Expropriere. Sentința nr. 335/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 335/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 1470/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.1470
Ședința publică din 06 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. E. împotriva sentinței civile nr.335/04.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII REPREZENTAT DE COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat O. Găvruța pentru reclamanta recurentă B. E., iar pentru pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA se prezintă avocat G. D..
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.-C. D., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentanții părților și procurorul învederează instanței că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat O. Găvruța, pentru reclamanta recurentă B. E., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele invocate în cuprinsul cererii de declarare a recursului. În principal solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță iar, în subsidiar, solicită modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la discriminarea invocată de reclamantă, ca motiv principal al promovării acțiunii.
Avocat G. D., pentru pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, arătând că nu există temei legal pentru admiterea recursului.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului și solicită menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr.335/04.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta B. E. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 02.08.2011 reclamanta B. E. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, solicitând obligarea pârâtului la emiterea, în temeiul art.7 din Legea nr.198/2004, a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru suma de 16.230 lei, stabilită prin raportul de evaluare și acceptată de ea; să-i achite suma de 16.230 lei cu titlu de despăgubiri; să-i achite suma de 1.007,07 lei cu titlu de dobânzi legale, calculată de la data de 01.08.2010 până la data de 01.08.2011 și în continuare până la data plății; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că, la data de 28.04.2010 prin Hotărârea de Guvern nr.416/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.288 din 03.05.2010, s-au declanșat procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada A.-Nădlac"; că este proprietara terenului în suprafață de 725 mp supus exproprierii, înscris în CF nr._ Pecica, nr.top. 136.A.702/3/2, nr. cad._.
A menționat că în anul 2010 a predat CNADNR documentele care atestă dreptul de proprietate. În conformitate cu dispozițiile art.4 al.8 din Legea nr.198/2004, toate imobilele au fost evaluate, iar listele au fost afișate la Primăria orașului Pecica și publicate pe site-ul CNADNR, care a notat în cartea funciară în data de 22.03.2010 intenția de expropriere, conform art.4 al.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.198/2004. După notarea exproprierii, dezmembrările imobilelor în cărțile funciare au fost efectuate de reprezentantul expropriatorului.
În vara anului 2010 expropriatorul a plătit unor proprietari despăgubirile cuvenite conform evaluării. În toamna anului 2010 a fost organizată licitația pentru desemnarea constructorilor autostrăzii Nădlac-A., cu o lungime de 38,8 km, iar suma care li se cuvenea cu titlu de despăgubire, stabilită de evaluator și pe care au acceptat-o, a fost de 16.230 lei (poziția nr. 275 din lista inițială). După apariția Legii nr.255/2010 (act normativ care a intervenit după declanșarea procedurii de expropriere), guvernul a adoptat Hotărârea nr.488 din 11.05.2011 care „modifică și completează" HG nr.416/2010. P. această nouă hotărâre guvernul introduce Anexa nr.2 la HG nr.416/2010 care cuprinde o parte dintre proprietarii expropriați pe amplasamentul autostrăzii A.-Nădlac, pe cei care nu fuseseră încă despăgubiți și modifică retroactiv doar despăgubirile cuvenite acestora.
A arătat că suma care i se oferă prin Anexa nr.2 – 516,93 lei (poziția nr.179 din Anexa nr.2), este derizorie și a fost stabilită fără nicio bază legală.
A menționat că HG nt.488/11.05.2011 nu-i este opozabilă, deoarece este dată în aplicarea Legii nr.255/14.12.2010, iar aplicarea acestui act normativ la situația ei juridică violează regula strictă a neretroactivității legii prevăzută la art.15 (2) din Constituție, iar art.15 din Constituție este aplicabil atât retroactivității stricto sensu, cât și normelor juridice care se aplică situațiilor juridice create sub imperiul legii vechi, așa cum este cazul în speță.
Procedura exproprierii a fost declanșată sub imperiul Legii nr.198/2004 pentru aplicarea căreia a fost adoptată Norma Metodologică din 08.04.2009. Conform art.4 al.8 din Legea nr.198/2004, guvernul nu are competența de a stabili el însuși, în mod discreționar, cuantumul despăgubirilor datorate persoanelor expropriate în baza art.1 din Legea nr.33/1994. Conform legii, despăgubirea trebuie stabilită de un evaluator, un terț neutru, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România.
A precizat că Legea nr.198/2004 este în acord cu norma prevăzută la art.44 (6) din Constituție conform căreia „despăgubirile prevăzute în aliniatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.” Aliniatul 3 al art.44 reglementează exproprierea pentru utilitate publică.
În ceea ce privește terenul, a arătat că evaluarea a fost făcută de dl.expert ing.P. M., membru al Asociației amintite mai sus, prin raportul de evaluare nr.766/30.06.2010 și a fost făcută publică, iar inopozabilitatea Anexei nr.2 la HG nr.488/11.05.2011 decurge din faptul că este ilegală sub cel puțin două aspecte:
1) legea specială privind exproprierea pentru construcții de drumuri, nr.198/2004, exclude posibilitatea stabilirii unilaterale de către expropriator a nivelului despăgubirilor cuvenite celor expropriați; și
2) Anexa nr.2 încalcă și noua lege specială nr.255/2010, pe care pretinde că o aplică și care cuprinde la art.31 o normă de tip tranzitoriu, menită să excludă retroactvitatea și care are următorul conținut: "Orice documentație tehnică ori de evaluare aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă."
A considerat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.198/2004, este îndreptățită să primească despăgubirea pe care a acceptat-o, cea stabilită de evaluator, iar intenția expropriatorului de a reduce unilateral nivelul despăgubirilor pentru o parte dintre persoanele expropriate în cadrul aceluiași proiect de infrastructură reprezintă o discriminare prohibită de art.16 al.1 din Constituție de art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art.1 din Protocolul nr.12 la acest tratat și, de asemenea, de art.20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
A precizat că interdicția de discriminare derivă din dreptul la egalitate în fața legii. Aplicarea unui tratament diferit unor situații comparabile reprezintă o discriminare directă.
În sistemul european de protecție, discriminarea poate fi declarată admisibilă doar în prezența unei justificări obiective și rezonabile și în acord cu principiul proporționalității. In speță, însă, discriminarea este arbitrară.
Astfel, este dincolo de orice îndoială că situațiile în care sunt plasați proprietarii expropriați pentru realizarea tronsonului de autostradă A.-Nădlac sunt situații comparabile. Expropriatorul a tratat inițial proprietarii cu respectarea dreptului la egalitate în fața legii. Ulterior, însă, a împărțit proprietarii în două categorii, cărora le-a aplicat criterii discriminatorii de evaluare a terenurilor expropriate și care au condus la diferențe enorme de tratament. Pentru terenuri care posedă caracteristici identice, un proprietar a fost despăgubit cu suma de 4,35 euro/mp, iar reclamantei i s-a stabilit suma de 0,71 lei/mp - aproximativ 0,17 euro/mp.
A arătat că inițial toate persoanele expropriate urmau să fie despăgubite conform acelorași criterii. Toate terenurile expropriate au făcut obiectul acelorași evaluări de specialitate, evaluare care a fost tăcută publică și care a respectat criteriile legale. A considerat că nu se află în prezența unei reduceri a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri care să reprezinte diferența de valoare de piață a terenurilor expropriate.
Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii de Guvern nr.488/11.05.2011 (cu anexa nr.2 la HG nr.416/2010), susținând că actul administrativ care a modificat cuantumul despăgubirilor plătite proprietarilor terenurilor expropriate de pe tronsonul de autostradă A.-Nădlac este hotărârea de guvern.
P. sentința civilă nr.492/20.09.2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ ) a fost respinsă excepția de nelegalitate a HG nr.488/2011 (cu anexa 2 la HG nr.416/2010) formulată de reclamantă prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și Guvernul României ca inadmisibilă, reținându-se că despăgubirea prevăzută de HG nr.488/2011 poate fi contestată la instanța civilă, așa încât nu poate face și obiectul analizei instanței de contencios administrativ.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta cere emiterea, în temeiul art.7 din Legea nr.198/2004, a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru suma de 16.230 lei, determinată printr-un raport de evaluare realizat în anul 2010, în contextul în care Legea nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local a fost abrogată prin Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, înainte de se emite în favoarea reclamantului hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Art.4 al Legii nr.198/2004 prevedea aprobarea prin hotărâre a guvernului a indicatorilor tehnico-economici, amplasamentului lucrării, a sursei de finanțare, precum și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere și suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator, conform raport de evaluare întocmit conform al.(9). Or, acest raport trebuia întocmit cu luarea în considerare a expertizei actualizate de Camera Notarilor Publici, potrivit art.771 al.(5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (art.4 al.9), de către un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România.
Conform art.7 din aceeași lege, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți, iar expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii avea deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit art.9 al.1, în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.
Art.9 al.3 stabilea procedura de judecată a acțiunii în conformitate cu dispozițiilor art.21-27 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
În cazul actualului act normativ (Legea nr.255/2010), procedura exproprierii, inclusiv despăgubirile estimative, se aprobă prin hotărâre a guvernului. Înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art.18 din Legea nr.255/2010, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, întocmește raportul de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință, având drept reper expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.771 al.(5) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal modificată. Raportul de evaluare se întocmește sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (art.11 al.7–9).
În procedura exproprierii reglementată de această lege, decizia de expropriere (art. 9) se emite distinct de hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor (art.20) și precedând-o pe cea de a doua menționată.
Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii are deschisă calea de atac împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii la instanța judecătorească competentă, în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de mai sus. Acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art.21-27 din Legea nr.33/1994 (art.22 al.1 și 3).
În speță s-a pus problema momentului exproprierii pentru a stabili legea aplicabilă situației reclamantei.
Din demersul său judiciar rezultă faptul că nu a fost emisă, până la momentul abrogării Legii nr.198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor și de expropriere. Art.9 al legii face referire la dreptul la acțiune al expropriatului împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului de despăgubirii, cu precizarea că nu are drept de a contesta transferul dreptului de proprietate, iar exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nu suspendă efectele acesteia, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului, ceea ce conduce la concluzia că prin una și aceeași hotărâre Comisia de aplicare a Legii nr.198/2004 dispunea atât asupra transferului dreptului de proprietate, cât și a cuantumului despăgubirii.
Așadar, efect translativ al dreptului de proprietate îl are hotărârea de mai sus.
Potrivit art.26 al.1 și 2 din Legea nr.7/1996 republicată (în forma în vigoare în 2010), dreptul de proprietate dobândit de stat prin expropriere este opozabil față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, fiind necesară intabularea doar pentru exercitarea dreptului de dispoziție.
În aceste condiții legale, transferul dreptului de proprietate din patrimoniul reclamantului în cel al statului, prin expropriere, are loc în baza hotărârii Comisiei de expropriere, hotărâre ce nu a fost emisă în cazul său cât timp era în vigoare Legea nr.198/2004, ceea ce face inadmisibilă, la momentul introducerii prezentei acțiuni, cererea reclamantei de emitere a hotărârii prevăzute de art.7 din Legea nr.198/2004, atâta timp cât acest act normativ nu mai era în vigoare și astfel nu mai putea produce nici un efect.
Evaluarea terenurilor și înscrierea în cartea funciară a intenției de expropriere nu conduce la preluarea dreptului de proprietate asupra terenului de către S. R., ci doar decizia de expropriere are acest efect, prin aceeași decizie născându-se și dreptul la despăgubiri al expropriatului.
HG nr.416/2010 a fost emisă în baza Legii nr.194/2004, fiind modificată prin HG nr.488/2011 emisă în baza Legii nr.255/2010.
P. HG nr.416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", modificată și completată prin HG nr.488/2011 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A." (art.1) și declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art.1, expropriator fiind S. român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (art.2), precum și „ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art.1 suma globală estimată de 63.000 mii lei, alocată de la bugetul de stat, aprobat potrivit legii, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii” (art.3).
Anexa nr.1 a hotărârii de guvern cuprinde lista imobilelor care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", situate pe raza localității Pecica, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor.
Atâta timp cât nu a avut loc exproprierea propriu-zisă a terenului de mai sus prin emiterea deciziei de expropriere, iar procedura de realizare a acesteia urmează legea în vigoare la momentul derulării ei, fiecare act juridic este suspus actului normativ sunt imperiul căruia se realizează. Astfel, începerea procedurii exproprierii sub imperiul Legii nr.198/2004 și a HG nr.416/2010 în forma inițială nu atrage aplicabilitatea acestor acte normative (ultraactivitatea lor) în condițiile abrogării legii și a modificării hotărârii guvernului cât timp nu a fost emisă decizia de expropriere în condițiile Legii nr.198/2004.
În aceste circumstanțe nu este întemeiat argumentul reclamanților privitor la violarea de către HG nr.488/2011 a regulii neretroactivității legii prevăzută de art.15 al.2 din Constituția României, având în vedere că HG nr.488/2011 a fost emisă în baza Legii nr.255/2010 în vigoare la momentul derulării procedurii exproprierii.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica adusă HG nr. 488/2011 privitor la necompetența guvernului de a stabili el însuși cuantumul despăgubirilor, întrucât nu doar Legea nr.255/2010, ci și Legea nr.198/2004 prevede obligația emiterii hotărârii guvernului prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici, amplasamentul lucrării, sursa de finanțare și declanșarea procedurii de expropriere, precum și suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator, conform raportului de evaluare întocmit de experți evaluatori membri ai ANEVAR.
P. HG nr.488/2011 s-a stabilit doar o valoare estimativă a despăgubirilor, cuantumul final al fiecărei despăgubiri urmând a fi determinat prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii prevăzută de art.20 din Legea nr.255/2010.
De asemenea, HG nr.488/2011 nu creează nicio discriminare, din moment ce Legea nr.255/2010 prevede o procedură de contestare în instanță a valorii stabilite prin HG nr.488/2011.
Nu există discriminare între reclamantă și persoanele cărora li s-a acordat despăgubirea stabilită în baza Legii nr.198/2004, căci în cazul celei de a doua categorii de persoane, acordarea despăgubirii s-a realizat odată cu preluarea dreptului de proprietate de către stat, prin decizia de expropriere și stabilire a despăgubirilor. Or, acele persoane primesc despăgubirea evaluată în baza Legii nr.198/2004 în baza deciziei de expropriere și stabilire a despăgubirilor emisă în temeiul Legii nr.198/2004.
În materia discriminării, art.16 din Constituția României instituie principiul egalității în drepturi a tuturor cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează interzicerea discriminării, iar Protocolul nr. 12 la aceeași Convenție prevede la art. 1 că „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație”, interzicând autorităților publice o conduită contrară acestui principiu.
În acord cu prevederile constituționale și convenționale de mai sus, OG nr.137/2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare garantează respectarea principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării (art.1 al.2), inclusiv dreptul de proprietate, cu precizarea la al.3 al art.1 că exercitarea acestor drepturi privește persoanele aflate în situații comparabile, iar, conform al.4, obligația respectării acestor principii revine oricărei persoane fizice sau juridice.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (hotărârile pronunțate în cauzele Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, B. și alții împotriva Moldovei, 2004). De asemenea, conform jurisprudenței aceleași Curți, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.
Or, în cazul de față, nu a avut loc o înlăturare a despăgubirilor, ci o recalculare a acestora, prin determinarea unei valori estimative până la momentul emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului de despăgubirilor. Ceea ce o nemulțumește pe reclamantă este valoarea actuală a despăgubirilor, estimate de HG nr. 488/2011 la o sumă mai mică decât cea estimată inițial prin HG nr.416/2010.
Exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art.481 din Codul civil. Or, se remarcă faptul că Legea nr.255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr.198/2004: prețul de vânzare a imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.771 al.(5) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr.488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr.488/2011 este una corectă sau nu se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art.22 al.1 din Legea nr.255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea guvernului, iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la emiterea hotărârii prevăzute de art.7 din Legea nr.198/2004 pentru suma de 16.230 lei este inadmisibilă ca urmare a abrogării acestui text legal, iar solicitarea de constatare a nelegalității HG nr.488/2010 este inadmisibilă în cadrul procesului civil, având în vedere că reclamanta a sesizat Curtea de Apel Timișoara cu excepție de nelegalitate a acestei hotărâri de guvern, fiind respinsă prin sentința civilă nr.492/20.09.2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă, tocmai în considerarea faptului că despăgubirea prevăzută de HG nr.488/2011 poate fi contestată la instanța civilă, motiv pentru care nu poate face și obiectul analizei instanței de contencios administrativ.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând, în principal, casarea ei cu trimitere spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea ei în sensul declarării ca nelegale a HG nr.488/2011, constatarea inopozabilității ei și admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art.27 al.2 din OG nr.137/2000, acțiunea expropriatorului constituindu-se într-o discriminare prohibită de art.16 al.1 din Constituție, de art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de art.1 din Protocolul nr.12, de art.20, 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Astfel, instanța era ținută să citeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pe de altă parte, câtă vreme nu a înțeles modificarea valorii stabilite prin HG nr.488/2011, tribunalul a ignorat normele europene de drept material și procedural, inclusiv prioritatea Convenției în raport cu dreptul național, arată recurenta.
A mai invocat că tribunalul nu distinge între exproprierea de fapt și cea formală, fiind încălcat art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tratând exproprierea ca pe un drept al statului și nu ca pe o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate rezultată din modalitatea în care s-a derulat procedura de expropriere, cu referire la cauza Mellacher ș.a. c/a Austria, în cauză operând o veritabilă expropriere de fapt.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.3041 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
În primul rând, referitor la nelegalitatea HG nr.488/2011 invocată de recurentă, instanța reține că prin sentința civilă nr.492/20.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă cererea reclamantei având acest obiect, instanța reținând că „HG nr.488/2011 a fost emisă în vederea executării în concret a Legii nr.255/2010 iar împrejurarea că modifică și completează un act administrativ anterior nu reprezintă prin ea însăși o încălcare a principiului neretroactivității legii.
HG nr.416/2010 nu a stabilit dreptul reclamantei la un anumit cuantum al despăgubirilor, drept care să fie modificat de HG nr.488/2011, astfel încât problema retroactivității nu se pune.
Dar chiar dacă HG nr.416/2010 (sau un act de evaluare emis în temeiul acestei hotărâri) ar fi stabilit dreptul la un anumit cuantum, modificat ulterior, actul administrativ de modificare nu ar produs efecte retroactive decât dacă s-ar fi aplicat un raporturi juridice născute în temeiul primei hotărâri și deja stinse prin plata despăgubirilor (și ar fi condus, spre ex., la returnarea unei părți din despăgubirea deja încasată, ceea ce nu este cazul în speță). Atâta vreme cât raporturile juridice nu s-au stins prin plată, cuantumul despăgubirii poate fi modificat prin act normativ emis în temeiul unei legi cu norme imperative deoarece, în domeniul dreptului public, este de principiu că legea este de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că se aplică tuturor raporturilor juridice în curs de desfășurare la care legea se referă, așa cum este cazul cu Legea nr.255/2010 care reglementează raporturile juridice născute din expropriere, în anumite situații.
Singura condiție este ca despăgubirea să fie justă raportat la valoarea bunului expropriat dar această chestiune nu ține de legalitatea ci de temeinicia actului de despăgubire și, deci, nu poate face obiectul excepției de nelegalitate, fiind de competența instanței sesizate cu fondul pricinii.”
S-a statuat, astfel, că stabilirea cuantumului despăgubirilor în cauză este supusă procedurii prevăzute de Legea nr.255/2010 și, respectiv, de Legea nr.33/1994, după cum se va arăta în considerentele deciziei.
Referitor la discriminarea invocată de recurentă, instanța reține că din examinarea cererii de chemare în judecată rezultă că se invocă discriminarea față de ceilalți proprietari de pe tronsonul de autostradă A.-Nădlac ca un argument al solicitării de a-i fi emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii la valoarea rezultată din raportul de evaluare întocmit în cursul anului 2010. Tribunalul a arătat că solicitarea reclamantei de emitere a hotărârii cuprinzând cuantumul despăgubirilor dorit fără efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a prejudiciului cauzat prin expropriere potrivit dispozițiilor art.25-26 din Legea nr.33/1994 este nefondată, chiar dacă acest cuantum ar fi fost prevăzut în raportul de evaluare din 2010, iar reclamanta s-ar fi declarat de acord cu acesta. P. urmare, instanța de fond s-a pronunțat asupra pretențiilor reclamantei, contrar celor invocate în recurs.
Pe de altă parte însă, reclamanta nu a formulat în prezentul dosar o acțiune în sensul art.27 din OG nr.137/2000. Al.1 al acestui text de lege prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Așadar, această acțiune are ca obiect plata de despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a discriminării; or, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat un anumit cuantum al despăgubirii pentru exproprierea terenului proprietatea sa (în baza Legii nr.198/2004) invocând ca și argumente discriminarea față de alte persoane expropriate care au încasat sume mai mari decât cele prevăzute în anexa HG nr.488/2011. P. urmare, nu se impunea citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării conform art.27 al.3 din OG nr.137/2000.
Totodată, discriminarea la care se referă OG nr.137/2000 are în vedere, conform art.2, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar reclamanta nu a arătat care este criteriul în baza căruia a fost discriminată prin HG nr.488/2011 dintre cele mai sus-arătate.
De asemenea, prin Decizia nr.818/2008 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.27 al.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Curtea Constituțională a ajuns la aceeași concluzie și prin deciziile nr.819/2008, nr.820/2008 și nr.821/2008.
Tribunalul a reținut în mod legal că Legea nr.255/2010 și Legea nr.198/2004 prevăd obligația emiterii unei hotărâri de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici, amplasamentul lucrării, sursa de finanțare și declanșarea procedurii de expropriere, precum și suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator, conform raport de evaluare întocmit de experți evaluatori membri ai ANEVAR.
P. HG nr.488/2011 s-a stabilit doar o valoare estimativă a despăgubirilor, cuantumul final al fiecărei despăgubiri urmând a fi determinat prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii prevăzută de art.20 din Legea nr.255/2010.
Or, în speță, nu s-a emis o hotărâre de stabilire a despăgubirii în perioada de aplicare a Legii nr.198/2004, iar reclamanta a solicitat ca emiterea hotărârii de către comisia de stabilire a despăgubirilor să realizeze doar cu un anumit cuantum al despăgubirii, respectiv 16.230 lei, și nu este de acord cu efectuarea unei expertize de evaluare care să stabilească justa și prealabila despăgubire pentru terenul expropriat.
Pentru a se putea verifica dacă există vreo diferență nejustificată între valoarea despăgubirilor acordate expropriaților în baza Legii nr.198/2004 și cea acordată în baza Legii nr.255/2010 este necesară contestarea în instanță a valorii astfel stabilite și evaluarea despăgubirii terenului expropriat cu respectarea art.25-26 din Legea nr.33/1994.
Nu se poate reține existența vreunei discriminări între reclamantă și persoanele cărora li s-a acordat despăgubirea stabilită în baza Legii nr.198/2004, căci în cazul celei de a doua categorii de persoane acordarea despăgubirii s-a realizat odată cu preluarea dreptului de proprietate de către stat, prin decizia de expropriere și stabilire a despăgubirilor. Or, acele persoane primesc despăgubirea în baza deciziei de expropriere și stabilire a despăgubirilor emisă în temeiul Legii nr.198/2004.
De asemenea, în mod legal a avut în vedere tribunalul că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, adică nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. De asemenea, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.
Astfel, în cauză, reclamanta este nemulțumită de faptul că valoarea actuală a despăgubirilor estimate de HG nr.488/2011 este mai mică decât cea estimată în anul 2010.
Din acest punct de vedere, exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art.481 din Codul civil. Legea nr.255/2010 – art.22 al.3 - nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr.198/2004 (prin trimiterea la dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994) următoarele: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr.488/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art.22 din Legea nr.255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile art.25-26 din Legea nr.33/1994.
Legea nr.198/2004 a fost abrogată prin Legea nr.255/2010. Procedura exproprierii nu s-a finalizat sub imperiul Legii nr.198/2004 prin emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, iar potrivit art.32 din Legea nr.255/2010, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor se aplică prevederile prezentei legi.
În speță, reclamanta a învederat că nu solicită expertiză în condițiile art.25 din Legea nr.33/1994, solicitând a i se plăti despăgubiri stabilite în baza Legii nr.198/2004 prin primul raport de evaluare. Însă legea aplicabilă este Legea nr.255/2010, care prin art.22 al.1 prevede că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a despăgubirii, iar conform aliniatului 3 al aceluiași articol, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art.21-27 din Legea nr.33/1994.
Așadar, conform acestor dispoziții legale, instanța judecătorească este competentă să se pronunțe doar asupra cuantumului despăgubirii, care trebuie să fie stabilită de către o comisie de experți.
Referitor la invocarea art.14 din CEDO în relație cu art.1 Protocolul nr.1 din CEDO, Legea nr.33/1994 (art.1 și 26) și Legea nr.255/2010 (art.8) conțin și norme de drept substanțial, prin care se consacră caracterul just al despăgubirii, care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, norme care se află în concordanță cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest cadru legislativ intern creat prin Legea nr.33/1994 și Legea nr.255/2010 exclude existența unei discriminări prohibită de art.16 al.1 din Constituție, de art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art.1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenție.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., art.3041 C.pr.civ., instanța va respinge recursul declarat de reclamanta B. E. împotriva sentinței civile nr.335/04.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B. E. împotriva sentinței civile nr.335/04.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/12.11.2013
Tehnored.MM/2 ex/27.11.2013
Instanță fond: Tribunalul A. – jud.T. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3522/2013. Curtea... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 38/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
