Acţiune în constatare. Decizia nr. 146/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 146/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-09-2012 în dosarul nr. 146/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 146
Ședința publică din 19 septembrie 2012
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții W. S. și W. E. împotriva sentinței civile nr. 181/20.01.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN, prin M. FINANȚELOR P., C. L. TIMIȘOARA și P. M. TIMIȘOARA, având ca obiect acțiune în revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cauza fiind la a doua strigare, se prezintă avocat H. M. pentru reclamanții W. S. și W. E. lipsă, consilier juridic V. S. pentru pârâții intimați C. L. Timișoara și P. M. Timișoara, lipsă fiind pârâtul intimat S. Român, prin M. Finanțelor P..
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care din oficiu, în baza art. 282 alin. 1 Cod pr.civ., având în vedere valoarea imobilului în litigiu (1.000.000 lei), instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac ce se poate declara în cauză.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită recalificarea din recurs în apel a căii de atac promovate.
Reprezentanta pârâților intimați C. L. Timișoara și P. M. Timișoara solicită, de asemenea, recalificarea din recurs în apel a căii de atac promovate.
În deliberare, instanța a calificat ca apel calea de atac ce se poate declara în cauză, iar completul rămâne constituit din doi judecători, respectiv domnul judecător G. O. și doamna judecător Rujița R..
Se constată depusă la dosar întâmpinare de către pârâții C. L. Timișoara și P. M. Timișoara. Un exemplar al întâmpinării i se comunică reprezentantului reclamanților apelanți.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în apel.
Avocat H. M., pentru reclamanții apelanți W. S. și W. E., solicită admiterea apelului și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la prima instanță, iar în subsidiar au solicitat să fie reținută cauza spre rejudecare și să fie admisă acțiunea, să se dispună intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților, cu cheltuieli de judecată, avându-se în vedere că imobilul se află încă în proprietatea pârâților și poate fi restituit în natură.
Consilier juridic V. S., pentru pârâții intimați C. L. Timișoara și P. M. Timișoara, solicită respingerea ca nefondat a apelului reclamanților, conform întâmpinării depuse, apreciind că acțiunea acestora este inadmisibilă pe calea dreptului comun, sens în care invocă Decizia nr. XXXIII/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 12.05.2011, reclamanții W. S. și W. E. au chemat în judecată pârâții S. Român, prin M. Finanțelor P., C. L. al M. Timișoara și P. M. Timișoara (pentru Primăria M. Timișoara) și au solicitat instanței să constate că imobilul din Timișoara, ., jud. T., înscris în CF nr._ Timișoara (CF nouă_ Timișoara), nr. top_/2/2, compus din teren în suprafață de 2263 mp, a fost trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 235/27.10.1984.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului și revenirea la situația anterioară de carte funciară, respectiv reîntabularea dreptului lor de proprietate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost expropriați abuziv de către stat de terenul de 2263 mp prin Decretul prezidențial nr. 235/1984.
Au mai arătat că au făcut demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, însă cererile nu le-au fost soluționate, motiv pentru care au formulat prezenta acțiune pe calea dreptului comun.
Reclamanții au invocat autoritatea puterii de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 54/2001 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. 4663/C/2000, prin care în mod irevocabil, în soluționarea unui litigiu cu același obiect, întemeiat pe aceeași cauză, reclamanților din acel dosar li s-a admis acțiunea pentru un teren învecinat cu al lor, expropriat în baza aceluaiși decret.
Reclamanții au mai arătat că acțiunea lor, întemeiată pe art. 480 Cod civil, este admisibilă și imprescriptibilă; nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate, fiind doar lipsiți de posesia imobilului pe care îl revendică acum.
Faptul că nu au uzat de prevederile Legii nr. 10/2001 nu poate creea o interdicție pentru revendicarea pe calea dreptului comun. Chiar această lege, prin art. 22 alin. 5 prevede că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești, conform prevederilor prezentei legi”.
În drept, reclamanții au invocat art. 480 și 481 Cod civil, art. 44 alin. 2 din Constituție, art. 6 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 213/1998, Convenția Europeană a Drepturilor Omului – Protocolul nr. 1, OUG nr. 81/2007.
P. precizarea și completarea de acțiune depusă la doar la 27.09.2011 (fila 45), reclamanții au solicitat, pentru cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, despăgubiri bănești de 1.000.000 lei (echivalentul a 250.000 euro), reprezentând contravaloarea imobilului.
P. sentința civilă nr. 181/20.01.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată împotriva pârâților S. Român, prin M. Finanțelor P., C. L. Timișoara și P. M. Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că pentru revendicarea imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a fost promulgată Legea nr. 10/2001, care prevede o anumită procedură, pe care însă reclamanții nu au parcurs-o și care astfel nu mai au deschisă calea dreptului comun.
Ar fi avut un drept de opțiune între cele două acțiuni, dacă s-ar fi aflat pe rolul instanțelor acțiunea în revendicare pe drept comun la momentul apariției Legii nr. 10/2001, drept de opțiune prevăzut de art. 46 din lege, ceea ce nu se poate reține în cazul de față.
Prima instanță a invocat și decizia nr. 33/2008 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat, în considerarea principiului „specialia gneralibus derogant”, că în concursul dintre legea specială (Legea nr. 10/2001) și legea generală, are prioritate legea specială.
Prima instanță a mai reținut că reclamanții nu dețin un bun actual în sensul Convenției, invocând în acest sens Hotărârea–pilot pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. A. și alții contra României.
În baza acestor considerente, a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr. 181/20.01.2012 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal reclamanții și W. S. și W. E..
La primul termen de judecată din 19.09.2012, din oficiu, în baza art. 282 alin. 1 Cod pr.civ., având în vedere valoarea imobilului în litigiu (1.000.000 lei), instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac ce se poate declara în cauză și a calificat-o în apel.
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că în mod greșit s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii lor, care nu a fost cercetată astfel pe fond, fiind greșit interpretate textele legale incidente în cauză.
Au arătat că au fost deposedați abuziv de imobil prin Decretul nr. 235/1984, iar sub acest aspect este incidentă instituirea autorității de lucru judecat, în considerarea deciziei civile nr. 54/2001 a Curții de Apel Timișoara, din dosarul nr. 4663/C/2000.
Au mai arătat că dreptul de proprietate este un drept perpetuu, nelimitat în timp, care nu se stinge prin neuz, iar acțiunea în revendicare este imprescriptibilă, neputând fi paralizată de Lega nr. 10/2001. Au invocat în acest sens și practică judiciară.
În concluzie, reclamanții au solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la prima instanță, iar în subsidiar au solicitat să fie reținută cauza spre rejudecare și să fie admisă acțiunea.
Pârâții C. L. Timișoara și P. M. Timișoara au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului reclamanților, cu motivarea că acțiunea acestora este inadmisibilă pe calea dreptului comun, invocând în acest sens Decizia nr.XXXIII din 09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând hotărîrea atacată în raport cu motivele invocate, cu art. 295 alin. 1 Cod pr. civ. și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul reclamanților este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În primul rând, în cauză nu se poate reține, așa cum susțin reclamanții, autoritatea de lucru judecat în privința valabilității titlului statului în raport cu decizia civilă nr. 54/26.04.2001 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. 4663/C/2000.
Pentru a opera această excepție, conform art. 1201 Cod civil, trebuie să existe tripla identitate de obiect, cauză și părți între cele două litigii.
Chiar dacă litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr 4663/C/2000 viza un imobil (altul decât cel din prezentul dosar) preluat de stat tot în baza Decretului nr. 235/1984, acțiunea avea alt obiect, se baza pe alt temei juridic și nici părțile nu au fost aceleași, fapt ce rezultă din hotărârea judecătorească invocată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților pe calea dreptului comun, în mod corect a fost reținută de către prima instanță, care a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr.33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii.
Raportul dintre legea specială (Legea nr.10/2001) și dreptul comun a fost analizat în contextul acestei decizii de către prima instanță.
De altfel, acest raport a fost tranșat de către Înalta Curte de Casație și Justiție tocmai prin decizia în interesul legii menționată anterior, în sensul că nu există posibilitatea de a se opta între aplicarea Legii nr.10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, întrucât s-ar încălca principiul specialia generalibus derogant.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr.10/2001 și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut recurge la această procedură, au deschisă calea acțiunii în revendicarea imobilului pe drept comun, însă reclamanții nu se încadrează în niciuna dintre aceste situații.
Aceeași decizie nr.33/2008 a instanței supreme nu exclude totuși în mod absolut posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, cu condiția însă ca să nu se aducă atingere dreptului de proprietate al altor persoane ori securității raporturilor juridice, iar reclamanții să se poată prevala de un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Aprecierea existenței unui „bun” în patrimoniul reclamanților implică recunoașterea în conținutul acestei noțiuni, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atât a unui „bun actual”, cât și a unei „speranțe legitime”.
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că simpla solicitare de a obține un imobil preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă.
Trebuie făcută precizarea că în jurisprudența actuală a Curții Europene a Drepturilor Omului a intervenit o schimbare în această privință odată cu Hotărârea pilot din 12.10.2010, pronunțată în cauza A. și alții contra României, publicată în Monitorul Oficial al României nr.778/22.11.2010.
P. această hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că „existența unui bun actual în patrimoniul unei persoane nu poate fi pusă la îndoială dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă, în dispozitivul hotărârii, s-a dispus în mod expres restituirea bunului” (paragraful 140).
În speță, reclamanții W. S. și W. E. nu dețin un asemenea titlu executoriu, întrucât până la acțiunea din dosarul de față nu au făcut alte demersuri în justiție, pe drept comun sau pe calea specială a Legii nr.10/2001, pentru revendicarea imobilului preluat de stat în 1984.
În plus, prin aceeași hotărâre pilot, Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează că „transformarea într-o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1, al interesului patrimonial care rezultă din simpla constatare a nelegalității naționalizării este subordonată îndeplinirii de către partea interesată a tuturor exigențelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile reparatorii și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi” (paragraful 142).
P. urmare, prin raportare și la aceste considerente ale Curții Europene a Drepturilor Omului, nu se poate reține în speță că reclamanților W. S. și W. E. li s-a încălcat dreptul de proprietate în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât aceștia nu se pot prevala de un „bun” în sensul Convenției.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 Cod pr. civ., Curtea va respinge apelul declarat de reclamanții W. S. și W. E. împotriva sentinței civile nr. 181/20.01.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin M. Finanțelor P., C. L. Timișoara și P. M. Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanții W. S. și W. E., cu domiciliul procedural ales în Timișoara, Piața Libertății, nr. 2, ., împotriva sentinței civile nr. 181/20.01.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN, prin M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sectorul 5, C. L. TIMIȘOARA și P. M. TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, ., nr. 1, jud. T..
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.09.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, G. O. RUJIȚA R.
GREFIER,
S. C.
Red. R.R. – 21.09.2012
Tehnored. S.C. – 7 ex./28.09.2012
Tribunalul T., Judecători: Z. H.
Un exemplar se comunică părților:
Reclamanților
W. S., la dom.proc.ales Timișoara, Piața Libertății, nr. 2, .
W. E., idem
Pârâților intimați
S. ROMÂN, prin M. FINANȚELOR P., București, ., sect. 5
C. L. TIMIȘOARA, Timișoara, ., nr. 1, jud. T..
P. M. TIMIȘOARA, idem
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1829/2012. Curtea de... | Cereri. Decizia nr. 1897/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
