Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 485/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 485/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 485/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 485
Ședința publică din 27.03.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. D. împotriva Sentinței civile nr. 2884 din 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsă părțile.
M. Public este reprezentat de doamna procuror S. A. I. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 19.03.2013, de către pârât întâmpinare.
Instanța, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C. pr. civ., constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul pe fond
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul București.
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr. 2884 din 29.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, tribunalul A. a respins acțiunea formulată de reclamanta V. D., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere considerentele mai jos arătate.
Analizând solicitarea reclamantei și materialul probator depus la dosar tribunalul constată că pretențiile acesteia nu mai pot fi valorificate, deoarece pe parcursul procesului textele din lege pe care și-a întemeiat cererea au fost declarate neconstituționale.
Actul normativ pe care reclamanta își întemeiază prezenta acțiune este singurul care recunoaște dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele persecutate din motive politice.
Conform art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie_ sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic poate solicita instanței de judecată, prevăzută la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
P. Decizia nr.1358/21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial nr.761/15 noiembrie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată în mai multe dosare de pe rolul Tribunalului C. și s-a constatat că prevederile legale invocate de reclamant, art.5 alin.1 lit. a, sunt neconstituționale.
În ce privește caracterul politic al măsurilor administrative, tribunalul consideră că nu poate constitui o cerere de sine stătătoare mai ales că reclamanta nu face dovada vreunei vătămări derivată din această situație.
Conform art.147 alin.4 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar potrivit alineatului 1 al aceluiași articol dispozițiile din lege constatate ca neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de publicarea deciziei în monitor dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu Constituția.
În ce privește art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 se constată că nu s-a intervenit legislativ pentru . încât tribunalul constată că aceste dispoziții din lege nu produc efecte juridice neputând fi avute în vedere de instanța de judecată în soluționarea prezentei cauze.
În ce privește neconstituționalitatea legii, tribunalul reamintește că declararea ca neconstituțională a unei legi ori a unei prevederi dintr-o lege nu are aceleași consecințe juridice ca și abrogarea unui act normativ ori a unor dispoziții din acesta, cu toate că în ambele situații se vorbește despre efecte numai pentru viitor, diferența fiind de esență.
În timp ce abrogarea unui act normativ este rodul manifestării voinței legiuitorului care, conform art. 15 alin. 2 din Constituția României, nu poate retroactiva asupra raporturilor juridice născute la data când legea era în vigoare, cu excepția legii penale mai favorabile, neconstituționalitatea unei legi are drept consecință încetarea producerii oricărui efect juridic după o perioadă de suspendare de 45 de zile, deoarece norma juridică nu a fost valabilă de la început fiind în contradicție cu legea fundamentală a țării, Constituția.
P. urmare, în condițiile în care art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 nu pot produce efecte juridice și nu există niciun alt text de lege în vigoare care să consacre dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a condamnării în anul 1950 pentru delictul de instigare publică, tribunalul va respinge acțiunea civilă formulată de acesta în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a județului A. pentru despăgubiri.
De asemenea, tribunalul are în vedere și Decizia nr.12 din 19 septembrie 2011 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr.789 din 7 noiembrie 2011,obligatorie conform art.330 ind.7 C. pr. civilă, în sensul că, în urma deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional, situație în care se află și prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V. D., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și obligări pârâtului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, iar în subsidiar, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Municipiului București.
În motivare, reclamanta recurentă a arătat că, deși a făcut dovada că are domiciliul în Germania și a invocat necompetența teritorială a Tribunalului A., solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului Municipiului București, prima instanță a trecut peste această excepție și s-a declarat competentă să soluționeze cauza.
În ceea ce privește fondul litigiului recurenta a arătat că soluționarea pe fond a acestei cauze este total nefondată, neconformă cu realitatea, prezentând reminișcențe tipic comuniste în adevăratul sens al cuvântului, cu atât mai mult cu cât instanța s-a transformat într-un real apărător al Ministerului Finanțelor P., ignorând surprinzător toate drepturile sale, apărate prin Constituția României, prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prin protocoalele adiționale la aceasta.
Că, în modalitatea reținută de Tribunalul A., Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 poate avea caracter retroactiv, dar tratatele internaționale privind drepturile omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu.
Din perspectiva Hotărârii CEDO în cauza Broniowski c/a Polonia și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5216/2004, recurată a invocat preeminența substanței dreptului în raport cu formalismul juridic, iar din perspectiva Deciziei Curții Constituționale nr. 186/18.11.1999 a susținut aplicarea directă a dispozițiilor Constituției (art. 21), când nu există reglementare legală sau când a fost constatată neconstituționalitatea reglementării legale existente.
Recurenta a invocat și art. 1 alin 1 și 2 lit. a din Legea nr. 48/2002 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 6 din Convenția care garantează dreptul la un proces echitabil, art. 16 din Convenție care interzice discriminarea, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, care garantează dreptul la respectarea bunurilor, și principiul egalității în fața legii, susținând că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 instituie un tratament diferit față de persoanele care dețin deja o hotărâre judecătorească definitivă.
Totodată, a invocat și jurisprudența CEDO (cauzele V. der Mussele vs. Belgia, Pressos Compania Naviera S.A. ș.a. vs. Belgia, Draon vs. Franța, Trgo vs Croația, Kopecky vs Slovacia, Broniowski vs Polonia, K. și Iouri Kiladze vs G.).
De asemenea, a învederat că dispozițiile art. 1931 din Codul penal, pentru care a fost condamnat tatăl său, constituie de drept o condamnare cu caracter politic, precizând că nu a beneficiat de nici un drept prevăzut de Decretul – lege nr. 118/1990.
În drept a invocat dispozițiile art. 299 și următoarele, art. 304 pct. 3, 7, 8, 9, art. 312 (2, (5), art. 274 C. pr. civ., art. 5, art. 8 (1) C. pr. civ., art. 3 C. civ. (aflat în vigoare la data introducerii acțiunii mele), art. 4, art. 5, art. 15 din Noul Cod Civil, dispozițiile Legi nr. 221/2009,OUG 214/1999 cu modificările și completările ulterioare, art. 16, 20, 21, 52 pct. 3 din Constituția României, art. 2, 3, 6, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Rezoluția nr. 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 8 din Declarația universală a drepturilor omului, Legea nr. 30/1994, art. 1, 4 din Legea nr. 303/2004, Legea 290/2004, art. 1(1), (2) lit. a din Legea nr. 48/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
P. întâmpinare, pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C pr. civ. și ale Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantei.
Astfel, în ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului A., Curtea reține că această excepție nu este întemeiată, întrucât în speță nu sunt incidente art. 155 din Legea nr. 105/1992 pentru a atrage competența teritorială a Tribunalului Municipiului București, în condițiile în care recurenta și-a ales domiciliul în România, prin cererea de chemare în judecată, potrivit art. 112 C. pr. civ., așa încât competența teritorială aparține Tribunalului A. conform art. 4 alin 4 din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea are în vedere argumentele ce succed.
P. Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin M. Finanțelor P. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art.5 al.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în cazul art.4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în cel de-al doilea text mai sus menționat nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Curtea Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/1009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența C.E.D.O. că atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și Pink contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art.5 al.1 lit.”a” din Legea nr.221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov și alții contra Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia.
Totodată, Curtea Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității, conchizând că dispozițiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art.1 al.3 și 5 din Constituție.
În ceea ce privește efectele Deciziei nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, Curtea are în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art.147 al.1 din Constituție (prevăzute și de art.31 al.3 din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.
De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art.47 al.4 din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza acțiunii, respectiv art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, Curtea apreciază că soluția de respingere a acțiunii este corectă.
Această soluție se impune, chiar dacă acțiunea a fost înregistrată anterior pronunțării Deciziei nr.1358/2010, avându-se în vedere că norma constată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art.322 al.1 pct.10 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.
Instanța constată că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 12/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit., a Teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește încălcarea principiului nediscriminării, invocat prin motivele de recurs, se constată că în cauza de față încă nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă la data la care a devenit obligatorie decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Astfel, este exclusă discriminarea în raport cu persoanele care la data respectivă erau în posesia unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în baza unui text legal în vigoare, care nu a fost declarat neconstituțional la data respectivă.
De asemenea, nu se poate reține încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici a art. 1 din Primul Protocolul adițional la Convenție, pentru că, pe de o parte, aceste reglementări nu erau ratificate de România, la data luării măsurilor administrative cu caracter politic, iar pe de altă parte, aceste chestiuni au fost analizate prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, nefiind susceptibilă de casare sau modificare în condițiile prevăzute de art.304 și 3041 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 al.1 C. pr. civ. urmează să respingă recursul reclamantei
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta V. D. împotriva Sentinței civile nr. 2884 din 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. OG/28.03.2013
Teh. AMT/2 ex./03.04.2013
Prima instanță – Tribunalul A. – jud. S. N.
| ← Servitute. Decizia nr. 2220/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 09-04-2013,... → |
|---|
