Grăniţuire. Decizia nr. 117/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 117/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 117
Ședința publică din 17 martie 2015
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele B. A. și Asociația de proprietari ., ., A., respectiv de pârâtul A. I. împotriva deciziei civile nr. 782/16.09.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor P. A., având ca obiect grănițuire.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10.03.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5680/21.09.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a luat act de renunțarea la judecată a reclamantelor cu privire la capătul de cerere vizând grănițuirea și a respins în rest cererea reclamantelor B. A. și Asociația de Proprietari . . cu pârâtul A. I. și intervenientul în interes propriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor; a admis cererea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor în contradictoriu cu B. A., Asociația de Proprietari . . și A. I.; a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea Statului Român, înscris în CF nr._-C1-U25 A. (terenul aferent blocului X. . A. V.) și imobilul proprietatea pârâtului A. I., înscris în CF nr._ A. nr. top. 3226/2/2/1/1, pe aliniamentul A-B din planul de situație anexat raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, ce face parte integrantă din hotărâre și a obligat pârâtul A. I. să modifice streașina construcției sale (brutărie), astfel încât aceasta să nu mai depășească linia de hotar dintre terenul proprietatea sa și terenul proprietatea Statului Român, aferent nr. top. 3226/2/2/1/2.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că blocul X 21, ., Calea A. V., administrat de asociația de proprietari reclamantă și în care locuiește reclamanta B. A., este vecin cu imobilul pârâtului A. I., situat în A., ., compus din construcții (casă cu brutărie și anexă) și teren. La termenul de judecată din data de 19.09.2013, reclamantele au arătat că renunță la judecata capătului de cerere vizând grănițuirea, astfel că prima instanță, în temeiul art. 246 C.pr.civ., a luat act de renunțarea la judecată cu privire la acest capăt de cerere. S-a reținut, însă, că grănițuirea a fost cerută și de intervenientul în interes propriu Statul Român (proprietarul terenului aferent blocului X 21, ., Calea A. V.), care a mai solicitat și luarea măsurilor ce se impun, dacă construcția pârâtului depășește linia de hotar. Față de această stare de fapt și având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, prima instanță, in temeiul art. 560 C.civ., a admis cererea intervenientului în interes propriu și a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea Statului Român, înscris în CF nr._-C1-U25 A. (terenul aferent blocului X. . A. V.) și imobilul proprietatea pârâtului A. I., înscris în CF nr._ A. nr. top. 3226/2/2/1/1 pe aliniamentul A-B din planul de situație anexat raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, ce face parte integrantă din hotărâre.
S-a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză topografică, streașina construcției (brutăria) pârâtului depășește cu 45 cm linia de hotar dintre terenul proprietatea acestuia și terenul proprietatea Statului Român aferent nr. top. 3226/2/2/1/2, conform planului parcelar de la fila 141 din dosar și, ca urmare, pârâtul a fost obligat să modifice streașina construcției sale, astfel încât aceasta să nu mai depășească linia de hotar dintre terenul proprietatea sa și terenul proprietatea Statului Român aferent nr. top. 3226/2/2/1/2.
Potrivit expertizei în construcții, streașina construcției pârâtului este în așa fel făcută, încât apa de ploaie se scurge pe terenul său, așadar susținerea în sens contrar a reclamantelor este neîntemeiată, același raport de expertiză concluzionând că această construcție a pârâtului nu respectă dispozițiile art. 2 din Ordinul nr. 536/1997, astfel încât să se asigure însorirea acestora. Chiar dacă s-a reținut astfel, prima instanță nu a putut dispune desființarea construcției pârâtului (așa cum au cerut reclamantele), atâta timp cât aceasta a fost realizată în baza unei autorizații de construire prezumată a fi legală, care nu a fost anulată și, totodată, cu respectarea autorizației, acest din urmă aspect (construirea cu respectarea autorizației) fiind deja stabilit într-un alt proces (dos._/55/2007, filele 26-28), așadar nici nu a mai fost repus în discuție.
Cererea reconvențională a pârâtului (prin care acesta a solicitat să fie obligate reclamantele să ridice gardul care-i blochează accesul în spatele clădirii și la postul de reglare și închidere a gazului ce alimentează imobilul) a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu motivarea că pârâtul nu a dovedit, așa cum avea obligația, potrivit art. 1169 C.civ., că reclamantele ar fi ridicat în mod ilegal vreun gard ce-i blochează accesul.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, pârâtul A. I., reclamanta B. A. și reclamanta Asociația de Proprietari . loc X. scara A.
Apelantul A. I. a solicitat respingerea cererii de a modifica streașina construcției cu destinație brutărie, precum și respingerea calității de intervenient a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor P..
În motivare, a arătat că, din expertizele depuse la dosar, s-a dovedit că reclamantele Asociația de Proprietari și B. A. nu au calitate procesuală activă. Legea nr.158/2010 prevede că toate terenurile situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale, trec în administrarea autorităților locale, deci Statul R., prin Finanțele P., nu are calitate, deoarece terenul în cauză a trecut în administrarea autorităților locale, chiar dacă în cartea funciară figura Statul R., fiind doar simplă omisiune a actualizării CF, și astfel, Municipiul A. în calitatea sa de proprietar asupra terenului, a avut dreptul de a face prin organele sale, acte de dispoziție în legătură cu acel teren. Expertul B. V. la capitolul III din expertiză, la concluzii arată că apa de ploaie este captată pe terenul pârâtului, prin intermediul jgheaburilor și burlanelor montate pe clădire. El a respectat întocmai planul care a fost vizat de autoritățile locale și care a stat la baza eliberării autorizației de construcție cu destinație de brutărie. La termenul din 21.02.2013 a depus obiecțiuni la obiectivele de expertiza solicitate de reclamantele B. A. și Asociația de Proprietari prin care a arătat traseul apelor pluviale. În ședința publica din 19.09.2013, în încheiere, s-a consemnat greșit că streașina construcției cu destinație de brutărie are un metru, cu toate că acesta a arătat că legea în construcții permite ca, pe domeniul public, de la 2.5 m în sus de la nivelul solului, se aproba balcoane și streșini, împrejurări față de care solicită anularea obligativității de a modifica streașină construcției cu destinație brutărie, fiind astfel nevoit să ridice un zid calcan de cca 0.8 m, care ar bloca pătrunderea soarelui și a luminii la reclamantei B. A.. Apa de ploaie colectata pe acoperișul construcției brutărie este dirijată spre curtea apelantului și la canalizarea orașului, iar picătura de streașină nu cade pe terenul învecinat, nu produce pagube de niciun fel, fiind doar un pretext pentru reclamanta de a cere demolarea construcției cu destinație brutărie construită cu toate aprobările legale. Solicită să-i fie acordat cu titlu gratuit 1 m pe toată lungimea construcției care să-i servească ca servitute, în felul acesta apreciind că s-ar rezolva definitiv problema în litigiu. Solicită ridicarea celor două garduri care blochează accesul în spatele clădirii la postul de închidere a gazelor care alimentează atât brutăria cât și locuința apelantului.
Apelantele B. A. și Asociația de Proprietari . loc X. scara A au solicitat ca, în rejudecare, să se modifice hotărârea, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată, să se constate că pârâtul a edificat construcția „brutărie" cu încălcarea dispozițiilor art. 2 din Ordinul nr. 536/1997; să fie obligat pârâtul la ridicarea (totală sau parțială) construcției astfel edificate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de apel, apelantele au invocat excepția de nelegalitate a Autorizației de construcție nr. 1239/16.11.2000 emisă de Primăria Municipiului A., solicitând sesizarea Tribunalului A. în sensul constatării nelegalității actului menționat, în temeiul art. 4 alin. 1 și următoarele din Legea nr. 554/2004. Au invocat prevederile art. 2 alin. 2 din Legea 50/1991. Prima instanță a reținut, în mod corect, faptul că „raportul de expertiză concluzionează că această construcție a pârâtului nu respectă dispozițiile art. 2 din Ordinul ministrului sănătății nr. 536/1997 privitoare la amplasarea clădirilor vecine astfel încât să se asigure însorirea acestora"". Cu toate acestea, a concluzionat greșit că nu se poate desființa construcția pârâtului, atâta timp cât aceasta a fost realizată în baza unei autorizații de construire. Prin urmare, a respins acțiunea reclamantelor motivat pe existența unei expertize extrajudiciare, deși în cauză fusese încuviințată și efectuată o expertiză în construcții. Tot pentru același considerent, prima instanță a respins obiectivul propus de reclamante la expertiza în construcții, prin care s-a solicitat a se constata dacă imobilului pârâtului a fost edificat cu respectarea autorizației de construcție. O expertiză extrajudiciară nu poate fi admisă ca probă într-un proces, ci poate fi cel mult un început de dovadă scrisă, iar considerarea unei expertize extrajudiciare ca probă în proces contravine unor principii de bază ale dreptului procesual civil, respectiv opozabilitatea si contradictorialitatea. Așadar, întrucât prima instanța și-a motivat, în mod greșit, hotărârea pe existența unei expertize extrajudiciare, considerând că imobilului pârâtului a fost edificat cu respectarea autorizației de construcție, apreciază că se impune completarea raportului de expertiză în construcții cu obiectivul propus de reclamante în acest sens, pentru a fi respectat dreptul la apărare cu privire la toate probele administrate în acest dosar.
În drept invocă prevederile art.282 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 782/16.09.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins apelul exercitat de apelantul A. I., precum și cel formulat de apelanții B. A. și Asociația de Proprietari din A., ., ., jud. A. împotriva sentinței primei instanțe, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește apelul exercitat de pârâtul A. I., potrivit raportului de expertiză întocmit de d-l expert judiciar L. V., Statul Român este proprietarul parcelei nr. top. 3226/2/2/1/2.
Art. 21 alin. 1 raportat la art. 18 alin. 2 din Codul civil (Legea nr. 287/2009 rep.) reglementează prezumția legală, conform căreia dacă un drept este înscris în cartea funciară se prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în condițiile legii.
Apelantul A. I. nu a făcut dovada radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român, cu consecința înscrierii celui al unității administrativ teritoriale, așa încât legitimare procesuală în cauză, în calitate de intervenient are Statul Român, conform art. 58 C..
Legea nr. 158/2010, ce modifică art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (invocat de A. I.) nu este aplicabilă în cauză, căci vizează terenurile din fondul funciar, or, terenul aferent blocului de locuințe nu face parte din această categorie de imobile, având, în mod evident, categoria de folosință a terenului intravilan aferent construcțiilor.
Calitatea procesuală a reclamantelor se raportează doar la cererile ce vizează servitutea picăturii de streașină și a demolării construcției (ce au fost respinse în fond), iar nu și grănițuirea, la această ultimă cererea acestea renunțând la judecată.
În ceea ce privește servitutea, lucrarea tehnică topografică întocmită de d-l expert L. V. a concluzionat în sensul că apa de ploaie captată de streșinile brutăriei pârâtului nu afectează terenul aferent blocului X. din A., Calea A. V., ci un altul, ce este, la fel, proprietatea Statului Român, și anume ./2/2/1/2. Or, în favoarea acestuia, iar nu a reclamantelor, a dispus prima instanță obligarea pârâtului la respectarea servituții picăturii de streașină, conform art. 611 cod civil („Proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.”).
De asemenea, obiecțiunile pârâtului privitor la dirijarea apei de la balcoanele blocului X. nu privesc prezentul litigiu, în condițiile în care pârâtul nu a formulat cerere reconvențională privitor la respectarea servituții picăturii streșinii față de imobilele proprietatea sa.
Cu privire la eventualele erori în consemnarea concluziilor orale ale pârâtului în încheierea de ședință din 19.09.2013, acesta avea deschisă calea cererii de îndreptare a erorii materiale, prevăzută de art. 281 din codul de procedură civilă de la 1865 (C.). Calea de atac a apelului nu este reglementată în scopul corectării unor astfel de greșeli, iar în cea ce privește fondul litigiului, prima instanță nu și-a întemeiat soluția pe o eventuală recunoaștere judiciară a pârâtului realizată cu ocazia concluziilor finale, ci pe probele administrate în cauză anterior deschiderii dezbaterilor asupra fondului, și anume pe cele două expertize tehnice și celelalte înscrisuri administrate în probațiune.
Solicitarea apelantului A. I. de constituire în favoarea sa a unui drept de servitute cu titlu gratuit este o cerere nouă formulată pentru prima oară în apel, conduită procesuală ce nu este îngăduită de art. 294 alin. 1 C., așa încât a fost respinsă, ca inadmisibilă în această fază procesuală. Toate cererile de chemare în judecată cu care părțile înțeleg să învestească instanța de judecată se fac în primă instanță. Apelul este un mijloc procedural ce permite atacarea sentinței civile pronunțate în primă instanță referitor la toate cererile deduse judecății în primul grad de jurisdicție, nefiind un prilej pentru formularea unor noi solicitări.
Este corectă soluția primei instanței de respingere a cererii reconvenționale având ca obiect obligarea reclamantelor B. A. și Asociația de proprietari a ., Calea A. V. la ridicarea a două garduri care ar bloca accesul la postul de închidere a gazelor atât la brutăria, cât și la locuința pârâtului, întrucât acesta nu a probat susținerile privitoare la această cerere, deși sarcina probei îi aparținea, conform art. 129 alin. 1 C..
În cauză, au fost efectuate două expertize, una topografică, iar alta în construcții, și, cu toate acestea, pârâtul nu a înțeles să stabilească obiective pentru nici una dintre lucrări privitor la lămurirea celor două garduri, cu consecința plății onorariului expertului. De asemenea, nu a făcut dovada cu înscrisuri sau probe testimoniale (independent sau în coroborare cu o expertiză tehnică) a împrejurărilor privitoare la: terenul pe care sunt ridicate gardurile (în care carte funciară este înscris acest teren și în proprietatea cui) sau care sunt terenurile delimitate de acele garduri (și în proprietatea cui), cine le-a ridicat. Dar, mai ales, nu a probat interesul său (legitim, născut și actual – condiție esențială în exercitarea dreptului la acțiune) în susținerea acestei cereri reconvenționale și anume faptul că el sau lucrătorii de la compania de gaz nu au acces la postul de închidere a gazelor ce alimentează brutăria și casa pârâtului.
Apelul reclamantelor are în vedere demolarea construcției pârâtului (brutăria) pentru motivul încălcării prevederilor art. 2 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997, fiind vorba de fapt de art. 2 din Normele de igienă și recomandări privind mediul de viață al populației cuprinse în Anexa 1 la ordinul de mai sus („Amplasarea clădirilor destinate locuințelor trebuie să asigure însorirea acestora pe o durată de minimum 1 1/2 ore zilnic, la solstițiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit. Distanța dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc.”)
Considerentul primei instanțe referitor la valorificarea expertizei judiciare administrate în dosarul nr._/55/2007, proces la care reclamantele nu au participat, dar în cadrul căruia s-a stabilit că brutăria a fost ridicată cu respectarea autorizației de construire, are în vedere, de fapt, puterea de lucru judecat. De altfel, prima instanță a reținut că, pentru motivul lămuririi acestei probleme într-un alt proces, ea nu mai poate fi repusă în discuție într-un nou litigiu.
Acest considerent este parțial corect, căci, la fel de adevărat este că, în condițiile în care reclamantele nu au fost părți în acel proces, considerentele hotărârii judecătorești respective le sunt opozabile cu valoare de fapt juridic, împotriva căruia pot face contradovada.
Or, expertiza tehnică contrarie realizată în dosarul nr._/55/2007 și valorificată, în soluționarea acelei cauze, de către Tribunalul A. (prin decizia civilă nr. 835/05.10.2010) a avut ca obiectiv determinarea împrejurării dacă brutăria a fost ridicată cu respectarea autorizațiilor de construire nr._/06.12.1990 și nr. 1239/ 16.11.2000 raportat la amplasamentul brutăriei și a anexelor sale față de terenul proprietatea pârâtului și de terenul restituit numitului Kramer E. prin dispoziția nr._/20.11.2007 a Primarului Mun. A..
Deci, din perspectiva litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._/55/2007, ceea ce interesa era doar respectarea autorizațiilor de construire privitor la amplasarea construcțiilor în spațiu față de terenul numitului Kramer E., iar nu și la respectarea art. 2 din Anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997.
În privința acestei norme de igienă referitoare la amplasarea clădirilor destinate locuințelor, în așa fel încât să fie asigurată însorirea tuturor încăperilor de locuit pe o durată de minimum 1 1/2 ore zilnic, la solstițiul de iarnă, respectiv la distanța dintre clădiri mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc, raportul de expertiză judiciară întocmit de d-l expert B. I. în acest proces a stabilit că norma de mai sus nu este respectată în ceea ce privește amplasamentul brutăriei față de . care brutăria a fost ridicată față de . încăperilor apartamentului reclamantei constând în hol, baie și sufragerie, pe durata solstițiului de iarnă. În schimb, fereastra de la dormitor este însorită după masa. În plus, expertul a reținut că la acest neajuns contribuie și orientarea defectuoasă a încăperilor de mai sus față de punctele cardinale.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că nu este întemeiată cererea reclamantelor de demolare a brutăriei pârâtului, având în vedere faptul că încălcarea dispozițiilor art. 2 din Anexa nr. 1 la ordinul de mai sus se datorează doar parțial construcției pârâtului, o parte a culpei fiind determinată de însăși poziționarea blocului față de punctele cardinale. De asemenea, culpa pârâtului vizează doar o parte din încăperile apartamentului reclamantei B. A. (pentru hol, baie și sufragerie, cea mai importantă dintre aceste încăperi fiind cea din urmă, căci holul și baia sunt în multe locuințe fără iluminare naturală, așa încât nu se poate reține în privința lor un prejudiciu efectiv), iar nu și pentru dormitorul aceleași locuințe.
Pe de altă parte, construcția a cărei demolare o solicită reclamantele reprezintă brutăria pârâtului, adică locul în care se desfășoară activitatea acestuia, ce asigură mijloacele de subzistență și trai ale acestuia.
Prin demolarea construcției, reclamantele urmăresc repararea prejudiciului suferit de B. A. prin limitarea dreptului ei de proprietate, solicitare ce se analizează prin prisma condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 Cod civil („Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”), art. 1381 (inclusiv dispozițiile alin. 3 ale acestui text legal referitoare la faptul că dreptul la reparație este supus dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor, deci și prescrierea dreptului la acțiune) și art. 1385 alin. 1 Cod civil („Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.”)
Or, în aceste condiții, coroborat cu faptul că Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997 nu prevede o astfel de sancțiune pentru încălcarea normei de igienă de mai sus, ținând cont de faptul că prejudiciul invocat de reclamante (și care este, de fapt, resimțit doar de reclamanta B. A., iar nu de întreaga Asociație de proprietari) constă în limitarea parțială a dreptului de proprietate al reclamantei de ordin I, pe durata solstițiului de iarnă, așa încât măsura drastică a demolării construcției pârâtului, cu consecința înlăturării mijlocului său principal de trai, apare ca fiind excesivă și cu depășirea limitelor principiului restitutio in integrum, transpus în legislația actuală de art. 1381 alin. 1 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recursuri, în termen legal, reclamantele B. A. și Asociația de Proprietari ., ., A., cât și pârâtul A. I..
Reclamantele B. A. și Asociația de Proprietari ., ., au solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată și precizată, prin constatarea că pârâtul a edificat construcția „brutărie” cu încălcarea dispozițiilor art. 2 din Ordinul nr. 536/1997 cu privire la aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației și obligarea acestuia la ridicarea (totală sau parțială) a construcției astfel edificate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantele au arătat că, referindu-se la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de d-nul expert B. I., instanța de apel a analizat doar problema însoririi imobilului reclamantei, în condițiile în care lucrarea antemenționată a vizat două aspecte, la care se referă prevederile art. 2 din O.M.S. nr. 536/1997, respectiv problema însoririi apartamentului reclamantei B. A. și a distanței dintre cele două imobile. Cel de-al doilea aspect, al distanței dintre imobile, a fost ignorat în totalitate de instanța de apel în motivarea soluției date, deși expertiza tehnică în construcții cuprinde concluzii detaliate cu privire la acest aspect.
Astfel, cu privire la distanța dintre cele două imobile, în Raportul de expertiză în construcții s-a reținut că "distanța minimă între clădiri trebuie să fie egală cu înălțimea celei mai mari dintre ele, dar nu mai mică de 3 m, conform regulamentelor locale de urbanism". În speță, în rapoartele de expertiză s-a reținut faptul că distanța dintre imobilul pârâtului și . reclamantei B. A. variază între 1,83 m și 2,07 m, iar înălțimea streașinei brutăriei este de 2,85 m, în timp ce înălțimea blocului este de 12 m.
Având în vedere faptul că imobilul pârâtului a fost construit ulterior edificării blocului (conform autorizației de construcție nr. 1239/16.11.2000), ținând cont de înălțimea celor două imobile, de distanța dintre ele (care nu este nici măcar la nivelul minim prevăzut de regulamentele locale de urbanism și cu atât mai puțin respectă exigențele OMS 536/1997), de faptul că, în plus, pârâtul a și depășit limita sa de hotar cu 0,45 m, consideră evident faptul că această construcție a fost edificată cu încălcarea normelor legale, impunându-se desființarea ei.
Se mai arată că, instanța de apel a reținut greșit starea de fapt, întrucât, în realitate, clădirea a cărei desființare au solicitat-o nu reprezintă brutăria propriu-zisă, ci doar o magazie adiacentă acesteia. Această chestiune reiese cu evidență din planșele depuse la dosarul cauzei de către intimat. Așadar, desființarea acestei construcții nu ar constitui un impediment pentru ca brutăria să poată funcționa în continuare.
Pe de altă parte, instanța de apel a făcut aprecieri eronate cu privire la faptul că brutăria ar reprezenta mijlocul principal de trai al intimatului. De fapt, acesta este pensionar, iar brutăria este o afacere care îi aduce venituri suplimentare.
Independent de aceste aspecte, dreptul de proprietate este garantat prin Constituția României, care Ia art. 44 alin. 1 prevede că „dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege ", iar Ia alin. 2 „proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular" . Același articol prevede, la aliniatul 7, că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului".
Astfel, în condițiile în care, așa cum însăși instanța de apel a apreciat, în speță este vorba despre o limitare parțială a dreptului de proprietate al reclamantei din culpa intimatului, precum și o încălcare a dispozițiilor Constituției României, se impune aplicarea unei sancțiuni, respectiv desființarea construcției edificate de acesta.
Cu privire la referirea făcută de instanța de apel la prescripția dreptului la acțiune, apreciază că orice acțiune care are ca scop apărarea dreptului de proprietate este imprescriptibilă.
În drept, s-a invocat art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
Pârâtul A. I. a solicitat casarea hotărârii și reținerea spre rejudecare, cu motivarea că, atât hotărârea primei instanțe, cât și hotărârea instanței de apel au fost date cu aplicarea greșita a normelor de drept material și s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.
Potrivit expertizei în construcții efectuate în cauză, streașina construcției este în așa fel făcută încât apa de ploaie se scurge pe terenul proprietatea sa. În consecință, nu se poate dispune desființarea construcției, atâta timp cât aceasta a fost construită conform unei autorizații de construire legale, lucru reținut prin Decizia civilă nr. 6047/15.07.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar_ .
În mod corect prima instanță a reținut faptul ca această construcție a fost ridicată conform autorizației de construire, astfel cum reiese din sentința pronunțată in dosarul nr._/55/2007. Având în vedere că se constată irevocabil edificarea construcției in cauză cu respectarea cerințelor legale, fapt subliniat și de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, consideră că din eroare prima instanță a dispus obligarea pârâtului la modificarea streșinii construcției brutărie, ca urmare a unei interpretări greșite a prevederilor art. 615 cod civil de la 1864. Din prevederile articolului sus-amintit nu reiese faptul că streașina nu poate să depășească linia imaginară ce constituie hotarul aerian dintre două proprietăți, atâta timp cât apele pluviale nu cad pe terenul vecin (astfel cum reiese din raportul de expertiză efectuat în cauză).
In situația în care ar fi obligat la modificarea streșinii, pe lângă cheltuielile foarte mari la care ar fi supus, nu are altă soluție tehnică decât ridicarea unui zid/calcan pentru preluarea apelor pluviale în lipsa burlanelor existente în prezent, fapt care ar duce la obturarea iluminării apartamentelor de la blocul vecin.
În drept, a invocat art. 486, 487, 488, 490 și urm. Cod pr.civ., art. 616 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantele B. A. și Asociația de Proprietari ., . au solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală, cu motivarea că, raportat la probatoriul administrat în cauză, în mod corect prima instanță a admis cererea de intervenție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, stabilind linia de hotar între imobilul proprietatea Statului Român, înscris în CF nr._-C1-U25 A. (terenul aferent blocului X. . A. V.) și imobilul proprietatea pârâtului A. I., înscris în CF nr._ A. nr. top 3226/2/2/1/1, obligându-l pe acesta din urmă să modifice streașina construcției sale astfel încât acesta să nu mai depășească linia de hotar.
Astfel, față de concluziile Raportului de expertiză topo, apa de ploaie captată de streșinile brutăriei pârâtului afectează ./2/2/1/2, proprietatea Statului Român, iar instanța de apel a reținut în mod corect această chestiune.
Pe de altă parte, cu privire la considerentul primei instanțe referitor la valorificarea expertizei judiciare administrate în dos. nr._/55/2007, în cadrul căruia s-a stabilit că brutăria a fost ridicată cu respectarea autorizației de construcție, ca având putere de lucru judecat, instanța de apel a valorificat corect acest aspect, față de faptul că reclamantele nu au fost părți în proces, iar considerentele hotărârii judecătorești respective le sunt opozabile cu valoare de fapt juridic împotriva căruia pot face contradovadă, respectiv din perspectiva obiectului litigiului anterior, ce viza doar respectarea autorizațiilor de construire privitor la amplasarea construcțiilor în spațiu față de terenul numitului Kramer E., iar nu față de ceilalți vecini ai terenului, astfel că respectiva expertiză judiciară nu este relevantă în cauză.
În drept, s-a invocat art. 115 și urm.C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor P. A. a solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală, cu motivarea că în mod corect prima instanță a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea Statului Român, înscris în CF nr._-C1-U25 A. și imobilul proprietatea pârâtului A. loan, înscris în CF nr._ A. nr. top. 3226/2/2/1/1, obligând pe numitul A. loan să modifice streșina construcției sale, astfel încât aceasta să nu mai depășească linia de hotar dintre cele două terenuri, față de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
În drept, s-a invocat art. 494 coroborat cu art. 205 din N.C.pr.civ.
Prin concluziile scrise formulate de pârâtul A. I., au fost reluate aceleași motive invocate prin cererea de recurs, expuse deja în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reiterate.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de prevederile art. 299 și urm. C. pr. civ., coroborate cu prevederile art. 611 din Noul Cod Civil și art. 2 din Normele de igienă și recomandări privind mediul de viață al populației cuprinse în Anexa 1 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997, Curtea constată că ambele cereri de recurs sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerentele:
Ca un aspect preliminar, se impune a constata că prin cererile de recurs de față se reiterează unele motive invocate prin cererile de apel, motive ce vizează însă și starea de fapt, pe care recurenții o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză.
Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000. Recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că instanța de recurs nu va relua aprecierea probatoriului, pentru considerentele deja expuse.
Ca atare, curtea va înlătura, ca neputând face obiectul controlului judiciar în această cale de atac, motivele de recurs privind starea de fapt reținută în cauză, părțile tinzând, prin aceste motive, la reanalizarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte stări de fapt, lucru care, așa cum s-a arătat, nu este permis de legea procesual civilă în recursul de față. Este vorba de criticile privind constatările din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, de destinația clădirii a cărei demolare se cere și mijloacele de trai ale pârâtului.
În continuare, raportat la starea de fapt reținută în baza probatoriului amplu administrat în cauză, curtea constată că s-a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, atât cu privire la picătura streșinii, cât și cu privire la necesitatea demolării construcției edificate de către pârât.
Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de pârâtul A. I., Curtea reține că, în privința concluziilor raportului de expertiză invocate în susținerea cererii sale, acestea privesc aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, nu de nelegalitate. Pornind de la starea de fapt reținută de instanța de apel (ce nu mai poate fi reevaluată în recurs, așa cum s-a arătat anterior), Curtea reține că s-a făcut în speță o justă interpretare și aplicare a prevederilor art. 480 și art. 615 Cod civil.
Faptul că pârâtul a ridicat clădirea-brutărie cu respectarea întocmai a autorizațiilor de construire nu împiedică verificarea respectării dreptului de proprietate asupra parcelei vecine, respectiv a obligației pârâtului de a face streașina construcției legal autorizate, astfel încât să respecte linia de hotar dintre imobilul proprietatea sa și imobilul nr. top 3226/2/2/1/2, proprietatea Statului Român.
De altfel, pârâtul este în eroare, întrucât această cerere a Statului Român a fost admisă cu motivarea că streașina brutăriei a fost făcută astfel încât depășește linia de hotar dintre cele două proprietăți, stabilită prin sentința primei instanțe, ce a intrat în puterea lucrului judecat sub acest aspect (al grănițuirii) în condițiile în care nicio parte nu a atacat cu apel această parte din hotărâre, și nu pentru că apele pluviale cad pe terenul vecin.
Art. 615 Cod civil prevede că fiecare proprietar trebuie să facă streașina casei sale, astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul său sau pe domeniul public, nu pe cel al vecinului, însă acest lucru nu exclude obligația pârâtului de a respecta limita de hotar dintre cele două parcele, fiind irelevant dacă apa pluvială este colectată de terenul său.
Faptul că lucrările necesare pentru remedierea depășirii terenului vecin ar presupune costuri mari sau ar putea conduce la îngreunarea situației reclamantelor, nu pot conduce la concluzia necesității reformării hotărârii atacate, revenind pârâtului sarcina de a găsi soluții adecvate de intrare în legalitate, care să nu aducă atingere drepturilor recunoscute de lege altor persoane.
Cu privire la recursul declarat de reclamante, Curtea reține că, față de conținutul deciziei recurate, nu se poate reține ca întemeiată afirmația recurentelor că instanța de apel nu s-a preocupat de analizarea ambelor aspecte invocate cu privire la art. 2 din Ordinul M.S. nr. 536/1997, respectiv ar fi omis a se pronunța cu privire la distanța dintre clădiri.
Tribunalul a reținut în considerente că, prin amplasarea construcției pârâtului, se încalcă normele prevăzute de actul normativ precizat sub ambele aspecte, analizând în acest sens, conținutul raportului de expertiză întocmit de dl. inginer B. I., precum și textul de lege în discuție, însă, a avut în vedere și cauzele acestor încălcări, ce nu sunt imputabile pârâtului, conchizând că nu se poate dispune aplicarea sancțiunii cerute (demolarea construcției ce aduce atingere dreptului reclamantei de a se folosi de imobilul proprietatea sa, în condițiile asigurate de art. 2 din Ordinul M.S. nr. 536/1997).
În acest sens, al motivelor care au determinat încălcarea cerințelor susmenționate cu privire la asigurarea însoririi apartamentului reclamantei în perioada solstițiului de iarnă și distanța dintre cele două imobile, este justă reținerea tribunalului că acestea constau parțial în modul defectuos de poziționare a blocului față de punctele cardinale.
În ceea ce privește modul de amplasare a brutăriei, Curtea constată că, nici sub acest aspect, nu poate fi reținută o culpă a pârâtului în condițiile în care această clădire a fost edificată cu respectarea întocmai a autorizației de construire, emise de autoritățile competente și care nu a fost anulată pe calea prevăzută de lege, deși s-a contestat legalitatea acestui act în contencios administrativ. În acest sens, curtea reține că reclamantelor le revenea sarcina probării construirii brutăriei cu depășirea, în ce le privește, de către pârât a autorizației de construire, lucru pe care nu l-au făcut.
La emiterea autorizației de construire, instituțiile competente trebuiau să verifice respectarea de către clădirea ce urmează a se ridica, a tuturor normelor și normativelor în materie, astfel că, odată emisă autorizația de construire în speță, respectată de pârât, clădirea astfel ridicată nu poate fi demolată, cu titlu de sancțiune civilă pentru nerespectarea cerințelor art. 2 din Ordinul susmenționat, pentru că lipsește una dintre cerințele angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv culpa sa.
Se mai reține, ca argument suplimentar, că finalizarea ultimelor modificări la construcție s-a constatat prin adeverința nr._/10.09.2004 eliberată de Primăria Municipiului A., iar, primele demersuri probate de reclamante datează din anul 2006, acțiunea de față fiind promovată în octombrie 2012, astfel că autorizația de construire și-a produs efectele scontate, iar pârâtul ar suferi un prejudiciu disproporționat, prin demolarea construcției ridicată cu respectarea unui act administrativ ce nu a fost invalidat jurisdicțional, ce constituie o sursă de venit substanțial pentru pârât, fiind irelevant pentru soluție că nu este unica sursă de venit.
Este real că dreptul de proprietate al reclamantei B. A. trebuie respectat și protejat dar, în același timp, de protecție se bucură și dreptul pârâtului, constructor de bună-credință, cu atât mai mult cu cât este justă concluzia tribunalului în sensul că Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997 nu prevede o astfel de sancțiune pentru încălcarea normei de igienă de mai sus.
Se mai constată că, soluția tribunalului nu a fost fundamentată pe prescripția dreptului la acțiune, astfel că, și acest motiv de recurs se privește a fi neîntemeiat.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate și ale art. 299 și urm. Cod pr. civ., Curtea constată că ambele cereri de recurs sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civ., le va respinge.
Față de soluția dată în cauză, și de prevederile art. 274 Cod pr. civ., Curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, neputând fi reținută o culpă procesuală exclusivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantele B. A. și Asociația de Proprietari ., ., A., respectiv de pârâtul A. I. împotriva deciziei civile nr. 782/16.09.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor P. A..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 17.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./ 24.04.2015
Tehnored. I.P. 2 ex./ 30.04.2015
Instanța de apel: Tribunalul A., jud. T. B., M. A.
Prima instanță: Judecătoria A., jud. A. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 37/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Hotărâre din 17-03-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
