Obligaţie de a face. Decizia nr. 1493/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1493/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-05-2012 în dosarul nr. 1493/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1493
Ședința publică din 31 mai 2012
PREȘEDINTE: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. P., N. V. și G. I. A. împotriva deciziei civile nr. 25 din 24.01.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta V. F. R. și pârâtul M. A. prin P., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat S. M. M. pentru reclamanta intimată, celelalte părți fiind lipsă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care s-a constatat depusă la dosar, de către reclamanta intimată, întâmpinare, prin Serviciul Registratură al instanței la data de 17 mai 2012.
Tot prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 31 mai 2012, pârâții recurenți, prin apărător ales, au depus o cerere de amânarea a judecării cauzei pe motive de boală, precum și copia dovezii de achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 6 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială.
Instanța constată faptul că cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al pârâților recurenți nu este însoțită de acte doveditoare din care să rezulte starea de sănătate invocată de către aceasta.
De asemenea, instanța, din oficiu, constată că recursul este insuficient timbrat, iar la dosar nu există dovada timbrării în original.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul cu privire la excepția insuficientei timbrări a recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită anularea recursului ca insuficient timbrat, iar pe fond, solicită respingerea cererii de amânare a judecării cauzei și respingerea recursului, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de Tribunalul A., susținând că recursul pârâților intimați nu este motivat în drept, deoarece recurenții nu au arătat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă pe care au înțeles să își sprijine această cale de atac extraordinară . Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ /01.04.2011, reclamanta V. F. R., în contradictoriu cu pârâții M. P., N. V., G. I. A. și M. A., a solicitat obligarea pârâților de a desființa conducta de canalizare ce deservește apartamentele nr. 2, 3, 4 și 5 ale imobilului situat în municipiul A., ., nr. 26, județul A. pe tronsonul din pivnița apartamentului nr. 1 al aceluiași imobil, într-un termen stabilit de instanță, iar în caz contrar să fie autorizată reclamanta de a o desființa, pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.
P. Sentința civilă nr.9976/12.10.2011, Judecătoria A. a admis acțiunea formulată de reclamanta V. F. R. în contradictoriu cu pârâții M. P., N. V., G. I. A. și pârâtul M. A. și, în consecință, a obligat pârâții să desființeze conducta de canalizare ce deservește apartamentele nr.2, 3, 4 și 5 ale imobilului situat în M. A., ., nr.26, jud.A., pe tronsonul din pivnița apartamentului nr.1 al aceluiași imobil în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei ori, în caz contrar, reclamanta urmând a o desființa pe cheltuiala pârâților.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți reconvenționali M. P., N. V. și G. I. A., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională V. F. R..
A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1.008,30 lei cheltuieli de judecată compuse din 8,30 lei taxe judiciare de timbru și 1.000 lei onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că reclamanta este proprietara apartamentului nr.1 al imobilului situat în A., . nr.26, jud.A., iar pârâtele sunt proprietarele apartamentelor 2-5 din același imobil. Inițial, toate apartamentele formau o singură unitate locativă, fiind proprietatea unei familii, iar ulterior, în anul 1951, prin Încheierea Judecătoriei Populare Mixte A. - Secția Cărți Funciare, imobilul a fost împărțit în 5 unități locative, formându-se cele 5 apartamente.
Părțile din proces au dobândit ulterior apartamentării locuințele menționate.
Din Adresa Inspectoratului de Stat în Construcții A. din 26.10.2010, Adresele Regiei Autonome de A. Canal din data de 20.08.1996 și din data de 04.02.1997, precum și din Avizul de amplasament emis pârâtului M. G. de către Arterm SA Serviciul Tehnic nr.4472/24.06.1997, reiese că doar apartamentul proprietatea reclamantei are branșament la rețeaua de apă și că pârâții, prin anul 2008, au introdus prin peretele subsolului apartamentului reclamantei o conductă de canalizare cu diametrul de 100 mm, racordându-se fără consimțământul acesteia la instalația de canalizare a imobilului. Din cauză că nu s-a izolat golul rămas în jurul conductei, apele meteorice pătrund în subsolul apartamentului proprietatea exclusivă a reclamantei.
Situația prezentată rezultă și din planșele foto depuse de către reclamantă la dosarul de fond.
În extrasul CF nr._-C1-U1, în care este înscris dreptul de proprietate al reclamantei asupra apartamentului nr.1, la părțile comune figurează instalațiile comune de apă și fântâna, respectiv instalațiile de canalizare.
Cu toate că aceste înscrieri există în cartea funciară, faptic, apartamentele pârâților nu au branșament de canalizare realizat.
Astfel, s-a reținut că exercitarea atributului folosinței de către un singur coproprietar în ipoteza coproprietății forțate sau comune presupune o dublă limitare: pe de o parte, exercitarea atributului folosinței de către un coproprietar nu trebuie să împiedice exercitarea acestui atribut de către ceilalți coproprietari, iar pe de altă parte, atributul folosinței trebuie să respecte destinația bunului.
Din starea de fapt reținută, rezultă că pârâții au înțeles să soluționeze problema accesului la branșament prin cauzarea unui prejudiciu reclamantei. P. fapta lor, pârâții nu și-au exercitat prerogativele de folosință decurgând din starea de coproprietate forțată, ci au comis o faptă ilicită de natură a atrage răspunderea lor delictuală.
Pe de altă parte, la cererea reclamanților reconvenționali s-a încuviințat inițial și efectuarea unei expertize în vederea determinării împrejurării dacă există soluții tehnice care să nu aducă atingere dreptului de proprietate al reclamantei. Întrucât nu a fost achitat onorariu de expert, reclamanții reconvenționali au fost decăzuți din proba cu expertiza.
Cererea reconvențională în sensul constatării părților folosite în comun și care de fapt sunt înscrise în cartea funciară, a avut ca scop, conform motivării din acțiunea reconvențională, constatarea că de fapt și racordul realizat nelegal de către pârâți face parte din coproprietatea forțată, ceea ce este inadmisibil. Celelalte părți comune aflate în coproprietate forțată, nefiind contestate, nu prezintă niciun interes a fi constatate în baza art.111 Cod procedură civilă, fiind, după cum s-a și arătat, înscrise în cartea funciară.
În ceea ce privește petitul din acțiunea reconvențională prin care s-a solicitat ca reclamanții reconvenționali să facă lucrările necesare pentru etanșeitatea racordului realizat de către pârâți, cu păstrarea acestui racord, prima instanță a considerat că nici acest petit nu este admisibil, având în vedere caracterul ilegal al lucrării, constatat și de instituțiile abilitate. Pe de altă parte, prin admiterea acțiunii principale, s-a dispus de fapt revenirea la situația anterioară, nemaipunându-se această problemă.
Față de aspectele arătate, instanța de fond, în baza art. 480 și art. 1073 Cod civil, a admis acțiunea și, în consecință a obligat pârâții să desființeze conducta de canalizare ce deservește apartamentele nr. 2, 3, 4 și 5 ale imobilului situat în M. A., ., nr. 26, jud. A., pe tronsonul din pivnița apartamentului nr. 1 al aceluiași imobil în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei, ori, în caz contrar reclamanta, urmând a o desființa pe cheltuiala pârâților.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 1.008,30 lei cheltuieli de judecată constând în 8,30 lei taxă de timbru și timbru judiciar și 1.000 lei onorariu avocațial.
Împotriva soluției Judecătoriei A., au declarat apel atât pârâții M. P., N. V., G. I. A., cât și M. A. prin P..
P. decizia civilă nr. 25/24.01.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins apelurile declarate de apelanții-pârâți M. P., N. V., G. I. A. și M. A. prin P., în contradictoriu cu intimata-reclamantă V. F. R., împotriva Sentinței civile nr.9976/12.10.2011, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect obligație de a face.
Examinând apelurile în cadrul dat de art.294-296 C.pr.civ. și prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că nu sunt fondate, reținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în conformitate cu probele administrate în cauză.
Astfel, prima instanță a reținut, la fel ca și apelanții, faptul că instalația de canalizare a imobilului figurează la „părți comune”.
Ceea ce trebuia analizat și ceea ce a și făcut prima instanță este modalitatea în care pârâții au înțeles să se branșeze la rețeaua de canalizare. Astfel, în mod corect prima instanță a reținut faptul că deși pârâții au dreptul de a se racorda la rețeaua de canalizare, modalitatea prin care au înțeles să o facă aduce prejudicii reclamantei, respectiv instalarea unei conducte prin peretele subsolului reclamantei, cu consecința pătrunderii apelor meteorice în subsolul proprietatea exclusivă a reclamantei. Mai mult, conform înscrisurilor existente la dosar, caracterul ilegal al lucrării a fost constatat și de instituțiile abilitate.
Împotriva deciziei civile nr. 25/24.01.2012 pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._, au declarat recurs, în termen legal la data de 13.03.2012, pârâții M. P., N. V. și G. I. A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
În drept, și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 115, art. 116,art. 117, art. 119, art. 120 și art. 274 Cod procedură civilă și pe dispozițiile art. 3, art. 43 și art. 44 din Legea nr. 230/2007.
P. întâmpinarea depusă la dosar (filele 7-14), reclamanta intimată V. F. R. a solicitat să se constate temeinicia și legalitatea deciziei civile nr. 25/24.01.2012, pronunțată de Tribunalul A., și, în consecință, să se respingă recursul declarat împotriva acestei hotărâri judecătorești.
În drept, reclamanta intimată și-a întemeiat întâmpinarea pe: art. 1 paragraful 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 44 din Constituția României – republicată, art. 3 alin. (1) lit. a) și lit. c) și ale art. m6 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 480, art. 481, art. 494 alin. 2, art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 alin. 2 din vechiul Cod civil, art. 115-118, art. 166, art. 242, art. 303 alin. 1 și alin. 2, art. 306 alin. 1 și art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 raportat la 306 și art. 312 se reține că acesta este nefondat.
Pârâții recurenți au susținut că sunt proprietari ai apartamentelor din imobilul ce face obiectul judecății, încă de la data cumpărării și se află în stare de indiviziune forțată, iar problema legată de conducta de apă a constituit obiectul a numeroase demersuri. Cum căminul de apă nu poate fi amplasat decât pe proprietate privată a reclamantei, iar aceasta nu este de acord nu rămâne decât soluția care a fost avută în vedere la data amplasării conductei.
Recursul nu a fost motivat în drept.
La filele 7-14 reclamanta intimată V. F. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către pârâți deoarece caracterul ilegal al lucrării în legătură cu care s-a dispus dezafectarea a fost constatat chiar de instituțiile abilitate.
Din cele prezentate mai sus rezultă cu certitudine că susținerile recurenților nu se coroborează cu probele administrate în cauză, prim instanța cât și instanța de apel reținând în mod judicios că există soluții tehnice cu privire la amplasarea conductei în mod legal, neputându-se accepta cererea reconvențională a pârâților în sensul că amplasarea conductei în mod nelegal face parte din coproprietatea forțată, iar această împrejurare ar determina menținerea acestei conductei pe traseul susținut de către recurenți.
P. fapta lor pârâții recurenți nu și-au exercitat prerogativele de folosință decurgând din starea de coproprietate forțată ci au realizat o acțiune ilicită de natura a atrage răspunderea lor delictuală, așa cum au reținut primele instanțe.
Față de cele arătate recursul declarat de pârâți va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâții: M. P., N. V. și G. I. A., împotriva deciziei civile nr. 25 din 24.01.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.05.2012
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. L. L. C. P. M. G.
GREFIER,
D. B.
Red. L.L./22.06.2012
Tehnored D.B./ 25.06.2012
Ex.2
Prima instanță: Judecătoria A.: jud. A.-B. V.
Instanța de apel: Tribunalul A.: jud. O. S. S., jud. L. B.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1509/2012. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 1485/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








