Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 79/2013
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 23.11.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 79/R
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. M. împotriva sentinței civile nr. 1300/19.09.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S., pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
M. Public este reprezentat de doamna procuror B. E., de la P. de pe lângă C. de A. Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are cereri de formulat.
C., văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
C.
Deliberând asupra recursului, constată:
P. acțiunea înregistrată la 5.06.2012 la T. C.-S. sub nr._, reclamanta V. M. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 lei, reprezentând despăgubiri morale pentru deportarea familiei în B..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la 18.06.1951, sub pază armată întreaga familie (5 persoane) a fost obligată ca în două ore să împacheteze strictul necesar, întrucât urma să fie deportată în B.. După un drum anevoios, fără hrană și apă, au fost lăsați în câmp, unde un țăruș marca locul de casă al fiecărei familii și unde și-au săpat în pământ un bordei.
Precum pedepsele de privare de libertate ale deținuților politici, și deportații au fost obligați la măsuri severe de izolare; având ștampila DO – domiciliul obligatoriu pe buletin, nu se puteau deplasa decât pe raza localității; la fermele din satele vecine erau socotiți criminali, se fereau de ei, li s-a spus că sunt dușmanii poporului.
Umilința, foamea, bolile nu au încetat să se amplifice. De altfel, muncile prestate erau istovitoare. Armata și securitatea umblau printre ei și îi obligau să muncească, iar în fiecare dimineață făceau apelul ca nu cumva să dispară cineva.
Trauma dezamăgirii complete, mizeriile, bolile, lipsurile și umilințele suferite în B., au continuat și după întoarcerea lor, prin lipsa locurilor de muncă, prin imposibilitatea de a învăța unde au dorit.
Este evidentă lipsirea de liberate pe o perioadă de aproximativ 5 ani de zile, cu consecințele suferite pe plan psihic, fizic, social, profesional.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 1 alin. 2, art. 5 alin. 1 lit. a și alin. 3 și 4 din Legea nr. 221/2009.
P. sentința civilă nr. 1300/19.09.2012, pronunțată în dosarul nr._, T. C.-S. a respins acțiunea formulată de reclamanta V. M. împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.F.P. C.-S..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a fost deportată în Câmpia Bărăganului împreună cu familia sa din 18.06.1951 până în 02.07.1956.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe Decizia M.A.I. nr. 200/1951.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
P. Decizia nr. 1354/20.10.2010 și Decizia nr. 1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr. 12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 14/2011, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamantei cât și soluția juridică întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Împotriva sentinței civile nr. 1300/19.09.2012 a Tribunalului C.-S. a declarat recurs în termenul legal reclamanta V. M..
În motivarea recursului, a arătat că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau căi de atac) la data pronunțării acestei decizii, ci este aplicabilă eventual celor înregistrate ulterior publicării sale.
A susținut în acest sens și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articol care obligă la respectarea principiului neretroactivității și a speranței legitime ce decurge dintr-o hotărâre judecătorească, chiar nedefinitivă.
În sensul aplicării principiului neretroactivității este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 martie 2006 în cauza Blecic c/a Croației – paragraful 8).
A invocat și necesitatea respectării principiului egalității de drepturi și necreării unor situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri definitive, ceea ce ar contraveni art. 1 alin. 2 lit. a din O.G. nr. 137/2008, coroborat cu art. 16 din Constituția României (egalitatea în drepturi).
În drept, a invocat art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod proc.civilă.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare la recursul reclamantei.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 3041 și art. 306 alin. 2 C.p.c., față de actele și lucrările dosarului, C. constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În mod corect prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei a devenit lipsită de fundament juridic prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 prin decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
C. Constituțională a reținut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.
Din această cauză s-a ajuns la existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă. C. Constituțională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În fine, C. Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție.
În conformitate cu art. 147 alin. 1 din Constituție și cu art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Conform art. 147 alin. 4 din Constituție și art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de față, decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
P. urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanțele de judecată.
Art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii, și-a încetat efectele juridice.
Inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantei sub aspectul dreptului la despăgubiri morale.
Nu se poate reține nici că reclamanta avea, anterior deciziei Curții Constituționale, un „bun” în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească. Hotărârea judecătorească în cazul de față însă s-a pronunțat după ce textul legal care reprezenta temeiul juridic al acțiunii a fost declarat neconstituțional.
De altfel, în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 12/19.09.2011 din dosarul nr. 14/2011. A admis recursul în interesul legii formulat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. București și Colegiul de conducere al Curții de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit., a Teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă, C. va respinge recursul declarat de reclamanta V. M. împotriva sentinței civile nr. 1300/19.09.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta V. M. împotriva sentinței civile nr. 1300/19.09.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 23.01.2013
Tehnored. C.J.- 01.02.2013; 2 ex.
Primă instanță: T. C.-S.
Judecător: S. B.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 90/2013. Curtea de... → |
|---|
