Pretenţii. Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 116/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.116
Ședința publică din 12 martie 2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanții M. G. și M. O. împotriva sentinței civile nr. 2615/5 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român prin C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România, prin Direcția Regională de D. și Poduri Timișoara, C. pentru A. L. nr. 198/2004 a Consiliului L. G. și C. L. G., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat avocat T. C., în substituirea avocatului titular G. A., pentru reclamanții recurenți și avocat P. M., pentru pârâtul intimat Statul Român prin C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România, lipsind celelalte părți .
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 05.03.2015, pârâtul intimat Statul Român prin C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România, prin Direcția Regională de D. și Poduri Timișoara a depus la dosar întâmpinare, la care a fost anexată împuternicirea avocațială.
Reprezentantul reclamanților recurenți depune împuternicirile avocațiale și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate și rejudecând, admiterea cererii introductive, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru și onorariile experților achitate în cele două cicluri procesuale.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de tribunal, cu precizarea că despăgubirile au fost încasate înainte de rectificarea de carte funciară.
Procurorul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea reconvențională înregistrată pe rolul Tribunalului T., Secția I-a Civilă sub nr._ la data de 13.07.2012, ca urmare a disjungerii acesteia din dosarul nr._, prin încheierea pronunțată în data de 25.06.2012, reclamanții M. G. C. și M. O. au chemat în judecată pe pârâții C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România, prin Direcția Generală de D. și Poduri Timișoara, C. L. G. și C. pentru A. L. nr.198/2004 a Consiliului L. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii de revocare nr. 1/17.03.2012, prin care a fost revocată Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 69/03.06.2010, emisă de C. pentru aplicarea L. nr. 198/2004 a Consiliului L. G..
În motivare reclamanții au arătat că, C. pentru aplicarea L. nr. 198/2004 a Consiliului L. G. a emis Hotărârea nr. 1/17/03.2010, prin care a fost revocată Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.69/03.06.2010, invocând o eroare datorată poziționării inițial greșite a parcelelor supuse exproprierii.
Reclamanții au menționat că Hotărârea de revocare este nelegală, întrucât pârâta putea emite o astfel de decizie de revocare doar până în momentul în care hotărârea inițială a început să producă efecte juridice, respectiv înainte de a prejudicia interese generale și particulare și cu minime costuri. În speță, suma de bani stabilită cu titlu de despăgubire a fost încasată și folosită de către reclamanții reconvenționali pentru amenajarea imobilului în care locuiesc, în prezent nefiind în posesia acestei sume de bani, iar terenul deținut a trecut în folosința C.N.A.D.N.R
Reclamanții au mai arătat că prin măsura luată li s-a cauzat un prejudiciu real, întrucât timp de aproape un an de zile s-au considerat îndreptățiți să folosească această sumă de bani.
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.131/21.10.1991, se arată că în ipoteza în care actul administrativ are ca rezultat o eroare, iar organul administrativ constată această situație, după ce actul și-a produse efectele, prin executare, producându-și astfel pe cale de consecință efectele juridice, calea legală de desființare a actului nu mai poate fi revocarea acestuia ci constatarea nulității sau anularea lui de către instanța de judecată.
S-a menționat că revocarea actului, după ce acesta a intrat în circuitul civil, ca rezultat al unei erori este neconformă cu principiile de drept administrativ. Actul administrativ a dat naștere unui raport contractual dintre persoane fizice și o instituție publică și prin urmare și-a atins scopul și-a epuizat puterea juridică cu care a fost investit, care s-a transmis în nou act civil. Prin urmare administrația a devenit necompetentă să mai reglementeze raportul juridic respectiv. Mai mult, culpa în emiterea Hotărârii inițiale dacă aceste erori există și sunt susținute aparține în totalitate Comisiei, expropriatorul urmând a avea un raport juridic cu C. privind soluționarea și identificarea culpei în vederea recuperării prejudiciului.
Reclamanții au arătat că terenul pe care l-au deținut ei și antecesoarea lor și l-au folosit efectiv de la punerea în posesie și până în prezent, este în acest moment afectat de lucrări de amenajare a autostrăzii, lucrări efectuate de C.N.A.D.N.R..
Astfel, au arătat reclamanții au fost deposedați de terenul deținut efectiv, motiv pentru care despăgubirile le revin în consecință. Eroarea descoperită în actele de proprietate care cuprind altă poziționare a terenului reclamanților decât cel efectiv ocupat reprezintă o eroare a autorităților locale emitente a titlului.
Au mai arătat reclamanții că din anul 1991 și până în anul 2010 au folosit efectiv aceste suprafețe de teren pentru care li s-a acordat despăgubiri ca urmare a exproprierii efective la care au fost supuși. Solicitarea restituirii sumei de bani încasată în temeiul exproprierii nu poate fi considerată justificată. Actul unilateral de revocare a unei hotărâri legale nu poate produce efecte juridice opozabile pârâților reclamanți reconvenționali și nu poate constitui temeiul sumelor solicitate .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 C.proc.civ., art. 274 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România S.A. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât probele administrate au dovedit cu prisosință faptul că terenul reclamanților nu face obiectul exproprierii și astfel, ei nu sunt îndreptățiți la primirea despăgubirii, cu atât mai mult cu cât acest teren se află atât în proprietatea, cât și în posesia lor. În plus, se subliniază și faptul că prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul de judecată din 31.01.2011, în dosarul nr. 6126/30/_ al Tribunalului T. – Secția Civilă, pârâții s-au declarat de acord cu restituirea sumei încasate pe nedrept, în cazul în care se face dovada că terenul lor nu este supus exproprierii. De asemenea, pârâții au și înaintat o ofertă de restituire, ofertă depusă la dosar, însă nu au dat curs propriului angajament luat prin adresa înregistrată la DRDP Timișoara sub nr. 2735/12.05.2010.
Pe de altă parte, a susținut pârâta, posibilitatea revocării unei hotărâri emisă de C. de expropriere este în mod expres prevăzut de lege. Hotărârea de revocare nr.1/17.03.2010, a cărei nelegalitate se invocă este greșit calificată ca aparținând Consiliului L. G.. În realitate este vorba de o hotărâre a unui organ (C. pentru aplicarea L. nr.198/2004), fără personalitate juridică, înființat de expropriator numai în scopul aplicării L. nr.198/2004, în sensul identificării persoanelor îndreptățite la despăgubirea datorată ca urmare a exproprierii și a stabilirii modalității de plată a despăgubirilor.
S-a menționat că posibilitatea anulării unei hotărâri a Comisiei este prevăzută de lege, respectiv art.10 alin.3 din Norma Metodologică de aplicare a L. nr.198/2004, publicată în Monitorul Oficial, nr.596/01.07.2004. Nu se poate vorbi de producerea de efecte juridice de către hotărârea inițială, atâta timp cât terenul aparținând pârâților nu a fost expropriat și nu a trecut în proprietatea expropriatorului. Procedura de expropriere s-a desfășurat în conformitate cu prevederile L. nr.198/2004, modificată și completată prin Legea nr.184/2008 și a Normei Metodologice de aplicare a L. nr.596/01.07.2004.
Totodată s-a menționat că în speța de față, ca urmare a refacerii documentației cadastral-juridice s-a constatat că reclamanții M. G. C. și M. O. nu mai au calitatea de persoane îndreptățite la despăgubire întrucât terenul proprietatea lor nu face obiectul exproprierii. În aceste condiții, în concordanță cu prevederile art. 10 alin 3 din Norma Metodologică de aplicare a legii, prin Hotărârea Comisiei de expropriere nr. 1/17/03.2010,s-a procedat la revocarea Hotărârii inițiale a Comisiei (Hotărârea nr. 60/03.06.2009) prin care s-a constatat calitatea de persoane îndreptățite la despăgubire în privința reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 394/PI/24.02.2014, Tribunalul T. – Secția I Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. G. și C. pentru aplicarea L. nr. 198/2004 a Consiliului L. G. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții M. G. C. și M. O. împotriva acestora.
Totodată, instanța a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâtei CNADNR prin Direcția Regională de D. și Poduri Timișoara și a dispus anularea Hotărârii de revocare nr. 1/17.03.2010 emisă de CNADNR pentru revocarea Hotărârii nr. 60/03.06.2009 și a procesului verbal de stabilire a despăgubirilor.
S-a dispus și obligarea instituției pârâte la plata către reclamanți a sumei de 2170 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe Statul Român prin CNADNR reprezentată de Direcția Regionala de D. si Poduri Timișoara a declarat apel, în termen legal, cale de atac pe care, având în vedere pe de o parte natura civilă a cauzei, obiectul ei material expres determinat, valoarea acestuia iar, pe de altă parte, decizia de recurs în interesul legii nr. 32/2008 pronunțată de instanța supremă, după punerea ei în discuția contradictorie a părților, a recalificat-o corect ca fiind recurs.
Prin decizia civila 652/9.09.2014, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR reprezentată de Direcția Regională de D. și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 394/24.02.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă si a decis casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
În considerentele deciziei de casare s-a reținut că în speță, competența instanței civile în soluționarea cauzei de față și procedura ale cărei reguli speciale trebuie să le urmeze aceasta au fost stabilite prin sentința civilă nr. 331/24.08.2011 a Curții de Apel Timișoara – Secția de C. Administrativ și Fiscal (filele 42-45 dosar Tribunalul T.), care a statuat irevocabil că actele emise în aplicarea L. nr. 198/2004 (cum este și cel care face obiectul prezentului dosar), sunt supuse regimului procedural stabilit de această lege care face trimitere la Legea nr. 33/1994, legea cadru în materie de expropriere.
Puterea de lucru judecat a acestei hotărâri, pe de o parte, se opune cu efect pozitiv oricărei alte discuții în această privință pentru a se putea obține o interpretare diferită, în folosul părții care o urmărește, iar, pe de altă parte, obligă la respectarea întocmai a regimului procedural prevăzut de Legea nr. 33/1994 pentru soluționarea cererilor adresate instanțelor.
Observând acest lucru, Curtea a constatat că, potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, la judecarea cauzei ce i-a revenit spre competentă soluționare – conform art. 24 alin. 1 din aceeași lege – tribunalul trebuia să asigure prezența în cauză a reprezentantului Ministerului Public, a cărui prezență era obligatorie.
Neprocedând în acest fel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură prevăzute imperativ de lege, din care cauză aceasta este lovită de sancțiunea nulității, a cărei remediere obligă la refacerea judecății cu respectarea tuturor exigențelor prevăzute de lege.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 29.09.2014, sub nr._, iar prin sentința civilă nr.2615/5 noiembrie 2014, s-a respins excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de pârâtă, s-a respins excepția decăderii, invocată de pârâtă, și totodată, s-a respins pe fond acțiunea civilă formulată de reclamanții M..
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că, în fapt, pârâta C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România – C. pentru aplicarea L. nr. 198/2004 a Consiliului L. G. a emis Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 60/03.06.2009 prin care a dispus exproprierea terenului situat în .. cadastral A1092/1/26/2/2 identic cu nr. cadastral nou_ în suprafață de 1161 mp, proprietatea reclamanților M. G. C. și M. O. pentru o despăgubire în valoare de 47.602,94 lei (11.354,58 Euro).
Reclamanții au intrat în posesia sumei acordate cu titlu de despăgubire.
În data de 12.01.2010 Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara s-a pronunțat, din oficiu, asupra unei cereri de îndreptare a unei erori materiale (încheierea nr._ – ds. nr._/09.12.2009 – f. 8 ds apel), iar imobilul cu nr. cadastral A1092/1/26/2 a fost reînscris în cartea funciară nr._ UAT G. în proprietatea reclamanților (a se vedea și încheierea O.C.P.I. T. – B.C.P.I. Timișoara nr. 4736 dată în data de 26.01.2010 – f. 64 ds. fond primul ciclu procesual).
Prin încheierea O.C.P.I. T. – B.C.P.I. Timișoara nr. 4736 dată în data de 26.01.2010 s-a dispus repoziționarea parcelei aflate în proprietatea reclamanților și, în urma tuturor acestor operațiuni de carte funciară, pârâta a constat că traseul autostrăzii nu mai trecea prin . reclamanților, fiind necesară exproprierea unei suprafețe de teren aflate în proprietatea unei alte persoane.
În data de 17.03.2010, după ce . litigiu fusese reînscrisă în cartea funciară în proprietatea reclamanților, pârâta a emis Hotărârea de Revocare nr. 1/17.03.2010 prin care a revocat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 60/03.06.2009.
În prezent terenul se află în posesia și folosința reclamanților și nu este afectat de autostradă.
În raport de această stare de fapt, instanța de fond a reținut că în speță sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. 3 din H.G. nr. 434/2009, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a L. nr. 198/2004.., care arată în mod expres că „anterior înregistrării cererii expropriatului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice.., caz în care titularul cererii va fi notificat”. Or, în cauză, din probele administrate în cauză rezultă că terenul în litigiu a fost reînscris în cartea funciară în proprietatea reclamanților anterior hotărârii de revocare nr. 1/17.03.2010 și nu ca un efect al hotărârii de revocare (a se vedea extrasul CF aflat la fila 63 dosar fond primul ciclu procesual). Astfel pârâta nu era înscrisă în acel moment în cartea funciară ca proprietară a terenului.
Reclamanții nu au contestat niciuna din încheierile emise de O.C.P.I. T. prin care s-au anulat dezmembrările făcute, au fost reînscriși ca proprietari în cartea funciară și s-a dispus repoziționarea parcelei aflate în proprietatea lor.
Textul legal arată că hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice.
În speță, pârâta avea un motiv temeinic să revoce hotărârea de exproprierea întrucât, ca urmare a repoziționării parcelelor, s-a descoperit faptul că reclamanții nu sunt proprietarii suprafeței de teren afectată în fapt de autostradă.
Întrucât erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 alin. 3 din H.G. nr. 434/2009, pârâta era îndreptățită să revoce hotărârea de expropriere și stabilire a despăgubirilor.
Împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul T., în rejudecare, reclamanții M. G. și M. O., prin apărător ales – avocat Gîrbovean A., au declarat recurs în termen legal la data de 16.01.2015, solicitând admiterea lui, modificarea în tot a hotărârii recurate și admiterea cererii formulate de reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au susținut că instanța de fond a depășit limitele de rejudecare, în condițiile în care în primul ciclu procesual, instanța de recurs nu a reținut ca temeinice sau legale motivele pârâtei. În consecință, susțin reclamanții, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că pârâta avea drept temei al emiterii hotărârii de revocare prevăzută de art. 6 alin. 3 din H.G. 434/2009.
Reclamanții susțin că instanța de rejudecare nu a observat că dispozițiile invocate – art. 10 alin. 3 din H.G. nr.941/2004 au fost abrogate conform prevederii art. 2 din H.G. nr. 434/2009, publicată în Monitorul Oficial la 11.05.2009, nemaifiind deci în vigoare la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirii și nici la data emiterii hotărârii de revocare nr. 1/2010, contestată azi de reclamanți.
Reclamanții subliniază și faptul că Hotărârea de revocare nr. 1/17.03.2010 a fost emisa după consemnarea despăgubirilor si respectiv plata efectiva a acestora, ceea ce înseamnă ca revocarea a avut loc într-un moment în care, față de dispozițiile art.15 Legea 198/2004, se realizase transferul dreptului de proprietate asupra terenului de la reclamanți la stat.
Verificând condițiile in care legea permite emitentului sa revoce hotărârea de experopriere a suprafeței de 1161 mp, respective acordarea despăgubirilor pentru aceasta suprafața de teren, se constată că revocarea poate fi dispusă numai până la momentul anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară.
În cauză, revocarea hotărârii 60/30.06.2009 a avut loc ulterior intabulării în CF a dreptului de proprietate al expropriatorului, Statul R..
În concluzie, reclamanții arată că întrucât măsura revocării hotărârii nr. 60/30.06.2009 privind exproprierea terenului în suprafața de 1161 mp aparținând recurenților, nu a fost dispusă în condițiile legii, nefiind respectat nici termenul până la care aceasta măsura putea fi dispusă, solicitarea lor de anulare a hotărârii de revocare nr. 1/17.03.2010 emisa de CNADNR este întemeiată.
Instanța de rejudecare analizează cauza invocând aspecte noi pe care însăși pârâta nu le-a invocat si care sunt străine cauzei de față, aceasta invocând ca nu sunt aplicabile dispozițiile HG 434/2009.
S-a criticat și argumentul instanței potrivit cu care reclamanții nu au atacat plângerile emise de OCPI privind repoziționarea parcelelor de terenuri, subliniind faptul că, întrucât la momentul emiterii acestor încheieri de CF ei nu mai erau proprietari, nu mai aveau nici dreptul și nici interesul de a ataca.
În drept, reclamanții-recurenți au invocat incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și 305 indice 1 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă în cauză în termen legal, la 5.03.2015, intimatul Statul Român prin CNADNR, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond care, fără a-și depăși limitele de casare )acestea privind doar lipsa procurorului de la judecată, care, potrivit legii, este obligatorie), a soluționat cauza în fapt și în drept, făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamanți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În prealabil, relativ la susținerile reclamanților privind depășirea de către instanța de fond a limitelor de rejudecare prin aprecierea incidenței în cauză a art. 6 alin. 3 din H.G. nr.434/2009, Curtea constată că sunt neîntemeiate.
Astfel, în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr.652/R/9.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR și s-a dispus casarea sentinței civile și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, pentru reținerea ca întemeiată a excepției de nulitate a hotărârii invocată din oficiu în condițiile art. 306 alin. 2 C.pr.civ. de reprezentantul Parchetului, urmare a soluționării cauzei în primă instanță, fără participarea – obligatorie – a procurorului.
Acest lucru rezultă, de altfel, cu evidență din pagina 6 a hotărârii, penultimul aliniat, unde instanța de recurs subliniază chiar reținerea prioritară, peste alte aspecte invocate de pârât prin motivele de recurs ( nesupuse analizei instanței) a acestui motiv de ordine publică invocat de Ministerul Public. Instanța de recurs folosește expresis verbis argumentația: „…examinând cu prioritate acest motiv de recurs de ordine publică invocat de Ministerul Public…”, ceea ce înseamnă că, raportat la motivul de ordine publică ce privește nulitatea hotărârii recurate, a fost reținut ca incident, prioritar, fără a se mai proceda la analiza motivelor de recurs invocate de pârât. De altfel, considerentele deciziei de casare se referă strict la acest motiv de ordine publică – neparticiparea procurorului în primă instanță -, fără alte statuări pe fond, situație în care în mod evident că nu se poate reține vreo depășire a limitelor de rejudecare de către prima instanță, cum neîntemeiat susțin reclamanții – recurenți.
Faptul că instanța de casare a reținut ca prioritară, în condițiile art. 306 alin. 2 C.pr.civ., incidența motivului de ordine publică invocat de Ministerul Public, fără a se mai preocupa de motivele de recurs invocate de pârât, nu înseamnă ( cum susțin reclamanții în recursul de față) că aceste motive au fost reținute ca temeinice sau legale.
Soluționarea recursului din primul ciclu procesual pe o excepție de ordine publică invocată de reprezentantul Parchetului, a condus în mod corect și legal, la pronunțarea unei hotărâri de casare, strict pe această excepție, nemaifiind luate în analiză și supuse controlului judiciar al instanței de recurs motivele invocate de pârât. Prin urmare, instanța de fond era în drept să examineze pricina sub toate aspectele deduse judecății, ceea ce s-a și întâmplat, fără a intra în discuție vreo depășire a limitelor de rejudecare.
Pe fond, Curtea reține că în cauză în mod corect instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 6 alin. 3 din H.G. nr. 434/2009.., în vigoare din data de 11.05.2009, care au fost invocate și în cuprinsul Hotărârii de revocare nr. 1/17.03.2010, ca temei de drept.
Susținerile reclamanților privind greșita reținere a stării de fapt ( cu referire la momentul emiterii hotărârii de revocare, față de situația tabulară) sunt nefondate. D. Încheierea nr. 157.446/9.12.2009 emisă de OCPI, rezultă că, din oficiu, s-a procedat la anularea operațiunilor de carte funciară efectuate la 7.10.2009 și imobilul a fost reînscris în proprietatea reclamanților, încheiere ce a fost comunicată și acestora, fără a fi contestată. Apărarea invocată de reclamanți sub acest aspect, prin lipsa de drept și de interes ca urmare a ieșirii imobilului din patrimoniul lor, este neîntemeiată întrucât, prin această încheiere, imobilul ( fosta lor proprietate, vizat de procedura de expropriere) a fost reintabulat în patrimoniul lor. Prin urmare, corect s-a reținut că la momentul emiterii hotărârii de revocare nr. 1/17.03.2010, pârâta nu mai era proprietară în CF.
În plus, reclamanții M. ( pârâți în dosarul civil nr._ al Tribunalului T.), prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din 31 ianuarie 2011, s-au declarat de acord cu restituirea sumei încasate cu titlu de despăgubire, în cazul în care se va face dovada că terenul lor nu este supus exproprierii.
De asemenea, reclamanții M., legat de acest aspect, au făcut și o ofertă de restituire înregistrată la D.R.D.P. sub nr. 2735/12.05.2010, căreia nu i-au mai dat curs.
Această atitudine procesuală a reclamanților manifestată în dosarul civil nr._ al Tribunalului T. ( din care s-a disjuns cererea reconvențională formulată de aceștia, ce face obiectul cauzei de față), se circumscrie, pe de o parte, unei atitudini obiective și de bună-credință prin asumarea obligației de restituire a banilor încasați cu titlu de despăgubiri pentru terenul lor inclus inițial în planul de expropriere, restituit însă imediat, urmare a sesizării din oficiu a OCPI privind repoziționarea parcelelor. În acest context, nu mai poate fi reținută apărarea acelorași reclamanți, în dosarul de față, privind nelegalitatea hotărârii de revocare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, ori lipsa de drept și interes în privința Încheierii nr. 157.446/9.12.2009 a OCPI prin care imobilul reclamanților a fost reînscris în CF nr. 402.776 UAT G., în proprietatea reclamanților.
De asemenea, nu poate fi reținută ca pertinentă apărarea reclamanților potrivit cu care timp de un an de zile au considerat că sunt îndreptățiți să dispună de banii încasați, în interes personal, întrucât, această sumă a intrat în contul reclamanților deschis la CEC Bank la data de 18.08.2009, iar la scurt timp, în urma sesizărilor făcute de numiții G. M. și G. A. și a OCPI; s-a procedat la repoziționarea parcelelor conform cu vecinătățile și, după convocarea prealabilă a reclamanților M., la data de 9.12.2009 ( deci aproximativ 4 luni de la momentul încasării banilor), OCPI a emis Încheierea nr. 157.446 de îndreptare a erorii materiale și de reînscriere a imobilului..nr. cadastral A.1092/1/26/2 în CF nr._, în proprietatea reclamanților, încheiere comunicată acestora.
Prin urmare, cronologic, domniile lor au fost înștiințate de îndată de eroarea constatată și remediată privind situația imobilului în litigiu, sens în care se și explică propriul angajament privind oferta de restituire înregistrată la DRDP Timișoara sub nr. 2735/12.05.2010.
Împrejurarea obiectivă invocată de reclamanți privind imposibilitatea actuală de a restitui integral suma solicitată la restituire, ține însă de modalitatea de executare a hotărârii, aspect cu privire la care însă părțile pot negocia pentru identificarea unei modalități permisive și reale de restituire.
P. toate aceste considerente, Curtea reține că recursul declarat de reclamanții M. este neîntemeiat, că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor legale incidente, astfel încât în baza art. 299, 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. G. și M. O. împotriva sentinței civile nr. 2615/5 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. Dr. L. L. M. G.
GREFIER,
A. B.
Red. M.G. – 16.03.2015
Tehnored. A.B. - 23.03.2015/2 ex./SM
Prima instanță: Tribunalul T., Judecător: I.-A. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 114/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Decizia nr. 44/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
