Expropriere. Decizia nr. 940/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 940/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 940/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 940

Ședința publică din 26.06.2013

PREȘEDINTE: Rujița R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

GREFIER:A. M. T.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta B. T. I. și de pârâtul S. R., P. M.T.I., P. C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA, împotriva sentinței civile nr. 1155 din 19.03.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect exproprieri – despăgubiri.

La apelul nominal, efectuat în ședință publică se prezintă pentru reclamantă av. M. R., pentru pârât av. G. D..

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. – U. C. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta reclamantei depune la dosar împuternicirea avocațială și concluzii scrise

Reprezentantul pârâtului depune la dosar împuternicirea avocațială.

Atât reprezentanții părților, cât și reprezentanta Ministerului Public, arată că nu mai au cereri de formulat

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului formulat pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise, menținerea în totalitate a sentinței Tribunalului A., cu cheltuieli de judecată. De asemenea, solicită respingerea recursului pârâtului

Reprezentantul pârâtului solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare la Tribunalul A. pentru suplimentarea raportului de expertiză, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare la Tribunalul A. pentru efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, întrucât nu s-a respectat art. 26 din Legea nr. 33/1994.

CURTEA

În deliberare constată că prin Sentința civilă nr. 1155 din 19 martie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. T. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect despăgubiri.

A anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 98/140/08.10.2011.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 4578 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 08.10.2011.

A respins restul pretențiilor solicitate.

A obligat pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere considerentele de mai jos.

Din probele administrare în cauză, respectiv hotărâri de stabilire a despăgubirilor, încheieri CF, contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare proprietăți imobiliare, schițe cadastrale, raport de expertiză tehnică judiciară și supliment la expertiză, instanța reține în fapt prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 98/140/08.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamată a suprafeței de 3.231 mp din terenul situat în loc. Pecica, jud. A., înscris în cartea funciară nr._ Pecica.

Reclamanta contestă această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010, conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

P. urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:

„(1) - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.”

„(2) - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Pentru stabilirea despăgubirilor, instanța a procedat în conformitate cu dispozițiile art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamant, respectiv de către pârâtul expropriator.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 3.231 mp ar fi de 57.224 lei, echivalentul a 12.691 euro.

Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către domnul expert M. B., acesta subliniind faptul că expertiza nu tratează corect abordarea prin piață.

Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, respectiv metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de 12.691 euro pentru o parcelă de 3.231 mp reprezentând teren agricol situat în extravilanul unei localități care nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.

În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.

Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. 5 C.pr.civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în cursul anilor 2011–2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.

În total a fost depus la dosar un număr de 19 contracte (f. 167-186) prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse, de numai 5.000 mp, până la suprafețe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha de teren arabil.

Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011 – 2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.

Dintr-o analiză sumară a acestor contracte se poate constata că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 lei/mp; în unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6 – 0,9 lei/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit Adresei nr.221 din data de 08.05.2012 emisă de BNP Asociații „D.”, în zona Pecica s-au înregistrat, în situații mai rare, de 2900 – 3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preț pe care instanța îl va reține ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 343 mp expropriată de la reclamantă pentru construirea autostrăzii A. – Nădlac.

Din înmulțirea suprafeței expropriate cu un preț de 0,3 euro/mp, cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani, în extravilanul orașului Pecica, rezultă o valoare de 4.360 lei.

Instanța nu a reținut valoarea de piață din contractul de vânzare – cumpărare autentificat în 27 noiembrie 2012, întrucât acesta a fost încheiat cu mult după data exproprierii și este un contract izolat; chiar mai mult, terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Intreprinderii Individuale Kocsik M. „Agro Press”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze, nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanți.

La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 17.05.2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant, deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat la data de 17.02.2011.

Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăți comerciale, nu este relevant față de criteriul stabilit de art.26 alin.(1) și (2) din Legea nr.33/1994.

Sintagma de ,,prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială.

În aceste condiții, concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.

Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr.33/1994 și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat.

În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.

În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D. S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.

Afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel că atât timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul, nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.

În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5 % comision.

P. urmare, instanța concluzionează că în cadrul despăgubirilor trebuie inclusă și suma de 218 lei reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.

În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole, întrucât din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.

Mai mult, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atât timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.

Argumentele și susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din Legea nr.33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.

Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 98/140/08.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.578 lei cu titlu de despăgubiri și dobânda legală aferentă, începând cu data scadenței din 08 10 2011 și până în ziua plății efective.

În ceea ce privește dobânda legală, temeiul acordării acesteia îl constituie art.1 din OG nr.13/2011.

Ca urmare a admiterii în parte a cererii, în temeiul disp. art. 274 - 276 C.pr.civ., tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului numit de instanță, restul cheltuielilor avansate de părți urmând a rămâne în sarcina acestora.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. T. I., solicitând admiterea recursului și modificarea în rest a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii precizate și completate și obligarea pârâtului la plata sumei de_ euro cu titlu de despăgubiri, conform expertizei, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei echivalent în euro_ (conform lucrării expertului B. M.) cu cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei.

Reclamanta recurentă și-a motivat în drept recursul cu disp. art. 304 pct. 8 și 9 C. pr. civ., arătând, la punctul 1 din cererea de recurs, că instanța de fond și-a exercitat în mod abuziv rolul activ reglementat de art. 129 alin. 5 C. pr. civ., depunând din oficiu la dosarul cauzei contracte de vânzare – cumpărare emise de biroul notarial din zonă, pe care le-a valorificat exclusiv prin soluția pronunțată, nefiind luate în considerare contractele de vânzare –cumpărare depuse de ea, în care sunt menționate prețuri reale de vânzare, mult mai mare decât cele reținute în hotărârea recurată.

La punctul doi al motivelor de recurs, recurenta a arătat că instanța de fond a ignorat forța probantă a expertizei judiciare de evaluare, prevăzută de lege (art. 25 din Legea nr. 33/1994) și nu a cerut lămuriri experților, conform art. 211 C. pr. civ., alegând să efectueze propriile sale calcule referitoare la valoarea terenului expropriat, pornind de la conținutul contractelor de vânzare - cumpărare depuse la dosar de către instanță, și înlăturând daunele calculate, derivate din obturarea accesului la suprafețele de teren rămase și din creșterea costurilor de întreținere, cultivare și recoltare a acestor parcele.

A mai învederat că experții nu s-au raportat la prețurile care se vând în mod obișnuit imobilele în zonă și că valorile incluse în expertizele întocmite de Camera Notarilor Publici sunt valori orientative conform art. 771 alin 4 din Codul fiscal.

De asemenea, a susținut că instanța a făcut abstracție și de primul raport de evaluare efectuat în mai 2010 de către expertul R. U. la cererea CNADNR, precum și de celelalte contracte de vânzare – cumpărare (contractul încheiat la 24.11.2012, cu prețul de 4,5 euro/mp; contractul nr. 1608/12.08.2011, încheiat la Biroul Notarilor Publici Asociați „D.”, cu prețul de 2,5 euro/mp).

La punctul trei din motivele de recurs, recurenta a invocat încălcarea disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar la punctul 4, încălcarea disp. art. 16 din Constituție, art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul 12 la CEDO, art. 21 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precizând că despăgubirea propusă prin HG 488/2001 și de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 este discriminatorie, în condițiile în care, la interval de câteva luni, lor li s-au stabilit despăgubiri cu 70% mai mici față de ceilalți cetățeni expropriați anterior.

În fine, a arătat că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la caracterul just al despăgubirilor, respectiv art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, art. 8 din Legea nr. 255/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Pârâtul recurent S. R. reprezentat de M.T.I. prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul recurent a arătat că datele cuprinse în Raportul de evaluare întocmit de . sunt în conformitate cu dispozițiile legale (Legea nr. 255/2010) și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă, cuprinzând atât valoarea despăgubirilor aferente fiecărui imobil, cât și contravaloarea prejudiciului creat proprietarilor prin expropriere.

În concret, a susținut că, potrivit Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în 2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de_ mp, având o valoare de despăgubire de 684.356,29 lei, raportul fiind întocmit în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare (Standardul internațional IVS 1) de către ing. G. N., având calitatea de membru ANEVAR, astfel că valoarea specială a terenurilor, compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, este mai mare decât valoarea de piață.

În urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a disp. art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 Cod proc.civilă, Curtea apreciază că sunt întemeiate recursurile declarate în cauză, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru considerentele de mai jos.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”

De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.), reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa BNP D., cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.

Astfel, prima instanță și experții erau obligați, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, cu atât mai mult cu cât reclamanții au depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. la 12 august 2011, în care prețul era de 2,5 euro/mp.

Față de cele de mai sus și având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 și 61 Cod proc. civilă, va admite recursul reclamanților și pârâtului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..

În rejudecare, instanța va ordona experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanta B. T. I. și de pârâtul S. R., reprezentat de M.T.I., prin CNADNR – Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva Sentinței civile nr. 1155 din 19.03.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26.06.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.

GREFIER,

A. M. T.

Red. GO/27.06.2013

Teh. AMT/2 ex./28.06.2013

Prima instanță: Tribunalul A. - jud. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Expropriere. Decizia nr. 940/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA