Cereri. Decizia nr. 974/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 974/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-08-2013 în dosarul nr. 974/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ - 08.05.2013

DECIZIA CIVILĂ NR. 974/R

Ședința publică din 28 august 2013

PREȘEDINTE: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

GREFIER: C. J.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii B. A. și B. D. F. împotriva deciziei civile nr. 503/R/28.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/55/2009*, în contradictoriu cu intimații Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor P., reprezentat de DGFP A. și M. A., prin P..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, pentru contestatorii lipsă, domnul avocat F. A., lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că la data de 05.08.2013, intimata DGFP A. a depus la dosar întâmpinare. La data de 26.08.2013, intimatul M. A. a depus la dosar întâmpinare, înscris căruia instanța îi conferă rolul unor concluzii scrise, întrucât a fost depus cu depășirea termenului prevăzut de art. 320 al. 2 C.p.c.

Reprezentantul contestatorilor precizează că a înțeles să conteste decizia nr. 503/28.03.2013 și că nu solicită acordarea unui termen pentru studiul întâmpinărilor.

Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată în scris și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

P. decizia civilă nr. nr. 503/R/28.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/55/2009* a fost respins recursul declarat de reclamanții B. A. și B. D. F. împotriva deciziei civile nr. 463/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul A..

Împotriva deciziei au formulat contestație în anulare contestatorii B. A. și B. D. F. care au solicitat retractarea deciziei contestate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.

În motivare au invocat că hotărârea a cărei anulare se cere este rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, pe calea recursului au învederat că sunt în posesia unui contract de vânzare- cumpărare perfect valabil conform deciziei civile nr. 2425/1998 dată de Curtea de Apel Timișoara și au invocat excepția puterii de lucru judecat însă instanța de recurs nu numai că nu s-a pronunțat asupra excepției ci, mai mult, a reanalizat și a reapreciat sus-menționata decizie, golind-o de conținut.

Au învederat că hotărârea contestată se întemeiază pe o greșeală materială, neluând în considerare hotărârea irevocabilă sus-menționată (prin care s-a reținut valabilitatea contractului de vânzare- cumpărare și, respectiv, respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995) și reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Au invocat că la dosarul cauzei exista raportul de expertiză întocmit de . din care rezultă că apartamentul nr. 5 (obiect al menționatului contract) corespunde apartamentului nr. 19 în noua configurație, chestiune lămurită cu ocazia judecării altor procese.

În fine, chestiunea posibilității formulării unei noi acțiuni în anulare și pretenții pentru vânzarea lucrului altuia nu îi privea pe contestatorii din prezenta cauză ci pe reclamanții din acel dosar (familia H.).

Au invocat că, pe calea motivelor de recurs, au arătat că decizia civilă nr. 2425/1998 a Curții de Apel Timișoara (care a statuat că se găsesc în posesia unui contract valabil) a intrat în puterea de lucru judecat, însă instanța de recurs nu a pus în discuție excepția și nu s-a pronunțat asupra susținerilor lor; or, citarea unui pasaj din considerentele deciziei recurate nu echivalează cu pronunțarea asupra unui motiv de recurs.

În drept au invocat dispozițiile art. 318 al. 1 C.p.c.

Pe calea întâmpinărilor formulate în cauză, intimații au solicitat respingerea contestației.

Examinând contestația în anulare prin prisma susținerilor contestatorilor și în baza art. 317 și urm. C.p.c., instanța reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, pusă la îndemâna părții care tinde să obțină anularea unei decizii irevocabile de către însăși instanța care a pronunțat-o.

Având în vedere natura acestei căi de atac, dispozițiile ce o reglementează nu pot fi extinse la alte situații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cauză, contestatorii au invocat ca temei al pretențiilor lor disp. art. 318 Cod pr. civ. Această normă are în vedere două ipoteze: greșeala materială sau omisiunea examinării vreunuia dintre motivele invocate pe calea recursului în cazul respingerii acestei căi de atac.

În materia contestației în anulare, greșeala materială are semnificația unei omisiuni sau confundări a unor elemente materiale din dosar și nu se confundă cu o greșeală de judecată sau cu o greșită interpretare a probelor de la dosar.

Cu alte cuvinte, contestația în anulare nu poate fi folosită pentru invocarea unor greșeli de fond.

Or, în pricina dedusă judecății, contestatorii au invocat ca având natura unei greșeli materiale afirmata ignorare de către instanța de recurs a deciziei civile nr. 2425/1998 dată de Curtea de Apel Timișoara, prin care, arată ei, cu putere de lucru judecat s-a stabilit valabilitatea contractului de vânzare- cumpărare în baza căruia au dobândit apartamentul în litigiu, și respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului, reaprecierea și reanalizarea hotărârii irevocabile arătate; ignorarea unor probe (raport de expertiză) validate prin hotărâri date în alte dosare; interpretarea situației vânzării lucrului altuia.

Se observă că susținerile contestatorilor nu pot fi subsumate greșelii materiale în sensul art. 318 alin. 1 teza I C.p.c. ci vizează, în realitate, modul în care instanța de recurs a făcut aplicarea dispozițiilor legale referitoare la puterea de lucru judecat, la interpretarea probelor și la vânzarea lucrului altuia.

Invocând incidența celei de-a doua teze a art. 318 alin. 1 C.p.c. (omisiunea cercetării vreunui motiv de modificare ori casare), contestatorii s-au referit la puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2425/1998 a Curții de Apel Timișoara (mai sus- arătată).

Or, din examinarea considerentelor deciziei a cărei anulare se cere rezultă că instanța de recurs a examinat susținerile recurenților vizând puterea de lucru judecat a hotărârii invocate și a arătat motivele pentru care aceste susțineri nu pot fi reținute.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 317 și urm C.p.c., instanța va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. A. și B. D. F. împotriva deciziei civile nr. 503/R/28.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/55/2009*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. A. și B. D. F. împotriva deciziei civile nr. 503/R/28.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/55/2009*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.08.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. Ș. G. O. RUJIȚA R.

GREFIER,

C. J.

Red. F.Ș.- 29.08.2013;

Tehnored. C.J.- 30.08.2013; 2 ex.

Instanță de recurs: Curtea de Apel Timișoara

Judecători: L. L., A.M. N., M. G.

Instanța de apel: Tribunalul A.:

Judecători:O. S. S. și L. B.

Instanța de fond:Judecătoria A.:

Judecător-C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 974/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA