Expropriere. Decizia nr. 117/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 117/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 117/2013

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 117

Ședința publică din 25.09.2013

PREȘEDINTE: Rujița R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

GREFIER:A. M. T.

S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanta K. M. – „A. – P.” Î. I. și pârâtul S. R., prin M.T.I., prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 699/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere - despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă av. M. R., pentru pârât av. G. D..

Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta reclamantei depune la dosar note scrise prin care arată că își însușește concluzia finală a suplimentului la raportul de expertiză și solicită micșorarea câtimii pretențiilor la 39.314 euro despăgubiri.

Atât reprezentanții părților, cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor formulate.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea apelului său și modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării obligarea pârâtului la plata despăgubirilor conform concluziilor raportului suplimentar de expertiză și a suplimentării cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță cu 1.500 lei, reprezentând onorariul expertului desemnat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată în apel. De asemenea, solicită respingerea apelului pârâtului și depune concluzii scrise la dosar.

Reprezentantul pârâtului solicită admiterea apelului său, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei și respingerea apelului reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului formulat de reclamantă și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit prin suplimentul la raportul de expertiză. De asemenea, solicită respingerea apelului formulat de pârât.

C.

Deliberând asupra apelurilor, constată:

P. acțiunea civilă înregistrată la 06.04.2012 la Tribunalul A., sub nr._, reclamanta K. M. – „A. – P.” Î. I. a chemat în judecată pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 191.237 lei, cu titlul de despăgubiri pentru imobilul expropriat, constând în teren extravilan pe raza orașului Pecica în suprafață de 10.080 mp, înscris în CF nr._ Pecica, în prezent sistată, nr. cad._.

A solicitat obligarea pârâtului și la plata dobânzilor legale calculate de la data de 01.08.2010 și până la plata efectivă a despăgubirilor.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului de a consemna aceste sume în contul său deschis la CEC Bank.

P. precizarea de acțiune depusă la dosar pentru termenul din 15.05.2012 (fila 48), reclamanta a solicitat și anularea parțială a Hotărârii nr. 19/29/05.10.2011, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a Consiliului Local Pecica, sub raportul articolului 2 care vizează cuantumul despăgubirilor.

După efectuarea expertizei dispuse de către prima instanță, reclamanta a precizat cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la suma de 181.893 lei, echivalentul a_ euro (fila 396).

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că exproprierea terenului dobândit prin cumpărare în 2010 a fost declanșată în baza Legii nr. 198/2004.

A arătat că prin H.G. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică - „Autostrada Nădlac-A." a fost declanșată procedura exproprierii imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării, expropriator fiind S. R. reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a fost aprobată la suma globală de 63.000 mii lei. În cuprinsul anexei 2 a H.G. nr. 416/2010 cu privire la teritoriul administrativ al orașului Pecica au fost evidențiate valorile terenurilor ce urmau să fie expropriate, valori stabilite de către expert evaluator desemnat de către expropriator, tabel în evidența căruia reclamanta ocupă poziția 29.

Suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de teren expropriat de 10.080 mp este de 191.237 lei, echivalentul în lei a sumei de 43.773 euro, expertul evaluator stabilind prețul unitar pe mp de teren la nivelul de 4,34 euro/mp. O parte dintre proprietarii expropriați nominalizați în această lucrare au fost despăgubiți, după care plățile au fost sistate fără nici o explicație.

La data de 26.05.2011 a fost publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 367 din 26.06.2011 Hotărârea Guvernului nr. 488/11.05.2011 pentru modificarea și completarea H.G. 416/2010. P. articolul unic s-a introdus art. 3/1 privind lista cu imobilele supuse exproprierii, lista cu proprietarii sau deținătorii acestor imobile precum și sumele individuale aferente despăgubirilor nominalizate individual. Aplicarea acestui act normativ la situația juridică a reclamantei violează regula neretroactivității legii civile principiu consacrat de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, întrucât procedura exproprierii a fost declanșată sub imperiul Legii nr. 198/2004.

Modificarea retroactivă a calculului despăgubirilor cuvenite în consecința a însemnat o devalorizare inacceptabilă - exemplificativ de la o apreciere în anul 2010 la 6 - 7,5 euro /mp la 0,17 euro pe mp în luna mai 2011 conform H.G. 488/2011, ceea ce transpus matematic înseamnă un preț în medie cu 500% mai mic decât prețul deja achitat cu titlu de despăgubire anumitor proprietari din limitele aceluiași culoar de expropriere.

P. dispozițiile art. 35 lit. C, din Legea nr. 255/14.12.2010 a fost abrogată Legea nr. 198/2004.

Reclamanta a menționat că în cursul lunii decembrie 2011 i-a fost comunicată Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 19/29 din 05.10.2011, emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Consiliului Local Pecica jud. A., prin care se dispune exproprierea și se aprobă acordarea prin consemnare a despăgubirii aferente terenului situat în Pecica, nr. cadastral_, în suprafață de 10.080 mp. Conform art. 2 al acestei hotărâri, despăgubirea aferentă stabilită este de 7.187 lei. Cuantumul despăgubirilor este mult sub cel menționat în expertizele de evaluare realizate în anul 2010; este, de asemenea, sub nivelul tranzacțiilor folosite de către Camerele Notarilor Publici pentru terenurile extravilane de categoria celor aflate pe raza orașului Pecica și mult diminuat față de potențiala valoare de piață a acestui teren extravilan.

Intenția expropriatorului de a reduce unilateral nivelul despăgubirilor doar pentru o parte din persoanele expropriate din cadrul aceluiași proiect de infrastructură -„Autostrada Nădlac-A." reprezintă o discriminare prohibită de prevederile art. 16 alin. 1 din Constituția României, art. 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și de asemenea, art. 20 și art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Precizează că interdicția de discriminare derivă din dreptul la egalitate în fața legii. Aplicarea unui tratament diferit unor situații comparabile reprezintă o discriminare directă.

In drept, a invocat art. 21, art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 modificată și completată, art. 1, art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 republicată, art. 15, art. 16, art. 44 din Constituția României, art. 1 paragraful 1 din Protocolul Adițional la CEDO, art. 14 din Convenția EDO, art. 20 și art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 562 alin. 3 Noul Cod Civil, art. 274 Cod procedură civilă.

P. precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 15.05.2012, reclamanta a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr. 19/29 din 05.10.2011 și obligarea pârâtului la plata unei valori de despăgubire în sumă de_ lei cu titlul de despăgubire pentru imobilul expropriat

P. sentința civilă nr. 699/19.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta K. M. – „A. – P.” Î. I. împotriva pârâtului S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

A anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 19/29/05.10.2011.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 14.288 lei, cu titlul de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 10.10.2011.

A respins restul pretențiilor solicitate.

A obligat pârâtul și la plata sumei de 1.500 lei, cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 19/29/05.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamată a suprafeței de_ mp din terenul situat în loc. Pecica, jud. A., înscris în cartea funciară nr._ Pecica.

Reclamanta contestă această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010, conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție.

Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

P. urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994.

Pentru stabilirea despăgubirilor, instanța a procedat în conformitate cu dispozițiile art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamant și de pârâtul expropriator.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 10.080 mp ar fi de 172.583 lei, echivalentul a 38.707 euro.

Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către domnul expert M. B., acesta subliniind faptul că expertiza nu tratează corect abordarea prin piață.

Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, respectiv metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, prima instanță a apreciat că suma de 38.707 euro pentru o parcelă de_ mp reprezentând teren agricol, situat în extravilanul unei localități care nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.

În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

O dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. 5 C. pr. civ., a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat o copie a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în cursul anilor 2011 – 2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.

În total a fost depus la dosar un număr de 19 contracte, prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse, de numai 5.000 mp, până la suprafețe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha de teren arabil.

Dintr-o analiză sumară a acestor contracte, a reținut prima instanță, se poate constata că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 lei/mp; în unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, între 0,6 – 0,9 lei/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole chiar la prețuri mai ridicate; potrivit adresei nr.221/08.05.2012 emisă de BNP Asociații „D.”, în zona Pecica s-au înregistrat, în situații mai rare, prețuri de 2900 – 3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preț pe care instanța l-a reținut ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței expropriate de la reclamantă pentru construirea autostrăzii A. – Nădlac.

Din înmulțirea suprafeței expropriate cu un preț de 0,3 euro/mp, cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani, în extravilanul orașului Pecica, rezultă o valoare de 13.608 lei.

Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr.33/1994 și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat.

În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.

În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D. S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.

În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantei pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5 % comision.

P. urmare, instanța a concluzionat că în cadrul despăgubirilor trebuie inclusă și suma de 680 lei, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.

În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole, întrucât din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost cultivat și că, urmarea exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta.

Nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atât timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii să fi schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.

Instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 19/29/05.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 14.288 lei cu titlu de despăgubiri și dobânda legală aferentă, începând cu data scadenței din 10 01 2012 și până în ziua plății efective (art. 1 din OG nr. 13/2011).

Ca urmare a admiterii în parte a acțiunii, în temeiul art. 274 - 276 C. pr. civ., tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului numit de instanță, restul cheltuielilor avansate de părți urmând a rămâne în sarcina acestora.

Împotriva sentinței civile nr. 699/19.02.2013 a Tribunalului A. au declarat recurs în termenul legal atât reclamanta, cât și pârâtul.

La termenul din 29.05.2013, din oficiu, față de valoarea pretențiilor reclamantei, instanța a pus în discuție natura juridică a căilor de atac declarate în cauză, calificându-le în apeluri în baza art. 282 alin. 1 C. pr. civ.

În motivarea apelului său, reclamanta a arătat că instanța de fond și-a exercitat în mod abuziv rolul activ recunoscut judecătorului prin art.129 al.5 C. pr. civ. din 1865 și a depus la dosar cauzei, din oficiu, contracte de vânzare-cumpărare emise de către un birou notarial din zonă, pe care le-a valorificat exclusiv prin soluția pronunțată, fără nici un fel de apreciere globală a ansamblului probator administrat în cauză.

Sub aspect procedural, anterior depunerii de către instanță, din oficiu a acestor înscrisuri la dosarul cauzei, instanța de fond nu a pus în discuția părților necesitatea suplimentării probațiunii propusă de reclamantă și nici a suplimentării probațiunii formulată de către intimatul-pârât bazată pe înscrisuri care au însoțit întâmpinarea.

Instanța de fond, procedând de maniera expusă, îndepărtează posibilitatea de a invoca dispozițiile art.129 al.5 C. pr. civ. din 1865.

A arătat că a depus la dosarul cauzei o . contracte autentice de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare din aceeași zonă de amplasament precum terenurile expropriate, în care sune menționate prețuri reale de vânzare mult mai mari decât cele reținute în hotărârea recurată.

Instanța de fond a valorificat însă exclusiv contractele de vânzare-cumpărare pe care ea însăși le-a depus la dosarul cauzei.

Reclamanta a invocat art.304 pct.8 și 9 C. pr. civ. și a arătat că instanța de fond a ignorat forța probantă a expertizei tehnice judiciare de evaluare efectuată în cauză. Instanța de fond nu a valorificat conduita procesuală a intimatului pârât S. R., prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, sub aspectul că acesta nu a contestat valoarea terenului supusă exproprierii și nici daunele stabilite de către experții desemnați în cauză.

Instanța de fond a încălcat dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994 care prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând imobilele de aceeași categorie în cuprinsul unității administrativ teritoriale la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului.

Prima instanță a încălcat și dispozițiile art.16 din Constituția României, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.21 al.1 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, au arătat reclamanții.

Despăgubirea propusă prin HG nr.488/2011 și de Comisia de Aplicare a Legii rn.255/2010, precum cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturile fundamentale ale omului și Constituția României.

Guvernul României, comisia locală de aplicare a legii și prima instanță ignoră aceste prevederi din moment ce la interval de câteva luni, pentru o parte dintre cetățeni de pe același coridor de expropriere stabilește anumite despăgubiri, iar pentru alții cu 70% mai mici.

P. acțiunea civilă care face obiectul prezentului dosar a arătat că nu a cerut constatarea prezenței discriminării în efectele produse de aplicarea HG nr.488/2011, ci constatarea și eliminarea acesteia din valoarea despăgubirilor propusă de Comisia de Stabilire a despăgubirilor.

Suma propusă prin HG nr.488/2011, de Comisia de Aplicare a Legii nr.255/2010 și de prima instanță nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, ceea ce încalcă grav dreptul de proprietate privată, a mai arătat reclamanta.

Reclamanta a adus critici și cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, solicitând a fi majorate cu suma de 1.500 lei, reprezentând onorariul expertului pe care ea l-a desemnat.

În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9, art.312 al.3 C.pr.civ., art.8 al.2, art.11 al.7 și art.22 din Legea nr.255/2010; art.1 și 26 al.2 din Legea nr.33/1994; art.16 al.1 și art.44 al.3 din Constituția României; art.14 din Convenția Europeană pentru Aplicarea Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Hotărârea din 28.05.1985 a Convenției Europene a Drepturilor Omului în cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli.

În motivarea apelului pârâtului, s-a susținut că despăgubirile propuse reclamantei prin hotărâre cuprind valoarea reală a terenului și prejudiciul cauzat prin expropriere.

De asemenea, pârâtul a arătat că prețul de piață stabilit prin raportul de evaluare și care a stat la baza propunerii este unul corect, fiind respectate dispozițiile Legii nr. 255/2010.

În drept, a invocat art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Nu s-au formulat întâmpinări în cauză

În baza art. 295 alin. 2 C. pr. civ., instanța a pus în discuție și a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, prin care cei trei experți să calculeze despăgubirile solicitate de reclamantă în conformitate cu art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 și prin raportare la probele de la dosar, inclusiv contractele de vânzare-cumpărare depuse de părți.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art. 295 alin. 1 C. pr. civ. și cu întregul probatoriu administrat în cauză, C. constată că apelul reclamantei este întemeiat, urmând a fi admis, iar apelul pârâtului este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

P. Hotărârea nr. 19/29/05.10.2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Consiliului Local Pecica, i s-a expropriat reclamantei un teren de 10.080 mp, pentru care i s-au stabilit despăgubiri de 7.187,04 lei.

În concordanță cu Constituția României (art. 44 alin. 3) și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 1 din Protocolul nr. 1), în legislația referitoare la exproprieri, respectiv Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010, se prevede că exproprierea imobilelor se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și justă despăgubire.

Nemulțumită de cuantumul despăgubirilor, reclamanta a contestat hotărârea prin acțiunea din dosarul de față.

Conform art.22 al.1 și 3 din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente (tribunalul) în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea (al.1), acțiunea urmând a fi soluționată potrivit dispozițiilor art.21-27 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (al.3).

Art.25 din Legea nr.33/1994 prevede că „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.

Art.26 din Legea nr.33/1994 reglementează despăgubirile ce se acordă în caz de expropriere, compunerea acestora și modalitatea de calcul, finalitatea urmărită fiind aceea prevăzută de art.1 din aceeași lege, respectiv „o dreaptă și prealabilă despăgubire” ce trebuie acordată expropriatului.

Astfel, art.26 din Legea nr.33/1994 prevede prin al.1 că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului”.

P. al.2 sunt stabilite criteriile de care trebuie să țină seama experții, precum și instanța, respectiv „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Deși prima instanță a dispus efectuarea unei expertize și a constituit o comisie de experți în condițiile art.25 din Legea nr.33/1994, nici experții și nici instanța nu s-au conformat dispozițiilor art.26 al.1 și 2 din aceeași lege, care impun stabilirea valorii reale a imobilului expropriat în funcție de prețul cu care se vând „imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”.

P. raportul de expertiză (filele 185-203) s-a prezentat și o variantă bazată pe metoda comparațiilor prețurilor de piață, însă au fost luate în considerare oferte de vânzare, iar nu prețul din tranzacții ale unor terenuri similare cu cel expropriat. De altfel, unul dintre cei trei experți a semnat raportul de expertiză cu observații (filele 226-227), arătând că abordarea prin piață nu este corect aplicată prin raportul de expertiză, întrucât „comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat”.

Pe de altă parte, varianta pe care o propune în concluzie comisia de experți este alta decât cea impusă de Legea nr.33/1994, aceea a metodei capitalizării rentei funciare.

P. opinia separată (filele 407-419), expertul B. M. prezintă propria variantă de calcul a despăgubirilor, însă nici aceasta nu se bazează pe metoda comparației cu tranzacții cu terenuri similare celui expropriat, ci pe valorile orientative din grila notarilor.

Prima instanță a înlăturat, în privința valorii imobilului expropriat, ambele variante din raportul de expertiză, precum și varianta expertului B. M., și a făcut propriul calcul al despăgubirilor, analizând contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar la cererea sa și bazându-se pe adresa nr.221/8.05.2012 a B.N.P. D., care conține doar date generale privind tranzacțiile de terenuri arabile în zona Pecica în perioada 2010-2012, instanța încălcând astfel art.25 și 26 din Legea nr.33/1994.

Procedând astfel, prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, instanța de apel a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză, prin care să se calculeze despăgubirile cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat prin metoda comparației directe cu tranzacții ale unor terenuri similare celui expropriat.

Utilizând această metodă, comisia de trei experți a concluzionat prin suplimentul la raportul de expertiză (filele 36-40) că valoarea de piață pentru 1 mp de teren din aceeași categorie cu cel expropriat este 3,7 euro. P. urmare, valoarea terenului expropriat de la reclamantă este de 166.292 lei.

Experții au calculat despăgubiri și pentru daunele cauzate prin expropriere, respectiv 8315 lei pentru redobândirea altui teren și 682 lei pentru cheltuieli suplimentare de transport.

Având în vedere faptul că prin raportul suplimentar de expertiză s-a calculat valoarea terenului expropriat în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, precum și faptul că părțile nu au formulat obiecțiuni în condițiile art. 212 alin. 2 C. pr. civ., C. va reține ca valoare a terenului expropriat suma de 166.292 lei, sumă la care va fi obligat pârâtul, cu titlul de despăgubiri.

În ceea ce privește însă despăgubirile calculate de experți pentru daune suplimentare, respectiv pentru dobândirea altui teren și cheltuieli de transport suplimentare, instanța nu le va acorda reclamantei.

P. acțiune reclamanta a solicitat despăgubiri care să reprezinte valoarea reală a terenului expropriat, plus dobânda legală. Nici prin acțiunea inițială și nici prin precizările ulterioare reclamanta nu a solicitat despăgubiri și pentru alte daune cauzate de expropriere.

Prima instanță i-a acordat totuși despăgubiri suplimentare constând în comisionul de 5% pentru redobândirea altui teren, înlăturând celelalte despăgubiri calculate de experți.

În apel reclamanta nu a admis critici sentinței sub acest aspect, nefăcând de altfel nici o referire la alte despăgubiri decât cele reprezentând valoare terenului expropriat.

În consecință, justa despăgubire cuvenită reclamantei este valoarea de piață a terenului expropriat.

Reclamanta a adus critici sentinței primei instanțe în privința cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.

Sub acest aspect însă C. va menține hotărârea atacată, întrucât prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. 1 și 276 C. pr. civ. și, având în vedere faptul că acțiunea a fost admisă în parte, i-a acordat cheltuieli parțiale de judecată reclamantei.

În ceea ce privește apelul pârâtului, C. reține că este nefondat.

P. apel s-a susținut că despăgubirile propuse reclamantei reprezintă valoarea reală a terenului, care a fost stabilită printr-un raport de evaluare efectuat cu respectarea Legii nr. 255/2010.

P. expertiza dispusă în cauză s-a dovedit însă că evaluarea ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 19/29/05.10.2011 nu s-a făcut cu respectarea Legii nr. 255/2010 și implicit a art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010.

P. urmare, despăgubirile acordate de pârât nu reprezintă o justă și dreaptă despăgubire pentru reclamantă.

Faptul că Hotărârea contestată de reclamantă a fost emisă în baza unei hotărâri a Guvernului nu înlătură dreptul reclamantei de a contesta cuantumul despăgubirilor, drept consacrat prin art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Față de aceste considerente, în baza art. 296 C. pr. civ., C. va admite apelul declarat de reclamanta K. M. –A. P. II împotriva sentinței civile nr. 699/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M.T.I., prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

În consecință, va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 166.292 lei, cu titlul de despăgubiri, cu dobânda legală.

Va menține hotărârea atacată în privința anulării parțiale a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, a acordării dobânzii legale și a datei de la care se calculează și a cheltuielilor de judecată acordate în prima instanță.

Va respinge apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 699/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

În baza art. 274 alin. 1 C. pr. civ., va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.400 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanta K. M. –A. P. II, cu domiciliul procedural ales la Cabinet av. M. E. R. din A., .. 5-7, ., jud. A., împotriva sentinței civile nr. 699/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M.T.I., prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T..

Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 166.292 lei, cu titlul de despăgubiri, cu dobânda legală.

Menține în rest hotărârea atacată.

Respinge apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 699/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.400 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 25.09.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin Ș.

GREFIER,

A. M. T.

Red. RR/08.10.2013

Teh. AMT/4 ex./10.10.2013/2 ex. .="PlainText"> Prima instanță: Tribunalul A. –jud.

Se comunică:

- reclamanta K. M. –A. P. II, cu domiciliul procedural ales la Cabinet av. M. E. R. din A., .. 5-7, ., jud. A.

- pârât S. R., prin M.T.I., prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Expropriere. Decizia nr. 117/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA