Pretenţii. Hotărâre din 17-03-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 42/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 42
Ședința publică din 17 martie 2015
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: R. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul A. P. G. împotriva sentinței civile nr. 1294/30.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Orășenesc M. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul A. P. G., personal și asistat de av. U. C. D., lipsă instituția intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimatul S. Orășenesc M. N. a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 13.02.2015, întâmpinare.
De asemenea, se mai constată că reclamantul a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 9.03.2015, cerere de judecare a cauzei în lipsa sa, cu mențiunea de a se judeca chiar în lipsa unui avocat desemnat din oficiu.
Alăturat cererii se constată depus la dosar un înscris din cuprinsul căruia rezultă că reclamantul a remis intimatului actul medical al I.N.M. M. Minovici împreună cu avizările și controalele aferente, precum și răspunsul instituției intimate față de actele si solicitările reclamantului.
Totodată, se constată că reclamantul a mai depus la dosar, la data de 11.03.2015, un înscris din cuprinsul căruia rezultă că reclamantul personal a solicitat Baroului T. ca la termenul de judecată din 17.03.2015 să se judece fondul cauzei.
Instanța comunică reclamantului că, potrivit încheierii din camera de consiliu din 05.03.2015, i s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar, prin desemnarea unui avocat care să îl asiste, sens în care d-l av. U. C. D. depune la dosar delegație pentru asistență juridică obligatorie înregistrată sub nr. 9197/16.03.2015 la Baroul T..
Reclamantul depune la dosar concluzii scrise însoțite de următoarele înscrisuri: raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, avizul Comisiei de Avizare și Control de pe lângă INML București, avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală, emise de către Institutul Național de Medicină Legală, precum și adresa emisă de către instituția intimată sub nr. 496/23.02.2015.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reclamantul A. P.-G. face o amplă descriere a situație de fapt, arătând evoluția incidentelor petrecute, cu scopul de a fi pus sub interdicție. Învederează instanței că, așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, nu este necesară internarea sa în spital și are capacitatea psihică de a-și apăra interesele legitime.
Susține în continuare că malpraxisul pe care își întemeiază cererea constă în neîntocmirea niciunui dosar de internare pentru a se constata vreo boală, ci direct a fost internat la S. Jebel, fără hotărâre judecătorească de instituire a unei măsuri de siguranță.
Mai susține că, tocmai prin faptul că pârâtul nu are secție de psihiatrie, s-a comis acest malpraxis.
Arată că a fost și la DNA și că se va adresa și Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru protejarea drepturilor sale.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei M. N., reclamantul A. P.-G. a chemat în judecată pe pârâtul S. Orășenesc M. N., pentru acuzația de malpraxis a directorului B. M..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 Euro, cerând, ca și probă, trimiterile de către medicii de gardă la S. de Psihiatrie Jebel ce sunt înregistrate și emise de pârât de d-nul D. I., medic pediatru.
Prin sentința civilă nr. 157/13.05.2014 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria M. N. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei M. N., invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A. P.-G., în contradictoriu cu pârâtul S. Orășenesc M. N., în favoarea Tribunalului C.-S., față de prevederile art. 94 alin. 1 lit. j, art. 95 și art. 98 Cod proc.civ., precum și de valoarea pretențiilor deduse judecății.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 21.07.2014 sub nr._ .
Reclamantul, în data de 21.07.2014, a formulat răspuns la întâmpinare, susținând că nu i s-a comunicat întâmpinarea, respectiv că a formulat plângere penală împotriva reprezentantului pârâtului, dl. ec. B. M. .
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că medicul pediatru D. I., nefiind medic psihiatru, a comis malpraxis asupra sa.
Prin sentința civilă nr. 1294/30.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. P. G. împotriva pârâtului S. Orășenesc M. N..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul nu a fost internat în cadrul acestui spital, pentru a fi verificat din punct de vedere medical asupra vreunei probleme de sănătate de natură psihică, întrucât S. M. N. nu deține secție de specialitate.
De asemenea, prima instanță a reținut că reclamantul nici nu a beneficiat de vreun regim special, care să impună necesitatea unei intervenții din partea organelor de poliție, raportat la starea sa.
Însă, în cursul anului 2011, reclamantul s-a prezentat la camera de gardă a acestui spital, iar, urmare a examinării sale, a fost trimis de către medicul de gardă la S. Jebel, cu un diagnostic „tulburare de personalitate de tip paranoid”, conform înscrisului aflat la fila 15 dosar.
Malpraxisul este definit în art. 642 al Legii 95/2006 ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice. În vederea stabilirii cazurilor de răspundere civil profesională pentru medici, farmaciști si alte persoane din domeniul asistenței medicale, se constituie, potrivit prevederilor art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecărei direcții publice județene si a municipiului București, o Comisie de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis. Astfel, în măsura în care conduita medicul nu a produs un prejudiciu, se angajează răspunderea disciplinară. Dacă s-a produs prejudiciul, intervine și malpraxisul.
Cererea reclamantului de a se constata eroarea medicală nu este întemeiată, întrucât, de fapt, acesta s-a prezentat de bună voie la camera de gardă, iar investigarea s-a redus la un consult, fără a se stabili în mod clar un diagnostic și fără a se prescrie un tratament medical de specialitate, ci s-a dispus trimiterea pacientului la o unitate de specialitate.
Astfel, prima instanță a reținut că reclamantul nu a fost prejudiciat în vreun fel din partea acestui pârât, chemat în judecată, motiv pentru care a respins cererea.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamantul A. P. G., care a arătat că nu este în măsură să indice motivele de fapt și de drept, pentru că s-a tergiversat motivarea sentinței. Mai arată că solicită ca motivarea să fie făcută de avocatul din oficiu. De asemenea, invocă noul Cod proc.civ., raportat la care cere să nu se recalifice în recurs calea de atac, întrucât beneficiază de două căi de atac în cauză.
Nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.
Intimatul S. Orășenesc M. N. a depus la dosar întâmpinare (filele 12-13), solicitând respingerea prezentului apel, ca netemeinic și nelegal, deoarece nu poate fi vorba de nici o culpă medicală, atâta timp cât, neavând secție sau medici de specialitate psihiatrie, reclamantul nu a beneficiat de niciun fel de serviciu medical în unitatea lor.
Se mai arată că domnul B. M., managerul spitalului, este economist, nu medic, iar reclamantul nu a făcut dovada prejudiciilor aduse sănătății sale, care să justifice acordarea pretențiilor cerute.
În drept, art. 205 și urm. Cod proc.civ., art. 642-644 din Legea nr. 95/2006.
Prin răspunsul la întâmpinare depus, reclamantul A. P. G. arată că pârâtul induce în eroare instanța și alterează adevărul, obstrucționând justiția prin nedepunerea actelor solicitate.
Invocă faptul că nu s-a prezentat de bunăvoie la spital în data de 15.02.2011, cum se consemnează în hotărârea atacată, ci a fost adus de Poliție, care l-a și escortat la S. Jebel, ca urmare a biletului de trimitere eliberat de dr. D. I..
Malpraxisul pe care își întemeiază cererea constă în neîntocmirea niciunui dosar de internare pentru a se constata vreo boală, ci direct a fost internat la S. Jebel, fără hotărâre judecătorească de instituire a unei măsuri de siguranță.
Arată că, tocmai prin faptul că pârâtul nu are secție de psihiatrie, s-a comis acest malpraxis.
Un alt motiv întemeiat este ordonanța emisă de procuror în baza căreia a fost adus de Poliție la spital, iar, ulterior, la Jebel, nu la Secția de Psihiatrie Reșița.
Nu contestă că S. Orășenesc M. N. nu are ambulanțe, dar medicul acestui spital a cerut ambulanța pentru a fi dus sub escortă la S. Jebel.
Referitor la pretențiile sale în cuantum de 1.000.000 lei, era obligația avocatului său de a preciza și dovedi, nu a sa.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 476-479 Cod proc.civ. față de prevederile art. 642 din Legea nr. 95/2006, curtea constată că prezentul apel nu este întemeiat, tribunalul pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de apel și le însușește parțial.
Ca un aspect prioritar, ce vizează limitele controlului judiciar declanșat prin prezenta cale de atac, curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 477 Cod proc.civ., instanța de apel poate examina cauza doar prin prisma motivelor invocate prin cererea declanșatoare a căii de atac, cu excepția soluțiilor dependente de partea din hotărâre atacată. Cu alte cuvinte, simpla nemulțumire a părții cu privire la sentința atacată, fără a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică și nelegală, nu este suficientă.
În cauza de față, prin cererea de apel, reclamantul nu a indicat motivele de fapt și de drept pentru care critică hotărârea primei instanțe, arătând că nu a primit motivarea.
Cu privire la aceste aspecte, curtea constată că susținerile reclamantului au un caracter general, nefiind critici punctuale și concrete ale modului în care prima instanță a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea.
D. prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 24.02.2015 (filele 20-23), cu depășirea termenului prevăzut imperativ de art. 468 coroborat cu art. 470 alin. 3 Cod proc.civ., reclamantul a înțeles să precizeze motivele de fapt (nu și pe cele de drept) pe care își întemeiază apelul, prezentând în detaliu circumstanțele în care a ajuns la S. Orășenesc M. N., criticând modul în care a fost adus la Spital (de organele de Poliție), neîntocmirea unui dosar de internare, respectiv modul în care a fost trimis la S. Jebel.
În consecință, curtea își va cantona cercetarea în perimetrul stabilit de reclamant prin cererile formulate în fața primei instanțe, respectiv prin motivele invocate în cererea de apel, față de dispozițiile art. 478 alin. 2 Cod proc.civ.
Astfel, raportat la definiția legală a malpraxisului medical prevăzut de art. 642 din Legea nr. 95/2006 și prezentată anterior în cuprinsul sentinței apelate, curtea constată că este justă concluzia primei instanțe în sensul că reclamantul A. P. G. nu a probat săvârșirea, de către angajații pârâtului, cu privire la persoana reclamantului, a vreunui act medical de natură să-i cauzeze acestuia vreun prejudiciu. Reclamantul a fost prezentat la S. Orășenesc M. N. de către agenți de Poliție, ca urmare a ordonanței nr. 636/P/2010 emisă de P. de pe lângă Judecătoria M. N., în vederea internării, în condițiile art. 117 Cod penal, pe durata de timp necesară efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, pentru soluționarea dosarului penal în care reclamantul figura ca și învinuit.
Legalitatea acestei din urmă măsuri, respectiv modul de îndeplinire (prin aducerea reclamantului de către angajați ai poliției), nu pot fi reținute ca și temei pentru antrenarea răspunderii unității medicale pentru malpraxis, fiind vorba despre acte îndeplinite de alte instituții ale Statului, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, acte cu regim juridic distinct, dar care nu sunt apte de a fi calificate, ca și acte ale pârâtului.
Prezentat fiind la unitatea pârâtă, aducerea reclamantului a fost înregistrată în evidențele scriptice (fila 15 tribunal), iar, ca urmare a faptului că S. Orășenesc M. N. nu deține nici ambulator, nici secție de specialitate (psihiatrie) pentru a putea proceda la evaluarea stării reclamantului, potrivit ordonanței emise de procuror, acesta a fost redirecționat la o unitate medicală cu competențe în domeniu.
Ca atare, aceste operațiuni efectuate de către angajații pârâtului în executarea unei ordonanțe emise de P. de pe lângă Judecătoria M. N., nu pot fi calificate ca și acte medicale, apte să producă reclamantului vreun prejudiciu, ca urmare a vreunei erori produse în decursul actului medical și să angajeze răspunderea pârâtului pentru malpraxis.
În acest sens, nu trebuiau întocmite acte medicale (fișe de observație, dosar de internare) pentru că reclamantul nu a fost propriu-zis pacientul pârâtului ci doar, constatând că nu dețin competență în materie, angajații acestuia din urmă au propus o altă unitate medicală care poate furniza serviciul medical cerut prin ordonanța susmenționată.
Faptul că în sentința primei instanțe s-a consemnat eronat că reclamantul s-a prezentat voluntar la camera de gardă, el fiind, de fapt, adus în executarea dispoziției organelor judiciare arătate, nu este de natură să conducă la concluzia necesității reformării sentinței atacate, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, s-a dispus trimiterea pacientului la o altă unitate medicală, fără a fi consultat, diagnosticat sau tratat la sediul pârâtei, din motivele arătate mai sus.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale arătate, coroborate cu prevederile art. 466 și următoarele Cod proc.civ., curtea constată că prezentul apel nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 Cod proc.civ., îl va respinge.
Față de soluția pronunțată și de prevederile art. 453 Cod proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul A. P. G. împotriva sentinței civile nr. 1294/30.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Orășenesc M. N..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. C. R. C.
GREFIER,
L. P.
Red. C.R./17.04.2015
Tehnored L.P./ 21.04.2015
Ex.4/2 . instanță: jud. M. M. – Tribunalul C.-S.
Se comunică 2 exemplare:
recla. A. P. G., dom. M. N., ., ., .
intimatului S. Orășenesc M. N., sediul M. N., Sf. V., nr. 1, jud. CS
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 117/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 114/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
