Rectificare carte funciară. Decizia nr. 2330/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 2330/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-11-2012 în dosarul nr. 2330/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ - 28.08.2012

DECIZIA CIVILĂ NR. 2330/R

Ședința publică din 15 noiembrie 2012

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: M. G.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: C. J.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. M. T. E. și pârâții PRIMARUL și C. L. TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 493/12.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată . rectificare CF.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, pentru reclamantul recurent lipsă, domnul avocat O. D., pentru pârâții recurenți C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara, prin P., doamna consilier juridic V. S. și, în reprezentarea pârâtei intimate . avocat S. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,50 lei.

Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului său și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului pârâtei . a menținerii sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată la fond și fără cheltuieli de judecată în apel și recurs, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs, pe care le susține și oral în fața instanței. Cu privire la recursul pârâților, solicită admiterea acestuia.

Reprezentanța pârâților recurenți C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara, prin P. solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului formulat de . cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru. Solicită, de asemenea, și admiterea recursului reclamantului.

Reprezentanta pârâtei intimate . respingerea recursurilor, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare, pe care le reiterează și oral în fața instanței. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

P. decizia civilă nr. 493/12.06.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul formulat de apelanta . sediul în Timișoara, . – 12, județul T., împotriva sentinței civile nr._/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat S. M. T. E. cu domiciliul în București, .. 32, . domiciliul ales în Timișoara, ., județul T. la Cabinet Avocat O. D. și pârâții intimați S. R. prin Consiliu L. Timișoara și M. Timișoara,prin P. cu sediul în Timișoara, . nr. 1, județul T..

A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului S. M. T. E..

Tribunalul a decis astfel să infirme total soluția instanței de fond, reținând că, prin sentința civilă nr._/04.07.2011 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Timișoara a admis cererea formulată si precizata de reclamantul S. M. T. E. în contradictoriu cu pârâtii . S. R. prin C. L. Timisoara si M. Timisoara prin P.. A dispus radierea inscrierii dreptului de proprietate al paratei . imobilului teren in suprafata de 304 mp (gradina in .), inscris in CF_ Timisoara (provenita din conversia de pe hartie a CF_ Timisoara), nr. top 1215, la pozitia AI 34, imobil adus in aceasta carte funciara din CF 895 Timisoara, ca urmare a nevalabilitatii inscrierii dreptului de proprietate al paratei . dispus revenirea la situatia anterioara de Carte Funciara, in sensul reinscrierii dreptului de proprietate al paratului S. R. asupra imobilului teren in suprafata de 304 mp (gradina in .), inscris in CF 895 Timisoara, nr. top 1215. A dispus inscrierea in cota de 233/304 mp a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului teren in suprafata de 304 mp (gradina in .), inscris in CF 895 Timisoara, nr. top 1215, in baza titlului de proprietate reprezentat de Dispozitia nr. 1195/04.05.2009 a Primarului Municipiului Timisoara. A obligat parata . plata catre reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat rectificarea cartii funciare_, Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_, Timișoara), in sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei 1 asupra imobilului "Curți Construcții", identificat in CF_, Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_, Timișoara), top 1215 si revenirea la situația anterioară de Carte Funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al pârâtului 2, S. R. asupra imobilului "G. în .", identificat în CF nr. 895. Timișoara, top. 1215, in baza art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, motivat de faptul ca inscrierea dreptului de proprietate al paratei . a fost valabila.

In principiu, actiunea in rectificarea inscrierilor de carte funciara este o actiune accesorie, grefata pe actiunea principala, respectiv pe actiunea care insoteste dreptul subiectiv lezat de inscrierea nevalabila sau inexacta. P. exceptie, actiunea in rectificare are caracter principal cand, fie este formulata separat de actiunea de fond prin care s-a cerut si s-a obtinut desfiintarea sau incetarea efectelor juridice ale actului juridic in temeiul caruia s-a realizat inscrierea, fie este fondata pe alte temeiuri juridice decat nevalabilitatea sau ineficacitatea actului juridic in temeiul caruia s-a realizat inscrierea (inscrierea sau incheierea in temeiul careia s-a realizat inscrierea nu a fost valabila; dreptul inscris a fost gresit calificat; nu mai sunt intrunite conditiile de existenta a dreptului inscris; inscrierea in cartea funciara nu mai este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului; s-au savarsit erori materiale cu prilejul inscrierilor sau radierilor).

Conform art. 34 din legea 7/1996: „Rectificarea unei înscrieri se va putea cere de orice persoană interesată daca: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat nu au fost valabile. 2. dreptul inscris a fost greșit calificat. 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. 4. inscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului.

Conform cartii funciare nr. 895 Timisoara, imobilul de sub nr. top 1215, gradina in ., in suprafata de 304 mp, a fost proprietara anetecesoarei reclamantului, Cheveresan L. (conform inscrierii de sub B1), ulterior acesta trecand in proprietatea Statului R., prin expropriere 411/1973 (conform inscrieri cu nr._/1993 de sub B6 ).

P. incheierea de carte funciara_/15.11.2007, acest imobil a fost transcris in Cartea Funciara_, Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_, Timișoara), fiind evidentiat la pozitia A.1. 34, in favoarea proprietarului de sub B1, parata . aspecte reiesind din extrasul de carte funciara in extenso_ Timisoara. Conform aceleași carti funciare parata .-a intabulat, la data de 19.04.1995, dreptul de proprietate asupra imobilelor evidentiate sub A.1. pozitiile 1 – 32, drept de proprietate obtinut in baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ., nr. 0342, emis de Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului la data de 17.03.1995.

Conform acestui Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, paratei i s-a conferit in proprietate o suprafata de_ mp teren identificat prin anexa nr 2 si planurile topografice cuprinse in anexele nr. 4 si 5 din documentatia de stabilire si evaluare a terenurilor inregistrata sub nr. 643/15.07.1993 la Oficiul de cadastru si Organizarea Teritoriului Timis.

Analizand actele dosarului, instanta de fond a apreciat ca cererea reclamantului este intemeiata avand in vedere urmatoarele aspecte:

P. dispozitia nr. 1195/04.05.2009 a Primarului Municipiului Timisoara, s-a dispus, in baza Legii nr. 10/2001, restituirea in natura a terenului din Timisoara ., in suprafata de 233 mp inscris in CF 895 nr. top 1215/1, reclamantului S. M. T. E., pentru restul de teren in suprafata de 71 mp situat in Timisoara ., inscris in CF 895 nr. top 1215/2, propunandu-se acordarea de despagubiri.

Conform art. 34 actiunea in rectificare poate fi intentata de orice persoana interesata, prin aceasta sintagma intelegandu-se orice persoana care a avut sau are un drept inscris in cartea funciara, drept ce a fost lezat prin noua inscriere, precum si persoana care ar urma sa aiba un drept inscris in cartea funciara. P. urmare, reclamantul are interes si calitate procesuala de a solicita rectificarea cartii funciare si restabilirea situatiei anterioare, avand in vedere ca antecesoarea sa a fost proprietara terenului de sub top 1215, teren expropriat de S. R., iar prin dispozitia nr. 1195/04.05.2009 a Primarului Municipiului Timisoara i s-a restituit in natura suprafata de 233 mp de sub nr. top 1215/1.

Art. 34 pct 1 din legea 7/1996 prevede ca se poate rectifica intabularea in cartea funciara daca înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile. Acest text legal reglementeaza doua situatii: nevalabilitatea actului in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea sau nevalabilitatea inscrierii in cartea funciara.

In ceea ce priveste nevalabilitatea inscrierii in cartea funciara, este de observat ca acest caz de nevalabilitate se refera fie la nevalabilitatea incheierii de carte funciara, fie la nevalabilitatea propriu-zisa a inscrierii in cartea funciara. Nevalabilitatea incheierii de carte funciara poate aparea in cazurile cand, desi actul juridic si inscrisul constatator sunt valabile, incheierea de admitere a cererii de inscriere si implicit inscrierea in cartea funciara se abate insa de la obiectul acestuia (ex. se inscrie dreptul de proprietate asupra altei parcele decat cea descrisa in titlul depus in vederea intabularii). In aceasta situatie, implicit si inscrierea din cartea funciara nu este corecta, avandu-si sorgintea in intocmirea gresita a incheierii de carte funciara.

Nevalabilitatea propriu-zisa a inscrierii in cartea funciara apare in situatia in care actul juridic si incheierea data in temeiul acestuia sunt valabile si concordante, dar inscrierea in cartea funciara nu s-a conformat acestora.

Prima instanță a considerat că speța de fata se circumscrie situatiei prevazute de pct. 1 al art. 34 din legea 7/1996, fiind inscris in cartea funciara dreptul de proprietate al paratei . parcelei in suprafata de 304 mp teren de sub nr. top 1215, desi aceasta . se regaseste in titlul de proprietate in baza caruia s-a efectuat inscrierea.

Astfel, asa cum s-a retinut, prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ., nr. 0342, emis de Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului la data de 17.03.1995, paratei i s-a conferit in proprietate o suprafata de_ mp teren identificat prin anexa nr 2 si planurile topografice cuprinse in anexele nr. 4 si 5 din documentatia de stabilire si evaluare a terenurilor inregistrata sub nr. 643/15.07.1993 la Oficiul de Cadastru si Organizarea Teritoriului Timis. Or, conform planului parcelar, intocmit in cadrul proiectului de atestare titluri de proprietate a . de catre . care este inregistrat la OCPI sub nr. 643/15.07.1993, prin nota inserata in partea de sus a acestuia, s-a specificat: “in urma avizarii Comisiei Judetene, suprafata incintei s-a diminuat cu 2551 mp astfel: incinta societatii s-a diminuat cu suprafata de 2238 mp (suprafata aferenta parcelelor top nr. 1226, 1224, 1215, 1214/1/2, 1213/2)…...

P. urmare, s-a reținut că . sub nr. top 1215 nu se regaseste in titlul de proprietate al reclamantei, acest aspect fiind evidentiat si cu ocazia inscrierii respectivului titlu de proprietate in cartea funciara, din data de 19.04.1995, asupra imobilelor evidentiate sub A.1. pozitiile 1 – 32, unde nu se regaseste numarul topografic in litigiu. Abia in anul 2007 terenul de sub nr. top 1215 a intrat in proprietatea paratei . transcrierea sa din CF 895 Timisoara in CF_ Timisoara. Este de retinut faptul ca aceasta operatiune a fost efectuata in urma cererii formulata de catre parata, adresata OCPI Timis, cerere care a avut la baza acelasi titlu de proprietate, respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ., nr. 0342, emis de Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului la data de 17.03.1995, fara sa se intemeieze si pe alte acte care sa ateste dobandirea de catre parata si a respectivului teren. Or, intocmirea unei alte documentatii tehnice pentru inscrierea in cartea funciara, decat cea prevazuta in Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ., nr. 0342, in care sa fie cuprins si nr. top 1215, nu poate sta la baza dobandirii dreptului de proprietate al paratei, titlul sau de proprietate neputand fi completat cu alte planuri topografice si anexe decat cele mentionate in cuprinsul sau si inregistrate la OCPI sub nr. 643/15.07.1993.

F. de aceste aspecte, inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate al paratei asupra parcelei cu nr. top 1215 nu are la baza nici un temei legal, reclamantul fiind indreptatit sa solicite rectificarea cartii funciare nr._, Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_, Timișoara).

P. urmare, instanta de fond a admis cererea reclamantului în sensul mai sus evocat.

Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta ., înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 04.08.2011, solicitând respingerea acțiunii formulate de către reclamant ca nefondată.

În motivare, apelanta a arătat că prin sentința civilă nr._/04.07.2011, instanța de fond a admis în mod nefondat acțiunea formulată de către reclamant reținând nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate al apelantei în Cartea funciară, însă aceasta este criticabilă din mai multe puncte de vedere.

Sub un prim aspect, apelanta a solicitat să se observe că instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce încalcă dreptul de proprietate al pârâtei - apelante.

Apelanta a invederat că a devenit proprietara asupra terenului în suprafață de_ mp la data de 17.03.1995 prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0342 de către Statul Român prin Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

În urma acțiunilor O.C.P.I. de convertire a cărților funciare, extrasul de carte funciară_ în care se regăsea atestat dreptul de proprietate asupra terenului mai sus menționat conform Certificatului de atestare a proprietății s-au constituit două cărți funciare noi și anumite CF_ Timișoara și CF_ Timișoara.

Astfel, în urma analizei întregii documentații de către instituția competentă, s-a stabilit că apelantei i se va constitui în proprietate conform H.G. 834/1991 suprafața de_ care cuprinde și . urma constituirii dreptului de proprietate pârâta apelantă a procedat la majorarea capitalului social cu contravaloarea întregului teren, și anume cu suprafața de_ mp.

P. însumarea suprafețelor celor două extrase de carte funciară depuse_ Timișoara și_ Timișoara rezultă de fapt valoarea de_ mp, suprafață constituită în favoarea apelantei prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Pârâta apelantă a menționat faptul că având în vedere că reclamantului i-a fost admisă cererea, pârâtei apelante pe lângă faptul că i s-a încălcat dreptul fundamental al proprietății prevăzut de Constituția României, i s-a adus un grav prejudiciu și în ceea ce privește capitalul social al societății.

Mai mult, apelanta a precizat că suprafața asupra căreia avea drept de proprietate reiese fără putință de tăgadă din cele două extrase funciare și anume CF._ Timișoara și CF. "_ Timișoara, ambele provenite din conversia de pe hârtie a cărții funciare_ Timișoara, unde dacă se adună suprafețele din fiecare extras va rezulta suma de_ mp, ce reprezintă exact suprafața din certificatul ce atestă dreptul acesteia de proprietate.

P. urmare, raportat la certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei apelante, precum și la extrasele de carte funciară anexate, dreptul său de proprietate a fost constituit pentru suprafața de_ la data de 17.03.1995, data emiterii certificatului.

Sub un alt aspect referitor la constatarea nevalabilității înscrierii dreptului de proprietate, apelanta solicită să se observe că instanța de fond a reținut și interpretat eronat dispozițiile art. 34 - punctul 1 din Decretul -Lege 115-1938 pentru unificarea dispozițiilor privind cartea funciară.

Conform articolului mai sus menționat, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se face la cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile, prin urmare, încheierea de carte funciară nu reprezintă decât consecința, transpunerea în planul publicității imobiliare a realității juridice conținute de un act administrativ și dacă nu este contestat și anulat, încheierea de carte funciară ramane valabilă.

În speță, se arătă de către apelantă, că reclamantul nu a înțeles să conteste și titlul de proprietate în baza căruia s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei apelante în cartea funciară, nefiind astfel posibilă solicitarea constatării nevalabilității înscrierii dreptului de proprietate asupra nr top 1215 din C.F._ Timișoara.

Or, instanța de fond dintr-o eroare a reținut și interpretat nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate din moment ce titlul de proprietate ce constă în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0342 nu a fost contestat, rămânând valabil.

Situația în fapt este următoarea: apelanta este proprietară asupra unei suprafețe de teren de_ mp care cuprinde și nr. top 1215 din C.F._ Timișoara. În cazul constatării nevalabilității înscrierii dreptului său de proprietate asupra topului mai sus amintit presupune încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei apelante acesta micșorându-se de la_ mp la 49.730 mp ajungându-se ca situația ca suprafața de teren atribuită conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate să nu corespundă cu suprafața de teren efectiv deținută.

Astfel faptul că reclamantul se prevalează și justifică un interes în baza unei dispoziții emise de către M. Timișoara prin P. nu echivalează cu faptul că pârâta apelantă nu ar deține un titlu asupra terenului în discuție.

Astfel, deși instanța de fond și reclamantul au considerat că pârâta apelantă nu ar deține un drept de proprietate asupra terenului în discuție solicită să se aibă în vedere faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate prevede întreaga suprafață de 50.034 mp de teren și nu o suprafață diminuată conform planurilor anexate. Data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate este ulterioara datei inserate pe planurile care au fost calificate ca fiind anexa acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate, astfel considera ca raportat la aceasta diferența prin emiterea certificatului de atestare a fost constituit dreptul de proprietate asupra intregii suprafețe de teren si nu doar asupra unei parti a acestuia.

În concluzie, apelanta a apreciat că acțiunea reclamantului nu se poate circumscrie în dispozițiile art. 34 din Legea 7/1996 având în vedere că titlul pârâtei apelante este un titlu valabil iar înscrierea acestuia în cartea funciară a fost efectuată în mod valabil în baza planurilor anexate cererii de înscriere iar încheierea de carte funciară prin care s-a înscris în cartea funciară acest drept de proprietate în favoarea apelantei este valabilă.

Sub un alt aspect, instanța de fond nu a avut în vedere nici dispozițiile legale ale Legii 10/2011, acțiunea reclamantei nefiind admisibilă nici raportat la acestea.

Conform art. 29 alin. (3) Legea 10/2001 "In situația imobilelor prevăzute la alin. (I) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător".

Iar alineatul (4) al aceluiași art. 29 din Legea 10/2001 stipulează că "în situația bunurilor mobile preluate cu titlu valabil, înstrăinate sub orice formă din patrimoniul administrației publice centrate sau locale, persoana îndreptățită va notifica organele de conducere ale acesteia. În acest caz măsurile reparatorii în echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire li plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

P. urmare, reclamantul nu a procedat corect, în ceea ce privește adresarea notificării, aceasta având competența de soluționare după, cum indică în mod imperativ articolul de lege mai sus menționat la instituția publică care a efectuat privatizarea.

Cu toate acestea, reclamantul nu a respectat dispozițiile legale și a adresat notificarea Primăriei care fără a verifica dacă acel teren este în mod legal în proprietatea altei persoane, a emis fără suport legal dispoziția nr. 1195/04.05.2009 de care se prevalează reclamantul.

Faptul ca pârâta apelantă a depus documentația în anul 2007 prin care s-a complinit patrimoniul cu întreaga suprafață acordată conform HG 834/1991 nu are nici o relevanță asupra dreptului de proprietate pe care apelanta pârâtă îl deține încă din anul 1995, an din care achită și taxele și impozitele aferente terenurilor deținute prin urmare și cele referitoare la . se identifică prin nr top 1215 din C.F._ Timișoara.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 282 și art. 296 și urm Cod proc civ.

P. întâmpinare, intimatul S. M. T. E. a solicitat respingerea apelului.

În motivare, a arătat că hotărârea atacată este temeinică și legală, oglindind pe deplin starea de fapt și de drept din prezentul litigiu.

Criticile aduse de pârâtă sentinței apelate sunt neîntemeiate și vizează 3 aspecte: 1) Hotărârea judecătorească încalcă dreptul de proprietate al pârâtei stabilit prin Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr.0342 (denumit în continuare Certificat); 2) Nu s-a contestat valabilitatea Certificatului și prin urmare nu sunt aplicabile disp. art.34, alin.( l) din Legea nr.7/1996; 3) Dispoziția de restituire nr. 1195/04.05.2009 a Primarului municipiului Timișoara este nelegală.

Cu privire la așa-zisa încălcare a dreptului de proprietate al pârâtei, instanța de fond, analizând actele dosarului, a reținut în mod corect că înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la terenul intravilan în litigiu s-a făcut in temeiul unui titlu inexistent în privința parcelei de teren identificate in CF_, top. 1215.

Susținerile pârâtei, potrivit cărora ar exhiba un titlu de proprietate valabil referitor la terenul identificat sub top. 1215 și că acest drept i-ar fi fost constituit prin Certificatul susnumit nu sunt reale. Astfel, Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr.0342, neînsoțit de alte înscrisuri nu poate produce efecte juridice. De aceea, in cuprinsul Certificatului se face referire directă la o documentație de stabilire și evaluare a terenurilor, in speță cea înregistrată sub nr. 643/15.07.1993 la Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului al județului T. și reavizată ulterior la data de 24.01.1995, unde sunt identificate terenurile asupra cărora se testează dreptul de proprietate. în cuprinsul acesteia, pe planul parcelar întocmit de . acest sens, se menționează explicit neincluderea mai multor terenuri, printre care și cel in litigiu, între cele care vor face obiectul atestării dreptului de proprietate al apelantei.

Pe de altă parte, titlul de proprietate reprezentat de Certificat are efect declarativ și nicidecum constitutiv, cum greșit susține apelanta, terenurile care puteau face obiectul atestării (chiar și denumirea Certificatului sugerează efectul declarativ) dreptului de proprietate trebuind în mod obligatoriu să facă parte din patrimoniul societății comerciale la data înființării acesteia. Or, în speță, apelanta nu a deținut în patrimoniu terenul în litigiu (neavând nici un drept real constituit), nici la data înființării societății în anul 1990, nici la data emiterii Certificatului în anul 1995, stare de drept avută în vedere și cu ocazia întocmirii documentației nr.643/15.07.1993 care a stat la baza emiterii Certificatului, unde în "Tabelul pentru dezmembrare și atestare titlu de proprietate conform HG 834/1991" se precizează în mod expres la poziția nr. 11 necesitatea încheierii unui contract de concesiune (act constitutiv de drepturi reale) intre proprietara tabulară de la acea dată, C. L. (mama reclamantului) și pârâtă.

De altfel, în considerarea celor expuse mai sus, în anul 1995, un judecător de carte funciară, admițând înscrierea în CF_ (notarea de sub . proprietate cu privire la 32 de parcele ale apelantei atestate prin Certificat, a respins prin aceeași încheiere de carte funciară, nr.9363/19.04.1995, înscrierea parcelei din litigiu, evidențiată sub top. 1215.

P. urmare, dreptul de proprietate al apelantei-pârâte asupra terenului intravilan, identificat în CF_ Timișoara, top. 1215, nu există.

În aceste condiții, în anul 2007, după 12 ani, o nouă cerere de înscriere în cartea funciară a aceleiași parcele, formulată în baza aceluiași titlu de proprietate, devine inadmisibilă, iar prin admiterea acesteia de către un organ administrativ, OCPI T. nesocotește caracterul irevocabil al unei hotărâri judecătorești, săvârșind un abuz de drept.

Cu privire la inaplicabilitatea art. 34. alin. 1 din Legea nr. 7/1996 apelanta a susținut în mod greșit că, în condițiile în care reclamantul nu a înțeles să conteste titlul de proprietate în baza căruia s-a tăcut înscrierea, în speță Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr.0342, acțiunea in rectificare de carte funciară bazată pe articolul amintit nu are temei legal.

Este adevărat că intimatul reclamant nu a solicitat anularea titlului de proprietate (nici în tot și nici în parte) întrucât a susținut, potrivit celor arătate la aliniatul anterior, iar instanța de fond a reținut, că .. 1215 nu se regăsește este cuprinsă în Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr.0342.

Or, atâta vreme cât înscrierea parcelei de sub top. 1215 s-a făcut în temeiul unui titlu nevalabil (inexistent cu privire la acea parcelă), acțiunea în rectificare carte funciară în baza art. 34, alin. 1, teza nevalabilității titlului, este întemeiată iar hotărârea judecătorească pronunțată este temeinică și legală.

Referitor Dispoziția nr. 1195/04.05.2009 a Primarului Municipiului Timișoara, ar fi de subliniat următoarele: potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, in forma valabilă la data notificării privind solicitarea restituirii, aceasta se adresa persoanei juridice deținătoare a imobilului ( or, în speță, la data formulării notificării, 12.02.2002, proprietar tabular era S. R., potrivit extrasului CF nr. 895, Timișoara); în lipsa înscrierii în cartea funciară, singurul act juridic care ar fi asigurat opozabilitate față de terți a așa-zisului drept de proprietate al apelantei asupra „imobilului în litigiu, în prezenta speță nu pot fi incidente prevederile art 29 din Legea nr. 10/2001 invocat de parată, dispoziția emisă fiind temeinică și legală; dimpotrivă, in prezenta speță sunt incidente prevederile art.21 alin 5 din leg, care, începând cu data înregistrării notificării, 12.02.2002, determină un efect de „disponibilizare al imobilului notificat până la soluționarea procedurilor administrative și judecătorești și având ca și consecință nulitatea absolută a oricărui act juridic referitor la imobil. P. urmare, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al apelantei, un terț față de raportul notificant - notificat, este lovită de nulitate absoluta, iar acțiunea în rectificare carte funciară trebuie admisă si prin prisma art. 34, alin. 1, teza "nevalabilității înscrierii".

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

P. întâmpinarea depusă la 05.03.2012 intimații C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin P. au solicitat respingerea apelului.

În motivare, intimații au arată că în cuprinsul motivelor de apel se invocă certificatul de atestare a dreptului de proprietate al . a fost constituit pentru suprafața de_ la data de 17.03.1995, certificat care atestă dreptul de proprietate al pârâtei drept încălcat prin pronunțarea sentinței civile apelate în opinia acesteia. Intimații au apreciat că certificatul de atestare trebuie analizat împreună cu documentația anexată acestuia, documentație în care se menționează și neincluderea mai multor terenuri printre care și cel în litigiu. De altfel, așa cum intimații au precizat și în cuprinsul întâmpinării depusă la dosarul de fond reclamantului i s-a restituit în natură prin Dispoziția Primarului nr. 1195/04.05.2009 imobilul înscris în CF nr. 895 Timișoara, nr. top. 1215/1 în suprafață de 233 mp. iar pentru diferența de suprafață de 71 mp. înscrisă în CF nr. 895. nr. top. 1215/2 s-a dispus prin aceiași dispoziție acordarea de despăgubiri. Ca atare, instanța de fond în mod corect a admis acțiunea formulată de reclamant, întrucât Dispoziția Primarului potrivit Legii nr. 10/2001 face dovada proprietății asupra terenului înscris în CF nr. 895 Timișoara, nr. top. 1215/1, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea . eronată.

„Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de MLPAT confirmă numai proprietatea asupra terenurilor „aflate în patrimoniul „societăților la data înființării lor, neavând caracter de act constitutiv de drepturi", a reținut în mod corect instanța de fond.

Un alt motiv invocat de către apelantă, se referă la interpretarea dispozițiilor art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938. Coroborând cele arătate mai sus cu actele depuse la dosarul cauzei cât și cu prevederile Legii nr. 7/996 a cadastrului și publicității imobiliare se poate constata cu ușurință că acțiunea formulată de reclamant întrunește condițiile de admisibilitate, nefiind necesară formularea unei acțiuni în revendicare, întrucât înscrierea dreptului de proprietate al . parcelei de sub top. 1215 s-a făcut in baza unui titlu nevalabil, acțiunea în rectificare carte funciară întemeindu-se pe prevederile art.34 alin. 1 din Legea nr. 7 1996.

Intimații au menționat că apelanta . susținut în motivarea apelului inadmisibilitatea acțiunii promovate de reclamant, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001. Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a analizat dosarul administrativ, având în vedere înscrisurile depuse la acesta, respectiv extrasul CF nr. 895 Timișoara, in care figura ca proprietar tabular asupra terenului S. R.. P. actele depuse la dosarul administrativ, reclamantul a dovedit calitatea de persoană îndreptățită cât și a dreptului de proprietate invocat, motiv pentru care Primarul Municipiului Timișoara a emis Dispoziția nr. 1195/2009.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, tribunalul a apreciat că apelul este fondat, argumentat de faptul ca, criticile apelantei - că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie și cu reținerea unei stări de fapt neconforme realității - sunt întemeiate.

Acțiunea în rectificarea cărții funciare presupune o procedură contencioasă, în considerarea faptului că operațiunile din cartea funciară sunt făcute în scopul opozabilității drepturilor reale imobiliare, a celorlalte acte și fapte juridice ce fac obiectul înscrierii, prin rectificare înțelegându-se radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară

Acțiunea în rectificare este acea acțiune in justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcute în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil. Aceasta acțiune are un caracter subsidiar, fiind grefata pe o acțiune de fond–acțiune in nulitate sau anularea actului, in simulație, in rezoluțiune, etc. si consta . constatarea nevalabilității înscrierii sau titlului in temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea (in acest sens I.C.C.J. - Secția civilă si de proprietate intelectuală prin Decizia nr. 5691/2005).

Intimatul reclamant a solicitat instanței rectificarea cărții funciare_, Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_, Timișoara), in sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei apelante asupra imobilului "Curți Construcții", identificat in CF_, Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_, Timișoara), top 1215 si revenirea la situația anterioară de Carte Funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al pârâtului 2, S. R. asupra imobilului "G. în .", identificat în CF nr. 895. Timișoara, top. 1215, in baza art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, motivat de faptul ca înscrierea dreptului de proprietate al paratei . a fost valabila.

Or, s-a apreciat de tribunal că intimatul reclamant - în fapt - revendică această suprafață de teren, astfel că raporturile juridice dintre părțile litigante nu se pot tranșa decât pe calea unei acțiuni în revendicare, în cadrul căreia să se poată compara titlurile de proprietate ale proprietarilor înscriși în C.F..

P. urmare, în speța dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile pentru acțiunea în rectificare C.F., în accepțiunea art. 34 din Legea nr. 7/1996 („Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.”).

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis apelul formulat de apelanta . sentinței civile nr._/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat S. M. T. E. și pârâții intimați S. R., prin Consiliu L. Timișoara și M. Timișoara, prin P..

În consecință, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului S. M. T. E., ca fiind neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul S. M. T. E., motivat în drept cu disp.art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ., dar și pârâții primarul și C. L. Timișoara, cu aceeași motivare în drept.

În esență ambii recurenți au susținut nelegalitatea deciziei date în apel, determinată de interpretarea greșită pe care a dat-o tribunalul acțiunii reclamantului, în raport cu disp.art.34 alin.1 din L.7/1996.

Recurentul – reclamant, secondat de autoritățile locale, respectiv Primarul și C. L. Timișoara au susținut că s-a formulat acțiunea în rectificare de carte funciară ca și capăt accesoriu la capătul principal de cerere privind constatarea nevalabilității (inexistenței) titlului în baza căruia s-a făcut înscrierea, respectiv a nevalabilității înscrierii, ceea ce contrazice în mod evident susținerile instanței de apel.

P. hotărârea pronunțată, instanța de fond a reținut că . sub top. 1215 nu se regăsește în titlul de proprietate al pârâtei și față de aceste aspecte înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al paratei asupra percelei cu nr. top 1215 nu are nici un temei legal, reclamantul fiind îndreptățit să solicite rectificarea cărții funciare nr._ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_ Timișoara)"

De aceea, hotărârea pronunțată în fond este temeinică și legală iar judecătoria, analizând actele dosarului, a reținut în mod corect că înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la terenul intravilan în litigiu s-a făcut în temeiul unui titlu inexistent în privința parcelei de teren identificate sub top 1215, iar în aceste condiții acțiunea în rectificarea cărții funciare în CF_, Timișoara este pe deplin admisibilă.

De altfel, în considerarea celor expuse mai sus, în anul 1995, un judecător de carte funciară, admițând înscrierea în CF_ (notarea de sub . proprietate cu privire la 32 de parcele ale apelantei atestate prin Certificat (fila 13, dosar fond), a respins prin aceeași încheiere de carte funciară, nr.9363/19.04.1995, înscrierea parcelei din litigiu, evidențiată în CF 895 Timișoara, top. 1215 (fila 14, dosar fond, notă marginală).

P. urmare, dreptul de proprietate al apelantei-pârâte asupra terenului intravilan, identificat în CF_ Timișoara, top.1215, nu există. In aceste condiții, în anul 2007, după cum corect a reținut instanța de fond: ""Or, întocmirea unei alte documentații tehnice pentru înscrirea în cartea funciară decât cea prevăzută în Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr.0342, în care să fie cuprins și nr. top 1215 nu poate sta la baza dobândirii dreptului de proprietate al pârâtei, titlul său de proprietate neputănd fi completat cu alte planuri topografice decât cele menționate în cuprinsul său și înregistrate la OCPI sub nr. 643/15.07.1993".

Cu privire la inaplicabilitatea art.34, alin.1 din Legea nr.7/1996. instanța de apel a susținut în mod netemeinic și nelegal că, în condițiile în care recurentul actual nu a înțeles să formulez un capăt principal de acțiune constând în constatarea nulității, anularea sau simulația cu privire la titlul de proprietate în baza căruia s-a făcut încrierea, în speță Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr.0342, acțiunea în rectificare de carte funciară bazată pe articolul amintit nu are temei legal.

Este adevărat că s-a contestat în una din modalitățile amintite mai sus titlul de proprietate (nici în tot și nici în parte) al pârâtei-apelante, dar pe cale principală reclamantul a solicitat constatarea, iar instanța de fond a admis, că .. 1215 nu este cuprinsă în Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr.0342.

Or, atâta vreme cât înscrierea parcelei de sub top. 1215 s-a făcut în temeiul unui titlu nevalabil (inexistent cu privire la acea parcelă), acțiunea în rectificare carte funciară în baza art.34, alin. 1, teza nevalabilității titlului, este întemeiată iar hotărârea judecătorească pronunțată este temeinică și legală.

De altfel, acțiunea în rectificarea cărții funciare nr._ Timișoara, top.1215, va trebui admisă și în considerarea nevalabilității înscrierii, potrivit celei de a doua teze a art.34, alin.l din Legea nr.7/1996, astfel:

-înscrierea dîn anul 2007, ca act juridic, a parcelei de sub top 1215, este lovită de nulitate absolută întrucât încheierea de admitere nr._/15.11.2007 (fila 8, dosar fond), pronunțată de OCPI, în baza aceluiași titlu de proprietate și a aceleiași documentații ca și cea prin care a fost respinsă înscrierea în anul 1995, infirmă caracterul irevocabil al încheierii de respingere nr.9363/1995, pronunțată de un judecător de carte funciară.

-încheierea nr._/15.11.2007 a OCPI T. prin care s-a înscris în CF_ dreptul de proprietate al pârâtei asupra parcelei de sub nr. top 1215 (fila 8, dosar fond) a fost pronunțată în frauda legii, întrucât nu a dispus comunicarea acesteia către S. R., partea împotriva căreia s-a dispus înscrierea, ci numai către pârâtă, fapt care, potrivit art.50, alin.l din Legea nr.7/1996, atrage nulitatea absolută a încheierii de carte funciară.

-Ca efect al indisponibilizării imobilului, potrivit art.21, alin.5 din Legea nr.7/1996, orice înscriere în Cartea Funciară, al oricărui drept real al oricărui terț în raport cu entitățile implicate în soluționarea notificării, este lovită de nulitate absolută, indiferent dacă acel drept există sau nu, ceea ce atrage, în speță, nulitatea absolută a înscrierii în CF_, Timișoara (convertită ulterior în CF_, Timișoara) a pretinsului drept de proprietate al pârâtei asupra parcelei de teren de sub top.1215.

Intimata – pârâtă ., legal citată, a formulat întâmpinare în termen, prin care solicitat respingerea celor două recursuri, arătând că a devenit proprietară asupra terenului în suprafață de_ mp la data de 17.03.1995 prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0342 de către Statul Român prin Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

In urma acțiunilor O.C.P.I. de convertire a cărților funciare, extrasul de carte funciară_ în care se regăsea atestat dreptul de proprietate asupra terenului mai sus menționat conform Certificatului de atestare a proprietății s-au constituit două cărți funciare noi și anumite CF_ Timișoara și CF_ Timișoara.

Astfel, în urma analizei întregii documentații de către instituția competentă, s-a stabilit că pârâtei i se va constitui în proprietate conform H.G. 834/1991 suprafața de_ care cuprinde și . urma constituirii dreptului de proprietate a procedat la majorarea capitalului social cu contravaloarea întregului teren, și anume cu suprafața de_ mp.

P. însumarea suprafețelor celor două extrase de carte funciară depuse_ Timișoara și_ Timișoara rezultă de fapt valoarea de_ mp, suprafață constituită în favoarea subscrisei prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Având în vedere că recurentului i-a fost admisă cererea, pârâtei pe lângă faptul că i s-a încălcat dreptul fundamental al proprietății prevăzut de Constituția României, i s-a adus un grav prejudiciu și în ceea ce privește capitalul social al societății.

Mai mult, suprafața asupra căreia are drept de proprietate reiese fără putință de tăgadă din cele două extrase funciare și anume CF._ Timișoara și CF._ Timișoara, ambele provenite din conversia de pe hârtie a cârtii funciare_ Timișoara, unde dacă se aduna suprafețele din fiecare extras va rezulta suma de_ mp, ce reprezintă exact suprafața din certificatul ce atestă dreptul său de proprietate.

P. urmare, raportat la certificatul de atestare a dreptului de proprietate al societății, precum și la extrasele de carte funciară anexate, dreptul de proprietate a fost constituit pentru suprafața de_ la data de 17.03.1995, data emiterii certificatului.

Sub un al doilea aspect, s-a apreciat ca instanța de apel a reținut și interpretat în mod corect dispozițiile Art. 34 - punctul 1 din Decretul -Lege 115-1938 pentru unificarea dispozițiilor privind cartea funciară.

Conform articolului mai sus menționat Rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile", prin urmare, încheierea de carte funciară nu reprezintă decât consecința, transpunerea în planul publicității imobiliare a realității juridice conținute de un act administrativ și dacă nu este contestat și anulat, încheierea de carte funciară rămâne valabilă.

In speță, recurentul nu a înțeles să conteste și titlul de proprietate în baza căruia s-a efectuat înscrierea dreptului nostru de proprietate în cartea funciară, nefiind astfel posibilă solicitarea constatării nevalabilității înscrierii dreptului de proprietate asupra nr. top 1215 din CF._ Timișoara astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel în motivarea deciziei.

Sub un ultim aspect, vă rugăm să observați că instanța de apel în mod corect a reținut că în ceea ce privește prezentul dosar temeiul de drept incident este cel al Legii 10/2001, acțiunea recurentului fiind admisibilă doar raportat la aceasta și nu raportat la Legea 7/1996.

Astfel, conform art. 29 alin. (3) Legea 10/2001 "In situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător".

Iar, alineatul (4) al aceluiași art. 29 din Legea 10/2001 stipulează că "?« situația bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, înstrăinate sub orice formă din patrimoniul administrației publice centrale sau locale, persoana îndreptățită va notifica organele de conducere ale acesteia. In acest caz, măsurile reparatorii în echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

P. urmare, solicită să se observe că instanța de apel a reținut corect faptul că recurentul nu a procedat corect, în ceea ce privește adresarea notificării, aceasta având competența de soluționare după, cum indică în mod imperativ articolul de lege mai sus menționat la instituția publică care a efectuat privatizarea.

Cu toate acestea, recurentul nu a respectat dispozițiile legale și a adresat notificarea Primăriei care fără a verifica dacă acel teren este în mod legal în proprietatea altei persoane, a emis fără suport legal dispoziția nr. 1195/04.05.2009 de care se prevalează recurentul S. M..

Faptul că societatea pârâtă a depus documentația în anul 2007 prin care s-a complinit patrimoniul cu întreaga suprafață acordată conform HG 834/1991 nu are nicio relevanță asupra dreptului de proprietate pe care îl deține încă din anul 1995, an din care subscrisa achită și taxele și impozitele aferente terenurilor deținute prin urmare și cele referitoare la . se identifică prin nr. top 1215 din C.F._ Timișoara.

Curtea, analizând recursul reclamantului precum și pe cel al pârâților, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ., va constata că ambele sunt întemeiate din perspectiva incidenței disp.art.304 pct.9 C.pr.civ.

În acest sens, curtea va constata că tribunalul a interpretat și aplicat eronat disp.art.34 alin.1 din L.7/1996 – republicată, incidentă în speță în condițiile în care acțiunea reclamantului a fost pornită înainte de adoptarea și . Noului Cod Civil, eroarea pornind de la greșita identificare și evaluare a a acțiunii reclamantului.

Astfel, curtea va constata că acțiunea reclamantului, în raport cu capetele de cerere ale acestei – multiple – este o acțiune complexă, de revendicare în regim de carte funciară și întotdeauna o astfel de acțiune are un capăt de cerere subsidiar privind rectificarea de carte funciară.

Din această perspectivă, curtea va constata că . sub top. 1215 nu se regăsește în titlul de proprietate al pârâtei și față de aceste aspecte, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al paratei asupra percelei cu nr. top 1215 nu are nici un temei legal, reclamantul fiind îndreptățit să solicite rectificarea cărții funciare nr._ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF_ Timișoara)"

De aceea, hotărârea pronunțată în fond este temeinică și legală iar judecătoria a reținut în mod corect că înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la terenul intravilan în litigiu s-a făcut în temeiul unui titlu inexistent în privința parcelei de teren identificate sub top 1215, iar în aceste condiții acțiunea în rectificarea cărții funciare în CF_, Timișoara este pe deplin admisibilă.

În plus, curtea va mai constata că nu este deloc de neglijat aspectul că în anul 1995, un judecător de carte funciară, admițând înscrierea în CF_ (notarea de sub . proprietate cu privire la 32 de parcele ale pârâtei - intimate atestate prin Certificat, a respins prin aceeași încheiere de carte funciară, nr.9363/19.04.1995, înscrierea parcelei din litigiu, evidențiată în CF 895 Timișoara, top. 1215

P. urmare, dreptul de proprietate al pârâtei asupra terenului intravilan, identificat în CF_ Timișoara, top.1215, nu există.

Or, întocmirea unei alte documentații tehnice pentru înscrierea în cartea funciară decât cea prevăzută în Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr.0342, în care să fie cuprins și nr. top 1215 nu poate sta la baza dobândirii dreptului de proprietate al pârâtei, titlul său de proprietate neputând fi completat cu alte planuri topografice decât cele menționate în cuprinsul său și înregistrate la OCPI sub nr. 643/15.07.1993".

În aceste condiții, curtea va constata că este permis unui reclamant să ceară, pe cale principală, constatarea că .. 1215 nu este cuprinsă în Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate ., nr.0342.și câtă atâta vreme înscrierea parcelei de sub top. 1215 s-a făcut în temeiul unui titlu nevalabil (inexistent cu privire la acea parcelă), acțiunea în rectificare carte funciară în baza art.34, alin. 1, teza nevalabilității titlului, este întemeiată.

De altfel, acțiunea în rectificarea cărții funciare nr._ Timișoara, top.1215, trebuie admisă și în considerarea nevalabilității înscrierii, potrivit celei de a doua teze a art.34, alin.l din Legea nr.7/1996, din moment ce înscrierea din anul 2007, ca act juridic, a parcelei de sub top 1215, este lovită de nulitate absolută întrucât încheierea de admitere nr._/15.11.2007 pronunțată de OCPI, în baza aceluiași titlu de proprietate și a aceleiași documentații ca și cea prin care a fost respinsă înscrierea în anul 1995, infirmă caracterul irevocabil al încheierii de respingere nr.9363/1995, pronunțată de un judecător de carte funciară.

Apoi, încheierea nr._/15.11.2007 a OCPI T. prin care s-a înscris în CF_ dreptul de proprietate al pârâtei asupra parcelei de sub nr. top 1215 a fost pronunțată în frauda legii, întrucât nu a dispus comunicarea acesteia către S. R., partea împotriva căreia s-a dispus înscrierea, ci numai către pârâtă, fapt care, potrivit art.50, alin.l din Legea nr.7/1996, atrage nulitatea absolută a încheierii de carte funciară.

În sfârșit, ca efect al indisponibilizării imobilului, potrivit art.21, alin.5 din Legea nr.10/2001, orice înscriere în Cartea Funciară, al oricărui drept real al oricărui terț în raport cu entitățile implicate în soluționarea notificării, este lovită de nulitate absolută, indiferent dacă acel drept există sau nu, ceea ce atrage, în speță, nulitatea absolută a înscrierii în CF_, Timișoara (convertită ulterior în CF_, Timișoara) a pretinsului drept de proprietate al pârâtei asupra parcelei de teren de sub top.1215.

Pentru toate aceste considerente, curtea va respinge argumentele intimatei - pârâte din întâmpinare și în temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ., va admite recursurile declarate de reclamantul S. M. T. E. și de către pârâții primarul și C. L. Timișoara împotriva deciziei civile nr.493/12.06.2012 pronunțată de tribunalul T. în dosar nr.2_, pe care o va modifica în totalitate, în sensul că va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr._/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr.

Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ. întrucât recurenții nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamantul S. M. T. E. și pârâții PRIMARUL și C. L. TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 493/12.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Modifică decizia recurată în totalitate, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr._/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.11.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.-M. N. M. G. C. P.

GREFIER,

C. J.

Red. C.P.- 27.11.2012;

Tehnored. C.J.- 03.12.2012; 2 ex.

Instanță de apel: Tribunalul T.

Judecători: C. P.; L. V.

Primă instanță: Judecătoria Timișoara

Judecător: M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 2330/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA