05-2015,...		Cereri. Decizia nr. 150/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 149/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 149/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA