Uzucapiune. Decizia nr. 768/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 768/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 768/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 768
Ședința publică din 08.10.2014
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta ., prin lichidator judiciar E. I., împotriva Deciziei civile nr. 644 din 25.06.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul F. V. S., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-au depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 03.10.2014 și 08.10.2014, de către pârât, întâmpinare.
Instanța constată că, față de data depunerii întâmpinării de către pârât și în baza art. 308 alin. 2 C. pr. civ., aceasta nu are natura unei întâmpinări ci a unor concluzii scrise.
Instanța constată că prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția tardivității formulării recursului.
După deliberare, Curtea respinge excepția tardivității declarării recursului având în vedere că decizia Tribunalului A. i-a fost comunicată reclamantei la 05.08.2014, iar recursul a fost expediat de către aceasta la data de 21.08.2014 fiind declarat în termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr. 644 din 25.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis apelul declarat de pârâtul F. V. S., moștenitor legal al pârâtului din acțiunea inițială, Ede F., împotriva Sentinței civile nr. 3936/08 mai 2007, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. 16._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., prin lichidator judiciar E. I..
A schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunii formulată de reclamanta ., prin lichidator judiciar E. I., în contradictoriu cu pârâtul F. V. S., având ca obiect uzucapiune.
A obligat reclamanta intimată la plata către pârâtul apelant a sumei de 3.082 lei cheltuieli de judecată, reprezentând costul deplasărilor între localitatea de domiciliu a pârâtului, Târgu-M. și municipiul A., pe parcursul derulării prezentului proces și costul cazării suportate de acesta pe perioada șederii în A. pentru proces.
Inițial, Judecătoria A., prin Sentința civilă nr. 3936/08.05.2007, a admis acțiunea reclamantei și a constatat că aceasta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilele înscrise în CF 6365 A. sub nr. top 2342/a.2.2342/b.2.b și în CF_ A. sub nr. top 2343/a.1, fiind îndrumat Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. la efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit extraselor CF 6365 A. și expertizei topografice efectuate în cauză, proprietar tabular asupra cotei de ½ din imobilele având nr. top 2342/a.2.2342/b.2.b și respectiv 2343/a.1 este pârâtul Ede F.. Din declarațiile martorilor audiați, precum și din înscrisurile depuse la dosar, judecătoria a reținut că asupra acestor imobile, reclamanta și autoarele sale au exercitat de mai bine de 30 de ani, o posesie continuă, neîntreruptă, publică, fiind considerată de toată lumea drept proprietara imobilului, nefiind deranjată vreodată în folosința acestuia de proprietarul tabular sau de alte persoane. Apreciind întrunite condițiile uzucapiunii de 30 de ani, în raport de exigențele Codului civil de la 1864, instanța de fond a admis acțiunea așa cum fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs F. V. S., care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii formulată de reclamanta .>
Ca un aspect preliminar, recurentul a solicitat să se constate că, deși conform actelor anexate este moștenitorul pârâtului Ede F., decedat la data de 16.09.1959, nu i-a fost comunicată niciodată hotărârea atacată. Recurentul a subliniat că a luat cunoștință de existența procesului și a hotărârii, doar cu ocazia studierii dosarului nr._ la data de 23.10.2012, nefiind citat în fața instanței de fond, împrejurare care îl repune în termenul legal de a ataca hotărârea. Pe de altă parte, a susținut că, în cursul judecării cauzei la Judecătoria A., antecesorul său a fost citat doar prin publicitate, respectiv prin afișare la ușa instanței, considerându-se că nu poate fi identificat domiciliul pârâtului, deși dispozițiile art. 95 alin. 1 C. pr. civ., prevăd că instanța dispune citarea prin publicitate a pârâtului „când reclamantul învederează că deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului”, însă reclamanta nu a făcut această dovadă.
A apreciat că reclamanta a solicitat cu rea-credință citarea prin publicitate a pârâtului Ede F., depunând la dosar copia cererii adresată Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor A. și adresa nr. 1346/13.12.2006 prin care SPCEP A. a solicitat reclamantei să revină cu date suplimentare, data nașterii, prenume părinți, etc., întrucât reclamanta însăși a comunicat tatălui recurentului, la data de 19.07.2002, prin fax, situația mijloacelor fixe ale societăți reclamantei ce făceau obiectul cererii de restituire în natură a proprietății înscrise în CF 6365 A., nr. top 2342/a.2; 2342/b.2b și CF nr._ A. cu nr. top 2343/a.1 și care a fost notificată prin intermediul Prefecturii județului A. și al Primăriei A.. În acest sens, apelantul a învederat că pe foaia de fax apare data trimiterii și destinatarul acesteia „domnul F.”, rezultând astfel că reclamanta cunoștea posibilitatea de a lua legătura cu recurentul și calitatea acestuia de moștenitor al pârâtului.
În aprecierea apelantului, reclamanta nu a făcut niciun demers la Primăria A. pentru a afla situația antecesorului său, Ede F., iar în cererea de chemare în judecată a susținut că nu s-a înregistrat la Primăria sau Prefectura A. vreo notificare, acest demers al reclamantei fiind în realitate un fals care trebuie cercetat de instanța civilă, deoarece răspunderea penală s-a prescris. De altfel, în dosar nu există vreo adeverință emisă de Primăria sau Prefectura A., privitor la faptul că imobilul nu face obiectul retrocedării.
Invocând utilizarea cu rea-credință a dispozițiilor art. 95 alin. 2 C. pr. civ. de către reclamantă, apelantul a subliniat că decesul titularului tabular putea fi presupus, câtă vreme acesta ar fi trebuit să aibă 109 ani la momentul introducerii cererii, având în vedere că era născut la 30 august 1896. În aceste condiții apreciază că era necesar a se declara eventual vacanța succesorală dacă nu existau moștenitori și a se cita statul, invocând în acest sens art. 72 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 36/1995.
De asemenea, apelantul a mai susținut că procedura prevăzută de art. 130 din Decretul-lege nr.115/1938, impune emiterea somației, ce se afișează la judecătorie, la primăria localității unde este situat imobilul, precum și publicarea acesteia într-unul din ziarele mai răspândite din capitală, iar îndeplinirea acestei proceduri se constată prin proces-verbal, încheiat de către grefier, sau după caz, de primar.
Neîndeplinirea acestei proceduri și omisiunea lămuririi capacității procesuale a pârâtului proprietar tabular prin depunerea certificatului de deces, semnifică în aprecierea apelantului soluționarea cauzei cu nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității conform art. 105 alin. 2 C. pr. civ., atrăgând casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
În subsidiar, a solicitat să se constate că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică deoarece prima instanță a ignorat cu totul că prin art. 60 din Legea nr. 7/1996, în forma de la data intrării în vigoare, se prevedea că „acțiunile introduse în temeiul art. 22, 23, 27, 28 și 38-40 din Decretul-lege nr. 115/1938 aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor soluționa potrivit dispozițiilor legale sus-menționate”. Invocând modificările aduse prin titlul XII din Legea nr. 247/2005 art. 58 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, republicată, apelantul a arătat că în cazul imobilelor a căror uzucapiune s-a solicitat și obținut, tatăl său a formulat notificarea înregistrată la 13.08.2001 și la care s-a solicitat a se răspunde și prin notificarea înregistrată la 16.07.2002 la Prefectura Județului A. sub nr. Ad. 6773/2002, la 3 zile de la această notificare, respectiv la data de 19.07.2002, fiindu-i transmisă situația mijloacelor fixe ale societății reclamante de către chiar intimata-reclamantă din prezenta cauză, rezultând că Prefectura a înștiințat societatea reclamantă de existența notificării și că imobilele sunt revendicate, acesteia revenindu-i obligația de a depune la dosar corespondența dintre cel două instituții.
P. Decizia civilă nr. 1731/R/19.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a fost respins ca nefondat recursul pe care l-a declarat F. V. S. în contradictoriu cu intimata Vinalcool SA prin lichidator Euroconsult S., împotriva sentinței civile nr.3936 din 08 mai 2007 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, reținându-se lipsa calității procesuale prin lipsa calității de moștenitor a proprietarului tabular.
Împotriva deciziei civile nr. 1731/R/19.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs F. V. S. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul A., în sensul judecării căii de atac declarate împotriva sentinței Judecătoriei A. ca apel.
În motivarea cererii a arătat că deține certificatul de moștenitor nr. 149/1999 care justifică poziția sa procesuală după persoana înscrisă în cartea funciară Ede F. pe de o parte, iar, pe de altă parte valoarea patrimonială a procesului având ca obiect uzucapiune depășește suma de 100.000 lei impune judecarea cauzei în fața tribunalului, ca instanță de apel și a recursului în fața Curții de Apel.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 rap. la art. 306 și 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Timișoara a reținut că acesta este fondat.
Valoarea obiectului litigiului așa cum acesta este descris în cererea de chemare în judecată (aceasta vizând suprafețe de teren intravilane situate în Municipiul A. în suprafață totală de 1393 mp), depășește suma de 100. 000 lei, aspect ce impune în conformitate cu prevederile art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă exercitarea căii de atac a apelului împotriva hotărârii pronunțată de către Judecătoria A. și nu a recursului cum greșit a procedat Tribunalul A..
Calea de atac este prevăzută de lege și nu poate fi stabilită de către părțile cauzei sau prin mențiunea cuprinsă în dispozitivul sentinței, efectuate de către prima instanță.
În aceste condiții în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă prin decizia civilă nr. 508/R din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ a fost admis recursul declarat de către pârâtul F. V. S. împotriva deciziei civile nr. 1731/R/19.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta Vinalcool SA prin lichidator Euroconstruct SRL, având ca obiect uzucapiune, a fost casată decizia atacată și cauza trimisă pentru rejudecare la instanța de apel, respectiv la Tribunalul A..
P. Decizia civilă nr. 233 pronunțată la data de 11 iunie 2014, Tribunalul A. a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 3936 din 08 mai 2007
Tribunalul A. analizând apelul în rejudecare, în baza art. 294-296 Cod pr. civilă, a constatat că nu este fondat, apreciind că prima instanță a reținut o stare de fapt astfel cum rezultă din probele administrare în cauză și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, proprietarul tabular asupra cotei de ½ din imobilele înscrise în CF 6365 A. și CF_ A. este pârâtul Ede F.. Din declarațiile martorilor audiați în cauză a reieșit faptul că reclamanta și autoarele sale au exercitat mai mult de 30 de ani o posesie continuă, neîntreruptă, publică.
Solicitarea formulată în apel de numitul F. V. S., în sensul că este moștenitor al pârâtului Ede F., nu este întemeiată, situație în care acesta nu are calitatea procesuală de a promova apelul.
Astfel, Tribunalul A. analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin prisma dispozițiilor art. 650 Codul civil de la 1864, aplicabil în speță conform căruia „succesiunea se deferă prin lege, sau după voința omului, prin testament” a reținut că apelantul nu este moștenitor al pârâtului Ede F.. Astfel, la succesiune sunt chemate prin lege rudele persoanei decedate și soțul supraviețuitor. Faptul că pârâtul Ede F. a fost căsătorit o perioadă de timp cu numita A. O., străbunica apelantului, nu a devenit rudă în sensul legii cu rudele soției sale.
În consecință, tribunalul în baza art. 296 Cod pr. civilă, a respins apelul declarat de apelantul-pârât F. V. S., în contradictoriu cu intimata-reclamantă VINALCOOL SA prin lichidator EUROCONSULT SRL A. împotriva sentinței civile cu nr. 3936 din 08.05.2007, pronunțată de Judecătoria A..
Împotriva Deciziei civile nr.233 pronunțată la data de 11 iunie 2014 de Tribunalul A., a formulat recurs F. V. S., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea de Apel Timișoara prin Decizia civilă nr. 242 pronunțată la data de 12 martie 2014 a admis recursul declarat de pârâtul F. V. - S. împotriva deciziei civile nr. 233/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta S.C. VINALCOOL S.A. A., prin lichidator judiciar E. I. și a casat hotărârea atacată trimițând cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel Timișoara a reținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 650 C. civ și a Legii nr. 319/1944. Pârâtul F. V.-S. a depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor nr. 149/1999 și certificatul de moștenitor nr. 18/2003, prin care a făcut dovada faptului că este moștenitor după Ede F. (F.), care în momentul decesului era căsătorit cu Ede O. (născută A.), străbunica pârâtului.
Așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 149/1999, moștenitorii defunctului Ede F. au fost Ede O., soția supraviețuitoare, și Tinke Zsuzsanna – M. și Tinke Katalina – C., în calitate de nepoate de fiică. Moștenitoare după Ede O. a rămas fiica Tompa M., bunica pârâtului F. V.-S., iar moștenitor după Tompa M. a rămas fiul său F. D.-I.-P., tatăl pârâtului F. V.-S.. Astfel, conform certificatului de moștenitor nr. 18/2003, moștenitorii lui F. D.-I.-P., sunt soția supraviețuitoare F. A.-C. și pârâtul F. V.-S., în calitate de fiu.
Fiind constatată, prin cele două certificate autentificate notarial, calitatea pârâtului F. V.-S. de moștenitor al pârâtului Ede F., acesta își justifică și calitatea procesuală de a declara apel în cauză împotriva hotărârii primei instanțe.
Pe de altă parte, calitatea sa de moștenitor după Ede F. a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr.1582/R/14.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, ce are ca obiect acțiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001 a reclamantului F. V.-S. (pârât în prezentul dosar), pârâtă fiind și S.C. VINALCOOL S.A. (reclamanta din prezentul dosar).
Principiul autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă care a fost tranșată de o instanță să nu mai poată fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară a unei alte instanțe.
Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de o instanță ulterior într-un alt proces.
Este vorba de prezumția lucrului judecat (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 C. civ.), potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți, neputându-se primi vreo dovadă contrară față de caracterul absolut al prezumției.
În consecință, prin raportare la decizia civilă nr. 1582/R/14.11.2013 a Curții de Apel Timișoara, în cauza de față s-a apreciat că operează prezumția legală a lucrului judecat în privința calității pârâtului F. V.-S. de moștenitor al proprietarului tabular al imobilelor în litigiu, defunctul Ede F..
Având această calitate, pârâtul își justifică și calitatea procesuală necesară pentru a declara apel împotriva hotărârii primei instanțe, situație ce a impus trimiterea cauzei la Tribunalul A. pentru rejudecarea apelului pe fond.
Pârâtul recurent a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la un alt tribunal din raza Curții de Apel Timișoara decât Tribunalul A., însă o asemenea solicitare, în recurs este inadmisibilă dacă nu există motive de necompetență de ordine publică, pârâtul putând recurge doar la o cerere de strămutare în acest sens.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 5 C. pr. civ., Curtea de Apel Timișoara a admite recursul declarat de pârâtul F. V. - S. împotriva deciziei civile nr. 233/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta S.C. VINALCOOL S.A. A., prin lichidator judiciar E. I..
În rejudecare, apelantul F. V. S. a depus la data de 19 mai 2014 note scrise prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii formulate de . prin . - continuatoarea în drepturi și obligații a . Euroconsult SRL).
Apelantul solicită a se constata că instanța de fond, contrar prevederilor legale și ale jurisprudenței, s-a pronunțat împotriva unei persoane lipsite de apărare, mai mult de atât, împotriva unei persoane decedate. Astfel, potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosința încetează odată cu moartea persoanei fizice, aceasta neavând calitatea de a fi parte într-un proces în sensul reglementat prin art. 41 și urmat. C. pr. civ.
Apelantul mai arată că atât intimata . și instanța de fond - Judecătoria A., s-au raportat în mod eronat la prevederile Codului civil, atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și în soluționarea cauzei pe fond. De altfel, apelantul a și atașat jurisprudența ICCJ - RIL LXXXVI și a Curții de Apel Timișoara, care dovedește faptul că în materia uzucapiunii, în zonele de evidență cu carte funciară, sunt incidente prevederile Decretului 115/1938 și nu cele ale Codului Civil, invocând și Decizia civilă nr.109/07.02.2008 a Curții de Apel Timișoara.
La data de 21 mai 2014, intimata S.C. VINALCOOL S.A. A. prin lichidator judiciar, E. I., a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței ca, prin decizia ce se va pronunța, să dispună admiterea în parte a apelului formulat și modificarea în parte a Sentinței civile nr. 3936/08.05.2007, pronunțată de Judecătoria A. în sensul admiterii acțiunii în contradictoriu cu apelantul F. V. S., în calitate de moștenitor al fostului proprietar tabular al imobilului Ede F., și să se mențină în rest hotărârea apelată, invocând în drept dispozițiile art. 289 alin. (2) Cod procedură civilă.
În motivarea poziției sale intimata arată că, celelalte critici aduse de apelant hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate, nefiind de natură a atrage desființarea hotărârii, instanța făcând o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză raportat la situația de fapt existentă. Constatarea calității de moștenitor al apelantului față de fostul proprietar tabular al imobilului uzucapat, Ede F., nu impietează asupra dreptului de proprietate al reclamantei dobândit prin posesie îndelungată și constatat prin hotărâre judecătorească. Efectele uzucapiunii se produc retroactiv de la data începerii posesiei, între data începerii posesiei și data la care s-a înscris dreptul uzucapat în cartea funciară, posesorul având recunoscut retroactiv un drept de proprietate extratabulară.
Intimata precizează că art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938 prevede că „Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea." Potrivit prevederilor art. 130 din Decretul Lege nr. 115/1938 uzucapiunea este un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, fără a fi necesară, în acest scop intabularea. P. urmare, înscrierea dreptului de proprietate în carte funciară, ca efect al uzucapiunii, nu are efect constitutiv de drepturi, ci doar rol de publicitate, pentru a-l face opozabil terților, posesorul fiind considerat retroactiv proprietar de la data începerii posesiei. P. urmare, pe fond, apelul pârâtului este neîntemeiat, uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, fiind în același timp și o sancțiune indirectă îndreptată împotriva fostului proprietar al imobilului care, timp îndelungat, l-a lăsat în posesia unei alte persoane care s-a comportat public ca titular al dreptului de proprietate.
Tribunalul a apreciat că este fondat apelul declarat de pârâtul F. V. S., pentru considerentele ce urmează.
În prealabil, având în vedere dispozițiile deciziei civile nr.242/12 03 2014 a Curții de Apel Timișoara, tribunalul reține că apelul este declarat în termen în condițiile prevăzute de art.103 Cod procedură civilă de la 1865.
În ce privește acțiunea exercitată de reclamanta . prin lichidator judiciar E. I., având ca obiect uzucapiune, văzând înscrisurile depuse de părți la dosar privind situația juridică a imobilelor și poziția exprimată de acestea prin actele de învestire a instanței de apel și de recurs, în ce o privește pe reclamantă îndeosebi întâmpinarea depusă la filele 22-27 dosar și notele de ședință de la filele 49-50 cu privire la recunoașterea calității de moștenitor a apelantului și a faptului că temeiul de drept indicat în acțiunea introductivă pentru uzucapiune este greșit, tribunalul reține în fapt următoarele:
Pentru cota de ½ parte din imobilele înscrise în CF 6365 A. sub nr.top 2342/a.2.2342/b.2.b compus din teren intravilan în întindere de 853 mp și în CF_ A. sub nr.top 2343/a.1 compus din teren intravilan în întindere de 540 mp a fost depusă notificare de restituire, în termenul și condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr.10/2001, la Prefectura județului A., de către antecesorul pârâtului F. V. S., defunctul F. D. I. P., la data de 13 08 2001 sub nr.773(fila 9 din primul dosar de apel), iar la 18 noiembrie 2005 a fost depusă notificare de către pârâtul F. V. S. în baza Legii 247/2005, la Primăria A.(filele 10-11 din primul dosar de apel).
Niciuna din cele două notificări nu a fost rezolvată în sensul prevăzut de cele două legi speciale prin emiterea vreunei dispoziții de restituire în natură sau prin acordare de despăgubiri în termenele pe care acestea le prevăd, motiv pentru care pe rolul Tribunalului A. a fost înregistrat, la 3 ianuarie 2013, dosarul cu nr._ ce are ca obiect acțiunea exercitată de domnul F. V. S. în contradictoriu cu Primarul municipiului A., Prefectura A. și ., pentru soluționarea acestor notificări, în prezent aflat în rejudecare după casare sub nr._ **, dosar a cărui judecată a fost suspendată la 3 iunie 2014, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 C. pr. civ., până la soluționarea prezentului dosar ce are ca obiect acțiunea în uzucapiune.
La 30 11 2006, ., societate aflată în insolvență, în a cărei posesie se află cele două imobile, depune la Judecătoria A. în contradictoriu cu proprietarul tabular Ede F., și cu mențiunea expresă că pentru niciunul din imobile nu s-a depus cerere de restituire potrivit legilor speciale, o acțiune în uzucapiune întemeiată pe dispozițiile Codului civil, care este admisă prin sentința civilă nr.3936/8 mai 2007, hotărârea ce este înscrisă și în cărțile funciare, în prezent imobilele fiind adjudecate de numitul P. I. M., procedura licitației nefiind finalizată prin emiterea actului apt de întabulare.
Asupra acelorași imobile, cealaltă cotă de ½ parte a fost restituită în natură, prin Dispoziția nr.541/01 02 2007 emisă de reclamantă în baza sentinței civile nr. 218/15 martie 2005 a Tribunalului A., definitivă prin decizia civilă nr.1487 A 21 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, către S. Jacob Stein, moștenitoare a proprietarului tabular Arminiu Stein, în prezent pentru aceasta existând depusă o ofertă de cumpărare din partea adjudecatarului celeilalte cote de ½, domnul P. I. M. (filele 53-81 din prezentul dosar de apel).
De asemenea, reprezentantul reclamantei a demarat procedurile pentru rezolvarea situației juridice a imobilelor prin obținerea prin atestarea dreptului de proprietate potrivit HG 834/1991, raportat la faptul că reclamanta a fost reorganizată potrivit dispozițiilor Legii 15/1990, clădirea căreia îi este aferent terenul în litigiu, înscris în cele două cărți funciare ce are ca destinație „fabrică de oțet”, clădire evidențiată în CF 1827 A., intrând în patrimoniul acesteia prin efectul art.20 alin.2 din menționata lege, în considerarea situației juridice din acel moment, anume a existenței dreptului de administrare operativă a persoanei juridice antecesoare acesteia, Întreprinderea Progresul A., drept ce a fost constituit în conformitate cu legislația în vigoare anterior anului 1989.
Conform înscrierilor din cartea funciară, dreptul de administrare operativă a fost constituit în favoarea fostei Întreprinderi Progresul de către Statul Român a în a cărui proprietate au intrat imobilele potrivit Decretului nr.712/1966, iar odată cu înscrierea dreptului de proprietate al statului cu acest titlu, dreptul foștilor proprietari tabulari, Ede F. și Stein Arminiu, a fost radiat din cărțile funciare.
Potrivit art. 2 lit. e din Legea 10/2001, preluarea de către Stat a imobilelor cu acest titlu a fost una abuzivă, fără un titlu valabil, fapt confirmat de altfel și prin hotărârile judecătorești anterior menționate prin care s-a dispus restituirea cotei de ½ parte în natură descendentei proprietarului Stein Arminiu.
În acest context, tribunalul consideră că reclamanta nu poate invoca favorabil dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, indiferent de temeiul în drept pe care l-ar invoca - Codul civil sau Decretul - Lege 115/1938 - deoarece, nu numai că sunt incidente printr-o interpretare extensivă raportat la scopul normei(acela de conservare a situației juridice a imobilelor ce intră sub incidența legii ), dispozițiile art.21 alin.5 din Legea 10/2001, în condițiile în care nici procedurile administrative și nici cele judiciare nu sunt soluționate, orice act ce are ca finalitate modificarea titularului dreptului de proprietate fiind lovit de nulitate, dar mai ales pentru faptul că, posesia pe care reclamanta a exercitat-o asupra imobilelor este una cu titlu precar, și nu sub nume de proprietar, precaritatea derivând din obligația de restituire a bunului către proprietar care, până în anul 1989 a fost Statul Român de la care a preluat doar folosința, iar după 1989, descendenții foștilor proprietari tabulari, unul fiind pârâtul F. V. S., cărora, după cum s-a arătat și mai sus, legile speciale cu caracter reparator le recunosc vocația la restituire în una din formele prevăzute de aceasta, de asemenea sus menționate.
Față de cele arătate, în temeiul art.296 Cod pr.civilă 1865, tribunalul a admis apelul declarat de F. V. S., moștenitor legal al pârâtului din acțiunea inițială, Ede F., împotriva sentinței civile nr.3936/08 mai 2007, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr.16._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., prin lichidator judiciar E. I., pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea exercitată de reclamanta ., prin lichidator judiciar E. I., în contradictoriu cu pârâtul F. V. S., având ca obiect uzucapiune.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., a obligat reclamanta intimată la plata către pârâtul apelant a sumei de 3082 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamanta S.C. Vinalcool S.A. A., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtului, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta recurentă și-a motivat în drept recursul cu dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 312 C. pr. civ., arătând că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul greșitei interpretări a actului juridic dedus judecății, aplicării greșite a prevederilor legale incidente în cauză și conținând motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta recurentă a susținut că în mod netemeinic și nelegal instanța de apel a reținut că, potrivit încheierilor din CF, dreptul de administrare operativă a fost constituit în favoarea fostei întreprinderi Progresul de către Statul Român în a cărui proprietate au intrat imobilele în baza Decretului nr. 712/1966, fiind radiat Ede F. din CF, deoarece, în primul rând, obiectul acțiunii principale este constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul înscris în CF 6365 A. sub nr. top 2342/a.2.2342/b.2.b și în CF nr._ A. sub nr. top 2343/a.1, Statul Român nepreluând niciodată terenurile înscrise în celelalte cărți funciar.
Că, imobilul înscris în CF nr. 6365 A. a fost proprietatea numitului Ede F. în cota de ½ (B.25) și Stein Arminiu și soția născută A. V. asupra celeilalte cote de ½ (B 27-28), fiind întabulat dreptul de proprietate cu titlu de moștenire la data de 26.01.2006, în baza certificatului de moștenitor nr. 13/2006, asupra cotei de 2/4 din imobilul de sub A.I.5, proprietatea defuncților de sub B. 27-28, în favoarea lui Sefler E. A. și Jacoby I. S. L., iar, ulterior, în baza Sentinței civile nr. 3963/2007, asupra cotei de ½ parte din imobilul de sub A.I.5, proprietatea lui Ede F. de sub B25, s-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune în favoarea lui S.C. Vinalcool S.A. (B.37).
A mai arătat, de asemenea, că, potrivit înscrierilor din CF nr._, imobilul a fost proprietatea numitului Ede F. – în cotă de ½ (B.7) și Stein Arminiu și soția născută A. V. asupra cotei de ½ (B.9-10), iar la data de 26.01.2006, în baza certificatului de moștenitor 13/2006 s-a întabulat dreptul de proprietate asupra cotei de 2/4 din imobilul de sub A.I.1, proprietatea defuncților de sub B9-10, în favoarea lui Sefler E. A. și Jacoby I. S. L., ulterior în baza Sentinței civile 3936/2007, asupra cotei de ½ din imobilul de sub A.I.5, proprietatea lui Ede F. de sub B25 s-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune în favoarea S.C. Vinalcool S.A. (B18).
De asemenea, a relevat că instanța face o confuzie când face trimitere la Decizia civilă nr. 1487/21.05.2005 a Curții de Apel Timișoara, deoarece aceasta se referă la imobilul înscris în CF nr. 1827 cu nr. top 2312 ce nu face obiectul acestui litigiu, iar motivarea este eronată atunci când instanța arată că reclamata a demarat procedura de atestare a dreptului de proprietate potrivit HG nr. 834/1991, întrucât Statul Român nu este și nu a fost niciodată proprietar al terenului în discuție.
A mai arătat că motivarea prin care a reținut că posesia sa este una cu titlu precar încalcă grav normele care guvernează materia, întrucât în perioada 1945-2009 terenul a fost proprietatea tabulară a lui Ede F., Legea nr. 10/2001 nu se aplică (terenul nefiind preluat de către stat), pârâtul intimat trebuia să prezinte până în anul 2009 un certificat de moștenitor asupra bunurilor în litigiu, în speță fiind prezent cazul clasic în care proprietarul și moștenitorul acestuia au abandonat bunul.
Pârâtul intimat F. V. S. a formulat întâmpinare, căreia Curtea i-a conferit rolul de concluzii scrise, pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 C. pr. civ., prin care a invocat excepția tardivității recursului, solicitând respingerea acestuia ca tardiv, iar pe fond ca neîntemeiat, cu motivarea că imobilele au fost preluate de stat fără titlu valabil, în anul 1948, în temeiul Legii nr. 119/1948, fiind instituită indisponibilizarea acestora prin art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate și disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. pr. civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantei, pentru argumentele de mai jos.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Vinalcool S.A. obiectul acțiunii îl constituie constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilele înscrise în CF 6365 A. cu nr. top 2342/a.2.2342/b.2.b și în CF nr._ A. cu nr. top. 2343/a.1, iar împrejurarea că doar în CF nr. 1827 cu nr. top 2312 (care nu face obiectul acțiunii de față) a fost înscris Statul Român în baza Decretului 712/1966 nu poate avea vreo relevanță în această cauză, câtă vreme este de necontestat că și imobilele ce fac obiectul acestei acțiuni (înscrise în CF nr. 6635 și_ A.) au fost preluate în fapt de către Statul Român, fiind date în administrare anterior anului 1959 Intreprinderii Agrozooalimentara A., iar apoi Intreprinderii de Industrie Locală Progresul, autoarele reclamantei, imobilele fiind situate în incinta fabricii, așa cum recurenta a arătat prin acțiunea introductivă.
Așadar, preluarea imobilelor de către Statul Român, ce fac obiectul acțiunii de față a fost una abuzivă, fără titlu valabil, potrivit art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, astfel că în mod judicios instanța de apel a reținut că posesia nu este una utilă, ci una viciată, prin aceea că preluarea imobilelor de către stat s-a efectuat fără consimțământul proprietarului tabular, fiind bazată la origine pe violență.
P. urmare, în mod corect Tribunalul a stabilit că reclamanta nu poate invoca în favoarea sa dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu prin uzucapiune, aceasta cu atât mai mult cu cât pentru aceste imobile au fost depuse notificări în baza Legii nr.10/2001, iar potrivit art. 21 alin. 5 din acest act normativ, până la soluționarea procedurilor administrative, orice act de modificare a titularului dreptului de proprietate este lovit de nulitate.
Față de cele de mai sus, Curtea apreciază că toate criticile aduse deciziei atacate, din perspectiva disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. pr. civ., sunt neîntemeiate, urmând ca în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ. să respingă recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta ., prin lichidator judiciar E. I., împotriva Deciziei civile nr. 644 din 25.06.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. GO/15.10.2014
Teh. AMT/03.11.2014/2 ex
Instanța de fond: Judecătoria A. – jud. F. V. B.
Instanța de apel: Tribunalul A. – jud. S. Năbădan, N. C.
| ← Cereri. Decizia nr. 383/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 767/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
