Acţiune în constatare. Decizia nr. 1509/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1509/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-05-2012 în dosarul nr. 1509/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1509

Ședința publică din 31 mai 2012

PREȘEDINTE: M. G.

JUDECĂTOR: C. P.

JUDECĂTOR: Dr. L. L.

GREFIER: D. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții S. R. prin C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar împotriva deciziei civile nr. 378/07.06.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._/325/2008*, în contradictoriu cu reclamanții M. L. A. și M. I. și cu pârâtul S. R. reprezentat de M. E. și Finanțelor prin D.G.F.P. T., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanții intimați M. L. A. și M. I. avocat T. A., iar pentru pârâții recurenți S. R. prin C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar se prezintă consilier juridic R. C., lipsă fiind M. E. și Finanțelor prin D.G.F.P. T..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar de către reclamanții intimați minuta timbrării cererii introductive, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 30.05.2012.

Reprezentanta pârâților recurenți S. R. prin C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar depune la dosar minuta timbrării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 34 de lei și timbru judiciar de 3 lei și delegația de reprezentare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentanta pârâților recurenți S. R. prin C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului formulat de către pârâți și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxelor judiciare.

Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, arătând că reclamanții au dobândit construcția în condițiile Legii nr. 112/1995. Aceasta arată că din dispozițiile Legii nr. 112/1995 reiese în mod expres faptul că împreună cu construcția au dobândit de drept și terenul aferent. Se solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

P. decizia civilă nr.378/07.06.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T., cu sediul în Timișoara, bvd. G. L., nr. 9B, jud. T. împotriva sentinței civile nr._/27.11.2008 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2008 în contradictoriu cu intimatul apelant pârât S. R. prin CLMT și M. Timișoara prin Primar, ambii cu sediul în Timișoara, bvd. C. D. L., nr. 1, jud. T., intimații reclamanți M. L. A. și M. I., ambii cu domiciliul procedural ales în Timișoara, P-ța Ț. V., nr.1, jud. T..

A respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. R. prin CLMT și M. Timișoara prin Primar împotriva aceleiași hotărâri.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. și în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.

A menținut în rest dispozițiile sentinței.

În final, a obligat apelantul pârât S. R. prin CLMT și M. Timișoara prin Primar la plata sumei de 2200 lei către intimații reclamanți M. L. A. și M. I., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

P. această decizie, tribunalul a menținut soluția primei instanțe asupra chestiunii de fond ce a format obiectului litigiului și a constatat că, prin sentința civilă nr._/27.11.2008 pronunțată in dosarul nr._/325/2008 Judecătoria Timișoara a admis acțiunea civila formulata de reclamanții M. L. A. si M. I. în contradictoriu cu pârâții S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice si de C. L. al M. Timișoara si M. Timișoara reprezentat de P. M. Timișoara.

Prima instanță a dispus rectificarea CF nr._ Timisoara nr.cad.6037/1/I si a CF col.nr.1696 Timisoara, în sensul intabulării dreptului lor de proprietate asupra terenului de 578/3248 m.p, cu titlu de dobândire în baza Legii nr.112/1995.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria a reținut următoarele:

P. contractul de vânzare-cumpărare nr._/12.12.1996, încheiat în baza Legii nr.112/1995, reclamanții au cumpărat apartamentul nr.1, înscris în CF nr._ Timișoara nr.cad.6037/1/I. P. contractul de vânzare – cumpărare nr._/a/20.01.1999, reclamanții au dobandit în baza aceleiasi legi si o boxa de 17,80 m.p. aferenta apartamentului. In data de 9.11.2004 s-a înscris operatiunea de apartamentare în CF nr.1696 col.Timisoara, iar în baza acestei operatiuni s-a statuat ca terenul aferent apartamentului cumparat de reclamanti este de 578/3248 m.p.

Potrivit art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 prin HG nr. 20/1996 „In situațiile de vânzare catre chiriași a apartamentelor si, când este cazul, a anexelor gospodaresti si a garajelor, dreptul de proprietate se dobandeste si asupra terenului aferent, cu respectarea dispozitiilor art.26 alin.ultim din lege”, respectiv Legea nr.112/1995.

Art. 26 alin. ultim din Legea nr.112/1995 proclama ca „ suprafetele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie în posesia acestora si care depaseste suprafata aferenta constructiilor, raman în proprietatea statului.”

Din interpretarea sistematica si logico-juridica a acestor texte de lege rezulta ca în virtutea legii, cumparatorii constructiilor dobandite în baza Legii nr.112/1995 devin si proprietarii terenurilor aferente acestora, iar diferentele de teren raman în proprietatea statului. P. urmare, o data cu cumpararea constructiei în virtutea legii (ope legis) se dobandeste si terenul aferent constructiei, nefiind necesară încheierea unui nou contract de vanzare – cumparare care sa aiba ca obiect terenul aferent, asa cum au susținut paratii.

Un alt argument irefutabil în susținerea acestei teze rezulta si din împrejurarea ca în aceasta ipoteza legala, terenul este privit ca un accesoriu al construcției, fiind incident principiul „accesorium sequitur principale (accesoriul urmează soarta bunului principal). Aceasta idee se desprinde din modul cum este redactat art.37 din HG nr.20/1996.

De asemenea, nu se poate retine nici ideea ca prin teren aferent s-ar întelege numai terenul pe care construcțiile sunt edificate, deoarece terenul aferent reprezinta „ceea ce tine de respectiva construcție.”, iar potrivit art.2 din HCLM Timisoara nr.13/2004 terenurile aferente imobilelor sunt „ terenurile situate la aceeasi adresa poștala cu clădirea de locuit, fiind delimitate prin împrejmuiri sau calcane în conformitate cu planul parcelar.

F. de aceste argumente, instanța, în temeiul art.111 C.proc.civ. a constatat ca reclamanții au dobândit o data cu apartamentul nr.1 înscris în CF nr._ Timișoara nr.cad.6037/1/I si dreptul de proprietate asupra terenului aferent de 578/3248 m.p. înscris în aceeasi carte funciara, precum si în CF col.1696 Timișoara.

In baza art.34 din Legea nr.7/1996 a dispus rectificarea CF nr._ Timisoara nr.cad.6037/1/I si CF col.nr.1696 Timisoara în sensul intabulării dreptului de proprietate al reclamantilor si asupra terenului de 578/3248 m.p.

In baza art. 274 C.proc.civ. fiind în culpa procesuala, a obligat pârâții sa plătească reclamanților suma de 27,03 lei cheltuieli de judecata, reprezentând taxa si timbru judiciar.

Împotriva sentinței civile nr._/27.11.2008 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2008 a formulat recurs pârâta DGFP T., în reprezentarea Ministerului E. și Finanțelor, înregistrat ca apel pe rolul Tribunalului T. la data de 05.02.2009, sub nr. dosar_/325/2008, solicitând modificarea în tot a sentinței apelate și rejudecând în fond cauza, respingerea acesteia, ca nefondată.

Împotriva aceleiași sentințe civile au mai formulat apel apelanții-pârâți M. Timișoara prin Primar și C. L. al M. Timișoara, prin care solicită schimbarea sentinței apelate, iar pe fond respingerea acțiunii intimaților-reclamanți.

La termenul din 02.06.2009 instanța a respins excepția nulității apelului declarat de S. R. reprezentat de M. E. si Finanțelor, prin DGFP T., invocată de intimații reclamanți M. L. A. și M. I..

P. decizia civilă nr. 520/02.06.2009 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._/325/2008 au fost admise apelurile declarate de apelanții-pârâți S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. si S. R. reprezentat de C. L. al M. Timișoara si M. Timișoara reprezentat de P. M. Timișoara, ambii împotriva sentinței civile nr._ / 27.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. L. A. si M. I..

A fost schimbată sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea.

A fost obligat fiecare intimat-reclamant la câte 463 lei către fiecare dintre apelanții CLM Timișoara și M. Timișoara prin Primar, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 9, 21, 26 alin. ultim din legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 rezultă că reclamanții intimați, proprietari ai construcției înscrise în CF nr. 1696 col. Timișoara în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu RA Urbis Timișoara nr._/12.12.1996, au vocație la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent.

Nici una dintre dispozițiile menționate nu conține referirea la dobândirea de drept a proprietății, lucru de altfel firesc, dacă se are în vedere faptul că S. nu datorează chiriașilor măsuri de reparare a actelor abuzive comise în perioada 1945-1989, așa cum se întâmplă în cazul foștilor proprietari deposedați. Dacă s-ar admite că transmiterea dreptului de proprietate se realizează în mod gratuit, S. R. ar fi pus în situația de a plăti de două ori pentru același bun: fostului proprietar, în mod justificat, în baza Legii nr. 10/2001 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și chiriașului proprietar al locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, în mod nejustificat, care ar dobândi un drept în mod gratuit.

Art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu prevede nici în mod direct, nici în mod indirect, faptul că dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent s-ar realiza ope legis.

Cu atât mai puțin s-ar putea constata că în temeiul dispozițiilor menționate contractul de vânzare cumpărare din anul 1996 ar fi transmis proprietatea și asupra terenului aferent, nu doar asupra construcției.

P. urmare, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, ignorând și prevederile art. 13 din Legea nr.112/1995 și art. 19 din Normele metodologice de aplicare a acestei Legi.

În raport cu argumentele expuse, instanța a constatat că apelurile formulate de pârâți sunt fondate.

Cu privire la apărările formulate de reclamanți prin întâmpinare, acestea nu au putut fi reținute față de dispozițiile legale prezentate și analizate mai sus.

În sensul celor de mai sus, sunt și argumentele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia civilă nr. 215/16.01.2008: „ Dispozițiile art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, prevăd că în situațiile de vânzare a apartamentelor către foștii chiriași, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent. Însă, transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent este una convențională, neoperând de drept, în temeiul legii. Ca proprietari asupra construcției, în absența unei asemenea convenții, cumpărătorii au drept de folosință asupra terenului, dar numai în măsura exercitării dreptului de proprietate asupra construcției.”

P. prisma acestor considerente, în baza art. 296 C.proc.civ. instanța a schimbat sentința și rejudecând, a respins în totalitate acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

În baza art. 274, 277 C.proc.civ. a obligat fiecare intimat reclamant la plata cheltuielilor de judecată către apelanții CLM Timișoara și M. Timișoara prin Primar, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, cu respectarea principiului divizibilității.

Împotriva deciziei civile nr. 520/02.06.2009 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._/325/2008 au declarat recurs reclamanții M. L. – A. și M. I., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 11.08.2009 sub nr. dosar_/325/2008, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe, care este temeinică și legală.

P. decizia civilă nr. 5/12.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2008 a fost admis recursul declarat de reclamanții M. L. - A. și M. I. împotriva deciziei civile nr. 520/A din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2008, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor la Tribunalul T..

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. II din H.G. nr. 11/1997, „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineat ultim din lege”.

Textul art. 26 alineat ultim din Legea nr. 112/1995 prevede că „suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.

Cu alte cuvinte, din interpretarea logică a textelor legale mai sus menționate prin prisma principiului de logică al terțului exclus (tertium non datur) rezultă că, dacă terenurile ce depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului, per a contrario, cele care nu depășesc această suprafață, respectiv care asigură o utilizare normală a construcției, se dobândesc în virtutea legii în proprietate, o dată cu cumpărarea construcției, nefiind necesară parcurgerea procedurii administrative prevăzute de art. 36 din Legea nr. 18/1991, care se referă la alte situații.

Totodată, este de observat că în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 56/2009 cu privire la constituționalitatea legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, decizie în care se arată că „odată cu imobilele – clădiri înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 – au fost înstrăinate și terenurile aferente, motiv pentru care ele nu pot face obiectul restituirii în natură, ca măsură reparatorie, ci doar prin echivalent”.

Mai mult decât atât, interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi (aplicabile speței) impune luarea în considerare și a altor acte normative care reglementează situația juridică a unor terenuri aferente construcțiilor.

Astfel, și în cazurile prevăzute de art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, și de art. 10 din Legea nr. 85/1992, legiuitorul a înțeles să transmită dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente construcțiilor fără plată, așa încât intenția legiuitorului a fost aceea de a nu face o discriminare a dobânditorilor construcțiilor în baza Legii nr. 112/1995.

Așa fiind, reținând că Tribunalul a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr. 112/1995 și Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul reclamanților, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la Tribunalul T., ocazie cu care să se efectueze și o expertiză tehnică pentru determinarea suprafeței de teren aferentă construcției, respectiv a suprafeței de teren necesară utilizării normale a construcției.

Cauza a fost reînregistrată în apel, pe rolul Tribunalului T. la data de 09.02.2011 sub nr. dosar_/325/2008*.

La termenul din 15.03.2011 pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar instanța a admis cererea de efectuare a unei expertize în specialitatea topografie, raportul fiind depus la filele 17, 22 dosar de apel.

Deși nu a invocat ca motiv de apel excepția menționată, tribunalul constată că întrucât nu a intervenit sancțiunea decăderii în privința acesteia, este ținut să o analizeze, urmând ca în cazul constatării temeiniciei ei, să se ajungă la admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T..

Din cartea funciară depusă la filele 28-36 dosar nr._/325/2008 al Judecătoriei Timișoara rezultă că în anul 1956 s-a înscris dreptul de proprietate dobândit în baza Decretului nr. 92/1950 în favoarea statului român. La acel moment nu exista o proprietate a unităților administrativ teritoriale, neexistând o astfel de organizare.

Este adevărat că potrivit art. 25 din Decretul nr. 32/1954 statul este reprezentat în litigii de către Ministerul Finanțelor Publice, dacă nu se prevede altfel, dar trebuie observat din mențiunile ulterioare ale cărții funciare și din operațiunile care au avut loc cu privire la imobilul revendicat faptul că în prezent proprietatea s-a transferat pe plan local, autoritățile locale fiind acelea care au procedat la dezmembrarea imobilului inițial și chiar la vânzarea unora dintre unitățile rezultate în urma operațiunii menționate. Astfel, din contractul de vânzare cumpărare nr._/12.12.1996 depus la fila 38 dosar de fond se poate observa că în calitate de vânzător a stat RA Urbis Timișoara, ca reprezentant al statului.

De asemenea, dacă ar fi să admitem că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. are calitate procesuală pasivă, așa cum a procedat instanța de fond, am fi în situația de a aprecia că asupra aceluiași imobil sunt doi proprietari fără a exista coproprietate, fapt imposibil, după cum nici teza conform căreia C. L. al M. Timișoara ar fi administrator nu este corectă, întrucât o persoană cu această calitate nu este necesar a sta în judecată într-un litigiu vizând dreptul de proprietate privată asupra unui bun.

În concluzie, dacă în trecut statul era unicul proprietar atât la nivel central, cât și local, în prezent, bunurile de pe raza unităților administrativ teritoriale trebuie considerat că aparțin acestora, mai ales că se impun considerente ce țin de buna administrare și de asigurarea reprezentării juridice.

Întrucât apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. s-a admis prin prisma argumentelor expuse supra, motivele de apel formulate de acesta nu au mai fost analizate.

Trecând la apelul declarat de pârâtul S. R. prin CLMT și M. Timișoara prin Primar, tribunalul a constatat că prin decizia civilă nr. 5/12.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2008 s-a stabilit posibilitatea reclamanților de a dobândi dreptul de proprietate în prezentul litigiu, fiind necesară doar efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească terenul aferent construcției cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.

Cum aceste dispoziții sunt obligatorii în temeiul art. 315 C.proc.civ., rezultă că trebuie înlăturate motivele de apel care privesc greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente din Legea nr. 112/1995 și Normele metodologice de aplicare.

De asemenea, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul atribuit prin sentință este acela necesar folosinței normale a construcției, astfel că în lipsa oricăror obiecțiuni, tribunalul urmează a valida concluziile expertului.

P. prisma acestor considerente, în baza art. 296 C.proc.civ. tribunalul a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. și a respins apelul declarat de pârâtul S. R. prin CLMT și M. Timișoara prin Primar.

A schimbat în parte sentința, reținând lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T..

A menținut în rest dispozițiile hotărârii.

În baza art. 274 C.proc.civ. a obligat apelantul pârât S. R. prin CLMT și M. Timișoara prin Primar la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanții intimați, constând în onorariu expert și onorariu avocat- filele 27 și 45 dosar de apel_/325/2008.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, pârâții P. și C. L. Timișoara, care a fost motivat în drept cu disp. art. 304 pct.6, 7, 8 și 9 C.pr.civ.

În motivarea recursului, pârâții, deși nu s-au conformat imperativului de a indica și dezvolta separat fiecare dintre cele 4 motive de recurs invocate, în acord cu disp.art.302/1 lit. c C.pr.civ. au susținut că soluția primelor două instanțe, în rejudecare, este nelegală întrucât este rezultatul interpretării greșite a dispart.26 și 33 din L.112/1995 și că se ignoră dispozițiile HCL 339/2000, respectiv ale HCL nr.275/2009, care prevăd că terenurile aferente locuințelor vândute foștilor chiriași în baza L.112/1995 fie se închiriază, fie se vând la un preț negociat, fără a exista posibilitatea pentru beneficiari de a dobândi acest teren în mod gratuit, prin efectul legii.

Recurenții au mai susținut că niciuna dintre dispozițiile menționate mai sus nu conține referirea la dobândirea de drept a proprietății, lucru de altfel firesc, dacă se are în vedere faptul că S. nu datorează chiriașilor măsuri de reparare a actelor abuzive comise în perioada 1945-1989, așa cum se întâmplă în cazul foștilor proprietari deposedați.

Dacă s-ar admite că transmiterea dreptului de proprietate se realizează în mod gratuit, S. R. ar fi pus în situația de a plăti de două ori pentru același bun: fostului proprietar, în mod justificat, în baza Legii nr. 10/2001 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și chiriașului proprietar al locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, în mod nejustificat, care ar dobândi un drept în mod gratuit.

P. urmare, primele două instanțe, după rejudecare au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, ignorând și prevederile art. 13 din Legea nr.112/1995 și art. 19 din Normele metodologice de aplicare a acestei Legi.

Intimatele, deși legal citate, nu au formulat întâmpinări în termenul prev. de art.308 alin.2 C.pr.civ., însă intimații M. au formulat concluzii scrie, prin care au solicitat respingerea recursului, arătând că sunt îndreptăți ca odată cu dobândirea construcției să devină și proprietarii cotei de teren de 578/3248 mp, cu care de altfel apartamentul domniilor lor se află și intabulat în CF 1696 col. Timișoara.

Curtea, analizând recursul pârâților, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente motivele de modificare prev. de art.304 pct.6,7,8 și 9 C.pr.civ.

În acest sens, Curtea va constata în primul rând faptul că recurenții au indicat în mod nejustificat și nici nu au susținut fiecare dintre cele patru motive de modificare în acord cu disp.art.302/1 lit. c, în sensul că nu au indicat nici care este plus sau extra – petitul din decizia tribunalului (pentru a fi incident art.304 pct.6 C.pr.civ.), după cum nu au arătat nici ce anume este contradictoriu sau străin de natura pricinii, în considerentele instanței de apel (pentru a fi aplicabil art.304 pct.7 C.pr.civ.), după cum nu au indicat nici măsura în care tribunalul ar fi interpretat în mod eronat clauzele contractului de vânzare – cumpărare încheiat între părți în baza L.112/1995 ( pentru a fi incident art.304 pct.8 C.pr.civ.).

În realitate, recurenții au criticat modul în care au fost interpretate și aplicate disp.art.19 rap. la art.22 și 26 din L.112/1995, cu privire la regimul juridic al terenului aferent construcției cumpărate în baza legii mai sus amintite.

Din această perspectivă, Curtea va reitera, în raport și cu propria sa jurisprudență constantă că, potrivit art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. II din H.G. nr. 11/1997 „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineat ultim din lege”.

Mai mult decât, Curtea va constata că în cazul particular din prezenta speță, terenul aferent locuinței cumpărate de către intimații M. este foarte bine delimitat, inclusiv din punct de vedere tabular, aceștia fiind deja înscriși în CF ca proprietari ai cotei de teren de 578/3248 mp, cu care de altfel apartamentul domniilor lor se află și intabulat în CF 1696 col. Timișoara.

În plus, existența unor Hotărâri ale Consiliului L. care au dispoziții contrare nu pot înfrânge efectele actelor normative superioare, cum sunt L.112/1995, însoțită de Hotărârile de Guvern care privesc Normele metodologice de aplicare, alături de deciziile Curții Constituționale.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.312 C.pr.civ. rap. la art.304 pct.6,7,8 și 9 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâții P. și C. L. Timișoara împotriva deciziei civile nr.378/07.06.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2008*.

Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ. întrucât intimații nu au solicitat și nici dovedit existența unor cheltuieli de judecată în prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâții P. și C. L. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 378/07.06.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._/325/2008*.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 31.05.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. G. C. P. Dr. L. L.

GREFIER,

D. B.

Red. C.P./13.06.2012

Tehnored D.B./15.06.2012

Ex.2

Prima instanță: Judecătoria Timișoara: jud. D. H.

Instanța de apel: Tribunalul T.: jud. A. C., jud. M. R.

Instanța de recurs: Curtea de Apel Timișoara: jud. G. O., jud. Rujița R., jud. F. Ș.

Instanța de apel: Tribunalul T.: jud. A. C., jud. M. R.

← Legea 10/2001. Sentința nr. 598/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1493/2012. Curtea de Apel... →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 1509/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1509/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA