Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 412/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 412/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 412/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 412
Ședința publică din 14 martie 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. I. S., B. A. și B. L. S. împotriva sentinței civile nr. 3407/29.11.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile
M. Public este reprezentat de procuror A.-I. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin Serviciul de registratură al instanței, la 13.03.2013, întâmpinare formulată de pârâtul intimat S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., căreia Curtea îi conferă caracterul unor concluzii scrise, întrucât constată că nu a fost depusă la dosar înlăuntrul termenului procedural de 5 zile, prevăzut de art. 308 al. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului reclamanților, apreciind ca temeinică și legală hotărârea primei instanțe, prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților care vizează măsura deportării în URSS a autorului acestora.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.3407/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, T. T. a respins acțiunea formulată de reclamanții B. I. S., B. A. și B. L. S., toți cu domiciliul în ., nr. 73, județul T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., cu sediul în Timișoara, .. 9B, județul T..
T., ca instanță de fond a constata că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /13.06.2012, reclamanții B. I. S., B. A. și B. L. S. au chemat în judecată pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate autorului lor B. I., de dislocare si de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani și 6 luni executată în fosta URSS, pe perioada 2.04._65; să se dispună obligarea paratului la plata unor daune morale de 100.000 euro pentru B. I. S. (fiul persoanei condamnate), 50.000 euro pentru B. A. și 50.000 euro pentru B. L. S. (ambii nepoți ai persoanei condamnate); cu cheltuieli de judecată.
In motivare, a arătat că familia lor provenea din Chișinău și că după unirea cu România, au dobândit cu toții cetățenia română locuind în Timișoara. În noaptea de 2.04.1953 autorul lor a fost arestat de Securitate și predat organelor sovietice ce l-au condamnat și internat în GULAG, unde a stat 12 ani și 6 luni. După un an de la eliberare a fost lăsat să se întoarcă acasă.
In drept, se invocă disp. art. 998, 999 C.civ. și disp. Legii 221/2009.
In baza art. 242 c.proc.civ., solicită judecarea cauzei si in lipsa de la dezbateri.
Pârâta D.G.F.P. T., in reprezentarea Ministerului Finanțelor P., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare într-o colonie de muncă din fosta U.R.S.S. suferită de reclamantă, iar pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată si nedovedită, respingerea capătului de cerere privind daunele morale solicitate ca vădit neîntemeiate.
Solicita judecarea cauzei si potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Analizând legalitatea și temeinicia pretențiilor alegate jurisdicțional prin observarea exactă și riguroasă a efectelor generate pe plan procesual de admiterea demersului constituțional finalizat prin Decizia nr.1358 dată de jurisdicția de contencios constituțional la 21.10.2010 asupra dispozițiilor Lg. nr. 221/2009 ce se constituie în cauza debendi a disputei procesuale pendinte, configurate legislativ de imperativul art. 147 alin. 1 din Constituția revizuită în corelație cu alin. 3 apartenent art. 31 din Lg. nr. 47/1992, instanța reține următoarele:
Uzând de dispozițiile art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 221/2009 și prevalându-se de vocația de a accede la beneficiul deja anunțatei legi reparatorii, - pretins conferită ex lege de ipotezele particularizate legislativ de lit. e apartenentă alin. 1 al art. 3 din legea în discuție și, respectiv, de art. 1 alin. 2 lit.a și h, ambele din legea specială - reclamanții au învestit instanța de judecată cu o acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâtului S. român reprezentat prin M. Finanțelor P., pretenții constând în despăgubiri de ordin moral și material, solicitate pentru suferințele cauzate autorului lor prin măsurile represive luate contra lor de regimul comunist în perioada de referință a Lg. nr. 221/2009, 06.03._89.
Într-adevăr, art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 221/2009, - chemată să repare prejudiciile de ordin material și moral cauzate persoanelor fizice supuse condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative abuzive asimilate acestora în perioada comunistă -, printr-o formulare clară și nesusceptibilă de interpretări a conferit legislativ vocație la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de lege, oricărei persoane „care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si dupa decesul acestei persoane”, soțului sau descendenților acesteia pana la gradul al II-lea, care „pot solicita instanței în termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a legii obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;
c) repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotărârea judecătoreasca de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară ".
Numai că norma legală supra enunțată a fost supusă controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate, reglementată de art. 29 din Lg. nr. 47/1992, context în care jurisdicția de contencios constituțional a conchis îndeajuns de tranșant că, întrucât măsura reparatorie prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. a din Lg. nr. 221/2009, are aceeași finalitate ca și indemnizația acordată periodic sub forma unor sume de bani prin art. din Decretul lege nr. 118/1990, acordată aceleiași categorii de persoane, respectiv celor persecutate din motive politice de dictatura comunistă cu începere din 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, daunele morale conferite prin Lg. nr.221/2009 nu pot fi unele drepte, echitabile și rezonabile, din moment ce răspund aceluiași scop precum indemnizația prevăzută de art. 4 apartenent Decretului lege nr. 118/1990.
Ceea ce, statuează pe calea aparatului argumentativ jurisdicția de contencios constituțional, nesocotește valoarea supremă de dreptate, ca valoare esențială a statului de drept, proclamată de art. 1 alin. 3 din Constituție și conferă caracter neconstituțional art. alin. 1 lit. a din Lg. nr. 221/2009, care, ca efect al admiterii demersului constituțional, a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010.
Or, în așa situație, activității jurisdicționale din cauza pendinte au a i se circumscrie exclusiv verificarea efectelor în plan procesual ale deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unui text de lege sau al unei ordonanțe, prin plasarea în coordonatele art. 31 alin. 1 și 3 din Lg. nr. 47/1992 republicată - care, de altfel, preiau principiul consacrat constituțional de art. 147 apartenent Constituției revizuite - conform cărora: „Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie” și „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Din interpretarea logico-sistematică a textelor legale supra enunțate, cu ușurință se identifică, așa cum constant a statuat doctrina reputată în materie (I. M. și D. C.) și cele patru efecte ale declarării neconstituționalității, respectiv: suspendarea de drept a dispozițiilor constatate neconstituționale pe o perioadă de 45 de zile; încetarea efectelor juridice ale dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale după expirarea termenului de 45 de zile; inadmisibilitatea reiterării unei excepții de neconstituționalitate admise și, finalmente, nașterea posibilității (și nu obligației) Parlamentului sau Guvernului, după caz, de a pune de acord prevederea respectivă cu dispozițiile Constituției.
Devenind astfel obligatorie și concluzia, raportat la exigențele imperativului art. 31 alin. 3, - care conferă entităților statului cu atribuții de legiferare posibilitatea și nu obligația de a examina prevederea respectivă și de o pune în acord cu dispozițiile Constituției – că nevalorizarea acestei posibilități atrage inexorabil încetarea efectelor juridice ale normei legale invalidate constituțional.
Așa stând lucrurile, cum prin deja anunțata Decizie nr. 1358/2010 a fost declarată neconstituțională norma legală conținută de art. 5 alin. 1 lit. a care conferea legitimitate pretențiilor pecuniare reclamate în condițiile Lg. nr. 221/2009 și cum anunțata decizie are forță generală obligatorie consacrată constituțional prin art. 147, bucurându-se de efectul opozabilității erga omnes, cu puterea evidenței se conturează și concluzia că pretențiile ce-și găsesc fundamentarea în dispozițiile Lg. nr. 221/2009 rămân fără suport legislativ. Și aceasta, pentru că norma legală declarată neconstituțională conferea legislativ chiar vocația de a accede la beneficiul legii.
Mai mult, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii, prin Decizia cu nr. 12/2001, a statuat că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.”
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanții B. I. S., B. A. și B. L. S., care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.9 C.pr.civ.
Recurenții au susținut că soluția primei instanțe este nelegală întrucât tribunalul nu s-a pronunțat asupra primului capăt de cere al acțiunii reclamanților, respectiv cel privind caracterul politic al condamnării și apoi al deportării antecesorului B. I..
În al doilea rând, s-a reproșat primei instanțe că nu s-a pronunțat asupra pretențiilor reclamanților care s-au întemeiat pe disp. art. 998-999 C.civ.
Curtea, analizând recursul reclamanților prin prisma motivelor invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Astfel, Curtea va constata referitor la acțiunea in constatarea caracterului politic al condamnării autorului reclamanților si/sau a măsurii administrative de deportare . munca din fosta U.R.S.S. suferita de antecesorul reclamanților, că este neîntemeiata, câtă vreme nu s-a făcut dovada faptului că măsura administrativa suferite in anii 1945-1949 reprezintă alte masuri decât cele prevăzute la art. 3 din lege, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009
De asemenea, in fosta U.R.S.S. in perioada anilor 1945-1948 in vederea efectuării muncii de reconstrucție a acestui stat străin, excede obiectului Legii nr. 221/2009 care, după cum rezultă din chiar titlul actului normativ, privește exclusiv condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Din interpretarea coroborata a dispozițiilor art. 1 si art. 3 din legea menționata rezulta faptul ca atât condamnările cât si masurile administrative trebuie sa fi fost pronunțate sau dispuse de către regimul comunist din România in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si sa fi fost suferite ca urmare a unor fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după aceasta data si care au avut drept scop împotrivire fata de regimul totalitar comunist instaurat in România la data de 6 martie 1945.
Or, in speța, reclamanții nu au făcut dovada faptului ca deportarea/ condamnarea autorului lor, in fosta U.R.S.S. in perioada 1945-1949 ar fi fost dispusa de către regimul comunist, pentru pretinse fapte comise având drept scop împotrivire fata de regimul totalitar comunist instaurat in România la data de 6 martie 1945.
Din contra, măsura deportării si/sau a condamnării autorului reclamanților de către autoritățile sovietice, la începutul celui de-al doilea război mondial, România aflându-se in stare de război, a avut un caracter pur militar iar nu unul politic.
Referitor la acțiunea în pretenții având ca obiect acordarea de despăgubiri morale in cuantumul precizat in acțiune pentru prejudiciile morale suferite de autorul reclamanților, curtea va constata, în principal, referitor faptul ca despăgubirile morale se acorda doar in cazul condamnărilor ori al masurilor administrative luate de S. R., si sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare, conform pct. a) de la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.
P. urmare, dacă în cazul unui reclamant - persoană care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - acesta are dreptul de a solicita obligarea statului la suportarea tuturor celor trei tipuri de masuri reparatorii, în cazul unui reclamant - persoană care a suferit o măsura administrativa cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - acesta are dreptul de a solicita doar obligarea statului la suportarea celui de-al doilea tip de masuri reparatorii, respectiv acordarea de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative.
Apoi, Curtea va mai constata că respingerea de tribunal a acțiunii ca nedovedită si neîntemeiată este justificată și prin raportare la faptul că afirmațiile reclamanților cu privire la prejudiciul moral cauzat acestora reprezintă simple afirmații care nu pot fi avute in vedere de către instanța in condițiile în care acestea sunt nedovedite prin mijloace de probă prevăzute de normele procedurale civile.
Este fără îndoiala faptul că răspunderea statului reglementata de prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 este o răspundere civilă delictuală, izvorâtă dintr-o fapta ilicita comisa cu vinovăție.
P. urmare, și în cazul răspunderii statului, reglementată de prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 trebuie să fie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența prejudiciului; existența faptei ilicite; existenta raportului de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovăției.
Pretinsul prejudiciu moral suferit de către reclamant si datorat măsurii
administrative cu caracter politic luate împotriva acestuia trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare oricărui alt tip de prejudiciu pentru a putea fi reparat, iar prejudiciul trebuie sa fie cert si determinat sau determinabil. |
Astfel, in speța nu s-a dovedit nici existenta si nici cuantumul prejudiciului moral suferit de către reclamanți si nici celelalte caractere pe care trebuie sa le îndeplinească prejudiciul în cadrul răspunderii civile delictuale, și anume ca acesta să fie cert, direct și personal, nu s-a dovedit fapta ilicita săvârșita de către pârâtul S. R., raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu moral suferit, si nici culpa paratului S. R..
Referitor la invocarea de către recurenți a prevederilor art. 998-999 C.civil în susținerea acțiunii în despăgubire, Curtea va constata că o acțiune întemeiata pe aceste prevederi legale este în mod vădit prescrisă, întrucât acțiunile în despăgubire întemeiate pe dreptul comun (art. 998-999 C.civil) sunt prescriptibile, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1, art. 3 si art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, acestea având un obiect patrimonial, respectiv repararea de către stat a pagubei suferite prin acordarea de despăgubiri bănești.
Mai mult, reclamanții nici nu au formulat o cerere de repunere în termen odată cu formularea acțiunii, în condițiile prevăzute de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, în cazul in care ar fi existat vreo cauză care a justificat depășirea termenului de prescripție.
Astfel, prin Decizia nr. 107/01.06.1999, Decizia nr. 172/23.05.2001, Decizia nr. 255/20.09.2001 si Decizia nr. 28/25.01.2005, Curtea Constituționala a statuat ca nici normele constituționale, nici cele din tratatele internaționale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin masuri ilegale de deținere de a porni acțiune in repararea pagubei si nici un termen limita in care acest drept poate fi exercitat.
Articolul 48 alin. 3) din Constituție, prin expresia "potrivit legii", lasă la opțiunea legiuitorului stabilirea condițiilor procedurale în care dreptul la reparații poate fi exercitat, iar Curtea Constituționala a reținut faptul ca termenul de un an, prevăzut inițial in art. 505 alin. 2 din Codul de procedura penala (modificat la 18 luni prin Legea nr. 281/24.06.2003, vezi actualul art. 506 alin. 2 C.pr.penala), este un termen de prescripție a dreptului la acțiune rezonabil, care asigură condițiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acțiune în justiție în scopul obținerii reparațiilor legale.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art. 312 C.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanții B. I. S., B. A. și B. L. S. împotriva sentinței civile nr. 3407/29.11.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._ .
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanții B. I. S., B. A. și B. L. S. împotriva sentinței civile nr. 3407/29.11.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14.03.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. C.P. – 27.03.2013
Tehnored. C.P./ S.C. - 2 ex./28.03.2013
T. T., Judecător: A. A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 12-03-2013,... | Cereri. Decizia nr. 413/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
