Cereri. Decizia nr. 1620/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1620/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1620/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1620

Ședința publică din 20.11.2013

PREȘEDINTE: Rujița R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

GREFIER:A. M. T.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea reclamantă V. A. împotriva deciziei civile nr. 658/R/29.02.2012, pronunțată în dosarul nr. 1112._ /a1 de Curtea de Apel Timișoara și a deciziei civile nr. 1418/24.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ de aceeași instanță, în contradictoriu cu intimata pârâtă . –S. PORȚILE DE F..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru contestatoare mandatar V. N., lipsă fiind intimata

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul contestatoarei arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare și să îi fie retrocedat terenul; depune la dosar procura judiciară și concluzii scrise însoțite de înscrisuri.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 658/R/29.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1112._ /a1 a fost respins recursul declarat de reclamanta V. A. împotriva încheierii de ședință pronunțată în baza art. 1551 C. pr. civ. la 02.03.2011 de Tribunalul C.-S. în dosarul nr. 1112._ .

Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare reclamanta, contestație respinsă prin decizia civilă nr. 1418/24.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .

Împotriva ambelor decizii a formulat contestație în anulare reclamanta, cererea fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia civilă nr. 3237/11.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Curții de Apel Timișoara, instanța reținând incidența disp. art. 319 alin. 1 C. pr. civ.

La Curtea de Apel Timișoara, cererea a fost înregistrată sub nr._ .

Examinând contestația prin prisma criticilor formulate și în baza art. 317 și urm. C. pr. civ., instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 658/R/29.02.2012 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de suspendare a judecății din 02.03.2011 dată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr. 1112._ reținând că în mod corect a fost dispusă o atare măsură câtă vreme reclamanta nu s-a conformat obligației de achitare a avansului stabilit pentru plata expertului, efectuarea unei expertize fiind apreciată ca necesară și utilă soluționării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1418/24.05.2012, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația în anulare formulată împotriva sus-menționatei decizii de către reclamanta – contestatoare, instanța reținând că criticile contestatoarei, în fapt și în drept, nu pot fi încadrate în condițiile de admisibilitate cerute pentru această cale extraordinară de atac de disp. art. 317, 318 C. pr. civ.

Pe calea prezentei contestații, contestatoarea s-a referit la fondul cererii de chemare în judecată (revendicare teren expropriat fără plata de despăgubiri, anulare titlu pârâtă, rectificare înscrieri de carte funciară), la probe administrate, la atitudinea judecătorului investit cu soluționarea cauzei în primă instanță și a solicitat admiterea acestei cereri astfel cum a fost formulată.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, pusă la dispoziția părții interesate care tinde să obțină modificarea hotărârii contestate de către însăși instanța care a pronunțat-o.

Dată fiind natura juridică a acestei căi de atac, situațiile în care poate fi admisă nu pot fi extinse la alte cazuri decât cele expres și limitativ avute în vedere de legiuitor (art. 317 și 318 C. pr. civ.)

Or, în cauză, contestatoarea nu invocă vreunul dintre aceste motive ci se referă la fondul cauzei, la probele administrate și la derularea litigiului purtat între părți, susțineri în care – având în vedere conținutul deciziilor contestate – nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele arătate.

Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 317 și urm. C. pr. civ., instanța va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea V. A. împotriva deciziei civile nr. 658/R/29.02.2012 pronunțată în dosarul nr. 1112._ /a1 de Curtea de Apel Timișoara și a deciziei civile nr. 1418/24.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ de aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea V. A. împotriva deciziei civile nr. 658/R/29.02.2012 pronunțată în dosarul nr. 1112._ /a1 de Curtea de Apel Timișoara și a deciziei civile nr. 1418/24.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ de aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 20.11.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.

GREFIER,

A. M. T.

Red. FȘ/25.11.2013

Teh. AMT/2 ex./09.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 1620/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA